sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1988

Una suta lei

Așa scria pe bancnota albastră cu Bălcescu, visul oricărui copil din România socialistă. Bancnota de 100 de lei era cea mai mare comoară posibilă pe de o parte pentru că se căpăta foarte greu, pe de altă parte pentru că puteai face niște chestii absolut spectaculoase cu ea.

Cu un leu luai patru bomboane de la Alimentara, cu cinci lei luai o prăjitură și un suc la cofetărie, 10 lei costa un drum cu autobuzul din sat până în Bacău – 30 de kilometri.

Cu trei lei luai două gogoși în ulei cu zahăr vanilat deasupra, o conservă de stavrid în sos tomat era 9,75 lei. Azi stavridul nu se mai găsește, atunci strâmbam din nas. Un bilet la film era doi lei în sat (duminica aveam cinema la Căminul Cultural) și trei lei la oraș. O tabăra la mare sau la munte timp de două săptămâni era 450 de lei. Cele mai mișto erau, evident, cele de la mare, unde măcar te buteai bălăci; la munte era cam plictiseală. Am fost de două ori la Năvodari și o dată la Soveja. La Năvodari mergeam cu un tren special care se forma de la Suceava și în fiecare județ i se adăuga câte un vagon.

Un apel telefonic te costa un leu la telefoanele cu fisă și băgai banii pe măsură ce vorbeai dacă se prelungea discuția. La țară nu aveam telefoane cu fisă pe stradă, dacă voiai să suni undeva mergeai la Poștă sau acasă, în cazul în care aveai telefon. Tehnologia nu era foarte dezvoltată încât să se poată instala telefoane pentru toată lumea; fibra optică era o chestie văzută la Teleenciclopedia, toate circuitele erau pe cabluri de cupru și, de aici, limitările de rigoare. O soluție de compromis o reprezenta cuplarea abonaților: două telefoane pe același cablu.

Pâinea făcută la brutăria din sat costa 2,5 lei dar era bună doar cât era caldă; ori rețeta era proastă, ori meșterii nepricepuți, după câteva ore pâinea devenea o cărămidă umedă la mijloc. Evident, nu a fost întotdeauna așa. După 1985 pâinea a început să se dea pe cartelă și la oraș, și la țară.

La oraș, însă, mai existau așa-numitele specialități care se dădeau „la liber”. Batoanele cu mac, de exemplu. Costau, însă, 3 lei, față de 2-2,5 lei o pâine și erau mai mici. O ciocolată bună de 100 de grame costa, când o găseai, 10 lei.

Noi pândeam când se aducea marfă la magazinul din sat și veneam să ne oferim voluntari la descărcat. Pentru o jumătate de oră de muncă primeam câte o ciocolată de 75 de grame, dar numai după ce promiteam solemn că nu spunem de unde o avem…

Baricada manolesciană

Principiul consecvenţei
Cei ce-l ascultă pe Nicolae Manolescu – şi nu sunt puţini – vorbind despre realitatea culturală românească constată că niciodată nu lipseşte din discursurile sale diagnosticul privind starea limbii noastre. Şi tot ei pot depune mărturie că istoricul şi criticul literar rosteşte cuvinte grele la adresa celor ce sunt obligaţi să apere drepturile normei lingvistice: şcoala (începând cu Ministerul Educaţiei Naţionale), Academia Română, presa, scriitorii.
În 2016, când i s-a acordat titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a transmis vorbe neliniştitoare, ca acestea: „Vom ajunge curând ca UNESCO să includă româna printre limbile ameninţate cu dispariţia”, pentru că aceasta „se vorbeşte din ce în ce mai prost”. Un uriaş neajuns vine şi din faptul că literatura română a fost înlocuită cu „comunicarea literară”, ceea ce exclude discuţia pe tema corectitudinii exprimării.

„România literară” de ieri…
Fondată de Vasile Alecsandri la 1 ianuarie 1855, revista a luptat pentru drepturile limbii române. În special s-a ridicat împotriva împrumuturilor inutile (D. Ralet, Limba noastră; apr. 1855) şi a „stricătorilor de limbă” (C. Negruzzi, Slavonisme; mai 1855). Ion Ionescu de la Brad promite un premiu celui care desluşeşte înţelesul cuvântului „inonorificabilitudinaţionalitate”, din Abecedarul pentru şcoalele începătoare (16 apr. 1855).

…şi cea de azi
Transcriem câteva notaţii ale lui Nicolae Manolescu dintr-un editorial (11 ian. 2019) dedicat limbii române: „Stricătorii de limbă sunt aşa zicând identificaţi. Ca şi cauza principală, şi anume şcolarizarea proastă”. „Simplu spus, stricarea limbii înseamnă, în definitiv, două lucruri: urâţirea limbii şi punerea ei în incapacitate de a comunica individual şi social.” Tipurile de erori identificate ţin de gramatică (una dintre ele, gravă: virgula între subiect şi predicat) şi de lexic. „Limba română devine pe zi ce trece o limbă curat murdară”, conchide directorul „României literare”.

După douăzeci de ani
La 27 nov. 1999, cotidianul „Deşteptarea” a ţinut să publice interviul pe care Nicolae Manolescu mi-l acordase. Era ziua când preşedintele Uniunii Scriitorilor împlinea 60 de ani. Întreaga discuţie l-a avut în centru pe Traian Cantemir, profesorul său de română de la liceul din Râmnicu-Vâlcea, în anii 1953-1954. (Ulterior, va veni la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, clădindu-i tradiţia filologică.) Mărturiseşte N. M.: „A fost unul dintre cei mai plini de personalitate dascăli de limba şi literatura română pe care i-am întâlnit în decursul şcolii şi chiar şi la universitate”.
După două decenii, sunt convins că locul dascălului de la 13-14 ani a rămas neclintit în memoria discipolului, azi un formidabil intelectual.
Ioan Dănilă

Meserii de viitor într-un concurs pentru elevii Colegiului Național de Artă

    Firma Partener srl. care administrează de 23 de ani o reţea de magazine specializate în vânzarea de scule, echipamente dedicate tuturor celor care sunt meşteri profesionişti sau pasionaţi de meştereală a premiat astăzi 13 decembrie 2019 elevii Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău cu premii în bani şi diplome pentru creativitatea şi strădania de care au dat dovadă pentru a imagina şi desena mascota ZONETEC, cu ocazia concursului iniţiat de PARTENER srl.

    Propunerea Partener srl. a fost foarte ofertantat pentru creativitatea si introducerea elevilor intr-un domeniu de viitor – cel al creatiei de design grafic si publicitate:

    „Vrem mascotă pentru Zonetec! El va fi noul nostru coleg, imediat ce-i dai tu viaţă. Suntem în plin proces de rebranding şi vom avea de anul viitor un nou magazin online, pentru care mascota creată de tine trebuie să fie cel mai bun sfătuitor, meşter sau specialist. Mai vrem ca, atunci când o vezi, să vrei să te lauzi cu ea la prieteni, îi căutam pe cei care pot să dea viaţa unui asemenea personaj inedit. Ne dorim să putem folosi mascota astfel: a.) în format fizic (staţionar) cu ocazia diverselor evenimente (demonstraţii, reclamă în anumite spaţii publice şi spaţii comerciale, etc); b.) în format stilizat: pentru site – drept specialist, meşter, sfătuitor, scriitor de articole / pe Facebook, Instagram, în animaţii despre firmă sau produse, în reclama pe Google etc. / în reclame vizuale, de tipul afişe stradale etc.”

    La concurs au participat elevi începând din clasa a V-a până în clasa a X-a atât cu proiecte realizate tradiţional cat si digital pentru care au obtinut urmatoarele rezultate:

    Premiul I – Ilieş Iulia, clasa a IX-a – 700 lei
    Premiul II – Luţă Nicolae Cosmin, clasa a X-a – 500 lei
    Premiul III – Toma Andrieş, clasa a VI-a – 300 lei
    Premiul IV – Carucinschi Maria, clasa a VII-a – 200 lei
    Premiul V – Lehăduş Bianca Elena – clasa a X-a – 200 lei

    Premii speciale: Alexandrescu Amelia, Andrei Sara, Anchidin Sarah, Chirilă Ştefana, Ciobanu Adriana, Duma Bordioş Anastasia, Frâncu Delia, Geangu Raluca, Latu Raluca, Orboiu Ştefan, Tătaru Taisia, Tuduriu Teodora, Voicu Ilinca – clasa a V-a / Andrieş Toma, Constantin Daria, Degeratu Andrada, Ghenade David, Hagimă Maria, Ignat Daria, Meleşcanu Mihnea, Spătaru Ioana, Silion Jessica – clasa a VII -a / Ilieş Iulia – clasa a IX-a – coordonator prof. Lăzureanu Ioan / Tomoianu Lucreţia, Lehăduş Bianca, Luţă Nicolae, Dâscă Sabrina Ioana – clasa a X-a – coordonator prof. Bogdan Florenţa / Vasluianu Anastasia – clasa a V-a – coordonator prof. Andrieş Katy

    Constantin Călin a primit Premiul Academiei Române

    În şedinţa solemnă a Academiei Române, din data de 12 decembrie, ora 11.00, au fost decernate premiile pentru pentru cele mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale realizate în anul 2017, care recompensează performanţa culturală şi ştiinţifică românească.

    La Secţiunea I, Filologie şi Literatură, Premiul “Lucian Blaga” a fost acordat volumului “Dosar Bacovia III. Triumful unui marginal” (Editura BABEL, Bacău, 2017), autor: dr. Constantin Călin, profesor, scriitor, critic şi istoric literar, autor a peste 20 de volume.

    Premiile au fost înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în prezenţa Biroului Prezidiului şi a membrilor Adunării Generale. Prezentarea şi susţinerea lucrării premiate a aparţinut adac. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei Filologie-Literatură, a Academiei Române. Din secţie mai fac parte acad. Grigore Brâncuş, acad. Nicolae Breban, acad. Nicolae Manolescu, acad. Dumitru Radu Popescu.

    Volumul premiat este ultimul din cele trei care formează „Dosarul Bacovia” şi este încununarea muncii de peste 50 de ani de cercetător, critic şi istoric literar a profesorului dr. Constantin Călin, personalitate remarcantă a culturii băcăuane şi naţionale. „Dosarul Bacovia” debutează editorial în anul 1999, cu „Eseuri despre om şi operă”, Editura Agora, urmat de „Dosarul Bacovia II. O descriere a operei”, Editura Agora, 2004, şi se încheie cu „Dosarul Bacovia III”, volum premiat.

    S-au scris nenumărate critici literare, cronici de eveniment, interviuri despre „Dosarul Bacovia” şi autorul lui, însă am considerat ca acum, să menţionez doar ceea ce a afirmat Adrian Jicu, tânăr critic literar băcăuan:
    „Cele trei volume (1682 de pagini!) ale «Dosarului Bacovia» sunt cea mai completă exegeză bacoviană «all times», nimeni în critica şi istoria literară românească nu a făcut mai mult decât Constantin Călin pentru cunoaşterea şi promovarea, în amănunt, a poetului, a operei sale şi, implicit, a Bacăului, a ideii de provincie şi a «ţării Bacovia». Prin acest triptic avem, în sfârşit, răspunsul, pertinent şi convingător, la întrebarea fundamentală: De ce Bacovia este Bacovia?”

    Şi aş mai adăuga un fapt: Nimeni nu va mai putea scrie despre George Bacovia, fără a face trimitere, a-l cita sau menţiona pe profesorul Constantin Călin şi al său monumental „Dosar Bacovia”.
    Reîntors acasă, de la festivitatea de premiere, i-am solicitat profesorului Constantin Călin, proaspăt posesor al Premiului “Lucian Blaga” al Academiei Române, să-şi exprime impresiile, opiniile de la cest important moment din viaţa dumnealui. Iată răspunsul:

    „Un premiu te obligă la şi mai multă responsabilitate şi aplicaţie”

    „Neîndoielnic (chiar dacă uneori e discutabil sau e contestat de tagma invidioşilor), un premiu acordat de Academia Română e important prin reverberaţiile lui şi contează în biografia oricui îl deţine. Nu-i «gaură în cer», dar se cuvine respectat. Important e însă şi ca posesorul său şi cei ce-i cunosc activitatea să aibă certitudinea că-i meritat. Premiul pe care l-am obţinut recompensează o muncă de câteva decenii pentru cunoaşterea intimă a operei lui Bacovia şi a mediului local.

    Norocul meu (căci trebuie şi aşa ceva) s-a numit, de data aceasta, d-na Ileana Mălăncioiu, cea la ale cărei insistenţe Bacovia figurează acum printre academicieni. Formulată convingător, propunerea sa de a fi premiată cartea mea despre poet a fost – mi s-a relatat – votată de toţi cei ce stabilesc premiile în Secţiunea Filologie-Literatură, fapt care pentru mine a reprezentat un motiv de deplină satisfacţie.

    Premierea – o spun pentru cei curioşi – s-a făcut în Aula mică a instituţiei, după următorul protocol: Un anunţ succint a d-lui Eugen Simion, preşedintele secţiunii, apoi, în aplauzele celor prezenţi, o strângere de mână cu preşedintele şi vicepreşedinţii înaltului for ştiinţific, între care era prezent şi un fost coleg de la Liceul Militar «Ştefan cel Mare» din Iaşi, şeful promoţiei mele, medicul farmacolog Victor Voicu, de a cărui revedere de aproape, după 63 de ani, m-a bucurat.

    Un premiu înseamnă o situare în ierarhia valorică a grupului din care ai făcut ori faci parte. În ceea ce mă priveşte, nici între cei de la Revista ATENEU, nu sunt primul. L-au luat, înaintea mea, George Bălăiţă şi Radu Cârneci (în perioada lor bucureşteană). În anii ‘90, un premiu al Academiei i-a revenit profesorului de filosofie Ştefan Munteanu. În fine, ca semn de modestie, merită să adaug şi că eu sunt abia al treilea care primeşte un astfel de premiu chiar şi dintre intelectualii din satul natal, Udeşti – Suceava, predecesorii mei numindu-se Eusebiu Camilar şi Haralambie Mihăescu, autorul – pe lângă o serie de studii capitale – unei vaste opere de traduceri din latină şi greacă.
    Odată ce-l primeşti, un premiu obligă la şi mai multă responsabilitate şi aplicaţie, dar despre acest aspect sper să ne întreţinem altădată…”

    Ce spune Regulamentul de acordare a Premiilor Academiei Române:

    (…) Propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare ştiinţifică, de către universităţi sau de către membrii Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării şi se înaintează secţiilor ştiinţifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului.
    (…) Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere şi decizie este de doi ani. Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an, în şedinţă solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

    USR și-a lansat candidatul la Primăria Bacău

      Organizația județeană a USR și-a desemnat candidatul la funcția de primar al municipiului Bacău. E vorba despre deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, care este și președintele filialei. Lansarea candidaturii a avut loc joi, la cabinetul parlamentarului, în prezența colegilor de partid. Deputatul a explicat că, spre deosebire de alți primari, el va avea ca prioritate dezvoltarea economică. „Sunt un om care provine din mediul privat și care știe cât de importantă este predictibilitatea economică pentru funcționarea unei comunități, a declarat Viziteu. În acești patru ani de administrație PSD, orașul nostru a devenit o ruină. La propriu.” Transparentizare, debirocratizare, deschidere totală, de asta are nevoie Primăria Bacău pentru ca orașul să propspere, iar cetățenii să aibă un control real asupra modului în care sunt cheltuiți banii.

      De la USR-PLUS, PNL și PMP, unul singur!
      Toleranța zero față de corupție, eliminarea incompetenței și a risipei fac parte, de asemenea, din programul candidatului USR. „Primul lucru pe care îl voi face când voi ajunge primar al municipiului Bacău va fi să elimin toate cheltuielile inutile și să reduc până la limita minimă riscul ca veniturile municipiului și implicit banii băcăuanilor să fie fie căpușați”, a mai spus Viziteu. O altă pârghie pe care o va folosi va fi „prevenția”, fiind singura care asigură succesul în toate domeniile: sănătate, educație, infrastructură etc. Lipsa de predictibilitate și amatorismul au făcut ca marile companii să ocolească Bacăul, susține liderul USR. E nevoie de o administrație cu viziune, care să atragă fonduri europene, să dezvolte infrastructura, să aducă prosperitate orașului și cetățenilor. Strategia sa de dezvoltare locală va fi pusă în dezbatere în ianuarie. Întrebat dacă va fi o negociere cu candidatul PLUS, Lucian Viziteu a declarat: „Speranța mea pentru Bacău și singura șansă pentru o administrație competentă este nu doar un candidat comun al USR-PLUS, ci un candidat comun al Dreptei, adică inclusiv al PNL și PMP”. Este de dorit să candideze persoana cu cele mai mari șanse, a afirmat liderul USR.

      Lucian Stanciu-Viziteu este inginer diplomat în domeniul calculatoarelor, absolvent al Universității Politehnice București, cu master în Statistică la Universitatea „Pierre Mendes” din Grenoble-Franța, master în Finanțe-cercetare și doctorat în Finanțe, obținute tot la Grenoble. A lucrat ca programator software, circuite îmbarcate și consultant pentru diferite companii internaționale. În prezent, este deputat în Parlamentul României ales pe listele USR.

      Accident la Valea Seacă. O mașină a căzut de pe un pod

        O femeie a fost rănita după ce autoturismul în care se afla a căzut de pe un pod în urma coliziunii cu altă mașina, în comuna Valea Seacă.

        Femeia rănită a fost preluată de o ambulanță SAJ.

        Show vintage la Balul Bobocilor „Coandă”

          Liceenii de la „Henri Coandă” au strălucit pe scena Balului Bobocilor 2019, care a avut loc pe 11 decembrie, la Ateneu, demonstrând că ținutele vintage, cu parfumul specific anilor demult apuși, sunt încă la modă, elegante și cool. Tema aleasă a fost „Cool Vintage”, deoarece eleganța niciodată nu se ȋnvechește, liceenii apreciind în egală măsură modernul și clasicul, pentru că poți fi în același timp și cool, dar și vintage.

          Spectacolul a fost apreciat și aplaudat, întrucât pe scena Ateneului au putut fi admirați tineri talentați, care au dansat, atât dansuri moderne cât și populare, au cântat muzică tradițională, pop, hip-hop, au prezentat pantomimă, urături cu zurgălăi, au jonglat…
          Bobocii de la „Coandă” s-au întrecut în eleganță la probele de zi și de seară, iar proba de talente a dovedit implicarea și străduința acestora de a fi cei mai buni.

          Foarte bine primită de către public s-a dovedit a fi defilarea pe scenă a perechilor de liceeni frumoși, îmbrăcați în același stil vintage, amintindu-ne de bunul gust și eleganța anilor ’50. La sfârșitul celor peste trei ore de spectacol, juriului nu i-a fost ușor să aleagă câștigătorii, dar în final titlul de Miss Boboc a fost desemnată Gabriela Laslău, iar cel de Mister Boboc i-a revenit lui Diego Gălățanu.

          Poliţiştii băcăuani vă reamintesc regulile priorităţii în trafic!

          Poliția în acțiune

           Pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile sau a vehiculelor care au acest drept, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită:

           

          la apropierea de trecerea pentru pietoni astfel încât să poată opri şi acorda prioritate de trecere;

           

          în zona instituţiilor de învăţământ, a obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;

           

          la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special a celor care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversarea străzii prin faţa mijlocului de transport;

           

          la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

           

          De asemenea, aveți obligația de a acorda prioritate de trecere:

           

          în intersecțiile cu circulație nedirijată, tuturor vehiculelor care circulă din partea dreaptă;

           

          la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;

           

          autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

           

          De reținut:

           

          În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.

           

          Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.

          De la Vrănceanu, olimpic internațional în Doha

          • Două medalii de aur și patru medalii de argint: palmaresul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori/2019. Una dintre medalii aparține lui Eduard Doliș, elev la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău

          Lotul de juniori al României a obținut două medalii de aur și patru medalii de argint la a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe (IJSO), desfăşurată în perioada 3-12 decembrie, în Qatar (Doha). Din acest lot a făcut parte și un elev băcăuan, Eduard Doliș, clasa a X-a, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”.

          Olimpicii români laureați cu aur sunt Ioana Mădălina Cărăuș (clasa a IX-a/Liceul Internațional de Informatică din București) și Vlad Ștefan Oros (clasa a IX-a/Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara).

          Medaliile de argint au fost adjudecate de Raisa Axenie (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Ștefan Eduard Doliș (Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Mircea Andrei Țop (clasa a X-a/Colegiul Național „Decebal” din Deva) și Vlad Iova (clasa a X-a/Colegiul Național „Emanoil Gojdu” din Oradea).

          Lotul olimpic a fost coordonat de Daniela Bogdan (coordonator la nivel național și responsabil pentru disciplina chimie), profesor la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, Traian Șaitan (responsabil biologie), inspector general MEN și Victor Păunescu (responsabil fizică), profesor la Colegiul Național „Octav Onicescu” din București. În calitate de observator a participat Adriana Simona Popescu, inspector în cadrul ISJ Constanța.

          Structura Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori implică susținerea a trei probe: două probe teoretice (individuale) şi una practică – experiment/laborator (pe echipe, formate din 3 elevi), cu subiecte din trei discipline (chimie, fizică și biologie).

          La ediţia din acest an au participat peste 400 de elevi din 70 de ţări.

          Eduard Doliș este pregătit de profesorii Cristina Apetroaei, la fizică, Marinela Bușteagă, la chimie, și Florentina Dinu, la biologie.

          141 de coordonatori din Sistemul de Urgență semnează o scrisoare de susținere a lui Raed Arafat

          Ne adresăm Dumneavoastră, pentru a trage un semnal de alarmă, dar şi pentru a ne ajuta în comunicarea cu anumite personaje către care căile de adresare nu ne sunt accesibile.

          MOTIVUL:

          În calitate de profesionişti, care reprezintă principalele servicii medicale de urgenţă din Romania (Unităţi pentru Primirea Urgenţelor, SMURD şi Servicii Publice de Ambulanţă), în contextul situaţiei create de afirmaţiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat şi riscurile care pot deriva de aici.

          CONTEXT:

          Sistemul de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcţionarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătăţii, ale Ministerului Afacerilor Interne precum şi ale autorităţilor locale, iar scopul major este salvarea vieţii şi îngrijirea suferinţei de orice fel a cetăţenilor.

          Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple şi esenţiale relaţii de interdependenţă, poate duce la pierderi de vieţi omeneşti.

          În cadrul acestui Sistem, format din Unităţi Primire Urgenţe, SMURD, Compartimente Primire Urgenţe şi Servicii Publice de Ambulanţă, Servicii Publice Salvamont – lucrează medici primari, specialişti şi rezidenţi în Medicină de Urgenţă, Anestezie şi Terapie Intensivă, Pediatrie şi Medicină de Familie/Generală, asistenţi medicali, paramedici, piloţi, subofiţeri şi ofiţeri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului General de Aviaţie, salvatori montani. Reprezentând temelia sistemului, aceşti profesionişti au beneficiat de o bază materială şi logistică, de o structură educaţională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competenţe operaţionale, de cooperare şi comandă.

          Anual unul din zece români a beneficiat de intervenţia echipelor Serviciilor judeţene de ambulanţă, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat în Structurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populaţia României a avut nevoie si a beneficiat, anual, de asistenţa oferită de Sistemul Medical de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat prin profesionişti cu experienţă care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internaţional.

          Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experienţa ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condiţiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situaţiile comune, de zi cu zi, dar şi în cele majore de criză profundă.

          România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat şi nici distrus.

          Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgenţă care punea siguranţa şi viaţa pacientului în centrul atenţiei acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflaţi în suferinţă.

          SITUAŢIA ACTUALĂ

          Ameninţări constante la adresa sistemului de urgenţă au început să apară în perioada anilor 2011

          – 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale.

          Atracţia fondurilor potenţial disponibile, mirajul implicaţiilor comerciale în sistemul de urgenţă, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea şi coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.

          Pentru ca acest sistem să funcţioneze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci şi identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproşează, şi nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr. Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca şi cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voinţa celor care nu au înţeles sau nu înţeleg aceste mecanisme. Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveţi dubii? Căutaţi în sertarele Ministerelor pe care le evaluaţi, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.

          Amploarea acestor ameninţări, mai mult sau mai puţin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă şi la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoştinţe de bază despre funcţionarea a ceea ce încearcă să distrugă. Ameninţarea demiterii dr. Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesionişti (a rămas celebră acuzaţia Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câţiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenţie de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deşi ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariţia unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluţii, sunt doar câteva din aberaţiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor aşa-zise „analize” sau „evaluări”.

          Dar, adevărul este că, nici nu înţelegem ce i se reproşează. Care sunt acele lucruri, acţiuni sau nonacţiuni de care se face vinovat şi cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greşit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiştilor să se pronunţe. De ce nu profesioniştii din sistem sunt cei care sunt ascultaţi, ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaştere şi de a schimba fără un fond?

          În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toţi aceşti ani. De toţi cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcţionează exclusiv pentru binele celor aflaţi în suferinţă. Şi nu suntem puţini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea şi funcţionarea sistemului. Nu uitaţi că este atât muncă dar şi viaţa noastră.

          Stimaţi domni şi doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veţi pune în loc? Încercaţi să explicaţi acest lucru cetăţenilor României. Încercaţi să descrieţi prin ce mecanisme va funcţiona acest sistem pe care nu l-aţi înţeles şi nu îl veţi înţelege decât dacă îndepliniţi una din două condiţii: fie faceţi parte din el cu trup şi suflet, fie beneficiaţi de el pentru trup şi suflet. Dacă nu puteţi, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed.

          În caz contrar ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest care, fără a afecta pacienţii care se adresează sistemului de urgenţă, să sublinieze încă odată faptul că şi ceea ce avem noi de spus este important.

          Acest document a fost semnat prin acord electronic, în numele angajaţilor serviciilor pe care le conduc de către:

          dr. Angel TRIFAN – medic şef UPU-SMURD GALAŢI dr. Valeria FILIMON – Manager SAJ Hunedoara

          dr. Mihai GRECU – Medic şef UPU-SMURD Timişoara Narcisa BALINT – Manager SAJ Sălaj

          dr. Anca TELEHUZ Medic Sef UPU-SMURD Ialomita Liliana MATECIUC – Manager SAJ Botoşani

          dr. Gabriela CHITOSCA – Asistent şef UPU-SMURD Piatra
          Neamţ

          Dan Constantin PĂDUREANU – Manager SAJ VÂLCEA

          dr. Marius PASCU – Medic şef UPU-SMURD Piteşti Veres GERŐ – Asistent sef SAJ Mureş

          dr. Elena CORHAN – Medic şef UPU–SMURD Tulcea dr. Gabriela NOTARIUS – Manager SAJ Satu Mare

          dr. Claudia JIANU – Medic şef UPU- SMURD Dr. Tr. Severin dr. Ioan IVANICI – Manager SAJ Mureş

          prof. univ. dr. Diana CIMPOEŞU – Medic şef UPU-SMURD Iaşi dr. Horia SIMU – Manager SAJ Cluj

          dr. Bogdan VÎLSAN – Medic şef UPU Giurgiu. dr. Leonida IANCU – Manager general SAJ Timiş

          VASS Hajnal – Asistent şef UPU-SMURD Târgu-Mureş dr. VITALIE BEŢIŞOR – MANAGER S.A.J. VRANCEA

          dr. Paul – Bogdan CSILLAG – Medic coordonator SMURD Sibiu dr. Annabella MUZSI – Manager general interimar SAJ BN

          dr. Mirela NISIPEANU – Medic şef interimar UPU-SMURD Slobozia

          ec. Marius MANEA – SAJ Călăraşi

          dr. Mihaela ROADEVIN – Medic şef UPU-SMURD Brăila dr. Raveca NICOARĂ – Manager SAJ Arad.

          dr. Viorica GHEORGHIŢĂ – Medic şef UPU-SMURD Călăraşi Dr. Călin GANEA – Director Medical SAJ BN

          dr. Cristina VECERDI – Medic şef UPU-SMURD Brasov. Dr. Lhuana ZISSU Manager SAJ Buzău

          dr. Brindusa PAVLIDIS – Medic şef UPU-SMURD Piatra Neamţ dr. Marilena-Doina LEUŞTEAN – Manager General SAJ MH

          dr. Elena PETRIŞOR – Medic şef UPU „Gr. Alexandrescu „Bucureşti

          Dr. Mateciuc CONSTANTIN – SAJ Botoşani

          dr. Diana DOBRIN – Medic şef UPU Elias Bucureşti. Liliana DOHOTARIU – Asistent şef SAJ Timiş

          dr. Aurel CRIŞAN – Medic şef UPU-SMURD Alba. Dr. Vâlcu Dumitru – Manager SAJ Tulcea

          dr. Denis STĂNESCU – Medic şef UPU „M. S. Curie” Bucureşti. Marinela Prina – Manager SAJ Olt

          dr. Monica PUTICIU – Medic şef UPU-SMURD Arad. Dr. Aurelia Luana Stan – Director medical SAJ Călăraşi

          dr. Kacso JOLAN – Medic şef Miecurea-Ciuc Viorica Dobrescu – asistent medical DSU
          dr. Rodica TUDORAN – Medic şef UPU-SMURD Constanta dr. Mihai Polinschi – Manager SAJ Galaţi.

          Constantin PRIŞCĂ – Asistent şef UPU SMURD Bihor Neculai Lupaşcu – Asistent şef SAJ Botoşani.

          dr. Silvia NICA – Medic Şef UPU SUUB. Jr. Constantin Mitroi – Manager SAJ Gorj

          dr. Odette PANĂ – medic şef UPU SMURD Ploieşti Vavilia Munteanu – Asistent şef SAJ Tulcea

          Dr. Bogdan POP – medic specialist, director general adjunct

          DSU DGMUM

          Aurora Popa – Manager SAJ Vaslui

          Mihaela SLAVILA – Asistent şef UPU Elias Bucureşti dr. Albu Dorice – Manager SAJ Neamţ

          Mihaela SIRBU – Asistent şef UPU-SMURD Reşiţa dr. Alexandru Ilieş – Director medical SAJ MM

          Dr. Călin ALEXANDRU – DSU. Marinela Sârbu – Asistent şef SAJ Galaţi

          Dr Adrian ZOICAN – Medic şef UPU-SMURD Buzău Dr.Cristian Gîngioveanu – Manager general SAJ Dolj.

          Dr Maria SALANTA – Medic şef UPU-SMURD Mureş Ciprian Păcurar – Asistent şef SAJ Bistriţa-Năsăud.

          Maria GHEORGHE – Asistent şef UPU-SMURD Piteşti Dr. Marius Sulutiu – Manager General SAJ Alba

          Mihaiela HRECENIUC – Asistent şef UPU-SMURD Suceava Jr Ligia Micle Manager SAJ MM

          Tamara Baciu – Asistent şef UPU-SMURD BUZĂU Cristian Cimpoi – Manager General SAJ Covasna

          dr. Ecaterina Buzău – Medic şef UPU Slatina Ec. Gabriela Lupu-Şerban – Manager General SAJ Giurgiu

          dr. Raluca Tat -Medic şef UPU – SMURD Cluj dr. Liciniu Venter – Manager SAJ Bihor
          Rodica Bratu – Asistent şef UPU „Grigore Alexandrescu” Bucureşti

          Popovits Eva – Asistent şef SAJ Covasna

          Dr. Adriana Moldovan – Medic şef UPU-SMURD Satu Mare Ramona Nemet – Asistent şef SAJ Satu Mare

          Monica Trifan-Lefter – Asistent şef UPU-SMURD Tulcea Dr. Constantin Popescu – SAJ Sibiu

          Marola Zoica – Asistent şef UPU SMURD Galaţi. Duta George As şef SAJ Prahova

          Peter Anna-Maria – Asistent şef UPU-SMURD Miercurea Ciuc Dr Ipatie Madalin-manager SAJ Prahova

          Szakacs Marta – Asistent şef UPU-SMURD Cluj dr Aura Creţu Manager general SAJ Bacău.

          Cristea Viorel – Asistent şef UPU-SMURD Slobozia dr Ioana Tamas director medical SAJ Salaj

          Nicoleta Peres – Asistent şef UPU-SMURD Satu Mare Nicoleta Meauta – Asistent şef SAJ Vrancea

          Margareta Gancea – Asistent şef UPU M.S. Curie Bucureşti Miron Popescu – Asistent şef SAJ Dolj.

          Conf. dr. Cristian Boeriu – UMFST Târgu Mureş dr Dehelean Carmen – Director medical SAJ Timiş

          Dr. Cuculici George – Medic şef UPU ILFOV dr. Irimia Doru – Director Medical SAJ Cluj

          Adriana Ilea – Asistent şef UPU ILFOV. Diana Vasile – Manager SAJ Teleorman

          Dr. Liviu Cîrlan – Medic şef UPU-SMURD Suceava. dr Vasile Costin – Director Medical SAJ Vrancea

          Dr. Dana Dincă – medic sef UPU-SMURD Focşani Dr. Alex Lazareanu – SAJ Suceava

          Lidia Zăncescu – Asistent şef UPU-SMURD Focşani Dr. Alin Dinu – Director Medical SAJ Olt.

          Anişoara Borbely – Asistent şef UPU-SMURD Timişoara Ec Gheorghe Mihail – Manager SAJ Dâmboviţa

          Maria Răsunoiu – Asistent şef UPU-SMURD Alba. Sandu Daniel Rîpă – Asistent şef SAJ IAŞI.

          dr. Elena Bilbor- Medic şef UPU SMURD Bacău. Dr. Mihaela Abălaşei – Director medical SAJ Suceava

          Dr. Florentina Lehănceanu medic şef UPU Bagdasar Arseni Cristina Breazu – Asistent şef SAJ MH

          Mariana Lazăr – Asistent şef UPU Călăraşi dr. Constantin Radu Calistru – Manager general interimar SAJ IAŞI

          Mihaela Maxim – Asistent şef UPU-SMURD Iaşi. Dr. Peter Szilard – Manager General SAJ Harghita

          Dr. CARMENA NICOLETA PISERU – Medic şef UPU -SMURD VASLUI

          Dr. Domokos Ivan – Director Medical SAJ Harghita

          dr. Mihai Iuhas – Medic şef UPU SMURD Zalău

          Elekes Mirela Asistent şef UPU-SMURD Zalău

          Mihaela BOLOCAN – Asistent şef UPU – SMURD PLOIEŞTI

          Ovidiu Catalina – Asistent şef UPU-SMURD Craiova

          Valentin Habor – Asistent şef UPU-SMURD BISTRITA

          Vintilescu Gheorghe – Asistent şef UPU-SMURD TG.JIU

          Diana Ionescu – Asistent şef UPU -SMURD Giurgiu

          Sonica Rotaru Asistent şef UPU-SMURD Vaslui.

          Dr. Ovidiu Rus – Medic şef UPU-SMURD Bistriţa

          Dr. Daniel Nour – Medic Şef UPU Pediatrie SCUC Cluj-Napoca

          Dr. Alina Babeu – Medic şef UPU Spital de Copii Timişoara

          Mihai Gabrian – Asistent şef UPU-SMURD Arad.

          Ileana Constantinescu – Asistent şef UPU Slatina

          Dr. Florin Nicolae – Medic şef UPU-SMURD Vâlcea.

          Ovidiu Olea – Asistent şef UPU-SUUB

          Irina Neagu – Asistent şef UPU-SMURD Constanţa

          Ileana Sandor – Asistent şef UPU SMURD Petroşani.

          Ramona Motoasca – Asistent şef UPU-SMURD Braşov

          Gianina Marina Popovici – Asistent şef UPU-SMURD Bacău

          dr. Eugen Sârbu – Medic şef UPU-SMURD Reşiţa

          dr. Hadrian Borcea – Medic şef UPU-SMURD Bihor

          Dreptul de a fi mȃncat de urs! – VIDEO

          În Romȃnia anului 2019, comunități întregi trăiesc în teroare, avertizate încontinuu de alerte „extreme” să nu iasă din casă pentru că satul este sub asediul ursului.

          La Rucăr, în județul Argeş, nu unul, ci cel puțin 8 urşi, înfricoşează toată colectivitatea: urşii forțează intrarea în țarcuri, în stȃnă, în grajduri, în cămară, iar oamenii se baricadează în case, îngroziți de iminenta întȃlnire fatală a unuia dintre ei cu ursul dezlănțuit.

          Dacă nu ia măsuri urgente şi decisive, ministrul Mediului, Costel Alexe, are ocazia să legifereze cel mai nou drept al romȃnului: dreptul de a fi mȃncat de urs! Corelativ cu obligația ursului de mȃnca cȃți mai mulți romȃni, ca să fie introdusă mai repede sălbăticia deplină în Munții Făgăraş! Link

          Presiunea socială – factor principal de stres

          Andra Tanasescu

          La nivel social, tendința este de a pune totul în cutii, bine organizate, cu etichete, pentru a avea ordine și disciplină. Orice iese din standard, trebuie adus imediat la „normal”, indiferent dacă se potrivește acolo sau nu. Este puternic impusă regula aceasta de a pune o etichetă oricărui lucru sau eveniment, de a îl pune într-un cadru familiar care nu prezintă riscuri.

          În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), nicio acțiune din societate nu rămâne neetichetată, oamenii find în permanență ghidați să judece orice afirmația, gând, acțiune, sentiment, dezvoltându-se astfel un factor de stres foarte puternic și totodată straniu, pe care îl numim presiune socială. Dacă nu etichetăm, automat societatea va considera că e ceva în neregulă cu noi și astfel va pune presiune pentru a reintra în turmă.

          „Aud tot mai des, în cabinet, clienți care parcă au povești trase la indigo: Cunosc un om fain, ne întâlnim, ne simțim bine. Continuăm discuțiile, întâlnirile, totul fain și frumos. La un timp după, îi povestesc unei prietene despre asta și prima întrebare este: „Și???”… (tare aș vrea să pot pune efectele audio pentru întrebarea asta). Ceva mai târziu, alte 5 persoane îmi pun aceeași întrebare. Neștiind ce să le răspund, fiind încă totul foarte la început, încep să mă întreb dacă ar trebui să fie un „și”. Oare sunt eu ignorantă, sunt superficială? Ar trebui oare să îi pun o etichetă? Ar trebui să o numesc relație, cuplu, altfel?

          Adevărul este că nu, nu ar trebui să ne grăbim să definim lucrurile. Nu totul trebuie să aibă o etichetă. În nici un caz de la început. Unele lucruri sunt cum sunt și asta e minunat”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

           

          Planul nostru de viitor este spulberat de presiunea socială

          Totodată, specialistul consideră este nevoie mai degrabă să ne lăsăm să le trăim, în loc să căutăm din start să le spunem cumva. Nu ajută să ne grăbim să îi spunem relație, cuplu, profesie ori carieră, când încă suntem la primii pași ai unui lucru pe care abia începem să îl cunoaștem și pe care poate o să îl construim într-un orizont de timp.

          E bună o viziune de viitor referitoare la modului în care vrei să arate viața ta peste x număr de ani. Planul însă este diferit de momentul prezent. Ține minte planul și până atunci trăiește în prezent. Dacă oportunitățile și persoanele din prezent vor duce către planul de viitor, minunat! Dacă nu, ce rost are să trăiești numai cu gândul în viitor, când clipa prezentă poate fi plină de clipe faine care, deși nu au nevoie de etichetă, pot avea o contribuție frumoasă asupra prezentului? Să ne amintim să trăim în prezent și să ne mai și bucurăm de ACUM!”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

                    Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

          MODIFICĂRI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

            supraveghere judiciară

            La data de 28 octombrie a.c., în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

            Legea modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

            De la finalul lunii ianuarie 2020, poliţiştii vor acţiona conform modificărilor legislative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Conform acestora, poliţiştii sunt îndreptăţiţi să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere, şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

            În cazul unui control corporal, poliţiştii pot să ceară persoanei verificate adoptarea unei poziţii inofensive ce permite realizarea efectivă şi în siguranţă a controlului. Adoptarea unei poziţii inofensive trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana, nedepăşind nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei.

            Se prezumă intenţia săvârşirii unei acţiuni violente, îndreptate împotriva poliţistului, fapta persoanei de a se apropia de acesta, după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele „Poliţia, stai!-Nu te apropia!”, ori de a nu se conforma solicitărilor poliţistului referitoare la renunţarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

            Prin atac armat se înţelege atacul săvârşit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a oamenilor.

            Urbanism?

            Știți cum se spune: suntem ceea ce mâncăm. În aceeași logică, suntem și ceea ce scriem, citim, ascultăm. Sau ce construim. Ce construim la propriu. În anii comunismului eram lungul șir de blocuri cenușii lipsite de personalitate și diversitate. După ’89, personalitatea și diversitatea au luat forme alienante.

            Cățărărându-se pe pereți; de data aceasta și la figurat. Un copil tembel aruncând în stânga și în dreapta cuburi și culori ar fi avut mai mult simț estetic decât majoritatea celor care s-au apucat să construiască. Oriunde și oricum. Așa au apărut vile nesimțite sprijinindu-și burduhanul dizgrațios pe gardurile gospodăriilor din jur. Și bunkere atomice în mijlocul unor oaze de verdeață. Blocuri turn privind cu dispreț la casele-liliput. Urbanism? Da, sigur, cu c în față de la… Hai să spunem cu c de la corupție. Se știe, România e o țară profund coruptă. Numai că și în alte țări funcționează corupția. În Italia, de exemplu. Și totuși, acolo, urbanismul e la el acasă. Laolaltă cu simțul estetic.

            Normal, e țara lui Giotto și Armani, a lui Piacentini și Gucci. Un exemplu. Hai, două. Primul: în anii ’30, pe Corso Sempione din Milano, Terragni a ridicat Casa Rustici, un bloc de locuințe despre care Sorin Vasilescu nota în „Arhitectura Italiei fasciste” că „oferă noi semnificații gradației ce face trecerea de la spațiul public la cel privat”. La 20 de ani plus câteva sute bune de metri distanță, Luigi Vietti a înălțat Torre Vespa. În ciuda distanței în spatiu și timp, Vietti a ținut să păstreze unele elemente de stil care să armonizeze Torre Vespa cu Casa Rustici.

            Nu i-a impus-o vreun certificat de urbanism, ci doar profesionalismul. Celălalt exemplu. De la 1250, an în care înălțimea caselor fortificate a fost limitată la 29 de metri, Florența a știut să se țină departe de ceea ce numim bloc-turn. Și azi, panorama Florenței, indiferent că este admirată de pe Fiesole sau din Piazzale Michelangelo își păstrează conturul de ilustrată poștală. Chestie de perspectivă. Noi, în schimb, nu avem nicio perspectivă. Doar grijă de propriul maț. Suntem ceea ce mâncăm: poftă bună, române!

            Vine Miliția!

            Înainte de 1990 infracționalitatea cu violență era la cote foarte mici în România. Crimele existau, dar erau rare iar autorii erau prinși destul de repede. Tâlhăriile, bătăile, violurile erau mult mai rare decât astăzi. Pe de o parte era datorită sistemului de valori impus prin educație, pe de altă parte exista frica de Miliție. Nici un milițian nu ar fi permis unui cetățean să-l înjure, să-l atingă sau să-l lovească fără să riposteze. Legea acționa în favoarea milițianului, chiar dacă uneori se înregistrau și abuzuri. Cert este că din punctul de vedere al siguranței publice, era mult mai bine decât astăzi.

            Puteai să mergi noaptea prin orice localitate fără griji. Bine, te puteai trezi că dai peste o patrulă și să te întrebe milițianul ce cauți la miezul nopții pe stradă, de ce nu dormi. În oraș, patrulele erau formate dintr-un milițian și un soldat din trupele de securitate înarmat cu kalașnikov. Uneori mai era luat la plimbare și un câine lup. Suficient pentru a descuraja aproape pe oricine. La noi, la țară, milițienii aveau de furcă în general cu infracțiunile mărunte iar cea mai mare bătaie de cap le-o dădeau tractoriștii care se magnetizau bine la crâșmă și pe urmă se urcau la volan.

            Teoretic, milițienii trebuiau să vegheze și la furtul din avutul obștesc, unde intra, în principal, furtul recoltelor de pe câmp. Sincer, nu am auzit să facă exces de zel în zona asta. Se mai auzea că o să vină să controleze cât vin a făcut fiecare cetățean iar oamenii își îngropau damigenele prin beciuri. Iarăși nu am auzit să fi fost vreun astfel de control. Drept este că omul care se simțea cu musca pe căciulă aplica metode preventive și așa avea milițianul beciul plin cu de toate.

            Pe de altă parte, metodele de anchetă erau destul de dure. Bătaia era folosită fără moderație pentru a face suspecții să recunoască fapta și cel mai bine era să nu-i dai prilejul milițianului să te cheme la post. Se mai întâmpla să fie o spargere la un magazin, caz în care veneau criminaliștii de la Bacău, luau amprente și găseau vinovatul. Când a fost o crimă printr-un sat din apropiere și suspectul a fugit, au venit câteva camioane cu militari și au periat pădurea în căutarea criminalului. Nu mai țin minte cum, dar l-au prins până la urmă.

            Noi, copiii, nu interacționam oficial cu milițienii decât în cadrul patrulelor rutiere. Milițienii veneau la școală și ne vorbeau despre cum să traversăm strada, reguli de circulație, să avem grijă cu bicicletele pe stradă. Există și un cerc de educație rutieră, la care elevii primeau o centură cu diagonală, mănuși albe și un bastonaș cu un semn STOP în vârf, cu care ieșeau în fața școlii și ajutau copiii să treacă strada, oprind mașinile.

            Mai aveam treabă cu milițienii când trebuia să ne facem buletinele de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani. Tot la Miliție se păstrau armele destinate Gărzilor Patriotice. Gărzile erau trupe paramilitare formate din cetățeni care ar fi trebuit să sprijine Armata în cazul unei invazii.

            Anual se făceau exerciții și trageri după care noi ne apucam de căutat gloanțele, iar armele, în general ZB-uri de pe vremea războiului, erau depozitate la postul de Miliție.

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Rude, rude, dar meciu-i pe puncte

            Handbaliștii CSM Bacău pregătesc ultimele două meciuri din 2019. Ambele, în această săptămână. Astăzi, „CSMeii” se vor deplasa la Călărași, unde vor da piept cu gazdele de la Dunărea, în prima etapă a returului Ligii Zimbrilor, pentru ca duminică, de la ora 11.00, să primească vizita Buzăului, în manșa unică a „sferturilor” Cupei României. Competiții diferite, același interes major. Dacă întâlnirea cu Buzăul are ca miză calificarea în Final Four-ul Cupei, în schimb partida de azi, de la Călărași pune în joc puncte prețioase în economia accederii în play-off-ul campionatului.

            Interesant este că disputa Dunărea Călărași- CSM Bacău este și una între nașul de cununie Gabriel Armanu, care a preluat recent conducerea tehnică a călărășenilor și finul Adrian Petrea, antrenorul băcăuanilor. „Relațiile de rudenie nu au nicio importanță. Esențiale sunt punctele, iar noi ni le dorim pe toate trei, așa cum am reușit și în etapa inaugurală a Ligii Zimbrilor”, a declarat Adi Petrea, înaintea confruntării de la Călărași.

            Programul celorlalte meciuri ale etapei a 14-a: Politehnica Timișoara- Steaua București, HC Buzău 2012- CSM Reșița, CSM Bucuresti- Potaissa Turda, CSM Vaslui- Dinamo, CSM Focșani 2007- CSM Făgăraș, Dobrogea Sud Constanța- Minaur Baia Mare.

            Clasamentul Ligii Zimbrilor

            1 Dinamo București 12 11 0 1 383-321 33p.
            2 Potaissa Turda 12 9 1 2 359-319 28p.
            3 Minaur Baia Mare 13 8 1 4 361-351 25p.
            4 CSM București 13 7 2 4 342-327 23p.
            5 Steaua București 13 7 2 4 371-362 23p.
            6 Dobrogea Sud 13 6 2 5 337-310 20p.
            7 Poli Timișoara 13 6 2 5 326-329 20p.
            8 Dunărea Călărași 13 6 1 6 339-319 19p.
            9 CSM Focșani 13 6 1 6 318-326 19p.
            10 CSM Bacău 13 5 1 7 338-343 16p.
            11 CSM Vaslui 13 5 0 8 341-354 15p.
            12 CSM Făgăraș 13 4 1 8 328-368 13p.
            13 HC Buzău 2012 13 1 1 11 315-360 4p.
            14 CSM Reșița 13 1 1 11 310-379 4p.

            Aripile zboară precum renii lui Moș Crăciun!

            Moș Crăciun, dacă ne citești, atunci fii puțin atent la isprăvile micuților fotbaliști de la Aripile Bacău. Și răsplătește-i pe măsura performanțelor. Acum vorbim doar de rezultatele înregistrate pe final de an, dar să știi că pe întreg parcursul lui 2019 „aripioarele” au zburat cu vrednicie. Așadar, pe 30 noiembrie, cea mai mică grupă de vârstă a clubului, 2013, antrenată de Marian Crăciun, a câștigat turneul desfășurat la „Dribling”. Aripile i-a avut în teren pe: Luca Oprea, Paul Moroca, Eric Mihăilă, Luca Bejan, Kerim Sayin, Edi Turcuman, David Iosub, David Chelaru și Joshua Curic. La o săptămână distanță, pe 7 decembrie, Aripile s-au înălțat din nou. De data aceasta, cu prilejul „Cupei Moș Crăciun”, la categoria 2011, pe care a câștigat-o la capătul a patru victorii și a unui egal. În grupe, echipa antrenată de Ciprian Dediu a surclasat cu 8-0 Buhușiul și cu 14-0 Luceafărul Galați și a remizat, 1-1, cu CSM Vatra Dornei, înainte de a trece în semifinale de Suceava cu 3-2 (după ce adversarii conduceau cu 2-0) și în finală cu 5-1 de Foresta Fălticeni. Băcăuanii au evoluat în formula: Dima Vartolomei, Andrei David, Alexandru Ianos, Alin Ficău, Luca Petrov, Adrian Gălățanu, Alessio Cociaș, Cosmin Rogoz, Nectarie Bulibașa și George Huhu. Pe lângă succesele de echipă, au venit si distincțiile individuale. Dima Vartolomei a fost declarat cel mai bun portar, în timp ce Alin Ficău a primit titlul de jucătorul turneului. Pe 7 și 8 decembrie, Aripile Bacău a făcut legea cu două echipe la turneul rezervat categoriei de vârstă 2010 în cadrul Cupei „Dribling”. Astfel, Aripile „ în albastru” a câștigat competiția după cinci victorii din cinci. Și toate, la scoruri categorice: 11-0 cu Fortuna Galați, 13-0 cu Aerostar, 12-0 cu FC Joy, 4-0 cu Aerostar (albastru), în semifinale și 3-1 cu FC Bacău în finală. Antrenorul Costel Bușagă a mizat pe garnitura: Rareș Vîlcu, Rareș Robu, Rareș Jușcă, Rareș Șerdean, Patrik Brașoveanu, Alex Bugaciu, Victor Pavăl și Raul Grigoraș. Urmând exemplul colegilor de club în albastru, componenții Aripilor echipați în alb și-au adjudecat grupa valorică 2. La „albi”, Alex Belecciu a rulat lotul: Matei Lupu (desemnat cel mai bun portar), Luca Vartolomei, Darius Farcaș, Rareș Căuș, Samet Sayn, Matei Sârbușcă, Nicolas Grigoraș și Denis Oprișan. „Suntem mândri de toate aceste rezultate care ne arată că munca noastră de peste an nu a fost în zadar”, a declarat antrenorul și fondatorul Aripilor Bacău, Costel Bușagă. Moș Crăciun, ai legătura!

             

            Gala „DescoperăNord-Est”, dedicată turismului regional

              Gala Descoperă Nord-Est, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est prin Centrul Europe Direct Nord-Est, ajunge, joi, 12 decembrie, la a patra ediție. Gala este dedicată dezvoltării Regiunii de Nord-Est ca destinație turistică de excelență, prin consolidarea colaborării diferitelor paliere de factori interesați, din sfera publică și privată.

              Manifestările au loc intervalul orar 11,30-20,00 la Palatul Culturii din Iași și cuprind conferința „Patrimoniul Cultural Regional, oportunitate pentru dezvoltarea economică durabilă” și „Gala turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural”.

              Conferința va asigura cadrul schimbului de experiență între specialiști în domeniul turismului și patrimoniului cultural, prin prezentarea unor modele de bună practică din Romania, Italia și Republica Moldova și promovarea destinațiilor din Regiunea Nord-Est prin proiectul „Descoperă Nord-Est“.

              Speakeri cu un înalt nivel de expertiză vor susține prezentări și exemple practice pe tema managementului eficient al patrimoniului cultural, promovării turismului, dezvoltării unui brand turistic, proiectelor cu finanțare nerambursabilă, organizării evenimentelor, turismului gastronomic sau de aventură și a rutelor culturale.

              „Gala turismului Descoperă Nord-Est”constă într-o conferințăîn care se va prezenta oferta turistică a asociațiilor din regiunea Nord-Est, un atelier de lucru și o premiere a celor mai activi promotori ai turismului din regiune.

              Un rol important în manifestare îl vor avea Expoziția de gastronomie moldoveneascăși Expoziția de preparate ale bucătarilor profesioniști.

              Co-organizatorul evenimentului este societatea Cotnari, iar partenerii tradiționali sunt Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași si Asociația Culturală Euro-Est Alternativ.

              Ziarul „Deșteptarea” este partener media regional al evenimentului.

              Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” domnului Prof. univ. dr. Paul MARINESCU

                Vineri, 13 decembrie 2019, începând cu ora 11:00, în Aula Universității, va avea loc ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău domnului Prof. univ. dr. Paul MARINESCU de la Universitatea din București.

                Profesor universitar la Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti și conducător de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale de Management, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Prof. univ. dr. Paul MARINESCU a întreprins o multitudine de activităţi prin intermediul cărora a transmis cunoştinţe şi experienţe profesionale generaţiilor de studenţi.

                Componenta didactică a fost dublată de o serie de specializări și calificări, printre care amintim: trainer și consultant pentru firme de prestigiu; evaluator în Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor autorizaţi din România (CECCAR); evaluator acreditat Aracis – specializarea Administrarea Afacerilor.

                Activitatea științifică cumulează: peste140 de lucrări cotate ISI, indexate în baze de date internaționale și publicate în revistele Academiei Române; 60 de prezentări la manifestări ştiinţifice internaţionale, școli de vară, seminarii, la universităţi din ţară şi din străinătate; 155 de lucrări prezentate la diferite manifestări ştiinţifice internaţionale şi naţionale; 31 de cărţi şi capitole de carte publicate în edituri din ţară şi din străinătate; peste 400 citări în reviste indexate în baze de date internaționale și membru în 31 proiecte de cercetare (la nivel național și internațional); membru Society for Business Excellence, FABIZ – ASE București; Membru al Societății Academice de Management din România (SAMRO); editor al revistei Manager, Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București; fondator și Președinte al Asociației de Consultanță Strategică și Leadership; fondator și Director al Centrului de Strategii Organizaţionale şi Leadership al Universităţii din Bucureşti; fondator și Director al Editurii Codecs – specializată pe carte de afaceri.

                Prorector pentru etica şi imaginea universităţii,
                Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIŢĂ-BUZOIANU