17 mai 2024
ActualitateBradul din pet-uri al unui inventator oneștean  

Bradul din pet-uri al unui inventator oneștean  

Bradul de Crăciun al inventatorului oneștean Vasile Lupu are, în acest an, o înfățișare inedită. Inventatorul, care în ultimul timp a dat bidoanelor de plastic pe care le acumulăm deseori în propria gospodărie variate utilizări, prezentate și de ziarul nostru, a construit bradul din asemenea materiale, după care l-a împodobit cum se cuvine, cu globuri, cu beteală, dar și cu nelipsita instalație de lumini. Mai mulți crăciunei miniaturali au și făcut escaladări printre ramurile bradului și au pus la loc vizibil mici cadouri pentru copii.

Vasile Lupu crede că nelipsitele bidoane de plastic dintr-o gospodărie pot înfrumuseța viața celor care locuiesc acolo dacă ei au cât de puțină imaginație și plăcerea de a construi lucruri noi. Lângă brad, inventatorul a pus și un pom construit tot din bidoane de plastic, decupate astfel încât vrăbiuțele sau oricare dintre păsărele să-și poată amenaja cuiburi.

„Am vrut să demonstrez – ne spunea, recent, Vasile Lupu – că pet-urile care sunt aruncate și se găsesc mai ales pe albiile râurilor, dar și prin multe zone urbane sau oriunde în natură, pot fi recuperate și refolosite în scopuri practice. Vreau să atrag atenția mai ales tinerilor, copiilor asupra lor. Am vrut să demonstrez că putem face multe lucruri folositoare numai din bidoanele de plastic. Am pus în joc toată fantezia mea”.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri