18 mai 2024
ActualitateSchelete umane descoperite la Tătărăști

Schelete umane descoperite la Tătărăști

În timpul lucrărilor de renovare la școala din satul Cornii de Sus, comuna Tătărăști, județul Bacău, constructorii au descoperit mai multe oase de proveniență umană. Din păcate, nimeni nu a sesizat instituțiile abilitate, așa cum prevede legea patrimoniului. Localnicii sunt cei care au anunțat ceea ce s-a întâmplat pe cei de la Asociația Culturală „Vasile Pârvan”, care are sediul în capitală.

„Constructorul, în loc să anunțe Direcția Județeană pentru Cultură Bacău (sau specialiștii din cadrul Muzeului Judetean de Istorie Bacău) și să sisteze lucrările, a continuat, distrugând multe probe de mare importanță istorică. Multe oseminte pot fi văzute în stradă, împreună cu resturile de materiale. S-au descoperit, de asemenea (din sursele localnicilor), și două schelete, probabil părinte și copil. Osemintele, din spusele localnicilor, au fost reîngropate lângă școală”, au precizat reprezentanții asociației într-o postare pe rețelele de socializare.

Din cercetările inteprinse de către specialiștii Asociației Culturale „Vasile Pârvan”, reiese faptul că acolo a fost o biserică ortodoxă, prima mențiune despre aceasta fiind din 1798, informațiile arătând că locașul a fost construit de „unguri”- români transilvăneni, și localnici. Demolarea bisericii s-a făcut în anul 1952 de către autoritățile comuniste, pe locul acesteia construindu-se un teren de sport și o școală.



„Noi ne-am deplasat la fața locului, știind că zona aceasta este bogată în material arheologice, pentru că aici s-a descoperit un tezaur monetar roman, cu cea mai veche monedă care datează din secolul IV înainte de Cristos. Chiar dacă biserica de care s-a făcut vorbire, se spune că este de la 1798, din datele noastre justificate cu documente, aceasta este mult mai veche și a fost incendiată de tătari în 1761. Acolo există un sit arheologic cel puțin din perioada medievală”, a declarant Cătălin Crimu, fiu al satului și președintele Asociației Culturale „Vasile Pârvan”, care a precizat că miercuri, 10 iunie, la fața locului s-au deplasat specialiști din cadrul Direcției Județene de Cultură Bacău.

„A fost anunțat și Biroul de Criminalistică, pentru că, tot din datele localnicilor, avem informații că în zona în care s-a construit școala au avut loc câteva înhumări în perioada celui de-al doilea Război Mondial, pe acolo trecând multe trupe rusești și germane, și trebuie anchetat și din acest punct de vedere”, a mai povestit Cătălin Crimu, care a promis că ne va ține la curent cu cercetările intreprinse de specialiștii Direcției Județene de Cultură.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri