În „Amurgul idolilor”, Nietzsche spune că liberul arbitru este „cel mai ticălos artificiu” al teologilor, menit să-i facă răspunzători pe oameni. Gânditori creștini precum Vasile cel Mare și Fericitul Augustin evidențiau însă virtuțile liberului arbitru, ca libertate a omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și eroarea devin, astfel, rezultate ale alegerilor conștiente, dar greșite, ale omului incapabil să le predetermine consecințele. Liberul arbitru, ca atitudine față de ființare, are minunate resurse care cultivă demnitatea și responsabilitatea umană.Numai că, manipulat fariseic, liberul arbitru poate genera derapaje impardonabile.
Ministerul Educației și Cercetării, prin vocea mereu ambiguă (eufemism, desigur…) a liderului său, ne oferă un exemplu clasic de pervertire a virtuților liberului arbitru. Mă așteptam ca acest minister să n-aibă odihnă în această vară. În aceste zile, corpul profesoral românesc ar fi trebuit cuprins de febra plăcută/ necesară a apropierii de competențele autentice necesare unor previzibile cursuri și în format online, în anul școlar viitor, în condițiile în care există cadre didactice neprietene cu acest univers, școli și elevi care n-au suportul logistic necesar. Mă mai așteptam ca, până acum, Guvernul și administrațiile locale să pregătească școlile pentru această provocare aruncată de sadicul Covid-19. Dezamăgire: nimic dintre toate acestea.
De-a toarta cu Guvernul, Ministerul Educației, bălmăjind jenant de tot, a schițat niște scenarii privind redeschiderea anului școlar, cu elevi în școală. Între altele, Ministerul avansează un gând ticălos: elevii pot reveni în școli, pentru cursuri, dar părinții trebuie să-și asume eventualele riscuri pandemice. Despre asumarea riscurilor și a responsabilității de către ministerele Educației și Sănătății sau factorul politic decizional nu se suflă o vorbă. Liberul arbitru, manipulat ticălos de către guvernanți, devine acum esențialmente otrăvit. Nici Fericitul Augustin nu-l mai poate apăra…
