joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2130

Fizicianul Emilian Dudaș ne-a relevat dimensiunile ascunse ale universului

Băcăuanii pasionați sau chiar cunoscători în domeniul fizicii, de la elevi și studenți la profesori și specialiști în diferite întreprinderi și instituții, s-au întâlnit miercuri, 12 iunie, cu un fizician băcăuan foarte cunoscut și apreciat în domeniul său, mail ales în Occident – Emilian Dudaș. Întâlnirea a avut loc la Universitatea „George Bacovia”, unde eminentul specialist și, originar din Bacău, dar acum profesor universitar și cercetător științific în Franța, a conferențiat pe tema „Teoriei stringurilor” (Teoria corzilor – în traducere românească).

„Universul – a precizat de la început profesorul Dudaș – are o parte cunoscută și una necunoscută (partea despre care știm destul de mult, dar nu suficient încât să o înțelegem). Eu am prezentat însă și o teorie modernă, care încearcă să înglobeze ceea ce știm cu ceea ce nu știm. Aceasta este Teoria stringurilor”.

Teoria stringurilor (teoria sforilor, după cum mai este numită) susține că dacă am avea la dispoziție o tehnologie care să ne permită să vizualizăm materia la un ordin de magnitudine mult inferior celui observabil cu instrumentele actuale, am constata că aceste particule fundamentale nu sunt punctiforme, așa cum le descrie știința astăzi, ci sunt constituite din minuscule bucle unidimensionale. Autorii și adepții acestei teorii descriu stringurile (sau corzile, sforile) ca pe filamente minuscule care vibrează sau oscilează într-o singură dimensiune.

Conferința a fost organizată de Universitatea „G. Bacovia” și de Camera de Comerț și Industrie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

„Am fost coleg, la sfârșitul anilor ‘80 din secolul trecut, la Întreprinderea de Mașini Unelte (IMU) din Bacău, cu stagiarul Emilian Dudaș – a spus prof. univ. dr. Dumitru Bontaș, care l-a prezentat pe conferențiar. Încă de atunci își dezvolta anumite abilități profesionale, lucrând cu instrumentele foarte precise din vremea aceea la IMU în programul de realizare a primei linii flexibile automate pe care atunci am exportat-o în fosta Germanie Democrată. Acum l-am revăzut pentru a asculta de la el câteva concluzii din foarte interesanta sa activitate de cercetare științifică la Școala politehnică Paris-Sud, unde lucrează din anii ‘90, unde a susținut și teza de doctorat într-un domeniu în care fizicienii, chimiștii, biologii și matematicienii nu sunt niciodată combătuți, pentru că ei vorbesc despre legile Universului, pe care unii i le atribuie lui Dumnezeu, neavând alte explicații. Miercuri, despre acestea ne-a lămurit chiar Emilian Dudaș, cel care este implicat în cercetările care se fac la Acceleratorul de particule din Geneva (Large Hadron Collider), considerat cel mai performant din lume”.

Timp de calitate cu familia

    Vacanța a venit mai repede pentru 50 de elevi de la Școala Gimnazială „Alecu Russo” și de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău, care au participat la o activitate organizată de Direcția de Asistență Socială Bacău, printr-un microgrant UNICEF. Mai exact, cei 50 de copii, însoțiți de mediatori școlari, asistenți medicali și sociali comunitari, dar și de membrii familiei s-au întâlnit miercuri, 12 iunie, în Parcul Gherăiești unde au derulat mai multe activități prin care s-a dorit o interconcetare între toți participanții.

    Astfel, cei mici au fost angrenați în mai multe jocuri în aer liber alături de părinți. Copiii și părinții au avut dispoziție locul de joacă amenajat in incinta parcului, unde au desfășurat jocuri sportive (volei, fotbal, jocul cu parașuta, jocurile copilăriei: țară- țară vrem ostași, ascunselea, baba oarba, prinselea), jocurile minții: șah, remi, table, Monopoly.

    „Prin această activitate dorim ca participanții să conștientizeze cât de important este timpul petrecut împreună. Totodată se dezvoltă dobândirea unor relații între beneficiari, abilități de comunicare, încredere, importanța petrecerii timpului liber într-un cadru natural- verde, alternanța dintre orele de curs și orele de odihnă. Ne dorim ca ulterior să întreprindă singuri și astfel de activități”, a declarat Carmen Diaconu, director Direcția de Asistență Socială Bacău. Toate activitățile micrograntului au fost posibile datorită co-finanțării proiectului de către Primăria Municipiului Bacău.

    „Am ieșit în parc cu copiii să ne relaxăm, să ne distrăm, să ne facem prieteni noi. Este o activitate foarte bună pentru că, în primul rând, copiii interacționează cu cei din alte școli, fac jocuri, socializează, dar și pentru noi, părinții, pentru că mai schimbăm opinii și ne putem inspira de la unii la alții în metode de interacționare cu noua generație.”
    Adriana Chicuș

    „Am venit cu copiii să se distreze, să se joace, să fie și ei mai liberi și să vadă natura. Este foarte bine că s-a gândit cineva la această activitate mai ales pentru că cei mici, dar și adolescenții, pot petrece timp bun în natură și pentru că mai sunt distrași din fața calculatoarelor și a telefoanelor, tehnologii care le răpesc din timpul liber.”
    Vasilica Hilițianu

    Piață de capital sau Caritas?

    O știre de presă face, în aceste zile, furori mai ales printre oamenii de afaceri și printre cei pasionați de investițiile pe piața de capital. Aproximativ 200 de persoane – se spune – au picat în plasa unor așa-ziși brokeri din București, care i-au mințit în ultimul an pe clienți că au câștiguri înfloritoare. Tranzacțiile erau, de fapt, simulate pe o platformă, ca într-un joc pe calculator.
    Cazul ne aduce aminte de un controversat om de afaceri și broker, care acum câțiva ani a fost nevoit să fugă în Elveția, pentru că ar fi „țepuit” mai mulți clienți cu investiții propuse la bursă. Într-un final, oamenii s-au trezit cu toate conturile goale.

    Astfel de întâmplări au mai existat și probabil vor mai exista, dovadă că chiar acum se vorbește despre altele dintre ele. Piața de capital nu a intrat, însă, în colaps după descoperirea lor. Bursa există și funcționează bine-merci.

    Dar piața de capital nu este chiar o jucărie pentru oricine, un fel de loterie în care pui niște bani și te aștepți să-i înmulțești într-o perioadă de timp precum se întâmpla, tot cu ani în urmă, la celebrele caritas-uri.

    Un amic căruia încercam să-i explic, odată, avantajele jocului la bursă, un om care nu avea încredere nici în lozul în plic, dar mai ales în piața de capital, mi-a replicat scurt, dar cuprinzător: „la bursă unii câștigă, dar asta înseamnă că alții trebuie să piardă”. Și avea dreptate. Cam asta e bursa, însă, dincolo de bagatelizarea mecanismului ei, mulți nu văd avantajele unui joc investițional care trebuie făcut, evident, cu atenție și cu inteligență.

    Iar cine cade în plasa unor falși brokeri, care promit marea cu sarea, e clar că este unul dintre foștii sau potențialii clienți ai jocurilor de tip Caritas. Deschideți ochii!

    Conducerea CRAB vrea să stingă conflictul creat de sindicaliștii companiei

      Pe fondul evenimentelor de acum două zile, când o parte din sindicaliștii de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) au protestat în centrul orașului și au cerut majorări salariale, conducerea companiei a susținut întrevederi cu conducerea sindicatului după care, ieri, a convocat o conferință de presă. Nina Chiper – director general CRAB, Ovidiu Turcu – președintele Consiliului de Administrație, Raluca Popa – director dezvoltare programe și Petruș Rădulescu – director tehnic, au solicitat o întâlnire cu reprezentanții presei pentru a lămuri situația revendicărilor sindicaliștilor și încercarea de a stinge conflictul creat.

      „Motivul pentru care ne prezentăm astăzi în fața dvs. sunt tocmai discuțiile apărute în spațiul public vis-a-vis de negocierile pe care CRAB le poartă cu Sindicatul Liber și Independent. În urma acțiunilor de protest am încercat un dialog, dar, din păcate, dânșii nu sunt deloc flexibili și doresc neapărat mărirea de salarii”, a declarat Nina Chiper, director general al CRAB, care a precizat că în prima instanță sindicaliștii au avut 20 de solicitări și au picat de acord pe nouă dintre ele. Cele nouă puncte, în mare, presupun un impact pe buget de 1,2 milioane de lei.

      „Creșterile salariale propuse de sindicaliști sunt imposibili de suportat de Companie astăzi deoarece ar însemna o presiune pe buget de 7 milioane de lei”, a explicat Nina Chiper care a adăugat că sindicaliștii au venit cu o a doua propunere, de creștere cu 290 de lei a salariului de persoană, ceea ce ar pune o presiune anuală pe buget de 3,5 milioane de lei.

      Directoarea Companiei a specificat că bugetul așa cum este el aprobat astăzi nu poate suporta o mărire salarială, dar sindicaliștii au alte opinii. La solicitarea conducerii protestatarii au adus trei variante de rezolvare a problemei. „Eu vă spun ce au solicitat dânșii. Că acestă sumă necesară creșterii salariilor, să vină, pe de o parte, din investiții, lucru care este ilegal.

      A doua propunere a fost să creștem salariile din provizioane, propunere total nefezabilă, pentru că nu putem miza pe niște sume care urmează sau nu să intre la un moment dat. Și a treia, și cea mai importantă, a fost să creștem salariile, suportând această diferență din mărirea tarifelor”, a susținut Nina Chiper. Și ceilalți membrii ai conducerii CRAB au făcut referiri la acest conflict și au prezentat situația companiei din punctele de vedere pe care le reprezintă.

      Astfel s-a discutat despre investiții, echipamente, reparații și chiar s-a adus în discuție problema avariilor și înlocuirea rețelelor cu probleme majore tocmai pentru a se evita apariția de noi situații de criză a apei cu care băcăuanii s-au confruntat în ultimii ani.

      Buhuși / Un reper important pe harta evenimentelor medicale naționale

      În presa centrală, în mediile guvernamentale, dar mai ales în sufletul participanților, recenta Conferință regională pe care Spitalul Buhuși a găzduit-o recent, „Rolul spitalelor municipale, orășenești și mono-specialitate în îmbunătățirea actului medical”, a avut un ecou minunat…

      Sorina Pintea, Ministrul Sănătății: „Sincer, mi-a părut rău că nu am putut ajunge la acest important eveniment. Premierul m-a dorit în echipa care a însoțit-o pe durata vizitei Papei. Se vor mai ivi ocazii ca să revin la Buhuși. Din informațiile primite, sunt convinsă că pentru toți participanții a fost o experiență frumoasă și eficientă”. 

      Dr. Tiberius-Marius Brădățan, secretar de stat: „Mulțumim încă odată pentru ospitalitatea arătată și organizarea foarte bună a conferinței. A fost un eveniment de ținută, care a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că «omul sfințește locul» și că o echipă bine sudată poate face minuni. Vă asigur de tot respectul și considerația mea!”

      Dr. Vasile Cepoi, președinte al Autorității Naționale a Managementului Calității în Sănătate: „Felicitări! A fost o acțiune foarte reușită! Faceți o treaba excelentă. Mult succes!”

      Georgeta Ramona Furtună, consilier personal – Cabinetul Ministrului: „Sunteți o gazdă desăvârșită și un manager exemplu, domnule Poiană. Felicitări pentru eveniment și pentru implicarea în schimbarea sistemului de sănătate românesc. Mi-a făcut o reală plăcere să vă cunosc.”

      Alin Năstase, director al Direcției de Sănătate Publică Bacău: „Un eveniment reușit care pune Buhușiul pe o hartă selectă! Felicitări echipei de la Spitalul Orășenesc Buhuși!Investițiile continuă într-un ritm susținut și cu sprijinul Ministerului Sănătății, bineînțeles!”

      Gabriela Machidon, manager de calitate/ Spitalul Clinic de Neurologie Brașov: „Oameni potriviți, la locul potrivit! Încă odată, felicitări și mulțumiri pentru oportunitatea de a participa la o conferință interesantăși foarte bine organizată”.

      Datcu Adina, Spitalul Municipal de Urgență Moinești: „Felicitări, pentru organizarea unui eveniment de excepție!”

      Angela Anisei, Ministerul Sănătății, Republica Moldova: „Felicitări, pentru organizarea acestei conferințe!”

      Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean: „Orașul Buhuși s-a bucurat de găzduirea unui eveniment de excepție la care au fost prezente personalități ale vieții universitare, medicale, ale managementului din țară și din Basarabia. Orașul, spitalul, edilii au meritat un asemenea eveniment”.

      Primarul orașului Buhuși, ing. Vasile Zaharia, și managerul general al spitalului buhușean, ing. Constantin Poiană, argumentează temeiul acestor ecouri…

      • Ce spitale cu ștaif, ce instituții importante și-au trimis reprezentanții la această manifestare?

      Constantin Poiană: Au participat la acest eveniment reprezentanți ai peste 80 de instituții din țară și R. Moldova. Ministerul Sănătății, A.E.S.M., Agenția Națională pentru Sănătate Publicădin Republica Moldova, președinți ai C.A.S, directori ai D.S.P., O.A.M.G.M.A.M.R., Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din R. Moldova, spitale/ alte instituții importante din județul nostru, din București, Timișoara, Brașov, Brăila… Ne-ar trebui o pagină de ziar pentru a-i nominaliza pe deosebiții oaspeți. Pe site-ul nostru sunt precizați toți…

      Vasile Zaharia: Important este faptul că au participat personalități importante cu putere de decizie, de la nivel central și județean, manageri și manageri de calitate, medici, asistenți, farmaciști care au manifestat un interes real pentru apropierea experiențelor care conduc la îmbunătățirea calității. Caracterul pragmatic al activităților din cadrul conferinței a fost impresionant.
      • Ce atuuri au avut orașul și spitalul pentru a deveni, pentru două zile, capitala îmbunătățirii calității actului medical?

      Vasile Zaharia: În februarie 2018, secretarul de stat Tiberius Marius Brădățan susținea că Spitalul Buhuși trebuie să intre în reorganizare. Acum, observând realitatea din spital, atitudinea sa s-a schimbat și susține ideea că potențialul pacient nu trebuie să meargă mai departe de domiciliu pentru a beneficia de servicii medicale, ci cât mai aproape. Exact asta face spitalul buhușean, prin îmbunătățirea actului medical, datorită dotărilor realizate și atragerii de cadre medicale. Din 2016, Consiliul Local a investit peste 1,3 milioane de lei, mai ales în aparatură. În 2018, Ministerul Sănătății a investit aici 6,6 milioane de lei. Două proiecte P.O.R. (1,8 milioane de euro pentru reabilitări termice exterioare și 2,3 milioane de euro pentru ambulatoriu) sunt alte atuuri ale calității. Am susținut funcționarea spitalului, cofinanțarea investițiilor. Sporirea calității a fost evidentă din 2012-2013, când spitalul a obținut prima acreditare. Au fost realizate investiții importante (amenajări, compartimentări, dotări). Echipa managerială din acea vreme – dr. Mouhannad Toron, director și ing. Constantin Poiană, responsabilul managementului de calitate – a avut un rol important. Acum, ștafeta a fost preluată frumos de Constantin Poiană, manager.

      Constantin Poiană: Evenimentul acesta este o premieră pentru orașul Buhuși. El așază orașul pe harta evenimentelor medicale importante ale țării, fiind până acum cel mai mare pe Regiunea de Dezvoltare N-E. Prin acest eveniment, Spitalul Buhuși a dovedit căși spitalele orășenești pot face performanțăîn furnizarea serviciilor medicale de calitate. Personalul spitalului este recunoscut în întreaga țară pentru implicarea eficientă în implementarea managementului calității. Mai mult, modele noastre de bune practici sunt foarte apreciate.

      • V-ați cucerit, prin ani de muncă, prin dotări/ reabilitări și discursul pragmatic al personalului, prin managementul comunității buhușene și al orașului, un loc pe harta națională a celor care oferă calitate medicală pacientului. Se spune că este mai ușor să cucerești, decât să păstrezi…

      Vasile Zaharia: Așa este. În ianuarie 2020 va începe procesul de reacreditare a spitalului. Eforturile de ridicare a standardelor calității vor fi mari. Pe lângă reabilitări și dotări, așezăm accente și pe alte aspecte. Am pregătit deja patru apartamente pentru medicii navetiști, gestionăm optimist ideea construirii unui bloc A.N.L. pentru specialiști. Rezolvăm și probleme curente importante. De pildă, numai în acest an am sprijinit cu 300 000 de lei susținerea diferențelor salariale, întrucât nici acum nu este realizat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.

      Constantin Poiană: Implementarea managementului de calitate se poate realiza. Problema este să menții și să dezvolți continuu sistemele de management ale calității, ale managementul sanitar, în general. Sistemul de sănătate este unul care se îmbunătățește continuu. Nu poți accesa ultimele noutăți/ tendințe doar din birou. Aceste noutăți pot fi accesate, identificate și prin asemenea evenimente care, de fapt, reprezintă un mod de a socializa pentru a afla cum fac alții, ce modele de bună practică au, pentru ca apoi, dacă le consideri operaționale/ eficiente, să le implementezi în instituția în care îți desfășori activitatea.

      • Oferiți-mi câteva argumente pentru ca eu, potențialul pacient, să nu ocolesc serviciile medicale ale spitalului buhușean.

      Constantin Poiană: Motto-ul Spitalului Orășenesc Buhuși, „Prioritatea noastră este pacientul!’’, are acoperire în fapte. Ne preocupăm de siguranța și liniștea pacientului pe perioada staționării în spital. Avem în vedere mai multe paliere: infrastructură (pentru a oferi condiții hoteliere bune), aparatură de ultimă generație, obținerea de noi competențe, instruirea continuă a resurseiumane, continuitatea îngrijirilor medicale etc. Toate acestea aduc un plus de valoare în oferirea unor servicii medicale de calitate.

      Vasile Zaharia: Calitatea personalului medical, competența și promptitudinea în îndeplinirea sarcinilor și apropierea de pacient. Mulți dintre salariații spitalului sunt buhușeni, astfel că relațiile cu pacienții pot fi considerate chiar prietenești. Dotarea, condițiile de cazare și masă, apropierea de domiciliusunt alte argumente. Prin angajarea, în ultimul timp, a unor medici pentru specialități noi spitalul poate rezolva aproape orice problemă de sănătate a pacientului. La recentul eveniment, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai unor instituții județene și naționale, manageri și medici de prestigiu din toată țara au aplaudat condițiile/ serviciile oferite pacienților în acest spital. Probabil că este argumentul cel mai obiectiv.

      • De ce… oftează totuși, uneori, spitalul buhușean?…

      Constantin Poiană: Spitalul din Buhuși este unul dintre cei mai mari angajatori, pe plan local. Nevoile sunt mari, ne dorim ca pacienților să nu le lipsească nimic, la fel si salariaților. Realitatea,însă, în unele situații, nu stă chiar așa! Lipsa resursei umane, în special medici, a fost o mare problemă. Au existat specialități neacoperite. Acum, situația este cu totul altfel. Lucrăm chiar și la înființarea de specialități noi, absolut necesare pentru buhușeni: neurologie cronici, diabet și boli de nutriție, gastroenterologie. Deja avem medici și pentru aceste specialități! Aparatura și echipamente medicale erau o altă problemă. Acum au început să sosească primele echipamente noi, cu fonduri de la Ministerul Sănătății și cofinanțare de la Consiliul Local. După ce toate acestea vor deveni funcționale iar proiectele inițiate de Consiliului Local vor fi finalizate, această instituție sanitară va arata și va funcționa cu totul altfel, mai aproape de pacienți, mai sigură pentru aceștia și, nu în ultimul rând, gradul de satisfacție va fi și mai ridicat. Și ar mai fi ceva: orgoliile personale ale unoraîncămai există. Acestea sunt în detrimentul pacienților, din păcate.

      Vrei o țară ca afară? Nu mai face live pe Facebook!

      A început să bântuie o vorbă: „Vrei să te cunoască lumea și să afle cât ești de prost? Fă live pe Facebook!”. Serios! Te știa lumea de băiat așa-și-așa, nici bun, nici rău, dar tu vrei neapărat să le arăți cât ești de mintos și te filmezi cu telefonul în direct pe Facebook să vadă toată țara cum spargi semințe și nu ești în stare să legi două vorbe.

      Felicitări! Acum te știu toți câtă minte îți mai trebuie ca să ajungi mai deștept decât un bou. Nu spun vorbe mari, dar m-am cam sictirit de aceste apariții nedorite. Măcar dacă ai avea ce vedea sau auzi. Măcar dacă ai avea ce învăța, să zicem că există un meseriaș care îți arată cum se construiește ceva, cum se produce un lucru, ceva care să-ți rămână în cap și care să te ajute! Dar ce vedem?!

      Indivizi fără haz care se screm să producă glume, fete cucuiete care încearcă să se bage în seamă fără să conștientizeze că se fac de cacao, grupuri de bețivi care vor să arate neapărat ce bine se distrează după ce au golit o sticlă de vodcă luată pe datorie, alte fete plimbate de sponsori prin străinătate și care au nevoie să se convingă că se distrează și, mai ales, că prietenele rămase acasă crapă de invidie…

      Astea-s „live”-urile de pe Facebook care ne arată, de fapt, ce criză morală bântuie prin țara asta și ce specimene vrednice de milă au nevoie de atenție. Uneori chiar de atenție de specialitate pentru că această supraexpunere a vieții private poate uneori să poarte denumiri științifice în dicționarele medicale. O să spună unii că-s invidios și că nu înțeleg noile tehnologii și noua abordare a vieții, că-s învechit, și așa mai departe.

      Prefer să fiu considerat conservator decât să cred că acest gen de exhibiționism reprezintă o stare de normalitate. Mai pune omul o poză cu el din vacanță, cu câinii, cu pisicile, un film de la mare. Dar să faci live-uri în care să nu spui nimic decât să grohăi și să urli, indică doar că persoanele respective au nevoie urgență de niște cămăși cu mâneci foarte lungi.

      Atac de monilioză în livezile de cireșe

        Producția de cireșe din acest an a fost compromisă în mare parte de condițiile meteorologice. Temperaturi scăzute brusc în perioada înfloririi pomilor, urmate de o perioadă de ploi abundente și severe, uneori cu grindină, au dus la distrugerea fructelor.

        În piețe, prețul cireșelor de import a fost, inițial, la peste 50 de lei kilogramul, iar acum, după ce au ieșit și cireșele românești, la jumătatea lunii iunie abia dacă a mai scăzut sub zece lei. În județul Bacău, livezile au fost afectate de ploile în exces, iar o livadă de 6,5 ha a fost distrusă încă de anul trecut prin stropirea nepermisă cu erbicid. Nici merii nu se simt prea bine.

        „Producțiile sunt slabe – spune prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău. Sunt unele zone care au pierdut anumite soiuri. Ceea ce a coincis atunci ca soi cu boboc înflorit a înghețat, pentru că au fost temperaturi foarte joase. Alte plante au avortat florile chiar dacă nu au fost temperaturi sub zero grade, dar au avut multă umiditate și nu a germinat polenul. Unele soiuri s-au «strecurat», dar și la ele producția este mult mai mică.”

        De producție slabă la cireșe se plânge și administratorul societății Ceravis, din Itești, Constantin Teodorescu, cel care deține o importantă livadă clasică de cireși. „Nu am făcut o estimare asupra producției – ne-a declarat inginerul. Încă nu am început recoltatul. Cred că vom intra în livadă de săptămâna viitoare. Dar nu ne așteptăm la rezultate mari.” Peste Itești nu a bătut grindina catastrofală, dar ploaia în exces a deteriorat recolta. Unele fructe au crăpat.

        Livadă distrusă accidental, cu avionul

        Anul trecut, inginerul Lucian Florea a înființat, în zona Negri-Dămienești, o livadă de cireși și peri, cu fonduri europene. A fost o investiție model în România. Au fost plantați 12.000 de cireși, pe 6,5 ha, și peri pe 3,5 ha. Acum toată investiția e pe chituci, pentru că în octombrie trecut un avion tocmit de o firmă din Bacău a trecut peste livadă și a stropit-o cu erbicid. Făcea tratamente la culturile ei din vecinătatea livezii.

        „Nu m-am temut de grindină – spune Lucian Florea -, pentru că am un tun sonic, antigrindină, cu acetilenă. Suntem înregistrați la Centrul Național Antigrindină, care ne anunță când e nevoie să-l folosim. Tunul face zgomot și lansează în cercuri concentrice acetilena și astfel fac bine și vecinilor mei, pentru că nu mai cade grindină. Dar a venit altă nenorocire peste mine: stropitoarea aeriană cu erbicid.” Pomul – ne-a explicat proprietarul – lucrează de la rădăcină spre exterior până în luna august (termenul depinde de specie). Din august, însă, el se pregătește de iarnă. Deci producția anului următor este stabilită de la începutul toamnei.

        „Prin stropirea cu erbicide a livezii, evoluția pomilor a fost compromisă total – a precizat inginerul Florea. La vremea aceasta, numai câțiva pomi mai au ceva frunze pe ei. La păr, vârfurile sunt arse complet. Nici salcâmii din vecinătate nu au scăpat. S-a folosit, la stropire, glifosat (erbicid total, universal). Iar evoluția naturală a pomilor s-a blocat. Nu avem nicio cireașă. În condiții normale, la pomii plantați anul trecut, deci tineri, trebuia să am circa șase kilograme pe fiecare pom. Înmulțit cu 12.000 de pomi, rezultă 72 de tone.

        Nici nu pot ști, încă, dacă livada își va reveni pentru producția de la anul. Am apelat la specialiști în această problemă. Au venit un profesor de la Academia de Științe Agricole din București și un expert de la Stațiunea Pomicolă Mărăcineni. Nu au putut explica fenomenul.” Paguba ajunge la 300.000 de euro. Dar la care se mai adaugă și pierderea producției din acest an și de la anul, plus alte pierderi financiare.

        „La producția mică au contribuit și microclimatul, neuniform, și expunerea livezilor. Cireșul are anumite nevoi: să fie la mijlocul sau în partea superioară a pantei, în zone fără curenți de aer rece. Iată de ce acum avem un fel de mozaic de livezi cu producții diferite. Cine a greșit cu amplasarea lor, a pierdut mai mult. Da, e un an prost pentru producția de cireșe. Este și atac de monilioză, pentru că a plouat mult și e cald și umezeală. Și la măr sunt probleme fitosanitare. S-au mai rărit fructele la anumite soiuri.”
        Prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați

        Raliul MoldovAutomobilism/ Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobileei

        O săptămână. Atât a mai rămas până la startul oficial al Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile. Ajunsă la ediția cu numărul nouă, competiția care are statut internațional FIA și care contează ca etapa a treia în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, CN Rally 2 Dunlop și CN Raliuri pentru Vehicule Istorice a fost prefațată ieri de o conferință de presă găzduită de Dedeman Automobile.

        „Fiind la ediția premergătoare celei cu numărul zece, ne dorim ca totul să fie pus la punct în cele mai mici amănunte, mai ales ca vom avea și concurenți din Italia, Bulgaria și Ungaria. Ne bucurăm că și în acest an partenerul nostru principal este Consiliul Județean Bacău în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș”, a declarat organizatorul raliului, Adrian Răspopa, care, după un an sabatic, va participa și ca pilot.

        „Raliul Moldovei este un eveniment de ținută, benefic pentru promovarea turismului în zona noastră și care se evidențiază din punct de vedere sportiv prin trasee de mare spectaculozitate, cu diferite grade de dificultate”, a subliniat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.

        Dacă startul festiv al Raliului va avea loc joi, 20 iunie, la ora 20.00, în Piața Tricolorului, competiția propriu-zisă va porni la drum vineri, atunci când sunt programate trei probe speciale, la Runcu, Moinești și Vermești, plus SuperSpeciala de la Onești, cea va începe la ora 18.07. „Țin să remarc că Moineștiul a fost prezent la toate cele nouă ediții ale Raliului Moldovei, competiția înscriindu-se și în acest an în calendarul de evenimente ale municipiului nostru”, a afirmat primarul Moineștiului, Valentin Vieru.

        „Pentru al doilea an la rând, SuperSpeciala Raliului Moldovei se va derula în centrul Oneștiului”, a declarat primarul orașului de pe Trotuș, Nicolae Gnatiuc. Sâmbătă, 22 iunie, competitorii se vor muta pe traseele de la Hemeiuș, Trebeș și Racova, festivitatea de premiere urmând să aibă loc sâmbătă, de la 20.45, în Piața Tricolorului din Bacău.

        La Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile s-au înscris 48 de echipaje, însă organizatorii se așteaptă ca numărul lor final să fie de 60. TVR Iași și TVR 3 vor asigura zece ore de transmisie live, echipa de producție urmând sa fie coordonată de cunoscutul Ticu Alexe.

        Judo / Atacă Balcaniada!

        În acest weekend, Andrei Drobotă (SCM Bacău- Palatul Copiilor) va participa la Campionatul Balcanic de judo de la Skopje (Macedonia).

        Elevul lui Constantin Manole și Marius Savin va reprezenta România la Balcaniadă în calitate de campion național al categoriei U15, 50 kg, titlu adjudecat la finalul lunii mai, la Dumbrăvița (Timiș).

        Pentru SCM Bacău- Palatul Copiilor, acesta a fost cel de-al titlu național cucerit în 2019.

        Sărbătoarea salcâmului și Sânzienele

        Două sărbători care ofereau motiv de drumeție orășenilor, cazați în blocurile din municipiu situate la poalele dealului Măgura. Veneau până sus, la „Han”, cei mai mulți scurtând pe jos abruptul de la Luizi Călugăra. Cărau în sacoșe de rafie un supliment de sticle cu vin și merinde. Bicicliștii și fericiții posesorii de Dacii, preferau serpentinele asfaltate care duc la Onești. Precum măgarul între oi, câte un ARO, cocoțat pe cel mai înalt mușuroi, cu portierele deschise, sfida toate motorizatele cu cei 4×4 ai lui. Pe lângă patentul și sârma proverbiale deja, din portbagajul mașinilor nu lipsea grătarul personal, cărbunele și vesela aferentă.

        Cu peștele sau carnea se descurca fiecare… după posibilități. Se întâmpla pe 3 iunie 1990, apoi pe 14 iunie 1991, ca, pentru o perioadă destul de lungă, „Sărbătoarea Salcâmului” să intre în desuetudine, până pe 28 mai 2009. Atunci, cu „Dans, voie bună și clătite cu flori”, în centrul Bacăului, artiștii adulți asistați de la DGASPC și-au adus aminte de „Sărbătoarea salcâmului”. Muzică, dansatori costumați în flori și zâne, standuri doldora de obiecte frumoase, lucrate manual, așa cum ne descria ampla manifestare redactorul Silvia Pătrășcanu.

        Bere, democrație și mici

        În ’90, grătarele încinse pe terasa de lângă Hanul Măgura ofereau drumeților înfometați, în reprize scurte, mici la trei lei bucata, abia pârpoliți, și halbe cu bere de Mărgineni, la 6 lei. Pajiștea din apropiere, curățată de îngrășământul natural, răsuna la muzica lăutarilor, amplificată printr-un mare difuzor spânzurat de un stâlp. La concurență – era moda casetofoanelor – fiecare grupuleț venea cu artiștii preferați, înregistrați pe casete.

        Rupeau crengile pline de flori, să-și facă umbrar la păturică. Stăteau așezați ca într-un amfiteatru, de-a lungul văii, studiindu-se reciproc, motiv ideal pentru o bârfă… mică.

        „Melodia zilei a fost Lambada. Cele cinci chioșcuri s-au deschis de la ora șase dimineața pentru a se evita aglomerația. Și a fost aglomerație. Față de anul trecut (1989), cantitățile au fost dublate. Adică s-au adus 29.000 sticle de bere, 400 kg pastă de mici, 17.000 sticle de răcoritoare. Au fost și focuri, în marginea pădurii. În locurile acelea, se spune, iarba nu va mai crește doi ani de zile. Și gumă de mestecat. Și baloane. Cu autorizație în toată regula. Au fost și rânduri. Și nemulțumiri. Doamna Simionescu se arăta indignată pentru că i se luase o sută de lei pentru o sticlă de aperitiv «Ambasador».

        A lămurit lucrurile domnul căpitan Dănuț Tătaru de la Poliția economică. Prețul sticlei (97 de lei) plus garanția făceau exact suta cu pricina. Lambada s-a dovedit a fi o melodie fără sfârșit. Ea le-a amintit unora că e democrație.

        Democrația le-a dat ghes să se urce pe unul din chioșcuri. Pentru unii statul cu capul în jos a devenit dintr-o dată floare (nu de salcâm) la ureche. Ce contează acum, o clipă de destindere costă scump. Cu familia sau cu prietenii, fiecare și-a populat spațiul vital cum a crezut de cuviință. S-au simțit bine pe pătura lor și atât. Spre seară a burat democratic pentru toată lumea. În fața naturii suntem egali. Oamenii s-au rărit încet, încet, dar au avut grijă să lase în urmă semnele lipsei de civilizație.” (Iacob Florea, 5 iunie 1990).

        Sânzienele, vremea solstițiului

        „Hai la sânziene” strigau flăcăii, rotind făcliile aprinse în noapte. Într-o notă puțin mai tehnică, așa cum îi stă bine unui cercetător în ale folclorului, și nu numai, profesorul Dorinel Ichim consemna pe 25 iunie 1991, în paginile cotidianului Deșteptarea:

        „Sânzienele sau Drăgaica pot fi puse în legătură cu vechile sărbători solstițiale ale calendarului Iulian. În tradiția populară, Sânzienele sunt asemănate cu niște fete frumoase care umblă prin păduri, cu zeițele florilor, cu Ielele, cu zânele sau cu fetele robite de zmei. Acestora, oamenii din popor le-au atribuit o serie de puteri magice cum ar fi: iau mirosul și puterea florilor; ard semănăturile; începând cu această zi toate plantele se opresc din crescut și dau înapoi. În această zi se făceau o serie de practici de divinație și de prosperitate magică a tot ce se va întâmpla. Se scot covoarele, lăicerele și straiele și se expun la soare, crezând că astfel vor fi ferite de molii. Se fac cununi din flori de sânzienii care se aruncă peste casă sau în ocolul vitelor.

        Fetele obișnuiau să se scalde în roua florilor sau în apa râurilor în noaptea sau în zorii acestei zile, în speranța că-și vor vedea în vis ursitul și că vor deveni frumoase și curate ca apa neîncepută. Floarea de sânzienii sau drăgaica, mult îndrăgită de către fete, se purta în păr, în sân, în buzunare, se încingea peste mijloc și se punea sub pernă pentru a visa peste noapte ursitul. Ciobanii țin în această zi cât mai mult oile în staul pentru a nu se îmbolnăvi de gălbează și de aceea oilor li se dă fân cosit în dimineața zilei respective.”

        Ca în majoritatea cazurilor sărbătorilor populare, și despre Sânziene s-a creat o legendă. Se spune că „Sânziana a fost o fată fecioară care, ducându-se la câmp, a făcut cunună din niște flori galbene. Venind acasă, a aruncat cununa pe casă, zicând: «Cunună, de te vei opri pe casă, voi trăi și voi avea viață lungă, iar de vei pica jos, voi muri». Cununa a căzut și fata a murit. De aici a rămas obiceiul de a face cunună la sărbătoarea solstițiului de vară.”

        Iunie este luna salcâmului, Rusaliilor (Moșii de vară), teiului, sânzienelor. Fără sărbători, destul de multe într-un an calendaristic, ar dispărea probabil motivația de a munci. Tradițiile ne transmit pilde, experiențe de viață. Dar atenție la ce-ți dorești! S-ar putea să se împlinească. Deșteptarea!!!

        ANUNŢ 

        Privind Oferta Publica de Cumpărare

        a acţiunilor emise de SIF MOLDOVA S.A. la preţul de 1,85 LEI /acţiune

        Decizia A.S.F. nr. 810/12.06.2019

         

        VIZA DE APROBARE APLICATĂ PE DOCUMENTUL DE OFERTĂ PUBLICĂ NU ARE VALOARE DE GARANŢIE ŞI NICI NU REPREZINTĂ O ALTĂ FORMĂ DE APRECIERE A ASF CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA, AVANTAJELE SAU DEZAVANTAJELE, PROFITUL ORI RISCURILE PE CARE LE-AR PUTEA PREZENTA TRANZACŢIILE DE ÎNCHEIAT PRIN ACCEPTAREA OFERTEI PUBLICE OBIECT AL DECIZIEI DE APROBARE; DECIZIA DE APROBARE CERTIFICĂ NUMAI REGULARITATEA DOCUMENTULUI DE OFERTĂ ÎN PRIVINŢA EXIGENŢELOR LEGII ŞI ALE NORMELOR ADOPTATE ÎN APLICAREA ACESTEIA

         

        Numele si sediul societatii vizate:

        Societatea SIF MOLDOVA S.A., denumită în continuare “Emitent“, societate pe acţiuni, cu sediul social în Bacău, Str. Pictor Aman nr. 94C, jud. Bacău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului cu J4/2400/1992 şi având codul unic de înregistrare 2816642.

        Capitalul social al Emitentului este de 101.317.917,60 Ron, reprezentând 1.013.179.176 acţiuni nominative, dematerializate cu o valoare nominală de 0,10 Ron/acţiune, fiecare acţiune conferind drepturi egale. Obiectul principal de activitatea al Emintentului este ” Alte intermedieri financiare n.c.a.”. (cod CAEN 6499).

         

        Structura acţionariatului la data de 10.05.2019 se prezintă astfel:

        Nr. crt.

        Denumire deţinător

        Număr deţineri

        Procent (%)

        1

        Actionari PF rezidente

        372.889.055

        36,8039%

        2

        Actionari PF nerezidente

        2.682.633

        0,2648%

        3

        Actionari PJ rezidente

        474.238.043

        46,8069%

        4

        Actionari PJ nerezidente

        163.369.445

        16,1244%

         

        TOTAL

        1.013.179.176

        100%

         

        Numele si sediul social al Ofertantului:

        Ofertantul în cadrul Ofertei este SIF MOLDOVA S.A., denumită în continuare “Ofertant“, societate pe acţiuni, cu sediul social în Bacău, Str. Pictor Aman nr. 94C, jud. Bacău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului cu J4/2400/1992 şi având codul unic de înregistrare 2816642.

        Capitalul social al societăţii este de 101.317.917,60 Ron, reprezentând 1.013.179.176 acţiuni nominative, dematerializate cu o valoare nominală de 0,10 Ron/acţiune.

         

        Structura acţionariatului la data de 10.05.2019:

        Nr. crt.

        Denumire deţinător

        Număr deţineri

        Procent (%)

        1

        Actionari PF rezidente

        372.889.055

        36,8039%

        2

        Actionari PF nerezidente

        2.682.633

        0,2648%

        3

        Actionari PJ rezidente

        474.238.043

        46,8069%

        4

        Actionari PJ nerezidente

        163.369.445

        16,1244%

         

        TOTAL

        1.013.179.176

        100%

         

        Numarul de valori mobiliare care fac obiectul Ofertei:

        Oferta publică de cumpărare are drept obiect achiziţionarea unui pachet de până la 12.700.000 acţiuni emise de SIF MOLDOVA S.A., care nu se află în posesia Ofertantului, reprezentând 1,2535 % din totalul capitalului social al Emitentului, având drept scop reducerea capitalului social prin anularea actiunilor.

        Achiziţia de acţiuni de către Ofertant în cadrul Ofertei Publice face parte din programul de răscumpărare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 18 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea IV, nr. 2124 în data de 21.05.2019, având drept scop reducerea capitalului social prin anularea acțiunilor.

        Preţul de Oferta:

        Preţul ofertei este de 1,85 lei/acţiune. („Preţul de Ofertă”), mai putin comisioanele de tranzactionare si comisioanele aferente platii pretului actiunilor.

        Preţul de Ofertă a fost stabilit cu respectarea Legii nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare si operațiuni de piață şi a Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare și operațiuni de piață.

         

        Intermediar: BT CAPITAL PARTNERS S.A., autorizare CNVM 2330/22.07.2003, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Constantin Brâncuşi, nr. 74-76, jud. Cluj, cod fiscal 6838953 va oferi servicii de investiţii financiare privind Oferta Publică de Cumpărare, acţionând ca Intermediar.

        Numarul de actiuni emise de Societatea vizata care sunt detinute de Ofertant si persoanele pentru care exista prezumtia legala ca actioneaza in mod concertat

        Ofertantul detine in mod direct un numar de 17.934.057 actiuni emise de Emitent, reprezentand 1,77% din capitalul social, in conformitate cu situatia detinerilor la data de 14.05.2019 furnizata de catre agentul custode al Clientului – BRD Groupe Societe Generale, iar persoanele pentru care exist prezumtia legala ca actioneaza in mod concertat cu Ofertantul, in raport cu Emitentul, detin un numar de 11.570.978 actiuni.

         

        Documentul de Ofertă: Ofertantul a întocmit un Document de Ofertă disponibil publicului pe perioada de derulare a Ofertei, în mod gratuit, pe suport de hârtie la sediul SIF MOLDOVA S.A. in timpul orelor normale de lucru, din str. Pictor Aman 94C, Bacau, cod postal 600164 si sediul BT CAPITAL PARTNERS („Intermediarul”), societatea de servicii de investiţii financiare care intermediază Oferta. Documentul de ofertă poate fi consultat accesând pagina de internet: www.btcapitalpartners.ro, www.sifm.ro şi website-ul BVB (www.bvb.ro).

         

        Perioada de derulare a Ofertei va fi de 10 zile lucrătoare, între data de 18 Iunie 2019 şi 1 Iulie 2019.

         

         

         

         

         

         

         

         

         

         

         

         

                   

        După ce s-au întâlnit cu sindicaliștii din poliție, deputații liberali de Bacău cer demisia ministrului Carmen Dan

          Lipsa dotărilor sau starea precară a acestora, personalul insuficient, numărul mic de cursuri de perfecționare sau de ore petrecute în poligon, precum și statutul incert al polițiștilor au fost tot atâtea subiecte de discuție, în cadrul întâlnirii pe care deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, au avut-o cu Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual – Filiala Bacău.

          ”Devine o realitate la care asistăm, în care forțele de ordine, în special polițiștii, se află într-un război tot mai inegal cu cei care încalcă legea. Așa cum am văzut că s-a întâmplat acum câteva zile, la Buhuși, niciodată o Dacia Logan nu va face față unui BMW seria 5, așa cum niciodată un polițist insuficient instruit nu va ști cum să reacționeze la metodele tot mai rafinate ale infractorilor. Departe de mine ideea unui stat excesiv, în care forțele de ordine să abuzeze de poziția lor și să stârnească teama populației. Avem nevoie, însă, de un stat în care cei desemnați să apere legea să beneficieze de echipamente și de mijloace moderne pentru a-și duce la bun sfârșit misiunile. Ne confruntăm, din păcate, cu o scădere a autorităţii Poliţiei, ca instituţie şi ca breaslă, și cu o lipsă de recunoaștere și respect pentru această meserie”, a fost concluzia trasă de deputatul Tudorița Lungu, în urma întâlnirii.

          Polițiștii se plâng de lipsa de personal și nu doar de numărul insuficient de cadre, ci și de insuficienta instruire periodică, în condițiile în care globalizarea, migrația, extinderea internetului au dus la apariția unor noi forme de infracțiuni. În plus, ei spun că au nevoie de echipamente de protecţie, care acum nu există, dar și de o ținută modernă și decentă. S-au săturat să iasă în stradă, la 40 de grade, în pantaloni de stofă și în pantofi, au nevoie de o ținută adecvată muncii lor, care să le permită sa se miște ușor și care să le ofere și stimă de sine.

          ”Este nepermis ca, într-o țară membră a Uniunii Europene, dotarea Poliției Române să fie uzată fizic și moral. Polițiștii se plâng de clădirile îmbătrânite în care își desfășoară munca de birou dar, mai ales, de echipamentele din dotare: de parcul auto care reprezintă o piedică în desfășurarea activității, de armele vechi, unele, aflate în uz de 35 de ani. Arme pe care le folosesc în prea puținele exerciții din poligoane de tragere, aflate și acestea la un nivel minim de dotare. Dar, poate cel mai grav neajuns este că polițiștii nu se simt în siguranță, le lipsește o atmosfera de lucru care să le dea încredere, care să le permită să-și desfășoare activitatea cu demnitate și curaj. În lipsa unei legislații clare, care să-i protejeze mai ales în timpul misiunilor, polițiștii români acționează mereu cu teama de repercusiuni și devin tot mai demotivați”, a constatat deputatul PNL Ionel Palăr.

          Cei doi parlamentari băcăuani spun că lipsa de investiții din ultimii ani în dotarea Poliției Române își arată efectele: tot mai mulți infractori și polițiști tot mai puțini, cu mijloace tot mai ineficiente de intervenție și cu insatisfacția propriei munci. Deputații liberali de Bacău consideră că, pentru modul în care umilește Poliția Română, ministrul de interne, Carmen Dan, trebuie să-și dea demisia!

          Amendă de 1.000 de lei pentru grătar pe malul lacului

            În perioada 08-09.06.2019, polițiștii locali din cadru Compartimentului Protecția Mediului împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei – Compartiment Intervenții, au efectuat o acțiune de monitorizare a zonelor unde se desfășoară activități de picnic în Parcul Gherăiești și malul Lacului Bacău II – Șerbănești, pentru a preveni depozitările necontrolate de deșeuri, folosirea grătarelor și a focului deschis în zonele special amenajate.

            Cu ocazia acțiunii au fost verificate și legitimate un număr de 23 persoane, avertizate verbal un număr de 10 de persoane și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.

            De asemenea, în timpul patrulării, în Aria Naturală Protejată Lac Bistrița, polițiștii locali l-au identificat numitul C. D., domiciliat în municipiul Bacău care a fost surprins în timp ce descărca, dintr-o remorcă, pământ în amestec cu deșeuri. În acest sens, pentru nerespectarea prevederilor legale privind depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, a fost întocmit proces verbal de sancționare în valoare de 300 lei, conform H.C.L. nr. 223/2001 și dispusă măsura încărcării deșeurilor în vederea transportării acestora la depozitul ecologic.

            Pe această cale, facem apel persoanelor care sunt în căutare de umbră și relaxare la iarbă verde, desfășurând activități de picnic, să respecte prevederile prevăzute de Legea nr. 54/2012 precum și normele privind păstrarea curățeniei și de protecție a mediului, deoarece aceste acțiuni vor avea caracter permanent.

            Curse noi pe Aeroportul Bacău

            După o pauză de trei ani, Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a reintrodus zborurile „de vacanță” de tip charter.

            „Doi mari operatori de pe piața turistică din România, Christian Tour și Palarela 45, au venit cu oferte către cea mai căutată destinație de concedii de vară: Antalya – Turcia. Primul avion tip charter din sezonul de vară a decolat marți seara de la Aeroportul Bacău”, explică Dorian Pocovnicu, director pentru Dezvoltare, Investiții și Marketing.

            Cursa va fi efectuată până la mijlocul lunii septembrie, cu o aeronavă aparținând companiei Tailwind. Aceast va decola către Antalya în fiecare zi de marți, la ora 19.25.

            Din 17 iunie este programată o a doua cursă charter, tot spre Antalya, în fiecare zi de luni, de la ora 12,30, cu o aeronavă aparținând companiei Blue Air. Și aceasta este inclusa în graficul de zbor al Aerportului Internațional „George Enescu” până la mijlocul lunii septembrie.

            „Interesul turiștilor din județul Bacău, dar și din cele învecinate pentru aceste curse s-a dovedit a fi foarte ridicat, operatorii turistici confirmând că primele curse au fost rezervate în totalitate încă de la începutul anului, arată Dorian Pocovnicu. Pentru sezonul de vară din 2020 se preconizează deja introducerea altor destinații pentru acest tip de zbor.”

            Două minute și zece secunde

            Știți cum se spune: „time is money”. Dar timpul nu înseamnă întotdeauna numai bani. Uneori, poate însemna lectură. Și nu e doar o figură de stil. Un exemplu concret: de ceva vreme, principalul cotidian sportiv al Italiei (din totalul de trei), „Gazzetta dello Sport” a introdus la finalul fiecărui articol din ediția tipărită și timpul necesar lecturării sale.

            Bunăoară, „Venezia affonda”, cronica „barajului” pentru permanența în Serie B pierdut de lagunari duminică, în fața Salernitanei, și apărut în ediția de luni a ziarului era estimat, ca timp de citire, la două minute și zece secunde. Prețiozitate? Mai degrabă utilitate. Ziarul vine astfel în întâmpinarea cititorului, avizându-l. Sigur, nu doar cele două minute și zece secunde îl vor convinge pe signor Giovanni să citească textul.

            La mijloc mai sunt fluența scriiturii, concizia și, la urma urmei, cât de mult îi pasă lui signor Giovanni, fan declarat al lui Inter, Juve, Milan ori Napoli, de soarta Veneziei sau a Salernitanei. Totuși, micul artificiu prinde. Cu atât mai mult cu cât – așa cum au evidențiat mai multe anchete sociologice – în ziua de azi, lumea a pierdut deprinderea lecturii în principal din cauza lipsei de răbdare. Rămânând strict la capitolul presă, știm cu toții că s-au dus vremurile în care stăteai la coadă pentru a-ți cumpăra ziar sau ziare și pe care le devorai apoi de la frontispiciu și până la caseta redacțională.

            Astăzi, totul este pe repede-nainte. Intri pe net, survolezi o sută de titluri, citești cel mult zece texte și nici alea până la capăt. Mai degrabă ți se întâmplă să bagi un „comment” (sau chiar mai multe) decât să parcurgi cu atenție unul sau altul din articole. Astfel, așa-zisul cititorul ajunge să devină acel specimen pe care redactorii-șefi de odinioară îl puneau la colț cu o frază devenită tabu: „scrie mai mult decât citește”. Până la urmă, dacă stăm bine și ne gândim, între „scrie mai mult decât citește” și „time is money” nu este chiar o cale atât lungă.

            Handbalul se întoarce acasă

            La 30 de ani de la cucerirea Cupei Cupelor de către echipa de handbal feminin a Științei, gruparea băcăuană va organiza sâmbătă, de la ora 10.00, un remember de top în Sala Sporturilor. Punctul culminant va fi amicalul de lux dintre legendele Științei și ale Chimistului Râmnicu-Vâlcea. „Vă așteptăm din nou lângă noi” este mesajul pe care Angela Brândușoiu și Narcisa Lecușanu l-au transmis spectatorilor băcăuani.

            Handbalul băcăuan se pregătește să dea timpul înainte. Înainte cu trei zile. Pentru a-l da ulterior înapoi. Înapoi cu 30 de ani. În 1989, handbalistele Științei cucereau Cupa Cupelor, reușind astfel cea mai importantă performanță din întreaga istorie a sporturilor de echipă din Bacău. Sâmbătă, 15 iunie, gruparea băcăuană va organiza un remember de top al evenimentului. „Cupa Cupelor 1989- 2019: trei decenii de istorie” este proiectul lansat de fosta handbalistă băcăuană Gabriela Manea și organizat de CS Știința cu sprijinul Consiliului Județean Bacău. „E un proiect de suflet, care ține să celebreze o reușită notabilă pentru handbalul românesc, nu doar cel băcăuan”, a declarat Gabi Manea.

            Așadar, handbalul băcăuan se întoarce în timp. Și, ce este și mai important, se întoarce acasă. Programat la ora 10.00, în Sala Sporturilor (accesul publicului urmând să aibă loc încă de la ora 9.00), evenimentul de sâmbătă va cuprinde două partide urmate de o festivitate de premiere. Primul joc, care va începe la ora 10.00, va aduce față în față actuala echipă a Științei și pe cea din anii 1990/ 2000. De la ora 11.00 se va derula meciul vedetă Știința Bacău – Chimistul Râmnicu Vâlcea. Un fel de Steaua – Dinamo al anilor ’80. Băcăuancele îl vor avea pe bancă pe Costel Petrea, în teren pe Ioana Vasilca, Angela Brândușoiu, Marilena Petrea, Lidia Drăgănescu, Narcisa Lecușanu (un new-entry de lux), Maria Borcea, Gabi Manea, Cati Marian (primul căpitan al Științei), Eva Darvaș, Marinela Matei, Adriana Popa și Mariana Târcă, iar în suflete pe regretata Laurica Lunca, „cel mai mare căpitan pe care l-a avut vreodată Bacăul”, așa cum consideră Gabi Manea.

            De partea cealaltă, Chimistul vine și ea cu garda veche. În frunte cu Maria Torok-Duca, super-handbalista lansată la …Știința. Nu va lipsi nici sora lui Mori, Edit Matei, după cum va fi prezentă și Luminița Huțupan, la rândul său un new-entry, asemeni Narcisei Lecușanu. Știința – Chimistul nu este doar regalul deceniului opt, ci și derby-ul care a adus ultimul titlu în vitrina băcăuancelor. Cel din 1992, tranșat în ultima etapă, atunci când băcăuancele le-au învins pe vâlcence cu 25-21. „Și atunci, și acum am palmele transpirate de emoție. Prin urmare, din punctul acesta de vedere nu s-au schimbat prea multe”, a mărturisit ieri, cu lacrimi în ochi, Angela Brândușoiu, sosită din Germania special pentru evenimentul de sâmbătă.

            „Trăiesc un amestec de sentimente: euforie, emoție extraordinară și nostalgie”, a declarat portărița Științei din anii ’80-’90, care a avut și un mesaj pentru iubitorii handbalului din Bacău: „Și celor care vor veni la sală sâmbătă, și celor care nu vor reuși să fie prezenți, dar care s-au gândit și se gândesc la noi țin să le mulțumesc că ne-au sprijinit mereu și că nu ne-au uitat”. Campioană a lumii la tineret și vice-campioană mondială la senioare, Narcisa Lecușanu nu poate uita că în 1992, anul ultimului titlu al Științei, s-a antrenat în câteva rânduri, din postura de junioară, alături de prima echipă: „Îl regăseam astfel la Știința pe antrenorul care m-a format ca jucătoare la CSȘ, Eugen Cucu. Pentru noi, copii de atunci, echipa de handbal feminin a Științei era un adevărat model. Iar pentru mine personal, Știința a fost rampa de lansare mai întâi către handbalul românesc și apoi către cel mondial”. Narcisa a adresat și ea un mesaj fanilor: „Vă așteptam din nou într-un număr cât mai mare alături de noi”. De încheiat, a încheiat ca un adevărat șef de galerie: „Hai Știința!”. Iar noi ne facem ecou.

            9

            Titluri de campioană a României deține Adriana Popa. „Piticul”, așa cum este strigată Adi, e unica hadbalistă băcăuană care și-a trecut în palmares toate cele nouă titluri ale Științei.

            Vine și Gațu!

            La manifestarea de sâmbătă va fi prezent și multiplul fost campion mondial Cristian Gațu. Acesta va fi premiat de organizatorii proiectului „Cupa Cupelor 1989- 2019: trei decenii de istorie” pentru întreaga sa contribuție adusă handbalului.

            Ancheta prin tortură ajunsă la CEDO

            Cauza Pop împotriva României a fost publicată în M.O. nr. 464 din 7 iunie 2019. Exemplul de netăgăduit al unei mentalităţii pe care am crezut-o dispărută. Urmare a spaţiului limitat vom încerca să sintetizăm textul deciziei CEDO.

            „Reclamantul s-a născut în 1991 şi locuieşte în Bistriţa. Suferea de tulburări psihice de la o vârstă fragedă şi se afla sub supravegherea Spitalului Judeţean Bistriţa, în atenţia secţiei de boli psihice. La momentul faptelor era înscris la un liceu din Bistriţa. La 18 ianuarie 2011, o tâlhărie a avut loc în apropierea domiciliului reclamantului. Faţă de acesta a fost începută urmărirea penală şi a fost emisă o autorizaţie de percheziţie.

            La 21 ianuarie 2011, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud l-au abordat pe reclamant în timpul orelor de curs de la liceul unde învăța şi l-au condus la domiciliul acestuia, pe motivul că o autorizaţie de percheziţie fusese emisă în acest sens. La finalul percheziţiei, agenţii de poliţie au solicitat reclamantului să îi însoţească la secţia de poliţie pentru a da o declaraţie.

            Conform susţinerilor reclamantului, mama acestuia a informat agenţii de poliţie că suferea de tulburări psihice şi le-a cerut să nu îl lovească. Reclamantul arată că, de la intrarea sa în secţia de poliţie, în jurul orei 12.00, a fost interogat cu privire la fapta de tâlhărie de care era acuzat de către agentul de poliţie M.N. în prezenţa altor agenţi de poliţie, printre care şi M.S.. Reclamantul adaugă că agentul de poliţie M.S. a început să îl lovească cu scopul de a-l determina să recunoască fapta de tâlhărie. Acest agent l-ar fi agresat în secvenţe succesive de trei-patru minute, pe parcursul a două ore: l-ar fi pălmuit la nivelul urechilor, l-ar fi lovit cu un baston asemănător unei bâte de baseball peste palme şi i-ar fi aplicat lovituri de pumn şi de picior asupra corpului. Ca urmare a durerilor puternice şi a fricii resimţite în timpul acestui episod, reclamantul a sfârşit prin a-şi face nevoile pe el. Reclamantul declară, de asemenea, că în timpul acestui incident a cerut ajutorul agenţilor de poliţie prezenţi în cameră. Aceştia din urmă ar fi refuzat să intervină şi agentul de poliţie S.S. i-ar fi răspuns: «Vezi ce ţi se întâmplă dacă nu recunoşti: dai de naşpa!»

            După părăsirea secţiei de poliţie în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011, reclamantul a ajuns la el acasă la ora 17.00. A chemat un prieten care i-a fotografiat mâinile, care erau inflamate, şi hainele, care erau murdare. Doctorul C.H. l-a examinat pe reclamant la ora 18.38 la spitalul județean. În fişa medicală, întocmită în urma examenului medical, medicul a notat că reclamantul a declarat că fusese victima unei agresiuni şi că acuza dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini şi al urechii drepte. Acesta a mai notat şi că leziunile ar fi putut fi cauzate cu opt ore înaintea examenului medical. Reclamantului i-a fost recomandat un examen ORL. La 22 ianuarie 2011, reclamantul a fost examinat la Spitalul ORL Cluj unde i-a fost pus diagnosticul de timpan perforat. La 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a deplasat la serviciul de medicină legală unde a fost examinat. Concluziile certificatului medico-legal erau că: Pacientul] (…) prezintă leziuni care au putut fi cauzate de lovituri aplicate cu un obiect de formă alungită. A fost începută urmărirea penală a reclamantului pentru tâlhărie.

            Prin Ordonanţa din 10 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a reclamantului pe motiv că, în conformitate cu probele prezentate în cauză, acesta din urmă nu săvârşise faptele reţinute. Rezultă din dosar că soluţia de netrimitere a rămas definitivă.

            La 10 februarie 2011, reclamantul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu o plângere împotriva agentului de poliţie M.S. pe care îl acuza de tortură. Mai exact, îi imputa agentului aplicarea de rele tratamente şi a torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011, profitând, conform susţinerilor acestuia, de vârsta sa fragedă şi de slăbiciunile sale psihologice, cu scopul de a-l determina să recunoască o infracţiune despre care afirma că nu o săvârşise el.

            La 31 mai 2011, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale faţă de M.S., pe motiv că din probele directe nu reieşea că reclamantul fusese agresat la secţia de poliţie.

            Prin Hotărârea definitivă din 2 noiembrie 2011, în urma plângerii reclamantului, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a retrimis cauza la parchet în vederea reluării cercetării penale. Parchetul a redeschis urmărirea penală. Prin Ordonanţa din 28 iunie 2012, parchetul a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.S. În urma plângerii reclamantului, prin Decizia definitivă din 21 noiembrie 2012, tribunalul a desfiinţat soluţia de neîncepere şi a retrimis cauza la parchet pe motiv că acesta nu începuse urmărirea penală faţă de M.S. şi că nu efectuase toate actele de cercetare penală indicate în Hotărârea din 2 noiembrie 2011.

            Prin Ordonanţa din 25 ianuarie 2013, parchetul a început urmărirea penală faţă de M.S. iar prin Ordonanţa din 30 octombrie 2013, parchetul a finalizat urmărirea penală faţă de M.S. pe motiv că nu existau probe la dosar că acesta îl agresase pe reclamant.

            Reclamantul a formulat plângere şi împotriva acestei ordonanţe. Prin Hotărârea definitivă din 6 mai 2014, tribunalul a respins plângerea reclamantului. Instanţa a concluzionat că nu rezultă cu certitudine din probele administrate că leziunile reclamantului fuseseră cauzate la secţia de poliţie şi nici că fuseseră cauzate de M.S.

            Evaluarea CEDO a fost diametral opusă şi a precizat că imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care o persoană care se afla sub controlul agenţilor statului a fost rănită nu o împiedică să ajungă la constatarea încălcării laturii materiale a acestei prevederi, având în vedere culpa Guvernului pârât care nu a stabilit modul de derulare a faptelor de o manieră satisfăcătoare şi convingătoare, cu elemente de probă în susţinere… Neconsemnarea acestor informaţii reprezintă o deficienţă gravă, de natură să permită forţelor de poliţie să scape de răspunderea ce le revine în ceea ce priveşte soarta persoanei care se află sub controlul lor…

            În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în cauza prezentă absenţa totală a unei explicaţii din partea Guvernului cu privire la leziunile prezentate de reclamant şi imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care persoana în cauză a fost rănită atunci când se afla sub controlul agenţilor statului nu o împiedică să constate încălcarea laturii materiale a art. 3 din Convenţie. PENTRU ACESTE MOTIVE, hotărând în unanimitate, CURTEA: 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăşte că a fost încălcată latura materială a art. 3 din Convenţie și hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în moneda statului membru pârât la rata aplicabilă la data plăţii…”.

            Concluzia, pentru că trebuie să fie şi o concluzie, e că de la data publicării acestei decizii, devine obligatoriu pentru organele de anchetă să consemneze fiecare detaliu al interogatoriului/anchetei, inclusiv starea fizică a suspectului pentru întreaga perioadă cât acesta s-a aflat în custodia autorităţilor.

            Jr. Adrian M. Ionescu

            Astăzi, în Bacău, aflăm dimensiunile ascunse ale universului

            Prof.univ. dr. Emilian Dudaș, reputat fizician și recunoscut om de știință la nivel european și mondial, originar din Bacău, susține, astăzi, 12 iunie, la Universitatea „G. Bacovia”, conferința „Dimensiunile ascunse ale universului”.

            Evenimentul este organizat de Universitatea „G. Bacovia” și de Camera de Comerț și Industrie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și va avea loc în Aula Moldova a universității, de la ora 17.00.

            Emilian Dudaș este profesor la École Polytechnique Palaiseau, din Franța, doctor al Universității Paris-Sud, Orsay, în domeniul Cosmologiei și al forțelor fundamentale ale naturii. Este fondator al Laboratorului de Astroparticule și Cosmologie, director de cercetare la Centrul Național Francez de Cercetare Științifică (CNRS), Laboratoire de Physique Theorique, Orsay, membru al Centrului de Fizică Teoretică de la European Organization for Nuclear Research și membru al Centrului de Fizică Teoretică.
            Este, de asemenea, membru al Comitetului Consultativ al „Southern European Network in Mathematical and Theoretical Physics” și laureat al premiului Gay-Lussac-Humboldt, pentru Cercetare și Royal Society International Exchanges Award.

            S-a născut în 1965 la Lupeni, dar în 1983 a absolvit Liceul Teoretic „G. Bacovia”, din Bacău.
            Domeniul de interes al profesorului Dudaș este „teoria stringurilor” (teoria corzilor – String Theory, în limba engleză). Încă de când a luat naștere fizica, s-a crezut că materia este făcută din particule. Acum se crede că materia este făcută din coarde mici. Așa a apărut „teoria coardelor”, care spune că particulele sunt de fapt coarde mici invizibile, din care emană în univers materia precum muzica din coarde.

            Ansamblul „Busuiocul”, invitat la Festivalul Naţional de Folclor „Constantin Arvinte” de la Iaşi

            La invitaţia Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” al Consiliului Judeţean Bacău va participa, în perioada 12-15 iunie 2019, la prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Constantin Arvinte”, alături de alte 10 ansambluri din întreaga ţară, printre care amintim ansamblurile profesioniste „Drăgan Muntean” – Deva, „Ţara Vrancei” – Focşani, „Cununa Carpaților” – Bucureşti, „Crişana” – Oradea, „Burnasul” – Alexandria ş.a.

            Manifestarea se doreşte a fi o reunire a obiceiurilor, tradiţiilor, folclorului şi portului popular din toate regiunile României, iar Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” va fi mesagerul folclorului muzical şi coregrafic din arealul băcăuan.

            În toate cele trei zile ale festivalului, ansamblurile invitate vor susţine recitaluri pe o scenă amenajată în aer liber în Grădina Publică Palas din Iaşi şi vor participa la o paradă a portului popular.

            De asemenea, pe toată durata festivalului sunt organizate ateliere de lucru, conferinţe de presă, participări ale invitaților la emisiuni radio şi TV.

            În contextul acestui amplu dialog cultural şi artistic, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” are încă o şansă de a promova scenic, la cel mai înalt nivel, cântecele şi dansurile din vatra folclorică a văilor Trotuşului, Caşinului, Oituzului, Bistriţei şi Siretului.

            Concert la închiderea stagiunii

            Joi, 13 iunie, de la ora 18.30, va avea loc ultimul concert din această stagiune a Filarmonicii „Mihail Jora”. La pupitru va fi maestrul Ovidiu Bălan. Solist, pianista Oxana Corjos (foto), una dintre cele mai talentate pianiste ale generaţiei sale. Dan Grigore afirma despre invitata de joi seara:

            „Am recunoscut în ea un talent cu totul special în peisajul nostru pianistic, o interpretă de un deosebit curaj, de o mare capacitate tehnică.”

            Orchestra va interpreta lucrări reprezentative ale marelui Richard Strauss: Festmarsch, Burlesca şi Simfonia Alpilor.

            „Filarmonica «Mihail Jora» îşi încheie, joia aceasta, a 63- a stagiune muzicală, eveniment încununat cu un Festival Richard Strauss. Pe lângă concertele din zilele de joi, în stagiunea 2018-2019 Filarmonica a desfăşurat o activitate complexă, cu evenimente atât în Piața Tricolorului (3 seri cu muzică şi artişti internaţionali: «Zilele Diasporei» – Prin Europa în paşi de dans, Seara de jazz şi Seara latino-americană), cât şi la Teatrul de Vară «Radu Beligan» (evenimentul înaintea sărbătorilor de iarnă – «Împreună de Sărbători» şi «O sole mio» – seara celor 10 tenori proveniţi din 10 țări diferite). La Ateneu, publicul băcăuan s-a bucurat de repertoriu în primă audienţă la Festivalul «Zilele Muzicii Contemporane», dar şi două producţii de opere («Don Pasquale» a lui Gaetano Donizetti şi «Nunta lui Figaro», de Wolfgang Amadeus Mozart), seri cu sala plină şi chiar cu alte reprezentaţii incluse în program. După reacţiile publicului şi nivelul în continuă creştere al orchestrei noastre, am adăuga că a 63-a stagiune a Filarmonicii «Mihail Jora» a fost una de succes! Mulţumim frumos publicului.”

            Gabriela Iştoc,
            soprană, PR al Filarmonicii „Mihail Jora”