– Domnule Juravle, aţi fost, de-a lungul anilor, subiectul preferat al ziariştilor de la Deşteptarea. Viaţa dvs. este o frumoasă poveste de dragoste, de dragoste pentru medicină, pentru meseria de farmacist, devenind un nume cunoscut în Bacău şi în ţară. Preparatele „marca Juravle” au devenit celebre. De ce mai este nevoie de medicamente preparate în laborator, când industria farmaceutică, medicina naturistă, cosmetica au luat o amploare deosebită?
– Profesia de farmacist a apărut dintr-o necesitate, atunci când medicul-farmacist a înţeles că nu le poate face bine pe amândouă. Şi medicul şi farmacistul trebuie să cunoască câte ceva despre pacient ca să-l poată ajuta în afecţiunea pe care o are. Când se pierde această relaţie, suferă pacientul. Când medicul şi farmacistul sunt pasionaţi de profesia lor păstrează o anume relaţie chiar dacă ea nu este directă. Apoi sunt foarte multe medicamente pe care industria nu le poate face din cauza complexităţii lor sau a termenului redus de valabilitate. Realizarea unui medicament potrivit cu nevoile individuale ale pacientului presupune iarăşi aportul unui farmacist. Lucrul acesta este valabil chiar şi pentru produsele cosmetice. Dacă au ca bază derivate din petrol, nu vor râncezi niciodată, dar nici nu vor avea efectele unui produs natural care este uşor asimilat de organism.
– Acum, la orice oră găseşti o farmacie deschisă, sunt farmacii la tot colţul de stradă, una lângă alta. Care este explicaţia, mâncăm mai multe medicamente decât pâine, lapte sau carne?
– Din nefericire da, se consumă multe medicamente inutil. Am face mai mult pentru sănătatea noastră prin cumpătare decât prin abuzul de medicamente. Părinţii doresc ca pruncii lor să fie cei mai sănătoşi, cei mai viguroşi, să fie în top şi atunci apelează la medicamente, deşi nu toate sunt medicamente. Peste două treimi din cutiile dintr-o farmacie nu sunt medicamente, ci suplimente alimentare. Ele arată ca un medicament, au un prospect cu o poveste frumoasă, o formă farmaceutică (comprimate, drajeuri, fiole, siropuri), dar nu sunt supuse unui control riguros şi avizarea lor nu este dată de Comisia Medicamentului. Am înţeles să s-au făcut studii care spun că lumea este înclinată să investească mai mult în sănătate şi înfrumuseţare, de aceea oferta este aşa de mare. Scopul este profitul, nu sănătatea oamenilor.
„Socotesc că şi oamenii rodesc ca pomul”
– Preparatele dvs. au fost premiate la mari saloane naţionale şi internaţionale, aţi înregistrat la OSIM aceste medicamente?
– Cred că există peste 10 medicamente şi produse cosmetice înregistrate la OSIM, dar aceasta a fost dorinţa colaboratorilor mei. Cu ceva timp în urmă am fost întrebat de cei de la OSIM dacă mai doresc ca dreptul de autor să fie protejat şi am renunţat la această protecţie! Socotesc că şi oamenii rodesc ca şi pomii. Cine ar putea spune că cireşul este al lui şi nu are decât el dreptul să-l cultive?
– Care este domeniul care v-a dat cele mai mari satisfacţii? Pentru ce afecţiuni excelează farmacia Elvaruj, o farmacie de familie?
– Încercăm să acoperim golurile lăsate de industrie şi uneori când produsele industriale sunt nedrept de scumpe căutăm să oferim o variantă de tratament mai eficientă cu produse elaborate în laboratorul farmaciei. Avem rezultate bune cu o gamă largă de produse dermatologice, cunoscute şi prescrise de medici, apoi din sfera ORL, oftalmologie, stomatologie, reumatologie ș.a. Soluţiile de aerosoli cu săruri de la Marea Moartă dau rezultate foarte bune pe tot aparatul respirator, datorită complexităţii lor. Conţin peste 50 de oligoelemente ce le conferă proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice-antifungice, antialergice, imunostimulatoare etc. Am observat că sărurile cristalizate extrase de pe fundul mării au proprietăţi curative mult mai reduse din cauza procentului mare în clorură de sodiu, pe când cele obţinute prin evaporarea apei marine sunt mult mai complexe şi duc la efecte pozitive surprinzătoare. Intenţionăm ca în 2019 să le introducem şi în unele preparate dermatologice şi cosmetice.
Un succes al farmaciei noastre îl reprezintă şi produsele cosmetice. Folosim ingrediente active naturale, absorbabile, aduse la dimensiuni lipoformale (ca particulele din lapte) ce dau cremelor o calitate pe care produsele industriale nu o pot atinge datorită necesităţii unui termen de valabilitate mult mai mare.
Un control al DSP Bacău ne-a atenţionat că orice produs cosmetic trebuie notificat, avizat de Comunitatea Europeană. Am crezut că nu vom mai putea oferi băcăuanilor produsele noastre cu care-i obişnuisem şi de care erau mulţumiţi. Acum, ca urmare a demersurilor făcute, avem produse pe care le-am putea distribui oriunde în UE şi preconizăm să notificăm şi altele noi. Nădăjduim că legile europene ne vor lăsa să ne facem treaba.
„Cred că un medic şi un farmacist pasionaţi şi altruişti pot realiza lucruri frumoase”
– De ce Elvaruj?
– Pentru că Elvaruj este un cuvânt alcătuit din silabe mai sonore, mai frumoase, mai uşor de pronunţat decât…Juravle. Elvaruj este…Juravle privit în oglindă. Mulţi îmi stâlceau numele în toate felurile. O doamnă a intrat în farmacie şi a spus că doreşte să vorbească cu farmacistul Juvaer. Ca să nu se mai întâmple, am spus Farmacia „Elvaruj”. Juravle este un nume dat odinioară de polonezi străjerilor din Straja Bucovinei, satul meu natal. Cum ei erau îmbrăcaţi cu iţari şi cămăşi albe, iar deasupra cu pieptare negre, erau văzuţi de departe, de pe creasta munţilor, ca nişte cocori.
– Aţi învăţat meserie de la mari profesori, specialişti de înaltă clasă, medici cu vocaţie, pasiune şi aplecare către pacient. Medicii tineri mai ştiu de existenţa laboratoarelor, mai recomandă preparate personalizate pe afecţiuni şi pacient?
– Cred că am beneficiat de o conjunctură favorabilă. La Bucureşti am avut ca profesori somităţi, unii fiind membri ai Academiei Franceze, sobri şi foarte exigenţi. Ulterior, când am venit la Iaşi pentru stagiatură, la Spitalul Militar, am găsit un laborator dotat cu aparatură şi cu o varietate de substanţe cum nu mai cunoscusem în Bucureşti. Nimic nu era înregistrat, cântărit. Aveam libertatea să greşesc, să arunc şi să încep din nou. Nu aveam stres-ul din facultate. Şeful meu era un farmacist pasionat de profesia lui şi am vrut să profit. Ca şi acum, petreceam toată ziua în laborator spre nedumerirea multora. Farmacistul era căutat de mulţi pacienţi cu o varietate mare de afecţiuni. Preparând remediile pentru ei am început să cunosc tot mai multe substanţe şi să mă împrietenesc cu ele. Mi-a fost de folos să învăţ ce pot obţine de la ele şi să văd rezultatele întrebuinţării lor. Atmosfera din Iaşi era diferită de a Bucureştiului. Un profesor celebru de la Facultatea de Farmacie, de la prima vedere mi-a dat cheile de la cel mai dotat laborator de toxicologie din Moldova, mă lua cu el la Radio Iaşi unde făcea înregistrări pentru o emisiune săptămânală de duminică după masă, la o oră de maximă audienţă. Nu era ceva neobişnuit să fii invitat acasă sau să iei masa în oraş cu unul din marii profesori sau cercetători de la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”. Cred că acum un medic şi un farmacist pasionaţi şi altruişti ar putea realiza împreună lucruri frumoase privind multe probleme medicale.
„Mi-a plăcut mai mult să ajut decât să câştig”
– Cu ani în urmă, când intrai într-o farmacie stăteai de vorbă cu un farmacist nu cu un vânzător la raft. Astăzi, o spun din experienţă, farmaciştii doar citesc şi eliberează o reţetă, nu ştiu nici măcar un înlocuitor, nu pot să-ţi dea un sfat. Poate că sunt dur, dar nu departe de adevăr. Ce se întâmplă?
– Administratorii farmaciilor sunt interesaţi în primul rând ca vânzările să fie bune. Cursurile care se fac cu angajaţii urmăresc acest scop. Un angajat ai cărui pacienţi au de regulă un singur medicament pe reţetă este penalizat. Bun este cel care te convinge că ai nevoie de mai multe produse. Uneori este mai bine să nu stai de vorbă, deoarece te poţi trezi acasă cu multe suplimente alimentare scumpe şi fără valoare terapeutică. Profesia de farmacist a pierdut foarte mult când farmaciştii au trecut sub autoritatea oamenilor de afaceri şi a politicienilor. O reabilitate a ei este greu de imaginat pentru că ar cere multe eforturi din partea statului. Puţini sunt interesaţi de bunul mers al lucrurilor. În alte ţări farmaciile sunt ale farmaciştilor şi un farmacist nu are voie să aibă două farmacii. O asemenea organizare, bazată pe competenţe ar fi spre folosul tuturor.
– Care este viitorul acestui gen de farmacie?
– Socotesc că n-am făcut ceva neobişnuit. Mi-a plăcut mai mult să ajut decât să câştig. Nu duc lipsă de nimic şi nu doresc să am mai mult. Aş dori ca şi copiii mei să gândească la fel. Suntem patru farmacişti în familie. Eu şi soţia suntem pensionari, dar încă ducem greul. Băiatul se ocupă de preparatele din farmacie, iar nora îl pregăteşte pe viitorul farmacist care, la aproape trei ani, stăpâneşte o bună parte din vocabularul de specialitate. O binecuvântare pentru noi sunt şi doamnele farmacist care lucrează împreună cu noi. Am spus aşa pentru că asistenta noastră este în anul II de facultate şi noi o socotim farmacistă.
„Bucovina este ţara pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru un timp”
– Băcăuanii vă ştiu ca farmacist, însă puţini ştiu că Gheorghe Juravle este şi un mare iubitor de artă, colecţionar, organizator de tabere de creaţie, Straja, satul în care v-aţi născut, din județul Suceava, devenind şi un loc de întâlnire al artiştilor, un loc minunat de inspiraţie pentru pictori şi sculptori. De unde această pasiune?
– Student fiind, a participa la un vernisaj al unei expoziţii de artă plastică era un act de cultură gratuit de care aveam nevoie. Pentru restaurant şi baruri trebuiau mulţi bani, pe care eu nu-i aveam. Facultatea de Farmacie era în acelaşi corp de clădire cu Sala Dalles, aşa că ştiam programarea fiecărui vernisaj. Îmi aduc aminte de „Joc de copii” al lui Dan Hatmanu şi de viorile lui Eugen Crăciun. Atunci n-aş fi crezut că vreodată tablourile lor ar putea să-mi îmbogăţească casa. La Iaşi, unde am fost repartizat pentru stagiatură, comandantul Spitalului Militar era dr. Petre Buzatov, el însuşi colecţionar şi pictor. La un vernisaj al expoziţiei lui, mi-am arătat admiraţia faţă de unul dintre tablouri ce-mi amintea de colinele satului meu. Cineva a remarcat şi a a spus asta comandantului. Când s-a terminat expoziţia, m-a chemat în biroul lui şi mi-a dăruit acel tablou. Aşa a început mica mea colecţie. Petre Buzatov era un om de cultură cu o ţinută aleasă. Acum, o stradă din Iaşi îi poartă numele. Şi s-a mai întâmplat ca soţul unei farmaciste prietene să fie profesor de desen şi iubitor de artă şi să mă ia cu el prin atelierele pictorilor din Iaşi. Lucrul acesta a dus la achiziţia câtorva lucrări şi realizarea primelor portrete. Când i-am spus că mă voi stabili în Bacău a insistat să nu pierd ocazia de a-l cunoaşte pe Ilie Boca. Întâlnirea cu domnul Boca a fost ca între două rude care s-au despărţit de mult timp, iar acum trăiesc bucuria reîntâlnirii. Tot ce a urmat s-a făcut sub îndrumarea lui. Şi eu şi el iubim Bucovina. Poate şi alţii iubesc Bucovina, dar alături de el mă simt şi responsabil.
– Sunteţi bucovinean, la fel ca Ilie Boca, v-am văzut împreună cu ocazia sărbătoririi Unirii din 1918 a Bucovinei cu România, unde aţi organizat o frumoasă expoziţie de artă cu lucrări din Tabăra de la Straja, dar şi din colecţia dvs. Ce reprezintă Bucovina pentru Gheorghe Juravle?
– Bucovia este ţara pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru un timp şi trebuie să-mi arăt recunoştinţa. În Straja, pictorul Lovendal a realizat câteva portrete şi lucrul acesta a fost mult comentat de intelectualii locului. De aceea am dorit aşa de mult o tabără de pictură în satul meu. Potrivit cu inima mea aş fi dorit să se vorbească despre Straja în România cum se vorbeşte despre Barbizon în Franţa. Poate mai e încă timp.
„Domnul să se îndure de noi şi să ne umple inimile de bucuria iubirii Lui”
– Un cuvânt despre sărbătoarea de Crăciun!
– Simt ceva amestecat în inima mea. Pe de o parte este bucuria că ni S-a născut un Mântuitor, deci lumea poate fi salvată dacă Îl ascultă şi Îl urmează şi, pe de altă parte, o mare durere pentru că din această mare sărbătoare, pentru cei mai mulţi lipseşte Cel sărbătorit. Oamenii îşi fac cadouri, mănâncă, beau, petrec, dar nu pentru că în inima lor S-a născut Mântuitorul, ci mânaţi de poftele firii pământeşti. Deşi nimeni nu poate lupta cu firea pământească există totuşi o veste bună. Apostolul Pavel spune că prin credinţă putem muri faţă de firea pământească. „Am murit – spune el – împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine.” Şi ca să trăiască în noi trebuie mai întâi să se nască în noi. Şi cum să se nască dacă nu este crezut, dorit, aşteptat, respectat, iubit, primit. Este scris ca tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Să avem acest drept şi să-l neglijăm, să-l dispreţuim?
Domnul să se îndure de noi şi să ne confrunte cu adevărul Cuvântului Său şi să ne umple inimile de bucuria iubirii Lui.
Sărbători fericite!
