Acasă Blog Pagina 1945

Adio, Ovidiu! Ai fost unul de-al nostru

S-a întâmplat să mă trezesc cu mult înaintea zorilor, dorindu-mi din răsputeri ca totul să nu fi fost decât un vis urât. Totul: și pânza de păianjen a noului Coronavirus și vestea-giulgiu despre moartea lui Ovidiu Pauliuc. În zadar; totul continuă: cu Covidu, fără de Ovidiu… Cu pas și suflet greoi m-am îndreptat spre sufragerie și, amintindu-mi de un obicei nătâng din prima tinerețe, am fost tentat să iau din bibliotecă o carte – orice carte – și, deschizând-o la întâmplare, să citesc prima frază care-mi cade sub ochi ca fiind un mesaj, un semn de la Ovidiu. Am renunțat, deschizând în schimb televizorul. Și, vă jur pe ochii mei, mesajul era acolo! La pagina 165 a teletextului celor de la RAI 1. Spunea că „Astronomy and Astrophysics” a publicat prima imagine reală a unei găuri negre, surprinsă cu ajutorul Telescopului Event Horizon. Iar dacă nici ăsta nu-i un semn…

Ovidiu Pauliuc a iubit deopotrivă astronomia și fotografia. Știa câte-n lună și-n stele despre Univers. Și obișnuia să fotografieze cu un ochi iscusit lumea pe care, atunci când nu o străbătea cu picioru-i beteag, o privea cu drag de la înălțimea „penthouse”-ului său din Cornișa. Chiar în clipele acestea privesc îndelung o fotografie. Nu una făcută de Ovidiu, ci una făcută lui Ovidiu de prietenul nostru comun, profesorul Lucian Șerban. De undeva, din fața Prefecturii, Dudu îmi face cu mâna, iar eu îmi amintesc cât de mult îi plăceau Rădăuțiul și Bucovina, Crăciunul și mirosul de brad, Rammstein și Metallica, Dinamo și naționala Germaniei. Și nu pot uita cum ura bolile și spitalul, spitalul și bolile…

Ovidiu Pauliuc a fost un om bun ca pâinea caldă. Un prieten adevărat, un soț atent și iubitor și un unchi nepereche pentru cele două nepoate ale sale. Dar ar fi nedrept și restrictiv dacă nu aș scrie, tare și apăsat, că Ovidiu Pauliuc a fost, mai ales, un gazetar de clasă. Fraze precum „fabrica de bunătățuri Pauliuc a început să duduie din nou” par ieșite din lampa lui Aladin. Săptămâna trecută, s-a stins un alt jurnalist cu har: florentinul Alessandro Rialti. Confratele și concitadinul său, Benedetto Ferrara i-a închinat un text emoționant, cu titlul „Unul dintre noi”. Împrumut acest titlu și, la ceas greu, de despărțire, i-l ofer jurnalistului Ovidiu Pauliuc, spunându-i: adio, prieten drag, ai fost și vei rămâne unul de-al nostru!

Coronavirusul afectează și Centura Bacăului

Finalizarea brațului vestic este pusă sub semnul întrebării după ce firma din Suceava care livra indicatoare rutiere și-a întrerupt activitatea.

Epidemia a afectat și lucrările de la centură – furnizorul de sisteme rutiere (indicatoare, echipamente de semnalizare și protecție etc) este o companie din Suceava.

Aceasta și-a întrerupt activitatea de producție din cauza Covid19 a cărui răspândire a fost scăpată de sub control la Suceava, iradiind pe întreaga regiune a Moldovei.

NU se știe data exactă când va fi dat în exploatare brațul vestic al centurii, motivat de carantina totală impusă în județul din nordul Moldovei.

„Nu cred în spusele de acum câteva zile ale prefectului, un turist rătăcit pe șoseaua de centură doar pentru poze și postări. Sunt probleme la lucrările de pe brațul vestic (și nu numai), pentru că epidemia de Covid19 a blocat furnizarea indicatoarelor de circulație și a celorlalte sisteme rutiere fără de care nu se poate circula în siguranță. Furnizorul e din Suceava și tocmai și-a întrerupt activitatea pe perioadă nedeterminată, în contextul carantinei instituite asupra județului”, spune fostul ministru al transporturilor, Lucian Șova.

„Dar nu Covid19 a stagnat lucrările de la centură, ci indolența și aroganța autorităților din Suceava care au luat în glumă un virus ucigaș, iar astăzi județul lor e focarul de moarte și molimă al României.
Nu puteam să lipsesc în astfel de momente dificile de lângă muncitorii UMB, cei mai serioși constructori de drumuri pe care-i are România în acest moment. Pe umerii lor stă greul lucrării, dar și riscul epidemiei – de aceea acești oameni bravi merită recunoștința noastră deplină”, a mai precizat acesta.

„Cu toate aceste impedimente, cea mai mare investiție realizată în județul Bacău de la Revoluție încoace trebuie, OBLIGATORIU, finalizată! Pentru că băcăuanii au nevoie de centură”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

Acesta spune că investițiile în marea infrastructură sunt una din cheile redresării economice după epidemia de coronavirus. Iar centura Bacăului e un exemplu de astfel de investiție.

„Dar Bacăul are nevoie ca de aer de centură și pentru a reduce poluarea prezentă în oraș, cauzată de cifrele tot mai mari înregistrate de traficul de tranzit. Asta va deveni istorie odată cu darea în trafic a variantei ocolitoare: peste 15.000 de vehicule care azi trec prin oraș, vor ocoli Bacăul după ce vom avea centura finalizată”, a mai declarat Dragoș Benea.

NU cred că centura Bacăului va sucomba pentru că e un proiect pe care l-am construit ca să fie ireversibil, atunci când am condus Ministerul Transporturilor. Dar guvernul PNL e foarte departe, la ani lumină, de modul în care guvernarea PSD, care a făcut posibil acest proiect, a împins de la spate și a susținut lucrările la acest obiectiv vital pentru Bacău.
Lucian Șova,
fost ministru al transporturilor

Sursa foto

Un polițist care a însoțit coloanele cu „carantinați”, confirmat cu COVID 19

    Un polițist băcăuan de la Circulație a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS Cov 2, cel care provoacă viroza respiratorie cunoscută sub numele de COVID 19.

    Polițistul intrase în concediu medical și a fost testat în data de 5 aprilie.

    El a fost unul dintre agenții de la Poliția Rutieră care a însoțit convoaiele de români reîntorși din străinătate și obligați să intre în carantină.

    Alți cinci polițiști de la Circulație au fost izolați la domiciliu pentru 14 zile.

    Se relatează că ar mai exista un polițist care manifestă primele semne ale infecției cu SARS Cov 2, și care este, acum, în concediu medical.

    VIDEO: Cum arată Centura Bacăului, tronsonul DN 11 – DN 2

      Este vorba despre partea de vest a Centurii, pentru mașinile care vin de la București spre Onești și viceversa. Șoseaua e cu numai două benzi, spre deosebire de partea de est care are profil de autostradă, cu patru benzi, traficul așteptat fiind mult mai mare.

      Sursa

      Tablete pentru copiii nevoiași, pentru studiul de acasă, pe timpul pandemiei COVID – 19

      Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău

      Elevii din familiile nevoiașe ar urma să primească o tabletă, cu abonament la internet, pentru a le permite studiul de acasă, în perioada stării de urgență. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, împreună cu grupul consilierilor județeni social – democrați.

      „Îmi doresc să oferim, astfel, acces la educație tuturor elevilor din județul Bacău, iar restricțiile impuse în această perioadă, în care școlile sunt închise, să nu-i afecteze pe termen lung. Este important să sprijinim educația și să încurajăm toate măsurile care contribuie la eliminarea abandonului școlar. Vom încheia un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean de la care vom primi informațiile necesare, astfel încât să-i putem ajuta pe toți elevii care provin din familii cu venituri mici”, a precizat președintele Sorin Brașoveanu. Tabletele vor fi date, pe semnătură, familiilor elevilor, urmând ca, la finalul clasei a XII-a, aceștia să le returneze. Potrivit estimărilor, circa 6.500 de elevi, cei mai mulți din mediul rural, nu dispun de tablete sau telefoane care să le permită să fie conectați prin internet cu învățătorii și profesorii. Prețul unei tablete cu performanțe medii ajunge la circa 750 de lei, propunerea de buget alocat acestui proiect fiind de 4,8 milioane de lei.

      Ştim cum să folosim CORECT măştile?

      Pentru că s-a decis ca în județul nostru toate persoanele să folosească mască când iese din casă, vă prezentăm poziția oficială a Organizației Mondiale a Sănătății despre cum trebuie ea purtată corect. Astfel, potrivit specialiștilor OMS , înainte să potrivim masca pe față, trebuie să ne curățăm mâinile cu o soluție pe bază de alcool sau cu săpun și apă. Masca trebuie să acopere gura și nasul, asigurându-ne că nu există nici un spațiu liber între față și mască. Trebuie evitat să ne atingem masca în timpul utilizării, iar dacă o facem, trebuie să ne spălăm bine pe mâini cu apă și săpun sau să folosim un gel pentru mâini pe bază de alcool. De îndată ce masca devine umedă, trebuie înlocuită cu una nouă. Măștile chirurgicale nu trebuie să fie reutilizate. Pe lângă faptul că foarte mulți oameni nu știu să folosească măștile cum trebuie, unii experți sunt de părere că acestea ne pot da un sentiment fals de siguranță, care ne face mai puțin vigilenți și predispuși la infecție. Nu toți sunt însă de acord cu aceste recomandări. Direcțiile de sănătate publică din multe regiuni asiatice, inclusiv China, își încurajează toți cetățenii să poarte măști când sunt nevoiți să iasă din casă. Mai aproape de noi, și în Cehia autoritățile locale au luat măsuri relativ extreme față de celelalte țări europene, practic făcând purtarea măștilor în spațiile publice obligatorie. Cine nu poartă mască în public în Cehia este amendat cu până la 360 de euro de către poliție, deși nu se ocupă nimeni să furnizeze astfel de măști cetățenilor. Drept răspuns, mulți cehi s-au apucat să-și fabrice singuri măști din bumbac, acasă. În timp, când pandemia se va apropia de vârful său, măștile vor deveni probabil din ce în ce mai importante în toată lumea.

      Primii pacienți VINDECAȚI de Covid19 au fost externați de la SJU Bacău

        În data de 6 aprilie 2020, de la SJU Bacău a fost externat primul pacient VINDECAT de infecția cu Covid19.
        Este vorba despre o femeie de 49 de ani, transferată la SJU Bacău de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, în data de 26 martie, cu suspiciunea de infecție cu coronavirus, suspiciune confirmată în data de 27 martie.

        Pacienta a primit tratament în conformitate cu protocoalele medicale în vigoare și a fost externată la domiciliu în data de 6 aprilie, după două testări negative la Covid19. Pacientei i s-a indicat să intre în concediu medical, la domiciliu, pe o perioadă de 10 zile.

        Al doilea pacient vindecat de coronavirus, o femeie de 69 de ani din municipiul Bacău, a fost externat in cursul zilei de azi (8 aprilie). Aceasta fusese internată pe 27 martie, fiind testată pozitiv la Covid19 în data de 28 martie.

        Femeia a primit tratament în conformitate cu protocolul Ministerului Sănătății, iar după parcurgerea acestuia a fost testată negativ de două ori, fiind externată cu indicația de a se izola acasă pentru următoarele 10 zile.

        O casă a luat foc în comuna Pârjol

          Mai multe autospeciale de pompieri au intervenit, astăzi, in localitatea Bârnești din comuna băcăuană Pârjol pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă.

          Conform ISU Bacău, au venit trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, o autospecială de la SPSU OMV Petrom și o autospecială de la serviciul de voluntari Solonț.

          Incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 300 mp (casa și anexe).

          Incendiul este localizat, se lucrează la lichidare.

          Nu s-au înregistrat victime.

          Spitalul Județean de Urgență începe testarea personalului medical din prima linie de combatere a Covid19

          SJU Bacău a achizitionat, din resurse proprii, kituri de testare a anticorpilor SARS-CoV-2 de tip IgM si IgG, prin metoda ELISA (Enzyme Linked Immunosorbet Assay).

          Este o tehnica de dozare enzimatica a imunoglobulinelor specifice in anumite infectii. Se folosește in mod curent la identificarea si aprecierea cantitativa a anticorpilor/antigenelor din hepatite, infectia cu HIV, dozarea hormonilor etc., iar acum in infectia Covid19

          „Testarea are un grad de confidenta mai mare (nu este un asa-zis „test rapid”) si ne va ajuta, prin detectia anticorpilor, sa diferentiem îndeosebi situatiile in care există infectie asimptomatica, precum si evolutia serologiei la persoanele cu simptome tipice.

          Aceste testari sunt vitale pentru monitorizarea starii personalului medical direct implicat in lupta cu epidemia coronavirus si ne vor ajuta sa depistam in timp util posibilele cazuri de infectie”, se arată într-un comunicat al SJU Bacău.

          Episcopia Romano-Catolică în ajutorul celor afectaţi de coronavirus

            În cadrul momentului de rugăciune, care s-a desfăşurat vineri, 27 martie 2020, în Piaţa „Sfântul Petru” din Vatican, Sfântul Părinte papa Francisc spunea aceste cuvinte: „Ne-am dat seama că suntem în aceeaşi barcă, toţi fragili şi dezorientaţi, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să vâslim împreună, având nevoie toţi să ne încurajăm reciproc”. Într-adevăr, mai ales în aceste timpuri, avem nevoie să fim alături unii de alţii şi să ne unim forţele pentru a veni în ajutorul persoanelor care au nevoie de noi.

            Ajutorul pe care poate şi trebuie să-l ofere Biserica, aşa cum este şi firesc, este în primul rând de ordin spiritual. Totuşi, nu trebuie să ne limităm doar la această dimensiune. Există situaţii cu adevărat delicate, care nu ne pot lăsa indiferenţi. Suntem chemaţi, poate mai mult ca oricând, să ne arătăm solidaritatea şi iubirea noastră creştină. Cum am putea oare neglija cuvintele Scripturii: „Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul!” (1In 3,18)?

            Alături de iniţiativele coordonate de Asociaţia Centrului Diecezan Caritas Iaşi sau de cele care se desfăşoară în parohiile diecezei sub coordonarea directă a preoţilor noştri, la nivelul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi sunt în derulare mai multe proiecte menite să vină în sprijinul spitalelor din regiunea Moldovei. Astfel, au fost deja comandate mai multe ventilatoare mecanice, foarte necesare în această perioadă, care vor ajunge în zilele următoare la Suceava şi vor fi donate spitalelor din această zonă. PS Iosif Păuleţ a adresat un mesaj de încurajare în special celor din Suceava şi din comunităţile din jur, care sunt în carantină din cauza pandemiei cu noul coronavirus, care poate fi urmărit pe această pagină.

            De asemenea, au fost cumpărate 8 tuneluri de decontaminare a persoanelor, care vor fi donate spitalelor din Iaşi, care se află în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.

            Totodată, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a pus la dispoziţia autorităţilor civile 25 de locuri de cazare, care pot fi folosite în caz de necesitate.

            Am fost contactaţi de mai multe persoane care şi-au exprimat dorinţa de a se implica alături de Episcopie în realizarea acestor proiecte. De aceea, facem publice conturile în care se pot depune donaţiile celor care doresc şi pot să ne susţină:

            Episcopia Romano-Catolică Iaşi

            – în LEI: RO89 RNCB 0175 0335 9236 0001

            – în EURO: RO62 RNCB 0175 0335 9236 0002 (bic / swift: RNCBROBU)

            cu menţiunea: împreună ajutăm

            Le mulţumim tuturor persoanelor de bunăvoinţă care ne vor susţine în realizarea acestor iniţiative de ajutorare a celor afectaţi. Domnul să ne stea alături şi să ne binecuvânteze pe toţi!

            Pr. Egidiu Condac,
            vicar general

            www.ercis.ro

            GHID ORGANIZAȚII ȘI COMPANII

            Un interesant și extrem de util ghid a fost elaborat de specialiștii Departamentului pentru Situații de Urgență, destinat populației care se confruntă cu actuala criză a epidemiei cu noul coronavirus. Îndrumarul este structurat pe diferite zone de interes. Astăzi, despre măsurile pe care trebuie să le ia firmele în timpul programului de lucru al angajatorilor.

            Ce măsuri pot lua, ca angajator, înainte ca angajații să vină la muncă? Recomandarea generală a autorităților pentru organizații și companii este decalarea programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu mijloace de transport în comun, cu posibilitate de prelungire. Acolo unde este posibil, se recomandă lucrul de acasă. Asigurați-vă că personalul de curățenie care deservește zona de autoizolare în clădire (mai ales toaletă) este instruit în vederea tehnicii de curățenie/dezinfecție a suprafețelor și să poarte echipament de protecție adecvat, mai ales în zona de grup sanitar unde există riscul de contaminare (mască, ochelari, halat de unică folosință, mănuși menajere, botoși). Asigurați-vă că are loc dezinfecția și aprovizionarea tuturor grupurilor sanitare cu săpun, șervețele de unică folosință, dezinfectant, atât înaintea începerii programului de muncă, după încheierea acestuia și ori de câte ori este necesar. Asigurați-vă că are loc dezinfecția tuturor mânerelor ușilor și spațiilor de lucru (birouri, scaune), atât înaintea începerii programului de muncă, după încheierea acestuia și ori de câte ori este necesar. Asigurați angajaților dumneavoastră în permanență măști de protecție, termometre și soluții de curățare echipamente (monitoare, mouse, tastaturi etc.). Afișați și promovați măsurile generale de protecție în lifturi, în grupurile sanitare și la intrarea pe fiecare etaj. Informați angajații despre procedura autoizolării și drepturile lor în timpul acelei perioade.

            Ce măsuri pot fi luate pe parcursul programului de muncă? Evitați organizarea de ședințe cu mai mulți angajați în aceeași încăpere, iar dacă se impune organizarea uneia, limitați-vă la cel mult 15 minute și asigurați o distanță de cel puțin 1m între participanți. Monitorizați starea generală și temperatura tuturor angajaților prezenți minimum o dată pe zi. În cazul în care se identifică persoane care prezintă simptome sugestive pentru infecția cu coronavirus (febră, tuse, dificultate în respirație), apelați de urgență 112 și nu vă panicați! Așteptați sosirea ambulanței, care va transporta suspecții de infecție până la centrul de boli infecțioase cel mai apropiat, unde se poate efectua testarea pentru coronavirus. Acolo vor fi izolați până la obținerea rezultatelor. Dacă rezultatul este negativ, angajații vor fi conduși la domiciliu și vor continua autoizolarea până la 14 zile. Dacă rezultatele sunt pozitive, se vor aplica procedurile specifice pentru cazurile de infecție cu coronavirus.

            Cererile pentru subvențiile din agricultură, exclusiv online

              Din această săptămână, fermierii pot depune cererile pentru subvenții la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Noutatea este că nu va mai fi nevoie de deplasarea la centrele APIA, solicitările putând fi făcute exclusiv online. Pentru aceasta, angajații instituției îi vor contacta telefonic pe beneficiarii sprijinului de la stat, de la care vor afla detalii care vor fi trecute în cereri. „S-a decis să se reducă la maximum contactul dintre angajații APIA și beneficiarii ajutoarelor din domeniul agricol. Practic, toate documentele care se cereau și înainte la depunerea cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia vor fi transmise de către fermier prin mijloace electronice. Inclusiv adeverințele de la primării vor fi solicitate de către angajații noștri, nemaifiind nevoie de deplasarea fermierilor”, a precizat Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău. Facilitatea este valabilă atât în cazul cererii unice de plată, cât și a rentei viagere agricole sau a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. De exemplu, documentele aferente cererilor de plată vor fi scanate şi încărcate de către fiecare fermier pe un server extern (FTP) pus la dispoziție de către APIA, unde vor avea drepturi doar de încărcare. „Fermierii vor crea un director cu denumirea societății și județul unde vor încărca formularul de cerere de plată și documentele aferente perioadei pentru care solicită plată. Apoi, funcționarii APIA vor descărca de pe acest server documentele aferente fiecărui fermier. Toate aceste acte vor sta la baza operării datelor în aplicația electronică de gestionare a sprijinului financiar și efectuării verificărilor administrative ulterioare”, au precizat reprezentanții APIA. La final, după ce au fost verificate veridicitatea și corectitudinea datelor, vor fi aprobate subvențiile, decizia de plată urmând să ajungă la beneficiari prin poșta electronică.

              FOTO: Și militarii ajută la distribuirea pachetelor pentru bătrâni

                O echipă de militari din cadrul Bazei 95 Aeriene face parte din voluntarii care ajută zilele acestea la distribuirea a 20000 de pachete cu produse alimentare şi de igienă către persoanele vârstnice.

                Distribuirea a început de luni, 6 aprilie, realizându-se la domiciliul beneficiarilor din municipiul Bacău. Acţiunea este iniţiată de Primăria Municipiului Bacău şi se realizează în colaborare cu Poliţia Locală a Municipiului Bacău.

                Amenzi de peste 70.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe perioada stării de urgență

                  În ultimele zile, poliţişti locali alături de personal din structurile MAI au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență, pe raza municipiului Bacău.

                  Au fost constituite mai multe echipaje şi au acționat pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, în vederea prevenirii și limitării răspândirii COVID-19.

                  Astfel, polițiști locali au verificat sute de persoane, printre care și seniori, dacă dețin declarația pe proprie răspundere sau adeverința eliberată de angajator.

                  Au fost legitimate peste 2.300 de persoane și aplicate până în acest moment 253 de sancțiuni, în valoare de 71.350 lei, pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe perioada stării de urgență.

                  Poliția Locală a Municipiului Bacău reamintește tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Valoarea amenzilor ce pot fi aplicate de autorități a crescut începând cu data de 03 aprilie a.c., cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

                  Șomaj tehnic și pentru cei cu profesii liberale

                    Deși a trecut mai bine de o săptămână de când OUG 32/2020, privind șomajul tehnic, a fost publicată, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF), cei plătiți pe drepturi de autor sau liber-profesioniștii, afectați de coronavirus în ceea ce privește veniturile realizate, nu par să se grăbească să obțină sprijinul financiar, prevăzut de actul normativ. O demonstrează faptul că până ieri, 7 aprilie, numai 600 persoane din categoriile amintite i-au trimis on-line Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău cerere pentru finanțarea șomajului tehnic. Dar și dintre cei 600 solicitanți, numai 300 se încadrează în prevederile legale, pentru a primi fondurile necesare. Numărul este extrem de mic, dacă avem în vedere faptul că la nivelul județului Bacău sunt peste 14.000 PFA-uri, II-uri, IF-uri, persoane cu drepturi de autor, lucrători în cooperație sau liber-profesioniști, care, potrivit OUG 32/2020, au dreptul în perioada stării de urgență, impusă de pandemia de coronavirus, la o indemnizație fixă de șomaj tehnic, suportată din bugetul de stat. Astfel, indiferent de veniturile lor, categoriile menționate anterior, denumite generic profesioniști, vor primi, în perioada șomajului tehnic, o indemnizație brută de 4.072 lei (75 la sută din câștigul salarial mediu brut care este de 5.429 lei). Din indemnizație vor fi reținute contribuțiile sociale după care, din suma rămasă, se va plăti impozitul de 10 la sută.

                    Pentru a obține această indemnizație, categoriile profesionale menționate mai sus îi vor înainta on-line AJPIS-ului o cerere și o declarație pe propria răspundere, precum și lista cu persoanele care au dreptul la șomaj tehnic. Pentru perioada 16-31 martie, actele vor fi înaintate instituției respective începând cu data de 1 aprilie. Pentru cei interesați, precizăm că pot recurge la adresa de e-mail a AJPIS Bacău (str.I.S.Sturza, nr.63 A), care este ajpis.bacau@mmanpis.ro, la www.petiții_bc@mmanpis.ro sau fax 0234588605. Pot apela și numerele de telefon: 0234510082, 0234510083 ori 0234517191. Să mai notăm că, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, trebuie să precizeze contul pe CUI, și nu pe persoană fizică.

                    Un medic din Spitalul Județean Bacău, confirmat COVID-19

                      Un medic de la laboratorul de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost confirmat pozitiv COVID-19. „Doctorul în cauză era în activitate. A simțit primele simptome marțea trecută. A plecat acasă și de acolo i s-au recoltat probe, iar testul pozitiv a fost confirmat duminică. Acum este internat pe Secția de Boli Infecțioase, dar starea este bună. S-a făcut și anchetă epidemiologică, iar Direcția de Sănătate Publică a decis ca încă 8 persoane din laborator, care este posibil să fi intrat în contact cu el, să fie izolați, chiar dacă nu sunt simptomatice. Activitatea laboratorului nu este afectată, pentru că noi oricum am restrâns activitatea. Sunt măsuri de protecție totale pe care le-am luat dinainte, încă de când a început restricția în contextul COVID-19, având în vedere răspândirea comunitară a acestui virus”, ne-a declarat Adrian Popa, managerul spitalului.

                      În prezent, în Secția de Boli Infecțioase (special amenajată pentru cazurile de suspiciune/confirmare coronavirus) din unitatea medicală sunt 23 de cazuri, iar pe Secția ATI alte 4, din care 2 intubate, dar cu stare generală bună. În total, în județul Bacău erau confirmate până ieri 47 de cazuri de COVID-19.

                      Un salut… ultimul!

                        Dacă e adevărat că o fotografie face cât o mie de cuvinte, atunci imaginea aceasta valorează cât toate cuvintele pe care le-am putea spune despre OVIDIU PAULIUC. De marți seara, 7 aprilie, ne gândim la unul dintre colegii și prietenii noștri ca la un om care a fost.
                        Dumnezeu să îl odihnească!

                        Pentru el, ca și pentru atâția alții plecați înainte de vreme să hălăduiască pe Câmpiile Elizee, viața a fost nedreaptă.S-a întâmplat prea devreme!

                        Am stat, cum se spune, umăr la umăr pe frontul jurnalismului preț de vreo 25 de ani. Era o încântare să-ți fie alături Ovidiu, să-i auzi glumele și observațiile surprinzătoare, era o bucurie să-l auzi fredonând câte un crâmpei de melodie la modă. Era gazetarul care deborda de talent, care uimea prin sclipitoare comentarii, cele mai multe încărcate de un umor de cea mai bună calitate, parcă specific ținutului din care se trăgea, prin înaintașii săi, și de care a fost permanent extrem de mândru: Bucovina.

                        Practic, era băcăuan get beget, dar rădăcinile lui erau totuși acolo, în Țara de Sus, unde cumințenia, caracterul și respectul sunt la ele acasă. Am avut șansa să ajung în satul de care parcă era tot mai mult legat, în Slobozia Milișăuților, pe care îl cunoșteam deja din descrierile lui ca din povestirile celebrilor scriitori moldoveni. Cu el am cunoscut, în sat, personaje de roman, precum pălimarul, preotul sau copiii de pe toloacă – maidanul satului unde prichindeii încingeau câte o miuță.

                        Făcea, de la un timp, naveta între Bacău și localitatea bucovineană, dar nu uita să dea o fugă și pe la Rădăuții de alături, să treacă pe la grădina zoologică și să ospăteze cu câte ceva animăluțele. Ovidiu vibra, în sufletul lui,ca vioara la care ani buni a cântat tatăl său, profesor de muzică, și pe care o păstra ca pe un dar de preț.

                        Ovidiu a fost pentru noi, colegii și prietenii lui, ca un pansament pe suflet. Ne onora compania sa, iar clipele, ba chiar orele petrecute împreună deveneau superbe. Avea replică pentru orice, însă cuvintele lui, de cele mai multe ori glumețe, plesneau frumos, ca un bici de mătase. Erau o mângâiere.
                        Între amintirile de la el ne rămân și cuvintele tipărite în mai multe gazete. Sunt dovezile unui talent înnăscut, ale unei inteligențe superbe. Iar umărul lui era unul ferm, pentru câte un sprijin moral de care aveai nevoie uneori. Viața l-a însoțit, de la un moment dat, cu un alt caracter remarcabil, al celei care avea să-i devină o devotată soție, Denisa.

                        Eu și colegii mei din Deșteptarea suntem deja invidioși pe redacțiile ziarelor care poate apar și pe celălalt tărâm și unde avem deja câțiva colegi dragi, pentru că sosirea lui Ovidiu aprinde acolo lumini fosforescente.

                        Dumnezeu să te odihnească de-a pururi în grădinile sale, Ovidiu!
                        Noi, vremelnic aici, pe Pământ, te simțim aproape și nu te vom uita.
                        Acum traversăm un timp ostil vieții și ne despărțim de tine la distanța socială impusă de autorități.
                        Dar suntem mereu împreună!

                        Citiți Analfabeti cu gulere albe, un editorial de Ovidiu Pauliuc (11 iulie 2016).

                        Cozonaci gratis de la Pușculița cu dulciuri, pentru bătrânii din Bacău

                          Un inedit proiect este pe cale să se nască la inițiativa a doi tineri antreprenori băcăuani. Este vorba despre Alina Pușcuță, împreună cu soțul său, care de aproape un an au pus pe roate cunoscuta cofetărie „Pușculița cu dulciuri”, amplasată în imobilul din vecinătatea Arena Mall, dar, mai nou, și pe strada Energiei, numărul 39.

                          Cei doi tineri și-au propus ca, în această perioadă dificilă, să facă un bine concitadinilor noștri aflați la vârsta senectuții, pregătind 500 de cozonaci pe care să-i ofere gratuit.

                          „În această perioadă, am fost nevoiți să trimitem angajații în șomaj tehnic. Cu toate acestea, vom prepara cozonaci, evident, pe banii noștri. O facem pro bono, pentru că, se știe, nu putem încasa vreun ban.”, ne spune Alina Pușcuță.

                          Tot ce trebuie să facă toți cei interesați este să se înscrie cu un comentariu pe pagina de Facebook a cofetăriei și să distribuie anunțul făcut de cei doi tineri antreprenori.

                          Apoi, în perioada 15-17 aprilie, cei nominalizați pot veni să ridice cozonacii de la cofetăria „Pușculița cu dulciuri”, amplasată pe strada Ștefan cel Mare, nr. 28, în imobilul unde, cândva, a funcționat Grădinița „Partizanul”. „Pot fi lăsate și numele unor persoane vârstnice pe care le cunoașteți și care ar avea nevoie de cozonacul nostru, pe masa de Paște. Deja, de luni, 6 aprilie am început producția de cozonaci, și vom lucra continuu, până pe 18 aprilie, inclusiv”, au transmis cei doi. Interesant e că, deși inițial s-au înscris mulți tineri, ulterior aceștia au renunțat, indicând numele unor persoane, gen vecini în vârstă, oameni de la așezăminte, centre de bătrâni ș.a.m.d.

                          Normele sanitare, respectate cu sfințenie

                          De reținut este și că rețeta delicioșilor cozonaci este una generoasă, care presupune folosirea de ingrediente de calitate și în proporții peste medie. Și, ca inițiativa, denumită #giveaway, să capete o dimensiune și mai mare, frumos ar fi ca la ea să adere câți mai mulți băcăuani dispuși să contribuie cu ingrediente la prepararea cozonacilor, astfel încât să se depășească numărul inițial, de 500. „În principiu, ne-am gândit să mai atragem și alți oameni sufletiști în proiectul nostru, care să contribuie și ei cu ingrediente pe care să le folosim la prepararea cozonacilor. Deocamdată, o singură persoană s-a arătat dispusă să ne ajute, oferindu-ne făină adusă de undeva, de la țară, obținută la o moară. Din păcate, nu am putut accepta, pentru că și pe noi ne obligă normele sanitare să utilizăm produse care să aibă certificate de proveniență și de calitate”, mai arată inimoșii antreprenori. Din păcate, există și destui cârcotași care, din lipsă de ocupație, fac comentarii malițioase la adresa inițiatorilor.
                          În ciuda acestor mici piedici trecătoare, cei doi băcăuani vor continua să aplice ideea ce și-au propus-o, cu sau fără sprijinul altora.

                          Să mai notăm că pentru prepararea celor 500 de cozonaci, vor fi folosite 250 de kilograme de făină, 50 de kilograme de unt, circa 12 kilograme de drojdie, 75 de litri de lapte, 300 de ouă, 200 de kilograme de miez de nucă, 50 de kilograme de ciocolată și alte ingrediente. La toate acestea, se adaugă și multă iubire față de semeni, laolaltă cu tone de compasiune. #giveaway

                          Seceta pune stăpânire pe agricultura județului

                          Fermierii din tot județul strigă după ajutor, fără ca autoritățile să le ofere atenția cuvenită. Agricultorii se plâng de seceta pedologică ce s-a instalat la nivelul întregului județ. Practic, din cauza lipsei apei din sol, au de suferit toate culturile, fie că vorbim de specii de câmp sau pomi-viticole.

                          Agricultorii din tot județul atrag atenția asupra dezastrului care se prefigurează în acest domeniu, toți susținând că, din cauza lipsei apei din sol, culturile agricole sunt puse într-un real pericol.

                          „E foarte rău, mult mai rău decât anul trecut, pentru că, în zona noastră, cel puțin, din luna iunie nu a plouat decât spre sfârșitul lui septembrie, cam 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în octombrie, vreo 10 litri. Și de-atunci, toată iarna, adunată, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, au fost înregistrate precipitații de circa 20 de litri, ceea ce este foarte puțin.”
                          Daniel Ciobanu, un cunoscut fermier din zona Dămienești

                          Probleme mari sunt la culturile de grâu semănate în toamna trecută, cât și la cele de rapiță, unde plantele arată clar o stagnare, „nu mai cresc, în așteptarea ploii”. Pe terenurile afectate de seceta pedologică, starea de vegetaţie a plantelor este, per ansamblu, medie şi slabă, cu diferite grade de intensitate, precum şi în semănăturile tardive. În aceste cazuri, deja se previzionează că producțiile vor scădea la jumătate, iar dacă nu va ploua, în următoarele zile, putem discuta de calamitare totală a culturilor. De fapt, în județele din sudul țării, fermierii deja au întors culturile de rapiță, orz și grâu. „Ar trebui ca, în următoarele zile, să plouă măcar în cantități de 30 de litri pe metrul pătrat. Măcar. Sunt crăpături mari, în pământ. Am făcut proba în câmp, am dus apă, cam 15 litri pe metrul pătrat, și nici nu se cunoaște. De la o zi la alta, era deja uscat pământul”, a mai spus Daniel Ciobanu.

                          Peisaj de toamnă… în plină primăvară
                          Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a și anunțat că, în Moldova, la cultura grâului de toamnă, conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute. Din păcate, nici perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, autoritățile anunțând menținerea secetei pedologice cel puțin o săptămână de acum încolo.
                          „E secetă, nu se vede? Păi, dacă toată iarna a fost drum uscat! E un peisaj de toamnă în plină primăvară! Pe zi ce trece, văd cum se usucă iarba în curte. A fost mai verde în decembrie. Să nu mai discutăm despre gerul care a fost în urmă cu 2-3 săptămâni. Mie, de exemplu, de 30 de ani, de când fac agricultură, nu mi s-a întâmplat să văd grâul din toamnă degerat”, ne-a declarat și Nicolae Nistor, fermier din zona Odobești. „E secetă din primăvară”, concluzionează un alt agricultor băcăuan.

                          Griji își fac fermierii și în privința culturilor de primăvară (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr şi porumb) însămânţate până la această dată. În mod normal, semințele abia puse în sol ar fi avut nevoie de apă ca să poată porni germinația.

                          „Investițiile în spitale și protejarea medicilor, principalele preocupări ale Guvernului în această perioadă”

                          Elena HĂRĂTĂU

                          Guvernul României a făcut o nouă evaluare a intrărilor cetățenilor români în țară, precum și a capacității de carantinare, stabilind un nou set de măsuri privind pregătirea spitalelor care urmează să primească pacienți infectați cu COVID-19.

                          O altă preocupare actuală a Executivului este cea de a răspunde pericolului rezultat de cadrele medicale infectate cu noul coronavirus, în acest sens luându-se decizia de a institui spații de cazare între ture și între gărzi pentru medici. Această obligație este instituită atât pentru ministerele care au spitale în subordine, cât și autorităților administrației publice locale ce au în gestiune unități medico-sanitare. Astfel se va asigura timpul de odihnă și de repaus pentru personalul medical și în alte locuri decât la domiciliu.
                          În același context, oriunde există o suspiciune de infectare, sunt testați în primul rând medicii care s-au aflat în contact cu cadrele medicale identificate ca fiind pozitive și se ia imediat măsura izolării acestora.
                          Consider că în această perioadă dificilă este deosebit de important ca atât cadrele medicale, asistenții, personalul auxiliar și toți angajații unităților medicale, cât și cetățenii, să respecte cu strictețe toate protocoalele stabilite, în vederea implementării circuitelor separate ale bolnavilor de coronavirus față de pacienții cu alte afecțiuni. Cred cu tărie că respectarea regulilor este vitală în aceste zile, iar triajul trebuie să fie efectuat obligatoriu pentru orice pacient asupra căruia există suspiciunea că este infectat, cu folosirea judicioasă a echipamentelor de protecție.

                          Pe de altă parte, suma de 500 de euro anunțată de președintele Klaus Iohannis ca fiind destinată medicilor și personalul medical aflați în prezent în prima linie a bătăliei cu acest virus nemilos va fi alocată în aceste zile, demersul fiind cuprins deja într-un proiect de Ordonanţă de urgență inițiat de Ministerul Fondurilor Europene, ce va fi supus aprobării, în ședința de Guvern.

                          Nu în ultimul rând, autoritățile statului continuă derularea contractelor destinate investițiilor în aparatură medicală de strictă necesitate pentru spitalele care răspund nevoilor pacienților afectați de COVID-19, îndeosebi ventilatoare, monitoare și alte aparate care sunt folosite în tratamentul bolnavilor.

                          Pentru a face față corespunzător acestor cheltuieli bugetare, a fost suplimentat bugetul Sănătății din Fondul de Rezervă al Guvernului, atât pentru achizițiile legate de stocurile strategice, cât și în vederea alocării Direcțiilor de Sănătate Publică județene a sumelor necesare cheltuielilor din centrele de carantină, dar și pentru alte investiții în spitalele din subordinea Ministerului Sănătății. Guvernul va face și o primă analiză a proiectului de rectificare bugetară, care să permită României să facă față așa cum se cuvine acestei provocări naționale de amploare.

                          Deputat PNL Bacău,
                          Elena HĂRĂTĂU

                          ULTIMELE ȘTIRI