N-am mai văzut prin paginile ziarelor, nimeni nu mai organizează conferinţe de presă, nici comunicatele de presă nu ne mai asaltează cu bilanţuri şi mari realizări anuale. La sfârşit de an parcă erau tonice, vezi, domnule, că se poate. Unii mai şi muncesc, adună profit, investesc, cresc salariile, vin şi bonusurile. Un interviu, o declaraţie, un reportaj publicitar mai înviorau paginile economice. Acum, nimic. Au ieşit din uz sau nu mai sunt realizări notabile? Dacă vrei să afli informaţii de cum mai merge economia, deschizi paginile Institutului Naţional de Satistică, ale direcţiilor teritoriale, însă îţi trebuie ceva experienţă pentru a pune cap la cap informaţiile, a desprinde concluzii, a face corelaţii. Dar acolo sunt cifere reci. Pare că mergem în orb, muncim în orb, ne ducem undeva, revenim, căutăm, pe unde om fi?
Avem nevoie de informare corectă, deoarece doar declaraţiile de la televizor ale unor lideri peste poate de sperioşi nu au darul de a ne da încredere, speranţă. Nici performerii nu mai sunt pe prima pagină, nici statui nu mai avem cu ridica. Parcă nici istoria nu mai produce, bate pasul pe loc. Uite, Bacăul nu a mai ridicat o statuie de mulţi ani! Cred că sunt nume care ar putea scrise pe o placă de marmură sub un bust. Dar cui? Spunea cineva că doar emoţia, speranţa şi creativitatea ne-au mai rămas, pe care nimeni nu ni le poate lua sau confisca. De ce nu le-am ridica câte o statuie în centrul oraşului? Acolo se pot concentra toate emoţiile noastre, toate speranţele. Să fie una mare de care să ne izbim în fiecare zi, să ridicăm capul din pământ şi să privim spre cer. Poate aşa vom fi iarăşi mai încrezători, mai veseli, mai creativi. Cum ar arăta o statuie a Emoţiei sau una a Speranţei?
