25 aprilie 2024
SportHandbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii” se reunesc în această seară

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii” se reunesc în această seară

După o vacanță de două săptămâni și jumătate, CSM Bacău își reia pregătirile azi, la ora 18.30, la Sala Sporturilor. Gruparea antrenată de Sandu Iacob va ataca 2021 cu trei noutăți de lot: frații Gabriel și Mihai Bujor și portarul Vlăduț Rusu.

Rămăsesem aici. La Sfântu-Gheorghe. La splendida victorie contra CSM-ului București, din ultima etapă a turului de campionat. O victorie care ducea la patru seria succeselor obținute în campionat de CSM Bacău cu Sandu Iacob pe banca tehnică și care urca formația băcăuană pe locul 12 în Liga Zimbrilor după disputarea a 15 runde. O victorie care, drept bonus, marea vacanța de iarnă a „CSMeilor”. La 19 zile distanță, prim-divizionara de handbal masculin a Bacăului pune punct vacanței. Și se reunește, pregătind meciurile oficiale din 2021, al căror start se va da la începutul lui februarie, atunci când CSM Bacău va fi chemată în cauză contra celei de-a treia forțe a campionatului, Dobrogea Sud Constanța. Primul antrenament din acest an al „CSMeilor” este programat în această seară, la ora 18.30, la Sala Sporturilor.

„Înainte de toate, așteptăm testele COVID-19 în speranța că toată lumea este sănătoasă și, prin urmare, aptă de treabă. Ne reluăm antrenamentele cu dorința de a continua ce am făcut bun pe finalul lui 2020. Datele problemei s-au schimbat întrucâtva prin anunțata retragere a Reșiței și Călărașiului. Ne pregăteam pentru 45 de puncte; au rămas 39”, a declarat antrenorul Sandu Iacob.



Implozia Dunării Călărași a făcut ca trei handbaliști să aleagă calea revenirii la Bacău: frații gemeni Gabi și Mihai Bujor (30 ani), care au evoluat între 2010 și 2014 la Știința MD Bacău și la portarul Vlăduț Rusu (22 ani), care a făcut junioratul la CSM Bacău, cu care a și promovat în prima ligă în 2018. Cei trei au fost transferați de CSM la finalul anului trecut, iar venirea lor face parte dintr-un proiect pe termen mediu- lung al grupării băcăuane.

„Ne gândim nu doar la sezonul în curs, ci și la cel viitor. În ideea aceasta, împreună cu directorul clubului, Adrian Gavriliu, am decis să întărim lotul prin aducerea fraților Gabriel și Mihai Bujor și a lui Vlăduț Rusu. Sunt jucători români, sunt jucători valoroși și a am profitat atât de dorința lor de a se întoarce la Bacău, cât și de faptul că bugetul ne-a permis să facem aceste mutări. O altă fereastră către viitor o constituie echipa a doua, care va permite jucătorilor ce, momentan, nu fac obiectul echipei de primă ligă, să aibă jocuri în picioare.”

În prima parte a pregătirilor, CSM Bacău nu va putea conta pe lotul complet, patru jucători fiind convocați la loturile naționale: Gabi Bujor, Iordachi (la Tineret), Saldatsenka și Sretenovic. Ei vor reveni în etape la echipa de club. Având în vedere și acest aspect, CSM Bacău a decis să programeze doar două meciuri de verificare înainte de începerea returului. În fapt, este vorba de o „dublă” cu CSM Vaslui pe 27 și 30 ianuarie. În final, să notăm că CSM Bacău nu înregistrează niciun nume la capitolul plecări de jucători, o dovadă în plus că în 2021, echipa tutelată de municipalitatea băcăuană poate ridica din nou ștacheta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri