Deșteptarea a scris, acum câteva zile, despre descoperirea mai multor oase de proveniență umană în timpul lucrărilor de renovare la școala din satul Cornii de Sus, comuna Tătărăști.
Specialiștii din cadrul DJC Bacău și un reprezentant al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, s-au deplasat pentru a verifica situația semnalată.
Din partea autorităților locale au fost prezenți primarul comunei Tătărăști, Petru Tăbăcaru și agent-șef Olaru Claudiu, de la Poliția Tătărăști.
La fața locului s-a constatat prezența mai multor movile de pământ excavat, rezultate atât de la lucrările de extindere a școlii, a lucrărilor din interiorul școlii, cât și de la trotuarele perimetrale.
În pământul excavat s-au găsit fragmente ceramice ce pot fi datate în secolele XVIII-XIX, oase și fragmente osoase umane.
Materialele arheologice găsite nu se aflau într-un context arheologic bine definit, ele fiind deranjate în urma lucrărilor de construcție ale școlii care a fost ridicată, pe amplasamentul actual, în anul 1964, sau cu ocazia intervențiilor datorate lucrărilor actuale de reabilitare și modernizare.
În profilele create pentru lucrările prevăzute în proiect nu au putut fi observate straturi arheologice, doar într-un singur loc a fost observat un posibil mormânt secționat, o parte din oase provenind din acest mormânt (probabil oseminte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XX-lea).
Fragmentele ceramice au fost predate pe bază de proces-verbal CMIA Bacău, iar oasele și fragmentele osoase au fost predate agentului-șef de la Poliția Tătărăști.
La stadiul actual al lucrărilor, firma de construcții a afirmat că nu mai sunt necesare intervenții asupra terenului din jurul școlii.
„În urma celor constatate, DJC Bacău a recomandat continuarea lucrărilor, cu respectarea prevederilor legale de către beneficiar și constructor, în sensul că, nu vor realiza alte intervenții asupra terenului din jurul școlii fără să anunțe DJC Bacău care, în colaborare cu o instituție muzeală, va asigura supravegherea zonei cu patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător pe toată suprafața care face obiectul autorizării de construire, conform O.G. nr. 43/2000, privind protecția patrimoniului arheologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
556 de persoane vulnerabile din județul Bacău au fost ajutate în mod direct să treacă mai ușor peste efectele pandemiei de COVID-19. 2 proiecte au fost finanțate în cadrul apelului de finanțare rapidă în lupta cu COVID-19 și au ajutat comunitatea locală din județul Bacău, în criza provocată de coronavirus. Cele 2 proiecte au fost realizate de:Asociația Sfânta Familie din Nazaret și Asociația Inspiraction.
În total, la nivel național, 55 de proiecte, în valoare totală de 130.000 de euro, finanțate în cadrul apelurilor din lunile aprilie și mai ale programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, au ajutat în mod direct 31.500 persoane pentru a trece mai ușor peste efectele negative cauzate de COVID-19.
La începutul pandemiei, Kaufland România și Asociația Act for Tomorrow au decis adaptarea programului Start ONG, cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară, astfel încât societatea civilă să poată înscrie proiecte care răspund nevoilor comunităților în contextul actual.
În total 130.000 de euro au fost acordați către 55 de ONG-uri mici, unități de învățământ, centre de copii sau bătrâni și grupuri informale, din 27 județe ale țării, pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de responsabilitate socială. Acestea au ajutat persoanele din 62 de comunități din 31 de județe, în trei domenii cheie: sănătate, social și educație.
Județele fruntașe ca număr de beneficiari ai proiectelor desfășurate în cadrul celor două apeluri sunt:
Galați – 1.130,
Cluj – 648,
Iași – 635,
Bacău – 556,
Neamț – 495.
Prin proiectele câștigătoare, 31.500 de persoane au beneficiat de sprijin în mod direct, astfel:
1.629 de vârstnici aflați în autoizolare sau cu mobilitate redusă, singuri;
560 de cadre medicale și personal auxiliar;
1.060 de pacienți infectați cu COVID-19;
9.487 tineri și elevi din mediului rural, cu părinții la muncă în străinătate, din familii monoparentale, elevi cu deficiențe de auz și văz, precum și alte dizabilități sau cerințe educaționale speciale;
740 persoane provenind din următoarele grupuri: comunități de romi din mediul rural, familii vulnerabile din mediul rural, persoane care trăiesc cu HIV, persoane fără adăpost;
Proiectele finanțate au ajutat grupurile vulnerabile prin următoarele tipuri de intervenție: oferirea de alimente, materiale igienico-sanitare; consiliere psihologică telefonică sau prin videoconferințe; cursuri și platforme educaționale online; sprijin la teme online și telefonic; materiale de protecție pentru profesioniștii aflați în lupta directă cu virusul; campanii de informare și prevenție online; video-uri educaționale și informative; activități recreative și antrenamente fizice gratuite online; tablete elevilor vulnerabili; ventilatoare și echipamente de oxigenare pentru spitale. „Când am lansat Start ONG ne-am dorit să oferim o soluție simplă de finațare, pentru a da o șansă ONG-urilor mici, care au un impact pozitiv în comunitate. Mai mult, am adaptat programul în timp record pentru a răspunde nevoilor apărute în perioada crizei și, cu fiecare nou apel de proiecte, Start ONG și-a dovedit eficacitatea și necesitatea. Ne bucurăm de rezultatele de până acum și continuăm să fim alături de cei care au nevoie de susținere”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
“Ne bucurăm că prin finanțările acordate în aceste luni, am putut veni în sprijinul celor mai vulnerabile grupuri afectate de pandemia de COVID-19. Ne bucură, de asemenea, și mobilizarea exemplară a societății civile, cu precădere a ONG-urilor mici, care au acționat rapid pentru a sprijini comunitățile din care fac parte și a le ajută să depășească mai ușor această criză”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow
În total au fost depuse 116 proiecte, valoarea totală a bugetului solicitat fiind de 298.396 de euro. Suma solicitată subliniază încă o dată nevoia de finanțare a sectorului non-profit, astfel încât ONG-urile să poată interveni pentru a sprijini comunitățile în situații de criză.
Pentru mulți dintre noi, izolarea din timpul pandemiei de Covid-19 ne-a adus foarte multe kilograme în plus din 2 motive: (1) stress-ul generat de informații apocaliptice despre răspândirea noului Coronavirus și despre numărul mare de decese și (2) sendentarismul.
Cu toate acestea, potrivit doctorului Vanessa Youness, fondatorul YOUness Clinic, multe persoane fac greșeli comune atunci când vor să-și mențină greutatea optimă, utilizând medicamente de slăbit sintetice, care de multe ori nu fac decât să ne obosească tot mai rău ficatul, rinichii sau sistemul digestiv. „Detoxifierea poate funcționa numai atunci când toate organele importante, precum ficatul, rinichii, sistemul digestiv, pielea și plămânii sunt perfect sănătoase și pot realiza natural procesul de detoxifiere. Dacă noi vom grăbi artificial sau vom forța acest proces, întreg sistemul nostru limfatic și organele importante vor fi date peste cap, iar sistemul nostru imunitar va fi afectat. Strategia nu este să transpirăm forțat mai mult sau să folosim în exces laxative pentru a elimina toxinele mai repede, ci să ne păstrăm sănătoase toate celelalte organe pentru a funcționa natural și a elimina natural toxinele din corp”, explică doctorul Vanessa Youness.
Cum ne putem ține sub control greutate în perioada de izolare?
1. Limitați consumul de alcool. „Mai mult de 90% din alcool este metabolizat de ficat. Consumul în exces de alcool provoacă acumularea de grăsimi, inflamații și cicatrici, iar când acest lucru se întâmplă, ficatul nostru nu poate funcționa la parametri normali, nu își poate îndeplini sarcinile necesare, precum filtrarea deșeurilor din organism și alte toxine care dăunează sănății. Desigur, limitarea nu înseamnă abstinență, iar pentru persoanele care obișnuiau să bea alcool mai des înainte de criză, o băutură alcoolică ușoară pentru femei și două – pentru bărbați pot contribui semnificativ la apariția stării de sevraj. În cazul în care nu obișnuiți să beți sistematic alcool, nu ar trebui să începeți mai ales în timp de izolare”, explică doctorul Vanessa Youness.
2. Concentrați-vă pe un somn de calitate. „Somnul de calitate ajută creierul să se reorganizeze și să-și reîncarce bateriile, astfel încât a doua zi să o putem lua de la capat, păstrându-ne luciditatea. De asemenea, somnul de calitate ajută corpul să lucreze mai bine pentru eliminarea toxinelor dăunătoare. De cealaltă parte, somnul de o calitate slabă este legat pe termen scurt, mediu și lung de afecțiuni precum stresul, hipertensiunea arterială, obezitate, diabet, boli cardiace, anxietate etc. Este recomandat să stingem televizoarele, telefoanele si alte dispozitive care ne perturbă somnul, și să dormim cel puțin 7-8 ore pe noapte”, explică specialistul.
3. Beți mai multă apă, reduceți excesul de sare, zahăr și grăsimi. „Apa ne reglează temperatura corpului, ajută la digestie și ne ajută extraordinar de mult în procesul de detoxifiere. Apa transportă aceste deșeuri. De asemenea, se recomandă să reducem aportul de sare, zahăr, grăsimi și orice tip de alimente procesate, deoarece în timp poate predispune la boli serioase, precum obezitatea sau bolile cardiace, iar în prezența acestori boli, procesul de detoxifiere devine extrem de lent”, explică Vanessa Youness.
Am ascultat cântecelul lui Mungo Jerry, „In the summertime” şi m-am învârtit veselă prin casă, urmată peste tot de Miki, mopsul meu, căruia îi transmisesem buna mea dispoziţie. Mă uitam la nişte imagini cu oameni bucuroşi, stând pe plajă sau la cafea, la o bere, pe terasele redeschise, şi mi s-a făcut poftă de o mulţime de lucruri frumoase ce vin odată cu vara. Am deschis dulapurile şi mi-am scos bluzele şi caftanele înflorate, vaporoase, pantalonii subţiri în culori pastel, pălăriile din pai, care, toate, sunt prezente în ultimele tendinţe ale modei de sezon.
O spun, dintru început, moda verii 2020 este una pro-green, cu puternic accent ecologist. conţinând o pledoarie implicită pentru sănătatea planetei. Există, la creatori, o preocupare constantă pentru materialele reciclabile, pentru noul trend, numit „moda sustenabilă”, ceea ce presupune un real respect pentru natură.
Să vedem împreună, aşadar, ce purtăm în vara care îşi intră în drepturi pe deplin în aceste zile. Rochii şi bluze foarte înflorate, cămăşi albe, cu nişte croieli cât mai fanteziste, reinterpretând clasicul model, costume pantalon în culori dulci, de acadele, piese croşetate, cu detalii de macrameuri, fuste lungi, „à la gitane”, topuri şi bustiere (când ai ce arăta, adică un abdomen cât mai lucrat!), rochii-cămaşă (revenite în forţă, în modă!) şi babydoll, cu volănaşe, dantele. Dar, ca şi în alte rânduri, denimul bate tot! Este evergreen, fără vârstă şi extrem de versatil, nelipsit din toate colecţiile de anul acesta. Elemente de lenjerie, cum sunt sutienele, se poartă la vedere sau, în zilele răcoroase, în combinaţii originale, asociate cu o jachetă western, din piele întoarsă şi cu franjuri.
Semnalez revenirea în modă a încălţămintei confecţionate din împletituri şi din plasă, sandalele antice, alături de nedetronabilii, de o vreme încoace, pantofi sport, adidaşi, converşi, şi adaug, la capitolul accesorii, pălăriile pescăreşti, colierele, cerceii şi brăţările din zale mari şi ochelarii mari de soare cu modele retro, cei de tip aviator fiind foarte trendy. Să nu uit şi de o altă noutate, de imprimeurile tie-dye, în culori vii, energizante. Care, vara asta, sunt roşu scarlet, verde fistic, galben şofran, roz coral, verde Biscay, adică un fel de superb turcoaz, purtându-ţi gândul la apele frumosului golf, la fericite vacanţe.
Pentru că trebuie să fim precauţi în continuare şi să purtăm măşti în spaţiul public, doamnele şi domnişoarele cu simţul modei, dar şi cu cel ludic, pot să-şi comande din acelea personalizate, create de designeri, amuzant colorate, având desenată o gură, cu un ruj foarte viu. O gură cu un zâmbet plăcut, optimist, care să ne retrezească pofta de viaţă liberă.
Europarlamentarul Dragoș Benea i-a cerut ministrului Tătaru de la Sănătate să nu blocheze extinderea secției Radioterapie iar Ministerul să furnizeze SJU Bacău al doilea accelerator pentru tratarea bolnavilor de cancer!
Dragoș Benea, împreună cu deputatul Lucian Șova, l-a interpelat ad-hoc pe ministrul Nelu Tătaru (Sănătate), aflat azi în vizită în Bacău, pe trei teme stringente:
* Extinderea secției Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, prin construirea celui de-al doilea buncăr care va adăposti un nou accelerator de particule: acest proiect a fost lăsat în coadă de pește de minister, iar SJU Bacău așteaptă de 3 luni un răspuns clar cu privire la furnizarea acceleratorului (până în prezent, guvernul PNL a trimis Consiliul Județean să se împrumute la bănci, tratând la „și altele” acest proiect vital pentru mii de băcăuani care se luptă cu cancerul);
* Operaționalizarea etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal (SM) unde, prin parteneriatul dintre CJ și CL, au fost amenajate spații pentru preluarea și tratarea posibilelor cazuri viitoare de Covid19 (e necesar ca Ministerul Sănătății, prin DSP, să asigure personalul medical suplimentar pentru punerea în funcțiune a acestor noi facilități sanitare – aprox. 200 de paturi, echipamente ATI etc). De asemenea, tot Ministerul Sănătății trebuie să clarifice statutul juridic al Spitalului Municipal și modul în care va fi pus în funcțiune viitorul Spital Județean de Urgență „Sf. Maria”, rezultat din complementarizarea SJU și SM, girată de Școala Națională de Management Sanitar din subordinea ministerului;
* Situația creată la Centrul de transfuzii județean a cărui conducere ar fi refuzat, în urmă cu 3 luni, recoltarea de sânge de la câțiva membri ai PNL Bacău (conform afirmațiilor dep. I. Palăr). Am cerut ministrului Tătaru demararea în regim de urgență a unei anchete pentru lămurirea tuturor aspectelor, mai ales că Centrul de transfuzii e în subordinea directă a Ministerului Sănătății din guvernul PNL.
„Extinderea secției Radioterapie de la SJU Bacău este pentru noi o prioritate și vom face tot ce ne stă în putință să mergem, până în pânzele albe, pentru realizarea acestui obiectiv. Vrem ca guvernul să-și respecte angajamentul luat anul trecut și să livreze acceleratorul de particule pentru extinderea secției. Sunt în joc viețile oamenilor și e clar că dublarea capacității de tratare la Radioterapie este indiscutabil necesară”, a declarat Dragoș Benea.
La ora 19.00, vineri, 12 iunie, însoțit de o delegație importantă formată din reprezentanți ai autorităților locale și județene, politicieni băcăuani și conducerea instituțiilor publice sanitare, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a sosit în parcarea din unitatea medicală și făcut un adevărat tur de forță, într-o vizită fulger de aproape jumătate de oră.
A urcat în noua construcție a Spitalului „Sf. Maria” Bacău, amenajat, la parter și etajele 4-5, printr-un parteneriat între Consiliul Local și Consiliul Județean, a vizitat în detaliu fiecare nivel al clădirii, inclusiv zonele încă în lucru, a întrebat de circuite, de aparatură, de tipurile de secții care vor funcționa aici, a fost și la etajul 1 unde va fi amenajat blocul operator.
Apoi a ținut neapărat să vadă Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău, circuitele Covid și non-Covid, respectarea lor, cazuistica și adresabilitatea, ulterior s-a îndreptat către Secția de Infecțioase Copii – unde sunt gestionate cazurile de suspiciuni și confirmări cu noul coronavirus, dar a vizitat și Compatimentul de Radioterapie, care are sprijinul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea unui al doilea accelerator de particule, necesar în tratarea bolnavilor diagnosticați cu diferite forme de cancer, fie cu bani de la Banca Mondială, prin proiecte europene sau prin investiția directă a ministerului de resort.
„Am venit în Bacău tocmai pentru această clădire și pentru a evalua activitatea atât pe zona infecțioase Covid, cât și pe cea non-Covid din Spitalul Județean. Am fost informat de tot ce înseamnă istoricul acestui spital (municipal, n.r.), de tot ce înseamnă nerealizarea lui în toți acești ani, deși a fost o hotărâre de guvern în care exista în Bacău un spital municipal.
Am luat de la fața locului informația, iar săptămâna viitoare voi merge la Ministerul Justiției, unde am înțeles că nu are avizul acest proiect. Am văzut și viitorul acestui spital, ca parte integrantă din Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Tot suportul pentru acest lucru, toată implicarea mea, rămâne ca în perioada următoare să stabilim ce deficiențe au făcut ca această clădire să nu poată funcționa astăzi și în ce regim legal o va putea face.”
– a fost scurta declarație a ministrului Nelu Tătaru, după efectuarea vizitei
1 de 7
Este pentru prima oară când ministrul Nelu Tătaru vizitează Bacăul, de când acesta a fost numit în funcție. Au fost prezenți, alături de el, prefectul Liviu Miroșeanu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău, dr. Mihaela Arim, Dan Stoica, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Adrian Popa, managerul SJU Bacău, dar și primarul Bacăului, Cosmin Necula, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, europarlamentarul Dragoș Benea, deputatul Lucian Șova, deputatul Ionel Palăr, alături de reprezentanți ai constructorului care desfășoară șantierul din spitalul municipal.
Centrul comercial Arena Mall Bacău urmează să se redeschidă la data 15 iunie 2020, iar programul de funcționare al spațiilor comerciale va fi Luni-Joi: 10:00-21:00 și Vineri-Duminică: 10:00-22:00.
Odată cu redeschiderea centrului comercial, ne regăsim în noi condiții de petrecere a timpului liber și de realizare a cumpărăturilor. Clienții vor regăsi în noua experiență de shopping angajamentul nostru față de siguranța lor.
“Suntem nespus de încântați să redeschidem centrul comercial pentru clienți și trebuie să menționez faptul că #avemgrija ca toate normele de igienă și distanțare să fie respectate. Având în vedere situația dificilă prin care am trecut cu toții, suntem mai atenți și mai pregătiți. În tot acest timp, Arena Mall a trecut printr-un proces de amenajare, modernizare pentru a întâmpina clienții cu brațele deschise într-un nou ambient ce favorizează shopping-ul. Nu-mi rămâne decât să fac un apel către clienții noștri, pe care îi rugăm să respecte normele de igienă impuse de autorități și marcate special pe întreaga suprafata a centrului comercial. Obiectivul principal este depășirea acestor momente dificile fără a ne periclita sănătatea.”, menționează Ovidiu Budeanu, Administrator Arena Mall Bacău.
Întrucât sănătatea și siguranța clienților, retailerilor și angajaților este prioritatea noastră, am ținut cont de recomandările autorităților pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. Așadar, am dispus o serie de norme ce vor fi respectate întocmai:
Marcarea zonelor de interes pentru o distanțare fizică: scări rulante, scări elicoidale, lifturi, zona de restaurante;
Implementarea unor instrucțiuni speciale pentru folosirea lifturilor, scărilor rulante și scărilor elicoidale;
Poziționarea dispenserelor cu gel antibacterian în zone cheie (intrări/ieșiri, lifturile panoramice, în apropierea grupurilor sanitare, Food Court);
O curățenie eficientă cu frecvență sporită, folosind soluții dezinfectante avizate de Ministerul Sănătății a zonelor intens circulate: toalete, balustrade, butoane, mânere, zone de relaxare, lifturi;
Aerisirea centrului comercial în mod natural, periodic;
Intrarea și ieșirea vizitatorilor se va face separat, doar dinspre str. Ștefan cel Mare și parcare (ieșirea secundară dinspre Carrefour Market va fi doar pentru situații de urgență);
Implementarea unui sistem de detectare a temperaturii corpului: la intrările dinspre parcare și str. Ștefan cel Mare, clienții trec obligatoriu printr-o poartă de detectie. Deasupra fiecarei porti este instalata cate o videocamera, care va detecta clientii cu temperatura corpului mai mare de 37.3 grade Celsius.
Pentru a preîntâmpina răspândirea virusului COVID-19, ne sfătuim clienții să manifeste o conduită preventivă. Așadar, pentru a face cumpărături în deplină siguranță, normele ce trebuie respectate de aceștia sunt după cum urmează:
Obligativitatea purtării măștii de protecție peste nas și gură în incinta centrului comercial;
Folosirea dezinfectantului de la dispenserele cu senzor puse la dispoziție pentru clienți;
Spălarea corectă a mâinilor cu apă și săpun ori de câte ori este nevoie și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate;
Limitarea folosirii bancnotelor și a monedelor, optând pentru plata cu cardul/telefonul sau plata online.
Seara trecută, în jurul orelor 22.00, un echipaj de jandarmerie a fost sesizat despre faptul că două persoane se ceartă în fața unui imobil de pe strada George Enescu din localitatea Moinești.
Jandarmii au verificat zona și au depistat doi bărbați în vârstă de 49, respectiv 45 ani, din municipiul Moinești, care corespundeau semnalmentelor furnizate.
Jandarmii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, între cei doi bărbați a avut loc un conflict spontan, în urma căruia barbatul de 49 de ani l-a lovit în zona feței pe cel de 45 de ani, iar acesta din urmă și-a pierdut echilibrul și a căzut.
Jandarmii i-au întocmit agresorului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracțiunii de loviri sau alte violențe (art. 193 – C.P. ).
Actele procedurale întocmite de jandarmi şi persoana în cauză au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.
Ministerul Culturii, în calitate de inițiator, cu sprijinul eMAG, al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociației Editorilor din România, a lansat o campanie de promovare a cărților românești, numită „Citește românește”.
Scopul proiectului este de a promova cărțile autorilor autohtoni și de a realiza o comunicare mai bună între aceștia și cititorii lor. Totodată, proiectul își dorește să crească consumul de carte, în general, România aflându-se pe ultimele locuri din Europa la acest capitol, cu aproximativ 20 de milioane de cărți vândute anual, în timp ce în Italia se comercializează aproximativ 190 de milioane, iar în Franța 430 de milioane.
„Unul dintre primele obiective pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de ministru al culturii a fost să găsim pârghiile pentru creșterea consumului de carte românească și a numărului de cititori. Deși am fost încetiniți în implementarea unor proiecte, de situația neprevăzută creată de pandemie, reușim să venim cu unul nou, în parteneriat cu mediul privat, pe care ne propunem să îl desfășurăm pe o perioadă cât mai lungă de timp. Prin campania «Citește românește» dorim să promovăm autori români și să convingem din ce în ce mai mulți oameni să cunoască și să citească cărți ale scriitorilor, poeților, autorilor noștri, în general. Am căutat un partener care să poată implementa un astfel de proiect, iar eMAG a răspuns imediat, cu solidaritate, inițiativei noastre, punând la dispoziție toate resursele necesare desfășurării unei astfel de campanii. Totodată, campania este deschisă tuturor librăriilor, magazinelor online sau distribuitorilor de carte, astfel încât, împreună, să promovăm literatura românească și să o facem cunoscută publicului larg. Putem să arătăm autorilor noștri o adevărată apreciere cumpărându-le cărțile, citindu-le și vorbind despre ele”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Pe platforma eMAG vor fi disponibile peste 2.100 de titluri provenind de la peste 1.100 de autori, din domenii variate, de la cărți de ficțiune, istorie sau economie, până la cărți pentru copii. Pe pagina dedicată campaniei „Citește românește”, de pe site-ul eMAG, cititorii au la dispoziție topuri de carte românească, dar și o secțiune cuprinzând cele mai noi apariții.
„Noi credem că, la baza educației, stă lectura. De aceea, ne alăturăm inițiativei Ministerului Culturii de a susține cartea și scriitorii români. Ne bucură faptul că instituțiile statului caută din ce în ce mai mult soluții digitale și suntem pregătiți să ne punem cunoștințele și infrastructura la dispoziție pentru a susține astfel de demersuri ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.
Uniunea Scriitorilor din România se asociază acestei campanii, Președintele U.S.R., Nicolae Manolescu, marcând importanța lecturii cărților scriitorilor români, validați de critica literară și formând scara de valori a literaturii contemporane.
La campania lansată de Ministerul Culturii și-a anuțat deja participarea și librăria online Libris.ro, cea mai mare libărie on line din țară, astfel campania „Citește Românește” va câștiga un nou public și va putea să extindă promovarea literaturii române.
Compania Regională de Apă (CRAB) face apel la consumatori să utilizeze apa în mod responsabil și reamintește cetățenilor municipiului Bacău și comunei Mărgineni, faptul că ESTE INTERZISĂ utilizarea apei potabile pentru udarea culturilor și spațiilor verzi sau pentru orice alte scopuri decât cel menajer și asigurarea necesităților igienico – sanitare.
Respectarea acestor reguli este vitală pentru evitarea furnizării apei cu program restricționat.
Avertismentul vine în condițiile în care deja se constată scăderi ale presiunii apei în anumite puncte din oraș din cauza creșterii consumului.
„Așa cum am anunțat pe parcursul săptămânii trecute, în dată de 9 iunie, CRAB a demarat prima etapă dintr-o serie de investiții complementare Rezervei de apă a Municipiului Bacău”, se arată într-un comunicat al Companiei.
Alimentarea cu apă a consumatorilor din Bacău și Mărgineni este asigurată din cele trei rezervoare aflate în incinta Stației de Tratare Barați: un rezervor de 10.000 mc apovizionat cu apă prin intermediul aducțiunii Valea Uzului – Barați și două rezervoare de 5.000 mc aprovizionate cu apă din frontul de captare Mărgineni.
CRAB trebuie să schimbe instalația hidraulică amplasată în interiorul celor două rezervoare de 5.000 de mc.
„În aceste condiții, în următoarea perioada de timp (60 de zile), PRIN ROTAȚIE, vor fi scoase din uz cele două rezervoare, în scopul realizării investițiilor contractate. Reamintim că ansamblul hidraulic/conductele ce urmează a fi înlocuite au o vechime de 60 de ani, în condițiile în care durata lor de viață este de 40 ani”, anunță CRAB.
În mod normal, consumul de apă potabilă asigurată prin rețeaua de distribuție în municipiul Bacău este de 2.000 – 2.200 mc/h. Însă, din cauza lucrărilor la cele două rezervoare dar și din cauza creșterii consumului pe fondul creșterii temperaturii, în perioadele de vârf se va simți o scădere a presiunii în zonele înalte și la capetele de rețea, deoarece Compania va putea asigura doar 1.700 – 1.900 mc/h. Pentru a reface stocurile de apă se va reducerii presiunii de furnizare în timpul nopții, între orele 23.00 si 5.00.
„Investițiile pe care le avem astăzi în derulare sunt vitale pentru asigurarea alimentării cu apă a municipiului Bacău, mai ales în condițiile în care la aceste obiective nu s-au mai realizat lucrări de reabilitare/modernizare de cca.60 de ani.
Pentru a limita cât mai mult posibil disconfortul creat de lucrările demarcate, facem apel la consumatorii noștri, să utilizeze apă în mod responsabil”, se mai arată în comunicatul CRAB.
La data de 12 iunie a.c, în jurul orei 01.30, poliţiştii care patrulau pe raza comunelor Dealu Morii, Găiceana, Huruieşti şi Tătărăşti au depistat, în flagrant, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 38 de ani, din localităţile Vultureni, Onceşti şi Bacău, care comiteau acte de braconaj cinegetic pe Fondul cinegetic Vultureni.
Cu ocazia controlului autoturismului cu care aceştia se deplasau, poliţiştii au identificat şi ridicat două arme de vânătoare deţinute legal, încărcate şi o cartuşieră ce conţinea 16 cartuşe calibrul 12, dintre care 4 erau confecţionate artizanal.
Cercetările au fost preluate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Administrația publică locală băcăuană a virat, astăzi, către școli, banii pentru bursele municipale ale elevilor.
Astfel, elevii vor primi, in zilele următoare, mult doritele și meritatele burse aferente semestrului I al acestui an școlar.
„În urma interpelării pe care am făcut-o la ultima ședință de Consiliu Local al Municipiului Bacău, cu privire la alocarea resurselor financiare către școli pentru bursele municipale ale elevilor, banii alocați acestui capitol au fost virați astăzi către unitățile de învățământ”, a anunțat consilierul local Ilie Bîrzu.
Începând din anul 2016, la inițiativa sa, a fost dublat numărul de burse acordate, de la 2500 la 5000 , acest fapt ducând la creșterea rezultatelor foarte bune obținute de elevii băcăuani la concursurile și olimpiadele naționale.
Birzu a felicitat elevii bursieri si profesorilor îndrumători, pentru rezultatele deosebite ce le-au incununat munca.
Între noile măsuri de relaxare propuse și care intră în vigoare începând de luni se numără și redeschiderea mall-urilor, motiv de bucurie pentru mulți băcăuani.
Închis în urmă cu aproape trei luni din cauza pandemiei de COVID-19, Arena Mall își redeschide luni porțile și trebuie subliniat că există o serie de noutăți. Practic, mall-ul se bucură de un nou look, perioada de pendemie fiind dedicată unor schimbări care să aducă un aer nou.
Astfel, a fost schimbată toată gresia de la parter, iar în contextul actual, au fost montate la intrări porți ca la aeroport, cu camere de termoviziune și vor exista două ceck-point-uri la intrările dinspre est și vest, intrarea dinspre nord devenind doar ieșire de urgență.
A fost redus numărul de „insulițe” (acele standuri din mijlocul culoarelor-n.r) și a fost îmbunătățit sistemul de aer condiționat.
Pentru o bună funcționare s-au marcat trasee, practic fiind vorba de un circuit, pentru ca totul să fie în siguranță. Accesul în Arena Mall se face cu masca obligatorie, iar la intrare, pentru cei care nu au, unitatea va asigura gratuit măști de protecție, dar pentru un număr restâns de clienți.
„Suntem pregătiți pentru orice… Cât despre situație, eu iau faptul că s-a întâmplat și trebuie să ies mai întărit din asta. Cred că suntem printre puținele mall-uri din țară care redeschidem cu același număr de chiriași, chiar dacă am terminat câteva contracte, dar au venit alții. Deci, din acest punct de vedere veți descoperi noutăți”, a declarat Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall, care a făcut referire și la unele zone din mall.
În primul rând este vorba de cinema, care cel mai probabil se va redeschide din august, Budeanu explicând că oricum ar fi fost dificilă redeschiderea acum, având în vedere că cinematografia la nivel mondial este în impas.
În „stand by” rămâne și zona de food, un alt loc în care s-au făcut investiții, zonă care se speră a fi redeschisă la următoarea relaxare, cel mai probabil la 1 iulie. Programul la Arena Mall va fi de luni până joi de la ora 10.00 la ora 21.00, iar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 10.00 la 22.00.
Dacă nu demult Ovidiu Budeanu vorbea despre o extindere a mall-ului, situația de criză a schimbat planurile afaceristului băcăuan din acest punct de vedere. Ce se va întâmpla în continuare ne-a spus chiar proprietarul Arena Mall:
„Lucrăm la acest aspect. Deja am luat certificatul de urbanism de la primărie. Pot spune că, într-un fel m-a ajutat pandemia pentru că am schimbat proiectul. Va fi ceva mult mai simplu, cu terase, cu piațete… Va fi altfel, dar extinderea va avea loc cu certitudine, numai că vom duce proiectul pentru 2022. Cred că în jur de 30 noiembrie 2022 și totul va fi diferit.”
Studenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au participat la o festivitate de absolvire online pentru a doua ediție a cursului opțional oferit de către compania Softescu din Bacău. Adaptată condițiilor impuse de situația actuală, festivitatea a avut loc într-un cadru inedit, studenții participanți la curs putând astfel să celebreze finalizarea cursului, alături de ceilalți invitați, în mediul virtual.
Pe durata semestrului II, anul școlar 2019-2020, la Facultatea de Științe, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a organizat pentru studenți proiectul – curs facultativ „Programare Orientată pe Obiecte în PHP și Drupal CMS – ediția a-II-a”. „Peste 1.000.000 de site-uri web folosesc Drupal. De altfel, Drupal este cel mai popular sistem de management conținut digital în rândul companiilor medii și foarte mari fiind folosit cu succes pentru gestionarea de site-uri și aplicații web complexe cu mii de vizitatori. Companii precum Tesla, Twitter, Nasdaq, Emmy Awards sau artiști The Weeknd, Led Zeppelin sau Eric Clapton. Acesta este și motivul pentru care s-a inițiat acest proiect”, a declarat managerul companiei, Adrian Pintilie.
Proiectul s-a realizat la inițiativa companiei Softescu beneficiind de suportul Facultății de Științe, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, și decanul Facultății de Științe, prof. univ. dr. Cerasela Crișan.
Acest demers a avut rolul de a susține formarea tinerilor programatori asigurând astfel un fundament pentru o mai bună integrare a lor pe piața muncii. Costurile generate de organizarea acestui proiect au fost suportate integral de compania Softescu.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a furnizat sala pentru desfășurarea orelor de curs și a asigurat promovarea acestei inițiative în rândul studenților. Cu toată situația generată de pandemie, s-au căutat soluții tehnice și astfel cursul a continuat în mediul virtual respectând toate măsurile de siguranță.
Absolvenți
Cursul a abordat teme precum conceptele fundamentale de dezvoltare web în PHP, programarea orientată pe obiecte în PHP, dezvoltarea unui site cu ajutorul unui CMS (Drupal). S-au înscris în program un număr de 50 studenți interesați, dintre care 28 studenți au finalizat cu o prezență de peste 70%.
Toți participanții cu o prezență de minim 70 % în cadrul cursului festiv au primit o diplomă de participare. Cei dornici să-și verifice cunoștințele dobândite au parcurs o evaluarea teoretică și practică care s-a realizat în luna mai 2020. Ei au fost recompensați cu diplomă de absolvire a cursului unde sunt trecute și cunoștințele pe care aceștia le-au dobândit.
Prodecanul lect. univ. dr. Cosmin Tomozei a manifestat interesul din partea universității de a dezvolta în parteneriat și alte proiecte de formare dedicate studenților, inclusiv proiecte de cercetare-dezvoltare. Totodată, decanul Facultății de Științe, prof. univ. dr. Cerasela Crișan, a oferit pentru primii 3 studenți clasați un cadou simbolic pentru recunoașterea efortului și a faptului că au reușit să termine cursul pe primele poziții.
Invitați surpriză
La sesiunea de închidere a proiectului alături de reprezentanții Universității au participat și doi invitați surpriză.
Aceștia au fost Ruben Teijeiro – Speaker @ Drupal Community și Rachel Lawson din partea Community Liason @ Drupal Association. Ruben Teijeiro a vorbit despre lansarea Drupal 9 și a adresat o invitație studenților de a celebra alături de comunitate lansarea noii versiuni și a pus la dispoziție linkuri în acest sens. Mesajul lui către studenți a fost: „Este important să continuați să învățați, să nu vă opriți aici și să fiți parte din comunitate. Asta vă poate schimba viața așa cum mi-a schimbat-o și mie.”
Rachel Lawson, reprezentantă a Community Liason @ Drupal Association, obișnuiește să mențină și să susțină comunitatea prin întâlniri cu cât mai mulți oameni pentru a înțelege necesitățile și problemele Drupalului și pentru a încerca să le rezolve alături de Drupal Association. „Drupal.org este inima comunității. De asemena, comunitatea aduce oamenii împreună, în cadrul evenimentelor focusate pe Drupal (inclusiv DrupalCon, care este cel mai mare eveniment de acest gen)”, a precizat Rachel Lawson. Anul acesta, DrupalCon 2020 va avea loc în mediul online în perioada 14-18 iulie.
Softescu este o companie cu 100% capital românesc cu sediul în Bacău. A fost înființată în anul 2008 și de peste 10 ani realizează proiecte IT pentru companii precum SealedAir, Nasdaq, Harvard Medical School etc, precum și instituții și organizații internaționale precum United Nations Volunteer sau World Trade Organization. În anul 2018, Softescu și-a deschis primul birou din afara țării în orașul New York, USA pentru a consolida prezența sa pe piața Americii de Nord. În 2019, Softescu a lansat la Seattle un nou start-up, OpenStory.io ce își propune să realizeze primul software dedicat editorilor de conținut pe platforme CMS gen Drupal, WordPress etc.
Sublocotenentul Augustin Cojocaru, alias Gusti, este angajat al Jandarmeriei Române de 29 ani, iar din anul 2017 a trecut în corpul ofițerilor și își desfășoară activitatea la compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale.
Viața de jandarm i-a asigurat satisfacția profesională, dar și stabilitate emoțională. La vârsta de 10 ani a luat contact cu sculptura în lemn, care cu timpul s-a transformat în pasiune, mentor fiindu-i tatăl său, Iosif, care l-a învățat cum să țină o daltă în mână.
Prima sa lucrare a fost o casetă sculptată, pe care o păstrează și azi la loc de cinste.
Augustin Cojocaru își urmarea tatăl în atelierul de lucru, acolo unde se retragea pentru a lucra câte o piesă de suflet și, chiar dacă tatăl sau l-a ținut o vreme departe de uneltele de dăltuit, pentru că le considera periculoase pentru fiul său, el a luat o dalta în mână și a început să lucreze, în timp asimilând tainele acestei meserii.
Timp de câțiva ani, a continuat să sculpteze sute de lucrări pentru a-și îmbunătăți tehnica și a participat la foarte multe expoziții naționale și internaționale în Bacău, Iași, București, Oradea, Pitești, Botoșani, Constanța și Piatra Neamț.
Așa se face că vreme de 38 de ani a cochetat cu arta dăltuitului în lemn, atelier fiindu-i bucătăria apartamentului, „atentând” uneori la liniștea familiei și a vecinilor.
Gusty își dorește ca pe viitor să fie absolvent al Facultății de Arte și Sculptură.
Noi, jandarmii băcăuani, suntem mândri că îl avem în echipa noastră, dar și de faptul că în fiecare săptămâna ne putem bucura de expoziția lucrărilor expuse la sediul unității.
Parlamentul României a adoptat, la 10 iunie, o lege mai mult decât necesară – Legea 354/2020 – în perspectiva absorbției de fonduri europene în viitorul cadru bugetar multianual 2021 – 2027.
Concret, legea transformă agențiile de dezvoltare regională (ADR) în „Autorități de Management” pentru programele operaționale regionale: un hotărât pas înainte în direcția simplificării și debirocratizării accesului la finanțări europene nerambursabile.
„Asta înseamnă că beneficiarii din regiuni, îndeosebi autorități ale administrației publice locale care implementează proiecte de dezvoltare regională, nu vor mai trebui să facă drumuri interminabile la ministere/Guvern, în București, ci la ADR-uri, în cazul județului Bacău la ADR Nord-Est (Piatra Neamț)”, consider europarlamentarul băcăuan Dragoș Benea.
Acesta spune că responsabilizarea/împuternicirea agențiilor de dezvoltare regională, în baza principiului subsidiarității, va „muta” decizia la nivel regional, cuvântul Consiliului de dezvoltare regională urmând să aibă o mai mare greutate în stabilirea proiectelor prioritare.
„Ca fost președinte al Consiliului Județean Bacău sunt convins că primăriile și CJ-urile din regiunea Nord-Est vor ști să decidă cum e mai bine pentru respectivele comunități”, crede Dragoș Benea.
În județul Bacău sunt în implementare proiecte de infrastructură cu finanțare europeană în valoare de 300 milioane euro – centură Bacău, pistă aeroport, drumuri județene (95 de kilometri în partea de est a județului, legând Podu Turcului cu limita județ Neamț). Odată finalizate, aceste proiecte vor așeza Bacăul în poziția de placă turnantă a regiunii Nord-Est în materie de infrastructură de transport.
Începând din 2018, prioritatea noastră este autostrada A13 Bacău – Brașov, cel mai fezabil și mai serios proiect de autostradă între Moldova și Transilvania. Am încredere că anii ce vor veni vor constitui, fără îndoială, pași importanți făcuți pe acest proiect, mai ales că elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic a început în forță. Dragoș Benea, europarlamentar
Un om de afaceri din zona Oneștiului tinde să devină unul dintre cei mai cunoscuți pomicultori din județ. Marius Fudulache, un cunoscut întreprinzător din Cașin, a cumpărat, în 2012, fosta fermă pomicolă de stat de la Băgdănești, de pe care nu se mai putea folosi mai nimic, pomii fiind îmbătrâniți și neproductivi.
În timp, după ce a rezolvat problemele cu foștii proprietari și altele, a început să înființeze o nouă plantație, totul de la zero. Acum, a ajuns să aibă pomi fructiferi pe mai mult de 50 de hectare, folosindu-se, în cea mai mare parte, de fondurile europene. În livadă, sunt în egală măsură, meri, peri, piersici, caiși, cireși, pruni ș.a. „Pe 8,5 hectare, avem o colecție de peste 150 de soiuri de viță de vie și clone, pentru înmulțire, de la soiurile autohtone – fetească neagră, la soiurile internaționale. cu precădere din Italia, unde am aavut plăcerea să lucrez timp de vreo 4 ani. De la acestea, putem preleva ochiuri și apoi înmulți”, îmi explică Marius Fudulache, proprietarul grupului de firme Da Bacco din Cașin.
1 de 7
Bucuriile copilăriei
Pentru luna iunie, afaceristul a venit cu o inițiativă interesantă, aceea de a-i invita băcăuanii (și nu numai) să-și culeagă singuri fructele din bogata livadă de cireși, profitând în același timp atât de aerul curat, de mișcarea în natură și de plăcerea de a alege cele mai arătoase fructe pentru a le pune…în traistă. Căci, după orele plăcute de relaș în sânul naturii, timp în care „culegătorii” ocazionali pot consuma pe săturate delicioasele fructe de vară, Marius le va permite oaspeților să plece și cu cireșe acasă, evident la un preț preferențial. Și asta nu e tot, căci proprietarul livezii a găsit că frumos ar fi să-și întâmpine oaspeții de seamă cu platouri încărcate de produse tradiționale: caș, cașcaval afumat, brânză de capră, șunculiță, roșii și castraveți etc, toate obținute la ferma din Bogdănești. Surprizele nu se opresc aici, căci copiii (care trebuie musai să-și însoțească părinții) vor avea timp să se plimbe cu poneii crescuți la ferma lui Marius Fudulache, o experiență unică în luna copilăriei.
„Foarte mult entuzism și mult tineret, venit mai ales de pe Valea Trotușului, de la Moinești, Comănești, Asău, chiar și din Bacău, mai puțin… de la Onești. Nu știu de ce oneștenii nu au subscris la inițiativa asta. Oricum, eu îi aștept, pentru că porțile fermei sunt deschise toată luna lui iunie. Vreau ca lumea să știe că, la Bogdănești, există astfel de produse la care nu cred că poate rezista cineva”, a transmis fermierul.
„Raiul de pe pământ”, deschis tuturor
Intențiile lui Marius Fudulache sunt de dezvolta și mai mult afacerea, pe viitor. Deja, are o fermă de vaci Angus, o alta cu vaci de lapte și încă una de 300 de capre, iar dorința lui este de a face și agroturism, dată fiind zona de un pitoresc fără măsură. „Potențialul este enorm. Aici este raiul de pe pământ. De altfel, se știe că în zonă avem cel mai bun bazin pomicol din județ. Noi suntem cumva pe teritoriul a trei localități: Bogdănești, Pârgărești, Târgu Trotuș”, arată Marius Fudulache.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 15-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei, iar înscrierile se fac online până la data de 14 iunie 2020. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte și oferă acest sprijin financiar pentru continuarea activității și susținerea performanței tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune.
Proiectele se înregistrează online pe pagina de internet a Fundației Pentru Comunitate – www.pentrucomunitate.ro. Sunt eligibile atât proiectele individuale, cât și cele depuse de echipe sportive sau ansambluri artistice, cuprinzând rezultatele solicitanților, obiectivele de viitor, soluțiile specifice condițiilor actuale și bugetul pentru realizarea proiectului. Fondul total al ediției actuale este accesibil tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv categoriei de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri, pentru dezvoltarea și aplicarea unor soluții specifice condițiilor actuale sau achiziției de echipamente și materiale.
„Organizatorii Programului MOL de promovare a talentelor oferă informații celor interesați pe tot parcursul perioadei de înscriere de o lună. Recomandăm tinerilor sportivi și artiști să înceapă din timp procedura de înscriere, care este destul de simplă, și să ne contacteze dacă doresc informații suplimentare față de cele cuprinse pe websiteul www.pentrucomunitate.ro, unde găsesc anunțul și formularul de înscriere online”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Programul MOL de promovare a talentelor, cel mai vechi program de concurs de proiecte din domeniu, a fost conceput nu doar pentru a susține rezultatele excelente și obiectivele de viitor ale tinerilor sportivi și artiști, dar și ca un gest de recunoaștere a anilor de muncă prin care aceștia au reușit să-și șlefuiască talentul și să devină surse de inspirație pentru ceilalți tineri.
În decursul celor 14 ediții anterioare ale programului, au fost susținuți 2.510 tineri cu peste 4.340.000 lei, la nivel național fiind finanțate în total un număr de 2.018 proiecte.
Despre program
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite. Din finanțarea totală a ediției a 15-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului. Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea sport este Violeta Beclea-Székely, campioană europeană la atletism și doctor în sport, iar la secțiunea artă este violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.
Întrebare de baraj. După atâtea luni de secetă, o săptămână cu ploi de vară, unele cu cocktail de gheață, nu acoperă deficitul de apă din sol. Cârcotașe sunt acum cireșele și căpșunile, dar și ce a fost repicat și cultivat în câmp.
„Mana” are dublu sens ca interpretare, pe românește. Înseamnă și ceva rău, și ceva bun. În zonele unde pânza freatică este la mică adâncime, orice rupere de nori produce efecte asupra calității apei din fântâni. În funcție și de compoziția solului. Mai sălcie, mai cu miros de petrol. La Slănic Moldova, la unul din izvoare, dacă-i dai foc, arde. Acolo nu există probleme cu apa, decât dacă vin viituri. Cu toate programele derulate și sprijinul financiar oferit de comunitatea europeană, JASPERS, POIM, nu le mai traduc pentru că și BEI s-a implicat, aproape un sfert dintre localitățile județului au rămas neracordate la apă curentă și canalizare. Unele dintre proiecte aveau ca termen de finalizare anul 2018!
Puțintică geografie și istorie, nu strică
Bacăul depinde de o sursă de apă aflată cam la 65 de km depărtare. Realizăm asta doar când pămăntul se mai supără, și dă câte un ghiont aducțiunii care vine de la Poiana Uzului. Umblatul cu bidoanele n-are nicio treabă cu pandemia. Spre norocul nostru, nu s-au suprapus. Totuși, privind în urmă, calitatea apei s-a îmbunătățit. Până în 1974, când s-a dat în folosință barajul, râul Uz era doar un firicel de apă, umflat de ploi, în care zburdau păstrăvii. În schimb, în aval, pe Valea Trotușului, duduia fumul. Își băgase petrolul și cărbunele coada, de ziceai că dracii fumau trabuce cubaneze și aruncau rotocoale spre cer.
Construcția barajului
O sursă sigură
Ing, dr. Dan Dăscălița
După 5 ani de la schimbatul statuilor, Comăneștiul a fost declarat zonă defavorizată. De platforma petrochimiei de la Onești, oraș numit odată Gheorghe Ghiorghiu Dej, ce să mai spun? Era orașul cu cele mai frumoase fete din țară. Aici erau locuri de muncă, și locuințe pentru tinerii „hei-rup” viitori familiști, veniți din toate rotunjimile țării. Stația de epurare la Onești este în curs de modernizare. La Comănești… rămâne încă în discuție. Moineștiul are două. Dar dacă tot s-a tras heblul marii industrii, măcar avem parte de ape mai curate. Am aflat asta dintr-o sursă sigură. Dr. Ing. Dan Dăscălița este Șef Serviciu Gestiune Monitoring Protecția Resurselor de Apă, la Administrația Bazinală a Apelor Siret Bacău. Cam lungă denumirea.
Construcția barajului
De unde vine apa
„Județul Bacău se alimentează din surse de apă subterane și de suprafață. Cu toate că debitele de apă sunt scăzute, datorită fenomenului de secetă, nu se pune problema restricționării alimentării cu apă pentru populație. Dacă sunt defecțiuni tehnice la echipamente este alceva. Resursa de apă este asigurată din sursele existente. Apa este captată din lacul de la Poiana Uzului, apoi este transportată la Stația de tratare Cărăboaia. De aici sunt alimentate, prin cădere gravitațională, localitățile din aval, până în Bacău. Orașele Dărmănești, Moinești, Onești și Tg. Ocna se alimentează numai din această captare. Platforma de la Onești are o captare și din Râul Trotuș. Orașul Comănești are o sursă de rezervă de la Cărăboaia, dar se alimentează, pentru că este mai ieftin, tot dintr-o sursă de apă de suprafață, râul Ciobănuș, afluent de dreapta al Trotușului. Au propria lor stație de tratare. Orașul Buhuși se alimentează numai din subteran (Poiana Morii). Pentru orașul Bacău, mai există separat o conductă, tot din lacul de acumulare, care aduce apă brută până la Barați. Aici are loc tratarea și intră în circuit, pe rețeaua de alimentare a orașului. O altă parte, cam 15-20%, provine din fronturile de apă subterane. De la Mărgineni, Gherăiești și Hemeiuși. Necesarul de apă pentru uz industrial a scăzut foarte mult.”
Colonia de la Sălătruc luata de viitura – 1970
Acumulări de suprafață
Referitor la acumulările subterane, situația nu se prezintă prea bine. „Întradevăr, nivelul freatic al apei este foarte scăzut, față de nivelul mediu multi-anual. Motiv pentru care există situații, în unele zone, unde nivelul apei din fântâni s-a redus. Având în vedere, că mare parte dintre localitățile județului (75%), au deja sisteme centralizate de alimentare cu apă și canalizare, aici nu sunt probleme. Ideal ar fi, ca în proiectele pe care le derulăm, să angrenăm mai multe comune pentru o singură lucrare. Aducțiune, canalizare, stație de epurare, pentru ca toate localitățile județului să beneficieze până în anul 2022, de aceste servicii.”
Colonia refacuta
Barajul, punte de legătură
Lucrările de captare a râului Uz au început pe la mijlocul anilor ’60. Familiile din viitoarea albie au fost strămutate. Barajul de la Poiana Uzului este unic în țară datorită formei lui drepte și a soluțiilor tehnice adoptate. Unește simbolic, Munții Nemira cu Munții Ciucului, și prin conductele de alimentare cu apă, localitățile aflate în aval. Are o înălțime de 84 de m și lungimea de 507 m. Lacul se întinde pe aproape 4 km, acumulând inițial un volum de 98 milioane metri cubi de apă. Acum, datorită colmatării, sunt mai puțini.
Captarea de apă de la Caraboaia – 1991
În interiorul barajul sunt încastrate două prize de apă potabilă, una de apă industrială și o hidrocentrală cu puterea de 5 MW. Anul trecut, tot pe vremea asta, lacul a fost golit. Administrația Bazinală de Apă Siret avea programate realizarea unor lucrări de reparații și mentenanță, la instalațiile tehnologice. Când apa a scăzut, a rămas în urmă un peisaj spectaculos, demn de decor pentru filmele Științifico Fantastice. Băcăuanii se alimentează în proporție de 80% din această resursă de apă.
Pentru că de curând am citit-o și recitit-o pe Patti Smith, mă aplec astăzi asupra tastaturii pentru a culege o mână de pietriș. Nu are valoarea sentimental- simboli(sti)că a mărgelelor de schimb din Harar pe care Patti le-a îngropat în pământul urnei aflate la mormântul lui Rimbaud din Charleville și nici a rocilor adunate într-o cutie de chibrituri, pentru Genet, de la fostul penitenciar din Saint-Laurent-du-Maroni.
Pietrișul meu este prețios mai ales dacă ți-l scoți din pantofi. Și eu mi-l scot. Așadar, în urmă cu câțiva ani- poate trei, poate patru- m-a oprit pe stradă un cunoscut și, punându-mi mâna pe brat, empatic, m-a întrebat cu voce joasă: „Te-am văzut deunăzi stând pe o bancă. E totul în regulă? Ai pățit ceva?”.
Era să mă pufnească râsul. Și tocmai de aceea am fost pe punctul de a-i răspunde, nu, cum să fie în regulă când tocmai am comis un dublu asasinat, când afacerea mea cu plutoniu se duce de râpă și, bașca, mi-a fost respinsă candidatura la funcția de președinte al României? Stau și mă gândesc că toate acestea la un loc s-ar fi dovedit mai credibile decât nevoia de a admira natura, preț de un ceas, de pe o bancă, într-o frumoasă zi de primăvară-vară-toamnă. Acum mai bine de un sfert de veac mă întorceam într-o dimineață acasă după ce cumpărasem o sticlă cu lapte, pentru micul dejun, de la alimentara de la „Luceafărul”.
Întâmplător, m-am întâlnit cu o fostă prietenă care a făcut ochii mari: „Auzisem că te-ai căsătorit, dar nu știam că ai și copil mic. Deja?”. M-am gândit să-i răspund că intenționam să fabric o bombă cu care să arunc în aer Poșta Centrală și că printre zecile de materiale aveam nevoie și de un litru de lapte.
La cât de gâscă era tipa, sigur ar fi sunat mai plauzibil decât faptul că, la răstimpuri, pe lângă rom jamaican și bere, mai beau și câte o cană cu lapte. Înspre vremurile actuale, acum. În vremurile pandemiei am dat o sumedenie de telefoane. Unele, din pură curtoazie; e bine să știi că, în timpuri tulburi, cuiva îi pasă de tine. Invariabil, la un anumit moment al convorbirii, venea întrebarea: „Bun, și de ce m-ai sunat?”.
Apelând la o glumă macabră și la un ton afectat, aș fi putut răspunde că m-am molipsit de noul Coronavirus și mă aflu în stare terminală. Până la urmă, e mult mai normal ca cineva să te sune pentru a-ți spune că e pe moarte, nu? Că doar nu te-o căuta împins de un banal simț al politeței și camaraderiei…