29 martie 2024
ActualitateFond de carte filatelică donat la Biblioteca Județeană Bacău

Fond de carte filatelică donat la Biblioteca Județeană Bacău

Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” și-a îmbogățit patrimoniul cu un nou fond de carte, cu tematică filatelică și cartofilă, donat de cunoscutul colecționar, expozant și cercetător al istoriei poștale și filatelice românești, inginerul Mihai Ceucă, cetățean de onoare al municipiului Bacău. Anterior, colecționarul băcăuan a donat un bogat fond de carte tehnică pentru biblioteca Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri”, tot din Bacău.

Fondul de carte filatelică este compus din peste 250 de studii filatelice, cataloage de timbre, cataloage ale expozițiilor filatelice, dicționare și almanahuri filatelice, cataloage cartofile și albume de cărți poștale ilustrate. Fondul este completat cu aproape 1.200 de reviste românești și străine și include colecțiile complete ale revistelor „Filatelia”, „Curierul filatelic”, „Philatelica.ro”, „Buletinul informativ al SRFTMR” – editate în România, „Romanian Philatelic Studies” – editată în SUA, precum și ample selecții din colecțiile revistelor „Les Maximaphiles Français” și „L’Écho de la Timbrologie” – editate în Franța, „Themax News”, Italia și „Boletim APM” – din Portugalia.

„Băcăuanii – a precizat Mihai Ceucă – au șansa de a studia și o rară colecție de cataloage și materiale filatelice ale tuturor expozițiilor filatelice organizate de Asociația Filatelică din Bacău, din perioada anilor 1951-1991. Această colecție va face obiectul unei expoziții speciale, amenajată de admirabila echipă a bibliotecii județene”.



Noul fond de carte este destinat celor interesați de evoluția mișcării filatelice din România și celor dornici să cunoască patrimoniul național de mărci poștale emise începând cu anul 1858 și pe cel de cărți poștale ilustrate editate și comercializate din anul 1898.

Mihai Ceucă este unul dintre cei mai importanți colecționari băcăuani, cartofilist, maximafilist și filatelist, dar și autorul unor excepționale albume cu imagini care degajă din nou parfumul de altădată al unor localități băcăuane, precum și al unui remarcabil volum biografic dedicat primului filatelist băcăuan, Grigore Pascu.

Ing. Mihai Ceucă: „Roadele pasiunii pentru colecțiile de timbre și ilustrate se materializează în studii de istorie poștală și cartofilă. Cercetarea științifică este instrumentul principal de lucru pentru realizarea studiilor și aceasta folosește patrimoniul de carte ca sursă documentară. De peste o jumătate de secol am cercetat istoria poștal-filatelică locală și națională folosind un considerabil volum de lucrări de specialitate care au constituit biblioteca mea personală. Am ajuns la vârsta care mă obligă să fac transferul de cunoștințe acumulate către tinerii mei concitadini, dornici să aprofundeze studiile mele și să dezlege noi enigme ale vieții filatelice băcăuane. Donând întreaga mea bibliotecă filatelică, ofer tinerilor șansa de a păși pe cărările, deja deschise, ale pasiunii pentru filatelie și cartofilie și le urez spor la studiu pentru a aduce noi contribuții cercetării filatelice.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri