20 aprilie 2024
Zona zeroFapt diversMinisterul Culturii a lansat campania de promovare „Citește Românește”!

Ministerul Culturii a lansat campania de promovare „Citește Românește”!

Ministerul Culturii, în calitate de inițiator, cu sprijinul eMAG, al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociației Editorilor din România, a lansat o campanie de promovare a cărților românești, numită „Citește românește”.

Scopul proiectului este de a promova cărțile autorilor autohtoni și de a realiza o comunicare mai bună între aceștia și cititorii lor. Totodată, proiectul își dorește să crească consumul de carte, în general, România aflându-se pe ultimele locuri din Europa la acest capitol, cu aproximativ 20 de milioane de cărți vândute anual, în timp ce în Italia se comercializează aproximativ 190 de milioane, iar în Franța 430 de milioane.

„Unul dintre primele obiective pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de ministru al culturii a fost să găsim pârghiile pentru creșterea consumului de carte românească și a numărului de cititori. Deși am fost încetiniți în implementarea unor proiecte, de situația neprevăzută creată de pandemie, reușim să venim cu unul nou, în parteneriat cu mediul privat, pe care ne propunem să îl desfășurăm pe o perioadă cât mai lungă de timp. Prin campania «Citește românește» dorim să promovăm autori români și să convingem din ce în ce mai mulți oameni să cunoască și să citească cărți ale scriitorilor, poeților, autorilor noștri, în general. Am căutat un partener care să poată implementa un astfel de proiect, iar eMAG a răspuns imediat, cu solidaritate, inițiativei noastre, punând la dispoziție toate resursele necesare desfășurării unei astfel de campanii. Totodată, campania este deschisă tuturor librăriilor, magazinelor online sau distribuitorilor de carte, astfel încât, împreună, să promovăm literatura românească și să o facem cunoscută publicului larg. Putem să arătăm autorilor noștri o adevărată apreciere cumpărându-le cărțile, citindu-le și vorbind despre ele”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.



Pe platforma eMAG vor fi disponibile peste 2.100 de titluri provenind de la peste 1.100 de autori, din domenii variate, de la cărți de ficțiune, istorie sau economie, până la cărți pentru copii. Pe pagina dedicată campaniei „Citește românește”, de pe site-ul eMAG, cititorii au la dispoziție topuri de carte românească, dar și o secțiune cuprinzând cele mai noi apariții.
„Noi credem că, la baza educației, stă lectura. De aceea, ne alăturăm inițiativei Ministerului Culturii de a susține cartea și scriitorii români. Ne bucură faptul că instituțiile statului caută din ce în ce mai mult soluții digitale și suntem pregătiți să ne punem cunoștințele și infrastructura la dispoziție pentru a susține astfel de demersuri ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Uniunea Scriitorilor din România se asociază acestei campanii, Președintele U.S.R., Nicolae Manolescu, marcând importanța lecturii cărților scriitorilor români, validați de critica literară și formând scara de valori a literaturii contemporane.

La campania lansată de Ministerul Culturii și-a anuțat deja participarea și librăria online Libris.ro, cea mai mare libărie on line din țară, astfel campania „Citește Românește” va câștiga un nou public și va putea să extindă promovarea literaturii române.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri