În viitorul ceva mai îndepărtat, coordonatorul lotului național de juniori la lupte dorește să se stabilească în Franța. Asta după ce va ajunge la Jocurile Olimpice. Eventual la cele de peste patru ani, de la Paris.
Te poți bucura de viață și în vremurile noului Coronavirus. O spune Cătălin Matache, coordonatorul lotului național de juniori la lupte. De fapt, tehnicianul băcăuan o spune altfel: „În special acum, când vedem ce se întâmplă în jurul nostru, ajungem să apreciem mai mult viața”. Cătălin este mulțumit cu viața pe care o duce: „Mulțumit e puțin spus. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu: am o familie superbă, suntem cu toții bine-sănătoși și activez, acum ca antrenor, în sportul căruia m-am dedicat încă de când eram în clasa întâi. Nu am griji materiale, așa că ce-mi pot dori mai mult?”. Poate o participare la Olimpiadă? „Nu poate, ci sigur mi-aș dori asta”, zâmbește Cătă. Poate și un domiciliu stabil în Franța, țara de care este îndrăgostit? „Un grand amour” căruia îi stau chezașe înregistrările cu Joe Dassin, concediile petrecute anual pe Coasta de Azur și… ceva nebunii din tinerețe. Să le parcurgem pe toate, ascultând în fundal „La vie en rose”. OK, nu e Joe Dassin, ci Edith Piaf, dar coloana sonoră i se potrivește de minune lui Cătălin Matache.
Data și locul nașterii: 14 septembrie 1980, Bacău.
Stare civilă: „Căsătorit cu Anca, avem împreună două fete minunate: Rebecca, de 15 ani, proaspăt admisă la Colegiul Național «Ferdinand I», și Sara, de zece ani, elevă în clasa a patra”.
Principala realizare profesională: „Ca sportiv, cea mai mare satisfacție este că am fost medaliat și la Mondiale, și la Europene, și la Balcaniadă. Aș adăuga și faptul că, după 14 ani la nivel înalt, m-am retras cu fruntea sus, în 2007, după un nou titlu național. Nu mi-a plăcut să rămân un simplu sparring; mi-am dorit întoatdeauna să fiu în față, astfel încât lumea să-și amintească de mine ca de un campion. Ca antrenor, principala realizare de până acum este ascensiunea rapidă la loturile naționale”.
Principalul regret profesional: „Singurul regret este că nu am reușit să ajung la Jocurile Olimpice. Poate mă voi revanșa ca antrenor”.
Sportivul preferat: „Voi alege doi din afara luptelor. Amândoi români, amândoi titani: Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi”.
Hobby: „Fiind și absolvent al Școlii Populare de Artă, iubesc pianul”.
Mâncarea favorită: „Pastele. Țin un regim alimentar echilibrat”. Acum, că nu ne aude nimeni, Cătă, să știi că nu prea se vede! „Știu foarte bine, dar e purul adevăr. Asta e constituția mea fizică și fac tot ce pot pentru a ajunge la… greutatea de concurs”. Poate că ar trebui să mai elimini din meniu „legume” de genul „porc”, „vită”, „oaie”, nu? „Ai să râzi, dar să știi că sunt vreo patru ani de când nu am mai pus gura pe carne”.
Orașul de suflet: „Nu voi pomeni de orașe din Franța. Aleg unul din România: Piteștiul, unde mi-am petrecut adolescența la Centrul Olimpic. Și unul din Italia: Roma”.
Actorii preferați: „De «afară», Robert De Niro. De la noi, eternul Gheorghe Dinică. Aș revedea «Filantropica» în fiecare zi”.
Muzica preferată: „Cea franțuzească veche. «Omul» meu este Joe Dassin: fantastic, de neegalat”.
Vacanța perfectă: „Pe Coasta de Azur, alături de familie. Sunt ani buni de când, în fiecare vară, mergem acolo. Nu stăm într-un singur loc: Nice, Cannes, cutreierăm toată Coasta. Chiar vorbeam cu soția ca, mai spre pensie, să ne retragem în Franța, undeva”.
Nu poate trăi fără…: „lupte și familie”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „În primul rând, familia. Al doilea lucru ar fi salteaua de concurs, iar al treilea un manechin de antrenament pentru a mă menține în formă”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Sănătate pentru toată lumea, ceea ce ar însemna că scăpăm și de Coronavirus. A doua dorință ar fi să mă bucur în continuare de viața asta pentru care, repet, continui să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Și, dacă se poate, pe plan profesional să reușesc o calificare la Olimpiadă”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Clar, Nadia Comăneci”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Când eram mai tinerel și mai… nebunatic, după un Campionat Mondial am rămas în Franța, fără să-mi anunț nici antrenorul, nici colegii de lot. Aveam o prietenă în Luxemburg pe care doream să o văd. Atunci chiar că a fost o nebunie pentru că, pe lângă faptul că nu știa nimeni nimic de mine, nu puteai călători în Europa de Vest decât cu viză. După câteva luni, m-am întors acasă”.
Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Mi-am dat seama cât de important este să-ți petreci cât mai mult timp alături de familie”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Ascult și ascult bucuros pentru că am văzut că știi bancuri bune” Să încercăm. El, după o zi de muncă: „Draga mea, astăzi am vândut patru saltele și 30 de perechi de chiloți și am câștigat 800 euro”. Ea: „Dragul meu, iar eu, cu o singură saltea și fără nicio pereche de chiloți am câștigat azi 2000 euro”.
Cum se vede la 70 de ani: „Alături de soție, undeva în Franța, înconjurați de nepoței”.
