marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1852

Apelul unui director de școală

    „Sunt managerul Școlii Gimnaziale Berești-Tazlău, din județul Bacău, școală cu 300 de elevi, cu multe probleme sociale. În contextul actualei crize, doar o parte dintre aceștia au acces la tehnologie și internet. Am reușit să achiziționăm din bugetul școlii 15 tablete, însă am mai avea nevoie de 67, pentru a asigura participarea tuturor elevilor la cursurile on-line. Orice sprijin, în acest sens, ne este de mare ajutor pentru viitorul acestor copii, un click spre o altă viață. Vă mulţumim pentru colaborare!”, este apelul pe care îl transmite prof. dr. Dumitru Viorel-Georgian, director Școala Gimnazială Berești-Tazlău.

    Asta în condițiile în care școala s-a mutat în on-line, iar cei mai vitregiți din acest punct de vedere sunt tocmai elevii din mediul rural. Din informațiile primite de la Inspectoratul Școlar, în întreg județul Bacău circa 9.000 de elevi nu au acces la aceste metode moderne tehnologice pentru a putea beneficia de cursuri în mediul virtual. De achiziționarea acestor instrumente de lucru trebuie însă să se ocupe autoritățile locale și directorii de școli.


    La Măgura s-a găsit soluția

    De ieri, primarul din Măgura, Costraș Iordache, a anunțat că a început distribuirea a 200 de tablete care au fost achiziționate din banii bugetului local în vederea bunei desfășurări a programei școlare pentru elevii Școlii „Emil Brăescu” din comună. „Pentru a nu avea probleme cu accesarea internetului, respectiv a platformei școlare, pentru fiecare tabletă s-a achiziționat și câte o cartelă SIM, cu internet național. Toate costurile ocazionate de crearea sistemului de învățare on-line sunt suportate lunar prin grija Primăriei și Consiliului Local Măgura”, a spus primarul comunei Măgura.

    „Copilul minune, Răducan îi spune!”

    În vremurile noului Coronavirus, avem cu toții nevoie de vești bune și de povești…nebune. La 70 de ani de la înființarea FCM Bacău sub denumirea de Dinamo Bacău, Deșteptarea îți oferă poveștile nebune ale fotbalului nostru. Totul, în așteptarea unor vești și a unor vremuri mai bune.

    Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria Bacăului, Narcis Răducan își deșartă tolba cu povești: goluri, performanțe, relația cu Dumitru Sechelariu, amintiri din vestiarul „galben-albaștrilor”

    A fost idolul tribunei băcăuane. Și copilul de suflet al lui Dumitru Sechelariu. O spune chiar el, copilul de altădată. El, Narcis Răducan. La 46 de ani pe care îi va împlini în septembrie, Narcis dă timpul înapoi. Îi redescoperim tunsoarea stil paj, fentele inimitabile și bucuria de a juca fotbal pentru un oraș care l-a adoptat încă de la primul meci. Iar de undeva de departe sau poate că doar de sus, din înaltul cerului și al tribunei auzim din nou scandarea „Copilul minune, Răducan îi spune”. Ce vremuri! Pentru el, ca și pentru noi.

    -Bună, Narcis, cum este să-ți petreci timpul în auto-izolare?

    -Plăcut nu poate fi, îți dai seama. Am rămas însă activ, ceea ce este foarte important. Îmi pun ordine în lucruri, citesc pentru examenul de doctorat în management sportiv la UNEFS, gătesc, spăl, fac curat, dar și ies. Alerg cât e voie în jurul cartierului și am în continuare emisiuni la Digi. Mai nou, lucrez pentru blogul personal.

    -Detalii despre blog?

    -Îmi place să-mi scriu ideile. De altfel, am și ceva experiență, chiar dacă nu la nivelul unui jurnalist profesionist. Când eram președinte la Oțelul, scriam constant un editorial pentru revista clubului. Apoi am scris multe articole pentru „eu sunt 12”. Găsesc că un blog cu tematică sportivă reprezintă o cale interesantă de comunicare cu iubitorii fotbalului. În câteva zile îl voi inaugura și m-aș bucura să fie citit și apreciat.

    -Primul articol?

    -Vorbeam zilele trecute cu Edi Iordănescu despre realizarea unui interviu, spunându-i că îi ofer posibilitatea să debuteze pe blogul meu.

    – De la un interviu luat de Narcis Răducan, la un interviu luat lui Narcis Răducan. Un interviu având ca tematică FCM Bacău.

    -E o reală plăcere, Bacăul și echipa de fotbal a Bacăului ocupând un loc special în sufletul meu. De altfel, nici nu cred că mai trebuie să spun lucrul acesta; este cunoscut.

    -Cum ai ajuns la Selena Bacău?

    -Era în vara lui 1994, după un retur în care fusesem împrumutat de Acord Unirea Focșani, echipa orașului meu natal, la Progresul București, viitorul FC Național. Legenda spune că în urma unui 3-0 administrat Selenei de către Unirea, patronii celor două echipe, Dumitru Sechelariu și Costel Bobic, au ajuns la un acord verbal pentru trecerea mea la gruparea băcăuană, care avea drept obiectiv promovarea în prima ligă.

    -Îți mai amintești debutul la Selena?

    -Până la debutul oficial, au fost câteva jocuri amicale, unul chiar împotriva Focșaniului în care am făcut spectacol. Interesant este însă că la prima partidă de campionat mi-am uitat ghetele acasă și am jucat cu unele de împrumut. A fost dezastru! Dacă nu mă înșel, am și pierdut meciul; parcă la Iași sau la Suceava, uite că asta chiar nu-mi mai amintesc exact. M-am și ne-am revanșat ulterior, făcând un sezon de excepție. Echipa a promovat în prima ligă, iar eu am fost golgheterul seriei.

     

    18 goluri a marcat Narcis Claudiu Răducan în Seria I a ligii secunde, în primul său sezon disputant cu Selena: 1994-1995

     

    -Sezonul 1994-1995 a fost unul plin de evenimente. Duelurile cu Brăila, cazul Trifina- Cănănău, Seche trăgând cu pistolul la Moreni, după o victorie a voastră cu 2-0, unul din goluri fiind marcat chiar de tine.

    -Meciul acela de la Moreni a fost unul tensionat. Victoria noastră a reprezentat o bornă importantă în drumul spre promovare deoarece Moreniul avea echipă bună. S-a mediatizat mult acel incident cu pistolul, cu atât mai mult cu cât era o chestiune inedită. Noi eram obișnuiți cu personalitatea lui Sechelariu și nu ne mai impresionau foarte ușor astfel de episoade. Atunci a fost o reacție de legitimă apărare, deoarece suporterii locali erau foarte furioși că echipa lor pierduse și lucrurile erau pe cale de a degenera.

    -Apropo de Dumitru Sechelariu: anul acesta s-au împlinit șapte ani de la dispariția sa.

    -Am amintiri foarte multe cu Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rămâne patronul de club care a ținut cel mai mult la mine. Eram ca și copilul său din fotbal. Cred că nu l-am dezamăgit. A câștigat bani buni ca urmare a transferului meu, iar mie mi-a oferit platforma de decolare către fotbalul mare.

    -În 1995, în decurs de numai câteva luni, ai trecut de la meciuri de B cu Mizilul, Câmpina și Plopeniul la confruntări de Liga Campionilor cu Juventus Torino, Borussia Dortmund și Glasgow Rangers. Impactul?

    – Impactul a fost unul neașteptat de plăcut. După doar câteva luni de la promovarea în A cu Selena Bacău am debutat cu noua mea echipă, Steaua, în grupele Ligii Campionilor. Și am făcut-o cu o victorie de senzație pe Ghencea: 1-0 contra lui Glasgow Rangers, printr-un gol fantastic – vole în vinclu, de la marginea careului – semnat de regretatul Didi Prodan. Iar la Rangers jucau, printre alții, Gascoigne, Brian Laudrup sau Mc Coist.

    -Chiar, care au fost cei mai redutabili adversari cu care te-ai confruntat ca jucător?

    -Din țară, Prodan, Goian, Bumbescu. Din străinătate Ciro Ferrara, Heinze, Sammer, Del Piero, Batistuta, Anelka, Ronaldinho, Mancini, Sol Campbell, Deschamps, Vialli, Vieira și cred că lista ar putea continua.

    -Cel mai prețios schimb de tricouri?

    -Pe teren, cu portughezul Paulo Sousa (Juventus), care a antrenat-o ulterior pe Fiorentina. Ca și conducător, mi-au oferit tricoul lor fotbaliști precum Totti, Raul, Gerrard și Giggs.

    -Și care a fost cel mai valoros jucător alături de care ai evoluat?

    -Marius Lăcătuș mi s-a părut cel mai complet coechipier. În plus, cu el în echipă am și câștigat trofee importante la Steaua.

    -Și tot la Steaua ai cunoscut, pe lângă satisfacții, și acel 1-5 contra… Bacăului, chiar pe Ghencea, în vara lui 1996.

    -Din păcate sau, cine știe, din fericire, nu am jucat. Eram accidentat și am văzut meciul din tribună. Ce mai, surpriza suprizelor! Dar, în egală măsură, a fost un moment motivant excelent pentru Steaua deoarece, la doar trei zile după înfrângerea în fața Bacăului, am bătut cu 3-0 pe FC Bruges și ne-am calificat din nou în grupele Uefa Champions League.

    -La mijlocul acelui sezon, mai exact în martie 1997 reveneai sub formă de împrumut la FCM Bacău și contribuiai din plin la un retur de vis al „galben-albaștrilor”.

    -Într-adevăr, un retur de excepție, în care am câștigat toate meciurile de acasă – inclusiv cu Steaua, Rapid și Dinamo – și la finalul căruia ne-am situat la numai un loc de prezența în Cupa UEFA. Țin minte că la ultimul joc de acasă – era penultima etapă de campionat – am întâlnit-o pe Poli Timișoara, care se lupta pentru salvarea de la retrogradare. Erau multe suspiciuni legate de faptul că nu ne vom apăra corect șansele și că-i vom da meciul lui Poli pentru ca aceasta să rămână în prima ligă. Timișorenii au venit cu o echipă foarte bună, în frunte cu Gușatu – care avea să plece în vară la Heerenven unde îl avea drept concurent pe post pe van Nistelrooy, asta, doar așa, ca să înțelegem ce fotbal aveam pe atunci – însă noi ne-am apărat corect șansele, învingând cu 2-0. Pentru a fi sigur de corectitudinea noastră și pentru a arăta că Bacăul nu se pretează la jocuri de culise, Dumitru Sechelariu ne-a promis la toți prime suplimentare de victorie. Mie și lui Ovidiu Rotariu ne-a spus că suntem copiii lui, că ne cunoaște și că știe precis că nu avem nevoie neapărat de bani pentru a demonstra că suntem cinstiți și că știm fotbal. Așa și a fost. Ovidiu a venit cu pasele, iar eu am marcat cele două goluri ale noastre.

    148 de meciuri și 30 de goluri are la activ Narcis Răducan pentru echipa Bacăului. Narcis a evoluat la băcăuani în patru rânduri: în 1994-’95 (32 de goluri/ 18 goluri), în returul ediției 1996-’97 (15/2), în sezonul 1998-’99 (30/4) și în perioada 2002-2005 (71/6).

     

    -În vara lui 1997 ți-a expirat împrumutul, dar un an mai târziu reveneai la Bacău.

    -Pentru un sezon foarte bun cu Florin Halagian la timonă. Hala era antrenorul care-ți asigura succesul în fotbalul acelor vremuri. Am avut și momente tensionate cu el, dar și mari satisfacții. Cu el pe bancă eram respectați și capabili să batem orice echipă. Nu pot uita nici acum semifinala de Cupă a României cu Rapidul lui Mircea Lucescu. Am fost la un pas de a juca finala. După 0-1 în Giulești am câștigat cu 2-1 acasă și ne-a lipsit foarte puțin să marcăm și al treilea gol, care ne-ar fi dus mai departe. Am jucat cu multă ambiție, demonstrând, o dată în plus, că nu eram cu nimic mai prejos față de echipa de vedete a Rapidului, ulterior viitorii mei colegi sub comanda lui Mircea Lucescu. Dacă stau și mă gândesc bine, ratarea calificării în finala Cupei României rămâne cel mai trist moment al meu la Bacău.

    -Și cel mai frumos?

    -Cred că promovarea în prima ligă din 1995 și câștigarea titlului de golgheter la nivelul eșalonului secund.

    -Meciul de referință cu Bacăul?

    -Din fericire, sunt mai multe. Hai să ne oprim, totuși, la acel joc cu Timișoara din primăvara lui 1997.

    -Tu ai părăsit Bacăul în vara lui 2005, cu destinația Cipru. Un an mai târziu, FCM Bacău ieșea de pe prima scenă a fotbalului românesc. Ce sentimente te-au încercat aflând de retrogradarea FCM-ului?

    – Retrogradarea e amară. Din fericire, n-am gust încă din această cupă, nici ca jucător, nici ca antrenor. Normal, mi-a părut foarte rău de retrogradarea Bacăului, dar, sincer, am sperat ca aventura din Liga a II-a să fie de scurtă durată.

     

    În 2004-2005, ultimul sezon cu Narcis Răducan în lot, FCM Bacău a încheiat Liga I pe locul 12. În aceeași stagiune, fosta echipă a lui Narcis, Steaua, cucerea campionatul, avându-i în componență pe ex-băcăuanii Dorin Goian, Eugen Baciu, Florin Lovin, Adrian Pitu, Andrei Cristea și Cristi Ciocoiu, iar ca antrenor în ultimele trei etape, pe fostul tehnician al FCM-ului, Dumitru Dumitriu!

     

    -Deși ai plecat în mai multe rânduri de la Bacău, publicul de aici nu te-a considerat niciodată un trădător cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri. Cu ce crezi că i-ai cucerit pe băcăuani?

    -Mereu m-am simțit perfect la Bacău atât în teren, cât și în afara lui. De altfel, toată cariera mea, o bună parte dintre microbiști și comentatori îmi spuneau „băcăuanul Narcis Răducan”. Cred că încă din prima zi s-a creat o chimie specială cu suporterii băcăuani. Stilul meu tehnic, nedespărțit de minge, a fost foarte apreciat. Simțeam asta mereu și încercam să o arăt la fiecare partidă, cu riscul de a fi dojenit de antrenor.

    -O întâmplare deosebită legată de relația ta aparte cu publicul băcăuan?

    -Păi, celebra scandare „Copilul minune, Răducan îi spune” a fost preluată și de suporterii steliști și de cei rapidiști. Dumitru Sechelariu îmi făcea un compliment în anii următori plecării mele de la Bacău spunând că, fără aportul meu, echipa a pierdut vreo 3000 de spectatori. Nu știu dacă așa a fost cu adevărat sau doar mă lăuda el, dar mă simțeam foarte iubit auzind asta.

    – În final, un mesaj pentru băcăuani?

    -Înainte de toate, le doresc băcăuanilor să depășească cu bine și cu ajutorul lui Dumnezeu această perioadă cumplită, de criză medicală, financiară și plină de restricții. Și mi-aș dori ca autoritățile locale să finalizeze un stadion nou pentru suporteri și să vedem iar echipa în Liga 1. Mi-ar plăcea ca într-o zi să fiu președintele clubului băcăuan, cu un stadion nou și plin cu suporteri, ca acum 20 de ani.

    Saga din administrația comunei Livezi: și primarul interimar a fost schimbat

      Gioni Crăciun (PSD), ales primar în 2016, demis în 2017

      La Livezi nu-i liniște și nici pace în administrația locală. Primarul ales în 2016, Gioni Crăciun, a fost schimbat din funcție, în 2017, ca urmare a unor probleme de ordin juridic, apărute în activitatea acestuia. Nu s-au organizat alegeri, așa cum prevede legea, ci, printr-un ordin al prefectului, a fost numit un consilier local, care îndeplinea și funcția de viceprimar, Sorin Ichim, cu atribuțiuni de primar, iar atribuțiunile de viceprimar au fost preluate de consilierul Gabi Vasile Coacă.

      Activitatea părea că se îndreaptă spre făgașul normal. Cel puțin până la alegerile locale care ar fi trebuit să aibă loc în luna mai 2020, însă din cauza instituirii stării de urgență, scrutinul local a fost amânat până în septembrie. Lucrurile s-au complicat atunci când, ….[lock_content]

      din motive întemeiate, viceprimarul care îndeplinea atribuțiuni de primar (primar interimar), Sorin Ichim, s-a  autoizolat, la sfârșitul lunii martie, la domiciliu, ca urmare a intrării în contact cu fiii lui, întorși, pe timpul declarării epidemiei de Covid 19, din străinătate. O parte din consilierii locali a fost nemulțumită, mai ales că, afirmau ei, primarul interimar nu și-a delegat o parte din atribuțiuni viceprimarului în funcție, la nivelul comunei fiind necesare decizii care priveau întreaga comunitate.

      Pe 31 martie 2020, mai mulți consilieri au intenționat să desfășoare o ședință a Consiliului Local, care nu se mai întrunise de mult timp, care ar fi avut drept menire să modifice regulamentul de funcționare a CL, astfel ca ședințele forului legislativ local să se desfășoare online. Ședința a avut loc, după mai multe peripeții, însă în aer liber, în curtea Primăriei, doar că finalitatea a fost incertă, secretarul general al primăriei a contestat ședința, pe motiv că s-au încălcat prevederile ordonanței militare nr. 4.

      Lovitură de teatru

      Joi, 30 aprilie 2020, după ce Sorin Ichim a revenit în activitate, a fost convocată ședința ordinară a  Consiliului Local, la care inițiatorii au pus pe ordinea de zi două puncte: analizarea posibilității ca ședințele CL să se desfășoare online (cum se propusese și pe 31 martie) și aprobarea unor cheltuieli specifice perioadei. „Numai că cele două propuneri nu au primit avizele comisiilor de specialitate, astfel că pe ordinea de zi a fost adus un proiect de hotărâre semnat de cinci consilieri locali, prin care s-a propus schimbarea din funcția de viceprimar a lui Sorin Ichim și, implicit, din cea de primar. În spatele acelui proiect de hotărâre au stat mai multe acuze aduse lui Sorin Ichim, aflate la dosar (achiziționarea unor utilaje și nefolosirea lor, închiriate unor terți, care nu au adus venituri, ba s-au și mai defectat, autoizolarea la domiciliu timp de 14 zile, în condițiile în care, au afirmat consilierii, activitatea primăriei a fost lăsată la voia întâmplării, comportament inadecvat în relațiile cu salariații primăriei) care, în final, s-au concretizat în sintagma «lipsa performanței în activitatea executivă». Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat de 12 consilieri, 2/3 din totalul de 15, 2 au fost împotrivă și un vot a fost anulat”, ne-a declarat Dan Costia, consilier local, președinte de ședință.

      Totodată, Consiliul Local a votat încredințarea atribuțiunilor de primar, viceprimarului Vasile-Gabi Coacă, iar consilierul local Daniel Surugiu a preluat atribuțiunile de viceprimar.

      Motivare „extrem de puerilă”

      Sorin Ichim (PSRO), viceprimar cu atribuțiuni de primar, demis pe 30 aprilie 2020

      Sorin Ichim a contestat hotărârea Consiliului Local în Contenciosul administrativ și la Prefectura Bacău, considerând motivarea destituirii drept „una extrem de puerilă”. „Nu poți cere demiterea cuiva pentru că a respectat legea, cum e în cazul meu cu autoizolarea. Tot ilogic este și să îmi ceri demiterea pentru că le-am cerut angajaților din Primărie să-și facă treaba. Am devenit incomod când am cerut personalului primăriei să respecte regulamentul de funcționare a instituției, nu să vină doar să semneze condica de prezență. Nu am suportat și nu voi suporta niciodată să li se vorbească vulgar cetățenilor de către funcționarii primăriei. (…) Am deranjat o «gașcă» din primărie cu influențe asupra consiliului local atunci când am pus pe ordinea de zi desființarea a două posturi care nu se justifică. Și exemplele pot continua. În momentul de față eu aștept un punct de vedere al autorităților abilitate să soluționeze acest caz”, a scris Sorin Ichim pe Facebook.

      Vasile-Gabi Coacă (PSD), viceprimar cu atribuțiuni de primar, ales pe 30 aprilie 2020

      La rândul său, Vasile-Gabi Coacă, care îndeplinește atribuțiunile de primar, intrat deja în pâine, cum se spune, ne-a declarat: „Am acceptat propunerea și hotărârea Consiliului Local de a prelua atribuțiunile de primar, deoarece sunt foarte multe probleme de rezolvat în comună. În ultimul timp, activitățile economice, de investiții, socială au stagnat, cu toate că promisiuni au fost, posibilități sunt. Cât de curând vom avea o nouă ședință de CL și vom stabili prioritățile, resursele și responsabilitățile”, a conchis Vasile-Gabi Coacă.

      Prefectura: „Hotărârea CL Livezi este ilegală”

      Deoarece Sorin Ichim, fost viceprimar, cu atribuțiuni de primar, a contestat hotărârea CL în Contencios Administrativ, am solicitat informații și opinia Instituției Prefectului.

      „Am primit o contestație la hotărârea Consiliului Local Livezi, de schimbare a viceprimarului, care îndeplinea atribuțiunile de primar, respectiv a lui Sorin Ichim. Marți, 5 mai 2020, am solicitat să ni se pună la dispoziție documentele și hotărârile Consiliului Local Livezi. După o analiză temeinică, am stabilit încă din seara de 5 mai deschiderea procedurii prealabilă către UAT Livezi. Până vineri, 8 mai, Consiliul Local poate reveni asupra deciziei de schimbare din funcție a viceprimarului, care îndeplinea și atribuțiuni de primar, deoarece, în conformitate cu legislația în vigoare, hotărârea a fost luată ilegal, în sensul că viceprimarul nu poate fi schimbat din funcție cu șase luni înainte de alegeri. În funcție de decizia și răspunsul CL Livezi, vom merge mai departe sau nu. În caz de răspuns negativ, vom acționa în instanță hotărârea CL. Noi sperăm că se va lua decizia logică și legală.”

      Liviu Miroșeanu, prefect al județului Bacău

      Consiliul Local al comunei Livezi are 15 membri. Structura politică, stabilită în urma alegerilor din 2016, este următoarea: PSD – 7; PNL – 4; ALDE – 2; PSRO – 2. Sorin Ichim este membru PSRO, Vasile-Gabi Coacă – PSD, iar Daniel Surugiu, membru ALDE.

      [/lock_content]

       

      Normalitatea post-pandemiei

      Cândva, cursurile școlilor/ grădinițelor vor fi reluate. Cu o ministereasă care candidează la titlul de cel mai nepotrivit (eufemism…) ministru al Educației din toate timpurile, am certitudinea că acest viitor început va cocheta cu un fiasco. De ce? Pentru că redeschiderea școlilor este privită ca o șuetă de șanț… Ce-ar trebui?… Igienizarea perfectă (zugrăveli, vopsitorie etc) a tuturor spațiilor școlare (inclusiv a curților). Igiena toaletelor ar trebui să rivalizeze cu a farmaciilor de top. Zilnic, spațiile școlare, inclusiv curtea și terenurile de joacă, trebuie dezinfectate profesionist. D.S.P., Prefectura, I.S.J., primarii, managerii trebuie să-și asume, sub incidență penală, printr-un document special (obligatoriu/ public), pentru fiecare școală, faptul că sunt asigurate condiții perfecte de igienă/ securitate. Dacă autoritățile nu vor aloca resursele necesare, managerii ar trebui să refuze redeschiderea cursurilor. D.S.P. trebuie să renunțe la formalismul jenant al verificării igienei (cotidiene) în școli. Medicina Muncii va trebui să-și asume, tot sub incidență penală, un demers nou, profesionist, al verificării stării de sănătate a salariaților școlii. Niciun elev/ vizitator nu trebuie să intre în școală fără un aviz medical pentru care emitentul trebuie să-și asume responsabilitatea. Școlile fără asistent medical și medic, așa cum sunt multe acum, n-ar trebui redeschise. Numărul de elevi în clase trebuie revăzut. Și 25 este un număr mult prea mare pentru primar și preprimar. De unde resurse? Asta este problema guvernanților. Actuala finanțare nenorocită per/ elev trebuie dinamitată serios.

      Mulți privesc redeschiderea școlii ca pe o glumă-festivă. Campania electorală este vedeta nesomnului lor. Iresponsabilii vor avea surprize. Sunt deja în curs de înfiripare asociații ale părinților, profesorilor și elevilor, care îi vor chema în instanță, acuzându-i de atentat la securitatea copiilor, dacă… Nimic n-ar mai trebui să fie ca până acum. Întrucât la noi n-a fost niciodată nimic normal, sunt curios cum va arăta normalitatea post-pandemiei.

      Poşta Română şi UNICEF, parteneriat pentru distribuirea de materiale informative pentru prevenirea răspândirii COVID-19

        UNICEF și Poşta Română își unesc eforturile pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19. Astfel, compania va distribui, către populaţie, odată cu trimiterile poştale şi drepturile sociale, materiale de informare privind prevenirea infecţiei. Campania se va desfăşura, pentru început, în judeţele Braşov şi Bacău şi este dedicată copiilor, părinţilor şi persoanelor care au în grijă copii.

        În contextul situaţiei cauzate de virusul COVID-19, UNICEF în România dezvoltă o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor, părinţilor, tutorilor şi profesioniştilor care lucrează pentru copii. Scopul este acela de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înşişi şi pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, aceştia vin cu recomandări pentru părinţi cu privire la modul de a discuta situaţia actuală cu copiii lor, dar şi cu idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanţe neprevăzute.

        Pentru a se asigura că mesajele de prevenţie vor ajunge şi la cei mai vulnerabili copii, părinţi, bunici şi la alte persoane care au în grijă copii, UNICEF a solicitat sprijinul Companiei Naţionale Poşta Română pentru distribuirea gratuită a materialelor dezvoltate, în primă fază, ca test, în judeţele Bacău şi Braşov. Astfel, prin intermediul factorilor şi agenţilor poştali, compania va distribui către populaţie, la începutul lunii mai, materialele de informare puse la dispoziţie de reprezentanţii organizaţiei. Concret, factorii poştali vor distribui, la începutul lunii mai, un total de 540.000 de flyere în fiecare judeţ, iar fiecare beneficiar va primi, odată cu trimiterile poştale sau cu drepturile sociale (pensii, alocaţii, şomaj etc.) câte un exemplar din cele trei materiale diferite.

        „Poşta Română se implică, cu titlu gratuit, în această campanie de informare. Compania are logistica şi resursele umane necesare pentru distribuirea către populaţie a mesajelor de informare dezvoltate de UNICEF. Participând la această acţiune umanitară suntem „parte din viaţa oamenilor
        „, aşa cum spune şi sloganul companiei”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

        „Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile care nu au acces la internet și la dispozitive mobile de comunicare. Poșta Română este o companie cu acoperire națională, al cărei sprijin și implicare contează mult în aceste momente, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

        UNICEF este cea mai cunoscută organizaţie mondială care promovează drepturile copiilor, având o prezenţă în peste 190 de ţări şi teritorii şi cu programe operative de teren în mai mult de 150 de ţări. Cu o expertiză de 30 de ani în România, UNICEF sprijină accelerarea reformelor în domeniul educaţiei, sănătăţii şi protecţiei sociale destinate garantării accesului echitabil la servicii de calitate al tuturor copiilor români, în special al celor vulnerabili şi al familiilor acestora. În cadrul acordului de cooperare între România şi UNICEF pentru perioada 2018 – 2022, UNICEF derulează programe atât la nivel naţional, cât şi acţiuni la nivel internaţional, promovând bunele practici.

        Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire. Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Poșta Română deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

        Apă gratuită pentru irigații, până la finalul anului

          Fermierii români vor beneficia gratuit de apă pentru irigații, pe toată perioada stării de urgență și încă șase luni după ridicarea acesteia, este decizia luată astăzi în Camera Deputaților, în urma modificării Legii apelor. Toată apa provenită din surse de suprafață și din subteran va putea fi utilizată pentru irigații, fără plata contribuției de gospodărire a apelor, pentru întreaga perioadă menționată. În plus, avizele pentru lucrările de investiții în infrastructura de irigații se vor elibera gratuit și într-un termen redus la jumătate față de cel prevăzut până acum, prevederi ce vor fi aplicate tot șase luni după ridicarea stării de urgență și pe perioada acesteia.

          Măsurile vin în contextul în care efectele provocate de pandemia de COVID-19 sunt dublate de seceta pedologică, existentă deja în România, în special în județele din Moldova și Dobrogea. Ministerul Agriculturii a alocat 40 de milioane de euro din fonduri europene, pentru a subvenționa contractele de asigurare a fermierilor împotriva secetei, în condițiile în care se estimează pierderi de peste 50% numai la culturile de cereale.

          Devine evidentă nevoia de a suplimenta măsurile, iar existența unor sisteme de irigații funcționale, la care să-și permită să apeleze cât mai mulți agricultori, face parte dintr-o strategie pe termen mediu. În județul Bacău sunt în acest moment doar 329 de hectare irigate, într-o asociație formată de fermierii din 11 localități, iar extinderea investițiilor în infrastructura de irigații devine o prioritate.

          Modificarea Legii apelor în sensul introducerii prevederilor menționate a fost înțeleasă de reprezentanții tuturor partidelor politice, iar raportul în Comisia pentru Mediu și echilibru ecologic a fost votat în unanimitate. Este un moment în care preocuparea trebuie să fie unanimă pentru ca efectele secetei, suprapuse peste urmările epidemiei de coronavirus, să fie cât mai mult diminuate. Este un moment în care nimeni nu are voie să se joace cu agricultura românească și, cu atât mai mult, cu pâinea românilor!

          Tudorița Lungu
          Deputat PNL

          Nou la RAR! De acum, poți afla și istoricul de daune al mașinii tale!

            Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de ieri, 5 mai, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro.

            Registrul Auto Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască mai multe informaţii despre vehiculul de care sunt interesați. Acest lucru este posibil ca urmare a informaţiilor pe care le primeşte RAR de la partenerii specializaţi care colectează date de la societăţile de asigurare şi atelierele de reparaţii autorizate. Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost. Tariful este de 35 de lei şi se achită online.

            Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă. În situaţia în care clientul doreşte să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii: zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul (machetă); intervalul valorii devizului de reparaţie; intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului; dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic; dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

            Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.

            Am fost ÎMPREUNĂ, alături de bătrânii noștri!

              Cifrele vorbesc de la sine! Acțiunea „𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓” inițiată pe 23 martie, de Consiliul Județean Bacău, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în care au fost implicate 26 de ONG-uri (dintre care 4 acreditate pentru servicii de îngrijire la domiciliu) și 10 parohii din județul Bacău s-a dovedit a fi un real succes.

              Până acum, echipele de voluntari au intervenit în 60 de comunități, din care 58 sunt din județul Bacău: Agăș, Bacău, Balcani, Blăgești, Bogdănești, Buhoci, Buhuși, Brusturoasa, Cleja, Comănești, Corbasca, Coțofănești, Dămienești, Dărmănești, Dealu Morii, Dofteana, Filipești, Găiceana, Gârleni, Glăvănești, Gura Văii, Hemeiuș, Helegiu, Horgești, Huruiești, Itești, Izvorul Berheciului, Letea Veche, Luizi Călugăra, Mărgineni, Motoșeni, Nicolae Bălcescu, Oituz, Onești, Parava, Parincea, Pâncesti, Plăcinteni, Podu Turcului, Răcăciuni, Roznov, Sărata, Sascut, Strugari, Săucești, Schineni, Secuieni, Stănișești, Tamași, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Traian, Urechești,Valea Seacă, Vultureni, Zăpodia, dar și în Viișani (Iași) și București, cu  solicitări de informații și consiliere.

              Totodată, 3.145 de persoane vârstnice au primit servicii de îngrijire și asistență medicală la domiciliu, produse alimentare, masă caldă, sprijin, informare și consiliere telefonică din partea echipelor de voluntari oferind sprijin, îngrijiri și consiliere.

              Zilnic, 232 de persoane vârstnice au primit asistență medicală, sprijin pentru recuperare prin intermediul specialiștilor din cadrul Fundației de Sprijin Comunitar Bacău, Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja, Asociației Lumina, Crucea Roșie etc și 490 de persoane au primit zilnic îngrijiri la domiciliu. Alte 2.334 de persoane au primit informațiile solicitate și 59 de persoane au beneficiat de consiliere telefonică.

              Din donațiile făcute de societăți comerciale și persoane fizice, voluntarii proiectului au oferit ajutor constând în alimente de bază pentru 1.720 persoane vârstnice și masă caldă pentru 207 de persoane aflate în situații de risc. Pentru a fi evitate deplasările acestora, voluntarii au realizat cumpărăturile curente pentru 249 de persoane vârstnice și achiziționarea medicamentelor și a rețetelor medicale pentru alți 51.

              Să continuăm ÎMPREUNĂ!

              TelVerde: 0722568237, 0724581696

              #reusim_impreună

              Superbiocid și brand nou la Chimcomplex

                Compania Chimcomplex, un holding cu două combinate chimice la Borzești și Râmnicu Vâlcea și unicul fabricant de biocide pe bază de clor și hipoclorit din România, produce acum un superdezinfectant TP1, recomandat uzului uman. Acesta este alcoolul izopropilic, iar combinatul din Borzești – a declarat presei proprietarul holdingului, Ștefan Vuza – are o asemenea instalație.

                Fabrica de alcool izopropilic a fost închisă în anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Produsul nu mai poate fi importat, dar țara noastră are nevoie de el în condițiile pandemiei de COVID-19. El este folosit de producătorii de dezinfectanți, precum Farmec Cluj-Napoca. Chimcomplex le poate da celor din Cluj-Napoca 400 t pe lună, după ce importau numai 120 t.

                Acum, pentru redeschiderea fabricii din Borzești a fost necesară o reparație capitală în valoare de peste 200.000 de euro și alți 40.000 de euro pentru repornirea efectivă. Investiția totală pentru a fabrica biocide la Chimcomplex, a precizat Ștefan Vuza, este de zece milioane de euro.

                Hipoclorit în „haină” nouă: Clorovit

                Pe porțile celor două combinate ale Chimcomplex ies deja dezinfectanți pentru suprafețe, esențiali în lupta cu noul coronavirus. Cantitățile produse pot asigura întreg necesarul țării noastre.În fiecare lună, la Borzești și la Râmnicu Vâlcea se produc câte 1.000 t de hipoclorit substanță activă pentru produse din categoria biocidelor, pentru fiecare județ. La Chimcomplex, a declarat presei proprietarul holdingului, Ștefan Vuza, producția de hipoclorit de sodiu a început în 1966. Acum, din 60.000 t pe an substanță activă, se alocă 40.000 t pentru dezinfectanți care vor fi folosiți pentru suprafețe plane, în interiorul clădirilor (dușumele, podele, birouri etc.) și în exteriorul lor, în localități (străzi, alei, trotuare etc.) sau în mijloace de transport. Numele dezinfectantului antibacterian este Clorovit și este hipoclorit de sodiu în soluție de 1,25%.

                Produsul poate fi pulverizat în condiții de siguranță în spațiile publice, atât în clădiri și mijloace de transport, cât și în spații exterioare, cum sunt parcurile și amplasamentele publice. Chimcomplex are posibilitatea de a pune Clorovit la dispoziția serviciilor publice în cantități mari, iar produsul poate fi utilizat cu pulverizatoare industriale. Clorovit își face efectul într-un timp de contact de cinci minute.

                Hipocloritul de sodiu este folosit, de circa 100 de ani, în SUA și Europa și pentru tratarea apei potabile. Ștefan Vuza spune că Chimcomplex este unicul furnizor de la noi de astfel de produs, cu o astfel de întrebuințare, iar fără el nu am mai avea apă potabilă în sistemele de alimentare a localităților.

                Produsul nu afectează mediul, pentru că imediat după folosire se și descompune în elementele lui de bază, sarea și apa.

                 

                Aparatul de plasmafereză stă nefolosit pentru că DSP și Prefectura Bacău au „uitat” să asigure personalul medical necesar

                  Deși Centrul județean de Transfuzii a primit un aparat de plasmafereză pentru tratamentul bolnavilor de COVID 19, acesta nu a fost pus, încă, în funcțiune pentru că autoritățile nu au asigurat personalul care să-l opereze. Aparatul ar fi trebuit să extragă plasma din sângele pacienților de COVID 19 vindecați, cu care să fie tratați bolnavii.

                  „Cum Centrul e în subordinea directă a Ministerului Sănătății, aplicarea tratamentului stă după birocrația ministerului și a unor autorități locale incompetente și nepăsătoare, dar preocupate să facă politică pe covid”, acuză europarlamentarul Dragoș Benea.

                  Acesta spune că de aproximativ o lună – 13 aprilie – CJ Bacău a obținut sponsorizarea, în ședințele CJSU s-a comunicat că aparatul va fi instalat, dar DSP se arată incapabilă să asigure personalul medical pentru operarea echipamentului de plasmafereză. Și asta, de săptămâni bune!

                  În tot acest timp, zeci de infectați și personalul medical aferent se luptă cum pot cu virusul Covid19, privați de un mijloc modern de tratament care a dat rezultatele scontate peste tot pe unde a fost aplicat.

                  Dragoș Benea cere autorităților să grăbească asigurarea personalului medical necesar, pentru că și instruirea acestuia va dura 2-3 zile. Nu mai e timp de pierdut și tratamentul cu plasmă vitală trebuie aplicat și în Bacău!

                  Oare prefectul PNL care prezidează ședințele CJSU nu a aflat încă, „întâmplător”, de acest aparat? Sau e prea prins cu vorbăria goală pe care o proferează în rețelele sociale ca să se mai ocupe și de obligațiile din fișa postului!? Autoritățile PNL de la Bacău – DSP & Prefectură – sunt mereu pregătite să facă politică, să acopere primari PNL iresponsabili (Moinești – Comănești – Dărmănești), dar complet nepregătite de un lucru simplu precum asigurarea personalului medical necesar operării aparatului de plasmafereză. Cam atât de mult le pasă lor de sănătatea băcăuanilor și de combaterea pandemiei.
                  Dragoș Benea, europarlamentar

                  Peste 25.000 de băcăuani, ajutați de Primărie în perioada stării de urgență

                    De o lună și jumătate echipele municipalității băcăuane sunt zilnic la datorie, încercând să ajungă la cât mai multe persoane vulnerabile, care au nevoie de sprijin în aceste vremuri dificile.

                    Acțiunile primăriei sunt îndreptate către cei 20.000 de pensionari cu venituri foarte mici, 1200 de persoane vârstnice singure – fără aparținători, 4400 de persoane cu dizabilități, familiile aflate în evidență ca fiind cazuri sociale și persoanele fără adăpost.

                    „Pentru toți aceștia continuăm să distribuim pachete cu alimente de bază, să oferim mese calde, dar și consiliere psihologică – atât de importantă acum, când nevoia de dialog și afecțiune pot fi tot mai pronunțate”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                    La cele 11 numere de telefon pe care Primăria le-a pus la dispoziție s-au primit peste 5000 de apeluri de la persoane care fie au solicitat o formă de sprijin, fie au cerut diverse informații.

                    Aproximativ 2700 dintre aceste persoane au fost ajutate cu produse alimentare de bază, ori cu efectuarea cumpărăturilor (alimente, medicamente), ori cu plata facturilor de către echipele noastre.

                    „Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Primăria Bacău și instituțiile subordonate pentru ceea ce fac în aceste zile. Mai mult ca oricând, am descoperit o echipă devotată, convinsă că noi, cei care suntem în slujba comunității, trebuie să oferim sprijin acolo unde este cu adevărat nevoie”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

                    Acesta își exprimă recunoștința pentru toți cei care au susținut în demersurile municipalității:

                    ✔ Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin parohiile din municipiul Bacău,
                    ✔ Biserica Romano – Catolică prin parohiile din municipiul Bacău,
                    ✔ Agricola – Creator de Pofta,
                    ✔ ASCOR Bacău (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români),
                    ✔ Acţiunea Catolică din România,
                    ✔ Crucea Rosie Bacau,
                    ✔ Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC),
                    ✔ Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale,
                    ✔ Scoala Sanitara Postliceala ”Sanity” Bacau,
                    ✔ Asociația Valoare Plus,
                    ✔ Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.

                    Distribuirea tichetelor sociale pentru cei cu pensii de până în 1380 lei se va realiza imediat după încetarea situației de urgență.

                    Este o măsură de precauție, spre a preîntâmpina expunerea vârstnicilor în medii aglomerate și la interacțiune cu alte persoane.

                    Începând din acest an valoarea tichetelor sociale a fost crescută de la 130 de lei la 150 de lei.

                    Mulțumesc tuturor celor care au înțeles faptul că aceste decizii au fost luate numai pentru protecția celor atât de vulnerabili în această perioadă.
                    Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

                    Acțiuni de protest în zilele de miercuri-vineri (06-08 mai 2020) față de declarațiile ministrului Vela la adresa politiștilor locali.

                      Ministrul Vela a declanşat o campanie ȋmpotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare, precum cele din interviul ȋn mediul on-line ȋn care a declarat că „şi acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe,”

                      Ulterior, ȋntr-un alt interviu, a făcut comparaţie ȋntre salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase.

                      Față de aceste declarații mincinoase, Sindicatul Naţional Pro Lex, organizaţie sindicală ce reprezentă aprox. 70% dintre polițiștii locali, a decis să organizeze acţiuni de protest la nivel naţional.

                      Ȋn acest sens, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, ȋn zilele de miercuri, joi şi vineri (06 – 08 mai 2020).

                      Pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

                      Asemenea polițiștilor din Poliția Română și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar ȋn echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată ȋn repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. Am sesizat dlui ministru Vela această discriminare, ȋnsă a ignorat-o, deşi Directiva CEDO 2000/78/CE prevede faptul că oameni aflaţi ȋn situaţii similare beneficiază de aceleaşi drepturi.
                      „Abuzurile” sunt fapte penale individuale, nu ale unei categorii profesionale. L-am ȋntrebat pe dl. ministru Vela, câte dosare penale sunt ȋn cercetare având ca făptuitori poliţişti locali, pentru infracţiuni de abuz (nu am primit ȋncă răspuns).
                      Ca urmare a misiunilor ȋndeplinite, avem poliţişti locali infectaţi, iar alţii internaţi ȋn spitale, victime ale infracţiunilor de ultraj.
                      Comparaţia salarială este făcută cu rea-intenţie, mincinoasă (a se vedea comunicatul primariei Timisoara), atât din cauza faptului că salariile poliţiştilor locali sunt egale cu cele ale funcţionarilor publici din primărie (uneori chiar mai mici), diferă de la o localitate la alta, ȋn limita unui minim şi maxim prevăzut de lege. Chiar şi aşa, când compari venitul brut (cu norma de hrană şi sporul pentru condiţii vătămătoare) al unui funcţionar public cu studii superioare cu salariul net (fără impozite, normă de hrană şi sporuri) al unui funcţionar public cu statut special cu studii medii, ȋnseamnă că dezinformezi opinia publică, iar dacă mai şi exagerezi, prezentând cifre nereale, ȋnseamnă că denigrezi o categorie profesională şi inciţi la oprobriu public nejustificat/nefundamentat.
                      Poliţiştii locali au dreptul la ȋncadrarea ȋn condiţii speciale de muncă, potrivit Legii nr. 155/2010, dar pentru că articolul nu este detaliat, nu are norme, vârsta de pensionare a rămas de 65 ani, deşi cei de la ordine publică şi circulaţie lucrează ȋn aceleaşi condiţii ca şi poliţiştii din Poliţia Română a căror vârstă minimă de pensionare este de 47 ani. Este indamisibilă situaţia de a avea oameni cu vârsta ȋntre 60-65 de ani ȋn poliţia locală care să ȋndeplinească atribuţii de ordine publică şi rutier, iar angajaţi din MAI din structurile de juridic (a căror activitate principală este de a se opune, ȋn instanţă, la acordarea drepturilor salariale şi profesionale ale poliţiştilor), resurse umane şi financiar au calitatea de poliţişti, deşi nu fac muncă de poliţie, beneficiind de drepturile salariale şi de pensii ca a celor din operativ.
                      Este adevărat că salariile poliţiştilor sunt mici, ȋn neconcordanţă cu importanţa muncii, condiţiile de muncă şi pericolul la care sunt expuşi, ȋnsă acest lucru este posibil din cauza nerespectării legii de către reprezentanţii ministerului afacerilor interne din structurile financiar şi resurse umane. Numai ȋn MAI avem oameni ȋncadraţi pe o funcţie şi salarizaţi pe o funcţie inferioară, iar salarizarea se face potrivit unei hotărâri de guvern secrete şi nu după legea salarizării. Numai ȋn MAI nu s-a aplicat Legea nr. 71/2015 şi OUG nr. 20/2016 privind salarizarea la nivelul maxim al funcţiei din cadrul familiei ocupaţionale, fapt recunoscut de instanţele de judecată şi chiar de către MAI prin iniţierea (şi abandonarea) unui proiect de OUG prin care urma să fie restituite poliţiştilor o parte din drepturile neacordate potrivit legii. Ȋngrijorător şi semnificativ este faptul că poliţiştii reprezintă categoria de bugetari cu cele mai multe procese ȋn instanţă având ca obiect drepturile salariale.

                      Trăim vremuri în care fiecare om trebuie prețuit pentru efortul său de a ne ține cât mai departe de virusul ucigaș. Atunci când nici măcar nu este retribuit conform legii și situației, jignirea și umilirea unei categorii profesionale de către omul din fruntea unui sistem care ar trebui să utilizeze aceeași unitate de măsură pentru toți cei din subordine, este intolerabilă.

                      Dacă nu faci parte din categoria celor care au făcut abuzuri și ai curajul necesar pentru a fi poliţist local, exprimă-ţi dezacordul faţă de declaraţiile ministrului prin purtarea banderolei albe.

                      Notă:

                      Pro Lex suportă costurile de achiziţie a banderolelor şi asigură asistenţa juridică, tuturor poliţiştilor care participă la protest, indiferent dacă sunt sau nu sunt membri de sindicat.

                      O acţiune marca ProLex!

                      Radioterapie în vremuri de pandemie

                        Infecția COVID-19 poate evolua cu o formă severă de afectare pulmonară la pacienții cu comorbidități, cancerul fiind una dintre bolile care cresc în mod semnificativ vulnerabilitatea organismului la această infecție virală, arată studiile de specialitate. În plus, accesul pacienților oncologici la tratamentul potrivit, conform schemei stabilite inițial, este esențial, chiar în contextul în care gestionarea cazurilor de COVID-19 este prioritară. Orice întârziere în administrarea terapiei duce la scăderea şanselor de supravieţuire a pacienţilor, de aceea trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi continuarea administrării terapiei oncologice, spun medicii specialiști. Afirmaţii precum „Pandemia de COVID-19 reduce șansa supravieţuirii la pacienţii oncologici” au fost repede vehiculate și acceptate, iar panica corespunzătoare a fost și este îndreptăţită. Realitatea este că întârzierea diagnosticului, întârzierea tratamentului primar, oricare ar fi el – act chirurgical, radioterapie, chimioterapie, imunoterapie, hormonoterapie etc. – poate afecta rezultatul final.

                        În Bacău, la Radioterapie, tratamentele nu au fost întrerupte deloc, indiferent de pandemie și de aceste vremuri „de criză”. Nici nu s-a putut asta, mai ales că aici ședințele durează de la o zi până la 5 sau 10 zile, cum este în cazurile de paliație, și ajung până la 39 de zile în cancerul de prostată, 35 de zile în cancerele sferei ORL, 25-30 de zile în cancerul mamar, 28 de zile în cancerele genitale. Iar orice întârziere sau renunțare poate afecta în totalitate schema de tratament.

                        Cum s-a reorganizat activitatea de aici și ce pacienți sunt tratați în acest moment, ne-a explicat, într-un mic interviu, dr. George Mihăilă, medicul șef al Compartimentului de Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Bacău.

                         

                        – Domnule doctor, cum decurge în această perioadă de pandemie activitatea medicală de la Radioterapie? Întreb acest lucru pentru că știu că aici tratamentele sunt de lungă durată și, odată începute, nu pot fi întrerupte.

                        – Activitatea medicală în cadrul Compartimentului de Radioterapie se desfășoară în continuare, tratamentele pacienților oncologici neputând fi, într-adevăr, întrerupte. Chiar dacă nu mai putem face consultații din luna martie când Ambulatoriul de specialitate al spitalului a fost închis, sunt chemați în continuare, la tratament, pacienții ce erau pe listele de așteptare în funcție de stadiul de boală și de data primei prezentări la consultație.

                        Am găsit și o metodă de a rămâne în contact cu pacienții noi prin mediul online, mulți pacienți trimițând documentele medicale pentru a fi văzute pe adresa de email a secției, ulterior fiind sunați de către medicul curant. De asemenea, a fost ținută legătura și cu medicii oncologi, așa încât coordonarea multidisciplinară să existe și pacientul să nu aibă de suferit.

                        – La fel ca pe fiecare secție a spitalului, s-au creat și aici circuite separate pentru eventualii pacienți suspecți sau chiar confirmați COVID-19, care nu pot fi reprogramați la tratament.

                        – Au fost luate măsuri de siguranță pentru a încerca să prevenim infecția cu COVID-19, fiind organizat triaj epidemiologic zilnic atât pentru pacienții în tratament, cât și pentru personalul medical. Avem identificat în cadrul Compartimentului circuit separat în cazul în care ne vom confrunta cu pacienți suspecți COVID-19, însă până în acest moment nu ne-am confruntat cu o astfel de situație.

                        Totodată, în sala de așteptare există gel dezinfectant, toți pacienții poartă măști de protecție, frecvența procedurilor de dezinfecție s-a mărit iar aparținătorilor li s-a restricționat accesul, toate făcând parte din planul de măsuri luate în vederea limitării posibilității de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

                         

                        – Au scăzut intervențiile, numărul pacienților, față de o lună normală de lucru, când, de obicei, aveați circa 45 de pacienți în tratament? Putem spune că, din cauza acestei situații de criză, lucrați la capacitate redusă?

                        – Din păcate, da, numărul de pacienți pe care îi tratăm zilnic a scăzut, încercând să asigurăm tratament pentru 35 de pacienți, față de capacitatea maximă de 45, în așa fel încât să putem trata în condiții de siguranță conforme cu hotărârile în vigoare.

                        Ne confruntăm însă și cu situații noi, în care unii pacienți preferă să amâne tratamentul nedorind să vină la spital în această perioadă sau cu pacienți ce nu mai au cu ce ajunge la spital, din cauza lipsei mijloacelor de transport urmare a măsurilor impuse în starea de urgență în care ne aflăm.

                        Practic singura constantă modificată rămâne numărul de pacienți tratați, pentru că patologia predominantă nu iese din tiparele obișnuite. Tratăm în continuare cancerele sferei ginecologice, sferei ORL, ale aparatului digestiv, atât superior (cancerele de esofag, de exemplu), cât și inferior (în special cancerele de rect), dar și cancerul de sân reprezentând proporția cazurilor cel mai des întâlnite și tratate în cadrul Compartimentului de Radioterapie Bacău.

                         

                        – Cât de mult poate afecta virusul SARS-CoV-2 un pacient care are nevoie și de ședințe de Radioterapie?

                        – Va trebui să fim precauți în continuare, chiar dacă toată lumea vorbește de relaxarea măsurilor de izolare, și triajul să fie făcut cu aceeași responsabilitate. Având în vedere că vorbim despre pacienți cu un sistem imun scăzut, le recomandăm să respecte hotărârile în vigoare și să nu se expună la riscuri inutile, evoluția unui pacient oncologic infectat cu virusul SARS-CoV-2 putând fi una nefavorabilă.

                         

                        La nivel național bilanțul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 854 de victime

                          Ora 9.15: Autoritățile au raportat miercuri dimineață 13 noi decese provocate de coronavirus în România, iar bilanțul a ajuns la 854 de morți. Printre victimele raportate miercuri se numără un bărbat de 64 ani din județul Bacău.

                          Deces 854

                          Bărbat, 64 ani, județ Bacău.

                          Data recoltării: 27.04.2020.
                          Data confirmării: 29.04.2020.
                          Data internării: 19.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Bacău – Secția de neurologie (AVC ischemic) și transferat în 29.04.2020 în ATI.
                          Data decesului: 05.05.2020
                          Comorbidități: Insuficiență hepatică acută, fibrilație atrială, tulburări de coagulare, hemiplegie dreaptă.

                          La Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău se lucrează în forță la noua pistă

                            În așteptarea reluării curselor civile de pasageri, Aeroportul Bacău este un adevărat șantier în zona operațională. Lucrările fac parte din proiectul „Creșterea capacității portante a pistei și a suprafețelor de mișcare aeroportuare”.

                            Profitând de absența procesărilor de pasageri pentru zborurile civile, dar și de temperaturile favorabile de afară, constructorul și-a mobilizat întreaga capacitate de personal și utilaje necesare la acestă etapă, pentru a menține un stadiu avansat la lucrările din proiectul noii piste. Se lucrează toată săptămâna, inclusiv duminica. Evident că pentru locuitorii care dețin imobile apropiate de perimetrul aeroportului apare uneori un grad de disconfort determinat de complexitatea lucrărilor și utilajelor de mare capacitate dar, înțelegând acest aspect, conducerea Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău face un apel la cetățenii din zonă pentru înțelegere, toți conștientizând că finalizarea lucrărilor va crea un important potențial de dez10voltare economică a întregii regiuni.

                            În tot acest timp, pista actuală este operațională și folosită de aviația militară, aparatele de tip SMURD și de cursele de tip charter.

                            Contractul are valoarea de aproximativ 36 milioane de euro. Banii vin în proporție de 85% de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% de la bugetul de stat și 2% de la Consiliul Județean Bacău.

                            Modernizarea pistei presupune că aceasta va avea o lungime de 2500 m, o lățime de 45 m și va duce la creșterea portanței de la 20 la 65. Proiectul mai prevede o cale de rulare CHARLIE, o cale de rulare DELTA, platforme antisuflu, două platforme RESA (zone de siguranță pentru ieșirile accidentale în afara pistei), un sistem de balizaj nou, o racordare la platforma de staționare a aeronavelor și un drum de securitate. Acest lucru și asigurarea cerințelor de securitate va permite deservirea avioanelor de tip Boeing 737 și a celor similare. Aeroportul din Bacău și are un terminal modern, deschis în noiembrie 2017. Vechea pistă, construită în 1954, nu mai corespunde cerințelor actuale.

                             

                            Quiz Cine știe, câștigă! Află răspunsurile!

                            Pe durata izolării, Deșteptarea vă provoacă, periodic, să răspundeți la un chestionar care testează cunoștințele dumneavoastră în domeniul sportului. Astăzi, vă oferim răspunsurile la quiz-ul de ieri, republicând totodată și întrebările respective.

                            1. [lock_content]
                              1. Întrebare: Câte Cupe ale României a câștigat echipa de volei feminin Știința Bacău?

                              Răspuns: Cinci trofee. Toate cinci câștigate cu Florin Grapă la timonă.

                              1. Întrebare: În ce an și-a adjudecat ultimul titlu de campioană națională echipa de handbal feminin Știința Bacău?

                              POZA DE GRUP

                              Răspuns: În 1992. Soarta acelui titlu a fost decis în ultima etapă, care aducea față în față, pe data de 31 mai, în Bacău, echipa de pe locul 2, Știința și cea de pe prima poziție, Chimistul Râmnicu-Vâlcea. Pentru a-și păstra locul și titlul al cărei deținătoare era, Chimistului îi era suficient și un egal în derby-ul de la Bacău. Studentele, în schimb, erau condamnate să învingă pentru a le depăși pe vâlcence în clasamentul de final. Prima repriză s-a încheiat la egalitate: 12-12. Altfel spus, avantaj Chimistul. Numai că în mitanul secund, Știința a avut o evoluție fantastică, impunându-se cu 25-21 și încununându-se campioană, cu un punct avans față de oltence. „Știința, campioana imposibiliului” avea să titreze cotidianul Deșteptarea. „Aveam o echipă de vis, dar adevărul este că fără sprijinul și entuziasmul sponsorului nostru, Dumitru Sechelariu, n-am fi reușit să câștigăm titlul. Îmi amintesc că la startul returului, când Chimistul părea foarte greu de ajuns, Seche a intrat în vestiar și ne-a spus: «Fetelor, am în față viitoarele campioane ale României», rememora căpitanul echipei de la acea vreme, Gabi Manea- Antoneanu. Iată și lotul cu care Știința a cucerit pentru ultima oară titlul național: Magdalena Pop, Angela Brândușoiu, Eugenia Jitaru, Gabriela Antoneanu, Luminița Bosna, Lidia Drăgănescu, Carmen Munteanu, Lăcrămioara Lazăr, Emilia Luca, Adriana Popa, Ana Maria Raduly, Isabela Paraschiv, Ionela Bărcănescu, Simona Stanciu. Antrenori: Eugen Cucu și Alexandru Mengoni.

                              1. Întrebare: Care a fost primul fotbalist legitimat la Dinamo Bacău care a evoluat pentru prima reprezentativă a României într-un meci oficial?

                              Răspuns: Haralambie Eftimie, în 1958. Pe 26 octombrie 1958, atacantul Eftimie evolua în meciul pe care naționala României îl pierdea pe teren propriu, cu 2-1, în fața Ungariei, devenind astfel primul jucător al lui Dinamo Bacău prezent sub tricolor într-un joc oficial. Două curiozități: la partida jucată pe stadionul „23 August” din București au asistat nu mai puțin de 90.000 de spectatori, iar Eftimie a fost singurul reprezentant al echipelor de provincie! Restul titularilor erau legitimați doar la echipe din Capitală: Toma, Gheorghe Constantin și Tătaru I la CCA, Macri la Rapid, C. Popa, V. Alexandru și Nunweiller III la Dinamo București, iar Karikas, Oaidă și Dinulescu la Progresul!

                              1. Întrebare: În sezonul competițional 1969-70, Dinamo Bacău devenea prima formație românească ajunsă în turul patru al unei cupe europene de fotbal. De cine au trecut băcăuanii în turul al treilea?

                              Răspuns: De scoțienii de la FC Kilmarnock. După egalul din meciul tur disputat pe 17 decembrie 1969, pe „Rugby Park” (scor 1-1, marcatori Morrison-min. 50, respectiv Băluță- min. 72), Dinamo Bacău câștiga cu 2-0 („dublă” Ene Daniel-min. 27 și 79) returul desfășurat pe 13 ianuarie 1970, la Bacău. În partida retur, Dinamo a evoluat în formula: Ghiță- Comănescu, Nedelcu, Velicu, Kiss- Vătafu, Duțan- M. Pană, Dembroschi, D. Ene, Băluță (min. 79 Neumayer).

                              1. Întrebare: Între ce ani a antrenat-o Florin Halagian pe FCM Bacău? Ca observație ajutătoare, sub comanda Armeanului, „galben-albaștrii” au avut cea mai fastă perioadă din istoria lor post-decembristă.

                              Răspuns: Între 1997 și 1999. Halagian a venit la Bacău în toamna lui 1997, preluând echipa de pe loc retrogradabil. Primul meci: 3-0 cu Dinamo („dublă” Scânteie și gol Gireadă) pe 15 noiembrie. Cu Hala pe banca tehnică, FCM a terminat respectivul sezon pe locul 10 în campionat și având în vitrină Cupa Ligii, cucerită după o finală câștigată cu 3-2 contra Universității Cluj. În stagiunea 1998-99, FCM Bacău încheia Liga I pe locul 5 și rata prezența în finala Cupei României după o semifinală cu Rapidul lui Mircea Lucescu (0-1 în Giulești, 2-1 acasă). Grație parcursului din campionat, FCM a fost admisă în 1999-2000 în Cupa UEFA-Intertoto, fiind însă eliminată în runda inaugurală de armenii de la Ararat Erevan. Halagian avea să parăsească FCM Bacău după prima etapă a sezonului 1999-2000, în care echipa sa remizase, 1-1 la Brașov.

                              1. Întrebare: Câte echipe din municipiul Bacău au evoluat în Liga a III-a (Divizia C) în ultimii 15 ani?

                              Răspuns: Șapte. Este vorba de: Aerostar, FC Willy, Pambac, FCM II Bacău, FCM Bacău, Sport Club Bacău (care a luat locul nou promovatei Mesagerul în 2010) și CSM Bacău.

                              1. Întrebare: Gimnasta băcăuană Monica Roșu are în palmares două medalii olimpice. La ce ediție le-a cucerit?

                              Răspuns: La cea de-a 28-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, desfășurate în 2004, la Atena. La acea Olimpiadă, Monica Roșu a luat aurul la sărituri și pe echipe.

                              1. Întrebare: În ce an s-a impus, în proba de simplu, tenismenul Ilie Năstase la turneul de la Roland Garros?

                              Răspuns: În 1973, când a trecut în finală de Nikola Pilic (Iugoslavia) cu scorul de 6-3, 6-3, 6-0. Cu un mai devreme, Ilie Năstase câștiga primul său Mare Slam: US Open.

                              1. Întrebare: Care a fost prima finală de Campionat Mondial la fotbal decisă în urma loviturilor de la 11 metri, rezultatul la finalul celor 90 de minute și al reprizelor de prelungiri fiind egal?

                              POZA 2

                              Răspuns: Brazilia- Italia, la Mondialul american din 1994. Blocată în dreptul scorului de 0-0 la finalul celor 120 de minute (incluzând și prelungirile), partida a fost decisă la penalty-uri, acolo unde Brazilia s-a impus cu 3-2. Pentru campioni au marcat Romario, Branco și Dunga, după ce Marcio Santos ratase prima lovitură de departajare, în timp ce italienii au punctat doar prin Albertini și Evani. Celelalte penaty-uri ale „azzurrilor” au fost irosite de Baresi, Massaro și Roberto Baggio.

                              1. Întrebare: Ce se aduce obligatoriu la fiecare finală de Cupă a Angliei la fotbal, dar nu se folosește absolut niciodată?

                              Răspuns: Panglicile cu însemnele și culorile echipei învinse, care, spre deosebire de cele ale învingătoarei, nu sunt niciodată legate de marginile trofeului.

                              Dacă ai știut răspunsurile la toate cele zece întrebări, înseamnă că ești un adevărat fenomen. Felicitări! Dacă ai răspuns corect la minimum opt, redactorii GSP și Digisport ar trebui să-și facă griji pentru locul lor de muncă. În cazul în care ai între patru și șapte răspunsuri bune, este clar că ești pasionat de sport, dar se poate și mai bine! În fine, dacă nu ai depășit granița a trei răspunsuri corecte, n-ar fi deloc rău să mai pui și mâna pe carte, nu doar piciorul pe minge!

                              [/lock_content]

                            Dan Sion

                             

                            Handbaliștii CSM Bacău, în cantonament la Baza Letea?

                            După ce luni, președintele României, Klaus Iohannis a anunțat reluarea, în mod gradual, a activității sportive, ieri, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a punctat în ce condiții se poate efectua aceasta. „Sportivii vor sta într-un regim închis și-și vor desfășura activitatea controlat. Cluburile trebuie să dispună de o bază proprie, cu spații de cazare, bucătărie, asistență medicală, terenuri de antrenament, săli de forță sau alte utilități”, a precizat Stroe. În condițiile în care, tot luni, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a votat ca Liga Zimbrilor să se reia pe data de 14 iunie, conducerea CSM Bacău intenționează ca, de pe 15 mai, handbaliștii clubului să fie cantonați la baza „Letea”, unde să pregătească finalul sezonului: campionat și semifinala Cupei României. În acest sens, directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu va purta astăzi o discuție cu primarul Cosmin Necula. Asta în contextul în care, de la declanșarea pandemiei COVID-19, Baza Sportivă „Letea” (aflată în administrarea CSM Bacău) a fost convertită în zonă de carantinare.

                            „Îi voi propune domnului primar ca echipa de handbal masculin a clubului, dar și alți sportivi, în măsura posibilităților legate de cazare și antrenament, să intre, de pe 15 mai, în cantonament la «Letea». Baza întrunește toate condițiile în acest sens, începând cu spațiile de cazare și încheind cu terenurile de antrenament care, chiar dacă nu permit o pregătire specifică, asigură cel puțin cadrul unei pregătiri fizice generale. Sportivii vor rămâne cantonați aici, masa va fi asigurată în sistem catering, din bugetul clubului și tot din bugetul propriu vom acoperi cheltuielile necesare testelor COVID-19 pentru antrenori, sportivi și personalul aferent”, a declarat pentru Deșteptarea directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu. „Am convingerea că primarul Necula își va da acordul, mai ales că în acest moment, Baza Letea nu este folosită, iar noua etapă ce va fi declanșată odată cu Starea de Alertă, impune reintroducerea sa în circuitul sportiv. Mai mult, operațiunile de modernizare efectuate de Primărie la Letea în contextul pandemiei COVID-19 facilitează pregătirea sportivilor în condiții de siguranță. Dacă, Doamne ferește, va fi nevoie de bază în scopuri de ordin medical, o vom dezinfecta din nou, o vom elibera, punând-o de îndată la dispoziția Primăriei”, a spus Gavriliu. Conducătorul „CSMeilor” s-a arătat însă sceptic în privința reluării campionatului de handbal masculin pe 14 iunie: „Noi trebuie să ne pregătim, luând de bună data de 14 iunie. Mi-e greu însă să cred că Guvernul va da OK-ul. Dovadă și faptul că FR Handbal a luat în calcul și un plan B, cu campionatul și Cupa reprogramate în iulie-august. Federația va chestiona cluburile pe marginea acestei noi date, iar noi, CSM Bacău considerăm mult mai realistă disputarea finalului de sezon în partea a doua a verii”.

                             

                             

                            Coronavirusul interzis legal la autopsiere   

                            În rubrica noastră din 1 aprilie a.c. publicam un material „Uzul şi abuzul de coronavirus”.  La vremea aceea făceam trimitere la date statistice oficiale privind decesele şi îmbolnăvirile din anii precedenţi, care nu erau mai mari decât cele de acum. Ulterior din ce în ce mai multe publicaţii  (nu cele ce primesc publicitate guvernamentală privind izolarea) au ajuns la aceleaşi concluzii. Probabil nu am fi revenit la acest subiect, dacă nu am fi văzut mesajul Grupului de Comunicare Strategică din 2 mai 2020 după care: „până acum, 755 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale, au decedat. Până astăzi, 2 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 12.732 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).” Cifrele sunt sub valorile statistice oficiale din anii anteriori privind gripa sezonieră pe care le făceam publice acum o lună. Nu am încercat nici atunci şi nici acum nu o facem să minimalizăm efectul pandemiei, dar oare nu avem dreptul să facem comparaţii, să judecăm  altfel decât în varianta oficială? În acelaşi material îmi exprimam o nedumerire, după care:„în România nu se mai moare de altceva decât de coronavirus. De asemenea, mi se pare ciudat că oficial nu se prezintă şi statisticile anilor trecuţi pentru a avea un termen de comparaţie asupra gravităţii stării actuale de morbiditate.”

                            Misterul e pe cale a se dezlega dacă accesăm situl oficial al Institutului de Sanătate Publică (INS) pe adresa https://www.cnscbt.ro, iar acolo găsim un material foarte interesant „Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Actualizare 28.04.2020”, care la fila nr. 4, cap. „Deces la pacient confirmat cu COVID-19”  stabileşte metodologia de declarare a decesului după cum urmează: „Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie  (!!!!??? sub. n.) raportată ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat  (!!!!??? sub.n.) sau a contribuit la deces.”  Dar lucrurile nu se opresc aici.  Astfel, ORDINUL  M.S. Nr. 436/2020 din 13 martie 2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2) copletează tabloul halucinant pe care nu ni-l puteam imagina cu ceva timp în urmă. Conform Ordinului: „În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2), evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat…. Decesul în unitatea sanitară cu paturi al persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia COVID-19 şi diagnosticul de deces cu infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2) pot fi declarate cazuri medico-legale strict în conformitate cu art. 185 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ( acestea sunt cazurile de excepţie în care se face autopsierea respectiv, moarte violentă, ori moarte suspectă n.n.)…Prezentul protocol specific se aplică în mod similar şi următoarelor cazuri de deces, acestea fiind considerate decese ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2), confirmate ca fiind pozitive:

                            1. a) persoanelor aflate în izolare la domiciliu, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică;
                            2. b) persoanelor aflate în carantină, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică şi a altor instituţii ale statului.

                                În situaţiile de mai sus, atunci când nu se dispune autopsia medico-legală, în concordanţă cu prevederile art. 185 din NCPP, medicul de familie va elibera certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului.

                            1. c) persoanelor internate în spital suspecte de infectare cu COVID-19, la care nu s-a efectuat testarea pentru confirmare.

                            În această situaţie, certificatul medical constatator al decesului va putea fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital.  Toate cazurile „suspecte” vor fi considerate drept cazuri „confirmate” (sub n.) … Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancţionează potrivit legii.”

                            Traducerea normei în limbaj profan ar fi că, nu contează cauza decesului. Dacă decedatul este virusat  COVID ori suspect infectat, automat asta devine oficial cauza decesului. Prin ordin de ministru se interzice autopsierea (pt. a identifica reala cauză a morţii). Iar „Nerespectarea prevederilor protocolului  se sancţionează potrivit legii”,  adică… poate fi şi penal. Atfel statistica prezentată de Grupului de Comunicare Strategică are mai mult o relevanţă politică ce trebuie să justifice măsurile luate, decât o relevanţă medicală.

                            Jr. Adrian M. Ionescu

                             

                            Un mirean la Mânăstirea Măgura Cașin

                               Încâlcite sunt căile vieții. Nu că ni le-ar face așa „Cel de Sus!”, sătul de atâtea prosteli lumești, care nici măcar păcate nu sunt. Dușmanul binelui e caimacul, când tremură mâna și se adună în farfuriuța de sub ceașcă, risipind cafeaua. Ne mai cerem și osândă? Sau căutăm vinovați pentru mileul pătat? Doar ca să credem că suntem drepți? În subconștient, așa ne justificăm „dreptul”, asumat egocentric, de a judeca strâmb?! De-a lungul a trei generații am trecut dintr-o extremă în alta. Văzând cum un loc își recucerește istoria furată, rămâi  cu acel gustul amar, că ai fost îndoctrinat și mințit. Și ne mai mirăm când, prin ce am trecut noi, vor continua să mai treacă și alți semeni. Vezi Corea de Nord.

                              Punct de reper astăzi, Mânăstirea Măgura Ocnei și Mausoleul Eroilor, ridicat  în cinstea ostașilor căzuți în Primul Război Mondial. Sunt vizibile de la depărtare. Când vii cu mașina,  de la Onești spre Tg. Ocna, vezi crucile  dinainte de Măgirești.

                               

                              Secretul locului.

                              De-a lungul vieții, ne atașăm fără să ne dăm seama, de locuri pe care nu le-am simțit sau înțeles îndeajuns. Au un mister al lor, care ne tot cheamă să-l deslușim. Prima oară când  am urcat spre Mausoleul Eroilor de la Tg. Ocna, a fost în 1974. Pe 24 iunie. De Ziua Pionierului! Treceam în clasa a VIII-a. Cineva din conducerea școlii, cu sprijinul bănesc al părinților, a venit cu ideea, în vacanță fiind, să marcăm evenimentul. S-a închiriat un autobuz, din ăla care arăta ca o caradașcă, și în ziua stabilită, chiori de somn de atâtea emoții, am plecat în excursie. Pe întuneric. Eram zece și zece copii, o învățătoare și profesoara de Română. Plus doi părinți și șoferul. Adică zece, din cei mai buni la învățătură, care urmam să devenim UTC-iști, în clasa a VIII-a, eram responsabili de alți zece, care treceau în clasa a III-a, și trebuiau să devină pionieri. Am repetat dinainte cum să le transmitem cravata roșie (tricolorul de pe margine a venit mai târziu), trecutul ei prin inele și agățatul insignei. Era vorba și de înmânarea unui steag – Drapelul unității cred – dar nu răspundeam eu de el. Mă uitam gură cască la câtă lume adunată era. Elevi veniți de la școli din tot județul. Cănd au sunat trompetele, am amuțit toți. Noroc că  jurământul l-am depus toți odată. Rostindu-l cu voce tare. Mai rețin vag cum s-a desfășurat apoi solemnitatea. Salivam după un băț bobinat cu vată din zahăr. Numărasem trei locații, dar la fiecare se formase deja coadă. Nu aveam voie să părăsim grupul, așa că mergeam toți, ținându-ne de mână.  Pe poteca pietruită, aceeași care urcă și astăzi de la mausoleu spre mânăstire, de o parte și de alta erau înșirate măsuțe. Tot felul de delicatesuri: baclavale, turtă dulce, nuga, rahat, halviță, ciubucuri. Tonete cu înghețată la cornet, și sucuri din tot felul de fructe, gazate cu borviz, la pahar. Sus, pe platou, era restaurant, bar și terasă. La mesele lungi, din lemn de pin, se serveau mici. Pentru cei care doreau să rămână peste noapte, se găseau și câteva camere cu paturi, unde se putea dormi. A fost prima mea întâlnire, cu locul care avea să devină, în timp, cu totul altceva. Fără să-mi imaginez, de câte ori aveam să mă mai intersectez cu energia de acolo.

                              Tinerețea bat-o vina.

                              Au trecut anii, școala. Hai în producție! La IPEP! Ce oameni și aici! Profesioniști! Iubitori de munte, drumeții. Treaba treabă, dar și distracția distracție. Împreună cu Vasile Trifan și Viorel Țampău am creat, în 1985, un nucleu care, în nici o lună, avea să reunească peste patruzeci de membri. Pentru a putea fi  acreditați de Ministerul Tineretului și Sportului, ca și Club de Turism, trebuia să fim  minim douăzeci și cinci de membri. După multe încercări și o noapte albă (nu știam pe atunci, că ce făceam noi seamănă a brainstorming), am denumit adunătura noastră… „Montbac”. Cu imnul: „În amurg se văd iar munți de cetini”, a fost mult mai ușor. Am primit confirmarea, și ne-am înscris în calendarul competițional. Cei de la București, dacă ne-au văzut așa de entuziaști, ce ne-au transmis? Ia organizați voi, în zona Slănic Moldova – Tg. Ocna, un concurs de orientare turistică, gen „Ștafeta munților”. Să invitați toate cluburile de turism din țară. Na! Unde-i ordin… cu plăcere. Noroc cu directorul Iorga, care susținea și echipa de baschet „Robotul IPEP”, că avea viziune. Am supralicitat puțin, că și vecinii de la Aviație au un club puternic:„Condorul”.  I-a plăcut provocarea. Mi-a pus însă o condiție. Ca să ne scoată timp de o săptămână din producție (adică primindu-ne salariul) pentru a ne ocupa de competiție, din cinci de pe listă să rămână trei. Și să mai fac – îi găsise și locul lângă scară – o gazetă de perete. Taman în  holul de la intrarea în întreprindere. Unde nu putea-i păși fără pantofii lustruiți. Acolo trebuia să  ilustrez rezultatele activității, la care ne-am înhămat toți membrii clubului. Adică, să ne facem singuri de râs, dacă nu facem față. Să ne arate cu degetul! De atunci și până când am venit, în 1990, la Deșteptarea, echipa „Montbac” a adunat, sub acea gazetă de perete, actualizată la fiecare ieșire, diplome, cupe, insigne, fanioane. Poate că era altă putere de cumpărare. Oricum, bani nu aveam niciodată.

                              Să ajung de unde am plecat.

                              Unde oare ne-am cazat? Normal că cel mai la îndemână loc era mai sus de mausoleu. Am dormit două nopți , sus pe platou, în cabana din stânga localului.  Trei visători ecologiști, hotărâți să ne punem bine pentru relevee, pe lângă topograful cu teodolit. Omul a venit cu drag  să ne ajute. Să ne asculte. Să ne mai tragă de limbă. Hărțile detaliate existau deja, la scara de 1:10 000. Numai bune pentru orientariști.

                              Cum se adună toate.

                              Pe părintele Epifanie, cel care avea să ajungă starețul mânăstirii Măgura Ocnei, l-am cunoscut în ianuarie 1987. Fusese numit stareț, la Schitului Durău, cu aproape un an în urmă. Participam, împreună cu membrii clubului de turism „Montbac”,  la o competiție națională  de orientare turistică. Alta! Era denumită generic „Lira Carpatină”, pentru că includea, pe lângă probele de cultură generală, alpinism, orientare, schiat,  expoziții de fotografie și programe artistice. Oricum chitarele erau nelipsite, indiferent de anotimp. Gazda competiției, clubul „Petrodava” din Piatra Neamț, datorită numărului mare de participanți, veniți din toată țara, ne-a lăsat pe noi mai la urmă. Și așa, ca vecini și prieteni… am rămas fără cazare. Toate cele trei mari hoteluri din Durău, erau full. Știindu-ne de oameni serioși, ne-au pus totuși o vorbă bună, să ne cazăm la Schit. Am fost primiți cum nu ne așteptam. Fetele au avut camera lor, noi alături. Rușinea am pățit-o a doua zi, seara. La astfel de competiții, organizatorii îți asigurau doar cazarea. De păpică trbuia să te ocupi singur. Și cât de greu făceai atunci rost de o conservă, când pâinea se dădea pe cartelă? Nu vreau să-mi mai aduc aminte. Părintele ne-a chemat pe toți, la prânz, la masă. Seara s-au desfășurat ultimele probe artistice, la Hotel Dobru. Am băut câte o bere, conform bugetului, și hai la culcare. Am ajuns la Schit. Foame Tataie. Pe lângă șuncă, brânză telemea și ceapă, mai rămăsese o conservă de gulaș. Din alea se mai găseau. Aveam cubulețe de spirt solid, numai bune de topit gelatina aia, îmbinată cu seu. Din trei pietroaie am făcut un suport. Am aprins două pastile , proptind cutia deasupra. În prealabil, i-am țepoșat în câteva locuri capacul, cu vârful cuțitului de vânătoare, marca „Puma”, lucrat la URA, că așa i-a rămas numele, și după ce a devenit IRAv. Auzim vocea părintelui  Epifanie. Fetele noastre erau curioase, să afle cum e viața la mânăstire. Părintele ne avertizase  să nu folosim fierbătoare, să nu fumăm în camere… Am ieșit și noi, să nu se simtă mirosul de gulaș. Mai bine stingeam spirtul. N-a trecut un minut până a început dezastrul. Găurile țâncoșate, obturate de bucățelele de carne, au acumulat presiune în conservă. Și când a bufnit, a naibii capac, n-a cedat. Conținutul ieșea prin orificii, ca la arteziană. În toate direcțiile. Tavan, perdele, pereți, cearșafuri. Că se mai și rotea, parcă luată de streche, mama ei de tinichea. Ne-a băgat în belele. Prima dată s-a speriat și părintele. Nu știa ce se întâmplă. Când s-a lămurit și ne-a văzut pe noi cum am vrea să ne ascundem în pămînt, l-a bufnit rîsul. Bine că nu a fost mai rău. Var este! Săpun este! Se repară! Ne-a liniștit el. În noaptea aia, a doua zi trebuia să plecăm, ne-am sacrificat fiecare câte un tricou. Fetele au spălat lenjeria. Noi am frecat toți pereții. Mama lui de gulaș. Părintele m-a ținut minte.

                              Revelion ’89

                              Revoluție! Am ieșit toți în Centru, bucuroși că am scăpat de tiranie. În Bacău nu s-a tras! Comemorăm patru eroi care s-au jertfit, departe de casă, pentru Libertate.  „Ceaușescu nu mai e!”. La două zile după , în fața Prefecturii,  corpurile neînsuflețite primesc omagiul noilor autorități. Dar mai ales al miilor de cetățeni, care cred că jertfa lor va aduce o schimbare. S-au întors acasă, vegheați de o flacără veșnică. Patru străzi le poartă numele. Întrebările puse atunci au rămas tot fără răspuns: Cu ce-au greșit? Cine au tras în ei? De ce?

                              Gărzile patriotice, constituite pentru apărarea democrației, predau armele. Sunt zile de incertitudine. Teamă! Frică? Urma un Revelion în negru, glazurat cu mustrări de conștiință. O beznă în oraș, totală. Doar Coronavirusul ne-a adus, după treizeci de ani, la stadiul de a retrăi, aceeași stare de neputință. Abia după  29 decembrie,  am răsuflat ușurați: Sigur, nu se mai trage! Hai să ne vedem de viață!  Cei din clubul „Montbac”, hotărâserăm din toamnă să facem Revelionul împreună. De unde locuri de cazare pentru plebei ca noi?  În stațiunea Slănic Moldova, toate vilele erau rezervate.  Am trecut și pe la Măgura Ocnei. Ne aveam de prieteni cu gestionarul – să-i zicem azi administrator – pentru că eram clienți care apelam la cazare și în extrasezon. Și la preț… dădeam la pace! Doar nu decontam!  Rezervare? Nici gând! Acolo urmau să sărbătorească ăi mai mari din Târg. Omul chiar se gândea să mai ceară aprobare, să mai construiască o clădire, pentru a suplimenta  spațiul  de cazare. Na! Am mizat că poate nu s-a dus de râpă tot, odată cu „Împușcatu”. Și i-am dat un telefon: E liber ceva?  Eram patru în cabina telefonică, lângă Policlinica veche, când a spus că nu mai vine nimeni și ne așteaptă cu drag. Am dat mobilizare generală! Porcul tăiat, curățat. Sanie pentru cărat. Damigenele cu vin. Nu apăruseră  recipientele din plastic, ca acum. Fiecare să aibă în ruxac, ce poate duce pentru a supraviețui confortabil… trei – patru zile. Întâlnirea dimineață în gară, treizeci decembrie, peronul doi. La personalul de Adjud. Cinci plus cinci lei de căciulă pentru Nași, că de acolo schimbăm trenul!. Până la Tg. Ocna. Facem Revelionul la Măgura Ocnei…

                               

                               

                              Acest reportaj, transpus în timp, văzut prin prisma jurnalistului, este un omagiu adus Arhimandritului Epifanie Bulancea, starețul Mânăstirii Măgura Ocnei, plecat dintre noi pe douăzeci și cinci aprilie, acum doi ani. Aici, timp de 28 de ani din înălțimile culmilor cu fagi ale Măgurii, a dăruit hrana duhovnicească” celor care poartă în suflet credința strămoșească.

                               

                              Instantanee.3

                              Citea mult. Iar când nu citea, asculta muzică. Și, bineînțeles, ieșea. Ciudat sau nu, uneori i se întâmpla să iasă fix la mijlocul unei fraze sau taman înaintea unui solo de saxofon. Dacă exista vreo legătură- și firește că exista- atunci nu se obosea prea mult să o caute. Îl ajungea și singură din urmă, în timp ce el rătăcea prin scuarul cu tei, admirând clădirile în stil Liberty. Își continua apoi drumul pe străduțele liniștite, până când dădea, brusc, în vuietul bulevardului de proporții metropolitane. Iar de aici mai erau câțiva pași- doar câțiva- până la fast-food-ul în care sălășluia fantoma benzinăriei unde, demult, Ben și Clara, Clara și Ben…Doamne, ce oroare!

                              La răstimpuri îl oprea pe domnul în vârstă, înalt și elegant, care zâmbea la amintirea aromei de tutun a pușcașilor marini. Zâmbind, la rândul său, adulmeca lacom ca un copoi parfumul tabacului din zilele noastre care se amesteca discret cu cel al lămâilor și al copacilor-făr-de-nume de pe faleză, căci, vezi bine, ajungea și aici, și, întorcând spatele mării, apuca drumul principatelor, în căutarea unor plăceri simple: o cafea, un chioșc de ziare, poate și un steag stacojiu fluturând de la vreun balcon… Nu urca mereu până la capăt. În zilele cu soț, cotea spre dreapta, pentru a regăsi tribunele părăginite, mirosul de bitum încins al înserării și smocurile de iarbă ivindu-se rebel în cele două careuri.

                              Dincolo de gradene și de garduri, blocurile întregeau tabloul unui cartier care-și avea copia fidelă la mii de kilometri și zeci de ani distanță. Firește, mai erau și gările, și posterele de chihlimbar, rubin și smarald ale lui Nizzoli, și magazinele în care pășea, îmboldit nu atât de spectacolul vitrinelor, cât de mistica muzicii ambientale ori de coafura rasta a comersanților de culoare. Acum intra rar în biserici- câte o pânză, o frescă sau vreun crucifix- și deloc în muzee. Excepție făcea, desigur, Andy, cu florile sale rotindu-se în acordurile catifelate ale avangardei. Se roteau, și se roteau și Suuun-day Mor… Oare era nebun? Da, era. O știa bine.

                              Dar nu trăiau cu toții vremuri nebune? Vremuri în care, pentru a nu te aliena de tot, nu-ți rămânea decât să te alături din nou tovarășilor și camarazilor, morfinomanilor și muzicienilor free-jazz, punk ori hardcore și să ieși, să ieși mereu, purtându-ți umorile prin Grădinile Minervei atunci când nu traversai pasarela-închisoare de pe Câmpurile lui Marte…