7 mai 2024
OpiniiEditorialInechităţi profitabile

Inechităţi profitabile

În euforia de după alegerile europarlamentare, unii lideri s-au şi crezut pe cai mari în Parlament şi înscăunaţi la Guvern. Sigur că în România multe merg câş, însă dintotdeauna am fost adeptul dialogului, că de aceea avem minte, raţiune, principii şi legi. Până şi pompierul, în graba lui de a stinge focul, nu se duce ca bolândul şi aruncă cu apă într-un tablou electric.
Din senin, apare o fumigenă: IT-iştii au prea multe facilităţi fiscale. Şi nu-i drept şi nici constituţional!

Ştie respectivul politician că domeniul IT din România este unul, indiscutabil, performant? O spun statisticile oficiale: o cifră de afaceri pentru 2019 de peste cinci miliarde de euro, 6 la sută contribuţie la PIB (creştere de la 0,5 la sută în 2003) şi cam o sută de mii de specialişti lucrează în domeniu, plătiţi (aproape) la standarde occidentale, altfel nu mai vezi unul prin România. Mai trebuie spus că majoritatea IT-iştilor lucrează în filiale ale unor mari societăţi străine, în societăţi cu capital mixt, în speţă americane, puţine sunt cu capital integral românesc. Unu: dacă angajaţii nu ar beneficia de asemenea facilităţi, “capitalistul” s-a duce în India, în Singapore etc.

Dacă IT-istul roman, căutat insistent pe piaţa inteligentă, nu ar avea reduceri la impozitul pe venit şi i-ar scădea salariul, şi-ar lua, în secunda doi, leptopul sub braţ şi s-ar opri în Silicon Valley, acolo unde românii sunt pe locul III. Doi: există pe piaţa din România şi din întreaga lune o lipsă acută de specialişti în acest domeniu şi, de aceea, angajatorii străini din România acordă unele facilităţi pentru fidelizarea angajatului? Şi nu puţine şi nu simbolice. Or fi acestea neconstituţionale?

L-a apucat dărnicia pe “american”? Nu. Inteligenţa se plăteşte oriunde în lumea asta şi STATUL poate lua, pentru o perioadă, unele măsuri care par inechitabile. De ce s-au mărit consistent salariile la medici? De ce şi la profesori? De ce primesc subvenţii doar cei care cultivă roşii, iar cei cu mărarul nu primesc! Dar pensiile speciale ce sunt?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri