4 mai 2024
ActualitatePeste 25.000 de băcăuani, ajutați de Primărie în perioada stării de urgență

Peste 25.000 de băcăuani, ajutați de Primărie în perioada stării de urgență

De o lună și jumătate echipele municipalității băcăuane sunt zilnic la datorie, încercând să ajungă la cât mai multe persoane vulnerabile, care au nevoie de sprijin în aceste vremuri dificile.

Acțiunile primăriei sunt îndreptate către cei 20.000 de pensionari cu venituri foarte mici, 1200 de persoane vârstnice singure – fără aparținători, 4400 de persoane cu dizabilități, familiile aflate în evidență ca fiind cazuri sociale și persoanele fără adăpost.

“Pentru toți aceștia continuăm să distribuim pachete cu alimente de bază, să oferim mese calde, dar și consiliere psihologică – atât de importantă acum, când nevoia de dialog și afecțiune pot fi tot mai pronunțate”, a declarat primarul Cosmin Necula.



La cele 11 numere de telefon pe care Primăria le-a pus la dispoziție s-au primit peste 5000 de apeluri de la persoane care fie au solicitat o formă de sprijin, fie au cerut diverse informații.

Aproximativ 2700 dintre aceste persoane au fost ajutate cu produse alimentare de bază, ori cu efectuarea cumpărăturilor (alimente, medicamente), ori cu plata facturilor de către echipele noastre.

“Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Primăria Bacău și instituțiile subordonate pentru ceea ce fac în aceste zile. Mai mult ca oricând, am descoperit o echipă devotată, convinsă că noi, cei care suntem în slujba comunității, trebuie să oferim sprijin acolo unde este cu adevărat nevoie”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

Acesta își exprimă recunoștința pentru toți cei care au susținut în demersurile municipalității:

✔ Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin parohiile din municipiul Bacău,
✔ Biserica Romano – Catolică prin parohiile din municipiul Bacău,
✔ Agricola – Creator de Pofta,
✔ ASCOR Bacău (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români),
✔ Acţiunea Catolică din România,
✔ Crucea Rosie Bacau,
✔ Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC),
✔ Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale,
✔ Scoala Sanitara Postliceala ”Sanity” Bacau,
✔ Asociația Valoare Plus,
✔ Baza 95 Aeriană “Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.

Distribuirea tichetelor sociale pentru cei cu pensii de până în 1380 lei se va realiza imediat după încetarea situației de urgență.

Este o măsură de precauție, spre a preîntâmpina expunerea vârstnicilor în medii aglomerate și la interacțiune cu alte persoane.

Începând din acest an valoarea tichetelor sociale a fost crescută de la 130 de lei la 150 de lei.

Mulțumesc tuturor celor care au înțeles faptul că aceste decizii au fost luate numai pentru protecția celor atât de vulnerabili în această perioadă.
Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri