joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1959

Din nou despre „mulţumesc”

De largă circulaţie

Ni se pare că e o vorbă încremenită în componenţa dată de consoane (nu puţine şi nu dintre cele cu personalitate marcantă precum r sau d, să zicem; în plus, aglomerate şi închizând abrupt cuvântul) şi de două vocale (una, repetată). În fapt, circulă bine de tot (în unele formulări l-am găsit substantivizat: Ziua „Mulţumescului”) şi dă titluri de efect. Poate cea mai agreată trupă de spectacole pentru copii, Gaşca Zurli, şi-a numit o producţie din 2018 „Lumea lui Mulţumesc”, „eroul în jurul căruia oamenii înţeleg mai bine sensul prieteniei”. La o laborioasă emisiune matinală a RRA, „Între prieteni”, Daniela Mihai şi Dan Creţa au cerut ascultătorilor să povestească situaţii care s-au încheiat cu „Mulţumesc” (17 sept. 2019), iar un artist spaniol mărturisea la „Noaptea muzeelor” (18 mai 2019) că a învăţat vreo trei vorbe româneşti, între care prima este „Mulţumesc”.

Şi totuşi, un cuvânt pre(ten)ţios…

Mai degrabă un cuvânt sintetic: „Voi avea un discurs foarte scurt: Mulţumesc!” (pictorul Mihai Nechita-Burculeţ, la vernisajul unei expoziţii de la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti – 14 febr. 2019). O faptă bună poate fi răsplătită până şi cu „amărâtul de «Mulţumesc!» pe care-l primeşti la sfârşitul fiecărei zile de voluntariat” (Florentin Radu, în „Deşteptarea”). Alteori îşi face loc ironia subţire: „După festivitatea de premiere, unii scriitori spun «Mulţumesc!» Alţii însă ar trebui să spună «Bogdaproste!» (Vasile Ghica, Aforisme). Un mercurial ad-hoc arată aşa: „O cafea!” (cumpărătorul, comandând) – 6 lei; „O cafea, vă rog!” – 4 lei; „Bună ziua! O cafea, vă rog!” – 2 lei; idem, cu „Mulţumesc!” în final – 1 leu.

…dar cu destin fluctuant

Unii, încrezători, îi acordă puteri excepţionale („Cea mai bună modalitate de a schimba lumea? Spuneţi «Mulţumesc!»”, ne îndeamnă cineva pe internet) sau îl consideră un bun personal de preţ: „«Mulţumesc!» este unul dintre cuvintele pe care le iubesc. Intenţia de a mulţumi produce o energie aşa de puternică, încât simţi că eşti acolo cu totul când o faci”, constată regizorul Tedy Necula pe blogul său. Se întâmplă însă ca unii să uite „cu desăvârşire trei formule de politeţe: «Bună ziua!», «Mulţumesc!», «La revedere!»” (Doina Dabija, Flacăra lui Adrian Păunescu, 12.07.2019).

Câteva… nemulţumiri filologice

1) MDA refuză să înregistreze vreo variantă cu n (din fostul ani). Variantele regionale învechite sunt (a) mulţămi, (a) mălţemi, (a) mânţămi, (a) mulţemi, absente fiind (a) mulţăni, (a) mălţeni etc.; 2) DEX-ul consemnează direct interjecţia „mulţumesc”, fără a preciza că e forma indicativului prezent a lui „a mulţumi”; 3) ambele lucrări ale Academiei Române îl fixează definitiv pe „mulţumesc” în clasa interjecţiilor, când combinarea cu un pronume personal îl păstrează în clasa verbului: „Vă/îţi mulţumesc/mulţumim”; 4) sinonimul franţuzesc „mersi” este trimis de DEX la „merci”, dar acolo nu a ajuns: de la MERCHEZ se sare la MERCUR.

Mulţumesc din nou pentru atenţie!

Simulările pentru clasa a VII-a și a XI-a vor fi organizate la nivel județean, cu subiect unic

• acestea nu se vor mai da împreună cu elevii de clasa a VIII-a, respectiv a XII-a

Dacă până acum elevii de clasa a VII-a și a VIII-a, respectiv cei din clasele a XI-a și a XII-a susțineau împreună simulările la examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, o nouă decizie schimbă aceste testări: se vor organiza separat.

 

[lock_content]

Printr-un comunicat de presă, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:
• Ca element de noutate, simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai și va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen și noi modele de subiecte, având în vedere că acești elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a.
• Cel de-al doilea element de noutate este acela că în luna mai, fiecare inspectorat școlar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel județean. Tot atunci, în conformitate cu art. 7, alin. (1) și alin. (2) din proiectul de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019-2020 și pentru aprobarea calendarului acestora, poate fi organizată și simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a.

CASETE față-n față:

Calendar Simulări Evaluarea Națională 2020 pentru clasa a VIII-a:
– 23 martie: Limba și literatura română (probă scrisă)
– 24 martie: Matematică (probă scrisă)
– 25 martie: Limba și literatura maternă (probă scrisă)
– 3 aprilie: Comunicarea rezultatelor.

Calendar Simulări BAC 2020:
– 23 martie: Limba și literatura română (probă scrisă)
– 24 martie: Matematică sau Istorie (proba scrisă obligatorie a profilului)
– 25 martie: Limba și literatura maternă (probă scrisă)
– 26 martie: Proba la alegere a profilului și specializării (probă scrisă)
– 3 aprilie: Comunicarea rezultatelor

[/lock_content]

 

Pe podiumul național

În perioada 6 – 10 ianuarie 2020, la Voroneţ, s-a desfășurat Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, eveniment la care au participat aproximativ 400 de elevi din întrega ţară.

Organizatori au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Fizică Iaşi, Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO şi Colegiul ,,Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

[lock_content]

Scopul acestei tabere a fost de a organiza cursuri de fizică, astronomie şi astrofizică atât pentru iniţiere, cât şi pentru performanţă. De asemenea organizarea de seri de observaţii astronomice cu ajutorul telescoapelor şi lunetelor.

Elevi pasionaţi de ştiinţă din peste 22 de judeţe, au avut drept mentori olimpici internaţionali şi elevi recunoscuţi pe plan national, profesori şi universitari din Suceava şi din ţară, voluntari sau mai simplu spus iubitori ai spaţiului cosmic şi ai disciplinelor exacte a precizat d-na prof. dr. Doina Capşa, cadru didactic la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare” Bacău, coordonator lotului din Bacău şi lector în această vastă activitate natională.

În cadrul taberei au fost organizate două competiţii nationale incluse in calendarul activităţile aprobate de M.E.N, una de fizică pentru clasle VI-XII şi una de astronomie şi astrofizică pentru clasele I-XII. Programul taberei a cuprins şi activităţi recreative, schi, săniuşul ,drumeţii, vizite la diferite mănăstiri şi un concurs de astrofotografie, picturi şi desene ale elevilor.

In cadrul proiectului judeţean “Cercul de astronomie METEOR” din judeţul Bacău au participat 21 de elevi de la şcoli si colegii din municipiul Bacau dar şi din mediul rural.

Elevii băcăoani au participa la sectiunea astronclub liceu, gimnazial şi primar obtinând 7 premii I prin Alexa Ştefan de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare” , Stoean Miruna şi Stoean Taisia de la la Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Luca Ştefan de la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” , Juverdeanu George Alexandru de la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu”, Tudor Andrei de la Colegiul “Mihai Eminescu”, Carmina Colpoş – Şcoala Gimnazială “Constantin Platon” , 2 premii II prin Grigoraş Andreea de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare”, Ciocoiu Mara –Şcoala Gimnazială “Constantin Platon” şi 4 premii III prin Bârsan Elisa Gabriella şi Botezatu Cristian de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare” ,Juverdeanu Georgiana Ana-Maria şi Tudor Andrei de la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” şi 8 mentiuni prin Botezatur Victor, Auraş Stfeania, Auraş Ilinca de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Cel Mare”, Munteanu Alexandru de la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” , Popa Alexandru Dimitrie de la Liceul Tehnologic “Peteru Rareş”, Meşnită Florin, Meşniţă Ana şi Toma Denis de la Şcoala Gimnazială Ungureni. De asemenea Elevul Juverdeanu George Alexandru a obtinut trofeul pentru cel mare mare punctaj la sectiunea astroclub liceu. Este al 6-lea an consecutiv de când d-na prof. dr. Doina Capşa participă cu elevii la această tabară, iar rezultatele sunt pe măsura muncii depuse.

Prof Doina Capsa
Colegiul National Pedagogic Stefan Cel Mare Bacău

[/lock_content]

„Pisicile Roșii” s-au reunit pe o vreme… câinoasă!

„Pisicile” nu se tem de frig. Și sunt gata de joacă; în orice condițiii meteo! Mai ales dacă vorbim de „Pisicile Roșii” de la Măgura 2012, echipa de fotbal feminin a Bacăului. Miercuri, pe o vreme… câinoasă, vice-lidera Seriei a IV-a din eșalonul al treilea și-a reluat pregătirile. Sub comanda unui nou antrenor, profesorul de educație fizică Elvis Mocanu, care, alături de directorul sportiv al clubului, Iulian Răsloagă, a condus prima ședință de pregătire a anului pe terenul „Știința”, din vecinătatea „Municipalului”.

„Obiectivul meu este să promovăm în liga a doua pe teren, nu să facem pasul către eșalonul superior ca urmare a unei invitații din partea Federației”, a fost mesajul noului tehnician al „Pisicilor”, Elvis Mocanu. „Noi am fost invitați de FRF și vara trecută în campionatul Ligii a II-a. Având în vedere circumstanțele financiare și de lot am hotărât că este mai înțelept să pornim de jos, din Liga a III-a”, a declarat Iulian Răsloagă, care a adăugat: „Suntem singurul club de fotbal feminin din Bacău care nu percepe taxă și care este înscris în campionat.

Politica noastră este să promovăm junioare și să ne lărgim baza de selecție: cine dorește să se alăture lotului nostru este primită cu brațele deschise. În această iarnă vom aduce mai multe fete, majoritatea făra experiență fotbalistică, dar care sunt dornice de a practica sportul-rege la echipa noastră”.

Așa cum aminteam, Măgura 2012 Bacău ocupă locul secund în Seria a IV-a din Liga a III-a, având un punct în minus față de lidera Csikszereda Miercurea-Ciuc. De notat că atât Măgura cât si Csikszereda au câte două meciuri mai puțin față de restul echipelor din Serie. Campionatul se va relua la începutul lui martie, cu etapa a opta, antepenultima dinaintea play-off-ului.

Debut transnaţional al proiectului Erasmus+ KA 229 coordonat de Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (CNVA) Bacău este lider de parteneriat într-un nou proiect Erasmus+ având ca tematică predarea/învăţarea limbii engleze prin metode creative, aplicaţii mobile şi proiecte de echipă. Proiectul este intitulat „Mobile Tools, Dynamic Games and Collaborative Tasks to Increase Engagement in EFL classes” şi se adresează cu precădere profesorilor de limba engleză şi elevilor de la specializarea filologie bilingv engleză, clasele IX-X. Proiectul a debutat în luna octombrie 2019 şi se va încheia în septembrie 2020.

În luna decembrie, a avut loc prima întâlnire transnaţională, găzduită de partenerul din Spania, Colegio El Buen Pastor. Cu acest prilej, profesori din şcolile partenere (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, România, 6th Geniko Lykeio Neas Smyrnis, Grecia, Kemalpasa Ferzent Bulum Anadolu Lisesi, Izmir, Turcia, Colegio El Buen Pastor, Murcia, Spania, Stav skole, Skjetten, Norvegia, Stredni zdravotnicka skola a Vyssi odborna skola zdravotnicka, Plzen, Republica Cehă) s-au întâlnit pentru a-şi împărtăşi expertiza şi experienţele cu privire la predarea limbii engleze în context actual.

Au fost organizate mese rotunde şi workshop-uri cu teme precum: integrarea tehnologiei în orele de limba engleză, direcţii curriculare actuale, examene obligatorii şi opţionale (Cambridge). Echipa care a reprezentat CNVA a fost alcătuită din coordonatorul proiectului și din profesoara de limba engleză Teona Codreanu, directorul adjunct al colegiului.

Întâlnirea a mai dat ocazia partenerilor să stabilească modul de lucru şi activităţile premergătoare primului schimb de elevi, ce va avea loc în Grecia, în perioada 3-8 februarie 2020.

Cât e istorie și cât e propagandă?

Despre începuturile WW2 se știu multe, se spun puține și, în ultima vreme, cele care se spun sunt învelite într-un ambalaj de propagandă menit să distragă atenția de la niște lucruri și, mai ales, să cosmetizeze o realitate care nu este deloc favorabilă anumitor țări. Țări care pozează în victime deși… situația e mai complexă. Cel puțin.

Am atins mai demult problema țărilor occidentale care, în încercarea de a-l liniști pe Hitler, n-au făcut nimic pentru a-l împiedica să anexeze teritorii, ba chiar au determinat unele state să cedeze șantajului, cazul Cehoslovaciei, desigur, în urma Acordului de la Munchen. Ceea ce nu prea se spune despre acest „acord” forțat de Franța și Anglia este că, în afară de Germania și Ungaria, mai apare un beneficiar: Polonia care ocupă regiunea Zaolzie.

Astăzi, suntem ferm convinși că Polonia a fost o victima, dar dacă nu a fost chiar așa?

Profesorul Michael Jabara Carley de la Universitatea din Montréal, specialist în relațiile dintre URSS și Occident, a publicat, zilele trecute, în «Strategic Culture Foundation», un articol extrem de interesant numit „What Poland Has to Hide About the Origins of World War II” – Ce trebuie să ascundă Polonia despre originile celui de-al Doilea Război Mondial. În 1933, când amenințarea nazistă devenise cât se poate de evidență, sovieticii – spune profesorul Michael Jabara Carley – au încercat să negocieze un pact antinazist.

Au avut negocieri cu polonezii, în acest scop, însă, polonezii negociau, în același timp, și cu germanii. Știm despre Pactul Molotov – Ribentropp de la 23 august 1939, dar nu am vorbit deloc despre faptul că la 26 ianuarie 1934, polonezii au semnat un pact de non-agresiune cu Germania nazistă.

O lună mai târziu, ministrul sovietic de externe, Maksim Litvinov îl invită la Moscova pe Józef Beck, omologul său polonez. Litvinov ar fi încercat să-l atenționeze asupra pericolului nazist, dar Beck n-a fost de acord cu această viziune.

«Hitler a semnat pactul de non-agresiune, a spus Beck, pentru că și-a dat seama că Polonia nu are un „guvern mic”, care ar putea fi ușor ignorat.

Greșiți, a răspuns Litvinov. Nu confundați tactica pe termen scurt, cu strategia pe termen lung. Hitler își ascunde ambițiile teritoriale pentru moment, dar va lovi când va fi timpul potrivit. Problema este doar când și unde va lovi primul.

„Nu văd în prezent”, a spus ministrul polonez, „un pericol din partea Germaniei sau, în general, un pericol de război în Europa”».

Viziuni diferite? Informații divergente? Sau mai era și altceva? Ne spune universitarul canadian: Beck nu a putut niciodată să admită că un comisar sovietic, un evreu născut în mod ironic în Polonia ocupată de Imperiul țarist, ar putea avea vreodată dreptate.

Mai mult, ne spune autorul, elitele poloneze nu și-au ascuns niciodată preferința pentru apropierea de Germania, decât pentru relații mai bune cu URSS: «Începând cu 1934, polonezii au lucrat împotriva diplomației sovietice la Londra, Paris, București, Berlin, chiar și Tokyo, oriunde au putut pune un băț în roțile sovieticilor.»

În timpul crizei cehoslovace, întrebat de francezi ce va face dacă URSS va încerca să ajute militar Praga, ambasadorul polonez a răspuns că țara se va opune cu forța traversării teritoriului de către Armata Roșie.

«În 1938, Polonia a fost un aliat și complice al naziștilor înainte de a deveni victima lor în 1939. „Vulturi … mizerabili în nemernicie”, a scris Winston Churchill despre polonezi. Un diplomat francez dezgustat (Roland de Margerie) i-a asemănat pe polonezi cu „tâlharii care în secolele anterioare se târau pe câmpurile de luptă pentru a ucide și jefui răniții”», scrie profesorul Michael Jabara Carley.

În 1939, Polonia a mai primit o șansă: Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică negociau pentru organizarea rezistenței împotriva agresiunilor hitleriste. Guvernul polonez a refuzat să participe la orice discuții de asistență reciprocă care includea și Uniunea Sovietică. Criza din primăvara anului 1939 părea atât de mică, încât Beck și-a autorizat ambasadorul de la Moscova să își ia vacanța de vară.

Volei feminin/ Divizia A1: Volei în iglu

Miercuri seara, într-o Sală a Sporturilor congelată, Știința (la care a debutat peruanca Rueda), a învins cu 3-0 (22, 10, 18) pe Rapid în etapa a 13-a a campionatului. Duminică, studentele vor juca la Voluntari

Au lipsit doar pinguinii și eschimoșii. În rest, miercuri seara, într-o Sală a Sporturilor afectată de o defecțiune la instalația de încălzire, a fost o perfectă atmosferă polară. În aceste condiții s-a jucat meciul dintre Știința Bacău și Rapid București, din etapa a 13-a a Diviziei A1. Gazdele s-au impus cu 3-0. Însă au făcut-o mai greu decât o indică scorul general.

Și mai greu decât era de așteptat având în vedere atât situația din clasament a oaspetelor (penultimul loc în clasament) cât și startul de meci. Cu Laura Pihlajamaki ca „universal” si cu Alexandra Ciucu pe postul de libero (Rene Sain a revenit la echipă, dar a fost rezervă), Știința a început ca din pușcă: 7-0 și 9-1. De aici, oaspetele, cu Silvia Coman principala „gură de foc” (22 de puncte în total) au recuperat incredibil, ajungând la un singur punct distanță: 19-20!

Din fericire, finalul de set a aparținut studentelor, care, printr-un punct direct din serviciu realizat de Koleva s-au impus cu 25-22. Actul secund a fost mai degrabă o plimbare pentru Știința (25-10), în timp ce ultimul parțial a fost unul nici prea-prea, nici foarte-foarte: 25-18.

În primul set, la scorul de 22-20, la gazde a debutat, făra realizări deosebite, și noua achiziție, „universalul” peruan Carla Rueda „Cotito”. „E prea devreme să ne pronunțăm în privința ei, mai ales că vine după o pauză mai lungă.

Potențial are, ținând cont si de echipele la care a jucat, dar nu cartea de vizita întră pe teren”, a declarat antrenorul științei, Florin Grapă, care a avertizat asupra următorului meci de campionat, cel de duminică, pe terenul „lanternei” CSO Voluntari: „Nu e chiar un meci ușor.

Voluntariul s-a întărit, a adus-o pe Otasevic si încă două jucatoare din Serbia, așa că trebuie să ne trezim. Cu Rapidul nu mi-a placut atitudinea noastră. Bun, a fost foarte frig, dar asta nu-i o scuză”.

Aflată pe locul trei, la egalitate de puncte, 30, cu Dinamo, care are însă un meci în minus, Știința a mizat contra Rapidului pe următoarea formulă: Kapelovies 5 (Ciocian), Rogojinaru 15, Koleva 8, Faleș 3 (Dițu 6), Grudina 11, Pihlajamaki 6 (Rueda 3), Ciucu-libero.

Arestat după ce și-a înțepat calul cu un cuțit

    La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii oraşului Comăneşti au reţinut un bărbat de 31 ani, din Comăneşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere, rănirea animalelor şi tentativă la distrugere prin incendiere.

    În fapt, la data de 19 decembrie 2019, la o locuinţă din oraşul Comăneşti a izbucnit un incendiu cauzat de manevrarea unui bidon care conţinea benzină, lângă soba din bucătăria locuinţei, de către un bărbat de 31 ani. Urmare a producerii incendiului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului în cauză precum şi distrugerea mai multor bunuri.

    De asemenea, la data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 31 ani şi-a înţepat cu un cuţit calul. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate animalelor.

    În urma activităţilor specifice efectuate poliţiştii de investigaţii criminale au identificat bărbatul de 31 ani, din Comăneşti, bănuit de comiterea faptelor, respectiv săvârşirea infracţiunilor de distrugere prin incendiere, rănirea animalelor şi tentativă la distrugere prin incendiere.

    În cauză, bărbatul de 31 ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia Judecătoriei Moineşti, s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

    Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

      La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

      Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 43 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanului, pe direcţia Roman – Bacău, la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada Plaiului a surprins şi accidentat o femeie de 35 ani, din Bacău, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.

      În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 35 ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Cei doi participanţi la evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

      Bătrână găsită moartă în casă

        O femeie de 77 de ani a fost descoperita moartă în propria locuință dintr-un bloc situat la mică distanță de Palatul Administrativ din Bacău.

        Descoperirea a fost făcuta de pompierii chemați de administratorul asociației de proprietari, care nu o mai văzuse pe femeie de circa două săptămâni.

        Pompierii au intervenit cu platforma și au intrat pe fereastră.

        Cazul a fost preluat de Poliție.

        Mandate de executare a pedepsei cu închisoare puse în aplicare de către poliţişti

          La data de 15 ianuarie a.c, în cadrul unei acţiuni organizată pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, poliţiştii oraşului Buhuşi au identificat un tânăr de 24 ani, din comuna Blăgeşti, pe numele căruia Judecătoria Buhuşi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
          De asemenea, poliţiştii din Buhuşi au depistat şi un tânăr de 23 ani, tot din comuna Blăgeşti, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
          Cei doi tineri au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare şi au fost încarceraţi la Penitenciarul Bacău.

          La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii municipiului Moineşti au depistat un tânăr de 27 ani, din comuna Brusturoasa, pe numele căruia Judecătoria Moineşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier, fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare.
          La aceeaşi dată, poliţiştii au depistat un tânăr de 25 ani, tot din comuna Brusturoasa, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Moineşti. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
          Cei doi tineri au fost încarceraţi la Penitenciarul Bacău.

          Dosar penal pentru alcool la volan şi conducere fără permis

            La data de 15 ianuarie a.c, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat, pe DJ 241, un tânăr de 31 ani, din judeţul Vrancea, care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

            În urma testării tânărului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            Totodată, din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul de 31 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

            Pași importanți pentru construirea celui de-al doilea buncăr la Radioterapia Spitalului Județean de Urgență Bacău

            Spitalul Județean de Urgență Bacău a retransmis, pe 15 ianuarie 2020, către Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Bacău, solicitarea pentru finanțarea celui de al doilea accelerator de particule din cadrul Compartimentului de Radioterapie, o investiție absolut necesară în terapia pacienților cu afecțiuni oncologice. Solicitarea a fost însoțită de toate documentele justificative, pentru a fi inclusă în Bugetul Ministerului Sănătății pe acest an. Estimativ, un nou accelerator ar costa în jur de 18 milioane de lei.

            „Prima solicitare de finanțare a fost transmisă către Ministerul Sănătății încă din toamna anului 2019, în urma semnării contractului de furnizare a acceleratorului de particule cu firma câștigătoare a procedurii de licitație. Ministrul Sănătății de la acel moment a promis finanțarea acestui obiectiv la rectificarea bugetară din iarna anului 2019, care nu a mai avut loc.”
            Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău

            „Un al doilea accelerator pe secție este un must have. Din punctul meu de vedere orice centru medical care are și un astfel de compartiment trebuie să fie dotat cu două aparate, nu neapărat doar pentru că adresabilitatea este mare, ci pentru a fi un back-up în cazul în care unul dintre ele s-ar strica. Toți pacienții care sunt în tratament vor fi nevoiți să aștepte, iar această așteptare poate costa chiar viața! Când va fi montat și al doilea aparat, acesta nu va fi ținut de rezervă, ci va fi folosit pentru schema terapeutică a pacienților. Se va merge cu două aparate simultan, pentru a termina treaba mai repede, astfel încât să avem posibilitatea ca ele să fie și închise, tocmai pentru a le putea să le menținem cât mai mult timp, să le protejăm și să nu cedeze piesele, care și așa sunt foarte sensibile.”
            Dr. George Mihăilă, medicul șef al Radioterapiei SJU Bacău

            În acest moment, Spitalul Județean de Urgență Bacău are în proces de desfășurare procedura de atribuire a contractului de construcție a celui de-al doilea buncăr, unde va fi montat și cel de-al doilea accelerator, iar procedura urmează a se finaliza la începutul lunii martie 2020. Întreaga lucrare va costa 5,6 milioane de lei și va fi finanțată integral din bugetul CJ Bacău.

            Investiția vine în completarea proiectului de modernizare a Compartimentului de Radioterapie, finalizat în 2017. Valoarea proiectului a fost de peste 6 milioane de euro, din care valoarea echipamentelor medicale a reprezentat mai mult de 60%. Modernizarea Radioterapiei a presupus reabilitarea integrală a clădirii, care are 24 de paturi, și dotarea cu un accelerator de particule de ultimă generație, cu 2 energii de fotoni și 5 grupe de electroni, și alte echipamente medicale. Aparatul poate trata peste 70 de tipuri de cancer. Un accelerator similar mai există doar la Institutul Oncologic din Cluj, dar de generație mai veche.

            Trei incendii în județul Bacău

              În ultimele 24 ore, la nivel județean, pompierii militari au acționat pentru stingerea a trei de incendii, precum și pentru gestionarea unui număr de 14 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență.

              În afara acestor situații, salvatorii au acționat și în alte șase misiuni, precum asistență persoane, salvări de animale și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.

              Una dintre intervențiile gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în comuna Sascut, sat Pâncești, la ora 19:20. Salvatorii din cadrul Punctului de lucru Sascut au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă. Sosiți la fața locului militarii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

              Incendiu a fost lichidat în limitele găsite.

              În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă jar sau scântei provenite de la un coș de fum defect sau necurățat, au ars circa 20 mp din suprafața acoperișului.

              În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutormedical specializat persoanelor aflate in dificultate.

              Grevă la depouri

                Astăzi, mecanicii de reparații și întreținere locomotive de la mai multe depouri ale CFR din țară, inclusiv din Bacău, au declanşat un protest, oprind total lucrul. Conflictul a izbucnit, iniţial, la sediul central din Braşov al Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive – SCRL, de care aparțin mecanicii de reparații și întreținere, gestul lor fiind imitat și de restul colegilor din depourile din toată țara.

                Motivul protestului mecanicilor de reparații și întreținere locomotive este unul cât se poate de simplu, respectiv nesemnarea contractului colectiv de muncă. Practic, angajații Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive merg la muncă în virtutea contractului valabil la nivel de societate (CFR Călători), și nu a celui de la nivel de ramură.

                „E un conflict declanșat la nivel de țară. La noi, sunt relativ puțini mecanici, în total cam 16-17, pentru că suntem un punct de lucru”, a declarat Dănuț Balint, adjunctul SLC Bacău. Lucrurile nu par a fi deloc simple, întrucât protestatarii sunt deciși să nu înceapă lucrul până când nu se va intra în legalitate. Se pare că, urmare a conflictului declanșat de mecancii de întreținere locomotive, au fost înregistrate numeroase anulări de trenuri în diverse zone din țară.

                În acest context, trebuie subliniată importanța mecanicilor de întreținere, în condițiile în care locomotivele CFR nu pot pleca în traseu fără să le fie făcută revizia în depourile căilor ferate. „Răspunderea mecanicilor de întreținere și reparații locomotive este enormă. E cumva ca a sudorilor care, la final, își pun poansonul pe «lucrare», evident, păstând proporțiile de 1.000 la 1, în favoarea mecanicilor.

                Pentru că, în momentul în care, Doamne ferește!, se întâmplă un eveniment de cale ferată, se ia locomotiva la «purificat» și atunci se poate constata ce s-a făcut și ce nu s-a făcut cum trebuie. Sunt niște proceduri standard, în cadrul reviziilor, care trebuie respectate, altfel…”, spun angajații de la CFR.

                Sindicaliștii acuză conducerea CFR Călători că încearcă să falimenteze Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive, în condițiile în care operatorul feroviar de stat nu a mai încheiat niciun contract de prestări servicii cu SCRL. Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive s-a format prin desprinderea de fosta Companie Națională a Căilor Ferate Române, în prezent aflându-se în stare de insolvență.

                Ultima oră

                Joi, după ora prânzului, angajaţii Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive au încetat protestul spontan, reluând lucrul în toate secţiile din țară. Decizia a fost luată după ce conducerea companiei CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL, care expirase pe 31 decembrie 2019.

                Onești: proiectul dezvoltării infrastructurii de apă prezentat în Consiliul Local

                  Proiectul cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020”, semnat recent cu Ministrul Fondurilor Europene, a fost prezentat, joi, 16 ianuarie, într-o ședință festivă a Consiliului Local.

                  La eveniment a fost prezent și directorul general al RAJA Constanța, Felix Stroe, beneficiarul finanțării, președintele CJ Bacău, Sorin Brașovean, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, Valentin Saghiu, șefi de instituții județene și reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene.

                  Proiectul este finanțat cu 275,6 milioane de lei (57,8 mil. euro), fonduri nerambursabile, din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Circa 19.000 de locuitori ai municipiului Onești vor avea acces la apă potabilă și alți 41.500 vor beneficia de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde.

                  „Municipiul Onești – a apreciat Felix Stroie – va avea cel mai modern sistem de apă și canalizare din România datorită implementării proiectului, localitatea fiind până în prezent în afara Master Planului județului Bacău în ceea ce privește infrastructura de apă, canalizare și epurarea apelor uzate”.

                  Vineri se deschid ofertele pentru. lucrări. Acestea se vor finaliza în 2022. Se începe cu stația de epurare, din care nămolul rezultat vă fi livrat în agricultură. Se va continua cu reabilitarea rețelelor de apă potabilă și a instalațiilor aferente. Se extind rețelele, inclusiv cele de canalizare și se va investi și într-o sursă de alimentare cu apă a orașului, din Trotuș.

                  „Este un moment important și emoționant pentru oneșteni. RAJA a câștigat în numai doi ani finanțarea, cu sprijinul primăriei Onești. După multe convulsii cu fostul proprietar al sistemului de apă-canal de aici. Soluția fost RAJA Constanța, care a făcut deja mari investiții la noi. Și CJ a sprijinit noul proiect, iar CL Onești a făcut în acest sens un pas uriaș”.
                  Sorin Brașoveanu
                  președintele CJ Bacău

                  Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bacău curăță gunoaiele aruncate de automobiliști pe DN2

                    Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bacău sunt mobilizați pe DN 2, între Cleja și Faraoani, pentru a treia zi, consecutiv, pentru a curăța gunoaiele aruncate de șoferi, pe marginea drumului.

                    „Apelul nostru pentru conducătorii auto este de a păstra drumurile și spațiul adiacent curate. Din respect pentru mediu, dar și pentru ceilalți participanți la trafic, recomandarea este ca pubelele instalate în parcări să fie folosite strict pentru deșeurile rezultate în timpul deplasării pe drumurile naționale și nu pe post de tomberon pentru deșeurile din gospodării”, se arata într-un comunicat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași.

                    Pe acest traseu, tone de gunoaie sunt aruncate zilnic pe marginea drumului național, direct din autoturisme, de către conducătorii auto din localitățile riverane.

                    Trei tinere din Venezuela și Republica Moldova, expulzate pentru ședere ilegală în Bacău

                      Polițiștii de imigrări din județul Bacău, în urma activităților întreprinse, pe raza de competență, au depistat, cu ședere ilegală, trei tinere, una din Venezuela și două din Republica Moldova. Acestea sunt obligate prin decizie de returnare să părăsească România, în termen de 15 zile, două fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 800 de lei.

                      Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău, au desfășurat în primele două săptămâni ale anului, activități specifice de control pe raza de competență în scopul prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.

                      Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost depistate 3 femei, cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani, din Republica Bolivariana Venezuela și Republica Moldova, care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

                      În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acestea au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre, într-una din situații fiind revocată viza de intrare ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de ședere.

                      Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare prin care sunt obligate să părăsească țara în termen de 15 zile, două dintre tinere fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 800 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

                      Având în vedere dinamica fenomenului migraţionist, Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

                      Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău, contează pe respectul tuturor cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniu şi face apel la aceştia pentru contactarea instituţiei noastre în legătură cu orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor, în scopul prevenirii unor situaţii de ilegalitate cum ar fi: neanunţarea şederii şi a găzduirii străinilor, munca nedeclarată a străinilor, expirarea dreptului de şedere, etc.

                      Invităm cetăţenii să ne contacteze la sediul Serviciul pentru Imigrări din Bacău str. Al. Tolstoi, nr. 2 ( lângă Secţia 1 de Poliţie Bacău), tel/fax: 0234.202083, e-mail: bc.igi@mai.gov.ro, sau vizitând site-ul oficial al Inspectoratul General pentru Imigrări.

                      Amalia Gaiță în concert de început de an, la Bacău!

                        Amalia Gaiță, alături de trupa sa, invită publicul din Bacău la un concert funky-jazz și rock’n’soul!
                        Joi, 23 ianuarie, de la ora 18:30, la Restaurant Savarin, Amalia Gaiță concertează alături de Vlad Cotruş – chitară, Mihai Moldoveanu – chitară bas, Adrian Schiopu – tobe.

                        Compozițiile Amaliei se remarcă prin fuziunea de jazz-soul-funck-rock alternativ, iar concertele lor live sunt condimentate cu improvizație.
                        „Dincolo de faptul că absolut toate piesele cântate sunt creații proprii, band-ul este cât se poate de sudat, iar melanjul de stiluri prin care navighează abil acest proiect are un plus de șarm grație timbrului vocal al Amaliei. Influențele jazzy-pop a la Sade care se fac auzite în melodia River. Everlasting, compoziție care în a doua jumătate se transformă grație instrumentației într-un soi de rock alternativ cât se poate de energic, reușesc să creeze o stare de bine. De mare efect sunt și desele ruperi de ritmuri din piese ca Sun Man sau Bells and Demons, iar amestecul izbutit de funk, pop, rock și jazz care se revarsă din compozițiile acestea este de bun augur.” Zoltan Varga

                        Muzica Amaliei se poate asculta aici:
                        https://www.youtube.com/watch?v=WiQCFQerZYw&list=PL_UcaWG_G3As_vP68ciN9uK4rW9h4ciqb
                        Link eveniment:
                        https://www.facebook.com/events/467359980498277/