luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2056

Alegeri care nu schimbă nimic

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani de când se fac „alegeri libere” în România, scena politică suferă de o îngrozitoare secetă de idei. Aproape toți candidații care și-au anunțat intențiile de a-și trece numele pe buletinul de vot sunt teleghidați din exterior, având „foi de parcurs” cu solicitările partenerilor mai mult sau mai puțin strategici. Mai mult, întreaga așa-zisa clasă politică este cu căpăstrul pus și ghidonată prin constrângere de către interese subterane care urmăresc o agendă proprie. Pe ici-pe colo se mai întrezărește câte un vag strigăt de luptă al unora împotriva altora; în fapt tot aia este dacă vin la putere ăia sau ăilalți.

Pentru că există, totuși, un numitor comun al tuturor formațiunilor politice care se luptă cu retoricele suliți pe uliți: nimic pentru români, totul pentru stăpânii din afară! Politici economice, de apărare, de educație, de sănătate, toate sunt create de ideologii partidelor nu pentru a permite dezvoltarea industrială a țării, pentru protejarea teritoriului și a populației, pentru a învăța generațiile noi. Nu, totul este pentru a subjuga și mai mult populația intereselor companiilor multinaționale, pentru a da resursele naturale pe gratis celor care le doresc, pentru a plăti miliarde de dolari pe arme depășite moral, pentru a privatiza, în folosul câtorva, sistemele de educație și de sănătate rămase. Totul este doar o afacere; politica noastră a devenit, nimic nou!, doar un iarmaroc la care se negociază, pe de o parte, posturi, iar, pe de altă parte, avantaje economice. Totul în defavoarea populației care încă pare vrăjită de iluziile vânturate de politicieni. Desigur, aceste lucruri se văd încă destul de greu, e dificil să faci conexiunile necesare pentru a vedea imaginea de ansamblu. Ceea ce ne spune că ar putea veni un moment în care tabloul să poată fi văzut și lumea să-și dea seama ce se întâmplă. Iar acel moment poate fi extrem de periculos deoarece poate coagula dezamăgirea și furia populară într-o mișcare extremistă. Nici asta nu ar fi ceva nou pentru noi. Legionarismul și comunismul așa au apărut.

Coperta 1

    Concurs XC Maraton la Hemeiuș

      În acest weekend, la Clubul Sportiv Ecvestru „Decebal” din Hemeiuș s-a dat startul în singurul concurs de ciclism montan din Bacău, XC Maraton Bacău – Cycling for a better you, organizat și sprijinit de Door 2 Outdoor și Happy Sport. Acesta este un concurs dedicat atât cicliştilor profesionişti și amatori, cât şi familiilor cu copii, care promovează astfel activitățile fizice în aer liber și un stil de viață activ menite să combată sedentarismul și să îmbunătățească bunăstarea individuală și socială. Competiția s-a adresat participanților de toate vârstele în ideea implicării practice a comunităţii pentru promovarea unui comportament sănătos prin efectuarea de activități fizice în natură, precum şi prin atragerea şi promovarea practicării mountain biking-ului, a dezvoltării spiritului competiţional şi a obţinerii unor abilităţi tehnice pentru străbaterea unui traseu de ciclism.
      Competiția a fost structurată pe trei categorii: Tură lungă (60 km) cu dificultate mare, Tură scurtă (36 km) cu dificultate medie și Tură family (15 km) fără dificultate, pentru familiile cu copii.

      Au fost premiate locurile 1, 2 și 3 din clasamentul general al turei scurte și lungi, respectiv, Premiul 1 – 500 lei, Premiul 2 – 400 lei, Premiul 3 – 300 lei. Premiile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie de vârstă au constat în produse pentru bicicletă oferite de producători consacrați. În clasamentul general, locul I a fost ocupat de Roland Szigyarto (Târgu-Secuiesc), locul II de Matei-Constantin Budacă (Moinești), iar pe locul III s-a situat Andrei-Silvu Mazilu (Bacău).

      Printre cei care s-au ocupat de buna organizare și desfășurare a concursului s-a numărat și echipa Salvamont, din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

      Romulus-Dan Busnea

      Cu maximum de puncte, dar cu sufletul la gură

      CSM Bacău – HC Buzău 2012 29-28 (16-11)
      O partidă la curent alternativ. Încheiată cu o nouă victorie pentru handbaliștii CSM Bacău; a treia din tot atâtea partide disputate în acest sezon în Liga Zimbrilor. O victorie (29-28) care putea fi mult mai clară dacă echipa gazdă nu și-ar fi complicat viața pe finalul jocului de sâmbătă, cu HC Buzău 2012, dar o victorie prețioasă, ce-i ține pe „CSMei” în vârful clasamentului, cu maximum de puncte. Primul mitan a fost echilibrat doar până la 4-4, după care băcăuanii, având în cuplul Tărâță- Crnoglavac principalii oameni de gol, s-au desprins până la un liniștitor 16-11 la pauză. Problemele au apărut după reluarea jocului. Timp de opt minute, echipa lui Adrian Petrea nu a marcat decât o dată. Și asta în condițiile în care poarta Buzăului arăta ca o decapotabilă în ploaie. Șania, Mironescu și Nosrati au început să „strângă” rezultatul până la 17-15, moment în care execuția cu și de efect a lui Tărâță a permis „CSMeilor” să puncteze din nou pe tabelă: 18-15 în mintul 39. Ținând cont de intervențiile lui Saldatsenka și de „dubla” din minutele 42 și 45 a lui Crnoglavac care a dus scorul la 23-18, se părea că formația gazdă nu mai poate scăpa hățurile. Ei bine, le-a scăpat, rămânând mai întâi în doar trei jucători de câmp (noroc că Saldatsenka i s-a opus lui Șania în această situație de triplă inferioritate numerică) și apoi, deși, a avut din nou un avans de cinci goluri (25-20, în min. 50 și 28-23 în min. 55), pripindu-se în atac. Astfel a fost posibil ca de la 29-25, rezultat stabilit de lovitura de la 7 metri transformată de Gal în min. 58 să se ajungă la un riscant 29-28 în ultimele 30 de secunde de joc. Din fericire, pe final, gazdele au avut mingea, buzoienii lui Colin Voica au dus lipsă de timp, iar rezultatul ce păstrează Bacăul pe primele locuri a fost salvat. Urmează acum confruntarea cu Steaua lui Sandu Iacob, tot pe propriul teren, sâmbăta viitoare.

      CSM Bacău: Tamaș, Saldatsenka, Crăciunescu- Tărâță 10 goluri, Crnoglavac 7, Târzioru 3, Păunică 2, Dragan 2, Serhel 2, Huta 1, Păunescu 1, Gal 1, Bologa, Sadovyi.

      Celelalte rezultate înregistrate în etapa a treia: CSM Făgăraș- CSM București 24-30, Potaissa Turda- Poli Timișoara 32-24, Steaua- CSM Reșița 36-35. Partidele Minaur Baia Mare- Dunărea Călărași, CSM Focșani 2007- HC Vaslui, Dinamo București- Dobrogea Sud Constanța s-au disputat ieri. Programul etapei viitoare (duminică, 22 septembrie): CSM Bacău- Steaua (se joacă sâmbătă, 21 septembrie), Poli Timișoara- Dinamo (se joacă sâmbătă, 21 septembrie), HC Buzău 2012- CSM Vaslui, Dobrogea Sud- CSM Făgăraș, Dunărea Călărași- Potaissa Turda, CSM Reșița- Minaur Baia Mare, CSM București- CSM Focșani 2007.

      Arbitri daltoniști
      Prestația brigazii de arbitri Sebastian Mârza/ Cristian Nedelea a avut darul de a enerva publicul băcăuan. Dincolo de deciziile dictate în teren, de neînțeles a fost în special hotărârea de a da drumul la joc în condițiile în care cele două echipe aveau un echipament supărător de asemănător în ceea ce privește culorile.

      Doliu în medicina băcăuană

        Vestea că dr. Marin Buștuc a murit a căzut ca un trăsnet peste toți cei care l-au cunoscut și apreciat pentru profesionalismul de care a dat dovadă în cei peste 30 de ani cât s-a aflat la Direcția de Sănătate Publică Bacău, unde a fost chiar și director o perioadă îndelungată.

        O infecție i-a răpus trupul, iar decesul a survenit în această după-amiază la un spital din Iași.
        Pentru el, medicina era totul. O spunea mereu, așa cum a mărturisit și într-un interviu acordat ziarului Deșteptarea.
        https://www.desteptarea.ro/medicina-la-tara-a-contat-mult-in-cariera-mea/

        Dumnezeu să îl aibă în paza Sa!

        Oneștenii nu au apă la robinet de trei zile. UPDATE

          Lucrările de remediere a celei de-a patra avarii au fost finalizate. În jurul orei 12:00 au fost inițiate procedurile de umplere a conductei de aducțiune . Programul de furnizare al apei potabile în orașul Târgu Ocna pentru astăzi , 15.09.2019 va fi reluat, începând cu orele 19:00, dupa umplerea rezervoarelor.

          … M. M
          De trei zile oneștenii dar și locuitorii din Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Pârgărești și Cașin (localități ce sunt racordate la conducta de aducțiune cu apă potabilă de la Barajul Valea Uzului), trăiesc un adevărat calvar deoarece la robinete nu curge nici o picătură de apă. În cursul zilei de vineri 13 septembrie o avarie produsă în zona Parcului Măgura din Târgu Ocna a lăsat localitățile menționate fără apă. Inițial oneștenii au fost anunțați de către operatorul apei potabile din municipiu (de Centrul Zonal RAJA Constanța) că în cursul serii de vineri vor putea beneficia de apă potabilă pentru o scurtă perioadă de timp. Așteptările locuitorilor Oneștiului (al doilea municipiu al județului Bacău) au fost zadarnice și faptul că ”lucrările de remediere a avariei apărute sunt de o complexitate deosebită și se desfășoară în condiții grele” – după cum se menționa în comunicatul transmis de RAJA Constanța duminică 15 septembrie în jurul orei 13), a făcut ca pe aceste meleaguri trotușene să fie trei zile de când apa potabilă este oprită.

          Mai mult, RAJA menționează că a fost informată de către Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) că ”se prelungește durata remedierii avariei pe o perioadă ce nu poate fi determinată”.

          Este de subliniat faptul că pentru remedierea avariei lucrează echipe mixte de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și RAJA Onești, dorindu-se punerea în funcțiune a unei conducte de by – pass (de ocolire) deoarece lucrările de intervenție de pe conducta de aducțiune solicită un timp de lucru mai lung.

          Această situație îi disperă pe locuitorii Oneștiului, ei fiind nevoiți să stea la izvoarele din preajma municipiului cu bidoane goale la cozi la care sunt zeci de persoane! Într-o situație alarmantă, fără apă, sunt persoanele bolnave, oamenii în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a-și aduce apa necesară dar și mamele cu copii mici.

          ”Comunicatele RAJA în care se menționează că <> nu ajută la nimic! Unde este rezerva de la Cuciur, că nu am primit nimic? Această situație este una de urgență”, a menționat Gheorghe S. (51 ani, din municipiul Onești). El a precizat faptul că la nici o avarie ce depășește peste 10 ore în Onești nu se intervine pentru a fi asigurată apă în municipiu, prin rezevoare de fibră de sticlă amplasate pe străzi ori cu aducerea unor cisterne cu apă în cartierele din oraș.

          Referitor la această situație oneștenii așteaptă și luarea unei atitudini de către autoritățile locale și de primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, considerând că ”este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă!” Locuitorii municipiului consideră că este și o lipsă de comunicare, ei solicitând, după vizionarea unei postări de pe o rețea de socializare, de la locul avariei, să se menționeze dacă sunt echipele în teren ca să remedieze situația! ”Nu îmi aduc aminte de o avarie atât de mare în ultimii ani! Dar orice problemă ar avea, se poate estima un număr de ore pentru reparații”, a menționat Carmen A. în timp ce pe străzile municipiului Onești se vorbește că în situația aceasta ”oamenii se pot spăla cu apă plată, cumpărată din supermarket-uri!”.

          Un frison al noutăţii

          E bine că moştenim cultura, că avem tradiţii, dar e bine s-o şi cucerim. A spus-o André Malraux, cunoscutul scriitor francez, care a fost şi un foarte bun, eficient ministru al Culturii din ţara lui. Şi, să ştim că ea, cultura, este „sufletul democraţiei”. Pentru că orice stat care vrea să-şi educe cetăţenii investeşte în cultură, ea însemnând identitate naţională.

          În ultima vreme, s-au auzit unele voci inflamate, ale unor „împotriviţi”, pescuitori în ape tulburi, nemulţumiţi din naştere, de profesie, cărora li se pare că avem prea multe reviste literare, culturale, prea multe festivaluri. Depinde din ce parte priveşti însă, şi ce idee ai despre creativitatea într-un climat al libertăţii şi despre nevoia oamenilor de a fi fericiţi. Acum şi aici, în viaţa asta, nu în cea de apoi. Asta mi-a rămas în minte după ce am citit câteva capitole esenţiale din Aristotel, care se referea la scopul vieţii, afirmând că: „Fericirea este sensul şi scopul vieţii, traiectoria şi finalul existenţei umane”.

          Sunt, desigur, mai multe feluri de fericire, fiecare individ căutând-o pe cea care i se potriveşte. Şi s-au scris multe pagini de filosofie, de literatură despre „noţiunea de fericire”, dramaturgul Dumitru Solomon intitulându-şi chiar aşa una dintre piesele sale. Întorcându-mă la festivaluri, vreau să spun că ele sunt un prilej de a fi împreună, bucurându-ne de lucruri plăcute, amestecându-ne senzaţiile, gusturile, impresiile, ideile, etc. De aceea e bine că ele se fac, adunând oameni laolaltă, creând un spaţiu de comuniune, de dialog. Că sunt multe şi diverse, pe domenii, pe teme, festivaluri de muzică, teatru, literatură, film, fotografie, modă, gastronomie, etc. În Franţa, de pildă, se organizează, în fiecare vară, mai mult de 2500 de festivaluri, o ofertă extrem de diversă de arte ale spectacolului, în primul rând. Ele se petrec mai mult în sudul plin de soare al Hexagonului, în regiunea Provence, oferind turiştilor veniţi în vacanţă divertisment de bună calitate culturală. Aşa mi se pare că e normal, ca oamenii să aibă de unde să-şi aleagă ce merită văzut, trăit, împărtăşind cu ceilalţi bucuria de a descoperi ceva nou. Mie, începutul de toamna mi se pare cel mai frumos, fiindcă îmi aduce o mulţime de festivaluri, de teatru, în primul rând, iar ele mă interesează nu numai strict profesional, ci îmi şi hrănesc pasiunea dintotdeauna pentru arta scenei. Îmi plac apoi festivalurile literare, cele muzicale şi cele de film. Pentru că ele aduc un frison al noutăţii, zile şi seri târzii pline de evenimente, de întâlniri memorabile. Sunt toate live, carevasăzică, e altceva decât „se dă” la televizor. Îi vezi de aproape pe artişti, pe scriitori, poţi să intri în vorbă cu ei, să-i întrebi ceva, să-i asculţi. Aduni impresii, ai ce povesti şi altora, ieşi din obişnuit, din rutină. Pentru că, „un singur gând ne arde, să dăm de ceva nou”. Festivalurile ne oferă altceva, ne colorează viaţa, îi aduc ceva în plus, ne-o împrospătează. Avem nevoie de astfel de sărbători pentru minte, pentru suflet, de evenimente culturale accesibile cât mai multor oameni, pentru ca în ei să se schimbe ceva şi să capete gustul lucrurilor bune şi frumoase. Ne vedem la Bac-Fest şi la celelalte evenimente, din Bacău, ale toamnei, nu ne vom plictisi, fiţi siguri!

          Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

          „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), sunt cuvinte pe care le găsim în evanghelia acestei duminici, evanghelie care ne vorbeşte despre purtarea crucii. Această Evanghelie este una pe care noi o cunoaştem destul de bine. „În momentele de încercare, mai ales, auzim pe semenii noştri vorbind despre povara grea a crucii care le apasă umerii. Adevărul este că fiecare dintre noi trebuie să-şi poarte crucea vieţii. Dar evanghelia ne vorbeşte despre cruce ca şi posibilitatea mântuirii. Prin Jertfa Mântuitorului, Sfânta Cruce a devenit pentru noi scară pe care acum, ca fii ai lui Dumnezeu, putem ajunge în ceruri.” (Sf.Ioan Gură de Aur)

          Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfint a arătat că Sfânta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4).
          În vechime şi mai ales în vremea stăpânirii romane, crucea era asimilată cu locul de tortura cel mai cumplit pe care sfârşeau cei pedepsiti pentru cele mai rele nelegiuiri. Mântuitorul a fost răstignit pe cruce – răbdând moartea cea mai cumplită, omorând păcatele lumii iar cu Învierea Sa dăruind lumii viaţă.

          Pentru noi creştinii, Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18). Crucea este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Valoarea crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea. Iar jertfa adusă pe cruce este o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea reală cu Dumnezeu.

          Evanghelia ne spune că cel care vrea să meargă pe calea lui Hristos trebuie să-şi ridice propria cruce, după exemplul Mântuitorului, care şi-a purtat crucea pe dealul Golgotei. Dacă prin moartea Sa pe cruce Iisus a ridicat toate păcatele omenirii, nouă ni se cere să ne ridicăm propriile noastre păcate şi să ne asumăm propria noastră viaţă în Hristos. „De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (Marcu VIII,38).
          Există o singură cale spre mântuire și esența acestui drum o descoperim în cântarea troparului Sfintei Cruci: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule”.

          Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

          Un actor român a trăit visul american

            Este declaraţia unui îndrăgit actor român, invitat special la Festivalul Naţional „George Bacovia”. Sala arhiplină a Teatrului „Bacovia” l-a aplaudat minute în şir pe George Mihăiţă, care a susţinut un spectacol cu titlul „Reconstituirea unei vieţi”, care s-a compus din patru cifre: 71 – vârsta, 60 de filme, 58 de spectacole jucate, 3 copii, toate făcute de un singur om: George Mihăiţă.
            Născut la Moreni, a picat de trei ori la Teatru, a cunoscut un mare actor, care i-a marcat cariera şi viaţa – Toma Caragiu.


            În deschiderea spectacolului lui George Mihăiţă a evoluat trupa ACT Bacău, cu o piesă semnată de Matei Vișniec.

            Dar despre „visul american” și atmosfera din această minunată seară, veți afla mai multe din ediţia tipărită de luni a ziarului Deşteptarea.

            „300 de bancuri cu Radio Erevan”

              În programul Festivalului Armenesc Hayastan, care se desfăşoară timp de trei zile în Piaţa Tricolorului din Bacău (13-14-15 septembrie), sâmbătă, de la ora 17.00, a avut loc un eveniment care nu credeam că mai stârneşte interesul: lansarea unei cărţi, dar nu orice carte, ci una de bancuri: „300 de bancuri cu Radio Erevan”. Autorul este un tânăr de 30 de ani, născut în Armenia, cu studii la Erevan şi Bucureşti, adică două facultăţi, după care s-a stabilit în Bucureşti. Cine nu-şi mai aminteşte de glumele puse pe seama Radioului Public din Erevan, pe schema întrebare şi răspuns. Când a venit Arsen Arzumanyan în România a rămas mirat şi surprins de câte bancuri ştiau românii cu Radio Ereven. Sfătuit de prieteni, s-a apucat de adunat bancuri, pe filiera rusească, armeană şi română. A strâns peste 800 de asemenea „perle”, însă, după cum a mărturisit publicului, le-a ales pe cele mai bune 300. Aşa s-a născut cartea, apreciată şi gustată de amatorii de…bancuri. Cartea a fost prezentată, într-un formă elevată, documentată, pigmentată cu glume de la Radio Erevan (care se lipeau şi de inima românilor, într-o perioadă când şi la noi făcea carieră Bulă, adică în acei ani crunţi când, pentru a ajunge sănătos acasă, trebuia să-ţi ţii gura ferecată) de poetul Mircea Bostan, de loc din Bacău, adoptat de romaşcani. Nu, nu-i armean, însă are mulţi prieteni armeni, se simte bine în mijlocul lor, vine des la Uniunea Armenilor din Bacău, la prietenul lui, Vali Agop. Despre această carte voi scrie în altă ediţie, acum spun doar că autorul şi cartea se mai găsesc şi duminică, la standul din faţa Casei de cultură, tot acolo găsiţi şi un vin bun, armenesc, din rodie şi gutui, afacerea lui Arsen. Alte informaţii găsiţi şi pe pagina de Facebook a cărţii.


              După o repriză de bancuri, Festivalul Armenesc a continuat cu dansuri tradiţionale armeneşti, cu formaţiile „Vartavar” din Bucureşti, „Nairi” din Constanţa şi Ansamblul „Bazmazan” din Tulcea, iar înainte de filmul artistic „Pierdut şi găsit în Armenia”, regia Gor Kiratosian, a cântat muzică armenească Jean Smbatyan.

              Prezentatorul spectacolelor este actorul şi regizorul Florin Kervorkian.


              Duminică, de la ora 18.30, după încă o suită de dansuri tradiţionale cu Ansamblul Areti, un concert extraordinar de jazz, cu Hary Tavitian (pian, voce) şi Cserey Csaba (tope, percuţie).

              Duminica a XXIV-a de peste an

              În duminica a XXIV-a de peste an, Biserica ne propune spre meditare parabola fiului risipitor. Există trei persoane principale în parabola fiului risipitor: tatăl, fiul cel mic şi fiul cel mare. Cel mic este un tânăr nerăbdător, gata să încerce orice ca variaţie în viaţă. El îşi ia averea, merge să vadă lumea şi pierde totul trăind în van. El îl reprezintă de fapt pe fiecare păcătos. Prin păcat ne risipim averea umană şi divină. Păcatul ne promite o viaţă fericită, plină de satisfacţii, dar în final tot ce primim este mizerie, nemulţumire, depresie, pierderea simţului demnităţii de copii ai lui Dumnezeu. Vestea bună este că oricât de mult s-ar scufunda păcătosul în păcat, vocea lui interioară tot îl va invita să se întoarcă la casa Tatălui, unde se găseşte adevărata libertate.

              Tot aici avem prezentat un tată care îşiiubeşte fiul enorm de mult, încât îl lasă să facă ce vrea el. Am putea spune chiar că îl răsfaţă. Din păcate, noi avem o imagine despre Dumnezeu ca fiind un tată aspru, mereu gata să ne biciuiască atunci când greşim. Este atât de departe de imaginea lui Dumnezeu din această parabolă. Aici Dumnezeu este prezentat ca un tată iubitor care este blând cu copiii Lui, mereu dispus să ierte, orice ar fi.

              Mai este şi fiul cel mare, ce apare spre sfârşitul parabolei. Dacă ar fi să îl descriem, am spune că este un tânăr bine crescut. Este un om de onoare, muncitor, consecvent, disciplinat şi serios. În fiul cel mare vedem virtuţile, precum şi viciile celor de moralitate medie. Care sunt viciile acestei categorii? Aroganţa, atitudinea „sunt mai bun decât tine”, intoleranţa faţă de cei care nu se ridică la aceeaşi înălţime. Fiul cel mare demonstrează aceste vicii prin modul în care refuză să îl primească pe fratele său pierdut şi regăsit.

              Confundăm adesea puritanismul cu creştinismul. A fi puritanist înseamnă a fi scrupulos în cerinţele privitoare la comportamentul religios şi morală. Pentru o astfel de persoană, virtutea numărul unu este disciplina. A fi creştin, pe de altă parte, înseamnă a mărturisi şi trăi după exemplu şi învăţătura lui Cristos. Aici prima virtute este iubirea şi compasiunea. Isus a fost un om al iubirii şi compasiunii. Provocarea pentru noi, creştinii de astăzi, este să fim un popor al iubirii şi al compasiunii.

              Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău

              Despre aventurile… lecturii

              O prietenă care locuiește la Dublin mi-a povestit despre Festivalul Bloomsday. Organizată în fiecare iunie, manifestarea este un omagiu adus romanului „Ulise”. Mii de persoane, îmbrăcate în costume de epocă, se plimbă prin oraș, participă la spectacole de teatru, organizează excursii în diverse locuri, cumpără suveniruri, încercând să recreeze atmosfera a celor 24 de ore (16 iunie 1904) din viața lui Leopold Bloom. Irlandezii din Dublin nu sărbătoresc însă doar 24 de ore, ci zece zile. Prietena mea, psiholog, mi-a spus că a fost realizat într-una din zilele acestui festival un sondaj de opinie, adresându-se întrebarea: „Ce carte a lui James Joyce ați citit?” Răspunsul entuziaștilor participanți la sărbătoare a fost năucitor. Numărul cititorilor lui Joyce este jenant. Entuziasmul lor își are originile în patriotismul local, în mitologia Joyce, nu în lectură.

              Universitarul Constantin Călin ne încântă în noua/ minunata sa carte, „În plină lumină” (Bacău, Editura Babel, 2019) și cu tableta „Primitul cărților”. Domnia sa mărturisește că mereu, după ce i-a fost tipărită o carte, s-a simțit dator să trimită câte un exemplar celor care, de-a lungul anilor, i-au trimis cărțile lor. „Rezultatul? Penibil! De la unii destinatari n-am nici azi știre că le-au ajuns. Alții mi-au confirmat destul de prompt primirea, ținând chiar să menționeze că le-au și parcurs, dar am dibuit repede că nu trecuse de prefață […]. Ce explicație să găsesc, însă, pentru cineva care, deși din aceeași localitate și prevenit prin telefon, amână să ridice cartea (cu dedicație generoasă) de la punctul unde te-ai înțeles cu el s-o lași? Nu două zile, nu două săptămâni, ci două luni! E vorba, vai, despre un poet. Odinioară am scris despre el mai multe recenzii și articole, unele utile de vreme ce a reprodus fragmente în dosarele lui bibliografice”…

              În „Pliculețul Minervei” (București, Editura Humanitas, 2004), Umberto Eco ne provoacă și cu interogația: „Câte cărți au rămas necitite?” Semioticianul-romancier povestește despre faptul că la un târg de carte de la Torino au fost interogați diferiți intelectuali cu ștaif pentru a se afla care sunt cărțile pe care nu le-au citit niciodată. A rezultat că autori precum Proust, Aristotel, Hugo, Tolstoi, Virginia Wolf n-au fost citiți. Mai mult, s-a aflat că „un ilustru specialist al Bibliei […] nu a citit niciodată în întregime Summa Teologica a Sfântului Toma dʼAquino”. Cu umor, Eco mai notează: „Giorgio Bocca (scriitor, jurnalist; n.n., I.F.) a afirmat că a lăsat deoparte după câteva pagini noul meu roman cât și Don Quijote, și îi mulțumesc din toată inima pentru această nemeritată alăturare. Pe de altă parte, când citești prea mult, ca Don Quijote, ți se lichefiază creierul”… Pornind de la „Dicționarul Bompiani al Operelor” („repertoriul cel mai bogat al operelor literare”, care avea 5450 de pagini, în 2004, contabilizând vreo 16 350 de opere…), Umberto Eco, apreciind că sunt necesare patru zile pentru citirea unei cărți de mărime medie, concluzionează: „Prin urmare, patru zile pentru fiecare operă înregistrată în Bompiani ar însemna 65 400 de zile: împărțiți la 365 și aveți cam 180 de ani. Raționamentul n-are nicio fisură. Nimeni nu va avea sau nu are cum să citească toate operele de valoare”. Și, pentru ca nu cumva să provoace unora depresii, cu sarcasm, semioticianul italian notează: „Prin urmare, cititorii trebuie să stea liniștiți. Poți fi un om cult și dacă ai citit zece cărți și dacă ai citit de zece ori aceeași carte. Ar trebui să-și facă griji doar cei care nu citesc niciodată o carte. Dar tocmai de aceea ei vor fi singurii care nu vor avea asemenea griji”.

              Grădina cu poeţi

                Suntem în a treia zi a Festivalului Naţional “George Bacovia” şi nimeni nu a obosit, tonusul şi calitatea se menţin. Unii pleacă, alţii vin. După superba seară de vineri, 13 septembrie, de la teatrul care poartă numele Poetului, când au fost încoronaţi cu premii “cei mai buni, dintre cei mai buni”, după cum au precizat membrii juriului, sâmbătă, de la ora 11.00, invitaţi şi localnici s-au adunat în grădina Casei Memoriale “George Bacovia”, acoperită de toamnă arată ca în poeziile Maestrului, după procesul de reabilitare, la fel ca şi casa, din anii trecuţi, cu toate că a mai fost ciuntită şi pare strangulată de clădirile ridicate în preajmă. Este toamnă, frunzele galbene plutesc în adierea vântului şi ne amintim de versurile poetului:

                “(…) S-aude şi-un clopot de şcoală,/ E vânt, şi-i pustiu, dimineaţă;/ Hârtii şi cu frunze, de-a valma,/
                Fac roata-n vârteje, pe-o piaţă.//
                Se uită în zări catedrala,/ Cu turnu-i sever şi trufaş;/
                Grădina oraşului plânge,/ Şi-aruncă frunzişu-n oraş.”

                Dar poeţii, romancierii şi criticii literari, premiaţi, nominalizaţi sau doar invitaţi la Festival, au venit să-l vadă pe Poet, să-i vadă casa, odăile, manuscrisele, oglinda şi vioara. Şi au privit, ca şi Bacovia, prin ferestrele deschise spre oraş, spre grădină.

                Mai întâi a fost lansată o carte, „Apocalipsis”, roman semnat de Adrian G. Romila, Editura Polirom, în colecţia „Ego Proză”, o „Evanghelie eretică”, o parabolă despre rău, alcătuită din vagi surse orale, dar şi despre sacrificiul inevitabil şi despre jocurile stranii ale omnipotenţei divine. Au “criticat” cartea Radu Vancu şi Adrian Jicu. Au fost şi întrebări suplimentare. Autorul a acordat autografe.
                De aproape 50 de ani, era în 1971, în octombrie, aici îl sărbătorim pe Bacovia, cu o poezie, cu un festival, cu un gând.


                Şi au venit poeţii… Din Bacău, Iaşi, Neamţ, Cluj, Sibiu, Chişinău, Suceava. Şi de unde or fi mai fost. Şi a fost grădina plină de poeţi. În ordine alfabetică, Violeta Savu, poetă şi critic literar, redactor la Revista Ateneu, i-a invitat să citească, să recite sau să rostească din creaţiile lor. Şi vocile, şi poeziile au umplut spaţiul şi grădina. Frumoasă idee, frumos omagiu. I-am ascultat pe Nina Becu, Nichita Danilov, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Leac, Ion Tudor Iovian, Radu Vancu, Emil Nicolae, Dan Petruşcă, Violeta Savu, Mirela Bălan, Adrian Creţu, Ileana Mălăncioiu, Tincuţa Horonceanu (gazdă şi custode al Casei şi grădinii), Matei Vişniec.

                … Mi-ar fi plăcut să-l ascult şi pe Bacovia de pe banda care există în patrimoniul Casei, mi-ar fi plăcut să ascult şi poezii de Bacovia, rostite de poeţi, de actori. Poate la anul…
                Mi-aş dori să-l ascult pe Bacovia în fiecare zi când trec prin faţa casei lui. Ca un fermecat orologiu, dimineaţa, la prânz şi seara. Cine s-ar supăra?

                Troiță în memoria eroilor căzuți în Afganistan sculptată de un artist băcăuan

                  În incinta Batalionului 151 Infanterie „Războieni” din Iași a fost sfințită, la mijlocul acestei săptămâni, o troiță ridicată în memoria eroilor căzuți în teatrul de operații militare din Afganistan. Troița este o cruce sculptată în piatră de artistul plastic Cornel Solomon, din Slănic Moldova. La ceremonia de sfințire a crucii au fost prezenți sculptorul și o delegație formată din membri ai Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, condusă de doi dintre vicepreședinții filialei, col. (r) Vasile Ilie și Constantin Dospinescu.

                  Monumentul a fost sfințit chiar în ziua în care s-au împlinit 16 ani de când un convoi al militarilor români din Afganistan, din batalionul „Lupii Negri”, a fost atacat cu foc masiv de talibani. Atunci au căzut la datorie cei doi eroi, slt. (pm) Iosif Fogorași și slt. (pm) Mihai Anton Samoilă.

                  Pentru sfințirea monumentului, un sobor de preoți condus de Înaltpreasfințitul Teofan, arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a oficiat un serviciu religios. Reprezentanții autorităților locale au rostit, apoi, alocuțiuni privind semnificația evenimentului. „Cei doi militari – a spus lt. col. Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie – erau pregătiți să execute cele mai periculoase misiuni și da, pot să afirm cu tărie, erau printre cei mai pregătiți dintre noi. Așa a fost destinul, amândoi militarii erau născuți în luna noiembrie. Silviu ar fi împlinit 33 de ani peste 4 zile, iar Mihai împlinise deja 35 de ani, de două zile”.


                  Alocuțiunile au fost urmate de ceremonialul pentru depunerea de coroane de flori la troiță. O coroană a fost depusă de reprezentanții Filialei Cultul Eroilor din Bacău.
                  Evenimentul de la Iași s-a înscris în seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la înființarea Batalionului 151 Infanterie „Războieni”.
                  La final, delegații filialei Cultul Eroilor din Bacău i-au oferit lt. col. Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, o Diplomă omagială, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război, pentru merite deosebite în activitatea de cinstire a memoriei și jertfei eroilor neamului românesc, semnată de președintele Asociației, gl. mr. (r.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe.

                  „Zilele Europene ale Patrimoniului”

                    În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să sărbătorească „Zilele Europene ale Patrimoniului” (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992 şi în România, acest proiect oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri şi zone mai puţin cunoscute, precum şi informaţii care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.

                    Cu această ocazie, în instituţiile Complexului Muzeal „Ion Borcea” vor avea loc următoarele evenimente culturale:
                    • la Muzeul de Ştiinţele Naturii, ora 10.00, vizitatorii vor putea descoperi o lume mai puţin cunoscută publicului larg – universul din spatele expoziţiilor (activităţile desfăşurate de specialiştii de muzeu în realizarea expoziţiilor în scopul asigurării accesului la cunoaştere, educare şi recreere), pot vizita expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, precum şi Sera muzeului; expoziţiile temporare: „Mirodeniile, poveşti cu gust”, „O lume dispărută”, „Personalităţi băcăuane – Victor Nadolschi”, „Superorganismul – viaţa complexă a termitelor”, „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”
                    • la Subunitatea Vivariu – Istoria locului, începând cu ora 9.00 prezintă publicului interesat detalii cu privire la monumentul istoric în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi detalii inedite legate de istoricul expoziţiilor organizate de-a lungul timpului în acest lăcaş de cultură băcăuan.
                    • la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” – de la turnul de apă la un centru educaţional modern – începând cu ora 10.00, vizitatorii sunt invitaţi să descopere informaţii mai puţin cunoscute cu privire la monumentul istoric care, la începutul secolului, era rezerva de apă a oraşului Bacău.
                    La Observatorul Astronomic, publicul poate vizita expoziţia permanentă: „Universul – de la Pământ la stele” şi expoziţia temporară: „Noutăţi în astronautică”, iar prin spectacolul de planetariu poate face o călătorie virtuală prin Univers, prilej de cunoaştere şi delectare.

                    Cu ocazia acestui eveniment, accesul este gratuit.

                    „Văd mai bine uneori cu ochii închiși”

                    Teatrul Municipal „Bacovia” vă invită duminică, 15 septembrie, ora 19.00, la premiera „Îngeri și gunoaie. umbra cuvintelor după samuel b.”, o producție care îi are în distribuție pe actorii Ștefan Ionescu, Dumitru Rusu, Ion Goranda, Simona Nica și Adelaida Perjoiu. Scenografia a fost concepută de Cristian Marin, iar light designer al spectacolului este Andrei Délczeg. Scenariul, regia și universal sonor poartă semnătura lui Gheorghe Balint. În interviul care urmează regizorul băcăuan ne ajută să pătrundem puțin în atmosfera noului său spectacol, un omagiu adus scriitorului irlandez Samuel Beckett.

                    -Care este relația ta cu Samuel Beckett? Când l-ai descoperit? De ce ai acest atașament față de universul beckettian?
                    -Pe Beckett îl am în mine, în sânge. Parcă aș fi eu însumi un personaj beckettian. Dar nu am ajuns personaj beckettian, cred că am fost dintotdeauna. Istoria relației e un pic mai veche, l-am descoperit prin clasa a X-a, a XI-a, cam așa, dar nu singur. Ceea ce sunt eu se datorează unui om minunat, profesorului meu de arhitectură, domnul Constantin Blebea, noi îi spuneam Pisu, că toată lumea îi spunea Pisu. Cât știu eu, cât am citit, se datorează acestui om, Dumnezeu să-l odihnească! Datorită lui am descoperit Revista „Secolul XX”, actualmente „Secolul XXI”. El ne-a arătat-o, mie și colegilor mei, și cine a vrut a absorbit ca un burete informația, provocarea. Ce e minunat la această revistă e că e o revistă de cultură, nu doar de literatură, avea de toate, și pictură, dans, teatru, poezie sculptură, cinema, orice. Și acolo l-am descoperit prima dată pe Beckett, cu un fragment din „Așteptându-l pe Godot”. Apoi, tot în „Secolul XX”, nu mai știu la ce distanță, era cred că ultima lui piesă de teatru, o chestie foarte interesantă, fără personaje, doar cu obiecte.
                    În opinia mea, după Shakespeare, urmează Beckett. Domnul Beckett este ca un fel de chirurg, face o microchirurgie pe suflet. E foarte delicat. Îl iubesc de nu mai pot pe Cehov, pe cine vrei tu, pe Molière s.a.m.d., dar după Shakespeare pentru mine urmează Beckett. E atât de curat, e ca un matematician, face un soi de homeopatie teatrală, nimic nu-i în plus, nimic nu-i în minus, deși pare ciudat, alambicat. Lucrează, cum lucrează cu cuvintele, care par puse aiurea, că n-are punctuație, n-are linie de dialog… E plin de mister. De la el, și de la Ciulei (Liviu Ciulei, n.m.) am învățat eu ce înseamnă pauză, liniște, ce înseamnă să asculți. Găsești de toate la Beckett, dar față de Shakespeare toate sunt condensate, se strâng în ele cuvintele, e teribil. Beckett a scris cel mai mult despre starea ultimă… de dinainte de nu știu ce, de dinainte de… moarte, de… plecare, de dinainte de ceva… Și nici spectacolul nostru nu este calat după o poveste clasică, cu început, mijloc și sfârșit. E o bucată de poveste. Pe care spectatorul o completează sau n-o completează. Dar sigur toți se vor recunoaște în câte ceva. Dialogurile, limbajul personajelor, cuvintele din spectacolul nostru sunt simple, n-au nimic artificial, e viață.

                    -Spuneai că ești un personaj beckettian. Ce înseamnă să fii beckettian?
                    -Să te întorci destul de des, dacă nu tot timpul, în tine. Să ai un soi de autoreflexie. Eu sunt tributar și teatrului radiofonic, și când mai repet la un spectacol, stau cu ochii închiși, și actorii mă întreabă: „Ce faci, Geo, dormi?”. Dar văd mai bine uneori cu ochii închiși. E o chestie beckettiană și asta. Așa sunt eu, mai interiorizat, mai analitic, dar fără gomă, fără afectare, sunt un tip destul de sensibil.

                    -Dacă ai fi avut ocazia să îl întrebi ceva pe Beckett, ce l-ai fi întrebat?
                    -Păi să-ți spun o istorie. Când l-am întâlnit pe Ionesco (Eugene Ionesco), m-a întrebat dacă nu vreau să vorbesc și cu Cioran și am fost blocat, am spus „Nu, mulțumesc!”, pentru că îmi părea ceva ca o piramidă, ca un monument în care ți-e frică să intri. Ce să îl întrebe pe Cioran un „Vai, de mine”, un nimeni, ca să zic așa. Ionesco e mai terre-à-terre, deși și el este pus pe lista de „teatru absurd”, în care eu nu cred, nu cred că există „teatru absurd”, este doar o etichetă. Absurdă e viața noastră, ceea ce trăim noi. Pentru că așa e viața, e absurdă, așa o găsim la Beckett. Că e prea scurtă, e prea.. repede… Beckett spune că femeia naște călare pe un mormânt. E o replică dură, dar e reală, pentru că el, copilul, după ce a ieșit din tine, începe să moară, miroase frumos până la un an, doi, apoi urmează necazurile, juliturile, loviturile în suflet, în cap, mâini rupte, inimi rupte…. Ce l-aș fi întrebat pe Beckett, dacă l-aș fi întâlnit? Aș fi tăcut împreună cu el…

                    -Ce texte beckettiene ai avut ca inspirație pentru scenariul tău „Îngeri și gunoaie. umbra cuvintelor după samuel b.”?
                    -Textul meu e puțin atins și de aripa lui Gustave Flaubert, dar foarte puțin, în sensul că are și el două personaje asemănătoare, doi umblători așa prin lume de nebuni, dar de la Beckett m-am inspirat din
                    „Mercier și Camier” și din toată proza. Dintr-un soi de „varză”, în ghilimele spus, am făcut, sper, o mâncare bună, digerabilă.

                    -Care este istoria acestui scenariu, „Îngeri și gunoaie”, când l-ai scris?
                    -Eram destul de singur, lucram prin Danemarca la o televiziune, mi-era dor de casă, aveam la mine o carte de Beckett, proză, „Molloy. Cum e. Texte pentru neființă”, citeam și, nu știu ce s-a întâmplat în capul meu, am început să scriu. Prin ’96, cred, am terminat prima variantă a scenariului. Apoi după trei – patru ani l-am trimis la Concursul Național de Dramaturgie „Mihail Sorbu”, de la Botoșani, și mi-au dat un premiu, nici nu mai știu ce premiu, și a mai fost nominalizat la Concursul Național de Dramaturgie, de la Teatrul Național din Timișoara, unde criticul de teatru Doru Mareș a avut vorbe bune despre text și acum, pentru spectacol, a scris din nou despre el. Nu știu, de fapt, cum se întâmplă toate astea… scrisul… visez, stau cu ochii închiși, visez spectacole, visez scenarii, dar n-am o metodă anume. Inițial, scenariul avea o structură mult mai stufoasă. Dacă textul ăsta pe care îl jucăm noi pentru spectacol are 20 și ceva de pagini, într-o variantă mai complexă a avut 60 de pagini. Era prea mult pentru un spectacol. Beckett este foarte greu. Nu e cu „A fost o dată, ca niciodată, un prinț, o prințesă, a venit zmeul, a mâncat prințesa, apoi e vomitat prințesa…” (râde, n.m.), nu e pe structura clasică. Beckett se întoarce mereu la cuvinte, se întoarce mereu… Personajele pot avea o anumită aparență, dar pot avea și un soi de scleroză a sufletului, o rutină, o oboseală… pe care o descoperi mai târziu…

                    -De ce ai dorit să pui acest text în scenă, dincolo de dorința firească a dramaturgului de a-și vedea scenariul devenit spectacol? Ce dorești tu cu spectacolul acesta?
                    -Pe mine m-au ajutat mereu Doamne Doamne și conjuncturile să pun texte care mi-au plăcut și despre care am crezut că merg la public și n-am avut niciun rateu, deși am pus și vreo două texte mai proaste, dar le-am făcut să pară bune, am tăiat din ele, am scris eu… Ce vreau cu spectacolul ăsta? (râde, n.m.)… Poate e o chestie un pic bizară: să fim mai atenți unii la ceilalți, să învățăm să ascultăm, să învățăm să tăcem. Viața, astăzi, este un haos general, toată lumea țipă, răcnește, toți alergăm, după bani, mâncare, glorie, și nu mai tăcem, nu mai gândim aproape deloc. Aparent gândim, dar, de fapt, nu gândim, că suntem niște mecanisme, cu marketing, cu publicitate, cu televiziune. Câți mai stau „de nebuni” pe o bancă, cum stăm noi acum și vorbim? E cea mai bună lecție de teatru pe care le spun actorilor să o facă: să se ducă undeva, să stea pe o bancă și să se uite la oameni. Dacă ne uităm cu atenție unii la alții, descoperim că trăim într-un beckettianism… Viața bate filmul, teatrul, literatura. Să-ți spun o chestie foarte interesantă: se întâlneau Ionesco, Cioran și Beckett, la o cafenea în Paris… se întâlneau, beau cafea și nu-și spuneau nimic… Poate vorbeau câte ceva, despre literatură, dar nu sporovăiala de azi… Dacă eu merg cu tine să beau cafea, bem ca să și tăcem… Că dacă nu, ce facem? Bârfim…

                    -Cine sunt Meme și Lulu, personajele principale ale poveștii din „Îngeri și gunoaie” și ce relație este între ei?
                    -Meme și Lulu pot fi doi dintre spectatori, eu și cu tine sau oricare doi oameni care se întâlnesc la un moment dat. Și stau o vreme împreună. Între două suflete, doi oameni, sunt tot felul de relații, între doi băieți, între un băiat și o fată sau între două fete, care stau un timp împreună, o oră, două zile sau 20 de ani. Relația se construiește, se deconstruiește, ține sau se rupe…

                    -Unde se află Meme și Lulu? Care e locul de desfășurare a acțiunii, să spun așa?
                    -…Se află în teatru, se află pe o stradă, se află între punctul A și punctul B al vieții lor… oriunde… poate dincolo de punctul B este altă zi sau poate dincolo de punctul B nu mai este nicio zi, e sfârșitul…

                    -Deci nu ai gândit spațiul acesta ca pe un Purgatoriu?
                    -Nu, sunt anumite momente în viață, care au valoare de „spațiu”, în care să ai niște revelații… În acest punct A sau punct B găsești, ca la yoga, sau ca în temple, perechi de încălțări, pentru că se trece într-u alt spațiu, unde este slujbă, unde este catharsis dacă vrei, unde este revelația… Și atunci poți să-i spui și Purgatoriu, dar asta e mult mai poetic, mai filosofic, eu fac spectacole pentru oameni normali, care trec dintr-un loc în altul, și uneori pentru asta trebuie să-și lase încălțările acolo… În templele musulmane, de exemplu, intră desculți și se spală pe picioare în niște cișmele speciale. Spectacolul n-are nimic pretențios. Sunt lucruri normale, care se întâmplă între soț și soție, între iubit și iubită, între doi prieteni, între părinte și copii… Recunoști bucăți din viața asta. Toți spectatorii se recunosc, și așa îi face capul (face semne cu mânile deasupra capului, n.m.) și sufletul spectatorului, la un moment dat. Dacă e atent și nu zice: „Ce căcat! Plec!”. Poate să și plece… Fiecare reacționează în felul său la emoție… Pe mine asta mă interesează la un spectacol: să fac să vibreze sufletele spectatorilor, nu folosesc rețete. Trebuie să se recunoască puțin omul…

                    -Meme și Lulu fac de mai multe ori trimiteri la Dumnezeu în replicile lor. Care este relația ta cu Dumnezeu? Crezi în Dumnezeu? Te-ai revoltat vreodată împotriva Lui?
                    -Cred în El, am o spaimă imensă vizavi de existența lui Dumnezeu, merg la biserică, dar nu pot să spun că sunt un fervent practicant. E o întrebare grea și la care răspunsul unui român e „Dar cum să nu cred în Dumnezeu? Doar mă duc la Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, aprind nu știu câte lumânări, dau bani acolo, fac acatiste, duc ulei la mănăstire”… Acum sunt rău… Sunt puțin dezamăgit de ce se întâmplă… e o discuție lungă despre biserici, preoți… dar aici înseamnă că eu hulesc, știi… Am o relație specială cu Dumnezeu: eu, cu Doamne Doamne. Da, cred în Dumnezeu și am spaime mari… Și spaima cea mai mare de care trebuie să scăpăm cel mai devreme, conform Sfinților Părinți, este spaima de moarte… Și pentru asta trebuie să ne gândim în fiecare zi la moarte, dar nu la modul ăla idiot. Dacă spui cuiva „Dom’le, eu mă gândesc în fiecare zi la moarte”, spune „Ești tâmpit! Tre’ să trăiești, să te bucuri!”. Trebuie doar să ai conștiința asta, că totul e finit, și mori, pentru că, uite, ajungi la o vârstă… Eu mă simt în interior ca acum 30 de ani sau ca la bacalaureat… Bineînțeles că am ruginit, dar nu știi când a trecut asta, viața, și atunci fără să vrei te gândești la Dumnezeu… Sunt complexe, misterioase, căile… și de asta se ocupă filosofii, semioticienii și alte… persoane…

                    -Meme îl întreabă pe Lulu, aproape retoric, „Ce-ai mai putea spune despre viață care să nu fi fost deja spus?”. Cum ai răspunde tu la această întrebare fără să oferi replica lui Lulu? Ce-ar mai fi de spus despre viață… în teatru?
                    -Orice spectacol trebuie să spună ceva despre viață și despre oameni. Acum, trebuie să fii inspirat și să se suprapună cumva ceea ce faci în teatru, în spectacolul ăla, pe ceea ce trăim acum, cât de cât, sau, dimpotrivă, să-i scoată pe spectatori din ceea ce trăim acum, deci trebuie un soi de grijă. Ce mai poți să spui? Ca să te dai deștept, spui că ”totul e deșertăciune”(râde)… ca Ecleziastul…

                    -De ce ai optat pentru această distribuție în spectacolul „Îngeri și gunoaie” și cum ai lucrat cu actorii aleși?
                    -În momentul de față, mi se pare distribuția ideală pentru textul acesta. Actorii aleși au un tip de sensibilitate care se potrivește cu structura personajelor. Preocupările lor spirituale, sensibilitatea lor se apropie teribil de personaje. Toți avem, de fapt, un pic de Beckett în noi…

                    Interviu realizat de Laura Huiban

                    Premiile Festivalului Naţional „George Bacovia”

                      Aceste cuvinte, care au sensibilizat şi emoţionat numerosul public au fost rostite sub cupola Teatrului Municipal „Bacovia, vineri seara, la festivitatea de decernare a Premiilor Festivalului Naţional „George Bacovia”. Au aparţinut Elenei Mălăncioiu, una dintre cele mai mari poete ale României, care, dezvăluim încă de la început, a fost câştigătoarea Premiului Naţional „George Bacovia”, premiu înmânat de Adrian Jicu, directorul Festivalului. Răspunsul Elenei Mălăncioiu a fost un emoţionant şi vibrant omagiu adus lui Bacovia, poet care i-a însoţit tinereţea şi i-a capacitat maturitatea. Nu a fost pentru nimeni o surpriză că poeta premiată a cucerit sala cu rostirea, în stilul ei propriu, a mai multor poezii semnate de Bacovia, atunci când a trebuit să exemplifce similitudinile dintre poezia ei şi cea a celui considerat de Elena Mălăncioiu cel mai mare poet după Eminescu. La sfârşit a venit şi cu remarcă dar şi cu o propunere: George Bacovia trebuie să devină membru onorific, post-mortem, al Academiei Române.

                      Revenim la subiect. Juriul Festivalului, format din tinerii critici literari Bianca Cernat (Bucureşti), Radu Vancu (Sibiu), Alex Goldiş (Cluj), Bogdan Creţu (Iaşi) şi Adrian Jicu (Bacău), au făcut nominalizările pe premii şi apoi au stabilit câştigătorii. La prima şi noua secţiune, „Debut poetic”, căştigător a fost Ioana Vintilă, care nu a fost prezentă la premiere.

                      Premiul pentru Critică literară a poeziei a fost acordat lui Alexandru Cistelecan, cel mai consecvent şi apreciat critic de poezie. Despre activitatea sa a vorbit criticul Alex Goldiş.

                      Premiul pentru Poezie a fost acordat poetului  Emilian Galaicu – Păun (Chişinău), unul dintre poeţii aliniaţi la valoarea poeziei româneşti, şi el un împătimit după Bacovia.

                      Premiul Asociaţiei „Patrimonium Bacoviensis” a fost acordat poetului şi dramaturgului Matei Vişniec.
                      Seara s-a încheiat cu un concert extraordinar al formaţiei „Trei parale”-Bazar.

                      Vom reveni cu alte detalii, în ediția tipărită a ziarul Deşteptarea de luni, 16 septembrie.

                      HAYASTAN, trei zile de festival armenesc

                        Vineri seara, de la ora 17.00, Piaţa Tricolorului a fost ocupată de armeni, prietenii noştri, care trăiesc pe aceste meleaguri de sute de ani, unele surse spun că de mii de ani. Alături de ei, zeci de români, germani, italieni etc. invitaţii armenilor la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Armenesc HAYASTAN, care se va desfăşura timp de trei zile. Manifestarea, după cum a spus Vasile Agop, preşedintele Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor, este dedicată sărbătoririi Centenarului Uniunii Armenilor din România, poate cea mai veche asociaţie a unei etnii pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, în Bacău, au venit cu această ocazie armeni din mai multe judeţe unde trăiesc armeni, Constanţa, Sibiu, Botoşani, Neamţ, Bucureşti etc., cu meşteşuguri, articole lucrate manual, băuturi tradiţionale, cărţi, reviste armeneşti. Pe platoul din faţa Casei de Cultură au fost amenajate frumoase expoziţii cu lucrări de artă semnate de arişti armeni, panouri cu personalităţi ale vieţii culturale, muzicale, literare, medicale, ştiinţifice de origine armeană, care şi-au adus contribuţii importante la dezvoltarea şi afirmarea culturii şi economiei României.

                        Invitat de onoare a fost Varujan Vosganian, cunoscut om politic, ministru în mai multe guverne, membru al Parlamentului României, care a impresionat printr-un sensibil şi grăitor discurs, din care a reieşit că armenii au trăit în pace şi înţelegere cu naţiunea care i-a primit de-a lungul istoriei, atunci când poporul armean a trecut prin momente grele ale istoriei lui. „M-a întrebat cineva când au venit armenii în Moldova, iar eu i-am răspuns că armenii au venit în Moldova pe când ea încă nu exista. Armenii au construit aici biserici, mănăstiri, oraşe. Comunitatea a fost cunoscută şi respectată de toţi domnitorii Moldovei, la Suceava a fost primul episcopat armenesc, aremenii au primit privilegii pentru loialitatea şi hărnicia lor. De aici, au plecat Garabet Ibrăileanu, Ana Aslan, Iacob Iacobovici, Paul Grigoriu, Mihail Jora etc. oameni care au marcat istoria României. Din Moldova, au trecut munţii armeni care au înfiinţat oraşe. Armenii au mulţumit cu loialitate poporului român, care a fost alături de noi. România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Armeniei, una din primele ţări care a deschis ambasadă la Bucureşti. România este statul din lume care are cea mai bună legislaţie constituţională şi oraganică în ceea ce priveşte comunitatea armeană. Iată de ce adresăm de aici salutul nostru către ţară, către întreaga lume că suntem fericiţi aici şi dorim să vă oferin şi dumneavoastră un strop din bucuria noastră, invitându-vă să petreceţi alături de noi la acest festival”, a mai spus Varujan Vosganian, în aplauzele celor prezenţi.


                        În prima seară a festivlaului au evoluat pe scena amenajată special Ansamblul de dansuri Vartavar, Ansamblul de dansuri Ringelreihm, Ansamblul de balet Masquerade, îndrumaţi de coregraga prof. Simona Baicu. A evoluat apoi formaţia de muzică armenescă Capriel Dedeian, foarte bine primită de public. Când soarele a fost la asfinţit, a rulat filmul artistic „Ararat”, al regizorului Atom Egoyan.

                        Programul zilelor următoare:

                        Sâmbătă, 14 septembrie

                        10.00 – 22.00 Activităţi stradale. 16:00 – Lansare de carte: “300 de bancuri cu radio Erevan” – Arsen Arzumanyan. 18:30 – Dansuri tradiţionale armeneşti: Ansamblul Vartavar, coregraf Bela Martikian, Ansamblul Nairi, coregraf Luiza Terzian, Ansamblul Bazmazan, coregraf Ana Lazăr. 19.30 – Muzică tradiţională armenească: Jean Smbatyan. 20:30 – Cinema stradal – film artistic: “Pierdut şi găsit în Armenia”, regizor Gor Kirakosian.

                        Duminică, 15 septembrie

                        10.00 – 22.00 – Activităţi stradale. 18:30 – Dansuri tradiţionale: Ansamblul Areti, coregraf Mihai Păduraru. 19:30 – Concert de jazz: Harry Tavitian & Cserey Csaba. 20:30 – Cinema – scurt metraje și documentare: Regizorii Florin Kervorkian – “Iubire de noapte”, Armine Vosganian – “Lilith” şi “La mulți ani!”, Andrei Levon Inizian – “Aprilie, vis”, Andrei Teodorescu – “Drumul spre succes”.

                        Matei Vişniec, invitat special la Festivalul Naţional „George Bacovia”

                          Programul Festivalului Naţional „George Bacovia” a continuat şi vineri, 13 septembrie, de la ora 12.00, cu vernisarea unei expoziţii de fotografii, organizată în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti: „De la Solidaritatea la Masa rotundă”, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de când au început, în Polonia, mişcările anticomuniste, de la primele alegeri libere, după care s-a declanşat în întreaga Europă de Est prăbuşirea regimurilor comuniste, ceea ce s-a întâmplat şi în România, însă puţin mai târziu. Aveţi, deci, ocazia să vedeţi, în imagini, întreg procesul revoluţionar al Solidarităţii, până la aşezarea la Masa rotundă pentru instaurarea democraţiei în Polonia.

                          Cu toate că era abia mijlocul zilei, Sala Multimedia de la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” a devenit neîncăpătoare, tineri, foarte mulţi tineri, dar şi un public matur, scriitori, oameni de cultură, profesori, au venit la întâlnirea cu invitatul special al zilei, poetul şi dramaturgul Matei Vişniec, prezentat publicului de Adrian Jicu, director al Festivalului. Timp de mai bine de o oră, acesta a susţinut conferinţa cu tema: „50 de ani de poezie. Amintiri şi evocări literare”.

                          Mai întâi, cine este Matei Vişniec?
                          S-a născut pe 29 ianuarie 1956, la Rădăuţi, este un poet şi dramaturg român, activ în acest moment în Franţa, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria şi filozofia la Universitatea din Bucureşti. Publică primele poeme în revista şcolii, „Lumina”, apoi în revista „Cutezătorii” unde este prezentat de poetul Virgil Teodorescu. În luna octombrie 1972 se va produce debutul literar naţional, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul.


                          Se mută apoi la Bucureşti unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică şi modernă. Intră în atenţia cenzurii, i se interzic unele piese de teatru, publică doar poezie. Între 1980 şi 1987 va fi profesor de istorie şi geografie în comuna Dorobanţu-Plătăreşti din judeţul Călăraşi.
                          Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate şi circulau pe ascuns. Între 1977 şi 1987 scrie cu aviditate câteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman şi câteva scenarii de film.
                          A fost membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Înainte de 1989 i-au apărut în România: “La noapte va ninge” (Editura Albatros, 1980), “Oraşul cu un singur locuitor” (Editura Albatros, 1982), “Înţeleptul la ora de ceai” (Editura Cartea Românească, 1984). Debutează în volum la Editura Albatros în 1980 cu culegerea de poeme “La noapte va ninge”.

                          În 1987, fuge din România şi cere azil politic în Franţa, unde obţine cetăţenia franceză în 1993. În prezent, locuieşte la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, şi colaborează la diferite alte reviste franceze.

                          În lunile august 1988 – octombrie 1989, locuieşte la Londra unde lucrează ca jurnalist la Secţia Română de la RADIO BBC, unde are un contact benefic cu teatrul anglo-saxon şi scrie o piesă în limba engleză – The Pit (Groapa).
                          Se întoarce în Franţa îşi ia doctoratul, începe să scrie piese de teatru direct în limba franceză. După aceea, se va dedica teatrului şi activităţii de jurnalist la Secţia Română de la RADIO FRANCE INTERNATIONALE.
                          După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în Bucureşti şi în provincie, la radio şi la televiziune.
                          Din 1992, piesele lui Matei Vişniec se joacă în străinătate. Matei Vişniec este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco. Din 1992, va fi prezent cu una sau mai multe piese la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional de teatru de la Avignon, prestigios festival de teatru din Franța şi unul din cele mai mari din lume.
                          Referitor la această dublă apartenenţă culturală, Matei Vişniec declara într-un interviu: “Sunt omul care trăieşte între două culturi, între două sensibilităţi, care are rădăcinile în România şi aripile în Franţa.”
                          Piesele sale sunt jucate în peste 30 de ţări. Conferenţiază în toată lumea, piesele lui sunt traduse în peste 25 de limbi, în jur de 30 de piese scrise în franceză sunt publicate de editurile franceze.


                          Aşadar, Matei Vişniec s-a adresat în primul rând tinerilor din sală. “Singura mea avere, când am plecat în Franţa, a fost limba română. Am citit, am citit, l-am citit pe Eminescu, l-am recitit pe Eminescu, iar după el m-a fascinat George Bacovia. Un poet extraordinar, o poezie fascinantă”. A povestit apoi cu har şi dragoste despre profesorii lui, care l-au îndemnat şi îndrumat spre lectură. A avut ocazia, debutând de mic, să intre în contact cu lumea literară, cu mari poeţi, de la care a învăţat şi a “furat” tot ceea ce i s-a părut valoros. “I-am cunoscut foarte bine pe Virgil Teodorescu, care m-a debutat în «Cutezătorii» şi apoi la «Luceafărul», pe Eugen Jebeleanu, pe filozoful Mihail Şora, pe Nicolae Manolescu etc. Mi-au plăcut Poezia şi Cuvântul, am simţit şi am ştiut că am ceva de spus şi, foarte important, am luptat pentru fiecare volum, pentru fiecare piesă de teatru, am fost propriul meu agent de promovare. Îmi permit să vă sugerez ca, de la această vârstă să citiţi, orice, numai să citiţi, vin apoi şi lecturile prefrate, şi lecturile fundamentale. Limba română este una dintre cele mai frumoase, însă ea trebuie iubită, pur şi simplu să te îndrăgosteşti de ea. Eu nu am scris poezie decât în limba română, am scris teatru în franceză şi engleză, însă poezia mea, dar şi a lui Eminescu, Bacovia, nu se poate traduce, îşi pierde farmecul şi esenţa”.

                          A urmat o ploaie de întrebări şi tot atâtea răspunsuri. Nimic nu a rămas neexplicat.
                          A urmat apoi proiecţia filmului “Parisul lui Matei”.
                          Întâlnirea cu Matei Vişniec a fost una dintre surprizele ediţiei din acest an a Festivalului Naţional “George Bacovia”.

                          Ceremonial aniversar de Ziua Pompierilor la ISUJ Bacău

                            Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al Județului Bacău (ISUJ) a sărbătorit, vineri, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. La sediul Inspectoratului a avut loc un ceremonial la care au fost prezenți prefectul Valentin Ivancea, Teodor Iulian Gheorghe, director general al Direcției generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din Ministerul Afacerilor Interne, primarul Cosmin Necula, comandorul Leonard Baraboi, comandantul Garnizoanei Bacău, comandantul Centrului Militar Bacău, col. Petrică Marinel Voicu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean, chestorul Vasile Oprișan, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, comandanți de unități militare și reprezentanți ai unor instituții și organizații băcăuane.

                            În acest an, pe 13 septembrie pompierii din România au marcat împlinirea a 171 de ani de la celebra bătălie din Dealul Spirii. Considerată un act eroic al pompierilor militari pentru apărarea Revoluției de la 1848.
                            La ISUJ Bacău ceremonia început cu scurtă slujbă susținută de doi preoți, prin care a fost binecuvântată unitatea militară, dar și memoria eroilor militari pompieri.

                            Comandantul ISUJ, col. Ovidiu Cărășel, a transmis, apoi, mesajul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISGU), gl. de brigadă Dan Paul Iamandi, iar prefectul Valentin Ivancea mesajul premierului României.
                            Cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor 2019, prin ordine ale inspectorului șef al IGSU au fost înaintați în grad ofițeri și subofițeri ai ISUJ Bacău înaintea expirării stagiului minim în grad, militari care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, prin pregătirea profesională și prin comportare demnă. Noile grade au fost înmânate de Teodor Iulian Gheorghe, Valentin Ivancea.


                            De asemenea, au fost acordate insigne onorifice „Pompier de onoare al județului Bacău” și „Salvator de onoare al județului Bacău” militarilor care s-au remarcat în timpul intervențiilor. Insignele au fost înmânate de Valentin Ivancea. Unor membri ai Lotului sportiv care a reprezentat ISIJ Bacău în competiții sportive i-au fost conferite Diplome de onoare. Membrii lotului au primit și premii în bani de la Asociația Sportivă a Pompierilor din România. Diplomele și premiile au fost înmânate de Cosmin Necula.

                            Diplome de merit au fost ferite și pentru neobosita activitate de voluntariat în acțiunile militarilor de la ISUJ.
                            Personalul ISUJ a primit și alte recompense, citare prin ordin de zi pe unitate și felicitări.
                            Mesaje cu ocazia Zilei Pompierilor au fost adresate, la final, și de col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, de col. Petru Dobrin – de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, de chestorul Vasile Oprișan, de comandorul Leonard Baraboi și de primarul Cosmin Necula.