Inspectorii fiscali din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, de care aparținem și noi, au luat la puricat, în ultimele două luni, sute de afaceri din tot județul. Astfel, au intrat sub lupa specialiștilor antifraudă firme din Buhuși, Comănești, Moinești, Onești și Dărmănești, în general, specializate în alimentație publică, servicii în domeniul auto și comercializarea de materiale de construcție.

Cum era de așteptat, au fost identificate numeroase nereguli la casele de marcat sau în contabilitățile firmelor, fapt ce, în mod evident, a atras și sute de sancțiuni cu amendă. „Urmare a abaterilor constatate, inspectorii antifraudă au dispus aplicarea a 32 de avertismente, 162 de amenzi în valoare de 995.500 de lei, confiscări de sume, bunuri și venituri ilicite în cuantum de 376.334 de lei”, au precizat reprezentanții DRAF Suceava.

Cea mai mare amendă aplicată a fost în valoare de 20.000 de lei și a fost primită de un comerciant pentru simplul motiv că acesta nu folosea casa de marcat electronică fiscală. În plus, acesta s-a mai ales și cu activitatea suspendată. Însă, de departe cea mai valoroasă descoperire făcută de inspectorii antifraudă este cea din actele contabile ale unui afacerist din Bacău. Astfel, în urma verificărilor minuțioase, s-a constatat că omul de afaceri reușise să prejudicieze bugetul de stat cu nu mai puțin de 1,82 milioane de lei. De altfel, evazionistului i s-a și întocmit dosar penal, urmând să dea cu subsemnatul în fața procurorilor.