Acasă Blog Pagina 2115

Dirijorul fără orchestră și-a pierdut guvernul!

România este acum într-un blocaj instituțional nefericit, din cauza președintelui Iohannis și a partidelor parlamentare, care nu au venit cu niciun program de guvernare, nicio viziune și nicio strategie, după ce au demis Guvernul Viorica Dăncilă prin moțiunea de cenzură de săptămâna trecută. De altfel, încet-încet românii realizează ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în povestea moțiunii de cenzură, al cărui singur scop a fost exclusiv dărâmarea Executivului PSD, și nu înlocuirea acestuia cu un alt guvern, care să facă lucruri mai bune pentru oameni. Deși câștigătoare pentru moment, această moțiune de cenzură se dovedește a fi, cel puțin până acum, o înfrângere pentru Iohannis și formațiunile parlamentare care s-au coalizat într-un demers haotic, doar sub sloganul „Jos PSD”!

Cu certitudine, neinstalarea unui nou guvern este extrem de dăunătoare țării, în ansamblu, prin blocarea funcționării normale a instituțiilor statului. Partidele care au asigurat succesul răsturnării Cabinetului Dăncilă nu dau până acum semne că s-ar înțelege în formarea unei noi majorități parlamentare care să susțină „guvernul meu”, propus de Klaus Iohannis. În acest fel, această criză politică ar putea continua încă luni bune de acum înainte, fapt ceea ce ar consfinți nulitatea eforturilor disperate ale acestora de a da jos Guvernul PSD cu orice preț!

Acest dirijor fără orchestră, Klaus Iohannis, se află acum în ipostaza de principal obstrucționist al bunului mers al României. Tocmai el, mediatorul, care, conform prerogativelor celei mai înalte funcții în stat, trebuie să asigure predictibilitatea și funcționarea corespunzătoare a statului! În schimb, vremelnicul chiriaș de la Cotroceni nu a făcut nimic altceva decât să arunce țara într-un șir interminabil de blocaje și impasuri. Iohannis a blocat activitatea Guvernului, prin refuzul nejustificat de a numi miniștri, a încălcat Constituția României, prin refuzul de punere în aplicare a deciziei CCR, a ignorat drepturile salariale ale angajaților din ministerele rămase fără conducere și a întârziat sau blocat procese vitale, precum luarea de măsuri urgente la nivelul MAI sau susținerea examenului de rezidențiat de către absolvenții Facultății de Medicină.

Iohannis a orchestrat o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului PSD, însă una fără partitură, respectiv fără un plan de nou Executiv, fără echipă guvernamentală și fără niciun program. Astăzi, la o săptămână după moțiunea de cenzură de „succes”, „guvernul meu” nu există! Și, cu mare probabilitate, nu va exista prea curând, deoarece, chiar dacă îl încropesc cumva-cumva, partidele opozante PSD mai au nevoie și de votul majorității parlamentare! Iar această majoritate este greu de crezut că se va forma, în condițiile în care PSD nu va gira și nu va vota un asemenea cabinet făcut pe genunchi, ale cărui scopuri sunt neclare, iar cuvintele de ordine nu sunt dezvoltarea, creșterea și modernizarea, ci eliminarea, tăierea și desființarea!

Senator PSD Bacău,
Miron SMARANDACHE

Cinci contracte cu bani europeni. 13,77 milioane de euro pentru Bacău

După cum a informat Deșteptarea, joi a fost programată semnarea a cinci contracte cu finanțare europeană pentru municipiul Bacău. La Palatul Administrativ au sosit pentru acest eveniment ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu și Vasile Asandei, directorul general al ADR N-E. La eveniment nu a fost prezent primarul Cosmin Necula, ce a considerat că semnarea documentelor trebuie sa se facă la sediul Primăriei, care este principalul beneficiar al acestor proiecte.

Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a explicat că e vorba despre cinci contracte de finanțare pe POR, Axa 4, în valoare totală de 13,77 de milioane de euro, după care Vasile Asandei, directorul ADR N-E, a dat detalii cu privire la acestea. Pe scurt, două investiții vor face ca „deplasarea în municipiul Bacău să fie mai facilă” prin amenajarea a două trasee pentru biciclete, modernizarea unor trotuare, parcări și spații verzi, a treia investiție are ca obiectiv stațiile de transport public, iar ultimele două, modernizarea Creșelor nr. 3 și nr. 9.

„Este cunoscut faptul că Axa prioritară 4 are alocate sume pentru fiecare municipiu în parte. Municipiul Bacău beneficiază de o alocare de 40,8 milioane de euro. Proiectele pentru care semnăm, azi, contracte au o valoare de 13,77 milioane de euro. Mai sunt proiecte pe traseu care urmează să fie semnate, în niște etape de clarificări și așteptăm răspuns de la Primăria municipiului Bacău pentru a finaliza procesul de contractare. Sperăm ca într-un timp scurt să reușim să le semnăm. Proiectele trebuie implementate în perioada de programare 2014-2020, deci va trebui să ne mișcăm foarte repede”, a declarat Vasile Asandei, directorul ADR N-E.
Acesta a mulțumit tutoror celor care s-au implicat în realizarea celor 5 proiecte, adăugând că „au fost niște piedici care trebuiau depășite.”

„Suntem oameni serioși!”

Vicepremierul României, Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, s-a declarat bucuros că se află în Bacău și că s-a putut ține de cuvânt: „Nu cred că sunt trei săptămâni de la ultima vizită în Bacău, când am spus niște lucruri foarte simple, clare, fără echivoc: în ziua în care Primăria Bacău plătește acea creanță de aproape 8 milioane de lei, unitatea de management din cadrul Ministerului Dezvoltării va face urgent toate demersurile ca cele 7 contracte pe care Primăria Bacău le avea în așteptare să fie semnate. Și m-am întors tocmai pentru acest lucru. ” Celelalte 2 contracte vor fi semnate la fel de repede, dar după ce vor fi trimise clarificările.

„Nu vreau să intru în alte dezbateri. Noi suntem oameni serioși. Am anunțat că azi, la ora 11, voi fi prezent la Instituția Prefectului pentru a semna cele cinci contracte, eu am venit și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment. Să știți că nu e foarte ușor ca în trei zile să faci toată documentația necesară pentru semnarea a cinci contracte. Bacăul era ultimul municipiu din Moldova care nu avea semnat niciun proiect european pe actualul exercițiu financiar și chiar cred că băcăuanii, indiferent de opiniile lor politice, trebuie să beneficieze de fonduri europene, la fel ca locuitorii altor municipii.”
Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale

Contracte de finanțare, prin poștă!

Dragoș Benea, europarlamentar, a fost destul de rezervat în declarații.

„Sigur că toți cei prezenți în această sală și-au adus contribuția, sunt și salariați din Primăria Bacău care au muncit pentru ca cele cinci proiecte să ajungă în această etapă, dar aș face o mențiune specială: vicepremierul Daniel Suciu, deși nu era într-o stare fizică foarte bună, a parcurs 800 de kilometri pentru a marca acest eveniment”, a afirmat europarlamentarul. Dragoș Benea a vorbit și despre efortul aleșilor PSD de a întrerupe „bulibășeala juridică” din Primăria Bacău, dar nu a dorit să intre în amănunte.

Pentru a asigura finanțarea celor 5 proiecte ale municipiului Bacău, iată, „a venit muntele la Mahomed, dar Mahomed s-a blocat în birou, pradă unor vanități și orgolii duse la extrem. Ar fi mai multe de spus, dar vreau să ieșim din această spirală cât mai repede, iar cei din Primărie să rămână cu vanitățile”, a mai precizat Dragoș Benea. Întrebat fiind de ziariști, acesta a explicat că PSD i-a retras sprijinul politic primarului Cosmin Necula tocmai din cauză că nu a accesat fonduri europene, nu din alte motive.
Cele cinci contracte finanțate prin POR au fost semnate de Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale, și Vasile Asandei, directorul general al ADR N-E, urmând să fie trimise prin poștă primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula, ca să le semneze și el.

Proiectele care vor fi finanțate din Programul Operațional Regional, Axa 4, au valoare totală de 13,77 milioane de euro.
• Primele două vizează amenajarea de trasee pentru deplasări nemotorizate pe tronsoanele Centru – Aeroport și Parcul Cancicov – Stadion – Bazinul de înot – Universitatea „V. Alecsandri”. Au o valoare de 9,23 milioane euro și presupun realizarea de piste pentru biciclete, parcări, spații verzi etc.
• Un alt proiect va permite „Modernizarea stațiilor de transport public” și va costa 2.633.259 de euro.
• Alte două investiții au ca obiective Creșele nr. 3 și nr.9 din Bacău. Acestea vor avea spații educaționale moderne, locuri de joacă pentru 175 de preșcolari cu vârste între 0 și 4 ani, spații de lucru etc. Valoarea acestora este de 851.472 euro.

Primarul Necula a așteptat semnarea contractelor la el în birou

Timp de o oră, primarul Bacăului a așteptat, în birou, alături de managerii de proiect și reprezentanții presei, sosirea delegației ministeriale pentru a semna cele cinci contracte de finanțare.

Cosmin Necula a spus că a primit, miercuri seara, după ora 18.00, un fax de la ADR Nord-Est prin care era înștiințat că semnarea contractelor se va face la Primărie. Cosmin Necula l-a acuzat pe președintele PSD, Dragoș Benea, că ar fi organizat „un circ” și că „își însușește proiectele realizate de Primăria și Consiliu Local Bacău”. „Dumnealui are impresia că poate conduce și Primăria. Nu are decât să candideze, dacă asta își dorește”, a spus Necula. Acesta a mai precizat că se judecă în continuare cu Ministerul Dezvoltării pentru recuperarea celor aproape opt milioane de lei de la Insula de Agrement.

Primarul a mai spus că nu a fost invitat niciodată, în mod formal, să participe la ceremonia semnării contractelor de la Prefectură. În jur de ora 12.00, Cosmin Necula a fost înștiințat de reprezentanții ADR Nord-Est că nu vor mai veni la Primărie pentru semnarea contractelor pe motiv că ar exista niște probleme tehnice care au nevoie să fie remediate și, în consecință, vor trimite contractele prin poștă.

Răzvan Bibire

Continuă asfaltarea profilului de autostradă de pe Centura Ocolitoare a Bacăului

    Continuă lucrările de așternere a covorului asfaltic pe șantierul Variantei Ocolitoare Bacău. Imagini surprinse între km 6+700 – 9+990, Obiectul 1 al VO Bacău, pe Calea 1 a tronsonului în profil de autostradă, în zona localității Letea Veche, unde are loc așternerea stratului de bază (AB 31,5).

    Ulterior așternerii pe cei aproximativ 3,3 km, în pregătire se află un nou tronson de aproximativ 1,5 km, după care va fi abordată și Calea 2 a tronsonului în profil de autostradă.

    Echipele de așternere ale constructorului se vor muta astăzi pe intrarea pe tronsonul de legătură între DN 2 și DN 11, în zona localităților Nicolae Bălcescu și Sărata.

    Reamintim, lucrările sunt executate de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade, în baza unui ordin de începere a lucrărilor semnat pe 8 martie 2019.

    Contractul prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, din care 16,269 km în profil de autostradă. Durata contractului este de 36 de luni.

    Tânăr de 26 de ani, reţinut de poliţişti pentru tâlhărie

      Polițiștii de investigaţii criminale din Bacău au reținut un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

      La data de 16 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o tânără, de 24 de ani, despre faptul că ar fi fost deposedată de bunuri de către o persoană necunoscută.

      Poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău s-au mobilizat prompt şi, la scurt timp, au depistat şi identificat un tânăr, de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei.

      Din cercetări a rezultat că, bănuitul ar fi deposedat prin violenţă o tânără, de 24 de ani, din comuna Gioseni, de un telefon mobil şi suma de 200 de lei, în timp ce se afla pe strada General Guşe din Bacău.

      Tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

      „Veniți cu noi!”

        Până la maratonul care va avea loc la Valea Budului pe 19-20 octombrie, membrii Clubului de Turism și Artă „Veniți cu noi”, din Bacău, și-au făcut încălzirea în jurul unui foc de tabără, la sfărșitul săptămânii, exact în aceeași locație. A devenit deja tradiție ca în fiecare an, bunici și nepoți, să lase telefoanele și tabletele deoparte, chiar dacă există într-o anumită zonă semnal WiFi , și să se bucure împreună de aerul curat, de acel damf de mucegai adunat în lemnul căbănuțelor – modernizate între timp – dar ridicate de pe vremea când aici era tabără de pioneri. Sunt iubitori ai naturii și animalelor de companie, dar și ecologiști care fac voluntariat, alpiniști sau pasionați de ciclism, cu locuri de muncă și profesii în toate domeniile.

        Aici, timp de două-trei zile, toți sunt egali.Unii abia și-au făcut timp să vină din oraș, de la câțiva kilometri, alții și-au programat participarea la eveniment, venind de peste mări și țări, pentru a retrăi împreună, ca membri ai clubului, amintiri. Vârsta participanților? De la cel mai mic, purtat în căruț – era să-i spun landou – la puțin sub optzeci, să nu se supere profesorul Aurel Stanciu, dacă plusez puțin. Organizatorul, sufletul acestei mari echipe, pedagogul Remus Lupu, știe să te capaciteze, cu un zâmbet și o voce părintească fermă: „ia-te de urechi și vino-n coace! E bine ce-ai făcut?”.

        Au fost prezenți și mulți tineri de la Colegiul Național „Ferdinand I”, pe care unii din cei prezenți l-au absolvit când se numea „Bacovia”.Mihai Colța a venit ca voluntar.Este din Republica Moldova,raionul Câncești, localitatea Cărpineni, elev în clasa a unsprezecea,profilul științe sociale.

        În vacanță nu a plecat acasă, unde mai are un frate mai mic cu zece ani, pe care vrea să-l aducă în România. A plecat pe litoral, unde a lucrat ca ospătar. Să câștige un ban.„Din clasa a noua am venit la club, de când m-am cazat la cămin. M-a atras ideea de artă, cultură, muzică, dar mai ales de colectivul care este aici. Nu! Nu am venit pentru că mi-a plăcut o fată de aici. Am niște colege minunate. Este frumos ce se întâmplă. Alt gen de muzică, munte…”

        După bac se gândește să dea la A.S.E. Să facă ce-i place.Vineri noaptea, după ce au obosit chitarele, pentru că s-a petrecut în gen „Cenaclul Flacăra”, cu voci tinere de „A Capela”, fără să-l pună nimeni, a luat la frecat și spălat toate cratițele și ceaunele, unde la foc și jar s-au pregătit bucate tradiționale. Sâmbătă, după ce a dormit câteva ore, s-a apucat de pregătit, împreună cu ceilalți colegi, vestita ciorbă de fasole cu afumătură. Am simțit în acest dialog multă responsabilitate și modestie. El vede în România un viitor mult mai bun pentru el și fratele lui. Din program nu au lipsit nici tiroliana, nici drumețiile pe dealurile din jur, nici focul de tabără. Iar ca amintire rămâne fotografia de grup, cu toți cei prezenți, mai puțini ca anul trecut.Membrii clubului „Veniți cu noi!” încurajează respectul pentru natură, prin plantarea de pomi și acțiuni de ecologizare. Derulează proiecte prin care tinerii își pot dezvolta aptitudinile. Clubul a împlinit în acest an,treizeci și doi de ani de ani de la înființare.

        Simpozionul Naţional de Estetică. Să ne acoperim inimile cu emoţii estetice de toamnă

        Ca în fiecare toamnă, de 24 de ani, în Bacău se desfăşoară una dintre cele mai prestigioase manifestări cultural-artistice, filosofice şi estetice, un adevărat „Dialog al artelor”, unică în România: „Simpozionul Naţional de Estetică”, la care sunt invitaţi academicieni, universitari, scriitori, muzicieni, artişti plastici.
        Ediţia din acest an se desfăşoară în zilele de 16 – 17 – 18 octombrie, cu un program de elită, din care nu lipsesc „Spectacolul cărţii”, simpozioane, conferinţe de estetică şi artă, concerte, expoziţii, lansări de carte şi reviste.

        „Bacăul se distinge pe harta culturală a României cu un proiect de înaltă ţinută academică. Fiind o veritabilă «marcă înregistrată» a Centrului de Cultură «George Apostu», Simpozionul Naţional de Estetică propune publicului iubitor de frumos, în cele trei zile, o serie de evenimente culturale de nerefuzat, menite să ne «acopere inimile» cu o infinită «emoţie de toamnă».
        Este o sărbătoare a limbii române, a culturii române, a esteticii româneşti.
        Ca de fiecare dată, calendarul simpozionului este construit în jurul conceptului de «Dialog al Artelor», susţinut de personalităţi marcante ale culturii naţionale, europene şi universale.”

        Gheorghe Geo Popa, director al Centrului de cultură „George Apostu”, organizatorul acestei manifestări

        Ediţia a XXIV-a a Simpozionului Naţional de Estetică a debutat, miercuri, 16 octombrie, ora 17.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, cu „Spectacolul cărţii”, în care a fost lansate volumele I-II din „Arta din România. Din preistorie şi contemporaneitate”, coordonator acad. Răzvan Theodorescu şi acad. Marius Porumb. Prezent la deschiderea Simpozionului, acad. Răzvan Theodorescu a prezentat publicului monumentalele volume: 2000 de pagini, cu tot atâtea ilustraţii, la care s-a lucrat o jumătate de secol, o istorie care porneşte de la Cultura Cucuteni şi ajunge la George Apostu.
        Un alt invitat a fost acad. Mircia Dumitrescu, care a venit cu o altă carte monumentală „Caietele Eminescu”, la care a lucrat ca artist la restaurarea şi multiplicarea manuscriselor eminesciene. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, aflat în Turneul „Cartea de identitate”, proiect care are ca obiectiv donarea de carte către biblioteci şi alte instituţii de cultură, a donat Centrului de Cultură „George Apostu” o serie de cărţi fundamentale ale literaturii şi ştiinţei româneşti.
        Tot în acelaşi cadru au fost decernate titlurile de „Prieten al Centrului George Apostu”, unor personalităţi ale culturii din România şi Republica Moldova, urmate de un concert de gală susţinut de Ansamblul PlaCello (Răzvan Suma şi Ella Bokor).

        Programul zilei a doua, 17 octombrie, se derulează, începând cu ora 10.30, conform tradiţiei, la Universitatea „George Bacovia”, cu lucrările Conferinţei Naţionale de Estetică – „Arta şi Estetica românească la Centenar”, invitaţi fiind conf. univ. dr. Cătălin Gheorghe şi conf. univ. dr. Cristian Nae, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

        În după-amiaza aceleiaşi zile, începând cu ora 18.00, „Spectacolul cărţii” va continua la Teatrul Municipal „Bacovia” cu lansarea volumului al cincilea al operei marelui scriitor iranian modern, Sādegh Hedāyat, carte cu un titlu… mult aşteptat pe piaţa românească a cititorilor, „Femeia care şi-a pierdut bărbatul”, ultimul tom din opera apărută în româneşte, în traducerea prof.dr. Gheorghe Iorga. „Va fi cu adevărat un eveniment spiritual! Spectacolul va fi onorat de prezența unui imens muzician venit din Iran, reprezentantul identitar al sunetului ancestral persan, zoroastrian şi mistic, Ali Asghar Rahimi, care se va întâlni cu tristețea speciei umane din proza lui Hedāyat şi cu interpretarea unică a lui Geo Popa şi Bianca Bor. Şi cu…mine, la propriu şi la figurat!”, ne-a spus Gheorghe Iorga, ca o invitaţie pentru joi seara, la Teatrul „Bacovia”.

        Vineri este programată Conferinţa Naţională de Estetică – „Arta şi Estetica românească la Centenar”, iar Simpozionul se va încheia cu un nou „Spectacol al cărţii”.

        Exercițiu de simulare de incendiu pe Aeroportul Bacău – VIDEO

          Ieri a avut loc pe Aeroportul Bacău un excercitiu- simulare de interventie la o aeronava venită la aterizare cu un incendiu la bord.

          Au participat zeci de lucratori de la Aeroportul Bacau, BLUE AIR, ISU, SMURD, Ambulanta, AEROSTAR, BAZA AERIANA 95, DSP, zeci de autospeciale de pompieri si salvare din judetele Bacau, Neamt, Vrancea si Covasna.

          Exercitiul a fost implementat la initiativa conducerii Aeroportului International George Enescu Bacau si a beneficiat de sprijinul Blue Air prin prezenta unui avion cu echipaj complet.

          De asemenea, la exercitiu au participat aproape 100 de voluntari.

          „Este vorba despre o verificare permanenta a tuturor structurilor de interventie in situatii de urgenta pentru evenimente aviatice care implica factori de risc. Strategia noastra, a celor de la Aeroportul Bacau, vizeaza o pregatire continua astfel incat sa abordam cat mai operativ orice actiune care vizieaza siguranta pasagerilor in astfel de situatii”.
          Oana Chelaru, presedinte executiv AIGE

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: În mod normal, fără probleme

          Ce urmează după trei înfrângeri și o remiză? În mod normal, o victorie. Mai ales dacă joci acasă. Și cu atât mai mult dacă ai în față penultima clasată din Liga Zimbrilor. Cu un singur punct luat în ultimele patru etape, dar cu satisfacția că a făcut viața grea liderei Dinamo, în ultimul joc (25-27, în deplasare), CSM Bacău speră să-și treacă azi în cont cea de-a patra victorie stagională.

          Misiunea „CSMeilor” este una relativ facilă.

          Astfel, actuala echipă a lui Adrian Petrea va primi vizita…fostei echipe a lui Adrian Petrea, CSM Făgăraș. Făgărășenii au la activ un singur succes, obținut runda trecuta, contra Reșiței, căreia i-au pasat, de altfel, și „lanterna roșie”.

          Prin urmare, Crnoglavac și Compania nu ar trebui să aibă probleme. Etapa a opta din Liga Zimbrilor a început aseară, cu derby-ul bucureștean Steaua- Dinamo si va continua astăzi, când, alături de meciul de la Bacău, mai sunt programate întâlnirile: HC Buzău 2012- Dobrogea Sud, Dunărea Călărași- CSM Vaslui, CSM Reșița- CSM Focșani 2007, Minaur Baia Mare- Potaissa Turda. Runda se va încheia pe 30 octombrie, odată cu disputa dintre Poli Timișoara și CSM București.

          Clasament Liga Zimbrilor

          1 Dinamo București 7 7 0 0 210-185 21p.
          2 Minaur B. Mare 7 6 1 0 199-179 19p.
          3 Potaissa Turda 7 5 1 1 195-184 16p.
          4 Steaua București 7 4 1 2 193-186 13p.
          5 CSM Focșani 7 4 1 2 165-158 13p.
          6 Dunărea Călărași 7 3 1 3 186-173 10p.
          7 CSM Bacău 7 3 1 3 195-191 10p.
          8 CSM Vaslui 6 3 0 3 153-156 9p.
          9 CSM București 7 2 2 3 181-180 8p.
          10 Poli Timișoara 6 1 2 3 152-163 5p.
          11 Dobrogea Sud 7 1 1 5 177-178 4p.
          12 HC Buzău 2012 7 1 1 5 177-193 4p.
          13 CSM Făgăraș 7 1 1 5 162-185 4p.
          14 CSM Reșița 7 0 1 6 181-215 1p.

          Fotbal/ Liga a IV-a: Rezultatele etapei a opta

          Seria de Bacău: AS Suporterilor FCM Bacău- AS Filipești 4-1, Aripile Cleja – Siretul Bacău 1-7, AS Negri- Fl. Roșie Sascut 4-0, CS Viitorul Nicolae Bălcescu- Voința Gârleni 1-3, Rapid Bacău- Zorile Faraoani 2-1. Meciul ACS Gauss Bacău- FC Dinamo Bacău a fost amânat.

          Clasament: 1) AS Suporterilor FCM Bacău 24p., 2) Voința Gârleni 21p., 3) FC Dinamo 18 p. (un meci mai puțin).

          Etapa viitoare (sâmbătă, 19 octombrie, ora 15.00): AS Filipești- AS Negri (se joacă la ora 11.00), Voința Gârleni- ACS Gauss, Fl. Roșie Sascut- Zorile Faraoani, FC Dinamo Bacău- Aripile Cleja, Siretul Bacău- Viitorul Nicolae Balcescu. Duminică, 20 octombrie, ora 11.00: Rapid- AS Suporterilor FCM Bacău.

          Seria Valea Trotușului: CSM Moinești- Viitorul Urechești 7-0, Viitorul Curița- AS Căiuți 7-1, UZU Dărmănești- Bradul Mânăstirea Cașin 2-0, Voința Oituz- Vulturul Măgirești 2-0, AS Bârsănești- Gloria Zemeș 2-4, AS Măgura Cașin- CS Dofteana 4-1.

          Clasament: 1) Viitorul Curița 24p., 2) Voința Oituz 20p., 3) CSM Moinești 17p. (un meci în minus).

          Etapa viitoare (duminică, 20 octombrie, ora 11.00): CS Dofteana- Voința Oituz, Gloria Zemeș- AS Măgura Cașin, Bradul Mânăstirea Cașin- AS Bârsănești, Viitorul Urechești- UZU Darmănești, AS Căiuți- CSM Moinești, Vulturul Măgirești- Viitorul Curița.

          Mai săraci ca anul trecut și ca de când suntem

          A fost, desigur, o coincidență: premierul desemnat să vină cu o nouă formulă de guvern în România, în care mulți români ar trebui să-și pună destule speranțe, a fost anunțat chiar când ne pregăteam să marcăm Ziua Mondială a Alimentației. Adică pe 16 octombrie. Dar astăzi, 17 octombrie, în calendar avem și Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei.

          Unii vor spune că a sublinia această coincidență nu este decât o găselniță gazetărească. O fi, nu o fi, coincidența rămâne și ne aduce aminte concluzia la care a ajuns, săptămâna trecută, Fundația World Vision România: un român din trei este expus în continuare riscului de sărăcie și excluziune socială, deși România și-a propus acum patru ani eradicarea sărăciei extreme până în 2030.

          Ei bine, la împlinirea a patru ani de la adoptarea agendei globale Agenda 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), datele statistice arată că România este departe de a-și fi atins țintele propuse chiar și pentru 2020, iar cele pentru 2030 par de nerealizat – potrivit aceleiași fundații.

          Acum, e drept că noul guvern, dacă va putea fi compus și dacă va fi aprobat în Parlament va fi unul „de tranziție”, cu grijă mare pentru a organiza alegerile prezidențiale, dar și pentru a aproba Bugetul pentru anul 2020. Și de la bani începe totul.

          Nu vedem pe nimeni că moare de foame, dar astăzi sunt la modă „standardele” și de ani buni ne comparăm cu popoarele din Uniunea Europeană. Vedem însă că România are cea mai mare rată de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă din UE (17,4%) și trăim în continuare un paradox al inegalității sociale și al sărăciei, deși creșterea economică a țării se menține peste media Uniunii Europene.„Săraci ca anul acesta, ca anul trecut și ca de când suntem niciodată n-am fost” – ar fi spus, cu tâlc, marele Ion Creangă.

          Evaziune de 1,82 milioane de lei descoperită, în Bacău, de inspectorii fiscali

            Inspectorii fiscali din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, de care aparținem și noi, au luat la puricat, în ultimele două luni, sute de afaceri din tot județul. Astfel, au intrat sub lupa specialiștilor antifraudă firme din Buhuși, Comănești, Moinești, Onești și Dărmănești, în general, specializate în alimentație publică, servicii în domeniul auto și comercializarea de materiale de construcție.

            Cum era de așteptat, au fost identificate numeroase nereguli la casele de marcat sau în contabilitățile firmelor, fapt ce, în mod evident, a atras și sute de sancțiuni cu amendă. „Urmare a abaterilor constatate, inspectorii antifraudă au dispus aplicarea a 32 de avertismente, 162 de amenzi în valoare de 995.500 de lei, confiscări de sume, bunuri și venituri ilicite în cuantum de 376.334 de lei”, au precizat reprezentanții DRAF Suceava.

            Cea mai mare amendă aplicată a fost în valoare de 20.000 de lei și a fost primită de un comerciant pentru simplul motiv că acesta nu folosea casa de marcat electronică fiscală. În plus, acesta s-a mai ales și cu activitatea suspendată. Însă, de departe cea mai valoroasă descoperire făcută de inspectorii antifraudă este cea din actele contabile ale unui afacerist din Bacău. Astfel, în urma verificărilor minuțioase, s-a constatat că omul de afaceri reușise să prejudicieze bugetul de stat cu nu mai puțin de 1,82 milioane de lei. De altfel, evazionistului i s-a și întocmit dosar penal, urmând să dea cu subsemnatul în fața procurorilor.

            Ce se construiește pe locul pieței din cartierul CFR?

              Pe Bulevardul Vasile Pârvan, lângă centrul comercial din zonă erau câteva tarabe care formau o mică piață, destul de pustie în ultimii ani. De câteva zile, pe locul tarabelor s-a instalat un șantier. S-a săpat o groapă și se lucrează de zor la o construcție.

              Locul pieței va fi luat, am aflat de la Primăria Bacău, de o stație de repompare, care va face parte din rezerva de apă a orașului.

              „Acolo s-a început construcția stației de repompare pe care am decis s-o amplasăm chiar pe locul pieței. Terenul face parte din domeniul public și am dorit să nu mai așteptăm după procedurile de expropriere”, a explicat primarul Cosmin Necula.

              Rezerva de apă va asigura independenţa sistemului de apă din municipiul Bacău, în cazul unor avarii la aducțiunea de la Valea Uzului.

              Asfaltări de toamnă în comuna Dofteana. Primarii băcăuani nu stau degeaba

                Primăria Dofteana derulează un amplu proiect de modernizare a infrastructurii comunale, susținut din fondurile alocate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și realizat de Conextrust SA.

                Deja au început lucrările pe străzile Unirii, Viilor și Aleea Parcului din satul Hăghiac. Proiectul „Modernizare drumuri de interes local în satele Hăghiac, Ștefan Vodă și Dofteana, comuna Dofteana, județul Bacău” are o valoare totală de 6,64 de milioane de lei, din care 4,36 de milioane reprezintă valoarea eligibilă, iar 2,28 de milioane de lei, cheltuielile neeligibile.

                „Este un proiect european, finanțat pe Măsura 7.2 pentru zona montană, la care am obținut punctajul maxim. Cuprinde aproape 10 kilometri de asfalt și consolidarea malurilor abrupte din zona Mihăieș, care au fost afectate de inundațiile din 2005, odată cu drumul. Acestea au o înălțime de 6 m și o lungime de 250 m. Totodată, în cadrul proiectului au mai fost construite ziduri de protecție și rigole pe ambele părți sau pe o singură parte, acolo unde drumul e îngust, căci vorbim de niște ulițe”
                Ion Bujor, primarul comunei

                Se va lucra fără pauză, până la finalizarea asfaltărilor, pentru ca apoi să se realizeze și rigolele. Însă astfel de lucrări vor continua, pentru că, spune primarul Ion Bujor,„mai este un proiect finanțat prin Grupul de Acțiune Locală pentru un drum din Cucuieți, care va costa 135.000 de euro.” Poate cu acesta va avea mai mult noroc, căci în primul proiect, cel derulat pe Măsura 7.2, Primăria Dofteana a trebuit să pună 700.000 de lei (7 miliarde de lei vechi) din cauză că s-a surpat un mal, iar cheltuielile de refacere erau neeligibile.

                Ziua Mondială a Alimentației

                  • Unul din trei copii cu vârsta sub cinci ani este „fie subnutrit, fie supraponderal”

                  Ziua Mondială a Alimentației este sărbătorită pe 16 octombrie începând din 1981 ca urmare a deciziei ONU și reprezintă ziua înființării FAO în 1945, la Quebec. Cu prilejul acestei zile, UNICEF a prezentat raportul „Starea copiilor lumii 2019 – alimentație și nutriție”, în care arată că „un număr alarmant de mare de copii suferă consecințele alimentației deficitare și ale unui sistem alimentar care nu răspunde necesităților acestora”. Conform studiului, cel puțin 1 din 3 copii cu vârsta mai mică de cinci ani este fie subnutrit, fie supraponderal.
                  Aproape 2 din 3 copii cu vârste între șase luni și doi ani nu primesc alimentele necesare pentru a susține dezvoltarea rapidă a corpurilor și creierelor lor în această perioadă a vieții.

                  Acest fapt îi expune multor riscuri, cum sunt: dezvoltarea insuficientă a creierului, capacitate slabă de învățare, imunitate scăzută, infecții frecvente, deces. Raportul UNICEF arată că în țările cu venituri scăzute și medii 42% dintre adolescenții care frecventează școala consumă băuturi carbogazoase îndulcite cel puțin o dată pe zi și 46% mănâncă fast-food cel puțin o dată pe săptămână.

                  În cazul adolescenților din țările cu venituri mari, aceste ponderi ajung la 62% și, respectiv, 49%.

                  În România, în 2016, 25% dintre copiii și adolescenții cu vârste între 5 și 19 ani erau supraponderali.

                  Dacă mănâncă prost, trăiesc prost

                  „În ciuda tuturor progreselor tehnologice, culturale și sociale înregistrate în ultimele decenii, am pierdut din vedere un fapt elementar: dacă copiii mânâncă prost, trăiesc prost. Milioane de copii au o alimentație deficitară pentru că pur și simplu nu au de ales. Modul în care înțelegem și reacționăm la problema subnutriției trebuie să se schimbe: nu este suficient să asigurăm copiilor cantitățile de hrană de care au nevoie, ci este și mai important să le asigurăm hrană corespunzătoare. Aceasta este provocarea cu care ne confruntăm cu toții în prezent.”
                  Henrietta Fore, director executiv al UNICEF

                  Pentru a răspunde acestei crize de malnutriție în toate formele sale, organizația lansează un apel de urgență către guverne, donatori, familii și companii, cerându-le să ajute copiii să crească sănătoși. Organizația arată că familiile ar trebui capacitate să ceară alimente nutritive, inclusiv prin măsuri cum sunt îmbunătățirea educației alimentare și folosirea legislației cu rezultate demonstrate. De exemplu, introducerea taxei pe zahăr. De asemenea, trebuie luate măsuri pentru a determina industria alimentară să facă ceea ce este bine pentru copii și dezvoltate medii alimentare sănătoase, prin aplicarea unor metode verificate, cum sunt etichetarea cu informații exacte și ușor de înțeles și măsuri de control mai stricte asupra comercializării. UNICEF mai arată că e necesară și mobilizarea sistemelor de sprijin: sănătate, apă și igienă, educație și protecție socială.

                  Subdezvoltați, epuizați sau obezi

                  Raportul descrie povara triplă a malnutriției: subnutriția, „foamea ascunsă”, determinată de lipsa substanțelor nutritive esențiale, și supraponderalitatea în rândul copiilor cu vârsta de sub cinci ani, arătând că, în lume: 149 de milioane de copii sunt subdezvoltați sau prea scunzi pentru vârsta lor; 50 de milioane sunt epuizați sau prea slabi pentru înălțimea lor; 340 de milioane de copii (1 din 2) suferă de carențe de vitamine și substanțe nutritive esențiale, cum sunt vitamina A și fierul; 40 de milioane de copii sunt supraponderali sau obezi.

                  Programul „Lâna”, în impas

                  Și în acest an, proprietarii de oi sunt subvenționați de stat pentru a valorifica lâna provenită de la animale. Astfel, valoarea sprijinului pentru lâna livrată în anul 2019 este de 2 lei pe kilogram, față de 1 leu pe kilogram, în anul 2018.

                  Din păcate, foarte puțini crescători de oi au ajuns pe la Direcția Agricolă pentru a face demersuri în vederea încasării subvențiilor de la stat. Și asta în condițiile în care termenul final de depunere a cererilor expiră la 21 octombrie. De altfel, specialiștii de la instituția agricolă au făcut numeroase întâlniri cu fermierii pentru a promova în rândul acestora programul de ajutor de stat. Fără prea mare succes.

                  „Anul acesta, s-au înscris în program 673 de fermieri, cu o cantitate preconizată pentru comercializare de 320 tone lână. Până acum, au depus documentele justificative doar 62 de fermieri, cu o cantitate de 62 tone lână livrată”, spun reprezentanții Direcției Agricole Bacău.

                  Problema se pare că ar fi la singurul centru de colectare, din tot județul, existent la Buhuși, care, anul acesta, a demarat procedura de achiziție a lânii mult mai târziu decât ar fi fost normal. Prin urmare, crescătorii de oi nu au avut cum să justifice că au vândut cu documente acest produs. În plus, firma din Buhuși cumpără doar lână mai fină, de calitate, din rasele merinos şi țigaie, iar ciobanii din judeţ deţin oi, în special, din rasa țurcana, de o calitate inferioară, mai puțin cerută de piaţă.

                  Ciobanii, descurajați de țepele date de colectorii ambulanţi de lână

                  O soluție ar fi, să zicem, colectorii ambulanți veniți de prin partea Sibiului, care pot achiziționa, legal, lâna de la ciobanii băcăuani. Însă, nici cu ajutorul lor nu s-ar putea aduna întreaga cantitate de 320 de tone de lână. Ideal ar fi fost să mai existe cel puțin doi-trei colectori, în tot județul. În plus, se pare că proprietarii de oi, e drept, nu mulţi, au mai şi păţit-o cu unii colectori ambulanţi.

                  Indivizii, în aparență, de bună credință, le-au eliberat documentele fiscale (factură) care să-i ajute să ia subvenţia de la stat, dar „au uitat” să le mai şi plătească bani pentru lână. Prin urmare, mulți ciobani au fost descurajați să mai ceară subvenții de la stat, fiind prea mare bătaia de cap.

                  Lâna este cumpărată de intermediari cu cel mult 40 de bani kilogramul. Doar depozitul de la Buhuși este dispus să plătească mai mult, chiar și 3 lei pe kilogramul de lână de calitate.

                  Circul

                  Așa cum tot mi-am răcit gura spunând, măcelul așa-zis politic este între niște gășți care se războiesc între ele ghidonate de unii ascunși bine în subterane. Diferențele sunt minime și țin doar de cât sunt dispuși unii să lase să curgă de la masa lor și către restul societății. Unii gândesc că dacă curg mai multe firimituri, le va fi mai bine și lor pentru că vor avea liniște, dar și de unde mulge mai mult; alții, mai ahtiați și mai înfometați, vor să culeagă cât mai mult, să ia pentru ei aproape totul.

                  În fond, la asta se rezumă politica economică jucată acum pe masă. Nimeni nu face calcule pe termen lung. În ceea ce privește luptele politice declanșate de campania electorală, eu am zis de mult că trebuie să ne pregătim berea și pop-cornul. Și uite că deja au început să iasă la lumină episoadele comice.

                  Scandalul cu Barna era previzibil, dar au crezut unii că o să scape neciufulit. Uite că băieții de la tastatură au reînceput să arunce cu rahat în ventilatoare. Dacă v-a plăcut faza cu valiza „găsită” de un țăran pe câmp, de ce nu v-ar unge la suflet și ancheta cu banii copiilor cu handicap? Ei, bine, aici e cu dichis. Că așa-i în tenis. Dacă e despre mafiotul ălorlalți, e adevărat, nene, e anchetă mare, babană, reală. Dacă e despre mafiotul nostru, nu, nene, e o făcătură, o invenție, e joc politic.

                  Și e abia începutul, vă dați seama că baronul von Șpilhozen o să bage la greu material pe țeavă, că mai vrea cinci ani de vacanță. Iar cei care-i mânuiesc sârmele se vor conforma că, na, nu e de ici – de colo să ai un robot care să-ți facă toată treaba murdară. În condițiile în care criza politică se poate prelungi, având în vedere lipsa unei majorități, îmi reiau îndemnul să vă pregătiți fotoliul, berea rece și pop-cornul.

                  Că urmează spectacole deosebite de mers pe sârmă, clovnerii, dresură de pitici pe creier, femeia cu barbă, bașca sărituri mortale peste groapa cu crocodili. Partea mai nasoală e că totul e pe banii și pe nervii noștri…

                  Băcăuanii, solidari cu miile copii bolnavi incurabil

                    De câțiva ani, cu ocazia celebrării „Zilelor Internaţionale ale Îngrijirilor Paliative”, Asociaţia Lumina organizează evenimentul „Poartă pălăria ce redă copilăria”.

                    De data asta, evenimentul, derulat în cadrul proiectului „Îngrijirea paliativă – compasiune și sprijin”, finanțat de Consiliul Județean Bacău, a fost organizat sâmbătă, în Piaţa Tricolorului, unde membrii comunității au fost invitați să-și facă un selfie purtând pe cap o pălărie. Gestul a fost considerat a fi un semn de susținere pentru miile de copii care au boli cu un prognostic limitat de viață.

                    Evenimentul a mai inclus și expoziţii cu obiecte realizate de chiar cei de care Asociaţia „Lumina” are grijă, precum și un flash mob. Despre Asociația „Lumina” amintim că a fost înființată în 1998, de către Fundația „Cry in the dark”, condusă de inimosul britanic Steve Cooper.

                    În prezent, Asociația îngrijește sute de persoane, în principal copii, unii alfați în Centrul rezidențial „Casa Lumina” din Comăneşti şi în Hospice „Casa Albert” de la Luncani, iar alţii la domiciliul familiilor lor.

                    Fundaţia oferă îngrijiri paliative copiilor şi tinerilor adulţi de până în 24 de ani diagnosticaţi cu o boală limitatoare de viaţă.

                    Slănic Moldova redevine „capitala” dezbaterilor academice pentru studenți

                      Tinerii studenți, pasionați de dezbateri, înlocuiesc băncile universităților cu tribuna dezbaterilor educative, în acest weekend, reunindu-se pentru a V-a ediție a COMPETIȚIEI NAȚIONALE DE DEZBATERI PENTRU STUDENȚI (16-20 octombrie 2019) desfășurată la Slănic Moldova, jud. Bacău.

                      Evenimentul încheie calendarul competițiilor de dezbateri academice organizate de ARDOR Moldova în acest an. Seria proiectelor adresate tinerilor debateri din toată țara a fost deschisă de Concursul de Dezbateri Sociale pentru elevi: „FII VOLUNTAR! IMPLICĂ-TE!” (14-17 august 2019), fiind continuată de Competiția Națională de Dezbateri pentru Studenți.

                      Proiectul se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului, fapt ce a permis înscrierea în competiție a 50 de participanți, studenți din mai multe centre universitare din țară, profesori și coordonatori de cluburi.
                      În acest context, competiția din acest an va aduce în centrul atenției „Dezbaterea- Activitate de voluntariat și de implicare a studentului în viața societății”. Moțiunile propuse dezbaterii vor provoca participanții să formuleze argumente pro și contra pe tema voluntariatului.

                      Studenții și instructorii de cluburi participanți vor beneficia de training-uri de formare și experiența unor formatori naționali de prestigiu ai ARDOR Moldova: prof. Carmen Zaharia și de activități de socializare și dezvoltare personală coordonate de prof. Ștefan Zaharia și prof. Iuliana Botezatu.

                      Proiectul este o oportunitate de dezvoltare personală pentru tineri prin faptul că îi stimulează să se implice în proiecte sociale, promovează talentul acestora în arta oratorică, lucrul în echipă, spiritul competitiv și de fair-play la concursurile de dezbateri și încurajează socializarea tinerilor cu preocupări comune prin participarea la activități distractive specifice vârstei.

                      Cererea municipalității băcăuane de anulare a datoriei de 8 milioane de lei, respinsă de Justiție

                        Primăria Bacău
                        Primăria Bacău

                        Solicitarea Primăriei Bacău de a se anula „corecția” de aproape opt milioane de lei, ca urmare a nefinalizării la termen a Insulei de Agrement a fost respinsă de instanța de judecată.

                        Curtea de Apel București a respins ca „neîntemeiată” cererea municipalității băcăuane, în ședința de marți, 15 octombrie.

                        Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.

                        Problema celor opt milioane de lei a provocat un adevărat scandal politic în Bacău, scandal care s-a finalizat cu retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula din partea propriului partid.

                        Mai mult, neplata datoriei a atras blocarea semnării contractelor cu finanțare europeană.

                        Până la urmă, banii au fost plătiți, după ce s-a rectificat bugetul local, astfel încât joi, 17 octombrie, se vor semna primele cinci noi contracte finanțate din bani europeni, în prezența viceprim-ministrului Vasile – Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

                        „Din orgolii și ambiții mărunte s-a pierdut timp prețios, peste 100 zile, timp în care se puteau semna contractele de finanțare și lansa procedurile de licitație”.
                        Dragoș Benea,
                        președintele PSD Bacău

                        ULTIMELE ȘTIRI