luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1947

VIDEO: Jandarmii montani din Slănic Moldova, alături de iubitorii sporturilor de iarnă

    Jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele din stațiunea Slănic Moldova, echipați și pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

    Pentru evitarea producerii unor situații nedorite, Jandarmeria Montană face turiștilor următoarele recomandări:

    • Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase), prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;

    • Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, trusa de prim-ajutor, dispozitive de localizare și telefonul mobil;
    • Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
    • Informați jandarmii montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor;
    • Folosiţi numai traseele deschise și nu vă abateți de la acestea.

    În cazul apariției unor situații de risc, solicitați imediat ajutorul Jandarmeriei Montane sau echipelor de Salvamont, direct sau prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele:

    – datele de identificare ale persoanei care anunţă;
    – ce s-a întâmplat;
    – câte persoane au nevoie de ajutor;
    – unde sunt persoanele aflate în dificultate;
    – când s-a produs accidentul.

    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău urează tuturor un sfârșit de săptămână reușit!

    Conducea un autoturism fără drept şi după ce a consumat băuturi alcoolice

      La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din Oneşti au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe DN 11, pe raza comunei Livezi, la volanul căruia se afla un bărbat de 67 ani, din comuna Livezi.

      În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul în cauză deţine un permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului condus, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

      PMP Bacău și-a prezentat primii candidați în alegerile locale

        Conducerea filialei județene Bacău a Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-a întâlnit, sâmbătă. 25 ianuarie, cu președinții de organizații, candidații proprii la viitoarele alegeri locale și generale și consilierii săi locali și județeni. La această reuniune au fost prezentați o parte dintre candidații în alegerile locale. Candidații au fost prezentați și ziariștilor, la o conferință de presă la care au participat președintele filialei județene, Ion Melinte, și Valerian Vreme – unul dintre membrii marcanți ai partidului, fost ministru al Comunicațiilor. Cu o zi înainte, membrii partidului din subfiliala Moinești și-au ale un nou președinte.

        „La această reuniune – a spus Ion Melinte – am discutat strategia noastră în campania pentru următoarele alegeri locale. Fie că va fi vorba de alegeri într-un tur sau în două, noi suntem pregătiți, avem candidați în peste 90% din unitățile administrative teritoriale din județ, între ei foarte mulți tineri. Sunt oameni care își doresc să facă politică, între ei oameni care au fost în diaspora, oameni care vor să schimbe starea de lucruri din comunitățile lor”.

        Organizația județeană – a precizat Valerian Vreme -, are acum 6.000 de membri. Unii dintre ei provin mai ales din ALDE, dar și din alte partide, inclusiv din PSD sau PNL. Până acum au fost validate 43 de candidaturi la viitoarele alegeri, iar în analiză mai sunt 35.


        La conferința de presă am făcut cunoștință cu opt dintre candidați:
        • Bacău – Dragoș Ștefan, fost viceprimar (pentru care se așteaptă validarea de la Centru);
        • Târgu Ocna – Neculai Drăgănuță, ofițer rezervist, fost viceprimar, venit în PMP de la ALDE;
        • Hemeiuș – Eldor State, pentru prima oară în politică, inginer;
        • Buhuși – Doru Vinca, fost membru al PD și al PNL;
        • Pârgărești – Levente Gyorgy, 32 de ani, cu o experiență de 13 ani în diaspora;
        • Moinești – Nini Alexandru Pascalini, întreprinzător, consilier local în două mandate, venit de la ALDE;
        • Slănic Moldova – Gabriel Moraru, venit de la PSD;
        • Căiuți – Ștefan Vrânceanu, cu trei mandate de consilier local.

        PMP mai are încă discuții cu mai mulți posibili candidați ai săi în Onești, Comănești și Dărmănești.

        Președinte nou la PMP Moinești

        Vineri, 24 ianuarie, la Moinești a avut loc inaugurarea noului sediu al Filialei PMP, dar și alegerea noului președinte al filialei, care va fi și candidatul PMP la alegerile locale din Moinești. Acesta este Nini Alexandru Pascalini (34 de ani), om de afaceri, antreprenor. Fost consilier local timp de șapte ani, a demisionat din ALDE, cu o scurtă oprire la Pro România. Apoi a venit la PMP.
        Este căsătorit, are trei copii (toți fete), iar al patrulea copil este pe cale să se nască (tot o fată). Nini Pascalini este angrenat în diferite proiecte culturale, în activități cu ONG-urile și instituțiile locale și din Republica Moldova.

        Reuniune PMP și în Regiunea Nord-Est

        Recent, la Gura Humorului s-au întâlnit reprezentanții filialelor PMP din Regiunea Nord-Est. „Acolo – a spus Ion Melinte – am discutat unele propuneri pentru strategia de viitor a partidului. PMP sprijină actuala guvernare, dar cu anumite condiții: dacă vor fi alegeri locale în două tururi, dacă se reduce numărul parlamentarilor la 300, dacă va fi rezolvată problema pensiilor speciale, dacă se rezolvă problema Autostrăzii Unirii și dacă vor beneficia de rețele de gaze naturale toate localitățile”.

        Și la Gura Humorului și la reuniunea din Bacău, membrii PMP au scos în evidență încrederea pe care o au în rezultatele următoarelor campanii electorale și în alegerile locale și generale, unde spun că vot ajunge la un scor de cel puțin 10% .

        Conduceau un autoturism fără drept

          Poliția în acțiune

          La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din Oneşti au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe strada Mihail Sadoveanu, pe raza comunei Pârgăreşti, la volanul căruia se afla un bărbat de 43 ani, din judeţul Ilfov.

          În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce suspendat.

          Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

          La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 49 ani, din judeţul Iaşi, pe DN2-E85, pe raza localităţii Cleja.

          Întrucât bărbatul în cauză nu a prezentat permisul de conducere la solicitarea poliţiştilor, aceştia au verificat şi constatat faptul că conducătorul auto are dreptul de a conduce suspendat.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

          † DUMINICA a III-a de peste an

          Episodul citit în duminica a III-a de peste an ne relatează primele gesturi şi cuvinte ale lui Isus, gesturi şi cuvinte de o importanţă fundamentală. Într-adevăr, episodul nostru este marcat de dorinţa lui Isus de a merge către Naţiunile păgâne, mai precis de a părăsi deşertul în care s-a constituit poporul lui Israel pentru a se îndrepta către ţărmul lacului, către Galileea Neamurilor. Isus este atent la „semnele timpurilor”.

          Ce nevoi vedem în lumea din jurul nostru? Vedem, de exemplu, nevoia de mai mulţi mesageri ai iubirii şi păcii lui Dumnezeu în lumea de astăzi? Ce putem să facem personal în legătură cu aceasta, ţinând cont de circumstanţele personale ale vieţii noastre? Când vom începe cu adevărat să facem ceva în această privinţă sau aşteptăm oare un semn special de la Dumnezeu? Acel semn ar putea să nu vină niciodată. Asemenea lui Isus, trebuie să învăţăm să citim „semnele timpurilor” în care trăim.

          Isus ne-a asigurat: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine pe văzute cu ochii şi nici nu se zice: Iat-o aici sau acolo, căci împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru (Lc 17,20-21) şi, aşa cum spune sfântul Paul, ea nu este mâncare şi băutură, ci bucurie, pace, dreptate şi fericire în Duhul Sfânt (cf. Rom 14,17). Pentru aceasta, cine nu găseşte împărăţia lui Dumnezeu în inima sa, nu o poate găsi nicăieri. Fidelitatea faţă de Dumnezeu este grea, iar uneori nu reuşim să o trăim şi apoi intrăm în criză. Dacă vrem să fim într-adevăr ucenicii Domnului, trebuie să venim la lumină. Acesta trebuie să fie programul nostru de viaţă. Să lăsăm lumina să ia locul întunericului.

          Stagiritul (Aristotel din Stagira) spune că acela care cunoaşte înţelesul profund al cuvintelor este cel mai aproape de adevăr şi se poate bucura mai mult de ceea ce descoperă. Să căutăm înţelesul profund al cuvintelor lui Isus, ca să ne găsim bucuria inimii! Să îi cerem astăzi lui Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de a citi „semnele” timpurilor noastre pentru a putea înţelege corect din evenimentele din lumea din jurul nostru ceea ce Dumnezeu cere de la noi. Şi să cerem curajul de a începe să facem acel lucru, nu doar să ne rugăm pentru el.

          Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău

          Proiecte editoriale 2020 (III)

          I-am invitat pe câțiva dintre scriitorii băcăuani să ne facă mărturisiri despre proiectele literare pe care le-au croit pentru 2020. Astăzi, „mărturisirea” poetului-filosof, eseistului Ion Dinvale și cea a poetei, romancierei, eseistei Cristina Ștefan…

          „Nu atât ce spui ci, mai ales, ce scrii poate fi folosit împotriva ta..”

          Ion Dinvale: „Ocupat cu viața, cum se spune adesea, scriu puțin, anevoie și cu mari intermitențe: «Se lasă greu poemul… opune rezistență…/ Anevoios și trudnic, aduce-a penitență/ Și pare că se plimbă o galbenă feștilă/ Pe- a minții zdrențuită și-ngălbenită filă». Altfel spus, se-nchide cercul. Scrisul devine, ca la-nceputuri, un supliciu și tot mă aștept ca doamna să-mi tragă, din când în când, cu rigla peste degete, ori să mă ridice de perciuni sau de urechi, zicându-mi:«Așa se fac literele mari sau mici, de mână sau de tipar?»…
          Ajuns la fruntariile vârstei temătoare și prudente, proiectele – ce termen antipatic și constrângător – nu pot fi decât pe termen scurt și, evident, puțin temerare. Cititorii nu trebuie să considere o amenințare, dar în această primăvară cu vibrări de violet, vor apare în vitrine versuri de-un bătrân poet. Cu jenă, mărturisesc faptul că e vorba de al șaptelea volum, un act de-o insolență, dacă nu de-o impertinență, revoltătoare, de neiertat, când mă gândesc că Eminescu n-ar fi publicat niciun volum, dacă n-ar fi fost opresiunea «tiranului» Maiorescu. Așa cum am mai spus și altădată, cutremurător este gândul că nu atât ce spui ci, mai ales, ce scrii poate fi folosit împotriva ta, la judecata de apoi a slujitorilor cuvintelor, mai mult sau mai puțin sacre. Or, eu voi da seamă de ale mele câte scriu, vorba cronicarului, inclusiv pentru «O samă de cuvinte» ce sunt auzite din om în om și însemnate de mine, mic logofăt, de gradul al treilea, din sărmana Țară de Jos a Moldovei, trăitor – umil și anonim – printre oameni și, mai ales, printre cărți. La ele doresc de o vreme, cu osârdie și cu știință pe măsura puterilor mele, pentru că a le lăsa nescrise «este inimii durere».
          Dacă îmi dă Dommnul zile, nădăjduiesc să le scot la vedeală, despuiate de orice podoabă de prisos, fără gând de chiverniseală, fără de gând hiclean și fără multă fățărie sau țărămonie. Dar, mai ales, fără a mă lua după cei cu minte puțină, după cei ce păcătuiesc din neștiință, din zavistie, ori luându-se după «buiguite și deșarte scripturi».”

          „Merg înainte… cu nădejde în Dumnezeu”

          Cristina Ștefan: „Mă întreb și eu despre perspectiva mea literară la începutul rotundului an 2020… După atâția ani efervescenți, vreo 12, cu 22 de volume de autor publicate, 3 romane, 3 volume de recenzii și critică literară, după editarea pe ARTBook a peste 50 de titluri și multe debuturi reușite, o activitate jurnalistică la care unii sunt uimiți, cele două site-uri Cenaclul Lira21 și usrbacău. ro, ar mai fi cazul să continui? Sau ar trebui să-mi iau un răgaz de odihnă… Sunt activități ale mele care impun continuitate, cele două site-uri și activitatea de redactor la trei reviste importante: Plumb – Bacău, Mărturii culturale – Satu Mare și Cetatea lui Bucur din București. Dar este o activitate la care nu aș renunța: descoperirea tinerelor talente literare și promovarea lor. Apoi, grupul literar de pe Facebook, «Uniunea Scriitorilor Filiala Bacău. Să ne cunoaștem scriitorii», îmi ocupă toate diminețile, cu noutăți culturale transmise, aniversări, aprobare sau dezaprobare de postări. Așadar, aș face o pauză de publicații personale, deși lucrez la două cărți: una de versuri și un roman, scris în mulți ani, prima parte fiind deja publicată din 2010. Primul titlu: Caz clasat. Este un roman satiric, acțiunea lui este dincolo de timp, așa cum este umorul, arhetipal. Personajele sunt tipologii printre care trăim, între realitate și ficțiune. Deocamdată l-a citit prozatorul Dan Perșa, pentru că am încredere în discernământul său critic și-n acel Da de aprobare. Merg înainte… cu nădejde în Dumnezeu. La mulți ani, colegilor de breaslă și multe realizări de talent în literatură!”

          Asociația „Gil Ioniță”: Hub-ul Cultural, ca alternativă la shopping-ul de la mall

            Într-un oraș sufocat de farmacii, restaurante sau săli de jocuri de noroc, un inedit proiect este pe cale a fi pus în practică în fostul club CFR din apropierea gării din Bacău. Este vorba despre un hub cultural care va adăposti, în generosul spațiu de circa 650 de metri pătrați, diverse activități specifice artelor vizuale și nu numai, de la expoziții de pictură, grafică, fotografie ori caricatură, până la spectacole muzicale, concursuri de dans, lansări de cărți sau cluburi de teatru pentru cei mici ori pentru adolescenți etc.

            „Este un spațiu în care, din nefericire, de aproape 40 de ani, nu s-a întâmplat nimic, iar acum este într-o stare de degradare fantastică. Sperăm să-l aducem într-o zonă de utilitate, să-l facem funcțional. Poate nu o să-l pot aduce în zona de lux, pentru că nu am forța financiară, dar garantat va fi un strop de… cultură”, ne-a declarat avocatul Tibi Ioniță, nimeni altul decât fiul regretatului folk-ist Gil Ioniță.

            Deocamdată, Asociația „Gil Ioniță”, cea care va implementa proiectul, a reușit câștigarea licitației de închiriere a spațiului aparținând societății de cale ferată CFR Călători. Urmează obținerea autorizațiilor de construire și ulterior, a celor de funcționare, astfel încât, cel târziu în toamnă, să fie organizate primele activități culturale.

            Din păcate, toate investițiile, estimate la circa 200.000 de euro, vor fi susținute din resursele proprii ale Asociației, întrucât accesarea unor fonduri europene nu a fost posibilă, sediul hub-ului nefiind proprietatea organizației.

            Tibi Ioniță

            „Este un proiect frumos și sper să-l pot duce până la capăt. În prezent, caut finanțări pe la oamenii de afaceri, o parte dintre materiale fiind deja promise, ca sponsorizare, de anumite societăți comerciale. Nu am acoperite, încă, sumele ce vor fi cheltuite pe manoperă și pe avize și autorizații. Numai cea de risc seismic, de exemplu, costă destul de mult”, a completat Tibi Ioniță.

            Interesant este că, în activitățile care se vor derula pentru reabilitarea construcției și transformarea sa în spațiu destinat culturii, alături de firmele specializate în construcții sau instalații electrice etc, vor fi angrenați și diverși voluntari.

             

             Terapia cu Vacuum Intermitent prin VACUMED

              Ce este Terapia cu Vacuum Intermitent?

              Terapia cu Vacuum Intermitent are la origine cercetările medicale ale NASA despre efectele spațiului cosmic asupra sănătății umane. Astfel, s-a constatat că astronauții aflați în condiții de imponderabilitate trebuie să fie supuși la fiecare 10 ore unei presiuni negative (mai mică decât presiunea atmosferică) pentru a evita complicațiile la nivelul sistemului cardiovascular. Mai precis, aceasta este singura cale prin care se poate asigura o circulație sanguină corespunzătoare la nivelul membrelor inferioare, în condițiile unei gravității foarte scăzute sau inexistente.

              Ca principiu, Terapia cu Vacuum Intermitent constă în aplicarea alternativă, la nivelul membrelor inferioare, a unei presiuni negative, urmată de o presiune pozitivă. Se urmărește astfel crearea unui ciclu de dilatare-comprimare vasculară, având ca efecte benefice stimularea cardiovasculară și revascularizarea țesuturilor afectate de boală.

               În ce constă tehnologia VACUMED?

              Pornind de la rezultatele obținute de NASA, oamenii de știință ai Centrului Aerospațial German au proiectat echipamentele VACUMED, aducând astfel terapia „din spațiu, pe Pământ”.

              VACUMED are ca scop prevenirea și tratamentul problemelor de circulație sanguină periferică, fiind în același timp și un valoros instrument terapeutic de recuperare. Echipamentul este pre-programat pentru tratarea a numeroase afecțiuni, încorporând experiența acumulată în peste 100.000 de ședințe de terapie. Astfel, se oferă pacientului garanția celor mai bune practici terapeutice, în condițiile în care terapeutul dispune de o procedură simplă, sigură și ușor de asimilat.

               Care sunt avantajele Terapiei cu Vacuum Intermitent prin VACUMED?

              Terapie non-invazivă, fără risc de complicații ulterioare

              Fără durere, indiferent de natura sau gravitatea afecțiunii de care suferă pacientul

              O enormă experiență terapeutică, disponibilă deja oricărui pacient.

               Unde poți beneficia de Terapia cu Vacuum Intermitent prin VACUMED?

               

              Sibiu – ARIA , Brașov – ICCO Medical, Deva – Clinica de Biorezonanță și Medicină Alternativă, Techirghiol – Sanatoriul Balnear și de Recuperare, Eforie Sud – COSMOS Recovery, Constanța – Fiziozone, București – Centrul Medical PROVITA, Bacău – Physiokinesys .

               Cum se desfășoară o sesiune de Terapie cu Vacuum Intermitent prin VACUMED?

              Echipamentul VACUMED Flow Regeneration System are o formă cilindrică, unul din capete fiind închis, iar celălalt fiind prevăzut cu un dispozitiv de etanșare sub formă de iris.

              Pacientul rămâne îmbrăcat, fiind îndepărtate doar cureaua, pantofii și alte elemente vestimentare ce pot afecta circulația sanguină pe durata sesiunii. Apoi pacientul se întinde pe spate, intrând în VACUMED cu picioarele și partea inferioară a trunchiului, până la nivelul coastelor.

              Prin simpla restrângere a unei diafragme la nivelul șoldurilor, cilindrul se etanșează, izolând în interior variațiile de presiune. Odată etanșat, VACUMED aplică asupra pacientului variații de presiune conform programului stabilit de terapeut, îndeplinind astfel, practic, rolul de a doua inimă.

              Pacientul rămâne pasiv pe toată durata sesiunii, care poate varia între 30 și 40 minute. Sesiunea este plăcută, lipsită de durere, zgomot, claustrofobie sau alte inconveniente, și nu presupune aproape deloc vreun contact cu terapeutul. De asemenea, pacientul nu resimte nici o durere, indiferent de afecțiunea de care suferă sau de severitatea ei, deoarece nu se aplică nici un fel de compresie asupra trupului.

               Pentru ce afecțiuni este recomandată Terapia cu Vacuum Intermitent prin VACUMED?

              Terapia cu vacuum intermitent VACUMED este recomandată atât persoanelor suferinde cât și celor cu o stare de sănătate foarte bună.

              Insuficiență venoasă cronică (ulcerul venos al piciorului, varice)

              Sindromul post-trombotic

              Edem

              Ulcere și alte răni care nu se închid

              Inflamații post-chirurgicale sau post-traumatism

              Boala ocluzivă arterială periferică

              Neuropatia diabetică

              Dureri cronice (picioare, răni, artrită)

              Sindromul „picioare neliniștite”

              Reabilitarea și recuperarea în urma traumatismelor din sport, inclusiv a fracturilor

              Limfoedem – tratamente pentru tonifierea musculară și îndepărtarea celulitei

              Refacerea post efort și Creșterea performanței sportive

               Ce contraindicații există pentru Terapia cu Vacuum Intermitent prin VACUMED?

              Deși aproape nu există contraindicații, totuși nu se recomandă persoanelor aflate în următoarele situații:

              Flebotromboză, tromboflebită, tromboză venoasă de adâncime mai nouă de 8 săptămâni

              Boli inflamatorii acute ale pielii și țesutului subcutanant (furunculoză, piodermă, abces)

              Insuficiență cardiacă de nivel III-IV

              Hipotensiune

              Hipertensiune de nivel II

              Sarcină sau intervenții chirurgicale foarte recente în zona inelului de strângere

               

              În Bacău, terapia VACUUM o găsiți doar la PhysioKinesis – Recuperare Medicală. Alături de multe alte terapii de ultimă generație, TECARE, LASER, SHOCKWAVE, STIMAWELL, DECOMPRESIE 3D, etc. Efectuată împreună cu celelalte terapii, VACUUM-ul are rolul de a amplifica efectul acestora, deci de a grăbi foarte mult vindecarea.

               

               

              PhysioKinesis Recuperare Medicală

              Str. Ioniță Sandu Sturdza 52

              Tel 0744.541.501

              office@physiokinesis.ro

               

              Unirea Principatelor sărbătorită de ferdinandiști la Focșani, oraș simbol al Unirii

                Însemnătatea zilei de 24 ianuarie a fost marcată de elevii claselor a V-a A și B de la Colegiului Național „Ferdinand I” printr-o vizită la Focșani, orașul de pe hotarul celor două Principate. Elevii au vizitat mai multe obiective care amintesc despre acest moment important din istoria românilor.

                Prima oprire a fost la Muzeul Unirii în care se află numeroase documente care atestă faptul că orașul Focșani a fost un important centru al mișcării unioniste. Acesta, cuprinde exponate de mobilier din epocă și obiecte care au aparținut familiei domnitorului Cuza. Un loc aparte în expoziție îl ocupă personalitatea şi activitatea legendarului, Ioan Roată din Câmpuri.

                Următorul popas a fost în centrul oraşului care păstrează ca simboluri ale acestui eveniment istoric: Monumentul Unirii şi Borna de hotar situate în Piaţa Unirii, pe vechea graniță dintre Ţara Românească şi Moldova.

                La final, elevii, însoțiți de prof. Gabriela Ciuche, prof. Mirela Mușat și prof. Mihaela Savin au poposit la Mausoleul de la Mărășești, un monument istoric dedicat eroilor Primului Război Mondial. Sacrificiul soldaților a contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1918, dar primul pas important pe calea înfăpturii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859.

                Spectacol extraordinar al Ansamblului „Busuiocul”: „Unirea, naţiunea a făcut-o!”

                  24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 2020. 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românescă, sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, act crucial în desăvârşirea Marii Uniri de la 1918. Realizată cu acordul întregii populaţii şi după importante negocieri cu marile puteri ale vremii, Unirea de la 1859, de la Bucureşti a rămas în inima şi conştiinţa românilor ca unul dintre cele mai dragi şi emoţionante evenimente istorice, politice şi sociale, de care ne amintim mereu, la care facem apel de fiecare dată când ne este greu.

                  Pentru a marca, şi în acest an, Unirea de la 24 Ianuarie, cât şi 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza ( 20 martie 1820; Bârlad), Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Bacău, în parteneriat cu Filarmonica „Mihail Jora”, au organizat, vineri, 24 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala ATENEU, spectacolul de muzică şi dansuri „Unirea, naţiunea a făcut-o!”


                  Această primă întâlnire din 2020 cu publicul iubitor al tradiţiilor populare şi al folclorului autentic din cele două provincii româneşti, Ansamblul „Busuiocul” a oferit băcăuanilor, după o regie care a punctat cele mai importante momente ale procesului de unirea a celor două ţări, nestemate ale creaţiei populare şi clasice. Sutele de spectatori au cântat, împreună cu membrii ansamblului, solişti vocali şi instrumentişti, Imnul de Stat şi Hora Unirii, îndrăgita poezie a lui Vasile Alecsandri, pusă pe muzica compusă de Alexandru Flechtenmacher, aplaudând apoi celebra Baladă pentru vioară a lui Ciprian Porumbescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestuia şi una dintre puţinele lucrări româneşti ale secolului al XIX-lea, care se bucură de mare popularitate în continuare, stilizând elemente ale doinei, baladei şi romanţei, înmănunchindu-le într-o scriitură instrumentală romantică, expresivă, răscolitoare, de mare lirism, care te emoţionează profund.

                  Povestea Unirii a fost spusă frumos şi emoţionant de actorii Viorel Baltag, Tiberiu Bitere Gabor, Alina Simionescu şi Dumitru Rusu, care au rememorat celebrele scene cu Jurământul lui Cuza, Moş Ioan Roată sau Elena Cuza.
                  Cântece populare, unele cu un conţinut patriotic, au interpretat solistele Georgiana Păduraru (Nu uita că eşti roman, O lumânare pentru vii), Pe-al nostru steag e scris unire, Basarabie frumoasă, Bucovină mândră floare, Suntem români mereu (Grup vocal „Flori de camp”), extraordinarul recital al preoţilor-solişti Ionuţ Avram, Ciprian Ignat şi Ionuţ Ciobanu, cât şi ale solistelor Paula Florescu, Ana Maria Dancă şi Irina Sabău, urmate de suitele de dansuri populare din Moldova, Munteania şi Ardeal, au completat un spectacol de o înaltă ţinută artistică, asigurată de meastru coregraf Petre Vlase, director al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul”, conducerea muzicală a aparţinut solistului şi dirijorului Mihai Gherghelaş.

                  VIDEO: Pompierii continuă căutarea criminalului

                    Pompierii băcăuani continuă și astăzi căutarea bărbatului care și-a ucis concubina într-o mașină, lângă Podul Șerbănești.

                    Se deschide pârtia de schi de la Slănic Moldova

                      Pârtia de schi Nemira din stațiunea Slănic Moldova va fi deschisă pentru prima dată în această iarnă.

                      Deschiderea sezonului de schi 2020 are loc sâmbătă, 25 ianuarie!

                      „Vă așteptăm de la ora 10.00, să vă distrați pe Pârtia de schi Nemira și să vă bucurați de zăpadă!”, au anunțat pe Facebook administratorii pârtiei.

                      Echipa tehnică lucrează pentru pregătirea pârtiei.

                      Starea pârtiei este satisfăcătoare.

                      Realitatea nefardată la 161 de ani de la unire: Moldova și Ţara Românească, mai separate decât oricând

                        Cele două foste principate, Moldova şi Ţara Românească, sunt mai separate decât oricând din punct de vedere economic la 161 de ani de la momentul la care au ales să se unească, potrivit unei analize realizată de compania de consultanţă Frames.

                        În prezent nu există un drum fezabil care să lege cele două provincii, iar căile feroviare se destramă pe zi ce trece, relevă analiza citată.

                        „Acum 161 de ani, românii din Moldova şi Ţara Românească alegeau să se unească, cu gândul la un stat unitar, cu drepturi şi avantaje egale pentru toţi locuitorii. Anii au trecut şi, dincolo de politică, de unirea administrativă şi de legăturile sociale, din punct de vedere economic, al investiţiilor regionale şi al infrastructurii, unirea a întârziat să apară. Nici acum, după 161 de ani, nu avem nici măcar un drum fezabil care să lege cele două provincii, iar căile feroviare se destramă pe zi ce trece. Din punct de vedere economic, cele două foste principate sunt, în prezent, mai separate ca oricând”, consideră analiştii Frames.

                        Ţara Românească, în principal Bucureştiul şi Ilfov-ul, se află la cel mai ridicat nivel de prosperitate din istorie, în timp ce Moldova a ajuns polul sărăciei din Uniunea Europeană.

                        Potrivit datelor de la Comisia Naţională de Prognoză, Bucureşti-Ilfov a realizat, anul trecut, un PIB de 276,3 miliarde de lei, adică aproape un sfert din PIB-ul naţional, cifrat la 1.040 de miliarde de lei. La polul opus, cele cinci judeţe din Regiunea de Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava şi Neamţ), luate în calcul în analiza Frames, au realizat, împreună, nici jumătate din această sumă – 107,1 miliarde lei.

                        Nici în acest an nu se întrevede o îmbunătăţire a situaţiei în condiţiile în care CNP estimează că Regiunea Bucureşti-Ilfov va realiza un PIB de 297,7 miliarde de lei, în timp ce Regiunea Nord-Est abia va ajunge la 116,7 miliarde de lei.

                        „Estimările indică o adâncire a discrepanţelor economice la nivel regional, în anii următori, iar datele din Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş şi celelalte judeţe din Ţara Românească confirmă această tendinţă. Perspectivele PIB-ului la nivel regional indică un avans de 83,8 miliarde de lei pentru zona Capitalei, până în 2023, şi de numai 39,3 miliarde de lei pentru cele cinci judeţe din Moldova, arondate Regiunii Nord-Est”, arată analiza Frames, remisă joi AGERPRES.

                        În acest context, Adrian Negrescu, managerul Frames, afirmă că Moldova n-a reprezentat, niciodată în istoria recentă, o prioritate reală pentru guvernanţii de la Bucureşti, lobby-ul local nu a funcţionat, iar politicienii şi administratorii din judeţele Moldovei nu au reuşit să impună niciun proiect major de dezvoltare care să permită atragerea investitorilor şi creşterea nivelului de trai.

                        „Dincolo de perioada comunistă, când discrepanţele erau ceva mai temperate, ca urmare a planurilor de industrializare forţată, după Revoluţie, Moldova a rămas în urmă la capitolul investiţii în infrastructură şi a întârziat să ofere oportunităţile de business care să atragă investitori”, a arătat Adrian Negrescu.

                        Potrivit Frames, după ce, în anii 90, judeţele Moldovei deveniseră polul lohn-ului românesc, treptat şi aceste business-uri s-au închis, iar forţa de muncă a început să emigreze masiv spre Occident şi în zonele mai bogate din ţară, precum Bucureştiul. La polul opus, Ţara Românească, regiune în care Bucureşti-Ilfov reprezintă principalul pol de atracţie pentru investitori, a beneficiat de investiţii, de politici publice, de facilităţi care au adus o creştere economică substanţială, care au atras ca un magnet forţa de muncă, inclusiv din Moldova.

                        Aşa s-a ajuns ca, potrivit datelor BNR, Bucureşti-Ifov să atragă investiţii străine directe de 49,2 miliarde de euro la nivelul anului 2018, iar judeţele din Nord-Estul ţării de numai 1,92 miliarde de euro, subliniază sursa citată.

                        Şi salariile, principalul indicator al prosperităţii populaţiei, au evoluat diferit în cele două regiuni. Dacă în Vaslui, de exemplu, salariul mediu net a crescut, din 2014 până în prezent, cu numai 1.300 de lei, la 2.516 lei, în Bucureşti, venitul mediu net a ajuns anul trecut la 3.946 lei, în creştere cu 1.555 lei. Singurul judeţ care se apropie de situaţia din Capitală, din prisma salariilor, este Iaşiul care, pe fondul evoluţiei economice pozitive din ultimii ani (IT, telecom etc.), a raportat un salariu mediu net de 3.096 de lei în 2019, cu un avans aproape identic în cifre reale cu Bucureştiul.

                        „Situaţia oarecum prosperă din Bucureşti-Ilfov este, pe de altă parte, una singulară în fostul principat Ţara Românească. Şi aici, discrepanţele între locuitorii din Capitală şi din celelalte judeţe din regiune s-au accentuat, sărăcia fiind la ordinea zilei în majoritatea judeţelor din Bărăgan şi Oltenia”, arată analiza Frames.

                        Mai mult, lipsa infrastructurii şi scăderea puternică a forţei de muncă în Moldova s-au tradus, în ultimii ani, şi într-un recul semnificativ în privinţa apetitului pentru business, comparativ situaţia din Ţara Românească. Astfel, dacă în 2008 în cele cinci judeţe din Regiunea de Nord-Est se înfiinţau 15.363 de firme şi PFA-uri, în 2019 abia dacă au trecut de 13.000. La 30 noiembrie 2019, la Registrul Comerţului erau înregistrate 101.122 societăţi active în Moldova, faţă de 220.625 cât erau în Bucureşti.

                        Analiştii subliniază, în context, că situaţia din Moldova nu este una unică la nivel naţional în condiţiile în care, cu excepţia unor poli de creştere economică, concentraţi în jurul oraşelor mari, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Sibiu, restul judeţelor se zbat, de asemenea, în sărăcie.

                        Potrivit acestora, actuala situaţie economico-socială riscă să se agraveze. „Precum un bulgăre de zăpadă, problemele precum cele legate de infrastructură, salarizare, lipsa forţei de muncă, scăderea natalităţii se vor acumula şi se vor accentua, fenomenul enclavizării economice a României riscând să se adâncească şi mai mult”, arată analiza Frames.

                        Ieşirea din această buclă economică negativă poate fi realizată, potrivit experţilor, prin asumarea unui plan coerent de dezvoltare regională, printr-o reformă administrativă şi prin direcţionarea fluxurilor investiţionale către zonele defavorizate, cu acordarea de facilităţi fiscale.

                        „Avem prea multe judeţe, o birocraţie mult prea accentuată, avem nevoie de redesenarea hărţii României pe zone de dezvoltare economică, cu manageri şi proiecte viabile, pe fonduri europene, avem nevoie de infrastructură şi voinţă politică. România este, din păcate, de prea mulţi ani, sub domnia baronilor locali care, dincolo de afacerile personale, n-au contribuit cu nimic la atragerea investitilor, la crearea de locuri de muncă, la bunăstarea locuitorilor”, a subliniat managerul Frames.

                        Analiza firmei de consultanţă a fost realizată pe baza datelor publice de la Comisia Naţională de Prognoză, Institutul Naţional de Statistică şi Registrul Comerţului pentru perioada 2008 – 2019, cu focus pe judeţele din Regiunea Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov. AGERPRES

                        Atunci când poezia leagă suflete

                        Teatrul Municipal „Bacovia” a găzduit, pe data de 15 ianuarie, un eveniment ce a invitat locuitorii orașului Bacău, și nu numai, să iasă din zona lor de confort și să-și manifeste sentimentele prin poezie, în fața tuturor oamenilor din sală, scena devenind un tărâm al emoțiilor ce aparține în totalitate tinerilor și vârstnicilor dornici să-și împartă viziunile alături de ceilalți. Sala era aproape plină cu oameni din toate categoriile sociale și de vârstă, aduși împreună de același interes comun: poezia.

                        Acest detaliu m-a îndemnat spre realizarea unui mic studiu al confruntării tradiționale dintre generații, care nu-și are locul numai în mod direct, în autobuzele înghesuite de la ora patru, ci și în mod indirect, pe scenă, determinate de diferențele dintre principii și valori. Cum viața ne șlefuiește pe fiecare în parte, odată cu timpul, a fost normal ca bătrânii să fie cei mai dezinvolți dintre recitatori, față de adolescenții mai timizi, aceștia dându-ne o lecție despre încrederea în sine.

                        Cei mai în vârstă au abordat teme clasice, care reflectă cu exactitate valorile pe care le au în sânge, teme precum patria și timpul. Adolescenții, niște adevărați căutători ai adevărului și luptători pentru o schimbare în bine, au preferat teme nonconformiste precum universul, societatea distrugătoare de visuri sau chiar haosul. Firescul care a reunit cele două generații a fost iubirea, parte din viața oricărui om, temă abordată în mod comun de ambele extreme, dar în moduri diferite.

                        Cei mai tineri priveau dragostea cu naivitate, fascinație și dor, iar cei vârstici o considerau ceva efemer, trist, dar frumos, ca efect a trecerii prin viață, cu dezamăgirile și bucuriile ei, echilibrul pe care cei tineri vor urma să îl descopere. În mod surprinzător, adolescenții și tinerii au fost cei care au avut curajul să debuteze cu creații proprii, în timp ce bătrânii au preferat terenul stabil, poeziile mai cunoscute, scrise de autorii mari, precum Mihai Eminescu, dar cu care noi, românii, putem empatiza, după cum mulți dintre ei au spus. Structurile ordonate, clasice, au fost preferate de către seniori, adolescenții dovedind pentru a mia oară că preferă să trăiască în prezent, abordând o structură neologică, un univers fără reguli, în care ei își pot modela gândurile fără rimă sau măsură.
                        La final de spectacol nu am putut observa decât fapul că, în ciuda diferențelor generate de vremurile diferite care ne-au format ca persoane, ființe umane suntem toți.

                        Fiecare are sentimente puternice, gata să iasă din cufărul sufletului, iar cu toții putem conviețui, pentru că diferențele dintre noi sunt ceea ce fac viața atât de distractivă. Diversitatea este frumoasă, iar generațiile nu ar trebui să se confrunte niciodată, nici măcar în autobuzul înghesuit de la ora patru, deoarece viața își pune tiparul diferit pe fiecare om, prin filtrul timpurilor din care acesta face parte.

                        Miruna Trofor, elevă, în clasa a IX-a, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
                        FOTO: Teatrul Municipal Bacovia

                        Alegerile, un sport democratic

                        Alegerea primarilor este, în opinia mea, o întrecere între mai mulţi competitori. Ca în sport, câştigă cel mai bun. Aşa ar fi normal. Toţi se aliniază la start, cu şanse egale. Nimeni nu se înscrie în competiţie pentru a pierde. În tribune, spectatorii îşi aleg favoriţii. Aplauzele le primeşte doar cel mai bun. Şi la alegeri sunt situaţii când învingătorul este stabilit la o foarte mică diferenţă de voturi, aşa cum se întâmplă şi în sport, când uneori se apelează la „fotografie”. Corect!

                        De ce unele partide se dau de ceasul morţii ca alegerea primarilor să se facă în două tururi? Din calcule pur politicianiste, care nu mai au nicio legătură cu întrecerea onestă, cinstită, bazată pe argumente, planuri, proiecte, notorietate, experienţă etc., aşa cum în sport contează antrenamentul, forţa, tehnica, rezistenţa, inteligenţa, experienţa competiţională.

                        Ce se întâmplă în turul II? Încep negocierile, atragerea de noi votanţi dintre cei pierdanţi în turul I, promisiuni de posturi, de avantaje, se fac presiuni, „argumente” care nu au nicio legătură cu democraţia, întrecerea, cu fair-play-ul. De regulă, cel care vine de pe locul II apelează la tot felul de artificii, deoarece votanţii celui dintâi rămân aceiaşi, cu puţine excepţii.

                        Se tot spune că un candidat aflat deja pe funcţie este în avantaj, afirmaţie subiectivă, obiectiv rămâne palmaresul. Cine îi opreşte pe cetăţeni să vină la vot? Să vină la vot, să se înregistreze o prezenţă de 90-95 la sută şi atunci, primarul ales dintr-un singur tur nu ar mai fi „nereprezentativ”.

                        Eu sunt pentru alegeri într-un singur tur, este cel adevărat şi dacă vreţi pot aduce în discuţie şi numărul de voturi obţinute, nici în turul II, câştigătorul nu ia mai mult de 25-35 la sută din cei prezenţi la vot. De ce? Pentru că, de obicei, prezenţa la vot în turul II este mai scăzută, cei cărora nu le-a ieşit favoritul, aleg să stea acasă, pentru a nu da votul „duşmanului”. Alegerea într-un singur tur este democratică şi constituţională.

                        Produsele inteligente, soluția de viitor a agriculturii

                          Participare neașteptat de numeroasă la cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Internațional „Soluții științifice inovatoare în agricultură” (22-24 ianuarie 2020), peste 100 de fermieri din județ și toată țara, dar și de peste hotare, răspunzând afirmativ invitației făcute de organizatorii evenimentului. Lor li s-au alăturat oaspeți străini veniți din Israel, Republica Moldova sau din îndepărtata Australia, care le-au împărtășit participanților din experiențele personale în domeniul agriculturii, precum și produsele utilizate cu maximă eficiență în țările lor.

                          Invenții, în lupta cu dăunătorii

                          Astfel, în cea de-a doua zi a simpozionului, organizatorii au programat lansarea a nu mai puțin de trei produse abia scoase la lumina zilei de firma Romchim Protect, uzina de noutăți a prolificului inventator Ion Neculcea, cel care poate fi numit, pe bună dreptate, „părintele” a zeci de produse revoluționare care, în ultimii ani, au făcut valuri uriașe în domeniul agriculturii și nu numai. Primul pe listă a fost Agrisol NPK 38.6.6, un produs absolut magnific, așteptat cu nerăbdare de sute de fermieri care, în ultimii ani, au înregistrat pagube semnificative provocate de dăunătorul Diabrotica Virgifera Virgifera, cunoscut și drept viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Onoarea de a-l prezenta i-a revenit distinsului profesor universitar dr. ing Viorel Rați. „«Le Conte», este botezat. Are un nume mai «nobil» ca să zic așa.

                          Americanii îl cunosc numai sub această denumire, semn că nu le place să citească foarte mult în latină. Din păcate, acest dăunător face ravagii în America, de foarte mult timp”, a spus prof. univ. Viorel Rați. Am aflat că periculosul dăunător a ajuns la noi, adus fiind de radiatoarele TAB-urilor conduse de soldații americani în timpul războiului din Iugoslavia. După 1992, dăunătorul s-a răspândit peste tot în Europa, plecând din Serbia, spre Ungaria, apoi Germania, Ucraina și, acum, la noi, în România.

                          „Este o luptă continuă. Or, acest insecticid biologic încorporat în îngrășământul chimic vine ca o armă, cea mai bună, în lupta cu Diabrotica. Este, clar, un produs de viitor, inteligent. Inteligență care vine, în primul rând, prin produsele chimice de fertilizare, care sunt 100 la 100 solubile, apoi, prin metoda de fabricație, la uscat și nu cu adăugare de lichid. Iar, la final, deștept este și faptul că produsul acceptă să încorporeze în interiorul său aceste insecticide biologice, acești prădători naturali, printre care se numără și Beauveria bassiana”, a explicat prof. univ. Viorel Rați, pe scurt, avantajele uimitoare ale fantomaticului Agrisol NPK 38.6.6.
                          Invențiile care-i scot din faliment pe fermieri

                          Au urmat două alte produse la fel uimitoare, inedite în întregimea lor, destinate a rezolva alte probleme des întâlnite de producătorii agricoli – pagubele produse de înghețurile târzii sau timpurii, „Magma” este un combustibil ecologic sub formă de gel, iar „Exo”, supranumit „dușmanul înghețului”, dar care este prietenos cu plantele și cu mediul, având la bază, printre altele, glicerină vegetală, polizaharide, săruri anorganice ș.a. De altfel, acestea au fost invențiile care i-au electrizat pe mulți dintre fermieri, în special pe cei veniți din afara țării.

                          „Reprezentăm Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri de Masă din Republica Moldova. Este impresionant ce am putut descoperi aici. Am așteptat cu mare interes acest eveniment, unde ne-am dorit să ajungem tocmai pentru a ne familiariza cu noile invenții, cu noile tehnologii, în așa fel încât să le putem introduce și noi în practică. Însă, dintre produsele prezentate în premieră astăzi, m-au încântat foarte mult cele destinate prevenirii efectelor înghețului la plante, fie că vorbim de cele timpurii, fie de cele târzii.

                          Din păcate, schimbările climatice devin din ce în ce mai evidente și suntem supuși mai des acestui risc ce nu compromite doar roada anului curent, ci ne afectează pe o perioadă mai îndelungată. De aceea, salutăm asceste invenții absolut de excepție”, a declarat Ion Sula, fost ministru al Agriculturii din Republica Moldova, prezent la eveniment.

                          Lauri pentru „veteranul”ASFAC BCO-4

                          Simpozionul a rezervat câteva minute și expunerii rezultatelor de excepție obținute de produsele lansate pe piață în anii trecuți de firma Romchim Protect, în special ASFAC BCO-4. Astfel, Daniela Trifan, directorul Stațiunii de Cercetare Agricolă Brăila, a prezentat un studiu făcut, anul trecut, la cultura de porumb și floarea soarelui, la care au fost folosite îngrășăminte și biostimulatori produși de Romchim Protect, respectiv KETTE Zinc, KETTE Bor și biostimulatorul-minune ASFAC BCO-4.

                          „Vă pot spune că sunt 100 la 100 solubile, le-am analizat în laboratorul nostru de cartări agrochimice și conțin exact procentele de elemente trecute în prospect. Am remarcat că, la culturile tratate, producțiile au crescut semnificativ. La porumb, de exemplu, am avut un spor de producție de 2,1 tone, iar la floarea soarelui, de 500 de kilograme, reprezentând cam 30-35 la sută. Și asta în condițiile în care, anul trecut, a fost unul foarte dificil, caracterizat prin secetă pedologică accentuată. În plus, ASFAC s-a dovedit a fi foarte bun în tratamentele culturilor afectate de grindină”, ne-a declarat Daniela Trifan.
                          Salutari și de la Ministerul Agriculturii

                          De altfel, numai cuvinte de laudă față de invențiile lasate de Romchim Protect le-a avut și Radu Timofte, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii, invitat să participe la eveniment. „Sunt produse excepționale pe care le recomand cu toată încrederea fermierilor prezenți aici în număr foarte mare. Ce remarc este că aceștia sunt foarte atenți, în condițiile în care pe piață este o abundență de produse, care mai de care mai sclipitoare. Cu atât mai mult, recomand aceste produse realizate de domnul Neculcea, pentru că sunt ale românilor noștri dragi. Păcatul e că, deși suntem în top în privința producțiilor agricole, încă nu avem și produse cu valoare mare adăugată. Ăsta este și of-ul nostru. Iar, folosind produsele lansate în Bacău, garantat, fermierii vor avea producții de calitate și, ulterior, foarte mari ”, a afirmat consilierul Ministerului Agriculturii.

                          „Mă bucur că, la această ediție, am avut cea mai mare prezență de când am început să organizăm simpozionul. Interesant este că au venit fermieri din toată țara, dar și foarte mulți din afara României. Cred, cu tărie, că au înțeles că la acest simpozion chiar sunt prezentate produse de interes major, produse noi, pentru agricultura inteligentă”, a încheiat Ion Neculcea, organizatorul simpozionului „Soluții științifice inovatoare în agricultură”.

                          Handbal masculin: „Dublă” cu Vasluiul

                          Vineri și sâmbătă, prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău va susține o „dublă” de verificare cu CSM Vaslui. Ambele jocuri vor avea loc în Sala Sporturilor din Bacău.

                          Primul test este programat vineri seara, de la ora 19.30, cel de sâmbătă urmând să înceapă la ora 10.30. Cele două amicale vor fi ultimele dinaintea reluării Ligii Zimbrilor. Joia viitoare, pe 30 ianuarie, „CSMeii” vor primi vizita „lanternei roșii” CSM Reșița, în etapa a 15-a a campionatului.

                          CSM Bacău l-a „repatriat” în această pauză competițională pe Ionuț Rotaru, care și-a reziliat contractul cu Dobrogea Sud Constanța. Centrul de 34 de ani nu va avea însă drept de joc în acest campionat, deoarece a bifat două transferuri stagionale.

                          Rotaru se va antrena însă cu echipa orașului în care a cunoscut consacrarea, urmând să se pună efectiv la dispoziția „CSMeilor” din vară încolo.

                          Volei feminin: Factorul D: după Dresda, Dinamo

                          Știința este la factorul D. De de la Dresda și Dinamo. Dar și de la dezamăgire, determinare și derby. Să le luăm pe rând. Miercuri seara, băcăuancele au evoluat la Dresda, contra echipei locale, în prima manșă a „optimilor” Cupei Challenge. Nemțoaicele (cu o singură….nemțoaică în garnitura de bază, în afara libero-ului) s-au impus cu 3-0, confirmându-și candidatura la câștigarea trofeului.

                          Așa cum a subliniat și antrenorul studentelor, Florin Grapă: Dresda este o echipă care are toate atuurile pentru a câștiga Cupa Challenge. Veți vedea asta și în returul de la Bacău. N-au doar titulare foarte bune, ci și rezerve de mare calitate, cum ar fi Radosova, care a fost la CSM București”.

                          În turul din „Margot Arena”, Știința a început destul de bine, chiar dacă a fost nevoită să o țină pe Rogojinaru (incomplet recuperată după accidentarea musculară) pe tușă. Cu Pihlajamaki „fals” și cu Rueda „Cotito” extremă, alături de Koleva (principala noastră realizatoare, cu 9 puncte), oaspetele au ținut aproape până la 16-15. Dresdner SC a punctat apoi de cinci ori la rând, netezindu-și victoria cu 25-18. Al doilea parțial a fost și cel mai dezechilibrat.

                          Având în sârboaica Milica Kubura o trăgătoare de elită (22 puncte), echipa antrenată de Alexander Waibl s-a impus la 14 puncte diferență. Setul al treilea a fost și ultimul. Știința a amestecat între timp cărțile, mizând și pe Rogojinaru, dar plusul de valoare și de elan al echipei germane a dus la un 25-19 și, implicit, la 3-0 la general după 69 de minute de joc.

                          N-aș putea spune neapărat că sunt dezamăgit deoarece, repet, Dresda este o echipă foarte bună. Mai degrabă mâhnit pentru că am avut ghinionul de a întâlni un asemenea adversar în cale”, a spus Florin Grapă care a rulat următorul efectiv în Germania: Kapelovies 2 puncte, Ciocian, Koleva 9, Rueda „Cotito” 6, Grudina, Faleș 2, Pihlajamaki 1, Sain -libero, Rogojinaru 6, Dițu, Ciucu -libero 1. Dresdner SC a răspuns cu King (Canada) 4, Rolfzen (SUA) 9, Mrdak (Serbia) 9, Mlinar (Croația) 7, Weitzel (Germania) 8, Kubura (Serbia) 22, Durr (Germania)- libero. Returul dintre Știința și Dresdner SC va avea loc pe 5 februarie, de la ora 17.00, la Bacău, studentele având nevoie de o victorie de trei puncte (3-0, 3-1) pentru a duce calificarea la „setul de aur”.

                          Până atunci, Rogojinaru, Koleva și compania se concentrează asupra campionatului intern. Iar duminică, de la ora 17.00, la Bacău sosește Dinamo. Partida, contând pentru etapa a 15-a a Diviziei A1 reprezintă un adevărat derby pentru locul 2. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte, 33, dar dinamovistele stau mai bine la set-averaj și au și un meci mai puțin. Bucureștencele (cu noile achiziții Bacșiș și Onyejekwe- 16 puncte) vin la Bacău după o victorie cu 3-0 (17, 15, 16) obținută miercuri, în restanța cu Rapid.

                          „Dinamo este un adversar redutabil, care s-a întărit și mai mult în această iarnă. Va fi un meci dificil, nu pot ascunde aceasta. Îmi doresc să facem un joc bun”, a prefațat Florin Grapă întâlnirea de duminică după-amiază. În ciuda oboselii și a înfrângerii din Germania, Știința mizează pe determinarea caracteristică unei echipe care are de partea sa un public călduros precum cel băcăuan.

                          „Normal că nu ne e bine după înfrângerea de la Dresda, dar sper ca suporterii noștri să ne fie alături și la meciul cu Dinamo și să-i putem răsplăti, așa cum aminteam, printr-o evoluție bună”, a concluzionat Grapă.

                          Rezultatele înregistrate în prima manșă a „optimilor” Cupei Challenge: CSM Lugoj- HY Istanbul 0-3, Dresdner SC – stiința Bacău 3-0, Kanti Schaffhausen- Thiras Santorini 3-2, Ladies in Black Aachen- Sm’AESCH Pfeffingen 3-1, Beziers- Polkky Kuusamo 3-0, Yenisei Krasnoyarsk- Olympiacos Pireu 1-3.

                          Programul etapei a 15-a a Diviziei A1

                          Sâmbătă, 25 ianuarie: Alba Blaj- CS Medgidia, Belor Galați- „U” NTT Data Cluj, CSM Lugoj- Rapid București, CSM Târgoviște- CSO Voluntari.

                          Duminică, 26 ianuarie, ora 17.00: Știința Bacău- Dinamo București.

                          Clasamentul Diviziei A1

                          1 Volei Alba Blaj              12              11              1              35-4              34p.

                          2 Dinamo București              12              11              1              33-7              33p.

                          3 Știința Bacău          13          11          2          34-9          33p.

                          4 CSM Târgoviște              13              11              2              35-12              31p.

                          5 CSM Lugoj                            13              8              5              28-20              24p.

                          6 Belor Galați                            13              6              7              20-24              19p.

                          7 CS Medgidia              13              4              9              19-28              12p.

                          8 FC Argeș Pitești              13              3              10              14-33              9p.

                          9 „U” NTT Data Cluj              13              3              10              11-32              9p.

                          10 Rapid București              13              2              11              10-35              6p.

                          11 CSO Voluntari              12              0              12              1-36              0p.              

                          Profesioniștii contabili țin pasul cu modificările legislative

                          Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR a fost gazda unui nou seminar pe tema noutăților fiscale la zi. Moderatorii evenimentului au fost președintele filialei, Radu Mihai Faghiean, și directorul executiv al acesteia, Constantin Păstrăv. Noutățile legislative din domeniul contabil și fiscal au fost prezentate de consilierul de specialitate de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău – Biroul Servicii Contribuabili, ElenaBărbieru.

                          Au fost discutate noutățile fiscale ale lunilor decembrie și ianuarie apărute în acte normative privind aprobarea unor masuri fiscal-bugetare, modificarea Codului fiscal, aplicarea ștampilei pe documente la instituțiile publice, întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a rapoartelor contabile anuale, unele măsuri fiscal bugetare și autorizarea antrepozitelor fiscale. A fost prezentat, între altele, Calendarul obligațiilor fiscale al lunii ianuarie.

                          De asemenea, s-a insistat pe desemnare persoanelor cu atribuții în aplicarea Legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

                          Au fost clarificate probleme cu privire la neoperarea de înscrieri în Registrul persoanelor pentru plata defalcată a TVA, executarea contului silit de TVA, indiferent de natura creanței, transferul automat al disponibilului existent în soldul conturilor de TVA în conturile titularului și abrogarea ordonanței SPLIT-TVA.

                          Seminarul a insistat și asupra prevederilor speciale de stabilire a contribuțiilor la bugetele de stat (CAS și CASS) în cazul persoanelor fizice, la diminuarea accizelor la carburanți, la fișele cu specimene de semnături la Trezoreria Statului și amprentele ștampilelor și la condițiile pentru depunere la Finanțe a situațiilor financiare anuale și a termenelor stabilite. La fel, s-a insistat și asupra punctului de amendă pentru amenzile contravenționale de circulație în 2020, la eliminarea taxei pe activele bancare introdusă prin OUG 114/2018 și la autorizarea antrepozitelor fiscale a destinatarilor și expeditorilor înregistrați.

                          Dor de TSC

                          Semnul popularităţii

                          Când începe să circule o succesiune de iniţiale (de regulă, trei), pentru a economisi timp, înseamnă că cel de dincolo de acronim este un personaj familiar nu numai pentru vorbitorii respectivi, ci pentru un cerc mai larg. Sunt răspândite câteva astfel de abrevieri din lumea formatorilor de opinie, iar pentru lingviştii din ultimele trei decenii TSC se decodifică în „Tatiana Slama-Cazacu” (25 ian. 1920, Buc. – 4 apr. 2011, Buc.). (Pe cotorul cărţii „Viaţă, personalitate, limbaj”, din 2006, apar cele trei litere.)

                           

                          TSC – marcă filologică de prestigiu

                            Profesor doctor docent, întemeietoare a psiholingvisticii la noi, ar fi meritat fără tăgadă să deţină titlul de academician. (Ciudăţenie: când am vizitat-o în Capitală, pe strada Mihai Moxa, nr. 10, vedeam din locuinţa ei clădirea Academiei Române.) După anul 2000, s-a dedicat fără odihnă apărării limbii române, solicitând – şi acordându-i-se imediat – rubrici în mass-media.

                           

                          „Confuzii, greşeli, prostii şi răutăţi în limba română, azi”

                          Aşa se numeşte cartea publicată în 2010, în colecţia „Comunicare media”. Pentru a vă crea o imagine a conţinutului, reproduc eşantioane de pe coperta I: „ouălor”, „ora doisprezece”, „Ieuropa”, „Sigur, poate că”, „Ochei!”, „Locaţie”, „Omu care l-am”, ca mostre de limbă vorbită/scrisă, iar în oglindă, variantele corecte.

                           

                          „Deceniul iluziilor spulberate”

                          Este titlul unei cărţi mai ample, cu capitole care spun totul despre campania aprigă dusă de autoare pentru salvarea limbii naţionale: „Invazia brutală de termeni străini”, „Manipularea prin cuvinte”, „Violenţa în limbaj”, „Cine nu doreşte o bună comunicare în limba română?” etc.

                           

                          De la acribie, la relaxare

                          Textele purtând semnătura Tatianei Slama-Cazacu au maximă expresivitate grafică: cuvinte-cheie scrise cu majuscule, altele cu italice sau bolduite, abrevieri spontane, paranteze ori un semn diacritic propriu – accentul. Dacă frecventul „şi” nu mai este conjuncţie, ci adverb, este notat întotdeauna cu accent: „şí”. Interesant este că mesajele pe care le scria pe internet (păstrez în arhiva contului meu de pe gmail astfel de texte de la ea) nu aveau semne diacritice. M-am mirat, iar ea mi-a răspuns că acestea nu sunt necesare în limbajul informatizat. (Aceeaşi opinie o împărtăşea Solomon Marcus, de la care de asemenea am în arhivă câteva mesaje.)

                           

                          TSC şi Bacăul

                          Coordonatoare a Grupului Român de Lingvistică Aplicată, TSC a conferenţiat în Amfiteatrul „Dumitru Alistar” al Facultăţii de Litere şi a organizat în colaborare cu universitatea băcăuană şi Centrul de Cultură „Rosetti-Tescanu George Enescu” de la Tescani (căruia i-a donat un tablou) acţiuni comune. Atenţionarea din 2010: „Stricarea limbii poate duce, în timp istoric, la dispariţia ei” fusese rostită şi în urbea lui Alecsandri şi Bacovia.