Continuăm călătoria noastră de-a lungul celor 70 de ani ai echipei născute sub denumirea de Dinamo Bacău și intrate în memoria de dată mai recentă a fanilor ca FCM. Astăzi, un episod special. Ieșit din tipar și, din păcate, intrat în ferpar. Săptămâna trecută, ne-a părăsit Gabi Fulga. La doar 59 de ani, răpus de o boală, care-l măcina de ani buni. Fosta extremă a Sport Clubului din perioada 1987-1990 a plecat dintre noi așa cum a trăit: cu discreție. Indiscreți, ca orice reporteri, dăm la o parte vălul, pentru a ne aminti cum era fotbalistul și omul Gabi Fulga. Iar pentru asta, am revenit acolo de unde fotbalul băcăuan a fost alungat: pe stadion.
Mai întâi, urcăm în biroul conducerii
Corneliu Costinescu: „Eu l-am adus pe Gabi Fulga la Bacău. Era în iarnă, în pauza dintre turul și returul ediției 1986-’87. Nu mi-a fost ușor să-i conving pe cei de la Focșani să-i dea drumul; am negociat săptămâni la rând. La mijloc mai era și Partidul, cel care avea ultimul cuvânt în astfel de mutări. Până la urmă, a contat puterea mea de convingere, dar și faptul că aveam relații bune cu Dinamo Unirea Focșani. Mi-l doream mult pe Gabi, pe care mi-l semnalaseră doi foști studenți de-ai mei. E drept, la Focșani, antrenor era fostul portar al Bacăului, Aristică Ghiță, dar nu el mi l-a recomandat. Am mers la câteva meciuri de B și m-am convins de calitățile lui Fulga. Mi-a plăcut finețea, suplețea jocului și faptul că nu avea frică de adversar, pe care-l punea în fund cu fentele sale. Era, ca să mă exprim într-un limbaj mai colorat, un miștocar de țară. În afara terenului, era un băiat liniștit, care s-a adaptat foarte rapid la Bacău. Meciul cel mai bun? Acel 2-2 cu Steaua, din primăvara lui 1987. Steaua era campioana Europei, însă reputatul Ioan Chirilă, în cronica de meci, l-a remarcat, înaintea tuturor, pe Gabi”.
Gheorghe Chivorchian: „În vara lui 1990, Bacăul s-a despărțit de trei jucători emblematici: Vasile Șoiman, Costel Solomon și Gabi Fulga. Deși aveau mai multe oferte, i-am convins să vină la Ceahlăul Piatra Neamț, unde eram conducător și unde îmi propusesem promovarea, în premieră, a echipei în A. Pentru asta, aveam nevoie de jucători cu maturitatea sportivă a celor trei, care să servească drept model unor tineri precum Axinia, Enache, Pantazi sau Marc. Gabi Fulga, asemeni lui Șoiman și Costel Solomon, era un exemplu în ceea ce privește conduita, pregătirea și jocul. La Piatra, Fulga mi-a fost de mare ajutor cu tehnica sa și, în special, cu viteza pe ultimii 30 de metri; acolo făcea cu adevărat diferența”.
Coborâm în vestiar
Gheorghe Andrieș: „Am fost coleg de echipă cu Gabi Fulga patru sezoane la Sport Club. Eu fundaș dreapta, el extremă stânga; eram în diagonală. Un băiat extraordinar, moldovean de-al nostru și, în plus, un fotbalist foarte bun. Avea el fenta aia, de tip bicicletă, pe care o încerca și contra mea, la antrenamente. Când reușeam să-l blochez, îl avertizam, la caterincă – pentru că știa de glumă – că tocmai i-a sărit lanțul de la bicicletă. Și, ca să rămânem pe… două roti, pe Gabi am să-l țin minte cât voi trăi așa cum l-am văzut prima dată când a venit la club: călare pe o Mobră, alături de soție. Când s-a dat jos, cu pletele în vânt, i-am întrebat pe colegi: «Ce-i cu rocker-ul ăsta, bă, fraților? E vreun concert la noi pe stadion?». Atunci am aflat că el este noul nostru coleg, Gabi Fulga. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Vasile Șoiman: „Am fost coechipier cu Gabi Fulga și la Bacău, în anii ’80, și la Piatra, imediat după ’90. Amândoi, extreme, eu dreapta, el stânga. Ne-am înțeles foarte bine. Un bun fotbalist de Divizia A. Gabi era un băiat modest, liniștit, dar căruia nu-i lipsea simțul umorului. Iarna trecută, la ziua lui Puiu Tismănaru, ne-am reunit mai mulți foști fotbaliști și am râs cu lacrimi când Puiu și Gabi au început să povestească o călătorie în doi pe motocicletă de la Bacău la Onești, printre TIR-uri. Gabi avea motocicletă și, ca să nu-i fie furată, o ținea în casă; locuia la bloc, la etajul 1. La acea plecare spre Onești, cei doi au pornit motocicleta în casă și n-au mai putut-o opri. Mai mult, au scăpat-o pe scări și, cum ușa blocului era deschisă, motocicleta și-a continuat cursa pe trotuar, de una singură. Făcea piruete, lumea se oprise și se uita ca la circ, iar Gabi și Puiu alergau după ea să o recupereze. Noroc cu copăceii din jur! Și mai țin minte un turneu în Polonia în care Gabi, adevărat om de echipă, a adus, ca monedă de schimb, zeci de sticle de coniac de Vrancea, care ne-au permis să achiziționăm tot felul de produse care nu se găseau la noi: casetofoane, video…”.
Ne oprim pe banca tehnică…
Nicolae Vătafu: „L-am antrenat pe Gabi Fulga în mai multe rânduri, dar perioada cea mai importantă a fost cea de la Sport Club, din Divizia A, din a doua jumătate a anilor ’80. Gabi a fost un jucător conștiincios, care se remarca prin îndemânare în regim de viteză. Era foarte serios, și, deși ceva mai interiorizat, ținea la glumă. Păcat că a murit așa tânăr! În ultimii ani a avut mai multe probleme de sănătate și, la un moment dat, l-am pus în contact cu doctorul Radu, de la Moinești, pe care-l știa, de altfel, și Gabi. E o adevărată tristețe că s-a stins la nici 60 de ani”.
După care pășim în terenul advers
Gheorghe Poenaru: „Pe Gabi l-am avut în mai multe rânduri ca adversar direct. El, extremă stângă la Gugești, la Focșani sau la Sport Club, eu fundaș dreapta la Aripile. M-a păcălit, și nu doar o dată, cu driblingul său specific, cu piciorul trecut peste minge, spre stânga lui. Deși ajunsesem să-i cunosc fenta, tot mai cădeam uneori în plasă! Un fotbalist deosebit care, i-am spus-o și lui, nu s-a exprimat la înălțimea talentului său. Putea mult mai mult. Era un băiat deosebit și un camarad, nu numai un jucător de calitate, dovadă că, după perioada petrecută de el la Ceahlăul, l-am adus la Moinești. Mi-a fost jucător și, în egală măsură, unul din secunzii mei, alături de care am promovat cu Petrolul Moinești în B”.
Încheiem periplul la masa presei
Leonard Popa: „Gabi Fulga a fost unul dintre jucătorii care, odată ajunși la Bacău, au fost imediat iubiți de public. Avea viteză (amintea de Florică Florea în vremurile sale bune) și o tehnică de calitate. Călit în fotbalul de maidan și pe terenurile rurale din Vrancea, dar cizelat de Aristide Ghiță la Unirea Focșani, a cunoscut consacrarea deplină la Sport Club. Dacă nu mă înșeală memoria, primele goluri le-a marcat contra Victoriei București, într-un succes cu 5-1 al Bacăului. A fost momentul în care suporterii au înțeles că iarba proaspătă de pe «23 August» a câștigat încă un nume ce va rămâne în arhiva sentimentală a fotbalului local”.
