duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1828

Spitalul Municipal a primit numele Sfintei Maria

Spitalul Municipal stă de astăzi sub protecția Sfintei Fecioare Maria. Denumirea nu a fost aleasă întâmplător!

„Sunt aproape 4 ani de când port zilnic la piept stema municipiului Bacău, stemă în care este reprezentată ocrotitoarea orașului nostru – Maica Precista împreună cu Pruncul”, spune primarul Cosmin Necula.

„Am fost convins că acesta trebuie să fie numele spitalului nostru încă din toamna anului 2016, când m-am prezentat prima oară în fața instanței pentru anularea contractului cu vechiul constructor, cel care ținea lucrările blocate de peste doi ani. Au urmat apoi nenumărate proceduri și demersuri care, iată, astăzi pot spune că nu au fost în zadar”, a mai declarat edilul Bacăului.

Lucrările de amenajare a etajelor destinate pacienților de COVID sunt aproape finalizate.

Seducătorii de altădată

Cei care confecționează știri, dorite cât mai de senzație, publică și fotografii de vedete, însoțite de comentarii de genul: ce-au fost și ce-au ajuns, cum arată acum etc. Am văzut, recent, o galerie de foști bărbați frumoși, actori și cântăreți, socotiți mari cuceritori de inimi. Erau acolo, printre alții, Johnny Depp, Brad Pitt, Bruce Willis, Axl Rose, Jon Bon Jovi, Hugh Grant, Tom Cruise, Michey Rourke. Cei mai mulți sunt încă plăcuți la vedere, nu sunt desfigurați de trecerea anilor, cazul cel mai frapant fiind doar al ultimului citat de mine. În rest, unii au albit, ceea ce le conferă o notă de distincție, alții au chelit, cum este Bruce Willis, despre care fosta lui soție, Demi Moore, spune, cu bonomie și umor, că este un „moșuleț simpatic”. Dar să revin la Mickey Rourke, cel care a trezit atâtea suspine și fantezii erotice odinioară, mai ales după succesul filmului, foarte fierbinte, „ 9 săptămâni și jumătate”.

Cred că actorul avea, la vremea aceea, în anii ’80, cel mai fermecător zâmbet pe care l-am văzut vreodată la un bărbat. Avea ceva de ștrengar, dar și o dulceață extraordinară, o nuanță caldă, catifelată, tandră. Mickey te cucerea total, fără drept de apel. S-a îndepărtat apoi de cinema și s-a apucat de boxul profesionist, a făcut o mulțime de gesturi extreme și fizicul lui, după numeroase accidente și operații nereușite, a avut enorm de suferit. Practic, el a devenit de nerecunoscut. Însă chiar și așa, cu chipul multilat și cu trupul greoi, plin de mușchi, Rourke, cel din Luptătorul”, păstrează pe față o lumină și zâmbetul său e la fel de cald și te poate cuceri.

Așa cum o poate face și un alt fost mare seducător (în serie), Clint Eastwood, care, în „The Mule” (tradus la noi „Cărăușul traficanților”), la aproape 90 de ani, este absolut fermecător, făcând un rol magnific, jucând comedie de cea mai bună calitate. Personajul său, Earl, are multe păcate, dar și câteva calități care-l fac teribil de simpatic. A fost mare crai în tinerețe, și nici acum, când e nonagenar, nu e insensibil la nurii femeilor, dimpotrivă, încă e amator de petreceri, de dans și chiar de partide de sex, e horticultor pasionat, mereu câștigător al unor concursuri, unde vine cu splendide exemplare de crini de o zi, e spiritual, bon-viveur, într-un cuvât. Are o fire estetă, e un hedonist. Dar a fost mereu interesat numai de pasiunile lui, la modul cel mai egoist, mereu plecat de acasă, neglijându-și familia, și destul de strâns la pungă, pe deasupra. Așa că familia nici nu a mai vrut să audă de el. Iar el, spre finalul vieții, și-a dat seama ce imensă greșeală a făcut și a mai dres câte ceva, conciliindu-se cu fosta soție (pe care o va veghea pe patul de moarte) cu fiica și nepoata. Va recunoaște și cât de vinovat este pentru că a acceptat, contra unor mari sume de bani (din care a și dăruit mult, pentru diverse scopuri, unul dintre ele fiind și plata studiilor nepoatei), să facă o treabă murdară, și va merge la închisoare. Unde mângâierea lui va fi să fie vizitat de familia recâștigată și să se ocupe de grădinărit, cultivând soiuri din dragii lui crini de o zi. Cei mai frumoși și mai efemeri.

Clin Eastwood e admirabil în rolul vârstnicului bărbat, ușor încovoiat de spate, care străbate America la volan, cărând mari cantități de droguri, total relaxat, nefiindu-i teamă de nimic, întotodeauna bine-dispus, cu un zâmbet pișicher și o vorbă de duh mereu la el, fredonând cântecele amuzante. Actorul, un mare îndrăgostit de cinema, cu realizări excepționale, și ca regizor și producător, în ultima vreme, este genul de om palimpsest, așa cum sunt numai marii artiști, cei geniali. Care, întotdeauna, au ceva surprinzător și revelator de arătat, seducând în continuare, la orice vârstă, prin arta lor.

Școala online

Școala online. Un concept atât de nou la început, dar acum descrie fiecare zi obișnuită de școală, deși nu cred că ne-am așteptat vreodată la acest lucru.

Totul s-a schimbat atât de repede, iar zilele normale petrecute în clasa noastră par foarte, foarte îndepărtate. Mi-e dor de satisfacția aceea ce apărea după ce ofeream un răspuns corect la ore. Îmi lipsesc discuțiile și râsetele din fiecare pauză sau jocurile de la ora de sport. Îmi este dor de toți colegii și de profesorii mei, dar și de clasa și sala noastră de sport. Îmi lipsește și curtea școlii pe care o străbăteam în fiecare zi. Mi-e dor de zilele de joi în care o vizitam pe doamna învățătoare la ea în clasă după ore și îi povesteam tot ce făcusem în săptămâna respectivă sau ne jucam cu elevii ei din clasa pregătitoare.

Școala online este foarte diferită de cea convențională, dar are și părți bune. Un exemplu bun ar fi faptul că ne putem proteja sănătatea, dar în același timp putem învăța aproximativ la fel de mult ca la școala obișnuită. Mereu va fi benefic să fim optimiști și să vedem și partea plină a paharului, dar totodată să ne amintim că mereu după ploaie iese şi soarele.

Știu că această perioadă este una dificilă, iar ziua în care ne vom putea reîntoarce la școală pare foarte departe de prezent. Știu cum e să duci dorul tuturor colegilor, profesorilor și locurilor speciale, dar încerc să îmi amintesc mereu că „Totul va fi bine!”.

Așadar, nu fiți pesimiști, după fiecare perioadă dificilă vine una plină de fericire și prosperitate.

Mara-Ioana Lazăr, 12 ani, clasa a V-a, elevă la Școala Gimnazială „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Narayama noastră (V)

Ați auzit de ,,Balada de la Narayama”, plăsmuirea literară a japonezului Shichiro Fukazawa? (Editura Univers, 2009, 240 pagini). Există și ecranizarea romanului, în regia lui Shôhei Imamura. Scriitorul imaginează o comunitate fictivă, un sat izolat de lume, de prin Japonia, în care există o tradiție crudă: cei care împlinesc 70 de ani, întrucât ar deveni o povară pentru semenii lor, sunt duși și părăsiți pe vârful muntelui Nara… Conform tradiției, fiul cel mai mare trebuie să-și ducă părinții spre infernul Nara. Copleșit de durere, fiul, Tatsuhei, îl duce în cârcă pe bătrânul Orin, cel care nu este doar resemnat, ci-și privește și cu seninătate sfârșitul apropiat. În drum către moarte sunt escortați, cu pofte croncănitoare, de mii și mii de corbi. Hitchcock ar fi invidios pe acest decor. În vârful muntelui, cimitirul cu schelete și cadavre în putrefacție; toate aflate la vedere… Fiul, asediat de lacrimi, aruncă în corbi cu pietre – gest inutil, ca și cum ar vrea să sfideze soarta –, și tot merge, merge, merge… Simți că n-ar vrea să se mai oprească. E ca și cum ar dori să dea cu tifla tradiției, morții. Orin îl zgâlțâie repetat și-l obligă să oprească. Relativ sprinten, coboară din cârcă, își așterne un tatami printre schelete și corbii hulpavi, se așază pentru a aștepta moartea… Fiul, după ce-i oferă o desagă cu alimente și apă, refuzată categoric, îl cuprinde într-o îmbrățișare pe care o vrea eternă. Și tatăl își lipește sufletul de el. E un fel de simfonie nemaivăzută, nemaiauzită, zămislită din viațămoarte. Deodată, simțind slăbiciunea fiului, osânditul se desprinde și-l pălmuiește. Îl trezește, cu dragoste, la realitatea tradiției… Și corbii croncăne, croncăne, croncăne…. Și scheletele, mii și mii, parcă spun: ,,Bun venit!”…

Decizia guvernaților noștri de a-i arunca în carcera ființării pe cei eufemistic numiți +65 mi se pare a fi inspirată din spiritul fictivei societăți care a fost plăsmuită de scriitorul japonez. Am rugat câteva spirite de referință să-mi spună dacă-n percepția mea locuiește și ceva adevăr…

Prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, scriitor

,,Trăiesc lupta dintre gândire şi simţire ca pe o dramă”

Nu cred despre mine că aş fi un bun judecător. Trăiesc lupta dintre gândire şi simţire (simţire şi gândire) ca pe o dramă. Pe de altă parte nici nu pot refuza provocarea prietenului Ion Fercu, deşi ştiu că îmi asum o sarcină dificilă. Aceasta înseamnă că tot ce voi spune se află sub semnul ipoteticului. Mai ales datorită faptului că nu cunosc bine datele problemei.

Nu îmi este clar, mai întâi, cum aş fi procedat dacă, în urmă cu mii de ani, aş fi fost comandantul unui detașament militar aflat în război. Probabil că aş fi dispus ca morţii, pe cât posibil, să fie înhumați. Dar cu răniții, care constituiau o povară, ce aş fi făcut?

Venind spre zilele noastre, nu îmi este clar ce ar trebui să fac dacă aş fi medic, chemat să tratez pacienți infectați cu Covid-19, dar am numai două instalații de ventilare, pe care trebuie să le repartizez la trei-patru pacienți.

În sfârşit, îmi imaginez că aş fi un politician, chemat să ia decizii la nivel naţional. Aici ar fi şi mai complicat întrucât, pe lângă motivaţia umană şi morală, va trebui să iau în calcul şi motivaţia politică. Oricum, oricare ar fi situaţia concretă, nu cred că medicul A. Streinu-Cercel are o înţelegere mai puţin umanistă decât politicianul L. Orban.

† COBORÂREA DUHULUI SFÂNT (RUSALIILE)

În duminica care urmează, liturgia Bisericii celebrează Solemnitatea Rusaliilor cu care se încheie timpul pascal. Trimiterea Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui Isus încheie acest timp bogat şi dă loc acţiunii Duhului în comunitate, în Biserică. De asemenea, în această duminică ne concentrăm asupra primei lecturi din liturgie şi nu asupra evangheliei. Textul biblic, la fel ca săptămâna trecută, este luat din cartea Faptele Apostolilor.
„Toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească”. Atunci când Duhul Sfânt este revărsat asupra unor persoane, acestea încep să vorbească. Cui? Lui Dumnezeu, înainte de toate. Se vorbeşte cu Dumnezeu într-un mod surprinzător de nou: Duhul schimbă inima.

Toţi cei care îi ascultă, chiar dacă sunt de limbi şi culturi diferite, îi înţeleg. Motivul? Duhul Sfânt transformă raporturile dintre persoane. Acolo unde există iubire, acolo există profundă înţelegere, chiar dacă se vorbesc diferite limbi, pentru că Duhul îi învaţă pe toţi credincioşii acel unic limbaj care e înţeles de toţi, limbajul iubirii. Duhul Sfânt dăruieşte un mod nou de a trăi raportul cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Duhul Sfânt îl face pe om, în decursul istoriei, să simtă cât de plăcute sunt acele acte de iubire faţă de alţii, când s-a jertfit pentru binele altora depăşind interesele personale, când a reuşit să aducă bucurie la cât mai mulţi. Duhul Sfânt îl face pe om să simtă că acest eroism este venit din afara sa, este un dar ceresc. Din faptul că în atâtea greutăţi fizice şi morale, nici noi nu ne-am pierdut şi sperăm că nici nu ne vom pierde curajul, este dovada asistenţei de care ne bucurăm din partea Duhului Sfânt care vine în ajutorul slăbiciunii noastre.

Întreaga noastră viaţă creştină este, prin urmare, sub semnul Duhului Sfânt pe care l-am primit la Botez şi Sfântul Mir, care au constituit Rusaliile noastre şi pe care el le reînnoieşte ori de câte ori primim iertarea păcatelor, fiindcă ne redă roadele Duhului (Gal 5,22): iubirea, pacea, bucuria, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea și stăpânirea de sine.

Vino Duhule Sfânt! Pătrunde în adânc inimile credincioşilor tăi. Spală orice pată a sufletului, înlătură uscăciunea inimii, vindecă orice rană. Înmoaie inimile împietrite, încălzeşte-le pe cele reci şi întoarce-le pe cele rătăcite!

Pr. Richardo-Dminic Baciu

Hristos se înalță, ridicând la cer firea noastră

Astăzi, nu numai că ni s-a confirmat că suntem posesorii raiului, ci am pătruns chiar în înălțimile cerurilor, întru Hristos; am câștigat lucruri mai mărețe prin harul de negrăit al lui Hristos, decât cele pe care le pierdusem prin invidia diavolului.

Preafericiții apostoli și toți ucenicii care fuseseră tulburați de moartea Sa pe cruce și șovăielnici în credința Învierii au fost întăriți (prin arătările de după Înviere) de adevărul limpede încât, atunci când Domnul a intrat în înălțimile cerurilor, nu numai că nu au fost cuprinși de niciun fel de tristețe, ci chiar s-au umplut de mare bucurie (Luca 24, 52). Și cu adevărat mare și de negrăit era motivul bucuriei când, în văzul mulțimii sfinte, a urcat deasupra măririi tuturor ființelor cerești natura umană, care va depăși cetele îngerești și va fi ridicată dincolo de înălțimea arhanghelilor și nu va găsi limita Înălțării Sale la nicio înălțime, decât atunci când, primită să stea alături de Tatăl veșnic, va fi unită, pe tron, cu slava Aceluia, a cărui fire a fost unită în Fiul.

Așadar, deoarece Înălțarea lui Hristos este ridicarea noastră și, acolo unde a precedat slava capului, acolo este chemată și speranța trupului, să tresăltăm, preaiubiților, cu bucurie vrednică și să ne bucurăm de pioasa aducere a mulțumirilor! Căci astăzi, nu numai că ni s-a confirmat că suntem posesorii raiului, ci am pătruns chiar în înălțimile cerurilor, întru Hristos; am câștigat lucruri mai mărețe prin harul de negrăit al lui Hristos, decât cele pe care le pierdusem prin invidia diavolului. Căci pe acei pe care dușmanul veninos i-a scos din fericirea primului cămin, pe aceștia, încorporați în sine, Fiul lui Dumnezeu i-a așezat de-a dreapta Tatălui, alături de Care trăiește și domnește în unitatea Duhului Sfânt, Dumnezeu în toți vecii vecilor. Amin.

www.doxologia.ro

Primarul Bacăului anunță apropierea de final a lucrărilor la Spitalul Municipal – VIDEO

    Primarul Cosmin Necula a prezentat, în direct pe Facebook, cum arată interiorul Spitalului Municipal.

    Premianții Salonului de Primăvară al Artei Naive

    Aflat la cea de-a XXIX-a ediție, Salonul de Primăvară al Artei Naive, Bacău – 2020, organizat, ca în fiecare an de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale și Centrul de Cultură „George Apostu”, a avut, în premieră, o desfășurare inedită, determinată de instituirea stării de urgență și, ulterior a stării de alertă, prin care toate manifestările cu public au fost interzise sau amânate.

    Dacă prima partea fost identică cu edițiile trecute (invitații, înscrierea și trimiterea lucrărilor, jurizarea, nominalizarea și stabilirea de către juriu a lucrărilor premiate), partea doua, festivitatea de premiere, de la Muzeul de Artă Contemporană de la Centrul de Cultură „George Apostu” a avut loc fără public și fără participarea premianților, filmul realizat în cadrul acestui eveniment cultural este prezentat pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacăuși pe cea a Centrului de Cultură „George Apostu”, încă de pe data de 29 mai 2020.

    Cu toate aceste impedimente, participarea la Salon a artiștilor naivi a fost foarte numeroasă, nume importante din județele Alba, Iași, Suceava, Brăila, Bihor, Caraș-Severin, Galați, București, Bacău expediind pe adresa Salonului lucrări de mare valoare, astfel că misiunea juriului, format din artiștii dr. Aurel Stanciu (președinte), Carmen Voisei și Mari Bucur, a fost dificilă, apelând la toate criteriile și exigențele acestui gen de artă.
    „Anul acesta, Salonul de Primăvară al Artei Naive, manifestare natională, s-a desfășurat în condiții speciale, având în vedere problemele create de Corovavirus. Cu toate aceste, manifestarea a fost organizată în cele mai bune condiții, înregistrând o numeroasă participare, 45 de artiști din nouă județe, pe simeze fiind expuse circa 130 de lucrări de artă plastică.”

    Florin Zăncescu, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău.
    Marii câștigători ai actualei ediții a Salonului de Primăvarară al Artei Naive sunt:
    Premiile Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău: Salomeea Andronic (Bacău) – „Copacul din vis”; Doina Marița Hlinca (Reșița) – „Concert în parc”; Mircea Cojocaru (Galați) – „Porcul vândut”; Gheorghe Ciobanu (Iași) – „Iarna cu cer roșu”; Gheorghe Parascan (Bacău) – „Iarna în port”; Mihai Dascălu (Bihor) – „Cu bicicleta”; Rodion Stoian (Bacău) – „Părintele Arsenie Boca” – sculptură; Toader Ignătescu (Suceva) – „Căiuții” – sculptură.

    Premiul Centrului de Cultură „George Apostu”: Lucica Ciobanu (Iași) – „Anotimpuri și obiceiuri”.

    „Viața este mult mai frumoasă decât ne-o putem închipui noi, oamenii. Artistul este cel care știe să împartă bucuria frumuseții. Cu atât mai mult artistul naiv, care are o legătură cu totul specială cu natura și încearcă prin toate mijloacele care-i sunt la dispoziție să creeze dincolo de ceea ce primește de la natură, un spațiu al imaginarului care să infrumusețeze o dată în plus viața și existența omului. Iar ceea ce facem aici, în Bacău, nu este altceva decât un mod de a recunoaște valoarea, un mod de a recunoaște faptul că fără artă, fără cultură suntem mult prea puțin. Tocmai de aceea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău și Centrul de Cultură „George Apostu” își dau mâna, de 29 de ani, pentru a așeza în spațiu cultural al Bacăului, al Moldovei și al țării această frumoasă expoziție numită de-a lungul timpului Salonul Național de Primăvară al Artei Naive. Cred că este un bun moment să ne aducem aminte și de întemeietor. Un gând pios față de cel care a fost Victor Parhon și față de cel care a fost Nicolae Radu.”
    Gheorge Geo Popa: director general al Centrului de Cultură „George Apostu”

    Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului de Cultură „George Apostu”, la fel și Grădina cu statui, în condițiile stabilite pentru perioada strării de alertă.
    Cu această ocazie a avut loc și lansarea volumului „Decemianuarie. O panoramă a tradițiilor de iarnă – județul Bacău”, coordonator conf. univ. dr. Ioan Dănilă, volum apărut în 2019, la editura „Egal”, asupra căruia vom reveni într-o ediție viitoare.

    Intervenție dificilă pentru salvarea unei lebede pe lacul Bacău – VIDEO

      Personalul Hidroelectrica a sesizat faptul că la barajul lacului Bacău, un exemplar de lebădă de vară a căzut între batardou și stavilă.

      Voluntarii CRE au intervenit, coborând cu ajutorul a două scări până la baza stavilei, de unde a fost recuperată pasărea.

      Lebada nu era rănită, așa că a fost eliberată fără probleme pe lac.

      Felicitări celor care se implică sesizând situațiile în care animalele sălbatice sunt în pericol, precum și voluntarilor CRE care își dedică timpul și energia și își asuma riscuri pentru a veni în ajutorul lor!

      Acces gratuit la expozițiile de la Observatorul Astronomic, Muzeul de Științele Naturii și Vivariu

      Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău a reluat activităţile cu publicul larg, iar în data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, publicul va avea acces gratuit pentru a vizita expoziţiile noastre. Drept urmare programul de vizitare va fi programul obişnuit pentru public (cu pauze necesare pentru dezinfectarea suprafeţelor), astfel: Muzeul de Ştiinţele Naturii, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău şi Casa Memorială „Ion Borcea” au program între orele 8 şi 16 (12. 00 – 12 30 şi 15. 30 – 16 00), iar Vivariul între orele 9 – 17 (13.00- 13.30 şi 16.30- 17.00).

      Luni, 1 iunie 2020, va avea loc vernisajul virtual al expoziţiilor de desene şi fotografii rezultate în urma concursurilor organizate în perioada stării de urgenţă. Începând cu ora 11.00, veţi putea vizualiza online pe paginile noastre de social media dar şi pe canalul de Youtube, expoziţiile de desene şi fotografie.
      La Observatorul Astronomic, premianţii şi participanţii, dar şi publicul larg vor putea admira cele mai frumoase lucrări premiate în urma concursurilor de desene: „Mai aproape de spaţiul cosmic” (4-8 ani), „Universul văzut prin ochii tăi” (clasele I – VIII) şi concursul de fotografie „Skybysmartphone” dedicat liceenilor şi adulţilor.
      La Muzeul de Ştiinţele Naturii, vor putea fi admirate cele mai frumoase fotografii premiate în urma concursului de fotografie „Natura de la fereastra ta”.

      La aceste concursuri s-au înscris 173 concurenţi din judeţul Bacău dar şi din alte judeţe din ţară cum sunt: Bistrița – Năsăud, Constanța, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Suceava, Mureș, București, Neamț, Prahova, Vaslui şi Vrancea.

      „Mulţumim vizitatorilor noştri, care au fost permanent în contact cu noi în mediul virtual şi îi aşteptăm să ne viziteze, deocamdată individual (nu în grup). Vizitele efectuate de grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice sunt deocamdată restricţionate. Specialiştii şi întreg personalul instituției s-au asigurat că expoziţiile noastre atât de apreciate de public, sunt un mediu sigur pentru sănătate, dat fiind contextul existent, cauzat de prezenţa virusului SARS CoV-02. Din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor noștri, am adaptat expoziţiile pentru a asigura respectarea noilor reglementări şi condiţii pe care va trebui să le respectăm atât noi cât şi publicul”, ne-a declarat dr. Gabriela Gurău, manager al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”.

      Și Muzeul de Arheologie și Istorie, de Etnografie, din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” sunt deschise pentru public, în condițiile stabilite de recenta hotărâre de guvern, care stabilește accesul în instituțiile muzeale din România.

      Concurs de pescuit la Horgești

        Catalin Anghel - captură de 23kg

        Asta da relaxare! După atâtea zile de restricții, de joi până duminică, pe ambele maluri ale lacului de la Horgești, se desfășoară ediția a doua a competiției „ENJOY FISHING CUP”.

        Au fost amenajate 22 de standuri. Cererea a fost mult mai mare. Regulamentul este însă foarte strict. Atât în ce privește numărul, cât și în ceea ce privește conduita participanților și modul de „păcălire” și capturare a crapilor, de trofeu.

        Fiecare echipă poate folosi doar 4 lansete, dotate numai cu un singur cârlig. Se pot ține mai multe în stand, încărcate, de rezervă. Se pescuiește exclusiv la boilies. Este interzisă nada sau momeala vie, semințe, șproturi, pelete, folosirea plasticelor (chiar dacă sunt de formă rotundă), a porumbului și a altor nade la firul de păr, în afara de boilies solubil tare și pop-up. Este permis în schimb, săculețul la cârlig.

        Pentru că vorbim de pescuit sportiv, deci cu eliberarea capturilor după cântărire, și premiile vor fi pe măsură. Taxa de participare a fost de 1200 ron.

        Prima echipă pe podium, la clasamentul general, va fi recompensată cu 6000 ron plus cupe, diplome. A doua 4000, și a treia… 3000 ron, cupe și diplome.

        La fiecare 24 de ore, în funcție de categorii, sunt acordate premii de 200 ron, plus diplome. Cel mai tânăr, dar și cel mai experimentat pescar al competiției, vor primi cupe, diplome și premii, de la sponsori. Pentru norocosul care va prinde cel mai mare pește, de la 20 de kg în sus, administrația lacului oferă un abonament de 10 partide de pescuit, a 24 de ore, pe tot parcursul anului, în sistem C&R.

        Mai pe înțelesul tuturor, un pupic pe botic, și înapoi în apă, să mai crească! Vineri seara, după cele două cântare oficiale, (se fac dimineața și seara), 4 pescari au depășit baremul. Este clar! Se vede și din fotografiile făcute.

        Lupta pentru cea mai mare captură va fi crâncenă! Maratonul competițional se va încheia duminică, la ora 12.00. După centralizarea rezultatelor, vom afla și cine sunt „meseriașii” acestei ediții.

        Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” își promovează oferta educațională

        Ca în fiecare an, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” își deschide porțile absolvenților de clasa a VIII-a, dar și colegilor lor mai mici, absolvenți ai ciclului primar.

        Pentru cei mai mici dintre candidați, oferta educațională a colegiului include două clase de a V-a (56 de locuri), pentru care înscrierea se va face până pe data de 5 iunie a anului curent. În funcție de numărul de candidați înscriși, într-o ședință a consiliului de administrație, vom decide o formă de departajare a acestora, dacă situația o va impune, conform prevederilor legislative în vigoare.

        La clasa a 9-a, planul de școlarizare pentru anul viitor prevede 9 clase, din care 4 cu profil uman, iar 5, cu profil real.

        Dacă doriți ca parcursul dumneavoastră educațional și profesional să se orienteze spre facultăți precum: Drept, Academia de poliție, Litere, Științe politice, Relații internaționale, Istorie, Filozofie, Geografie, Amenajarea teritoriului etc., cu siguranță specializările profilului uman sunt cea mai bună opțiune, oferta noastră incluzând: o clasă de filologie – intensiv engleză (28 locuri), o clasă de filologie bilingv (28 de locuri), o clasă de științe sociale – intensiv engleză (28 locuri) și o clasă de științe sociale (28 locuri). Proiectele Erasmus, dar și colaborările și parteneriatele inițiate de profesorii colegiului nostru cu siguranță vor contribui la formarea unor competențe de lucru superioare, ce vor permite aprofundarea și mai buna cunoaștere a limbilor străine, dar și o abordare aplicată a disciplinelor socio-umaniste.

        Dacă planurile dumneavoastră de viitor includ o carieră în domeniul medicinei, geneticii, biologiei celulare, biochimiei, al chimiei, atunci cu siguranță cele 3 clase de științe ale naturii sunt cea mai indicată alegere: 1 clasă de științe ale naturii cu profil intensiv engleză (28 de locuri) și două clase de științe ale naturii fară studiul intensiv al unei limbi străine (56 de locuri). Elevii acestor clase se află pe primele poziții la olimpiadele județene și naționale de specialitate, anul trecut elevul Pintilie Sebastian Romeo obținând argintul pentru România la Olimpiada Internațională de Biologie.

        Și clasele de matematică – informatică (o clasă de matematică – informatică – intensiv engleză, 28 locuri; 1 clasă de matematică – informatică, 28 locuri) sunt o alegere optimă pentru candidații facultăților din cadrul Universității Politehnice (Cibernetică, Calculatorale, Automatizări, Inginerie), dar și o cale sigură de reușită spre Academia Tehnică Militară, Facultatea de Matematică sau de Informatică. Sub patronajul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău se editează International Journal of Geometry, revistă bianuală, rezultatul colaborării dintre colegiul nostru și Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu un staf editorial din care fac parte 30 de profesori ce aparţin unor mari universităţi din SUA, România, Spania, Iordania, Polonia, Bulgaria, Turcia, editorul șef al jurnalului fiind domnul profesor doctor Cătălin Barbu. Calitatea şi originalitatea articolelor publicate în cei 9 ani de la apariție a făcut ca revista să fie recenzată în cele mai importante baze de date din lume: Academic Resource Index, Mathematical Reviews, Zentralblatt MATH.

        Pentru admiterea în învățământul liceal de stat în clasa a IX-a, cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, conform Art. 1 al Anexei 4 din OMEC 4317/21.05.2020, proba de verificarea cunoștințelor la limba modernă constă în recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute pe parcursul ciclului gimnazial la limba modernă pentru care se optează la admiterea în clasa a a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv sau a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine. Se vor echivala și se vor recunoaște și rezultatele obținute la etapa națională a olimpiadelor de limbă străină. Echivalarea probei de verificare și verificarea portofoliilor (pentru elevii care nu au studiat această limbă) se realizează la nivelul fiecărei unități de învățământ gimnazial.

        Prevederile aceleiași metodologii se aplică și pentru candidații care vor să opteze pentru clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi moderne.

        Toate informațiile legate de admiterea la liceu sau în clasa a V-a le găsiți pe site-ul colegiului. Pentru întrebări suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon 0234/512607 sau la adresa cnva_bacau@yahoo.com.

        Vă așteptăm cu drag!

        Prof. Adriana Măcincă, director

        367.000 de măști de la Ministerul Educației în școlile băcăuane

          Vineri, 29 mai, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a primit 367.000 de măști de la Ministerul Educației pentru elevi, profesori, examinatori. Acestea vor fi folosite, ca măsură de protecție, atât în perioada 2-12 iunie la orele de pregătire în școli a elevilor din anii terminali de studiu, de gimnaziu și liceu, cât și la examenele naționale 2020, respectiv Evaluarea Națională, Bacalaureat, Definitivat și Titularizare. Măștile sunt acum depozitate la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău. Începând de mâine, 30 mai, în baza unei programări, fiecare director din cele 152 de școli cu personalitate juridică din întreg județul, unde se vor desfășura aceste activități, va fi chemat să ridice comanda pe care a lansat-o.

          Orele de pregătire pentru elevii din anii terminali încep pe 2 iunie, Evaluarea Națională se desfășoară din 15 iunie, iar Bacalaureatul de pe 22 iunie. Sunt așteptați să se înscrie la aceste examene 6.060 de elevi care au terminat clasa a VIII-a și 4.884 de absolvenți de liceu.

          Pregătite să primească elevii și profesorii

          În vederea bunei organizării a orelor de pregătire și a examenelor naționale, toți inspectorii școlari au mers prin școlile din tot județul, iar, vineri, inspectorul școlar general prof. Ida Vlad și prefectul Liviu Miroșeanu au vizitat personal mai multe unități școlare din municipiul Bacău.

          „Atunci când vorbim despre copii, niciun efort nu este prea mare. Iar rostul nostru, al celor maturi, indiferent ce poziții ocupăm, este să le asigurăm toate condițiile pentru ca ei să-și clădească viitorul. Să simtă că sunt ajutați, îndrumați, că ne pasă de ei. Să știe cât de mult contează! Împreună cu doamna profesor Ida Vlad, inspectorul școlar general al județului Bacău, am fost în mai multe unități de învățământ, pentru a vedea cum sunt pregătite să întâmpine elevii și profesorii, pentru că, începând de săptămâna viitoare, se reiau cursurile pentru elevii din ani terminali. Am urmărit, în principal, modul în care sunt respectate recomandările din această perioadă, în care ne confruntăm cu epidemia de coronavirus.

          După vizite la Colegiul Național «Ferdinand I» – Bacău, Școala Gimnazială «Nicu Enea» – Bacău, Școala Gimnazială «Alecu Russo» – Bacău și Colegiul Tehnic «Dumitru Mangeron» – Bacău, pot să-i asigur pe părinți că elevii se pot întoarce în siguranță în băncile școlilor și că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca ei să participe la cursuri, în deplină siguranță.
          Nu ne vom opri aici, și vom inspecta și alte unități de învățământ, pentru că vreau să mă asigur personal că nu există niciun risc.
          Mult succes elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a care se confruntă cu importante examene!
          Și vă mai rog, în cazul în care sesizați disfuncționalități în organizarea specifică acestei perioade, vă rog să mi le aduceți la cunoștință pentru a putea interveni cât mai urgent!”, a transmis printr-un comunicat de presă prefectul Liviu Miroșeanu.

          Noua echipă de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

          Vineri, 29 mai, a venit de la Ministerul Educației aprobarea listei cu noii inspectori școlari de specialitate care vor lucra la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, până la finalul anului școlar în curs, respectiv 31 august 2020. Toate numirile sunt cu detașare în interesul învățământului, la propunerea inspectorului școlar general prof. Ida Vlad, cea care va conduce în continuare instituția, alături de cei doi inspectori școlari adjuncți, respectiv prof. Ana-Maria Egarmin, pe curriculum, și prof. Camelia Stamate, pe management. Lista cu noii inspectori de specialitate a primit și avizul, tot vineri, în unanimitate, al Consiliul de Administrație al ISJ Bacău.

          Noua echipă a ISJ Bacău este:

          1. Arte: prof. Marinela Potârniche, titular la Școala „Al.I Cuza” Bacău (care a rămas pe funcție);

          2. Biologie: prof. Daniela Hușcă, titular la CN „Gh.Vrănceanu” Bacău (în locul prof. Camelia Țânculescu);

          3. Educație fizică: prof. Iulian Vrânceanu, titular la Liceul Tehnologic „Gr. Antipa” Bacău (care a rămas pe funcție);

          4. Chimie – fizică: prof. Lavinia Misăilă, titular cu dublă specialitate la Colegiul „Dimitrie Ghika” Comănești (care i-a înlocuit pe prof. Ovidiu Buhuceanu – fizică și prof. Laura Pruteanu – chimie);

          5. Geografie: prof. Virgil Șorgot, titular la Colegiu Tehnic „Gh. Asache” Onești (în locul prof. Mariana Coman);

          6. Matematică: prof. Carmen Popa, titlular la CN „Ferdinand” Bacău (în locul prof. Adrian Cosma) și prof. Adrian Cosma, titular la Liceul Tehnologic „Gr. Antipa” Bacău (care a rămas pe funcție, cu jumătate de normă, înlocuind-o pe prof. Cătălina Muraru);

          7. Informatică: același prof. Adrian Cosma, titular la Liceul Tehnologic „Gr. Antipa” Bacău (în locul prof. Cătălina Muraru, post ocupat cu jumătate de normă);

          8. Limba și literatura română: prof. Anca Constantinescu, titular la CN „Vasile Alecsandri” Bacău, și prof. Roxana Soțu, titular la Școala „Al.I.Cuza” Bacău (în locul prof. Adriana Chioaru și prof. Mioara Stoian);

          9. Istorie: prof. Jeny Ghioc, titular la CN Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău (în locul prof. Dana Sturzu);

          10. Religie: prof. pr. Adrian Alexandrescu, titular la CN Pedagogic „Ștefan de la Mare” Bacău (care a rămas pe funcție);

          11. Învățământ primar: prof. Daniela Cristina Mocondoi, titular la Școala „Alexandru cel Bun” Bacău (în locul prof. Măndița Ciotloș);

          12. Educație timpurie (Învățământ preșcolar): prof. Elena Roșca, titular la Școala „Alexandru cel Bun” Bacău și director la Școala „Alecu Russo” Bacău (în locul prof. Veluța Maftei). Prof. Elena Roșca i-a fost suspendat contractul de management obținut prin concurs, iar în locul său a fost numit director al Școlii „Alecu Russo” prof. Andrei Enache (de religie ortodoxă);

          13. Învățământ special și socio-umane: prof. Nicoleta Grozescu, titular la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională CJRAE Bacău (în locul prof. Oana Droiman, care ocupa ambele posturi);

          14. Învățământ profesional și tehnic: prof. Mihaela Ciuchi, titular la Colegiul Ecconomic „Ion Ghica” Bacău (care a rămas pe funcție);

          15. Limba Engleză: prof. Anca Rafiroiu, titular la CN „Gh. Vrănceanu” Bacău (care a rămas pe funcție);

          16. Limba Franceză: prof. Angela Sterpu, titular la CN „Vasile Alecsandri” Bacău (în locul prof. Florentina Stanciu);

          17. Extrașcolare: prof. Camelia Popa, titular la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău (care a rămas pe funcție);

          18. Educație Permanentă și Minorități: prof. Nicoleta Radu-Ichim, titular la Școala „Mihai Drăgan” Bacău (a rămas pe ambele posturi, fiecare cu jumătate de normă);

          19. Proiecte educaționale (europene) cu atribuții în învățământul particular și alternative educaționale: prof. Ana- Maria Rotaru, titular la Liceul cu Program Sportiv Bacău (în locul prof. Mariana Andone);

          20. Managenentul Resurselor Umane: prof. Nicoleta Olaru, titular la Școala „Mihai Drăgan” Bacău, și prof. Daniela Tarasă, titular la CN „Gh. Vrănceanu” Bacău (care au rămas pe funcție amândouă);

          21. Management instituțional: prof. Mariana Ifrim, titular la Școala „Spiru Haret” și director Scoala „Nicu Enea” Bacău, prof. Cristian Merticaru, titular la CN „Gh. Vrănceanu” Bacău, și prof. Mihaela Franț, titular la Școala Agăș (în locul prof. Ghiorghi Iorga, prof. Cosmina Diaconu, prof. Ion Munteanu și prof. Emil Ganea). Prof. Mariana Ifrim i-a fost suspendat contractul de management ocupat prin concurs, iar în locul său a fost numită prof. Anca Vârlan (de limba engleză);

          22. Dezvoltarea resursei umane: prof. Ana Nicoleta Gărgăun, titular la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Bacău (care a rămas pe funcție).

          În total sunt 24,5 posturi în Inspectoratul Școlar Județean Bacău și 29 de inspectori școlari generali, adjuncți și de specialitate. Unii dintre ei ocupă doar posturi de jumătate de normă. Restul de normă trebuie să-l completeze la catedră, iar cei cu normă întreagă au și ei obligația de predare între minimum 2 și maximum 4 ore.

          „Tot în cursul zilei de vineri, 29 mai, s-au rezolvat și toate situațiile acelor cadre didactice care erau pe posturi în locul inspectorilor școlari care vor reveni la catedra unde erau titulari, înainte de a fi la Inspectoratul Școlar. Acestor profesori li s-au asigurat ore în alte unități de învățământ.
          Am ales aceste numiri pentru că nu s-a putut organiza concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspector de specialitate, deși este o metodologie emisă, deoarece printre probele de concurs există și inspectia la clasă, care nu se poate realiza în condițiile suspendării cursurilor”, a declarat pentru Deșteptarea prof. Ida Vlad, inspector școlar general ISJ Bacău.

          Pentru a fi inspector de specialitate, profesorul trebuie să fie membru în Corpul Național de Experți în Management Educațional, să aibă grad I didactic sau titlu științific de doctor, vechime în învățământul preuniversitar de minimun 7 ani, calificativ anual de „foarte bine” în ultimii 5 ani, să fie apt medical, să nu aibă sancțiuni disciplinare în aceeași perioadă, condamnări penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sau să fie lipsit de dreptul de a ocupa o funcție.

          Președintele CJ Bacău: A uitat Guvernul Orban de copiii și adulții cu dizabilități?

            Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău

            În acest an, în proiectul bugetului de stat pe anul 2020 aprobat de Guvernul Orban au fost tăiate o parte din fondurile alocate sistemului de asistență socială și protecția copilului.

            „Conform legii, bugetul unei Direcţii de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este asigurat în proporție de 90% de la bugetul alocat de Guvern, iar diferența de 10% sunt alocați din bugetul Consiliilor Județene”, spune Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

            Astfel, pentru anul 2020, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacau a primit de la bugetul de stat doar 5,8 milioane de euro din 30 de milioane de euro, reprezentând mai puțin de 20% din sumă necesară pentru desfășurarea activității în parametri normali.

            „Îmi exprim pe această cale îngrijorarea, deoarece începând cu 1 iulie, 2427 de copii și persoane adulte, persoane cu dizabilități, îngrijite în sistem rezidențial și familial din județul Bacău, vor rămâne fără banii necesari subzistenței. De asemenea, dacă nu sunt alocați banii cât mai repede, DGASPC Bacău va rămâne fără bani de salarii şi utilități”, a mai declarat Sorin Brașoveanu.

            Problemele au apărut după ce autoritățile centrale au redus fondurile alocate judeţelor din sumele defalcate din TVA. De exemplu, la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, judeţul Bacau a pierdut aproximativ 17 milioane de euro. De asemenea, au fost bani mai puţini şi în ceea ce priveşte sumele alocate pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate.

            Președintele Consiliului Județean spune că, până acum, Consiliul Județean Bacău a alocat peste 15 milioane de euro, ajutând la buna desfășurare a activității instituției. Problema actuală este că banii alocați de guvern și de CJ ajung doar până la sfârșitul lunii iunie.

            „Am încercat să transmitem semnale autorităților centrale – Ministerului Finanțelor Publice, dar se pare că această categorie socială nu reprezintă o prioritate pentru Guvernul Orban. Dacă era după ei din luna martie, DAGSPC Bacău rămânea fără fonduri”, a mai precizat Sorin Brașoveanu.

            Pentru a asigura funcționarea instituției care asigură servicii sociale în judeţul Bacau, până la finalul anului, este nevoie de aproximativ 9,2 milioane de euro.

            S-a aprobat metodologia pentru acordarea ajutorului financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bone

              Ședința a avut loc în sala mare de la CAEx, după regulile stabilite de autoritățile centrale: cu distanță între consilieri și cu portul obligatoriu al măștii.

              Consiliul local Bacău a aprobat, astăzi, metodologia pentru acordarea ajutorului financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bone. Este vorba despre un proiect prin care părinții copiilor care nu găsesc locuri la creșele din oraș primesc un ajutor financiar lunar pentru a plăti bonele.

              Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, în funcţie de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează: pentru venituri de până la 2.100 lei- se acordă 710 lei; de la 2.101 lei până la 2.500 lel – 550 lei; de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei; de la 3.001 lei până la 3.500 lei- 250 lei.

              Proiectul de hotărâre nu a fost aprobat fără comentarii politice, unii consilieri întrebându-se daca bărbații pot să fie bone sau daca nu cumva bonele sunt un lux.

              Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru” și o abținere. Deocamdata a fost adoptată metodologia; legea care prevede acest ajutor va intra în vigoare luna viitoare, când se vor putea depune și cererile pentru primirea ajutorului financiar. Acest ajutor poate fi acordat doar pentru copiii pentru care nu s-au putut oferi locuri la creșe.

              În ședința de astăzi au mai fost supuse dezbaterii mai multe proiecte de planuri de urbanism care, însă, au fost respinse de consilieri, fără , însă, a exista și o motivație a respingerii acestora. Acest lucru a determinat reacții din partea unor aleși care s-au întrebat care ar putea fi motivele pentru care au fost respinse proiecte de investiții.

              „Dezvoltatorii imobiliari din Bacău au ajuns în pragul disperarii și falimentului din cauza subiectivismului unor consilieri locali care resping de un an de zile proiectele de dezvoltare imobiliară a orașului. Am făcut la ultima ședință a Consiliului local un ultim apel la rațiune și înțelepciune pentru deblocarea urgentă a acestei situații. Altfel riscăm să ingropam orașul din punct de vedere economic”, a declarat viceprimarul Dragoș Ștefan.

              „Dezvoltatorii părăsesc orașul și investesc în altă parte. În ultima perioadă consilierii se întrec în proiecte privind reducerea unor taxe și impozite, dar nu se întreabă de unde avem bani dacă oamenii de afaceri nu investesc în Bacău”, a mai spus el.

              Tot astăzi s-a mai aprobat o rectificare a bugetului local în sensul includerii a 970.000 de lei veniți de la Guvern pentru plata cheltuielilor legate de carantină și 800.000 de lei pentru plata sporului de risc al cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei cu virusul.

               

              Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică, în minivacanţa de 1 iunie

                Aproximativ 250 de polițiști vor acționa, zilnic, în stradă, în județul Bacău, pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în această perioadă.

                Astfel, în perioada 28 mai- 01 iunie a.c., în județul Bacău, zilnic, se vor afla la datorie peste 150 de polițiști de la ordine publică, 40 de la poliția rutieră, precum și din cadrul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și pentru acţiuni speciale.

                Poliţiştii, împreună cu aproximativ 70 de poliţişti locali, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat și creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această minivacanţă.

                               Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi județene, utilizând aparatele radar din dotare.

                Poliţiştii vă urează DRUM BUN şi fără evenimente rutiere!

                Cruce sfințită în memoria eroilor căzuți în luptele de la Scutaru

                   La Scutaru, pe valea Cașinului, în comuna Mănăstirea Cașin, a fost sfințită, chiar de Ziua Națională a Eroilor Neamului, joi, 28 mai, o cruce de stejar, ridicată acolo prin inițiativa primăriei din localitate pentru cinstea și pomenirea eroilor care și-au dat viața pe aceste locuri în Primul Război Mondial.

                   „Crucea – am aflat de protopopul de Onești, preotul Ioan Bârgăoanu, el însuși locuitor al comunei – a fost plantată la umbra unui stejar secular, simbol al trăiniciei neamului nostru, dar și al credinței în Milostivul Dumnezeu.

                  Pe câmpul Scutarului, acum 103 de ani, și-au dat viața sute de ostași români, iar alți eroi erau aduși prin această vale din munți pentru a fi odihniți în Cimitirele existente și astăzi. Veșnică pomenire eroilor neamului nostru romanesc!”.

                  La eveniment au participat preoții din comuna Mănăstirea Cașin, primarul Gabriel Apreutesei și reprezentanții primăriei, dar și credincioși ai locului.

                  Evenimentele și luptele duse pe frontul din zona Mănăstirea Cașin-Cașin-Oituz și estul Transilvaniei au fost descrise cu excepțională sinceritate de un combatant în marea conflagrație mondială, sublocotenentul Ioan Missir, în jurnal de război „Fata Moartă”, al cărui titlu a fost inspirat de numele unui deal din zonă, dat de o legendă despre o fecioară care și-a găsit acolo sfârșitul din dragoste pentru un flăcău care a preferat el însuși moartea în fața pericolului de a mai fi înrolat pentru un război crud și absurd.

                  Jandarmii vor fi la datorie în perioada minivacanţei de 1 Iunie

                    Peste 200 de jandarmi vor fi angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul activităţilor recreative care vor avea loc în judeţul Bacău, cu ocazia minivacanţei de 1 Iunie.

                    Astfel, în perioada 30 mai – 01 iunie a.c. jandarmii vor intensifica misiunile de patrulare pe raza judeţului şi vor veghea la ordinea şi liniştea publică a cetăţenilor care aleg să petreacă ziua de 1 Iunie într-un cadru natural. Jandarmii vor fi prezenţi și în stațiunile Tg.Ocna și Slănic Moldova pe traseele turistice unde vor acționa pentru informarea şi îndrumarea turiștilor de a respecta în primul rând măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2 , dar și pentru a interveni în cazul producerii unor incidente nedorite.

                    Având în vedere faptul că activităţile se vor desfăşura în zone în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul liber, Jandarmeria reaminteşte câteva dintre obligaţiile legale la astfel de activităţi:

                    – să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
                    – să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
                    – să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
                    – să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
                    – să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

                    Totodată, Jandarmeria le recomandă să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire.

                    De 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, jandarmii băcăuani urează celor mici “La mulți ani !”, bucurii şi zâmbete.

                    „Master Class de Pian”, organizat la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău

                    În urmă cu 100 de ani, în data de 4 iunie, Palatul Marele Trianon de la Versailles a fost locul în care s-a semnat Tratatul de la Trianon care a împlinit formarea României Mari. Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a devenit, în timp, „Palatul” de cinstire, conștientizare și promovare a importanței evenimentelor istorice ale României. Ziua istorică de 4 Iunie nu a făcut altceva decât să transforme idealurile din Proclamaţia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, în realitate. Rolul nostru, al celor de azi, este acela de a ne asuma istoria României în mod realist și pe deplin. Centrul de Cultură „George Apostu” îşi asumă misiunea de a contribui activ la promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi stimularea creativităţii contemporane prin diseminarea fenomenului cultural şi derularea de proiecte şi programe culturale în concepţie integratoare şi pluridisciplinară.

                    Centrul de Cultură „George Apostu” continuă prezentarea, în mediul on-line, a activităților culturale derulate în ultimii ani. Prin urmare, după inițierea proiectului de prezentare a patrimoniului de artă aflat în „Grădina cu statui”, după seria „Provocărilor colocviale” (avându-i ca invitați pe Constantin Călin și Varujan Vosganian) și după prezentarea, în trei etape, a Rezidenței Internaționale de Sculptură „Albastru” (2017-2019), punem la dispoziția utilizatorilor de platforme și device-uri electronice, montajul video realizat în cadrul programului cultural „Master class de pian”.

                    Rezidențele artistice ocupă un loc important în preocupările culturale ale Centrului, care susține în mod constant promovarea și perfecționarea tinerelor talente din România. Astfel, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău împreună cu Filarmonica „Mihail Jora” și Academia de pian „Cornelia Zurita Villafranca”, inițiatorul proiectului, au organizat programul de rezidență din domeniul muzical, intitulat „Master Class de pian”.

                    Sub îndrumarea renumitului pianist și dirijor Maurizio Moretti (Italia), elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București și ai Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov au participat la cursurile programului „Master class de pian” (perioada 12 – 17 februarie 2020) și au realizat un recital de exceptie, rod al eforturilor profesorilor care le-au conturat parcursul artistic și al părinților care le-au fost întotdeauna alături.

                    Montajul video, realizat de Centrul de Cultură „George Apostu”, cuprinde înregistrări din timpul recitalului de la finalul cursurilor de master, ce s-a desfășurat în data de 17 februarie 2020, la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău și va fi difuzat pe pagina de facebook a Centrului în data de 4 iunie 2020.

                     

                    Programul cultural pentru anul 2020 al Centrului de Cultură „George Apostu”, în care acesta sărbătorește 30 de ani de la înființare, se desfăşoară sub genericul „Artă, Cultură, Tradiție – Călătorii spre eternitate”.