Parcurs impresionant al băcăuanilor de la CS Hikaru la Campionatul Mondial Isshinryu derulate recent, la Londra. Ajunse la ediția cu numărul 42, Mondialele au fost găzduite pentru prima oară de un oraș european și au reunit aproximativ 600 de participanți. România a fost reprezentată de mai multe cluburi, printre care și Hikaru Bacău. Gruparea condusă de Diana Andreea Mazilu s-a prezentat cu nouă sportivi care au participat la probele de kata, kata cu arme, kata sincron și kumite, dar și la titlul de Grand Champion. „Rezultatele obținute sunt deosebite și reflectă talentul, munca și seriozitatea sportivilor noștri”, a declarat Sensei Diana Andreea Mazilu.
Medaliații CS Hikaru Bacău la Mondialele Isshinryu
Luis Catalani: campion mondial la kata, titlul de Grand Champion la categoria de vârstă 10 ani și medaliat cu bronz la kumite.
Mădălina Pătrășcan: campioană mondială la kumite, vice-campioană mondială la kata sincron și vice-campioană la kata.
Maria Bortoc: campioană mondială la kata și vice-campioană mondială la kumite.
Alexandru Enache: campion mondial la kumite.
Dănuț Năstasă: campion mondial la kumite și medaliat cu bronz la kata.
Andrei Mazilu: vice-campion mondial la kata sincron, medaliat cu bronz la kata și medaliat cu bronz la kata kobudo.
Elena Mazilu: vice-campioană mondială la kata.
Diana Andreea Mazilu: vice-campioană mondială la kata sincron.
Ministerul Finanțelor Publice propune, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic. „Legea prevenirii” (nr. 270/2017) reglementează o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții.
Măsura – spun finanțiștii – este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligația de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, în condițiile în care au fost emise autorizații de distribuție pentru aparatele de marcat care acoperă toate tipurile de activități economice, iar distribuitorii autorizați au stocuri de aparate de marcat noi. De asemenea, o mare parte dintre operatorii economici au achiziționat și instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din ANAF vor dispune de la prima abatere amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, precum și confiscarea sumelor nejustificate, respectiv sancțiunile prevăzute la art.11 alin. (1) lit. f) din OUG nr.28/1999.
Toate firmele care comercializează produse sau prestează servicii direct către populație au obligația de a fiscaliza toate încasările prin intermediul casei de marcat electronice fiscale și de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul normativ.
Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP www.mfinante.gov.ro, la rubrica Transparență decizională.
DAS Moinești dă în judecată Consiliul Județean.
Sumele necesare pentru întreținerea copiilor și tinerilor cu handicap ocrotiți de stat în centrele de recuperare au fost calculate de Consiliul Județean (CJ) Bacău și prevăzute în Hotărârea 65/2019. Aceeași hotărâre stabilește și obligația consiliilor locale municipale de a suporta 50 la sută din costuri. Direcția de Asistență Socială (DAS) din subordinea Primăriei Moinești a făcut plângere prealabilă împotriva HCJ 65, mai exact a obligației de a contribui la finanțarea întreținerii asistaților. Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, arată că finanțarea acestor servicii este stabilită de lege în sarcina CJ Bacău. Edilul invocă Legea 448 privind protecția persoanelor cu handicap, care prevede că sumele se asigură în proporție de cel mult 90 la sută de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA, repartizate conform Legii bugetului de stat. „Există o lege care stabilește că aceste cheltuieli se acoperă din bugetul județului. Și Moineștiul face parte din județul Bacău și, având în vedere că avem cheltuieli cu investițiile în derulare, consider că finanțarea centrelor poate fi asigurată din bugetul județului”, afirmă Valentin Vieru.
Ne vedem în instanță!
În plângere se arată că CJ Bacău nu poate stabili în sarcina consiliilor locale decât obligații prevăzute expres de lege sau obligații acceptate de consiliile locale prin asocierea cu CJ Bacău. Or, CL Moinești nu s-a asociat cu CJ Bacău. „Consiliile locale asigură finanțarea centrelor sociale numai dacă respectivele centre sunt în subordinea acestora, cum e cazul Complexului de Servicii Sociale Moinești sau al DAS, ambele finanțate integral din bugetul municipiului Moinești”, afirmă Valentin Vieru. În concluzie, nu sunt bani și nu se justifică. De ce trebuie să susțină Primăria Moinești centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care se află în subordinea CJ Bacău?, se întreabă edilul. Pentru a evita un proces, DAS Moinești a solicitat modificarea HCJ 65 prin abrogarea articolelor contestate. CJ Bacău a respins plângerea prealabilă motivând că este lipsită de interes și că HCJ 65 a fost comunicată CL Moinești, nu DAS. Așa stând lucrurile, administrația Moineștiului va merge mai departe, în instanță!
În conformitate cu art.6 din Legea Nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, Poliția Locală Bacău aduce la cunoștința publică faptul că se caută proprietarii și deținătorii legali pentru următoare mașini:
• Alfa Romeo de culoare gri, depistată în Bacău, pe str. Pictor Aman;
• Renault de culoare albastru, depistată în Bacău, pe str.Energiei nr. 17;
• Mazda de culoare roșie, depistată în Bacău, pe str. Ștefan cel Mare;
• Dacia de culoare albastră, depistată în Bacău, pe str. Constantin Ene, nr. 5;
• Opel de culoare verde, depistată în Bacău, pe str. Constantin Ene, nr. 1;
• Opel de culoare albastră, depistată în Bacău, pe str. Constantin Ene, nr. 6;
• Volkswagen de culoare albă, depistată în Bacău, pe str. Oituz, nr. 20;
• Volkswagen de culoare gri, depistată în Bacău, pe str. Oituz;
• Volskwagen de culoare albastră, depistată în Bacău, pe str. Oituz, Secție 2 Poliție;
• Dacia de culoare roșie, depistată în Bacău, pe str. 8 Martie , nr.1;
• Volkswagen de culoare albastră, depistată în Bacău, pe str. Martir Horia , nr. 17;
• Ford de culoare albă, depistată în Bacău, pe str. G. Bacovia, nr. 57;
• Dacia de culoare albă, depistată în Bacău, pe str. Nordului, nr. 11.
Polițiștii spun că din verificările efectuate nu dețin alte date cu privire la caracteristicile tehnice ale acestor autovehicule.
Proprietarii și deținătorii legali sunt rugați să se prezinte cu actele de proprietate la Poliția Locală Bacău, cu sediul în Bacău, str. I.L.Caragiale nr. 2, lângă Insula de Agrement.
Toți oamenii au tabieturi, mai ales tabieturi de weekend. De exemplu, unii oameni merg duminica la frizerie. Alții la pescuit sau în târgul de mașini. Și exemplele ar putea continua. Noi ne oprim astăzi la cei care aleg să meargă duminică de duminică în târgul de animăluțe de la Vivariu.
De obicei aici e zarvă mare duminica, dar ieri, din cauza vremii capricioase, au fost mult mai puțini vânzători, dar și cumpărători. Cei care vin cu păsări, pești de acvariu și alte animăluțe de ogradă sunt prezenți în fiecare duminică dimineață. Pentru a putea să stea cu „marfa” la vânzare plătesc la Vivariu o taxă de 8 lei. Între ei, oameni și oameni. Unii se feresc atunci când văd camera de fotografiat de parcă i-ar căuta Interpolul. Alții sunt destul de vocali și plini de „miștocării”. Au simțul umorului, deși uneori e puțin deplasat. Ne interesăm de marfă. „În afară de porci și viței găsești cam de toate”, ne spune un vânzător de porumbei. E mare pasionat. Are porumbei de toate felurile și de toate culorile. „O parte dintre cei pe care-i vedeți aici suntem pasionați de păsări. Le creștem cum scrie la carte. Facem artă din asta. Dar uite la doamnele alea… vând găini și pui de găină cumpărați de la ferme care produc. N-au nicio treabă cu pasiunea pentru păsări”, mai spune omul pe un ton de necaz. Zice că nu prea merge treaba, că oamenii nu mai cumpără ca altă dată. Alături, un tip mai tânăr, vinde și el tot porumbei. Îi crește acasă, în cartierul Gherăiești: „Am moștenit pasiunea pentru porumbei de la bunicul meu care avea foarte mulți. Cred că pe la șapte ani am început să îndrăgesc porumbeii și de atunci…”, povestește tânărul columbofil, fără a ne da și alte detalii. Nimeni nu vrea să spună mai multe și toți îl recomandă pe nea’ Mustață, el fiind cel mai în vârstă crescător și vânzător de porumbei din piață.
„Am de toate rasele, dar astăzi am venit cu «jucători» și «moxați voiajori». Sunt pasionat de porumbei de la 7 ani și acum am 80. Am făcut 45 de ani sudură și nu mai văd cu ochii, aia e mai rău. Am lucrat la IMB, Intreprinderea de Montaj București, după care am venit la Baza de Cereale de la Mărgineni, de unde am ieșit la pensie. Porumbeii i-am avut la Ploiești. Eu sunt măritat aici în Bacău. Când m-am mutat aici mi-am luat și porumbeii. Acum vin în fiecare duminică aici cu porumbei. Îi aduc cu căruțul din Șerbănești, că acolo locuiesc. De acasă și până aici știu toate găurile din asfalt pe unde trec cu căruțul. Am și eu o dambla cu porumbeii ăștia. Am fost la târguri cu porumbei prin toată țara și chiar și în Ungaria”, ne-a povestit nea’ Mustață care a precizat că așa îl strigă toată lumea pentru că mereu a purtat mustață. Numele din buletin al venerabilului columbofil este Constantin Cristea. Întrebat dacă este vreo problemă cu porumbeii care au rămas ai nimănui și care s-au înmulțit necontrolat în Bacău, nea’ Mustață a spus: „Nu e nici o problemă cu porumbeii ăștia care au ajuns sălbatici. Se zice că aduc boli, dar nu e adevărat. Sigur, dacă nu-i îngrijește nimeni, se îmbolnăvesc și mor. Dar nu e așa și cu omul? Dar nu e nimic. Mergeți să vedeți cum e la Iași, la Brașov, la Timișoara…”.
Chiar dacă nu a fost o zi la capacitea normală, în piață, la Vivariu, puteai să cumperi papagali, canari, păuni, pichire, găini, pui de rață și multe alte zburătoare, pești de acvariu, iepuri de diferite mărimi și câte și mai câte. Dincolo de aspectul comercial al acestei activități poate exista și un interes educațional în sensul că poți să mergi cu copiii să vadă anumite animăluțe. Într-o lume pestriță unde s-ar putea să-ți găsești un animal de companie cu care să legi o prietenie de nedescris…
Concursul de pescuit sportiv, organizat de Centrul Regional de Ecologie în colaborare cu Grupul pescarilor din Bacău, s-a desfășurat în duminica de 4 august, dimineața, conform programului anunțat. Vremea a ținut cât de cât cu pescarii adunați, de la 5.30, odată cu zorile, pe digul lacului Bacău, în amonte de podul Șerbănești.
După tragerea la sorți a standurilor, timp de 5 ore, concurenții s-au luptat cu vântul din nord și valurile care au tot crescut, răscolind mâlul, tulburând apa și împingând plutele spre mal. Șanse mai mari au avut cei care au dat la lansetă, cu momeală pe fund. La ora 12.00, cei 30 de concurenți înscriși au retras vergile din apă. Proba cântarului a durat foarte puțin. Doar zece dintre ei au avut șansa să prindă ceva. De la un ghiborț de câteva grame, până la „marea captură”, o plătică de 900 grame. Festivitatea de premiere a început cu acordarea premiului „Noroc”, celui care, la tragerea la sorți, a nimerit standul cu numărul 13. Ionuț Buganu a primit o diplomă și un bax mare cu cutii de bere, pe care le-a împărțit cu cei prezenți.
Cel mai în vârstă participant, Dimitrie Danielescu (69 ani) și cel mai tânăr (26), Ionel Gondoș, au primit ca premiu ustensile de pescuit. Mențiuni: Dorin Ravăr, Ionuț Dragoș, Ionel Gondoș și Alin Alexa, câte 50 lei. Cea mai mare captură, Relu Bâlă, un premiu din partea magazinului Gipo Pescar. Pe locul 3, Ionel Tănasă – 100 lei, locul doi, Ionuț Buganu, 200 lei – căruia se pare că standul cu nr. 13 nu i-a purtat deloc ghinion. Câștigătorul ediției din acest an a Cupei Prieteniei a fost desemnat Relu Bâlă – 300 lei, autorul și celei mai mari capturi, cu un total de 1.100 grame (doi pești). Primele trei locuri au primit și câte un certificat de permis gratuit ANPA, pentru anul 2020. Peștii ținuți în juvelnice au fost eliberați… să mai crească. Bucuroși sau mai puțin bucuroși de rezultat, ținând cont și de nada aruncată, toți pescarii prezenți au zâmbit la fotografia de grup. Își vor încerca iarăși șansele când va da frigul, la următorul concurs de pescuit, „la răpitor”.
Începând cu ora 7.30 se asfaltează strada Erou Ciprian Pintea.
În aceste condiții, circulația va fi întreruptă temporar, între McDonald’s și Complexul Central Plaza, pentru a permite utilajelor și echipelor de lucru să realizeze lucrările de pregătire a carosabilului și de turnare a covorului asfaltic, anunță Primăria Bacău.
Traficul va fi reluat pe ambele sensuri, în condiții normale, tot astăzi, după finalizarea lucrărilor.
O țară în care politicienii trăiesc doar în regim electoral. Îi sfidează cotidian pe cetățeni, trăiesc într-o lume mizeră a culiselor otrăvite în care-și apără/ promovează peșterist doar interesele personale. Până și din crimele săvârșite prin complicitatea lor își fac tribună electorală. Abjecția abjecțiilor.
O țară în care totul este o cârpeală. Dar până și peticele sunt imorale, ilegale. Să n-ai, nici postdecembrist, un președinte, un prim-ministru, un parlamentar pe care să-l prezinți copiilor ca exemplu de moralitate/ profesionalism este un atentat la ființarea statului.
O țară în care Poliția, în raport cu infractorii, este un spectator jalnic. Uneori, chiar și colaborator al acestora. Sfidează prevenția. Se manifestă, arogant, doar post-factum, cu o indolență și o viteză criminale. Sistemul – compus, în mare parte, din mângâietori de stele, fireturi și festivism, din constatatori care se plâng mereu de lipsa de îndrăzneală a procurorilor (care sunt croiți cam din același aluat) – este o eroare.
O țară despre care aud că părți ale Poliției, SRI, STS, Justiției, Parlamentului, guvernelor, serviciilor/ compartimentelor etc. sunt ale mafiei.
O țară jucată, clipă de clipă, la o țicnită ruletă rusească. O țară în care autoritățile nu mai au respect pentru nimic. Nici măcar pentru dreptul la viață. O țară ca o capcană.
O țară în care părinții sunt alungați la muncă în străinătate. O țară cu prunci lăsați de izbeliște, cu tineri care, afurisindu-i pe guvernanți, își caută altă țară.
O țară devenită ostatic al infractorilor. O țară care are nevoie de o revoluție specială. Trebuie schimbată și temelia. Apoi, un sobor de preoți trimis direct din ceruri, de către Dumnezeu (nu de pe Pământ!), ar trebui să sfințească lucrarea. Dacă nu cumva și sfințirea aceasta ar avea efectul acelor antibiotice sfidate de viruși.
Știți cum se numește țara aceasta?…
Dacă, inițial, cazul de la Caracal nu a fost o conspirație, acum, cu siguranță este una. Și una mare, imensă, cu conexiuni internaționale și care are puterea de a furniza suficientă muniție pentru câștigarea unui mandat prezidențial. Este greu de spus care parte s-a cățărat prima pe cadavre. Pentru că toate forțele politice au profitat de bâlbele organelor de cercetare în cazul Caracal pentru a-și lansa propriile mesaje: Și Iohannis, și Dăncila, și cuplul Barna – Cioloș, și alte partide și, mai ales, cel scos din joben pe post de iepure miraculos, dl. Cumpănașu, care a reușit să câștige mai multe puncte decât toți ceilalți folosind discursul anti-sistem.
Rămâne de văzut la ce le va folosi; deși unii deja susțin că vom avea un candidat-surpriză la prezidențiale. În rest, rămâne cum am stabilit: nici dracu’ nu mai crede ceea ce spun autoritățile, care o săptămână de zile și-au dat cu dreptu-n stângu’ contrazicându-se continuu până în momentul în care ambasadorul american l-a tras de mânecă pe proaspătul ministru de interne și lucrurile s-au calmat brusc. Atât de brusc încât i-a prins pe nepregătite pe toți și a fost nevoie de un camion întreg de batiste pentru a acoperi țambalul. Și tot nu a ieșit cum trebuie pentru că e chiar jenant să spună un specialist că un cadavru arde la 1400 de grade și, a două zi, același om să o dea cotită. Întrebări sunt cu nemiluita, însă nimeni nu are chef să răspundă. Pentru că se strică frumusețe de poveste închegată cu mare greutate de autorități pentru a acoperi adevărul.
Care adevăr îl putem doar bănui. Pentru că dacă vă uitați pe hartă, după ce Turcia le-a dat cu flit americanilor, România a rămas unică speranță a Washingtonului pentru flancul sud-estic a NATO. Iar dacă ar fi apărut un nou caz „Teo Peter”, putem doar specula ce s-ar fi ales din mult clamatul parteneriat strategic româno-american.
De sâmbătă, divizionara C băcăuană Aerostar se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Vatra Dornei. Pe durata cantonamentului montan, „aviatorii” vor susține și două meciuri de verificare. Primul va avea loc mâine, la Vatra Dornei, cu FC Botoșani II, pentru ca sâmbătă, băcăuanii să întâlnească, la Pojorâta, o altă viitoare colegă de Serie, Foresta Suceava.
„Intrăm de acum în linia dreaptă a pregătirilor pentru campionat și vrem să ne apropiem de nivelul optim din acest punct de vedere”, a declarat, înainte de plecarea spre Vatra Dornei, antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu.
Băcăuanii intenționează ca până la încheierea stagiului de la Vatra Dornei să-și definitiveze lotul cu care vor aborda campionatul Ligii a III-a, al cărui start se va da pe 23 august.
Un amical în trei acte. Ba chiar în patru dacă ținem cont că primul joc, derulat în urmă cu nouă zile, în Sala „Orizont”, a cunoscut o repriză suplimentară. Așadar, în ceva mai mult de o săptămână, prim-divizionarele de handbal masculin CSM Bacău și HC Vaslui s-au aflat față în față de trei ori. Sus-amintitul test, din Sala „Orizont”, încheiat la egalitate, 24-24 (11-10 pentru băcăuani în prelungiri) a fost urmat de o „dublă” derulată vineri și sâmbătă. O „dublă” menită să acopere golul creat de anularea, de către constănțeni, a celor două jocuri de verificare programate pe 2 și 3 august, la Sfântu-Gheorghe, între CSM Bacău și Dobrogea Sud. Vineri, la Vaslui, „CSMeii” s-au impus la limită, cu 30-29 (18-14) la capătul unei partide pe care au dominat-o și în care au avut și 5-6 goluri avans. „În această perioadă rezultatele nu sunt nici concludente și nici prioritare.
Dacă m-ar fi interesat rezultatul cu orice preț, păstram garnitura de bază până la capăt și câștigam la un scor mai clar la Vaslui”, a explicat antrenorul echipei băcăuane, Adrian Petrea, care a adăugat: „Suntem în plin proces de evoluție. Acord timpul de joc necesar fiecărui handbalist în parte pentru a vedea cum se comportă inclusiv în condiții de stress. În felul acesta, pot face o evaluare care-mi permite să văd pe cine pot conta cu adevărat”. Sâmbătă, CSM Bacău și HC Vaslui s-au reîntâlnit. De data aceasta, în Sala Sporturilor. A rezultat o partidă echilibrată, încheiată la egalitate: 23-23 (13-13). „Pe partea de comunicare, mai avem de lucru. Încă suferim”, a spus Adi Petrea cu referire la integrarea noilor veniți: „Pentru ei, informațiile referitoare la sistemele aduse de mine sunt noi, dar de la un meci la altul lucrurile merg spre bine”. În partida de sâmbătă, gazdele au evoluat în formula: Saldatsenka, Crăciunescu, Tamaș- G. Cotinghiu 5 goluri, Tîrzioru 3, Serhel 3, Drăgan 2, Sadovyi 2, Tărîță 2, Crnoglavac 2, Gal 2, Huta 1, Iordachi 1, Păunică, Păunescu, Juverdianu, Bologa, M. Cotinghiu. Pentru „CSMei” urmează Trofeul Municipiului Bacău, din perioada 9-11 august, la care vor mai participa CSM Focșani, CSM Făgăraș și HC Buzău.
La un an de la trecerea în eternitate a prof.univ.dr. Dorel Baicu, prestigios muzician, component al Filarmonicii „Mihail Jora”, fondator al Trio Syrinx, prietenii Syrinx, împreună cu familia, au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Sala Ateneu, un mini-concert comemorativ.
Au participat prieteni ai celui dispărut, membri ai Filarmonicii „Mihail Jora”, profesori şi elevi de la Colegiul Naţional de Arte „George Apostu”, colegi ai soţiei artistului, Simona Baicu. După momentul de reculegere, foşti membri ai Trio Syrinx, Dorin Gliga şi Pavel Ionescu, la care s-a adăugat celebrul pianist Mihai Ungureanu, de la Filarmonica din Craiova, i-au dedicat fostului lor prieten şi coleg, în amintirea celor 35 de ani de activitate pe scena Ateneu, pe scenele ţării şi ale lumii, trei compoziţii dragi lor, pe care le-au interpretat împreună, în superbele concerte susţinute de Trio Syrinx, încă de la înfiinţare, în 1982.
„A trecut un an de la dispariţia prietenului nostru şi al multora din această sală. Dorel Baicu a iubit muzica, a dăruit-o oamenilor cu talent şi dragoste. Împreună am susţinut peste 1.500 de concerte, în România, în Europa şi Asia. Astăzi, la această tristă comemorare, suntem şi în continuare alături de familie, de Simona, soţia lui Dorel Baicu, şi acest gest al nostru este unul de respect şi aduceri aminte. L-am invitat şi pe prietenul nostru Mihai Ungureanu, care, încă de la început a cântat cu noi, fagotul, oboiul şi flautul, împreună cu pianul lui Mihai Ungureanu, ne-au deschis drumul spre marea muzică, spre marile scene, unde se asculta muzică preclasică şi clasică.
Dar viaţa merge înainte, de aceea, în amintirea lui Dorel Baicu, nu vom interpreta numai muzică tristă, ci şi veselă, aşa cum îi plăcea nespus şi lui Dorel. Dumnezeu să-l ocrotească acolo sus!”, a spus Pavel Ionescu, director al Filarmonicii „Mihail Jora”.
1 de 7
Cei prezenți au aplaudat îndelung momentele artistice pregătite de eleva Mara Poiată, de la clasa de balet a coregrafei Simona Baicu, şi de Quirin Brunhuber, masterand la Academia de Coregrafie din München, fost elev al Simonei Baicu.
Concertul a fost urmat de o slujbă de pomenire şi de praznicul de un an de la decesul celui care a slujit muzica şi a dăruit bucurie oamenilor.
Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne relatează minunea săvârșită de către Domnul Iisus în cetatea Capernaumului, prin care redă sănătatea la doi orbi și un mut. Se împlinește profeția Vechiului Testament: „Va deschide ochii celor orbi și va scoate din temniță pe cei robiți” (Isaia 48,7). Tot în Capernaum, Domnul este prezentat ca făcând și alte vindecări minunate, iar orașul este numit ca fiind „patria” sau „cetatea Sa”.
Minunile erau parte permanent prezentă în predica Domnului: „mulţimi multe au venit la El având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat” (Matei 15, 30); „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi neputinţa în popor” (Matei 9, 35). Pentru aceasta „Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din Decapole, din Ierusalim şi Iudeea şi de dincolo de Iordan” (Matei 4,23-25).
Astăzi sunt miluiți și acești doi orbi loviți poate de cea mai cruntă suferință – neputința de a se bucura de razele soarelui și de a trăi veșnic în singurătate… Înțelegem de ce cei doi orbi îl urmau și doreau cu ardoare să fie miluiți… „Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor.”(Matei 9,28-29).
Cuvintele Mântuitorului „După credinţa voastră, fie vouă!”, identifică „medicamentul” vindecării, dar și arată necesitatea credinței ca „tratament” în dobândirea vindecării. Acest lucru este arătat și predicat de Iisus în mod clar și imperativ: „Pe toate câte le cereți, rugându-vă cu credință, să credeți că le veți primi.” (Marcu 11,24). Prin urmare este important să-i cerem Domnului, darul de a trăi viaţa noastră într-o credinţă vie, adevărată şi responsabilă, o credinţă pe care să o dăm şi copiilor noştri… „şi cu această credinţă, vom fi capabili să transformăm cele mai urâte neînţelegeri, într-o frumoasă simfonie de fraternitate” (M.L. King).
Din Evanghelia de astăzi vedem că vindecarea coincide cu tămăduirea bolilor, a slăbiciunilor umane, adică cu învingerea răului care îl apasă pe om. Este minunat faptul că în timp ce „Dumnezeu coboară la noi, ne umple de darurile Sale, după măsura credinţei noastre, pentru că nu vrea să facă totul de unul singur şi în chip magic, ci prin dialog şi prin colaborare cu omul. De fapt, rugăciunea stabileşte un dialog real al omului cu Dumnezeu dându-i posibilitatea să devină un fiu al Său”. (Iosif Isihastul).
Aflându-ne în Postul Adormirii Maicii Domnului în aceste zile se cade cu mai multă credință și nădejde să alergăm la Mântuitorul Iisus spre a ne găsi tămăduire prin postire, credință și rugăciune la multele și apăsătoarele noastre suferințe cântând și zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”.
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
„Est modus in rebus” e un dicton antic, plin de înţelepciune (îi aparţine poetului Horatio), numai că el pare a fi uitat cu desăvârşire în lumea asta grăbită, îngrozitor de superficială, în care s-a produs democratizarea inculturii, după o altă vorbă plină de adevăr, rostită de un important scriitor, Mario Vargas Llosa, deţinător al premiului Nobel. Marele prozator sud-american, strălucit reprezentant al realismului magic în literatură, este o conştiinţă critică, lucidă, un om al timpului prezent, analizând cu multă pătrundere în eseurile sale pe teme politice, fenomene sociale actuale, cum sunt extremismul, naţionalismul, populismul, corupţia. Da, corupţia aceea care ucide, aşa cum şi incompetenţa, indolenţa şi lenea minţii pot avea urmări fatale, vezi cazul tragic din Caracal. Asupra căruia s-au năpustit mulţi, cu scopuri diferite. Iar lipsa de măsură, de etică profesională, de omenie, în cele din urmă, a unor aşa-zis jurnalişti, mi-a trezit oroare. De aceea am început cu acel citat despre nevoia de măsură, despre o limită care ar trebui să existe în tot şi în toate. De care jurnaliştii ăştia fără nicio morală nu au auzit, în goana lor smintită după senzaţional şi rating furnizând informaţii „şocante”, „detalii în exclusivitate”, filmând aiurea lucruri care nu sunt de arătat etc. Iar pe alţii i-am văzut însăilând nişte compuneri literaturizante, lacrimogene, stupide. Nu ştiu ce şcoală au făcut, dar mie mi se pare evident că nu prea ştiu carte, că habar n-au cum se tratează un astfel de subiect, atâta timp cât ancheta este în desfăşurare, cât despre bun-simţ şi decenţă, de respect pentru suferinţa unor oameni implicaţi în tragedie, nici nu poate fi vorba.
Mă întorc la scriitorul sud-american, fiindcă aveam pe noptieră două dintre cărţile sale, Arme şi utopii şi Civilizaţia spectacolului. În care sunt eseuri deosebit de interesante, incitante, despre teme foarte actuale. Cum ar fi relaţia dintre informaţie şi cunoaştere, prima, dacă este în exces, nefiind deloc în favoarea celei de a doua. Şi Llosa dă, la un moment dat, exemplul unui împătimit de cărţi bune, Nicholas Carr, specialist în literatură, care, după ce a descoperit noile tehnologii, Internetul (navigând zi şi noapte pe acesta) şi-a dat seama că nu mai era un cititor atent, că-şi pierdea concentrarea, firul, şi că în el se strecurase, perfid, un fel de refuz al efortului intelectual. Şi atunci a luat o decizie radicală: a renunţat la confort, vânzându-şi locuinţa ultramodernă din Boston, pentru a trăi în munţii din Colorado, într-o modestă cabană, unde a renunţat la telefonul mobil şi, în mare parte, la Internet, care aproape că nu ajungea în locurile acelea. Acolo a scris, pe parcursul a doi ani, un bestseller, tradus şi la noi sub titlul „Superficiale: Ce face Internetul cu minţile noastre”? Iar ce face nu sună deloc bine. Fără a nega revoluţia produsă în domeniile informaticii şi comunicării de servicii precum Google, Facebook, Twitter, Skype, Nicholas Carr lansează un serios avertisment.
Care se referă la reducerea capacităţii creierului nostru de a construi structuri stabile de cunoştinţe, după cum a fost formulat pericolul de către un reputat neurolog, în prelungirea teoriilor lui Carr şi pe baza unor aprofundate cercetări personale. Deşi, după câte văd că se întâmplă în zilele noastre, acest lucru nu pare a îngrijora multă lume. La ce bun să-ţi mai foloseşti creierul, când găseşti totul de-a gata, înmagazinat pe Internet? Poate dacă ne-am aminti ce bună este măsura în toate, am folosi cu anumite limite tehnologia modernă. Ca să nu se întoarcă împotriva noastră şi să devenim nişte infirmi.
Să ajungi în ziua de azi sub luminile rampei pare destul de ușor. Zi de zi sunt identificate noi oportunități, noi deschideri, iar tehnologia ne aduce în permanență, cu o viteză uluitoare, toate noutățile. Totuși, realitatea este alta. Să răzbești în lumea artistică nu e chiar atât de simplu. Deși noi vedem doar partea frumoasă a lucrurilor, viața în concerte sau imagini de invidiat în videoclipuri, pentru a ajunge în top e nevoie de foarte multă muncă, dar și de un „dram” de noroc.
Astăzi aducem în „luminile rampei” din ziarul nostru povestea unui tânăr băcăuan, Dodo Damșa, care de ceva vreme trăiește în această lume. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zile Dodo a lansat un nou videoclip, „Tot ce vrei”, o piesă lansată cu numele de scenă Dael Damșa, pe canalul propriu de Youtube cu același nume.
-Ești de ceva vreme în branșă. Te rog să ne spui câte ceva despre proiectele tale de până acum.
-Aș putea să spun că în principal m-am ocupat mai mult de partea de producție. Practic am compus mai multe piese, mai exact 30, acestea fiind în interpretarea mai multor artiști, unii chiar consacrați. Vorbesc despre Celia, Voltaj, Andra… Piesa „Nu doar de ziua ta” interpretată de Voltaj și Andra este o compoziție a mea și a echipei de producție cu care lucrez. Cât despre mine, ca interpret, am cinci piese pe care le cânt. „Tot ce vrei” este ultimul meu material discografic ce beneficiază și de un videoclip pe care l-am lansat în mediul online în urmă cu două săptămâni. Piesa are și o variantă de club, să poată fi mixată de dj-ei. Sunt de vreo șapte-opt ani în branșă și știu cum trebuie făcute aceste promovări.
-De aproape opt ani ai descoperit această pasiune?
-De atât timp fac asta la modul profesional. Eu de mic am avut înclinație spre muzică. Din clasa I până în clasa a IV-a am făcut pian la Colegiul Național „George Apostu” în Bacău. Apoi am plecat la Colegiul Național „Ferdinand I”, dar am continuat să studiez în particular. După gimnaziu, am trecut la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” iar studiile superioare le-am făcut la A.S.E. în București.
-Ai studiat pianul și am înțeles că ai cochetat și cu chitara…
-Am făcut o pauză de muzică până la final de liceu. Apoi am început cu hip-hop. Am făcut câteva instrumentale. Abia în facultate am început să cânt la chitară, pe baza ce știam de la pian. Acum folosesc foarte mult și pianul, și chitara în piesele pe care le orchestrez.
-Ai studiat A.S.E.-ul, dar te ocupi cu totul altceva.
-Business-ul meu principal e partea de producție muzicală. Am studiat la A.S.E. și sunt economist, ceea ce mă ajută, pentru că am făcut markenting online. De câțiva ani am un studio acasă la mine, unde locuiesc, în București. În această perioadă am mai multe planuri, între care și un proiect cu o gașcă foarte faină de băieți și fete din Republica Moldova pentru care fac piese. Am și proiectul meu în care cânt cu vocea și un alt proiect pe muzică electronică cu alți vocaliști. Am multe forme de colaborare.
-Proiecte de viitor?
-Mai am patru piese pregătite, care sunt gata. Mai am trei în lucru… Ideea este că vreau să le reunesc într-un album. Acum mă gândesc la strategie. Cum să le lansez, dacă aș putea să fac și un featuring cu diverși artiști. Am o piesă pe care să o cânt cu o fată, alta cu un rapper… Nu m-am gândit la un nume de album. Sigur, prefer să lansez albumul ca independent. Dacă lucrezi cu o casă de discuri, ei îți impun strategia de lansare și promovare, ceea ce, din punctul meu de vedere, îți omoară libertatea creativă și artistică.
-Să vorbim și despre videoclipuri. Unde le filmezi și cu cine?
-Am filmat cu vreo trei echipe, separat. Am încercat și cu cineva care mi-e prieten, și cu cineva cunoscut acum recent. Am vrut să văd mai multe feluri de filmare, mai multe concepte de video. Mi-au plăcut colaborările de până acum… Ultimul videoclip, la piesa „Tot ce vrei”, este filmat în Otopeni. Am închiriat acolo o casă foarte faină, cu piscină și tot ce trebuie, și am filmat cu o echipă care se ocupă de puțin timp de videoclipuri muzicale, ei venind din zona cinematografică. Asta s-a văzut și în stilul de filmare, și în poveste, și în tot.
-Ai spus că ai închiriat o casă. Sunt costuri mari în realizarea unui clip?
-Da. Depinde și de ce îți dorești. Eu mi-am dorit o casă care să fie super-faină. Sunt bani pe care eu îi obțin din muzică. Mă susțin, nu extraordinar de bine, din muzică. Deocamdată. Dar am încredere că va fi mult mai bine. Încă sunt la început. Piața noastră muzicală este destul de micuță, decentă, dar cred că e cea mai bună din Europa de Est. Muzica noastră e mai fresh, și, mai nou, avem mulți artiști care au dat lovitura în afară. Îmi doresc și eu un succes internațional. Am avut un rework la piesa „Sing is back” de la Moloko, făcut în urmă cu trei ani împreună cu Deepside Deejays, piesă ce a prins foarte bine prin Singapore, prin Rusia și alte țări unde a fost mixată de dj-ei în cluburi. Asta nu înseamnă, însă, că eu fac muzică doar pentru club.
-Cui se adresează muzica ta?
-Nu pot să spun că muzica mea e pentru club. Fiind la bază compozitor îmi place să diversific foarte mult, să fac mai multe stiluri de muzică. Eu prefer muzica făcută cu mai multe instrumente, să aibă armonie, dar atunci când faci muzică depinde și de starea pe care o ai.
-Se zice că dacă vrei să ajungi cel mai ușor la sufletul oamenilor trebuie să ajungi pe radio. Ai fost pe radio?
-Pe radio am fost pe nișa de dance cu „Sing is back” și în România și mulți care au ascultat piesa au spus că e foarte tare că aia e vocea mea. Piesele astea noi, în limba română, încă nu au ajuns pe radio. Sau poate or fi fost pe ici-colo pe radiouri online. Nu știu. Dar e foarte greu să ai acces pe radiourile mari. E greu să ai o intrare acolo. Așa că cea mai bună cale este să ai succes pe online și dacă reușești acolo este foarte posibil să ajungi și pe stațiile radio naționale mari. Dar și pe online depinde cine te recomandă…
-Ai cântat și în public? Mă refer la concerte…
-Din 2013 până în 2015 am cântat cu o trupă de cover-uri în București, mai mult prin cluburi de prin Centrul Vechi, la Hard Rock Cafe am avut câteva reprezentații, dar și pe la nunți, unde cântam muzică de trupă gen Bon Jovi, AC/DC, de genul ăsta. Făceam două trei programe pe seară. Eu cântam și la clape și la voce, dar eram mai mulți soliști.
-Pe final aș vrea să ne spui ce părere ai de show-urile de televiziune de voci.
-Este o rampă de lansare pentru unii. Sunt niște show-uri interesante, numai că… eu sunt mai mult pe compoziții proprii. Eu sunt pasionat mai mult de ideea de a compune, nu de a merge la astfel de show-uri. Pe mine nu m-a atras formatul.
-Sunt mai mulți băcăuani care au confirmat și s-au lansat în industrie și activează în Capitală. Te cunoști sau colaborezi cu ei?
-Cunosc mai mulți, dar nu la nivel relațional. Eu mă cunosc și am colaborat cu Silviu de la Deepside Deejay care e din Bacău. În rest se întâmplă ca atunci când ne întâlnim să realizăm că suntem din același oraș, iar asta să ne apropie altfel. E plăcut să știi că cineva de la tine de acasă încearcă pe același drum cu tine.
Prima orgă
Despre momentul real când s-a apucat de muzică Dodo Damșa ne-a vorbit chiar tatăl său, Horațiu Damșa: „Aveam o consignație, iar la un moment dat a venit cineva cu o orgă. Și mama mea, adică bunica lui, i-a cumpărat-o cadou. Când noi stăteam de vorbă, Dodo a început să se joace, apoi am realizat că nu era o joacă, ci chiar era ceva melodios. Așa ne-am dat seama că are chemare spre așa ceva.”
În evanghelia duminicii a XVIII-a de peste an, observăm cum Isus ne invită în mod categoric să ne pregătim pentru întâlnirea neașteptată cu Dumnezeu, o întâlnire pe care nu o decidem noi, funcțiile sau „bogățiile” noastre: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are”! (Lc 12,15)
Cei mai săraci oameni sunt „cei bogați”! Aceasta se întâmplă ori de câte ori suntem plini de noi înșine, refuzând slujirea aproapelui și încrederea în Dumnezeu.
Isus ne invită la o deschidere sinceră către Dumnezeu care ne oferă un exemplu strălucitor de dărnicie: a creat întregul Univers și l-a pus la dispoziția noastră ca pe un dar al iubirii și generozității sale infinite.
„Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?”, se gândea bogatul în inima sa, însă sfântul Vasile ne răspunde, învățându-ne astfel: „Omule, de ce te frămânți cu demolări și construcții inutile? Ceea ce-ți prisosește trebuie împărțit, iar cele mai eficiente și durabile hambare se găsesc în casele celor nevoiași”.
„Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”. Într-adevăr, suntem și rămânem cu adevărat bogați doar dacă dăruim celor lipsiți. Iată de ce bogăția materială nu trebuie să fie un mijloc de a ne înfumura, de a ne deosebi de ceilalți, dar trebuie să ne încurajeze la acțiune, la caritate, un mod sublim de a ne implica pentru alții: „Isus, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca noi să ne îmbogățim” (cf. Fil 2,7).
Dumnezeu nu se revelează cu mijloacele puterii și bogăției lumii, ci cu acelea ale slăbiciunii și sărăciei: Cristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, egal în putere și glorie cu Tatăl, s-a făcut sărac; a coborât în mijlocul nostru, s-a apropiat de fiecare dintre noi.
Să medităm la o întrebare, la o constatare și la un îndemn: Așadar, dacă în noaptea aceasta ți se va cere sufletul, cele pe care le-ai adunat ale cui vor fi?(cf. Lc 12,20)
Căci, ce are (cu ce rămâne?) omul în toată truda lui de sub soare? (cf. Qoh 2,22)
Cugetați la cele de sus, și nu la cele de pe pământ! (Col 3,2)
Pr. Cristian Diacu, Ofmconv
Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” Luizi-Călugăra
Prima crimă din istoria fiinţării noastre, ca specie, este consemnată în cel mai grozav roman al omenirii: „Biblia”. Crescuţi de Adam şi Eva ca fiinţe cu mare respect întru Dumnezeu, Cain și Abel cultivă o relaţie care, în timp, avea să smulgă filosofilor strigăte de disperare precum acest lamento al lui Pascal: „Ce himeră mai este şi acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce îngrămădire de contradicţii?! Judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ; depozitar al adevărului; îngrămădire de incertitudine şi eroare; mărire şi lepădătură a universului. Dacă se laudă, eu îl cobor; de se coboară, îl laud şi-l contrazic mereu până ce reuşeşte să înţeleagă că este un monstru de neînţeles”. (Blaise Pascal „Cugetări”, în „Scrieri alese”, București, Editura Ştiinţifică, 1967.) Îl vom înțelege vreodată pe Om? Jacqueline Russ crede că a găsit cheia înțelegerii acestui „monstru de neînțeles”: „Numai creştinismul face […] posibil să gândim natura umană potrivit cu logica paradoxală care îi este proprie, care uzează de contrarietate pentru a face să ţâşnească această deosebire esenţială dintre natură şi graţie, care dă seamă, totodată, de înjosirea omului, atunci când naturii i se sustrage graţia, şi de înălţarea sa, atunci când aceasta vine să i se alăture. Istoria mântuirii este istoria acestei traiectorii verticale ce oscilează pentru fiecare de la cădere la ascensiune, de la greutate la graţie, de la mizerie la grandoare”. (Jacqueline Russ, „Istoria filosofiei”, vol. al II-lea, București, „Inventarea lumii moderne”, Editura Univers Enciclopedic, 2000, p. 295)
Ticăloasa fiinţă numită om şi-a dezvăluit mai întâi tenebrele sufletului prin Cain. Liniştitul Abel stârneşte invidia lui Cain, întrucât jertfele acestuia erau apreciate de Dumnezeu. Cain hotărăşte să-şi ucidă fratele pentru ca, rămas singur, fără concurent, Dumnezeu să primească şi jertfa sa crescută pe pământul blestemat, unde nu creşteau decât spini şi pălămidă. Cain, ispitit de Satana, are puterea de-i spune acestuia: „Păcatul pândeşte la uşă, dar tu poţi să-l stăpâneşti”. Dar rolul Satanei este altul. „…Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim în câmp.» Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât”. (Geneza: 4,8) „Şi Dumnezeu i-a zis, lui Cain: «Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ»”. (Geneza: 4, 11, 12.) Cain a solicitat îndurare: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi mă va omorî”. (Geneza: 4, 13, 14) Dar Dumnezeu l-a pedepsit pe Cain să rătăcească prin lume încărcat de conştiinţa fratricidului, dând poruncă să nu fie ucis de nimeni: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori”. (Geneza: 4, 15) Mai mult chiar, „a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare”. (ibidem)
Trebuie condamnați la moarte criminalii? Albert Camus (vezi și „Reflecții despre ghilotină”) credea că pedeapsa cu moartea reprezintă o crimă mai odioasă decât cea în numele căreia este aplicată, întrucât, prin această pedeapsă un om capătă puteri asupra vieții unui alt om într-o formă oficializată, legală și, drept urmare, ucide fără chin și fără remușcări. Camus, se știe, nuanța spunând că în contemporaneitate pedeapsa cu moartea și-a pierdut perspectiva educativă, de vreme ce execuțiile se petrec în spatele zidurilor penitenciarelor, nu mai sunt publice. El spune că pedeapsa de a trăi sub teroarea aruncată în suflet de crima comisă este mult mai mare decât condamnarea la moarte. Criminalul trebuie să-și ispășească vina suportând chinul generat de vinovăția sa. Ca în Biblie…
Mă tot gândesc dacă nu cumva (și) perspectiva camusiană este ofilită în statele-n care criminalii fac parte din rețele în care prosperă politicieni, polițiști, procurori, servicii/ structuri de tot felul etc.
Succesul de la Wimbledon al Simonei Halep continuă să impresioneze toate segmentele vieţii sociale româneşti. A venit rândul filologilor, mai precis al gazetarilor din sfera literaturii, pentru a aşeza evenimentul în termeni adecvaţi. „România Literară”, săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România (gazetă întemeiată de Vasile Alecsandri, în 1855), notează: „Performanţa obţinută de jucătoarea de tenis se dovedeşte a fi uriaşă/istorică/absolută/supremă (aici avem unul dintre cazurile rarisime când orice superlativ are acoperire, e la locul lui!)” (ediţia din 19.07.2019, p. 28). Ca atare, asemenea Nadiei Comăneci (care în 1976, la Montreal, a făcut ca tabelele de marcaj să fie neîncăpătoare pentru nota maximă), Simona a strâns un rucsac de adjective fără grade de comparaţie.
Un gest mult comentat
Ştim cu toţii: la aflarea verdictului, Simona s-a aşezat în genunchi şi a mulţumit Celui de Sus pentru izbândă. Imaginea ei a fost întoarsă pe toate feţele, mai puţin pe cea lingvistică. Pe internet, în presa scrisă, am sesizat o adevărată concurenţă între „a îngenunchiat” şi „a îngenuncheat” (pe iarbă).
Prelucrare didactică
Dacă ar fi să imaginăm un test de evaluare, cu cinci variante de răspuns, l-am formula astfel:
Alegeţi şi motivaţi forma corectă:
1. „îngenunchiat”, pentru că provine de la cuvântul de bază „genunchi”;
2. „îngenuncheat”, pentru că provine de la cuvântul de bază „genunche”;
3. ambele forme, pentru că fonetic sunt identice: [înğenunќat];
4. varianta 1, dar cu altă explicaţie;
5. varianta 2, dar cu altă explicaţie.
Să recunoaştem: am pune mâna în foc pentru prima variantă, negându-le pe 2. („genunch” este o formă regională, nu literară) şi pe 3. (în materie de ortografie, nu e posibilă ecuaţia „şi aşa, şi aşa”).
Ce spun ortografii…
Al. Graur nu discută cazul, iar Mioara Avram are prea mare încredere în noi: „La verbele cu infinitivul în -chea, -ghea sunt corecte formele în -ez, -ezi, -em: îngenunchez, îngenunchezi, îngenunchem” („Ortografie pentru toţi”, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990, p. 22). S-ar deduce (de către naivi, desigur) că doar la indicativ prezent selectăm varianta cu e, iar participiul (incluzând aici şi pe cel din alcătuirea perfectului compus) se scrie cu i.
… şi lucrările normative
Îndreptarele ortografice mai vechi, din 1909 şi 1932, recomandă „îngenunchiat”, amestecând formele cu -i- sau cu -e- şi nesocotind astfel principiul morfologic în ortografia limbii române. IOOP (din 1960 până în 1995) şi DOOM (1982, 2005), imprudente, nu se ocupă decât de indicativul prezent îngenunchează, îngenunchem şi de gerunziul îngenunchind (DOOM adaugă conjunctivul să îngenuncheze). Cu răbdare, căutăm în partea teoretică a IOOP-ului şi deducem: „& 39. Se scrie ea, nu ia, după ch, gh când există forme alternante cu e” (ediţia a V-a, 1995, p. 16). În seria de exemple care urmează, nu există nici un verb de forma „a îngenunchea”, iar participiul nu este băgat în seamă. Se poate naşte ideea că acesta se va scrie cu i, pentru că se substantivizează: *îngenuncheat: *îngenunchiatul/un *îngenunchiat.
Reţeta
Simplificăm la maximum: conjugând verbul a îngenunchea, ajungem la (eu) îngenunchez (nu *îngenunchiz), care include vocala e după ch, păstrată în toate derivatele. Varianta de răspuns cu nr. 1, cea mai plauzibilă, cade pentru că avem altă clasă morfologică: de la substantivul genunchi s-a trecut la verbul a îngenunchea, care este utilizat în vorbire prin conjugare: îngenunchez, îngenunchem îl impun pe e din îngenuncheat.
Asociația Ingenious Drama are plăcerea de a anunța trupele de teatru tânăr ce vor participa anul acesta la Festivalul I.D. Fest, precum și One-man Show-urile participante în concurs.
Anul acesta Festivalul I.D. Fest se va desfășura în periada 20-30 august, interval în care veți putea viziona, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, spectacole oferite de către trupe de tineri pasionați de teatru din toată țara.
Din Bacău, se vor prezenta la I.D. Fest trupele: A.C.T. Bacău, Nobody’s Group, Transparency și In The Spot. Din București, vor participa trupele Acting Up, Brainstorming, PlayHood și Victory of Art. Din Botoșani, vor performa trupele Alter și Atelierul de Teatru, din Constanța, trupa Aici, din Brașov, trupa Amprente, din Timișoara, trupa Heavenly Hell, și din Câmpina, respectiv, Teatrul Mircea Albulescu.
În categoria One-man Show, cei 8 participanti vor fi: din Bacău, Daria Gherghel, din București, Andra Anghelache, Crina Dumitrascu, Gabriel Dumitrescu, Eva Cosac, Maria Ninu și Bianca Marinescu, și din Alexandria, Daniel Mihai Soare.
Medaliații CS Hikaru Bacău la Mondialele Isshinryu
-Ai studiat A.S.E.-ul, dar te ocupi cu totul altceva.
-Ai spus că ai închiriat o casă. Sunt costuri mari în realizarea unui clip?
-Se zice că dacă vrei să ajungi cel mai ușor la sufletul oamenilor trebuie să ajungi pe radio. Ai fost pe radio?
