Pe 31 decembrie ne dădeam jos din pat nerăbdători să ne pregătim pentru a merge cu uratul. Ni se părea că timpul trece prea încet și dacă ar fi fost după noi, ne-am fi luat clopoțeii și am fi pornit să colindăm chiar de dimineață. Dar nu era după noi și trebuia să așteptăm mai mult sau mai puțin cuminți să se facă măcar ora patru după-amiază. Mama trebăluia încă prin bucătărie pregătind masa de Anul Nou. Chiar dacă abia se terminase Crăciunul, o luase de la capăt. Pentru că tradiția era tradiție și trebuiau să fie răcituri, salată de beuf, sarmale, friptură (de cel puțin două feluri: pui și porc), cozonaci, prăjituri, murături de toate felurile plus niște aperitive. Se scoteau din rezervele secrete vin alb și roșu, vișinată, țuică – să fie acolo – pentru oarece musafiri care s-ar fi gândit să vină. Doamnele dacă veneau cereau vișinată, domnii pofteau țuică să taie grăsimile de porc. Grătar nu prea făceam pe vremea aceea, nici nu am fi avut unde și nici nu era modă. Friptura se făcea la tavă iar cea de porc se servea alături de cârnați, chișcă și ficat prăjit. Tobă și slănină se serveau la micul dejun, cu muștar. În fine, pe când se întuneca plecam să urăm din casă în casă. Multă lume își amintea că, pe vremuri se dădeau colaci și mere, nu bani, dar ne strecurau în palme câteva monede de un leu. Toată lumea se pregătea de Anul Nou cu borcane de mărunțiș adunate de-a lungul anului. Noi schimbam mărunțișul în bancnote ori la magazin, ori la gazdele care rămăseseră fără monede. Acasă ajungeam aproape numai cu bani de hârtie. Care aveau să ia calea fără întoarcere a carnetelor de CEC, pentru că acolo ne depozitau părinții banii, să nu-i cheltuim pe prostii. Mi-au fost de folos în primii ani de liceu, n-au apucat să prindă devalorizarea. Mai păstram ceva mărunțiș să ne luăm dulciuri sau alte lucruri. După ce ne întorceam înfrigurați de la urătură și ne numărăm banii, ne așezam cu toții la masă în față televizorului, unde începea programul special de Revelion. Nu prea înțelegeam muzica, eu așteptam scenetele de umor care erau făcute bine și pe care urma să le comentăm în zilele următoare. Era noaptea în care ni se permitea să nu mergem la culcare și să stăm cât vrem. Mai trecea timpul, mai ciuguleam câte ceva și pe la 2-3 noaptea adormeam. Restul programului îl vedeam zilele următoare, când se relua și pentru cei care nu apucaseră să-l vadă. A doua zi ne trezeam, sorcoveam și plecam cu toții, peste deal, la bunici. Dacă ninsese și era zăpadă mare, ocoleam pe șosea; dacă nu, o luam pe o cărare, traversam un pârâu pe o punte îngustă și ajungeam, după vreo ora, la casa bunicilor, unde eram puși din nou la masă, că și bunica se pricepea la acest capitol.
