miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2259

Dărmăneștiul are muzeu în aer liber

    FOTO: Dumitru Constantin

    De puține zile orașul Dărmănești se mândrește cu un obiectiv turistic inedit. Este vorba despre un muzeu în aer liber, care se află în Piațeta Primăriei acestei localități. El a fost inaugurat de către Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, la acest eveniment fiind prezenți din ”frăția de pe valea Trotușului” și primarii orașelor – stațiune Târgu Ocna și Slănic Moldova – Ștefan Șilochi și Gheorghe Baciu precum și primarul Moineștiului, Valentin Vieru.

    Inaugurarea acestui muzeu a prilejuit și săvârșirea unei slujbe religioase de către un sobor de preoți din Dărmănești. ”Este un omagiu adus grupului de 21 ofițeri ce au condus luptele de la Valea Uzului, din Primul Război Mondial”, a declarat Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, care a prezentat acest inedit muzeu în aer liber.

    ”Sunt 21 de socluri dispuse în semicerc în fața Monumentului Eroilor din apropierea Liceului Tehnologic Dărmănești, loc unde au fost îngropați peste 3000 de eroi într-o groapă comună.

    În preajmă sunt așezate numeroase antefarcte din Primul Război Mondial (ceasuri de buzunar, briciuri, iconițe, cruciulițe ce au aparținut celor care au luptat pe aceste meleaguri dar și elemente de armament – baionete, tuburi de obuze și altele, care ne-au fost date în custodie de către cei ce iubesc foarte mult istoria și au făcut detecții în zonă –Cristian și Dana Lungu, Vasile Boboc.

    Dincolo de faptul că acest muzeu vorbește despre eroii de acum un secol, este prezentată prin 12 panouri și ceea ce am făcut noi timp de 100 de ani, din 1918 și până în prezent”, a mai menționat primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma.

    Este de remarcat faptul că aceste 12 panouri prezintă istoria locurilor dărmăneștene, fiind ca o lecție de istorie pentru oamenii tineri. Astfel, alături de copia unui ”uric” din negura timpului este prezentat și un legământ al locuitorilor acestui oraș pentru generațiile care vin.

    Menționăm că în echipa de realizare a acestui muzeu în aer liber s-a aflat și Marius Diaconescu, dărmăneșteanul ce a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) conceptul ”Fabricat în Dărmănești”, ce poate deveni un brand local care să facă cinste acestei zone.

    Sfaturi pentru proprietarii de câini în perioada Sărbătorilor de sfârșit de an

      În preajma Revelionului, începe scurtul și intensul sezon al petardelor si artificiilor. Daca acestea sunt stresante și pentru oameni, nu ne putem decât imagina ce înseamnă acestea pentru animalele de companie, în special, pentru câini.

      Serviciul Gestionare Câini din Primăria Bacău a postat pe pagina de Facebook câteva sfaturi pentru proprietarii de câini în aceasta perioadă foarte stresantă.

      „Străzile Bacăului se vor umple de câini, de această dată de câini cu stăpân, fugiți de teama petardelor și a artificiilor. Se întîmplă în fiecare an în această perioadă.

      Din acest motiv vă sfătuim să vă asigurați că animalul dumneavoastră de companie are cel puțin un mod de identificare: microcip, medalion cu nr de telefon sau zgardă cu gps.

      Verificați cu atenție curtea în care stă, cât de solid este padocul și gardul, sub impulsul fricii, gardul nu este o barieră de netrecut, fie peste, fie pe sub. Veți fi surprinși de inventivitatea cîinelui în astfel de situații.

      Pentru câinii de apartament, evitați plimbările după lăsarea serii. Întunericul accentuează starea de teamă a animalului și, instinctiv, va încerca să fugă, să se salveze dacă este speriat de o petardă.

      E bine să utilizați în apartament o cușcă de transport, cu o pătură, unde câinele să se refugieze în siguranță când zgomotele exterioare devin prea puternice pentru el. Închideți ferestrele pentru a reduce zgomotul. Zgomotul perceput de dumneavoastră că având un nivel normal, este extrem de puternic pentru un câine datorită auzului mult mai sensibil.

      Terapia cu muzică este o metodă utilizată în mod frecvent. Este o metodă științifică, bazată pe studii în centre universitare, de care, din păcate, la noi s-a auzit foarte puțin. Găsiți pe internet albume cu muzică având efect terapeutic la câini. Atunci când sunteți plecați, lăsăți televizorul pe un canal de știri. Pentru unii căței, simplul fapt de a auzi voci în preajma lor, are un efect liniștitor. În plus, acoperă și stimulii exteriori.

      Cea mai eficientă este prezența dumneavoastră în preajma câinelui. Îl va calma rapid.

      Iar dacă, în final, câinele evadează, dați o fugă la Adăpostul Public Bacău, nu ați fi primii care vă recuperați cîinele de la „hingheri”. O fotografie cu blănosul e foarte utilă”.

      Moș Crăciun pentru o zi

        Am fost „Moș Crăciun pentru o zi” împreună cu prietenii , familiile și cunoscuții care au vrut să ne ajute cu alimente, hăinuțe , jucării și bănuți și am fost în Comuna Izvorul Berheciului la 30 de familii nevoiașe unde am împărțit cadouri.

        Suntem un grup de tineri în al treilea an în care am adus acest mic ajutorul copiilor în prag de Crăciun și sperăm că de la an la an să fim tot mai mulți participanți pentru a putea înveseli, fie și pentru o clipă, cât mai multe familii nevoiașe.

        „Moș Crăciun pentru o zi ” înseamnă pentru noi, o zi în pragul Crăciunului, în care ne lăsăm orice treabă deopare și plecăm cu sacul plin cu daruri pentru familiile care nu au ce pune pe masă în ziua sfântă a Crăciunului. Darurile constau în alimente (dela ulei, zahăr, făină până la dulciuri, fructe și tot ce își poate dori cineva pentru o masă de Crăciun), hăinuțe pentru copii de diferite vârste și jucării.

        Nici măcar unul

        Anul acesta nu mi-a bătut la ușă/ sunat la interfon niciun colindător. Nici măcar unul. Aș minți dacă aș spune că i-am așteptat cu înfrigurare la ușă. Că mi-a fost tristă ziua fără ei. Sau că, vezi Doamne, Crăciunul fără colinde nu-i Crăciun. Nu sunt ipocrit.

        Am constatat doar un fapt: ne cam pier datinile. An după an, iarnă după iarnă. Încet, dar sigur. Bineînțeles, prin redacțiile televiziunilor curgeau șirurile de colindători veniți de prin toate colțurile țării. Iar pe străzi, urșii tooot băteau din tobe, iar puradeii agitau și iar agitau steaua. Ori Steaua.

        Eu vorbesc de ceilalți colindători. Cei care, ca să zic așa, nu sunt de meserie. Puștii care iau la rând un bloc, două, trei, sunând la ușă, întrebând dacă „Primiți cu colindul” sau, după caz și regiune, „cu colinda” și, după ce i-au dat cu „Dom’ dom’ , să-nălțăm” și cu „La anul și la mulți ani” urcă un etaj și numără înfrigurați banii de dulciuri și de jucării așa cum făceam și noi pe vremea copilăriei noastre.

        Mai pe seară, în Ajun, fiică-mea i-a trimis dirigintelui său un mesaj pe WhatsApp în care îi ura toate cele bune: sănătate, fericire, împliniri, multe cadouri. Politicos, omul i-a mulțumit pentru mesaj și i-a întors urările, spunându-i totodată că darul cel mai de preț pentru el ar fi fost ca ei, elevii săi, să vină să-l colinde.

        „Nu-i nimic, poate la anul…” suna încheierea. Așa am aflat cum, din 23 de elevi de clasa a șasea, nici măcăr unul nu a avut ideea „să mergem cu colindul acasă, la dirig”.

        Apoi mi-am amintit că la un magazin de peste drum de blocul meu, responsabilul se pregătise, încă de acum o săptămână, cu vin, țuică și mirodenii „numai bune de preparat pentru colindătorii adulți”.

        La vremea respectivă, i-am spus, mai mult în glumă, desigur, că îi voi trece pragul negreșit. Firește, nu m-am dus. Și regret. Nu pentru țuica fiartă. Ci pentru că, așa, aș fi știut că măcar un colindător i-ar fi bătut în geam de Ajun. Măcar unul.

        Ambasador Junior la Uniunea Europeană: 28 e ultima zi de înscriere

          Apărarea drepturilor copilului și promovarea unor măsuri sau chiar strategii de incluziune a celor mai puțin favorizați de soartă vor fi preocupări ale adolescenților care vor dobândi calitatea de „Ambasador Junior la Uniunea Europeană” în cadrul unui proiect lansat de UNICEF și Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

          Programul este organizat cu prilejul prelurării președinției Consiliului UE de către România în primul semestru din 2019 și reprezintă o premieră pentru UE.

          „Apelul la candidatura este deschis tuturor copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, pasionați de drepturile copilului și de promovarea unei Europe mai incluzive, de vorbitul în public și de scris, cu foarte bune abilități de comunicare în limba engleză sau franceză”, arată Raluca Dinu-Paicu, UNICEF.

          Juriul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Institutului European din România și ai UNICEF.

          Aceștia vor selecta două fete și doi băieți care vor avea oportunitatea, în premieră, să participe la întâlniri la nivel înalt, atât în România, cât și la Bruxelles, alături de lideri și tineri europeni.
          Candidaturile pentru mandatul de „Ambasador Junior la Uniunea Europeană” pot fi depuse online până în data de 28 decembrie 2018, criteriile de eligibilitate și omponența dosarului fiind disponibile pe site-ul www.unicef.ro.

          Istoria aurului pe monedă BNR

            Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur cu tema „Istoria aurului – moneda de aur de 10 ducați Mihai Viteazul”. Moneda are valoarea nominală de zece lei, un diametru de 13,92 mm și o greutate de 1,224 g.

            Aversul monedei redă o reprezentare ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.

            Reversul are, în partea centrală, chipul lui Mihai Viteazul așa cum este prezentat pe aversul monedei de 10 ducați Mihai Viteazul, în partea de jos, reproducerea reversului monedei, iar în arc de cerc inscripția „ISTORIA AURULUI – MONEDA DE 10 DUCATI MIHAI VITEAZUL”.

            Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
            Tirajul emisiunii este de 500 de monede, iar prețul de vânzare, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare, este de 385 de lei.

            Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.

            Mai multe cursuri gratuite de formare profesională a șomerilor

              Dacă în marea majoritate a județelor din țară, anul 2019 va debuta cu stângul în ceea ce privește demararea programelor de formare profesională a șomerilor, de data aceasta Bacăul a depășit așteptările. Practic, din acest punct de vedere, se află pe locul V la nivel național, în timp ce anul trecut a fost pe la mijlocul clasamentului ori chiar mai în spate.

              Mai exact, în ianuarie 2019, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău va începe 5 cursuri de calificare, la care vor fi cuprinși 80 de șomeri. În țară, în fruntea clasamentului se plasează județele Dîmbovița și, din nou, Vrancea cu 12 programe de formare profesională, fiecare, la care vor participa câte 168 persoane.

              Sunt urmate de județele Brașov, unde 126 șomeri vor fi împărțiți pe 9 cursuri, și Galați, cu 112 participanți, distribuiți în mod egal pe 4 programe. În rest, în toate celelalte județe, în afară de Bacău, numărul participanților este de cel mult 70 persoane și cel al cursurilor de maximum 4. În unele județe, în ianuarie nu se va iniția niciun curs. Revenind la județul Bacău, aici se vor deschide programe de formare profesională în meseriile de inspector resurse umane (24 cursanți), electrician în instalații energetice (14), lucrător finisor pentru construcții (14), lucrător în structuri pentru construcții (14) și instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (14).

              În țară vor fi demarate, în total, 91 programe de formare profesională la care vor fi cuprinși 1.501 șomeri, cele mai multe cursurii fiind de ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, lucrător în comerț, bucătar și inspector (referent) în resurse umane. Amintim că AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri în 16 meserii. Pentru toți cei care sunt în evidența acestei instituții precizăm că pregătirea profesională prin intermediul ei este gratuită. Dacă sunt din altă localitate decât Bacău, șomerii înregistrați oficial beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul. AJOFM asigură gratuitate și pentru cei care obţin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (500 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj.

              Același drept îl au și persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate. Cei interesaţi să se califice ori recalifice într-o anumită meserie sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859).

              A dat două săptămâni la Roma pe o zi de fotbal la Buhuși

              Iată cum un adolescent băcăuan preferă să joace fotbal o zi, la Buhuşi, în loc să petreacă două săptămâni în Italia, la Roma şi Milano. Se numeşte Emanuel Jugaru şi este junior la Aerostar Bacău, club care a dominat secţiunea U14 a tradiţionalei competiţii Cupa Viva Activ.

              Ei, şi? Astfel de lucruri nu sunt chiar atât de ieşite din comun, vor spune unii. Poate că nu, dar este un caz în măsură să demonteze prejudecăţile pe care le avem, referitoare la condiţia copiilor cu părinţi aflaţi în străinătate. Sau stereotipul şi mai vechi că “nu merită să pierzi timpul în România”.

              Fotbalul, ca moştenire din tată în fiu

              Una dintre cauzele căderii fotbalului în Bacău este şi dispariţia tradiţiei de a merge de mic, împreună cu tatăl, la meci. Zeci de mii de taţi semnau condica la stadion, împreună cu fiii lor. Dar foarte mulţi tineri băcăuani au plecat în Italia, în anii 90, la muncă, iar când au avut proprii lor copii, porţia duminicală de fotbal le dispăruse din meniu.

              Emanuel Jugaru, cazul nostru de referinţă, a avut în privinţa asta o situaţie doar un pic diferită. Născut la Roma, în 2004, Emi a avut un părinte pasionat de fotbal.

              “Abia venisem în România. Tata m-a aşezat în faţa televizorului la un meci Steaua–Dinamo. Tin minte foarte bine, deşi aveam doar trei ani. N-am priceput nimic din fotbal atunci, dar am ţinut minte că pe un număr 10 de la Steaua toată lumea îl lăuda. De-atunci am rămas stelist.

              Din Italia, ţin cu Milan – pentru că noi stăteam aproape de Milano -, dar în ultima vreme îmi plac din ce în ce mai mult Juve (pentru Dybala) şi Roma. La patru ani, am început să dau cu piciorul în minge şi am jucat în Italia în competiţii de oratoriu. Tata m-a dat la FC Bacău, apoi am trecut la Sporting Bacău, dar am plecat după ce dl. Florin Ganea a murit.

              Şi am ajuns la Aerostar, mai întâi la dl. Elisei, iar apoi la dl. Cioancă, antrenorul meu din prezent”, îmi povesteşte Emi. “La Aerostar este o atmosferă excelentă, ne place tuturor să ne antrenăm şi să petrecem timpul împreună. Suntem ca o familie. De aceea am vrut să joca la «Viva Activ», în loc să plec în Italia”.

              Traseul fotbalistic al lui Emanuel Jugaru s-a împletit cu o istorie familială deloc idilică. Tatăl lui Emi e în continuare la muncă, în străinătate. “Acum se află în Anglia. Tine cu Arsenal Londra şi Manchester City”, ne informează tânărul fotbalist al lui Aerostar. Familia stă în Sărata, iar copiii învaţă la “Mihai Drăgan”.

              La “Aerostar”, Emi ajunge cu autobuzul. Pentru el, naveta acasă-şcoală-stadion-acasă a devenit o obişnuinţă.

              “Mi-aş dori să ajung un fotbalist de primă ligă sau chiar joc în străinătate. Calităţile mele sunt viteza, tehnica şi şutul. Sper că voi creşte suficient în valoare încât să pot avea o carieră fotbalistică. Asta chiar şi optând, după clasa a VIII-a, pentru «Ferdinand», nu pentru LPS. Altminteri, cred că aş fi un bun bucătar.

              Gătesc bine şi cu plăcere, dar aş dori ca asta să rămână un hobby. Ca meserie, mi-aş dori să fiu psiholog. Cred că mă recomanda calmul şi gândirea lucidă”, ni se mai destăinuie Emi, care recunoaşte că este în tonul generaţiei lui: exces de smartphone, laptop, FB etc. etc.

              Cu toate astea, unde-i viitorul ratat, pe care prejudecăţile noastre docte l-ar prevesti, atunci când îi aflăm istoria personală? Iată că puterea interioară a unor copii, dublată de sacrificiul personal al unei mame şi de vocaţia unor antrenori pot schimba o poveste dictată de societate şi scrisă de sociologi.

              Cupa Viva Activ, o bucurie interioară

              “Tin în viaţă această competiţie pentru bucuria pe care o simt copiii-fotbalişti, bucurie care intră şi în mine. Mulţumesc şi Primăriei Buhuşi pentru sprijin”, ne-a mărturisit Mihail Lupu, preşedintele SC Viva Activ Buhuşi.

              Aerostar a dominat categoric categoria de vârstă 2005, ocupând cu echipele sale locurile 1 şi 3. Ambele echipe băcăuane au învins-o în competiţie pe campioana en titre, Unirea Ruginoasa.

              La Aerostar au mers şi premiile individuale: Traian Ciubotaru – cel mai bun jucător; Mario Stroe – golgeter (7 goluri); Denis Bărgăoanu – cel mai tânăr jucător (născut 2008!); Emanuel Jugaru– cel mai frumos gol marcat.

              Marius Fundulea
              Foto: Iannis Fundulea

              Cum ne văd străinii

              Răzvan Bibire

              Știm cu toții: noi românii suntem cei mai tari de pe lume, gaura de la covrig și cireașa de pe tort, fără noi, Pământul s-ar rostogoli haotic prin Univers iar maioneza s-ar tăia.

              Cum ne văd străinii, este o altă problema și există site-uri cu informații de călătorie care dau sfaturi turiștilor care doresc să vină în România la ce s-ar putea aștepta.

              Bunăoară, destinationtips.com are un articol cu 14 lucruri pe care să NU le faci în România.
              Între acestea, un sfat foarte bun se referă la evitarea cainlor maidanezi: turiștii să nu fie cumva împinși de păcat să încerce să mângâie câinii, pentru că s-ar putea să nu le fie bine.

              Turiștii ar face bine nici să nu aducă vorba despre Dracula; e clar de ce: ei știu una, noi știm alta și, mai ales dacă e vreo sticlă cu țuică la îndemână, ușor nu va fi de explicat diferența.

              Pe lângă sfatul foarte bun de a nu se lasă furați de peisaj când se află într-un taxi (știm cu toții de ce), turiștii străini mai sunt sfătuiți să aibă la îndemână… bani de mită. Cam cu 100 de dolari se rezolva problemele cele mai stringente; altele e posibil să coste mai mult.

              Turiștii să facă bine să care cu ei dicționarul pentru că, deși sunt mulți români care vorbesc binișor engleza, indicatoarele, semnele și alte chestii de orientare sunt doar în limba română.

              Sfatul universal valabil să nu-și lase bunurile de valoare la vedere este la mare cinste deoarece – se spune – „România are o mare problema cu sărăcia și, deci cu furturile și buzunăritul”. În același timp, nici cu punctualitatea nu stăm foarte bine, din moment ce turiștii sunt avertizați să nu se aștepte ca lucrurile să se întâmple chiar la ora fixată.

              Cât despre excursii, să nu se mire dacă infrastructura rutieră nu se află la înălțime… Eufemistic vorbind… De fapt se spune clar că drumurile sunt pline de gropi.

              Mai sunt și altele, dar, ați reținut ideea…

              Moș Crăciun există!

                Două familii din comuna Poduri, sat Valea Șoșii, au fost vizitate de Moş Crăciun prin intermediul nostru, al pompierilor militari.

                Gestul făcut de salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, Gărzii de Intervenţie Comăneşti și Punctul de lucru Brusturoasa nu este singular, ei desfăşurând astfel de activităţi şi în anii trecuţi, când, au înlesnit venirea lui Moş Crăciun în căminele unor familii cu posibilităţi materiale reduse.

                În acest an, de cadourile oferite de pompieri se bucură opt copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 7 ani.

                „Prin ajutorul pe care îl acordăm în astfel de cazuri dorim să redăm lumina din ochii celor mai puţin binecuvântaţi de soartă, să îi facem să nu se simtă abandonaţi, dar şi să fim un exemplu pentru comunitate. Pentru că în noi stă puterea de a schimba ceva şi de a-i ajuta pe cei de lângă noi mai puţin norocoşi”, se arată într-un comunicat publicat de ISU Bacău.

                Salvatorii au fost însoțiți și de reprezentanți ai Consiliului Local Poduri care i-au ajutat pe militari să identifice familiile cu posibilități modeste de întreținere.

                Pompierii militari salvatori din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului au reșit să aducă lumina speranței, în Ajunul Crăciunului, în casele unor familii cu posibilități limitate din localitățile Bălănești, Boghești, Dănceni și Podu Turcului.

                Militarii au dorit să aducă măcar un zâmbet pe fețele celor mici și un strop de speranță într-un viitor mai bun în inimile celor mari.

                Scurgere accidentală de apă sărată la Măgirești

                  Primarul comunei Măgirești, Câdă Ionică, ne-a semnalat chiar în dimineața zilei de Crăciun, o scurgere accidentală de apă de zăcământ petrolier, apă sărată, în zona satului Valea Arinilor.

                  De pe coasta dealului apa se scurge continuu în șanțul de la marginea drumului.

                  Spre jumătatea lunii decembrie, tot în comuna Măgirești, în satul Prăjești a fost semnalată o scurgere accidentală de țiței de la o sondă veche. Astfel de scurgeri de apă de zăcământ – spune primarul – sunt destul de frecvente în zonă, pentru că apa este sărată, deci corozivă, și sparge uneori conductele de metal.

                  „Apa sărată a mai precizat pentru ziarul nostru Câdă Ionică – este pompată la Runcu, de unde se aduce din nou în zăcământul de țiței. Ca și acum, apa se scurge de pe un deal în șanțurile de pe marginea drumului, de unde este preluată ușor spre Râul Tazlău.

                  Eu cred că până marți dimineață au ajuns în Tazlău deja vreo 10.000 de litri. Eu am văzut mai demult șanțul de scurgere al apei înroșit, semn că pe acolo a trecut apa de zăcământ. Această apă, sărată și posibil radioactivă, se infiltrează, desigur, în pământ și în pânza freatică, iar noi o bem din fântâni”.

                  Primarul comunei mai crede că până marți dimineața cel puțin 20.000 de litri de apă reziduală s-au scurs, dar este din nou sceptic că se vor lua măsuri eficiente.

                  „Probabil raportarea va fi de doar cinci litri – a opinat Câdă Ionică. Recent am semnalat o scurgere accidentală de țiței pe raza comunei noastre, dar nici măcar nu s-a delimitat, nu s-a împrejmuit și nu a fost semnalizată măcar această zonă. Iar pentru un răspuns la problemă suntem trimiși de la o instituție la alta”.

                  Problema – ne-a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău, Ionuț Diaconu – a fost deja semnalată la această instituție, iar un comisar inspectează problema la fața locului, pentru a vedea exact ce se întâmplă cu firul de apă.
                  Vom reveni cu amănunte.

                  De Crăciun fii mai bun!

                    Echipa OffroadMoinesti a fost in vizita la câteva familii din oraș.

                    Întâlnirea cu sufletul etern al tradițiilor

                      La Spitalul Buhuși, Moș Crăciun a sosit cu o minunată caleașcă trasă de doi cai. Un grup profesionist de colindători, coordonat de Cosmin Timofte, de la Substația de Ambulanță Buhuși, armonizat cu urși și capre, a adus mare bucurie în sufletele tuturor. Coșuri cu mere, colaci și cozonaci, colinde, colinde… Emoții, emoții…

                      Am zărit și lacrimi ale bucuriei! N-a fost doar un spectacol. Mai curând a fost a fost o întâlnire cu sufletul etern al tradițiilor…

                      ,În colaborare cu Primăria Buhuși, Protopopiatul Buhuși și cu sprijinul colegilor, am organizat un «maraton» de colinde și datini românești! Vizitații au fost pacienții de la secția Psihiatrie Cronici și copiii de la compartimentul Pediatrie, care au primit cadouri de la Moș Crăciun, dar și salariații noștri și pacienții internați în celelalte structuri ale spitalului.

                      Nu putea fi altfel nici anul acesta. Ținem la tradițiile noastre, ne mândrim cu ele și nu puteam să-i uităm pe pacienții care în aceste zile de mare sărbătoare se află internați la Spitalul Buhuși! La depănarea acestei emoționante poveești de dragoste pentru oameni a participat și primarul Vasile Zaharia”, spune Constantin Poiană, managerul spitalului buhușean.

                      Realizări și împliniri la Tătărăști

                        Anul 2018 se apropie de final și în fiecare administrație se trece în agendă lista realizărilor mai mult sau mai puțin notabile. Primăria comunei Tătărăști este una dintre acele administrații locale care se poate mândri cu o serie de realizări demne de apreciat, de aceea am decis să ne îndreptăm atenția asupra sa.

                        Primarul Petru Tăbăcaru și-a stabilit o serie de obiective pentru acest an calendaristic și astăzi, analizându-le, poate să se declare mulțumit că i-a fost deschis drumul unor izbânzi, uneori considerate doar vise.

                        A reușit să alimenteze cu apă potabilă satul Tătărăști, reședința de comună, de aici urmând să fie racordate la apă satele Cornii de Jos și Ungureni, astfel marcând finalul marelui proiect de alimentare cu apă a tuturor celor șapte sate ale comunei. A atras și noi investitori în comună care se vor ocupa inclusiv de dezvoltarea socială a comunității.

                        De asemenea, a îmbunătățit căile de acces și a reușit să semneze prin PNDL contractul de finanțare pentru reabilitarea drumului județean (DJ 252C) ce trece prin satele Giurgeni, Gherdana, Corbasca și Mărvila și a asfaltat drumul comunal ce trece prin satul Cornii de Sus. Prin cea din urmă asfaltare a facilitat inclusiv accesul la Școala Gimnazială Cornii de Sus, singura școală gimnazială din comună. Tot pentru această unitate școlară, dar și pentru Grădinița Cornii de Sus a semnat un contract de reabilitare și modernizare, tot prin PNDL.

                        Ca toți elevii comunei să aibă șansa unei bune educații a atras proiectul POSDRU „Spune Da Educației” prin intermediul căruia profesorii realizează un program de tip Școală după școală, iar elevii au șansa de a recupera golurile acumulate prin lipsa studiului individual de acasă și de a-și îmbunătăți performanțele școlare, totodată fiindu-le oferit și un mic pachețel.

                        „Realizările din domeniului educației îmi dau cele mai mari speranțe. Ele vor duce la scăderea ratei abandonului școlar și la deschiderea șansei elevilor de a-și croi un drum facil în viață. Mai adaug și că locuitorii comunei au beneficiat în cursul acestui an și de cabine moderne în stațiile de autobuz din fiecare sat, am reușit acoperirea bisericii din satul Drăgești și am finalizat casa praznicală din satul Cornii de Sus. Cu încredere în Bunul Dumnezeu, putere de muncă și speranță plec la drum și în anul 2019, dorind să continui proiectele începute și să adun mult mai multe realizări. Doresc Sărbători cu pace-n case și în suflete pentru toți locuitorii comunei.”
                        Petru Tăbăcaru, primarul comunei Tătărăști

                        Iluzii de Crăciun

                        În tulburătorul film ,,Iluzionistul”, prinţul Leopold zice: ,,Te-a păcălit, totul e o iluzie!” Inspectorul şef Uhl deschide însă o perspectivă optimistă: ,,Poate că este totuşi ceva adevărat în această iluzie”. Să-l cred pe Henryk Sienkiewicz: ,,Lumea se bazează pe şarlatanie, iar viaţa este o iluzie. Şi sufletul este tot o iluzie. Trebuie doar să te pricepi a deosebi iluziile plăcute de cele neplăcute (,,Quo vadis”)?…

                        Aud: ,,De Crăciun suntem mai buni…” Adică, de Crăciun, nu mai stăm cu ochii pe beregata celuilalt, așa cum trăim cotidian în universul fraternității linșorilor? Nu mai gândim la necreștineștile amantlâcuri, la ,,combinațiile” de tip mafiot, la capra vecinului, la celelalte mizerii care pentru mulți reprezintă esența ființării? Dacă e așa, și dacă a doua zi de Crăciun ne intrăm în ritmul obișnuit al viețuirii care nu prea are zone de intersecție cu etica virtuților, înseamnă că suntem fățarnici de Crăciun? Trăim fardându-ne sufletul cu iluzii?…

                        Un poet zice: ,,De Crăciun, fulgii sunt mai mari și mai albi…” Poematic putem, desigur, risca orice… Fulgi mai… albi?… Pentru unii, zăpada este albă, albastră sau uneori roşie, dar în realitate ea este incoloră. Cristalele de zăpadă reflectă foarte bine lumina şi din această cauza zăpada produce iluzia mai multor culori… Fulgi mai mari de Crăciun?… ,,Cartea Recordurilor” spune că fulgul de zăpadă cel mai mare a fost găsit în Fort Keogh, Montana, pe 28 ianuarie 1887, şi avea dimensiunile de 15 cm/ 8 cm. Nu era Crăciunul…

                        Desigur, toate acestea sunt cunoscute și de către copii, știu… Dar iluziile Crăciunului au un farmec aparte, au magia mitologiei și fiorul tuturor zvârcolirilor umane profunde… Până și Cioran, pesimistul nostru de serviciu, zice: ,,Un secret al vieţii e să te adânceşti în iluzii, uitând că sunt iluzii. De îndată ce îţi aduci aminte ce sunt, tot farmecul dispare”…

                        Peste 3.500 de băcăuani fără curent electric din cauza vântului – UPDATE

                          UPDATE

                          Conform Informațiilor Delgaz Grid, la ora 10:00, localitati parțial fără curent electric: 2 (Scurta, Orbeni); linii electrice parțial nealimentate: 1; posturi transf. nealimentate: 5; nr. consumatori nealimentati: 748. Se efectueaza manevre și lucrări pentru remedierea defecțiunii.

                          –––––––––––-

                          Conform informațiilor primite de la Delgaz Grid, la ora 22:30, zona localității Podu Turcului nu era alimentată cu energie electrică din cauza unor avarii produse de vântul puternic.

                          Alte patru localități (Sîrbi, Scurta, Corbasca, Fundătura Motoșeni), erau parțial fără curent electric.

                          Conform ISU Bacău, sunt patru linii electrice parțial nealimentate și o linie total nealimentată; 22 de posturi de transformare nealimentate și circa 3.500 de consumatori fără curent electric.

                          Se actioneaza cu patru echipe pentru depistare și remedierea defecțiunilor.

                          O parabolă de Crăciun

                          Un om care trăiește pe un deal este în căutarea unri stele perfecte pentru pomul său de Crăciun.

                          Cu toate acestea, el nu reușește să obțina decât doar stele deformate.

                          Chiar când este pe cale să renunțe, o stea perfectă apare pe cer.

                          El încearcă tot felul de căi și mijloace pentru a obține această stea uimitoare și ajunge să piardă pomul de Crăciun. Sau nu?!

                          Crăciun fericit!

                          Sursa video: https://3dsense.net

                          Poliţiştii din Slănic Moldova alături de copiii nevoiaşi în prag de sărbători

                            În prag de sărbători, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova au împărţit daruri familiilor cu o situaţie socio-economică precară.

                            Poliţiştii s-au mobilizat pentru a oferi o mică bucurie copiilor din localitate care îl aşteptau pe Moş Crăciun şi care le-au oferit în schimb, zâmbete, colinde şi poezii.

                            Beneficiarii acestor cadouri au fost 83 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 13 ani care au primit obiecte vestimentare, jucării şi dulciuri.

                            Campania a fost desfăşurată pe raza staţiunii Slănic Moldova, cartierele Cerdac şi Cireşoaia.

                            Dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat

                              La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani, din comuna Odobeşti, în timp ce conducea un autoturism.

                              În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei drept de conducere a fost suspendat.

                              Cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului

                                La data de 22 decembrie a.c., o patrulă de poliţie rutieră din Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 35 de ani, din comuna Mărgineni, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

                                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.