sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2251

Aventuriera din Bacău. Simina Cernat și… „Samsara” ei

De câte ori nu am auzit expresia „Viața bate filmul”? De nenumărate ori, și poate că de tot atâtea ori n-am crezut așa ceva, catalogând expresia drept o chestie comercială. Există pe lumea asta mare fel de fel de povești, care mai de care mai palpitante, unele care îți dau idei și îți deschid noi orizonturi, altele care doar te lasă pe gânduri. O astfel de poveste am descoperit de curând într-o carte nouă, categorisită de unii drept jurnal de călătorie iar de alții un fel de filosofie de viață. Chiar dacă nu pare nimic spectaculos până aici, lucrurile încep să devină fascinante când o cunoaștem pe autoarea acestei cărți.

Ea este Simina Cernat, are 26 de ani și este din Bacău. Cartea ei, „Samsara”, a apărut la finalul anului trecut şi a fost scrisă în urma experiențelor pe care autoarea le-a trăit în patru ani petrecuți prin Asia. Și să nu vă imaginați că în această perioadă Simina Cernat a huzurit prin hoteluri de nu știu câte stele și a participat la dineuri și seri pe care oamenii de obicei le petrec în vacanțe.

Până să-i dăm cuvântul Siminei, redăm o descriere a autoarei „Samsara” de pe unul din site-urile care pun în vânzare această carte: „Simina Cernat e una dintre acele ființe aflate în mijlocul unui drum în care nici nu se mai întreabă cine este, ci mai mult cine devine și cum se transformă în fiecare clipă. A renunțat la siguranța unei vieți confortabile pentru a se aventura într-o călătorie de explorare, care continuă să îi arate lucruri despre sine și despre lume.

Simina este una dintre acele ființe pe care vrei să le cunoști… După o călătorie de patru ani cu rucsacul în spate, prin Asia, «Samsara», care a început ca o carte cu povești de călătorie, a devenit un itinerariu mental și spiritual. Lumea se transformă intens în laboratorul emoțiilor și apoi erupe ilogic, așa cum e de fapt sufletul omenesc.
În postura de nomadă, Simina își disecă trăirile, își recunoaște limitările culturale și acceptă tot ce viața îi aduce în cale, dar, ce e mai important, sapă în interior după o esență mai onestă.”

Sunt convins că în urma acestei descrieri cititorul ar vrea să o cunoască altfel pe Simina Cernat, iar din această perspectivă am stat de vorbă cu autoarea „Samsarei”.

-Povestește-ne, te rog, despre copilărie și ce te leagă de Bacău.
-M-am născut în Bacău în 1992 și am locuit aici primii 19 ani, până am terminat liceul. Părinții mei sunt din sate din jurul Bacăului și majoritatea vacanțelor le-am petrecut la țară, la bunici. Mai exact, la bunicii din partea mamei, din Tamași, și la cei din partea tatălui din satul Ludași, comuna Balcani. Încă mă simt conectată cu satele bunicilor și le vizitez de fiecare dată când vin în România, chiar dacă ei nu mai sunt.

-Cumva ți-ai luat viața în mâini de mică…
-Într-adevăr. Părinții mei au plecat în Italia când aveam 7 ani. Când am împlinit 12 ani au vrut să mă ia și pe mine acolo, dar nu am vrut să merg. Îmi plăcea libertatea pe care încă o aveam în România copil fiind – mers singură la școală, jucat în fața blocului etc. Ai mei locuiesc şi acum în Italia, iar pe mine m-a crescut o mătușă până la 13 ani. Apoi am locuit împreună cu sora mea, până la 16 ani. Sora mea a plecat la facultatea de medicină din Cluj și s-a stabilit acolo, așa că o perioadă am locuit singură.

-Cum era în liceu?
-Sunt absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”. În anii de liceu mă simțeam destul de sufocată în Bacău, mi se păre că nu se întâmplă nimic, că oportunitățile sunt reduse. Eram o elevă bună. Primeam bursă pe care o puneam deoparte, iar la final de liceu aveam strânși 2000 euro. Cu banii aștia am plecat cu iubitul meu, care era fotograf, în China, Tibet și Pakistan, unde el avea început un film documentar despre comunitatea Shimshal, din munții Karakorum. Din cauza situației politice, Bin Laden fiind ucis atunci în Pakistan, nu am primit viza și a trebuit să regândim călătoria. Din China am mers în Nepal și India. Vara următoare am plecat în Vietnam pentru trei luni, însă tot nu eram mulțumită de stilul de călătorie. Mi se părea că interacționez prea puțin cu localnicii.

-Așa ai dat de gustul călătoriilor, în timp ce studiai la facultate în capitală.
-Da. Mă mutasem în București și am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. După ce am terminat facultatea eram deja despărțită de un an de iubitul meu, iar cei mai mulți dintre prieteni erau plecați prin lume. Eram detașată de tot și am decis să plec în Indonezia, să predau limba engleză timp de trei luni și eventual să mai călătoresc o lună sau două.

-Și cum te-ai descurcat?
-Aveam doar 2000 de dolari. Nu credeam că pot călători prea mult. Am folosit platforma couchsurfing, rețeaua locală de transport, auto-stopul, am stat mult în casele localnicilor, am găsit la fața locului oportunități de voluntariat. Am trăit un an și trei luni cu banii ăia.

-Ce a urmat?
-După o pauză de două luni în Europa m-am întors în Asia, pentru că mă îndrăgostisem de un indian. Am mai stat trei ani în Asia, iar din acești trei ani am stat foarte mult în India. Am început să fac mult trekking (conform wikipedia, Trek este un tip de călătorie aventuroasă și lungă, efectuată pe jos în zonele în care mijloacele comune de transport, în general, nu sunt disponibile. Trekking-ul nu trebuie să fie confundat cu alpinismul-n.r.), să urc munți mai înalți singură între care două vârfuri de peste 6100 metri, să organizez ture de trekking pentru români.

-Despre toate aventurile tale în Asia putem afla mai multe din cartea ta, „Samsara”. Când și în ce condiţii ai scris-o?
-De mai bine de trei luni m-am întors în România să-mi schimb paşaportul și buletinul, și îmi expirase și viza. În această perioadă am publicat „Samsara”, o carte cu povești de călătorie și un jurnal al transformărilor umane petrecute pe drum. Publicarea mi-a fost propusă de directorul editurii Cartex pe care îl știam încă din facultate. A citit fragmente din carte, a înțeles-o și a crezut în ea. Am avut lansarea principală la târgul de carte Gaudeamus din București și, ulterior, lansări în Bacău, Roman, Iași, Cluj, Oradea, Timișoara, cu un public cu vârste între 1 an și 70 ani. Am promovat-o la diferite televiziuni și posturi de radio locale.

În afară de turul României de promovare a cărții, patru weekenduri la rând am fost voluntară la Educab, în munți, un proiect care a creat patru puncte de lectură la patru cabane din Carpați. A urmat un proiect de antreprenoriat rural în Italia prin Erasmus+. Mă interesează dezvoltarea rurală pentru că aș vrea să dau ceva înapoi zonelor de suflet, care majoritatea sunt rurale și eventual să implementez ceva și în România.

Sperăm că v-ați făcut o imagine interesantă despre Simina Cernat, o tânără care prin cartea ei ne transmite de fapt că nimic nu e imposibil. Cât despre volumul „Samsara” pot spune că este o carte pe care nu trebuie să o ratați. Este o carte captivantă care nu te lasă să o lași din mână. În paginile ei vei cunoaște oameni intersanți, culturi diferite, dar și peisaje deosebite care sunt puse pe hârtie cu atâta acuratețe că poți să simți că ești acolo. Mai mult nu am să vă spun, pentru a nu vă strica bucuria de a descoperi lumi extraordinare, lumi aduse mai aproape prin trăirile Siminei Cernat, cuprinse atât de bine în cele 304 pagini ale cărţii. Nu mai vreau decât să aflăm de unde vine această denumire, Samsara, şi ce reprezintă.

Explicatia ne-a fost oferită chiar de Simina Cernat: „Samsara e un termen sanscrit care vorbește despre ciclul viață-moarte-viață. Renaștere. Mi se pare că, în timpul vieții, murim și renaștem de atâtea ori. Când eram mică îmi plăcea să scriu și mă gândeam că aș vrea să scriu o carte. «Samsara» a fost, inițial, un titlu temporar. Nu-mi venea niciun cuvânt în minte și văzusem un film care mi-a plăcut foarte mult cu un călugăr budist și filmul se chema «Samsara».”

Cartea „Samsara”, de Simina Cernat, a apărut la editura Cartex anul trecut și are prețul de achizitie de 29 de lei. Poate fi cumpărată din librării sau de pe site-uri de specialitate unde au apărut și diferite promoții. Lectură plăcută!

„Curajul meu nu a fost că am plecat singură la capătul pământului, ci că mi-am luat viața în mâini și am început să o modelez așa cum mereu am visat să fie, că am decis să-mi urmez chemarea interioară și să trec peste așteptările sociale și peste «treburi», care nu mă asaltau la tot pasul.”
Din notările Siminei Cernat cuprinse în „Samsara”

E în trend să ai proiecte

De obicei, la început de an, oamenii își fac planuri, au niște dorințe, mai mici sau mai mari, pe care vor să le împlinească, iar cei care țin morțiș să fie în trend au proiecte. Că nu se mai poate fără ele! Dacă vrei să fii un tip cu expertiză (așa se spune, mai nou, la experiență, pricepere), asumat (alte cuvințele „magice”, neapărat mai amintesc și siajul), ai, evident, și un proiect existențial, că doar nu mai poți să trăiești așa, pur și simplu.

Acum, la orice pas, dai de cuvântul „proiect”, folosit cu sau fără rost, dar la modul foarte important, cât se poate de prețios. Până și școlăreii fac parte din tot felul de proiecte, deși e mai simplu de spus programe, în fine, totul este să dai un aer cât mai „științific” lucrurilor celor mai banale. Există și o bibliografie destul de stufoasă despre metodologia, obiectivele, contextul, aplicabilitatea, diseminarea etc., a unui proiect, adevărat meșteșug de tâmpenie, după mine, când este vorba despre domeniul artistic.

Unde există, dintotdeauna, un grad de indeterminare și de gratuitate. Sigur că, în genere, nu e rău să ai proiecte, cu condiția să nu rămâi încremenit în ele. Și să nu folosește termenul în chip ridicol pentru orice lucru comun. De fapt, în mod logic, un proiect este ceva în acțiune, care nu se încheie, așa că las discuția deschisă. Iar în legătură cu planurile și dorințele noastre de tot felul, cred că Shakespeare avea dreptate când zicea: „Ceea ce vrem să facem, s-o facem atunci când vrem, pentru că acest vrem se schimbă și are scăderi și amânări”.

Apropo de amânări și de cuvinte prețioase, întortocheate, de neologisme, englezisme, barbarisme care ne zgârâie urechile, am auzit, recent, vocabula procrastinare, care înseamnă tocmai a amâna, a lăsa pe mâine ce poți face astăzi, a temporiza, a tergiversa. Chestie care e neproductivă, așa se zice, fiindcă duce la nerezolvarea sarcinilor. Cert este că amâni ceva când nu-ți place să faci acel lucru. Dar e posibilă și varianta în care lași ceva pentru mai târziu, tocmai ca să savurezi clipa, să te bucuri de ea din plin, fără rezerve. Sunt apoi oameni care lucrează mai bine sub presiune, concentrându-se la maximum, eliminând timpii morți și dând astfel rezultate excelente. Dar procrastinare poate fi și libertatea de a mai lăsa deoparte niște obligații sâcâitoare, ca să eviți supraîncărcarea, starea de stres inutil. La urma urmei, ce este atât de urgent?

Cine cunoaște principiul lui Eisenhower știe care este diferența dintre important și urgent. Și cum devine chestiunea cu prioritizarea, bine că am scris cuvântul, că altfel mi se încurca limba! Adevărul este că toba goală bate cel mai tare și golul sună cel mai asurzitor. Sunt multe „vorbe goale ce din coadă or să sune”, slobozite de indivizi a căror calitate principală este un tupeu nemărginit, ei nefiind altceva decât expresia unui vid plin de sine. Iar mie îmi este foarte dor de oameni onorabili, pe care să te poți baza, credibili, creditabili, care să inspire respect și încredere. Să le trezească pe acestea cu adevărat, nu să vin eu cu ele de acasă, gata făcute. Nu de alta, ci doar așa, din politețe de circumstanță.

Sunt prea mulți veleitari și impostori în viața publică, tot soiul de indivizi mărginiți, roși de ambiții provinciale, dar descurcăreți și crezând că li se cuvine să ocupe poziții sociale cât mai vizibile. Și care se autoproiectează în cele mai vivante, strălucitoare culori, când ei nu au niciun conținut și sunt totalmente terni.

S-a deschis sezonul de schi în Slănic Moldova

    Sâmbătă, 12 ianuarie, s-a deschis sezonul de schi pe Pârtia Nemira, din stațiunea Slănic Moldova. Vineri și sâmbătă a nins pentru prima dată consistent în această iarnă, iar stratul de nea a fost întregit și cu ajutorul tunurilor de zăpadă.

    Pasionații sporturilor de iarnă s-au bucurat, astfel, din plin de zăpada așternută și de condițiile optime în care se schiază pe pârtie și au luat-o cu asalt din prima zi. Iar primul schior din acest sezon, un băiețel, aștepta încă de la ora 9,30 deschiderea pârtiei.

    ,,Este pentru prima oară când ajung în această stațiune și mă simt excelent pe această pârtie. Este o mare bucurie și pentru băiatul nostru, care învață să facă primii pași cu schiurile. Le mulțumim angajaților pârtiei pentru serviciile oferite. Cu siguranță vom reveni cu mare plăcere, chiar într-o echipă lărgită” – ne-a spus F. P., din Focșani.

    Pe directorul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Romil Botezatu, l-am întâlnit tot pe pârtie, dar în fiecare zi de la sfârșitul săptămânii. „În continuare vom utiliza tunurile de zăpadă, astfel încât să putem asigura continuitatea activității și cele mai bune condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă” – ne-a declarat Romil Botezatu,

    Pârtia este deschisă între orele 10,00 – 20,00, iar instalația de telescaun funcționează în zilele de luni, marți, miercuri și joi între orele 11,00 – 19,00, vineri, sâmbătă și duminică fiind pornită între orele 10,00 – 20,00.

    Romulus-Dan Busnea, Petru Done

    Pârtieee…în centrul orașului

      Dacă zăpada care a căzut din abundență în ultima vreme a creat probleme conducătorilor auto, și nu numai, în același timp a adus și bucurie, mai ales în rândul celor mici.


      Câteva zeci de copii, însoțiți de părinți, sau nu, au luat cu asalt dealul din zonă Cascada pe care l-au transformat într-un veritabil derdeluș.

      Accident la Urechești: o femeie a ajuns la spital

        La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii oneşteni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.

        Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 51 de ani, din comuna Căiuţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11A, în afara localităţii Urecheşti, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani.

        În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei autoturismului condus regulamentar, o femeie de 40 de ani, care a fost transportată la spital.

        Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi au fost conduşi la spital unde li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.

        Având în vedere condițiile meteorologice, polițiștii băcăuani recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar și să se înformeze din timp cu privire la starea drumurilor de pe traseul ce urmează a fi parcurs.

        În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe conduc[tori auto să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.). Să conducă prudent fără a brusca comenzile autoturismului.

        Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

        Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini fixate pe volan.

        De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

        Contre pe tema deszăpezitului din Bacău

          * liderii PNL critică modul în care s-a intervenit la deszapezire * primarul Bacăului spune că acum se circulă normal pe arterele principale

          Președintele organizației PNL Bacău, Ionel Palăr, a criticat, astăzi, într-o conferință de presă, modul în care autoritățile locale au intervenit pentru deszăpezirea orașului. El a criticat și faptul că licitația organizată de municipalitate pentru deszăpezire nu a fost finalizată încă.

          „E adevărat că nu se pot face minuni când sunt astfel de fenomene meteo, dar să nu ai desemnat câștigătorul licitației este cel mai grav lucru care se putea întâmpla” a spus Ionel Palăr. Deputatul liberal a dorit să sublinieze că pe vremea când PNL era la conducere, lucrurile stăteau altfel.

          Pentru a sublinia performanțele administrației liberale, el l-a invitat pe Iulian Stoican, fost viceprimar în timpul administrației Stavarache, să prezinte modul în care se deszăpezea Bacăul.

          Pe de altă parte, primarul Cosmin Necula afirmă că principalele artere ale municipiului Bacău sunt degajate de zăpadă. „La această oră, circulația rutieră se derulează în regim normal. Echipele de intervenție au trecut la deszăpezirea străzilor din cartiere, încă din cursul nopții trecute. Obiectivul zilei de ieri a fost să menținem Bacăul circulabil, în condițiile unor căderi enorme de zăpadă (a nins aproape o zi, încontinuu), precipitații care au zădărnicit eforturile depuse de echipele de deszăpezire”, a spus Necula.

          El afirmă ca bocajele răzlețe în trafic au fost cauzate de TIR-uri neechipate pentru circulația în condiții de iarnă.

          Continuă acțiunea de deszăpezire în Bacău

            Operațiunile de deszăpezire continuă în cursul acestei nopți.

            Principalele artere rutiere și trotuarele adiacente acestora sunt degajate de zăpadă.

            În paralel, se va intra în cartiere, pe străzile lăturalnice, cu utilaje dimensionate pentru acest tip de activitate.

            Vom avea un oraș „verde-albastru”. Patrimoniul Bacăului, salvat de Uniunea Europeană

              Salvarea unor situri arheologice, a bisericilor și monumentelor istorice, amenajarea unor muzee și centre culturale din Bacău se vor putea face din fonduri europene, ca urmare a planui de acțiune elaborat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E), care a valorificat, astfel, o inițiativă a UE.

              Este vorba despre proiectul „SHARE – Sustainable approach to cultural Heritage for the urban Areas Requalification in Europe”, care vizează șase țări. Al doilea pas, după elaborarea planului, a fost încheierea acordului de colaborare între Consiliul Județean (CJ) și Consiliul Local (CL) Bacău pentru promovarea și protejarea patrimoniului cultural.

              „Elaborarea acestui plan a pornit de la analiza situației existente, printre problemele semnalate aflându-se lipsa unui centru istoric bine delimitat și insuficienta valorificare în scop turistic a patrimoniului cultural existent, oferta relativ redusă de activități pentru petrecerea timpului liber, dar și degradarea amenajărilor de agrement de pe malul vestic al râului Bistrița sau degradarea parțială a infrastructurii sportive, cum ar fi Stadionul Municipal, precum și lipsa unei săli polivalente pentru organizarea de evenimente de amploare”, arată Sorin Brașoveanu, președintele CJ.

              Obiective

              Iată câteva dintre obiective planului: „Bacău, oraș atractiv prin diversificarea ofertei și infrastructurii culturale”, „Bacău, orașul tinerilor”, „Economie competitivă bazată pe colaborări intersectoriale și transnaționale”, inclusiv în turism, „Oraș cu o rețea verde-albastră consolidată, ce oferă premisele unei dezvoltări urbane sustenabile”, „Oraș racordat la infrastructura de transport național”, „Infrastructură adecvată și atractivă pentru deplasări nemotorizate”, „Rețea de spații publice”.

              Coridoare pentru deplasări nemotorizate

              Între acțiunile care trebuie realizate până în 2023 se află extinderea aeroportului Bacău, construirea terminalului intermodal, reabilitarea traseului de tranzit (centura de vest) și a traseului estic din al III-lea inel rutier, crearea unor trasee turistice care vor pune în valoare siturile, bisericile și monumentele istorice din județul Bacău, amenajarea curții Muzeului de Științele Naturii „Ion Borcea”, care va deveni spațiu multifuncțional, creșterea eficienței energetice a Filarmonicii „Mihail Jora”, amenajarea de coridoare pentru biciclete, scuaruri și spații speciale pentru evenimente culturale și sportive.

              Una dintre clădirile de patrimoniu ale Bacăului este Palatul Administrativ, care se află de multă vreme în suferință. Să sperăm că și acesta va fi salvat și protejat prin realizarea unor lucrări de reabilitare finanțate de UE.

              Tanchiștii băcăuani au un nou comandant

                Luni, 7 ianuarie a.c., la sediul Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din Bacău a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii unităţii. Colonelul Gabriel Turculeţ, promovat în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, a predat comanda şi Drapelul de luptă ale batalionului locotenent-colonelului Cristian Badea, împuternicit la comanda tanchiştilor băcăuani.

                Alături de efectivele batalionului, la ceremonie au participat comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, generalul de brigadă Remus Bondor, reprezentanţi din comandamentul brigăzii şi comandanţii unităţilor militare din garnizoana Bacău.

                Locotenent-colonelul Cristian Badea, cel care a preluat prerogativele comenzii Batalionului 631 Tancuri, este un ofiţer cu experienţă naţională şi internaţională, veteran al teatrelor de operaţii, precum şi un tanchist respectat de către colegii de armă.

                O cometă pe cerul Bacăului: „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”

                  Vineri, 11 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” a fost marcată „Ziua Artei Fotografice din România”, care a fost decretată, printr-o hotărâre de guvern, în mai 2010. A fost aleasă ziua de 11 ianuarie, data naşterii lui Carol Popp de Szathmári (1812 – 1887), recunoscut ca primul artist fotograf al României şi primul fotoreporter de război din lume.

                  Şi-a început studiile de Drept la Cluj, pe care le-a întrerupt, plecând la Roma şi apoi la Viena, pentru a se dedica picturii şi fotografiei. Cu o biografie interesantă, în 1844 îl găsim la Colegiul „Sfântu Sava” din Bucureşti, care cumpărase primul aparat de fotografiat din România. Însuşi Szathmári a ţinut să specifice data în care a executat prima sa fotografie – noiembrie 1848, care se află în colecţia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei, fiind una dintre nestematele acesteia.

                  Emil Prato, primul fotograf profesionist al Bacăului

                  Întâmplător sau nu, unul dintre discipolii lui Szathmári a fost Emil Napoleon Prato, născut, nu se ştie unde, din tată francez şi mamă germană, care, după absolvirea Şcolii Reale Superioare din Cernăuţi, a devenit ucenic, la Viena, la Studioul de Artă Fotografică „Adele”, a cărei franciză o aduce în Bacău, în 1901, şi devine primul fotograf profesionist din Bacău, cu atelier propriu, pe strada Centrală nr. 23, unde va lucra peste 40 de ani. Viaţa şi activitatea acestui profesionist al fotografiei sunt subiectul unei remarcabile cărţi, semnată de doi profesionişti Mihai Ceucă şi Iulian Bucur, „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”, lansată cu aceeaşi ocazie. „Subiectul acestei cărţi a irupt în timpul cercetărilor dedicate colecţiei mele de cărţi poştale ilustrate şi fotografii băcăuane.

                  Momentul-cheie al fixării pe subiect l-a constituit discuţia cu un vechi şi drag colaborator, Iulian Bucur. Cercetările sale erau complementare alor mele în ceea ce-l priveşte pe fotograful Prato. După o colaborare pentru realizarea unei expoziţii fotografice, iată-ne acum coautori ai acestui volum”, a spus Mihai Ceucă. Le-au fost alături fotografi amatori şi profesionişti, fotoreporteri ai cotidianului fierbinte, jurnalişti, scriitori, critici de artă, artişti ai penelului şi, de ce să nu o spunem, posesori de telefoane, dotate cu camere performante: „Fotografia s-a democratizat în ultimii 15 ani”, după cum a precizat Adrian Jicu, organizatorul şi gazda evenimentului, director al Bibliotecii, sub egida căreia a apărut volumul.

                  „Autorii acestui volum aparţin unor generaţii diferite (…) ceea ce-i uneşte este interesul pentru patrimoniul local şi valorificarea lui prin expoziţii şi albume, care, de fiecare dată, surprind prin ineditul lor”, a spus prof. Constantin Călin, critic literar. Iulian Bucur a reliefat contribuţia lui la realizarea acestui album, respectiv cercetările etnografice care au avut la bază fotografiile lui Emil Prato din jurul Tescaniului, care înfăţişează tradiţiilor populare, portul, obiceiurile şi tradiţiile din zonă.

                  Bacăul lui Prato, la Expoziţia Generală Română

                  Cititorul descoperă în remarcabila carte personalitatea artistului fotograf Prato, profesionalismul şi dedicaţia pentru a ilustra, prin fotografie sau cărţi poştale, o stare de fapt, evenimentele cotidiene, iar măsura talentului şi profesionalismului a arătat-o în 1926, fiind singurul fotograf care a surprins pentru posteritate marea catastrofă, incendiul din Bacău, care a distrus oraşul. Tot Emil Prato a fost „corespondentul” Bacăului la Marea Expoziţie Generală Română a Jubileului din 1906, 40 de ani de domnie a Regelui Carol I şi 25 de ani de la proclamarea României ca regat.

                  Şi a făcut-o cu cinste. Invitat la lansarea volumului „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”, Ovidiu Ungureanu, artist fotograf, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău, a apreciat realizarea de excepţie a celor doi autori, aducând în atenţia publicului pe cel care a lăsat Bacăului o moştenire de excepţie în zeci, sute de mărturii imagistice ale epocii, care a rămas un exemplu pentru profesioniştii artei fotografice.

                  Despre activitatea fotografilor profesionişti, cât şi despre importanţa „Zilei Artei Fotografice din România” a vorbit şi Cornel Cepariu, ziarist la Agerpres, preşedinte al Filialei Bacău-Neamţ a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, uniune care a împlinit 100 de ani, tot pe 11 ianuarie, de la înfiinţare. „Ziaristul şi fotograful sunt într-o permanentă colaborare în realizarea materialului de presă, astăzi, mai mult ca oricând. Felicit pe toţi fotografii profesionişti, felicit ziariştii la acest Centenar, cu bucuria că, iată, s-a împlinit un an de la înfiinţarea Filialei Bacău a UZPR”, a spus Cornel Cepariu.

                  Cei prezenţi au primit câte un exemplar al cărţii, proiectul fiind finanţat de Consiliul Judeţean Bacău.

                  Scriitorul tuturor continentelor

                  Universitarul Doru Ciucescu a publicat a treizeci și doua sa carte: „Iran, de la autocrația monarhilor la autocrația ayatolahilor” (Bacău, Rovimed Publishers, 2018). 11 dintre aceste volume sunt cărți de călătorie. Cel puțin în spațiul cultural românesc, autorul, care a vizitat peste 50 de țări (de pe șase continente), este cel mai prolific scriitor-călător.

                  Și discursul acestui volum impresionează nu doar prin acribie, ci și printr-o abordare polifonică în care se întâlnesc fericit istoria, geografia, mitologia, literatura, arhitectura, religia, lingvistica, finanțele. Nu lipsesc nici încercările de schițare a unor crâmpeie hermeneutice. Preferința pentru Iran este argumentată: „În această țară am sperat să înțeleg mai bine această schismă a religiei musulmane”. Nu lipsită de interes a fost și o altă motivație a călătoriei, căci Iranul reprezintă o țară în care „poeziile au luat locul citatelor din Coran în decorarea clădirilor”. De aceea nu este întâmplător faptul că sultanul Mahmud Zabuli i-a promis poetului Firdousi că-i va plăti câte o monedă de aur pentru fiecare distih…

                  Volumul este structurat ca un dialog incitant între autor și personalități care au sufletul lipit de istoria Iranului. Se cuvin amintite cel puțin câteva accente ale volumului, care nu conține doar o descriere geografică și istorică. Pe alocuri, pagini întregi par a fi destinate unui tratat de lingvistică, invitându-ne cel puțin în abc-ul limbii persane. Elementele de istorie nu rămân prizoniere ale spațiului iranian.

                  Acestea intră în conexiune cu marile zvârcoliri politice ale lumii, cu trimiteri interesante și către istoria românească. Sunt aruncate punți între literatura persană și cea românească. În persană există povești (parțial) asemănătoare cu „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu trei iezi”, de pildă. Nu este lipsită de interes precizarea cu privire la „Soacra cu trei nurori” a lui Creangă și „Soacra…” iraniană: „O altă diferență este următoarea: acțiunea se petrece în Iran, la aproape un secol după ce a murit povestitorul humuleștean…” Alteori, volumul are ecouri din „Cartea Recordurilor”. Recordmanul mondial la progenituri n-ar fi șahul Fath Ali (57 de fii și 56 de fiice), cum susțin iranienii, ci sultanul Marocului, Moulay Ismail ibn Șarif (525 de fii și 342 de fiice).

                  Nu lipsesc nici detalii picante sau ipoteze îndrăznețe care vizează literatura iraniană. Despre poetul semnificativ Walid ibn Yazid aflăm că „a fost un fustangiu notoriu. Cele mai frumoase poezii sunt adresate Salmei, care a fost… hm…hm… sora soției lui”. Acesta ar fi fost și „un bețiv notoriu. Se spune că i-a plăcut atât de mult vinul, încât și-a amenajat o mică piscină […], pentru a înota în el”. Walid ibn Yazid a fost „denumit și califul din spatele lui Omar Khayyam”, deoarece opera acestuia „a fost o sursă de inspirație pentru Khayyam”. Ar fi interesant de știut cum percepe Ghiorghi Iorga, eruditul nostru „persan” asemenea informații.

                  Captivant, volumul ne îmbogățește și ne apropie și mai mult de Doru Ciucescu, scriitorul-călător care pregătește următoarea aventură literar-turistică: în singurul continent care-i lipsește din palmaresul cuceririlor turistice, Antarctica. Atunci vom putea vorbi despre elevatul scriitor-aventurier al tuturor continentelor…

                  Sf. Ioan Botezătorul

                  Marile sărbători pe care le-am prăznuit de curând, cea de duminică a Botezului Domnului, împreună cu cea de luni a Sfântului Ioan Botezătorul, primul ce a recunoscut şi mărturisit în faţa oamenilor pe Iisus Hristos drept Mesia, au încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, ce au debutat cu Naşterea Domnului. Sfânta Scriptură, şi mai apoi Sfinţii Părinţi, ne spun într-un glas că scopul Întrupării lui Hristos a fost mântuirea noastră, a oamenilor. Cu prilejul Botezului Său, Hristos iese pentru prima dată în public la vârsta de 30 de ani. Se arată lumii, ia mărturie de la Ioan că El este Mesia, începe să vestească pe pământ Evanghelia mântuirii, vine să caute şi să mântuiască sufletele noastre.

                  Să învățăm să coborâm şi noi în toate zile vieții noastre, asemenea Mântuitorului, la Iordan, adică să venim la Biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt împreună cu toţi sfinţii. Să ieşim întru întâmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfânt.

                  Să nu-l uităm nici pe cel ce „drepte a făcut cărările Domnului”, pe Sfântul Mărit Proroc Ioan Botezătorul, care botezând în Iordan cu botezul pocăinţei aştepta cu nădejde pe Acela ce va boteza „cu Duh Sfânt şi cu foc”(Matei 3, 11). El este acela care face trecerea de la Legea Veche la Legea cea Nouă, pentru că, propovăduind pocăinţa, schimbarea minţii şi a inimii, metanoia, a deschis calea Celui ce ne-a adus nouă mântuirea. Sfântul Ioan Botezătorul este acela despre care Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a dat mărturie în faţa ucenicilor săi zicând: „Adevărul vă spun: dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”(Matei 11, 11). Mărturia aceasta, precum şi numeroase altele făcute chiar de către Mântuitorul, au făcut ca, în viaţa Bisericii, Sfântul Ioan Botezătorul să ocupe un loc special, fapt reflectat atât de tradiţia iconografică, care îl plasează, împreună cu Sfânta Fecioară, de-a stânga şi de-a dreapta tronului Domnului Iisus Hristos la Dreapta Judecată, cât şi de cele şase prăznuiri ce i-au fost rânduite pe parcursul anului bisericesc, din această primă lună a acestuia, până în ultima.

                  Sfântul Ioan Botezătorul este considerat „pecetea celor două Testamente”, fiind ultimul din linia marilor profeţi ai Vechiului Testament, care au pregătit poporul pentru venirea Domnului, şi primul dintre oameni care L-a recunoscut în Iisus pe Mesia cel mult aşteptat, care avea să aducă Legea cea Nouă a pocăinţei şi a iubirii. Ela fost acela care, din pustia Iordanului unde se retrăsese, trăind ca un sihastru, în post şi în rugăciune, şi-a ridicat glasul, anunţând apropiata venire a Domnului, îndemnând pe toţi la pocăinţă, la schimbarea sufletelor, metanoia, la întoarcerea de la cele rele către cele bune, şi botezându-i pe toţi cei ce veneau să-l asculte cu Botezul pocăinţei. Dar marele său dar de la Dumnezeu a fost acela că l-a rânduit a fi primul dintre oameni care să dea mărturie în faţa tuturor atât despre Iisus drept Mesia, drept Fiu al Lui Dumnezeu, Unul din Treime, cât şi despre Sfânta Treime ca atare, care i S-a arătat lui pentru prima dată în mod lămurit la Botezul Domnului.

                  Urmând modelului acestui prim şi mare sfânt, mărturisit ca atare de Însuşi Domnul Iisus Hristos, şi noi, creştinii zilei de astăzi, trebuie să ne întoarcem spre pocăinţă, spre post şi rugăciune, spre mărturisirea în faţa tuturor a lui Iisus Hristos drept Domn şi Mântuitor al lumii, făcând astfel dreaptă calea spre inima noastră lui Dumnezeu, Cel ce pe toţi vrea să ne mântuiască.

                  Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

                  Accident la Livezi: o cisterna a intrat într-un stâlp

                    Un accident rutier fără victime omenești a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 11, la km 147+250, pe raza localității Livezi, județul Bacău.

                    O cisternă încărcată cu clei a intrat într-un stâlp de tensiune, pe sensul de mers.

                    Circulația se desfășoară alternativ, pe un fir, dirijată de Poliție, prezentă la fața locului.

                    De asemenea, la locul incidentului este prezent un echipaj de Pompieri, dar și unul al DRDP Iași, în vederea degajării carosabilului în condiții de siguranță. (Sursa: DRDP Iași)

                    Centenar UZPR

                      În ziua de 11 ianuarie, cu un veac în urmă, un grup de jurnalişti impregnaţi de momentul istoric din 1 Decembrie 1918, s-au întâlnit, în Bucureşti pe actuala stradă Constantin Mille nr.5, în clădirea fostei berării „Berlin”, unde astăzi se află un Club public, pentru a pune bazele unei organizaţii: Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Aceasta viza conlucrarea şi perfecţionarea profesională a condeierilor în spiritul ţării lor întregite.

                      Momentul aniversar, coincizând cu un eveniment istoric, aş spune remarcabil şi tonic pentru jurnaliştii români, preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, îmi dă prilejul să punctez pe clapele PS- ului, cuvinte – gânduri care mi-au îndrumat carierea de „detectiv al clipei prezente”. O profesie în care, odată implicat, trebuie să deţii concomitent dorinţa, dar şi priceperea de a scrie, flexibilitate, temperament, trebuie să fii inteligent.

                      Iar, dacă se poate, să mai fii şi o persoană cunoscută, chiar marcantă în zona de acţiune. Să fii voluntar, să ai o însemnată doză de curiozitate în plus în comparaţie cu majoritatea oamenilor şi profesiilor, să încerci înţelegerea evenimentelor şi faptelor zilei. Cu tenacitatea cercetătorilor din diverse domenii, apelând la documentarea şi propria educaţie.

                      Ziaristul trebuie să fie, însă , şi îndeajuns de rezistent, nu doar pentru a alerga mai mult şi de cele mai multe ori în viteză, dar şi pentru a depăşi refuzul acelor oameni care ezită să vorbească faţă de el ori de a înfrunta pe acei oficiali impresionaţi de propria lor persoană. Oficiali „rătăciţi”, care au ceva de ascuns ori oficiali aroganţi, cei care refuză să recunoască publicului dreptul de a fi informaţi. Mai ales, în asemenea cazuri, jurnalistulul profesionist, ce doreşte să fie echilibrat cu propria sa conştiinţă, este, trebuie să fie destul de persuasiv pentru a-l face pe interlocutor să creadă că ştie adevărata mărime a costului şefului acestuia.

                      Fin observator al vieţii, profesionistul în ale ziaristicii posedă discernământul identificării faptelor, opiniilor, proceselor în derulare, fenomenelor, prognozelor, bilanţurilor , performantelor, descoperirilor ce pot fi convertite în materiale publicistice. Acest discernământ, rezultat al unei arii largi de cunoştinţe şi calităţi, constituie unul din elementele primordiale ale profesiei,conferind, aş spune, cheia interpretării aşa cum se cuvine a ceea ce are valabil aserţiunea „ziaristul face evenimentul”.

                      În context, pentru un profesionist al jurnalisticii, însă, priceperea de a exprima idei este, pe scurt, la fel de importantă ca ştiinţa de a avea idei. Dar, pentru a avea această calitate, pentru a penetra spre esenţa informaţiei, evenimentul pe care doreşte să-l redea publicului, ziaristul profesionist nu poate fi decât un om educat, având cunoştinţe solide în ştiinţe politice şi, ideal, în sociologie.
                      Într-o arenă atât de realistă, dinamică şi dură cum este cea a confruntării pentru conceperea şi publicarea de informaţii care să dimensioneze publicului realitatea în care trăieşte, jurnalistul adevărat, pasionat de meseria sa, nu acceptă înfrângerea.

                      Chiar din postura în care se acţionează, deschis, rigid şi într-un mod pervers, pentru descurajarea sa. Tocmai asemenea situaţii îl vor impinge în a se strădui din greu şi trecând peste riscuri mari, profesiuniea de jurnalist este una din cele mai periculoase din lume, pentru succesul public al informaţiei sale. Una ce pune în stare de meditaţie comunitatea, societatea în care trăieşte. Pentru aceasta jurnalistul profesionist, campion vital în procesul informării publice, realizând ce impact deosebit au cuvintele, ce armă extraordinară reprezintă ele, este total responsabil faţă de ceea ce scrie, ceea ce comunică.

                      Aflat în permanent contact cu un flux neîntrerupt, eterogen, ambiguu ori chiar anarhic de informaţii venind pe diverse canale, dar şi acţionând pentru medii de informare cu interese diferite, ziaristul de agenţie se află, voit ori nu, între Scila şi Caribda, mai concret în două ipostaze ce apar contradictorii, de natură politică, psihologică şi profesională. Ziaristul se aseamănă, cred cu pedagogul „pradă” ori” dictator” al elevilor săi. Fără o pregătire diversă el poate cădea pradă victimă în faţa permanentei ofensive informaţionale ce îi parvine, ce îl înconjoară. De aceea, adevăratul profesionist domină informaţia, încercând să influenţeze fără să manipuleze, ori să se lase cuprins în capcana patimii.

                      Ceea ce presupune alianţă între bun simţ şi personalitate, între capacitatea de sinteză, simț politic şi respectul pentru valoarea informaţiei în sine, deci pentru oamenii ce preiau această informaţie.În puţine cuvine totul se reduce în munca ziaristului – profesionist la strădania sa de a realiza optimul între dimensiunea informativă şi formativă a materialului publicistic menit să dea o dimensiune reală a evenimentelor.

                      Cred, cu tărie, aşa cum spunea Doru Dinu Glăvan, preşedintele actual al UZPR că „în momentul în care, organizația împlineşte un secol de serviciu credincios în slujba societăţii românești … după ce a trecut prin timpuri de toate felurile, supravieţuind onorabil şi reunind în rândurile sale cele mai celebre condeie”, profesia de ziarist este una unică, de mare viitor, ce aduce truditorului său sentimentul, satisfacţia de partcipare activă la viaţa comunităţii, societăţii.

                      Aşadar, multă încredere, colegi ziarişti, pentru că efortul vostru este unul nu numai creator, dar şi de utilitate publică.

                      ŞI CE POATE FI MAI TONIC DECÂT SĂ ŞTII CĂ AI CONTRIBUIT PRIN EFORTUL TĂU LA AFLAREA ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA PUBLICĂ A GÂNDURILOR, SENSURILOR ŞI PROVOCĂRILOR TIMPULUI TĂU.

                      LA MULŢI ANI !

                      Cu respect pentru implicarea curajoasă şi valoroasă a colegilor jurnalişti,

                      Cornel Cepariu

                      Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

                        Prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa a solicitat în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi intervenția tuturor forțelor și mijloacelor necesare pentru a se degaja carosabilul, a se asigura traficul pe timp de iarnă și a se asigura protecția populației, în special a persoanelor cu nevoi special.

                        Nu sunt localități izolate pe raza județului Bacău, nu sunt drumuri închise sau blocate și nu sunt localități nealimentate cu curent electric sau gaz

                        Astăzi, 11.01.2019, de la ora 12:00, la sediul Instituției Prefectului – județul Bacău, s – a desfășurat ședința extraordinară a Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul și subprefectul județului, doamna Maricica-Luminița Coșa și domnul Valentin Ivancea.

                        Potrivit atenționării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, județul Bacău se află sub avertizare cod galben, în perioada 10.01.2019, ora 22.00 – 11.01.2019, ora 15.00, dat fiind producerea de ninsori abundente, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă și intensificări ale vântului, temporar cu rafale de peste 60 – 65 km/h, viscolind și spulberțnd zăpada și determinând scăderea vizibilității.

                        În cadrul ședinței a fost prezentată și analizată situația operativă a drumurilor la nivelul județului Bacău, ca urmare a căderilor masive de zăpadă din ultima perioadă, situația stocurilor cu material antiderapant, a persoanelor dializate, a persoanelor dependente de oxigen, a persoanelor cu dizabilități și a gravidelor la termen și cu risc, situația spațiilor de cazare și a consumatorilor nealimentați cu energie electrică/gaz.

                        Prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa a solicitat intervenția tuturor forțelor și mijloacelor necesare pentru a se degaja carosabilul, a se asigura traficul pe timp de iarnă și a se asigura protecția populației, în special a persoanelor cu nevoi speciale.

                        De asemenea, a solicitat prezentarea situației intervențiilor ce se efectuează în municipiul Bacău, sens în care a fost invitat să participle reprezentantul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bacău.

                        Prezent la ședință, viceprimarul municipiului Bacău, domnul Constantin Scripăț, a precizat că, deși nu este încheiat un contract pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire pe raza municipiului Bacău, activitatea este asigurată prin măsuri alternative, cu utilaje proprii și, în municipiul Bacău, se acționează, la această oră cu 52 de utilaje și 90 de lucrători, estimându-se ca, pană la finalul acestei zile să fie degajate arterele principale ale muncipiului.

                        Prefectul și subprefectul județului au solicitat să se acționeze potrivit unui plan stabilit și să se solicite sprijinul comitetului județean, în caz de necesitate, pentru a se rezolva problemele privind accesul către cetățenii aflați în nevoie, precum și circulația în municipiul Bacău. Subprefectul județului, domnul Valentin Ivancea a precizat că este necesară suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție pentru degajarea cât mai rapidă a zăpezii.

                        De asemenea, subprefectul județului, domnul Valentin Ivancea, a solicitat Serviciului Județean de Drumuri ca, odată cu diminuarea ninsorilor, până mâine dimineață, să se intervină cu toate forțele pentru degajarea zăpezii, în special în zonele Dămienești și Negri. Și, pe drumurile naționale, să se supravegheze stadiul acestora și să se intervină cu operativitate pentru soluționarea problemelor, în special în punctele vulnerabile.

                        În conformitate cu informarea primită de la Serviciul Public Județean de Drumuri, se circulă pe toate drumurile județene, partea carosabilă a drumurilor județene este acoperită cu zăpadă continuă, mâzgă, gheață sau polei. S–a acționat cu 13 utilaje de deszăpezire cu răspânditor și lama, 13 încărcătoare și 2 autogredere. Se acționează în continuare cu forte și mijloace suplimentare pentru degajarea zăpezii.

                        Prin Hotărâre a Consiliului Județean, ca și în ceilalți ani, următoarele sectoare de drumuri sunt închise circulației rutiere în perioada iernii 2018 – 2019:
                        DJ 207F Pădureni – Ilieși;
                        DJ 252 Ocheni – Găiceana;
                        DJ 252B Gioseni – Bazga;
                        DJ 252F Bartașești – Bazga;
                        DJ 156H Runc – limita cu jud. Neamț;
                        DJ 156B Blăgești – Băsăști.

                        În conformitate cu informarea primită de la DRDP Iași – Secția Drumuri Naționale Bacău, traficul se desfășoară în condiții de iarnă pe toate drumurile naționale, cu restricții de tonaj (3,5t) pe DN 2F, DN2G și DN 11, reprezentând Bacău-Bârlad, Bacău – Moinești și Bacău – Onești.

                        Partea carosabilă prezintă zăpadă frământată de 1-4 cm. S –a acționat cu 38 de utilaje și s-a utilizat o cantitate de 219 t material antiderapant și 9,15 t clorură de calciu.

                        În prezent, se acționează cu 41 de utilaje pentru degajarea zăpezii.

                        Nu sunt localități izolate pe raza județului Bacău.

                        Nu sunt drumuri închise sau blocate.

                        Potrivit informării primate de la Centrul Operațional Rețea Electricitate Bacău a S.C. Delgaz Grid S.A., în județul Bacău nu s-au înregistrat avarii produse la rețelele de distribuție a energiei electrice.
                        În ceea ce privește persoanele imobilizate sau greu deplasabile în centrele rezidențiale, în orașul Comănești sunt cazate 35 de persoane, în centrul Ungureni – 70 de persoane, în centrul de servicii sociale Ghiocelul CFT Arcadie Șeptilici sunt 27 de persoane și în centrul din Filipești sunt 2 persoane.

                        Potrivit informărilor privind situația gravidelor la termen sau a gravidelor cu risc, în municipiul Bacău sunt monitorizate 580 de persoane, în comunele apropiate municipiului Bacău sunt 419 persoane, în municipiul Bacău sunt 126 de persoane, în comunele apropiate municipiului Onești sunt 155 de persoane, în orașul Comănești sunt 90 de persoane, în comunele apropiate orașului Comănești sunt 45 de persoane, în orașul Tg. Ocna sunt 43 de persoane, în comunele apropiate orașului Tg Ocna sunt 54 de persoane, în comuna Podu Turcului sunt 77 de persoane, în orașul Buhuși sunt 19 persoane, în comunele apropiate orașului Buhuși sunt 42 de persoane, în municipiul Moinești sunt 64 de persoane și în comunele apropiate municipiului Moinești sunt 90 de persoane.

                        În ceea ce privește persoanele dializate, în centrul de dializă din Bacău sunt monitorizate 260 de persoane, în centrul de dializă Onești sunt 82 de persoane, în Spitalul Județean Bacău, stația de hemodializă sunt 27 de persoane și în centrul Moinești sunt 51 de persoane.
                        De asemenea, un număr de 5819 persoane sunt adăpostite în 56 de unități administrativ teritoriale de pe raza județului Bacău.

                        În următoarea perioadă ninsorile vor scădea cantitativ și vântul va scădea în intensitate, iat temperaturile vor înregistra ușoară creștere.

                        Situația este, în continuare, gestionată sub coordonarea directă a prefectului județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa și a subprefectului județului Bacău, domnul Valentin Ivancea, cu intervenția operativă a tuturor structurilor de specialitate.

                        Cetățenii sunt rugați să se asigure privind condițiile de călătorie și să adapteze viteza de circulație rutieră în mod corespunzător.

                        Poliţiştii şi profesorii previn violenţa în şcoli

                          Săptămâna aceasta, la Casa Corpului Didactic “Grigore Tăbăcaru” American Corner Bacău, polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu profesorii pentru a dezbate un fenomen care ia tot mai mult amploare în şcolile româneşti – violenţa.

                          Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au primit provocarea de a susţine în această săptămână o oră de prevenire, privind violenţa în şcoli, în faţa cadrelor didactice de această dată.

                          Întâlnirea a avut loc la Casa Corpului Didactic “Grigore Tăbăcaru” American Corner Bacău în cadrul proiectului “Şcoala – o organizaţie care învaţă”. Astfel, profesori din învăţământul preuniversitar, preocupaţi de calitatea relaţiilor şi a comunicării între toate persoanele angrenate în actul educational, au dezbătut împreună cu poliţiştii de prevenire o problemă actuală a societăţii noastre – violenţa în şcoli.

                          După discuţii susţinute de date statistice şi materiale video, concluziile au fost clare: violenţa în şcoli este, din păcate, un adevăr al societăţii noastre. Se manifestă în diferite forme iar şcoala devine spaţiul în care conflictele dintre elevi sau dintre elevi şi adulţi evoluează. Acest tip de violenţă se poate manifesta verbal, psihic sau fizic.

                          În mod “tradiţional” ne-am obişnuit să considerăm violenţa la şcoală – ca şi “bătăile dintre elevi” – normale, fiecare generaţie având “bătăuşii” ei. Totuşi există diferenţe semnificative între trecut şi prezent, atât în ceea ce priveşte frecvenţa acestor situaţii, percepţia asupra acestor maniferstări cât şi efectele, mai ales pe termen lung. Deci a fost clar că este nevoie de implicare, luarea deciziilor şi asumare pentru ca diferitele forme de violenţă şcolară să nu mai fie considerate manifestări obişnuite, să nu mai fie tolerate, motiv de glumă, iar cei implicaţi – autorii – să devină “mici eroi” ai claselor sau şcolilor respective.

                          În acest sens şcoala trebuie să demonstreze că nu mai este o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială, neafectat de conflictele şi dificultăţile cu care se confruntă societatea. Şcoala trebuie văzută ca un forum al socializării, un spaţiu transparent, deschis lumii exterioare, ale cărei tensiuni le asimilează şi devenind chiar un spaţiu de manifestare a violenţei. Aşa că, pe lânga disciplina de predat, profesorul face un efort rămas neremunerat, chiar lipsit de satisfacţii imediate, pentru ca şcoala să ofere toate condiţiile necesare bunei desfăşurări ale activităţii didactice, alături de ceilalţi reprezentanţi ai instituţiilor publice.

                          Jandarmii montani sunt la datorie

                            În acest sfârşit de săptămână, jandarmii din cadrul Postului montan Slănic Moldova vor desfăşura activităţi specifice de prevenire .

                            Activitatea jandarmilor va consta în informarea turiştilor cu privire la principalele aspecte de interes referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, modul de deplasare pe traseele montane, respectarea indicaţiilor pe aceste trasee şi solicitarea sprijinului în cazul unor situaţii de urgenţă.

                            Având în vedere condiţiile meteorologice din această perioadă a anului, jandarmii de la Postul Montan Slănic-Moldova şi de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Târgu Ocna, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi-au intensificat acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

                            Jandarmii acţionează zilnic în cele două staţiuni din judeţul Bacău pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.

                            În scopul evitării unor evenimente nedorite şi pentru creşterea gradului de siguranţă pe munte, jandarmii montani sfătuiesc turiştii să aibă în vedere următoarele recomandări:

                            1.Înainte de a urca pe munte, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porţiuni periculoase), prognoza meteo și condiţiile climatice locale.

                            2.Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS-ul, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.

                            3.Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum şi alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab pregătit din grup.

                            4.Nu hrăniţi animalele sălbatice.

                            5.Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.

                            6.Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu.

                            7.Nu vă abateţi de la traseu şi evitaţi scurtăturile.

                            8.În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceaţă, ger, viscol), deplasaţi-vă în grup compact şi, din nici un motiv, nu rămâneţi în urma grupului.

                            9.Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort.

                            10.În cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii puteţi solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:

                            – datele de identificare ale persoanei care anunţă;
                            – ce s-a întâmplat;
                            – câte persoane au nevoie de ajutor;
                            – unde sunt persoanele aflate în dificultate

                            TIR ieșit în afara părții carosabile pe DN2

                              Un accident rutier s-a produs în jurul orei 13.00 pe DN 2, km 312 (Filipești – Onișcani, județul Bacău).

                              Un șofer de TIR a pierdut controlul volanului, ieșind în decor, fără blocarea traficului.

                              În zonă, carosabilul este uscat, cu viscol la sol și zăpadă tratată spre acostament, în urma intervenției echipelor DRDP.

                              Șoferul rămăsese încarcerat.

                              TIR-ul derapat avea cauciucuri de vară. (DRDP Iași)

                              UPDATE

                              Echipajul SMURD a preluat o victima descarcerată, cu multiple traumatisme și o va transporta la UPU Bacău.

                              Comunicatul poliției:

                              La data de 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au soluţionat un eveniment rutier soldat cu victimă, în afara localităţii Filipeşti.
                              Astfel, în timp ce un bărbat de 41 de ani, conducea ansamblul format din autoutilitară şi semiremorcă, pe DN 2, în afara localităţii Filipeşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un copac.
                              În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta a necesitat îngrijiri medicale.
                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                              Începe sau nu începe școala?

                                Pentru că luni, 14 ianuarie, începe şcoala, după vacanța de iarnă, şi având în vedere condițiile meteo actuale şi căderile masive de zăpadă în tot județul, la Inspectoratul Şcolar Județean (ISJ) Bacău e mobilizare generală.

                                „Toți inspectorii şcolari zonali sunt în permanentă legătură cu autoritățile locale din tot județul. Monitorizăm situația din fiecare şcoala.

                                Sub nicio formă nu voi deschide şcoli acolo unde situația nu este în regulă şi aici mă refer la tot ce ține de transportul şcolar, de asigurarea căldurii în sălile de clasă şi de prezența cadrelor didactice la ore.

                                Unde vor fi probleme, nu va începe şcoala şi îmi asum personal acest lucru. Orele se pot recupera fără nicio problemă. Acum, prioritară e siguranța elevilor şi a profesorilor”, ne-a declarat prof. Florin Lazăr, inspector general ISJ Bacău.

                                O raportare exactă a şcolilor care îşi pot deschide porțile de luni se va face duminică, la ora 15.

                                Accidente rutiere pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei

                                  La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au soluţionat un eveniment rutier soldat cu victimă, produs pe fondul consumului de alcool.

                                  Astfel, în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 15, în interiorul localităţii Hemeiuş, pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, care circula regulamentar, după care a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un copac.

                                  În urma testării conducătorului auto de 60 de ani cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta a necesitat îngrijiri medicale.

                                  În cazul conducătorului auto de 27 de ani, rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ.

                                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

                                  La aceeaşi dată, poliţiştii oneşteni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.

                                  Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 116, în interiorul localităţii, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă pe sens opus şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

                                  În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei, o femeie de 51 de ani, din Oneşti, care a fost transportată la spital unde a rămas internată.

                                  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                                  În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.

                                  Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed, acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului.

                                  Este absolut necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să se efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să se evite, pe cât posibil, efectuarea manevrelor de depăşire, care se dovedesc extrem de periculoase.