Spre sfârşitul acestui an nefast, plin de spaime, am avut şi o plăcută surpriză atunci când am primit de la Violeta prima ei carte de dramaturgie. Se numeşte „Ierburi otrăvite” şi a apărut la Editura Limes, din Cluj, având o interesantă, sugestivă copertă realizată de artista fotograf Mia Nazarie, o bună prietenă a scriitoarei. Violeta a publicat până acum patru volume de poezie, între timp având şi o bogată activitate publicistică la revista „Ateneu”, unde este redactor, dar ea colaborează şi la alte reviste, cu diverse comentarii, pe teme de literatură, arte plastice, cu interviuri etc. Pasionată de artă în toate manifestările ei, de frumos sub toate formele, este o mare, neobosită cititoare, e cinefilă, e atrasă de teatru, are idei de spectacol, fiind, ocazional, şi performer, şi e îndrăgostită de pictură, de sculptură, având gusturi sigure, rafinate. În chip esenţial, rămâne poetă, filonul liric fiind uşor detectabil şi în scrisul ei dramatic. Cele patru piese din volumul ei recent apărut au o compoziţie foarte liberă (graniţele dintre genuri fiind foarte fluide în literatura actuală), sunt imaginative şi de inspiraţie preponderent livrescă. Una dintre acestea, „Clara şi Robert. Hârtie cu portative” (inspirată din viaţa compozitorului Robert Schumann şi a soţiei sale) a fost premiată la Concursul de Dramaturgie–Monodramă, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”. Celelalte se numesc „Menade”, „Iedera14:41” şi „Ionuţ şi Johnny”. Prima mi-a reţinut în mod special atenţia, fiindcă e un fel de artă poetică a autoarei, o profesiune de credinţă, având ca personaje trei poete, două faimoase, Sylvia Plath şi Forugh Farrokhzad, cea de-a treia fiind Florence, contemporană şi mai puţin cunoscută. Toate sunt surori întru Poezie, oficiind cultul acesteia.
Textul e frumos scris, pentru că Violeta Savu, care trăieşte sub fascinaţia cuvântului, aşează verbul, cu puterea lui de a crea lumi, în prim plan, explorându-i expresivitatea, ambiguitatea. Se foloseşte de metafore, de simboluri, de citate din operele poetelor amintite, evocă momentele tragice din existenţa acestora, ţesând o atmosferă densă, tensionată, dramatică. Punctul maxim de interes al autoarei se îndreaptă spre realitatea interioară a personajelor sale, care au o existenţă ieşită din comun şi trăiri de mare intensitate. Unele bizare sau chiar din sfera patologicului, aşa cum se întâmplă în „Iedera14:41”, acţiunea fiind plasată într-o clinică de psihiatrie. Este o poveste sumbră, cu accente gotice, nefericitele destine ale celor patru femei fiind legate de o malefică iederă (o metaforă cu sensuri multiple, mizând pe mister, pe straneitate). Interesant, bine conturat aici este personajul Matildei, care se crede pictoriţa Frida Kahlo, alt personaj tragic, din genul acelora care o atrag pe autoare, pentru că ies din zona cenuşie, prozaică, anonimă. Violeta Savu, fină, profundă cunoscătoare a trăirilor feminine, înţelege în deplină empatie ce se petrece înăuntrulfemeilor artiste, care trăiesc chinurile, dar şi extazul creaţiei. De aceea, personajele acestea sunt şi cele mai reuşite din piesele sale, ceea ce nu pot spune şi despre cele din ultima lucrare din volum, „Ionuţ şi Johnny”, care mi s-a părut construită, uşor exterioară, nereprezentând-o cu adevărat pe autoare.
În fine, nu-mi rămâne decât să-i doresc Violetei şi şansa întâlnirii cu un regizor inspirat, care să-i urce piesele pe scenă, pentru că aici se petrece botezul unei scrieri dramatice.
Vasile Lupu crede că nelipsitele bidoane de plastic dintr-o gospodărie pot înfrumuseța viața celor care locuiesc acolo dacă ei au cât de puțină imaginație și plăcerea de a construi lucruri noi. Lângă brad, inventatorul a pus și un pom construit tot din bidoane de plastic, decupate astfel încât vrăbiuțele sau oricare dintre păsărele să-și poată amenaja cuiburi.
Ing. Mihai Ceucă: „Roadele pasiunii pentru colecțiile de timbre și ilustrate se materializează în studii de istorie poștală și cartofilă. Cercetarea științifică este instrumentul principal de lucru pentru realizarea studiilor și aceasta folosește patrimoniul de carte ca sursă documentară. De peste o jumătate de secol am cercetat istoria poștal-filatelică locală și națională folosind un considerabil volum de lucrări de specialitate care au constituit biblioteca mea personală. Am ajuns la vârsta care mă obligă să fac transferul de cunoștințe acumulate către tinerii mei concitadini, dornici să aprofundeze studiile mele și să dezlege noi enigme ale vieții filatelice băcăuane. Donând întreaga mea bibliotecă filatelică, ofer tinerilor șansa de a păși pe cărările, deja deschise, ale pasiunii pentru filatelie și cartofilie și le urez spor la studiu pentru a aduce noi contribuții cercetării filatelice.”
