5 mai 2024
ActualitateAsfaltări de toamnă în comuna Dofteana. Primarii băcăuani nu stau degeaba

Asfaltări de toamnă în comuna Dofteana. Primarii băcăuani nu stau degeaba

Primăria Dofteana derulează un amplu proiect de modernizare a infrastructurii comunale, susținut din fondurile alocate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și realizat de Conextrust SA.

Deja au început lucrările pe străzile Unirii, Viilor și Aleea Parcului din satul Hăghiac. Proiectul „Modernizare drumuri de interes local în satele Hăghiac, Ștefan Vodă și Dofteana, comuna Dofteana, județul Bacău” are o valoare totală de 6,64 de milioane de lei, din care 4,36 de milioane reprezintă valoarea eligibilă, iar 2,28 de milioane de lei, cheltuielile neeligibile.

„Este un proiect european, finanțat pe Măsura 7.2 pentru zona montană, la care am obținut punctajul maxim. Cuprinde aproape 10 kilometri de asfalt și consolidarea malurilor abrupte din zona Mihăieș, care au fost afectate de inundațiile din 2005, odată cu drumul. Acestea au o înălțime de 6 m și o lungime de 250 m. Totodată, în cadrul proiectului au mai fost construite ziduri de protecție și rigole pe ambele părți sau pe o singură parte, acolo unde drumul e îngust, căci vorbim de niște ulițe”
Ion Bujor, primarul comunei



Se va lucra fără pauză, până la finalizarea asfaltărilor, pentru ca apoi să se realizeze și rigolele. Însă astfel de lucrări vor continua, pentru că, spune primarul Ion Bujor,„mai este un proiect finanțat prin Grupul de Acțiune Locală pentru un drum din Cucuieți, care va costa 135.000 de euro.” Poate cu acesta va avea mai mult noroc, căci în primul proiect, cel derulat pe Măsura 7.2, Primăria Dofteana a trebuit să pună 700.000 de lei (7 miliarde de lei vechi) din cauză că s-a surpat un mal, iar cheltuielile de refacere erau neeligibile.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri