20 aprilie 2024
OpiniiEditorialIluzii de Crăciun

Iluzii de Crăciun

În tulburătorul film ,,Iluzionistul”, prinţul Leopold zice: ,,Te-a păcălit, totul e o iluzie!” Inspectorul şef Uhl deschide însă o perspectivă optimistă: ,,Poate că este totuşi ceva adevărat în această iluzie”. Să-l cred pe Henryk Sienkiewicz: ,,Lumea se bazează pe şarlatanie, iar viaţa este o iluzie. Şi sufletul este tot o iluzie. Trebuie doar să te pricepi a deosebi iluziile plăcute de cele neplăcute (,,Quo vadis”)?…

Aud: ,,De Crăciun suntem mai buni…” Adică, de Crăciun, nu mai stăm cu ochii pe beregata celuilalt, așa cum trăim cotidian în universul fraternității linșorilor? Nu mai gândim la necreștineștile amantlâcuri, la ,,combinațiile” de tip mafiot, la capra vecinului, la celelalte mizerii care pentru mulți reprezintă esența ființării? Dacă e așa, și dacă a doua zi de Crăciun ne intrăm în ritmul obișnuit al viețuirii care nu prea are zone de intersecție cu etica virtuților, înseamnă că suntem fățarnici de Crăciun? Trăim fardându-ne sufletul cu iluzii?…

Un poet zice: ,,De Crăciun, fulgii sunt mai mari și mai albi…” Poematic putem, desigur, risca orice… Fulgi mai… albi?… Pentru unii, zăpada este albă, albastră sau uneori roşie, dar în realitate ea este incoloră. Cristalele de zăpadă reflectă foarte bine lumina şi din această cauza zăpada produce iluzia mai multor culori… Fulgi mai mari de Crăciun?… ,,Cartea Recordurilor” spune că fulgul de zăpadă cel mai mare a fost găsit în Fort Keogh, Montana, pe 28 ianuarie 1887, şi avea dimensiunile de 15 cm/ 8 cm. Nu era Crăciunul…

Desigur, toate acestea sunt cunoscute și de către copii, știu… Dar iluziile Crăciunului au un farmec aparte, au magia mitologiei și fiorul tuturor zvârcolirilor umane profunde… Până și Cioran, pesimistul nostru de serviciu, zice: ,,Un secret al vieţii e să te adânceşti în iluzii, uitând că sunt iluzii. De îndată ce îţi aduci aminte ce sunt, tot farmecul dispare”…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri