miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1780

#BookClub: „Aventurile piratului Ket”. Lecția generozității.

Salutare, dragi cititori! Sunt Eric și nu știu dacă mă cunoașteți prea bine, dar eu vă cunosc, știu despre voi că vă place să citiți. Eu am 11 ani, sunt în clasa a V-a și fac parte din Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău. În acest articol vă voi descrie o carte care m-a atras foarte mult, o carte plină de aventuri, apărută la Editura Arthur: „Aventurile piratului Ket”! Sincer, experiența de a citi acest volum mi-a dat un nivel de inspirație… mai înalt decât Coloana Infinitului! Cartea este scrisă de Alis Popa (autoare contemporană, româncă) și a apărut în 2017 (deci nu-i atât de veche), are 337 de pagini (credeți-mă că merită să citești un număr așa de mare!) și mult umor, așa că un simplu titlu recomandat la clubul de lectură s-a transformat în cartea mea favorită!

Ket și prietenul său, Tiberius Tong, sunt doi pirați neînfricați. Călătoresc din Makaibe până în Patatponia, îndură furtunile îngrozitoare ale mării și intră cu mult curaj în străfundurile Nasului de Sticlă. Ket este cel aventuros, mereu în căutarea pericolelor, iar Tiberius, prietenul său de nădejde, e cel care îl temperează adesea, deși amândoi știu bine un lucru: harta comorii e la ei și trebuie să o descifreze cât de curând posibil! Ei bine, nu știu ce vă va plăcea vouă mai mult din această carte, dar mie mi-a plăcut cum se certau Ket și Tiberius TOT TIMPUL (Veți vedea, e o comedie! Deși, nu mi-a plăcut de Dl. Marmeladă, veți descoperi singuri de ce…). Și mi-a mai placut, în mod special, că piratul Ket era vesel și făcea glume, indiferent de situația în care se afla.

Iată și unul dintre pasajele care m-au amuzat cel mai mult (și, apropo, vă provoc să îmi spuneți în ce capitol este acest citat, chiar sunt curios cine citește toată cartea!): „Ți-am spus eu, Ket, băiete, cum stă treaba cu gândacii. Trebuie să îi ții tot timpul undeva, la îndemână… nu se știe niciodată când ai nevoie de ei!” (nu mă judecați, am un simț al umorului mai deosebit, ok?).

Această carte m-a învățat să fiu mai generos decât sunt (adică 101%), m-a învățat că trebuie să fim buni cu alți oameni, indiferent ce slujbă au sau care sunt secretele lor și… SĂ AVEM MEREU GÂNDACI LA NOI?!… Deci… în concluzie… să nu ne punem cu pirați precum Ket și Tiberius!

Chiar vă recomand această autoare, cu drag, doarece cărțile scrise de ea sunt foarte interesante și pline de haz! ”Aventurile piratului Ket” este o carte hazlie, pentru absolut toate vârstele! Dar o recomand mai ales copiilor de vârsta mea (adica 10-11 ani), deoarece știu că majoritatea adoră cărțile groase în pagini și masive în haz!

Deci, dragi cititori, dacă veți citi „Aventurile piratului Ket” veți avea (așa cum am spus și pe la început)… un nivel de inspirație mai înalt decât Coloana Infinitului…

Eric-Andrei Dascălu, clasa a V-a, elev la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Depozit de muniție, descoperit și asanat pe vârful Coșna

În perioada 10 – 13.08.2020, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” a județului Bacău a fost solicitată să intervină în vederea asanării terenului de muniția rămasă neexplodată, în zona vârfului Coșna din localitatea Târgu Ocna, județul Bacău.

Din ceea ce s-a crezut inițial a fi o misiune de rutină, aceasta s-a dovedit în final una extrem de complexă din punct de vedere al duratei și al volumului ridicat de efort fizic depus pe toată durata intervenției.

Astfel, în toată această perioadă, echipa de colaboratori ai Muzeului de Istorie Târgu Ocna împreună cu profesorul Radu Alin, muzeograf în cadrul Primăriei orașului Târgu Ocna și a domnul Dima Ștefan (colaborator), a participat activ la descoperirea și identificarea unui depozit format din peste 400 de muniții și elemente de muniție rămasă neexplodată provenită din timpul primului război mondial.

Zona descoperirii, situată pe vârful Coșna din localitatea Târgu Ocna, a fost asanată de către echipa pirotehnică aparținând ISUJ Bacău, în vederea ridicării întregii cantități de muniție, transportării și depozitării acesteia în scopul distrugerii ulterioare.

Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați pentru responsabilitatea de care au dat dovadă alertând instituțiile competente în momentul descoperirii acestor „urme” ale războiului.
Mulțumim pentru tot sprijinul si pentru toată încrederea acordată!
Va rugăm să rețineți faptul că aceste muniții rămase neexplodate rămân singurele „amintiri” care încă mai pot produce victime!
Nu le tratați cu superficialitate!
Comunicat ISU Bacău

Dragoș Benea prezintă candidatul PSD pentru Slănic Moldova

Am poposit la Slănic Moldova cu convingerea fermă că Benone Moraru, Ben pentru toți slănicenii, este soluția pentru primărie și singurul care poate revigora o stațiune condusă, în acest moment, de un penelist care e primar la fără frecvență (locuiește în Comănești, nu la Slănic Moldova).

Ca fost președinte al Consiliului Județean Bacău, mă încearcă indignarea să văd că la Slănic am construit o pârtie de ski, dar pe care administrația primarului Gh. Baciu nu știe s-o pună în valoare – ba, dimpotrivă, o folosește ca pretext de dijmuire a mediului local de afaceri și așa greu încercat de pandemie.

Categoric, NU așa se dezvoltă turismul la Slănic! NU cu satrapul Baciu al cărui mandat înseamnă pentru Slănic Moldova 4 ani irosiți!Cel mai elocvent exemplu: în urmă cu doi ani, CJ Bacău a avut inițiativa și a alocat fondurile necesare construirii unui parc cu tiroliană în vecinătatea pârtiei.

S-ar fi investit peste 125.000 euro, însă găunosul Baciu, frâna Slănicului, s-a opus investiției care n-ar fi costat nimic bugetul local. În schimb, am văzut la Slănic clienții politici ai PNL, cu „lucrări” de sifonare a bugetului local.

Gh. Baciu, singurul primar din județul Bacău care n-a depus niciun proiect pe PNDL, trebuie trimis acasă, acasă la el la Comănești, de unde are impresia că poate conduce, la fără frecvență, stațiunea Slănic Moldova.

Noi avem soluția pentru Slănic!

Ea se numește Benone Moraru, un om în care PSD își pune toată încrederea. A dovedit că știe și poate, singurul capabil să readucă Slănicul pe drumul dezvoltării.

Dragoș Benea
președintele organizației Județene PSD Bacău

Garbo şi efectul Pygmalion

Cum o ajuns o fată modestă, chiar ştearsă, o micuţă vânzătoare din Stockholm, una dintre cele mai strălucitoare vedete de cinema, inegalabilă, supranumită Divina? Desigur, primul merit este al lui Mauritz Stiller, cel care a descoperit-o şi apoi a modelat-o, ca un veritabil Pygmalion. Talentul regizorului de a produce incredibile metamorfoze într-o fiinţă asupra căreia şi-a oprit privirea a fost hotărâtor în acest caz, geniul lui, de fapt, care a creat o actriţă ce avea să nască o legendă. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre Stiller ca despre o persoană excentrică, cu un comportament şi o vestimentaţie de dandy. Cravatele lui erau împodobite cu perle, iar degetele era pline de inele cu pietre preţioase rare.

Îmi aminteşte de straniul, exoticul Aubrey de Vere, personajul de neuitat al lui Mateiu Caragiale. Plecase de jos, ca un copil sărac, şi când a devenit celebru, avea accese de grandomanie, umilind şi jignind uşor pe ceilalţi. Psihologii spun că astfel îşi rezolva frustrările din copilărie. Iar Aurora Liiceanu e psiholog, aşa că, în cartea ei („Sindromul Greta Garbo”), caută resorturile intime, cauzele cele mai îndepărtate care aduc lumină asupra acţiunilor, a modului de a fi al cuiva. S-a documentat despre viaţa şi opera regizorului, care avea desenată în minte imaginea femeii ideale. Era fantasma lui de homosexual artist. Acea femeie trebuia să fie extrem de frumoasă, senzuală şi foarte misterioasă. Adică exact ce avea să fie Greta Garbo, pe care Hollywoodul o va încorona ca Sfinxul suedez.

Asta în timp ce  Stiller, creatorul ei, nu s-a adaptat în America şi s-a întors în nordica lui ţară, unde a murit uitat de toţi. Nu şi de Garbo, care avea să se ducă în Suedia, profund tulburată de  moartea lui şi, văzându-i sărăcăciosul mormânt, a finanţat construirea unui impunător monument care să cinstească memoria regizorului căruia îi datorase totul. Frumoasă probă de caracter! De altfel, Garbo s-a purtat împecabil şi cu toată familia ei, de care a avut mereu grijă, ceea ce spune mult despre ea ca om. Unul onest, care nu şi-a ascuns rădăcinile modeste, ea căutând, de fapt, toată viaţa ei, firescul şi simplitatea lucrurilor. Ceea ce contravenea în chip absolut statutului ei de superstar.

Dar ce avea, unic, Garbo, ce-i aparţinea, dincolo de ce fusese creat de tiranicul Stiller?  Unul dintre biografii ei, Barry Paris, afirmă că ea a fost „o anomalie, nu un mister”. Pentru că: „O confuzie a Naturii şi a Artei a creat un chip, o personalitate şi o prezenţă erotică fără precedent în istorie”. Iar un altul, John Bainbridge, vorbea despre geniul ei din faţa camerei de filmat, care venea dintr-un „instinct secret, infailibil, sublim, de a face ce trebuie aşa cum trebuie”. Vorbe, frumoase, într-adevăr, dar ceea ce este cert e că aparatul de filmat o iubea pe Garbo, care avea o specială, rară şi misterioasă luminozitate pe ecran, după cum recunosc  istoricii şi criticii de cinema. Dar şi actori, foşti colegi de-ai Divinei, ceea ce nu este chiar un fapt comun, ştiute fiind vanitatea, egocentrismul, narcisismul speciei histrionilor. Bette Davis, de pildă, spunea că era pură vrăjitorie dominaţia ei asupra camerei de filmat.

Ciudat este că, în spatele acestui magnetism exercitat asupra altora,  Garbo era o simplă femeie sentimentală, tristă, însingurată, tânjind după micuţa ei Suedie. Ducea dorul zilelor de vară ploioase, cu melancolia Scandinaviei natale, şi de aceea îi plăcea mult să se plimbe prin ploaie, singură, şi să priveacă marea lovindu-se de stânci. Fără să fie urmărită, supravegheată, pentru că asta (zicea ea) omoară frumuseţea lucrurilor.

Artiștii de la Tescani, în anul de groază 2020

Între întâlnirile de creație ce luminează povestea artei plastice de la noi, Tescaniul este printre cele mai prestigioase și longevive. Este vorba, fără îndoială, de toată această alchimie a locurilor, pornind de la peisajul natural și continuând cu tradiția spirituală și culturală a domeniului boierilor Rosetti-Tescanu. Povestea începe cu marele Enescu, care a compus „Oedipe” aici, și continuă cu armonii muzicale, scrieri profunde și plastică înălțătoare.

Este anul 44 al creației plastice, la Tescani. Mai ales în ultimul timp, se petrec multe, mai multe întâmplări de artă aici. Ne plasăm pe această linie de tradiție, având în pictorul Ilie Boca personalitatea emblematică a întâlnirilor de la Tescani, personalitatea care ne aduce în tradiția și istoria acestor întâlniri de creație și devine referință pentru continuarea minunatului fenomen cultural. La nivelul de bază al Merăriei, pavilionul ca o căsuță de poveste de la intrarea pe domeniul artelor de la Tescani,  o galerie ne vorbește de maestrul Ilie Boca, de rolul său în arta românească și de lumina Tescaniului în pictura lui Ilie Boca.

În pridvorul de la etaj, printre dantelării de lemn, Dionis Pușcuță dezlănțuie, pe pânza de pictură, desigur, un adevărat bestiar gotic plin de originalitatea artistului, în culori de fum și vălătuci de tușe. Ca dintr-un turn de observație atentă, VEM, adică Victor Eugen Mihai, caricaturistul iute la desenat, șarjează în linii neiertătoare ce se transformă în zâmbete. Nebunatice.

La intrarea în biserica de pe domeniul de la Tescani și-a descălecat atelierul de campanie Dumitru Macovei, cu casă-atelier în Moinești, cunoscut și iubit de publicul bucureștean, căruia nu o dată i-a oferit simeze de culoare puternică și fermă. În spatele bisericii, după altar, este cel mai modern dintre pavilioanele domeniului artistic de la Tescani și, în acest an, aici aflăm lucrând doi artiști foarte serioși, cu deveniri atât de diverse.

Mihai Chiuaru este un cunoscut creator din corola locurilor, pictor și restaurator de artă bisericească, autor al unei opere intense, de inovație și revoluție. Aproape fix în capătul celebrei Alei cu Plopi de la Tescani, lucrează de zor Ammar Alnahhas, artist născut în Siria, cu studii la Damasc, care a conturat o excepțională operă picturală în România, unde s-a stabilit de mai bine de un deceniu, fiind un activ participant la viața creației plastice de la noi.

Mai sus, exact în capătul și mijlocul câmpului de porumb ce a fost, odată, pistă pentru avionul legendarului Bîzu Cantacuzino, artista Sara Rodriguez din Spania așază pe pânzele ei de la Tescani ilustrații de povești, într-o atmosferă „la țară, la bunica”. La bunica din România, desigur. Din Spania, nu bunica, ci tatăl Sarei, pictorul Pablo Rodriguez Guy, dublu participant la întâlnirile de la Tescani, i-a împărtășit tinerei creatoare dorința de a fi parte în acest proiect artistic din România.

În spațiul tehnic, adică o construcție ce adăpostește un atelier de tâmplărie, zgomotos altădată, dar tăcut acum, Luminița Radu, grafician și profesor la Liceul de artă din Bacău, așterne pe hârtie umbrele de la Tescani, cu uimire călcate în picioare de cei care își plimbă liniștea prin parc. În foșnet de hârtie, desenele sale ne arată forme și culori, la o singură suflare de vânt.

Ca o stană de lemn, gânditor dar zâmbitor, meșterul Gheorghe Zărnescu privește butucii ce se transformă ușor în formele destinate de sculptor. Este o meditație vie, ca materialul din care uneltele se vor înfrupta, creator, dar, deocamdată, par și ele pe gânduri, cuminți ca niște calfe ascultătoare. Din când în când, așterne, cu o linie groasă, cifre și axe, cuvinte și litere, ca în scrieri în cifrate din alte vremuri, incantații nemaivăzute iscate de energii nemaintâlnite.

Într-un alt pavilion, cu trepte și terasă cât de un șevalet cu privire la inspirație, pictează Sorin Nicodim, așternând eseuri cromatice în suprafețe ample, cu accente subtile în jocuri generoase. Este din Târgu Ocna, dar vine din Timișoara, unde trăiește și pictează. În același colț al spațiului de creație de la Tescani și-a instalat șevaletul-atelier și Valeriu Șușnea, pictorul și organizatorul care ne aduce Buzăul tot mai des în atenție, în ultimul timp. Compozițiile sale, ca niște icoane cu multe și înțelepte registre, se desfășoară în dimensiuni profunde de percepție. În acest timp, expoziția lui Valeriu Șușnea încântă publicul din capitală, pe prestigioasa și impresionanta simeză de la Palatul Parlamentului. Iar la Tescani, interiorul pictat-nepictat al bisericii amintește de proiectul de început de drum al unui grup de absolvenți de „Grigorescu”, valoroși și determinați, dintre care doar unul s-a semnat, „Vali”.

Una dintre marile vibrații ale Tescaniului este întrunirea și inventarea grupului Prolog, cu artiști de legendă și smerenie în fața vieții și a simțirii artistice. Mihai Sârbulescu mărturisește despre asta cu fiecare tușă așternută, în spațiul matrice de la Tescani. Și mai este spiritul de la Tescani, în care vorbele pictează amintiri despre artiștii care au trecut pe aceste locuri și se pregătesc cele despre artiștii care sunt și au să vină.

În partea opusă, pe o terasă de lângă sala „Horia Bernea”, cu privire spre monumentul ce ar fi trebuit să străjuiască somnul de veci al compozitorului, lucrează doi pictori. Diana Brăescu construiește discuții de profunzime cromatică, de asemenea în spații ample. Artista intră în dialog cu personaje de legendă și cu povestea locului, în culori calde și game perfect susținute. Sorin Otînjac, profesor la prestigioasa universitate de arte de la Iași, care poartă numele lui Enescu, ascultă muzică și compune un mozaic de desene migălite pe spații miniaturale, care alcătuiesc un cadru de subtilitate și sensibilitate, mai ales cromatică. Încântată, luminată de un zâmbet, Marianei Popa nu îi vine să creadă că, în sfârșit, plutește în aerul artistic al Tescaniului, un respiro în mijlocul verii, mult dorit, înainte de a regăsi dosarele activității de coordonare a marelui complex muzeal de la Bacău.

Discretă și uimită, Gabriela Culic pregătește o atmosferă cu lupi, buni și răi, albi și negri, mai buni ca omul sau răi ca o ființă dedată la societate. Este una dintre temele sale de actualitate, trăită cu intensitatea unei arderi de destin artistic adevărat. Din pământuri frământate își ridică Ovidiu Ionescu opera sa de ceramist de o viață, care le împărtășește studenților de la „Grigorescu” minunile trăite ale acestei arte.

Dacă ar fi să îi schițăm un portret lui Ovidiu Ungureanu, sigur ar fi unul avangardist. Organizator al micii nebunii reprezentate de întâlnirea de creație de la Tescani, pasionat slujitor al memoriilor culturale și artist vizual de cea mai puternică și modernă expresie, el stă cu un ochi în aparatul de filmat sau de fotografiat, cu altul scrutează problemele administrative existente sau ce ar putea să fie, iar zâmbetul ne arată un om sensibil și un camarad ideal pentru drumuri care mișcă lucrurile.

O echipă îi stă alături, una task force, deși are un nume parizian, Chromatique, care pune contururi de lumini și umbre, adună clipe și le transformă în imagini de artă. În acest an, Ovidiu Ungureanu, care ne-a învățat greutatea în aur a comunicării electronice, ne promite, e ca și făcută, o ofertă uimitoare de mărturii și mărturisiri, de evocări și promisiuni despre minunații artiști care dau strălucire fenomenului plastic de la Tescani.

Marius Tița

Despre izbăvirea de demoni…

Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia, precum a vindecat pe demonizatul din pericopa evangheliei duminicii de azi, care locuia prin morminte. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin greşalele noastre ne-a făcut vii împreună cu Hristos” [Efeseni 2, 4-5]. În har suntem mântuiţi, prin credinţa care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu [Efeseni 2,8]. Să mulţumim Domnului şi să păzim cu grijă darul primit, pentru că trebuie “să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru” (Nicolae Steinhardt).

Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăţia cerurilor, dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, fireşte, făcându-l mai înţelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat care ne scoate din Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăţia cerurilor, ne alungă păcatul şi mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat.

„Din pricina păcatelor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu demonii sunt dezlegaţi între oameni. Nu-i aşa că-i mai uşor pentru ei între oameni decât în adânc? Câtă vreme sunt între oameni, ei îi chinuie pe oameni; când sunt în adânc nu se au decât pe ei pentru chinuire, în chin sunt şi când sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e uşurat de chinul celorlalţi (Nicolae Velimirovici). Diavolul e distrugătorul trupului, „un ghimpe în carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7).

„Atunci când sufletul se va curăţi sălăşluieşte în om Sfântul Duh şi se umple de har. În timp ce atunci când se va întina cu păcate de moarte, sălăşluieste în el duhul cel necurat. Iar atunci când este întinat de moartea păcatului sufletul se află sub înrâurirea duhului viclean. În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-şi taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta vorbesc cu obrăznicie şi alungă harul lui Dumnezeu. Şi după aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeşte înrâuriri diavoleşti. Este în afară de sine, pentru că din afară comandă diavolul. Nu este înlăuntru în chip vădit – ferească Dumnezeu – dar şi dinafară chiar îi poate comanda “(Paisie Aghioritul).

Prin izbavirea de demoni înţelegem că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L acceptăm şi să-L iubim bineştiind că celui ce iubeşte nimic nu i se pare greu. Numai aşa „povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea „jugul Lui bun şi povara Lui uşoară”(Matei 11, 30). Altfel, cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde (Mt. 10, 39).

Pr. Liviu Burlacu, Centrul  Izvorul Tămăduirii Bacău

Cea mai mare tabăra de astronomie din Sud-Estul României a început în comuna Motoșeni, județul Bacău

    Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, Județul Vaslui, organizează tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a VII-a, în perioada 12 – 18 august 2020.

    Activitatea se desfăşură în parteneriat cu Primăria comunei Motoşeni din judeţul Bacău şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Nechita”, Comuna Motoşeni, Judeţul Bacău.

    Tabăra de astronomie este destinată, în special, celor pasionaţi de astronomie şi membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad. La această activitate se pot alătura şi alţi astronomi amatori de la alte cluburi şi asociaţii astronomice din ţară.

    Publicul obişnuit poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observaţii astronomice, iar accesul va fi liber.

    Persoanele interesate şi care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 21.00, în perioada 12 – 17 august, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea observatorului astronomic.

    Pe timpul zilei, între orele 11.00 – 13.00 se vor organiza şi observaţii solare cu telescopul refractor Lunt, achiziţionat recent de către Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad,.

    Anul acesta tabăra de astronomie se va desfăşura în perioda de maximă activitate a cunoscutului curent de meteori Perseidele „ploaia de stele căzătoare”.

    Accesul la locul de tabără se va face pe ruta Bârlad – Podu Turcului – Glăvăneşti – Răzeşu – Chicerea.

    Tabăra este amplasată la nord – vest de Satul Poiana, Comuna Motoşeni, Judeţul Bacău.

    Pentru detalii, vă rugăm să consultaţi harta.

    Toţi participanţii trebuie să respecte măsurile de siguranţă sanitară (distanţare socială, mască medicală).

    Un nou ordin relaxează condițiile de donare de plasmă pentru tratarea bolnavilor de COVID-19

    Urmare a faptului că în presă la nivel național au fost sesizate niște cazuri în care unii cetățeni sosiți din străinătate sau în alte situații au dorit să doneze plasmă pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, dar s-au lovit de unele probleme legislative, a apărut un alt ordin, publicat în Monitorul Oficial, prin care se aduc niște modificări la Ordinul 654 cu privire la colectarea, testare, procesarea, stocarea și distribuția plasmei de la donatorul vindecat de COVID-19. Aceste modificări relaxează puțin condițiile de admitere ale potențialilor donatori de plasmă convalescentă.

    Conform noului Ordin, la capitolul „Criterii de Eligibilitate pentru Donarea de PPC-DV-COVID 19”, la punctul 7 se arată:

    Potenţialii donatori de sânge total/plasmă vor fi selectaţi dintre persoanele care pot dovedi istoricul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi dispariţia riscului de transmitere a bolii prin: a) bilet de externare/scrisoare medicală în care sunt menţionate diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi confirmarea vindecării printr-un test RT-PCR negativ (recoltare din tractul respirator superior) – poate dona la minimum 14 zile de la confirmarea vindecării; b) bilet de externare/scrisoare medicală în care este menţionat diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi în care se consemnează perioada de izolare ulterioară externării pe criterii clinice şi biologice – poate dona la 28 de zile de la încetarea perioadei de izolare; c) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 şi un document eliberat de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti care atestă încetarea perioadei de izolare, în condiţiile în care nu a fost internat – poate dona la 28 de zile de la încetarea perioadei de izolare;  d) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat în urmă cu cel puţin 28 de zile în condiţiile în care nu a fost internat sau înscris în evidenţa direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;  e) rezultat pozitiv la o testare cantitativă de anticorpi neutralizanţi anti SARS CoV-2 IgG, efectuată voluntar, în cazul persoanelor asimptomatice care nu au fost confirmate printr-un test RT-PCR pozitiv – poate dona la minimum 14 zile de la data efectuării testului.

    „Acestea sunt niște condiții noi pentru că până acum era considerat donator eligibil de plasmă convalescentă doar persoana care prezenta bilet de ieșire din spital”, a explicat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, care speră ca aceste măsuri să aducă un plus pentru că au fost doritori de donare de plasmă, dar nu se încadrau în lege.

    În momentul de față numărul donatorilor de plasmă în Bacău este foarte mic. „Practic, noi am început recoltarea de plasmă din 30 aprilie și până acum avem doar cinci astfel de recoltări. Foarte puțin, mai ales că am început să avem solicitări de plasmă convalescentă și am fost nevoiți să aducem din alte județe”, a mai spus dr. Adriana Ghindă. În continuare, Centrul de Transfuzii Bacău trimite scrisori către cei vindecați și externați, dar și DSP-urile și medicii de familie, conform noului ordin, trebuie să aducă la cunoștință celor tratați la domiciliu și declarați vindecați că pot dona plasmă convalescentă.

    O mare victorie, după 29 de ani!

    28 iulie 2020, după ora 10. Abia m-am trezit, când deodată… ţârrr! Telefonul. Răspund imediat. La aparat, doamna Cornelia Gavrilan, actualmente ingineră pensionară, fostă elevă a mea (Andronic), la Liceul „Vasile Alecsandri” – promoția 1969 –, care mă anunță: „Domnule profesor, bună dimineața! Ca întotdeauna vreau să fiu prima care vă dă o știre deosebită. Aseară, aproape de ora zece, l-am auzit la Radio-România Actualități pe domnul profesor Ioan Dănilă anunțând în cadrul emisiunii „Dincolo de ziduri”, moderată de Gabriel Bassarabescu, trecerea Casei «Vasile Alecsandri» în patrimoniul Consiliului Județean Bacău”. Pe moment am rămas foarte emoționat, cunoscând îndeaproape lupta dlui profesor. De obicei, doamna vrea să fie prima care mă felicită de ziua de naștere, a numelui, de Ziua Armatei, a Eroilor și în special a Veteranilor de Război. Nu a închis bine telefonul şi alt apel, de data aceasta cu colega ei de promoție, Elena Grosu, care îmi confirmă aceeași știre…

    3 august, după ora 11,30: „Alo, sunt profesorul Ioan Dănilă și vă rog să acceptați să vă fac o vizită după un sfert de oră”. „Cu cea mai mare plăcere!” Sună interfonul exact după timpul anunțat și dl profesor intră în casă cu un exemplar din Revista „Plumb”, în care sunt publicate texte ale fiicei mele, Mariana Zavati-Gardner, și cu o ciornă a mea despre familia de profesori Tiberia şi Laurenţiu Stan. Cum a intrat, l-am luat în primire și l-am felicitat pentru marea lui victorie. Cu lacrimi în ochi, dl profesor mi-a spus că obține victoria vieţii lui după 29 de ani de luptă, dar aceasta e a doua victorie, prima fiind fetița lui, Alina-Mihaela. I-am povestit de cele două telefoane și m-a rugat, ca de obicei, să scriu câteva rânduri.

    De dl profesor mă leagă o colaborare de câțiva ani, scriind articole, recenzii în legătură cu oameni de seamă ai Bacăului pe care i-am cunoscut, cât și despre Casa „Vasile Alecsandri”, pe care am văzut-o pentru prima dată pe când eram elev în clasa a III-a a Școlii de Băieți Nr. 2 din Bacău (azi, Şcoala „Al. I. Cuza”), în anul 1933. Îmi plăcea să hoinăresc prin oraș, să cunosc cât mai multe locuri ale urbei natale și așa am ajuns într-o zi de vară la o casă mare, boierească, albă, cu coloane în față și cu o grădină foarte mare, plină cu flori, și cu o alee de la casă până la poartă. Am mai zărit trăsura Primăriei Bacău în fața acelei case, de unde a ieșit generalul doctor Dragomir Badiu. Îl văzusem pentru prima oară în Piața Mare, unde a făcut inspecție și a cumpărat niște carne. Eram cu tatăl meu în fața măcelăriei, unde a oprit el: un om în vârstă, cu gambetă, sacou negru, pantaloni raiați, ghetre și pantofi de lac. (Ghetra este o învelitoare de postav care acoperă glezna şi partea de deasupra a încălţămintei bărbăteşti.) Tata mi-a spus: „Acesta este dl general Badiu, medicul-șef al orașului”. Trăsura am recunoscut-o ușor, căci aveam un coleg, Hudic, prieten bun, fiul inginerului-șef al orașului Bacău, trăsură ce o trimitea la școală ca să-l ducă acasă, iar el lua toți prietenii care locuiau în zona lui.

    Au trecut anii și pe când eram chimist la Sanepidul Județean (1968-1969), în fiecare zi treceam de două ori pe strada George Apostu (de azi), pe lângă casa lui Vasile Alecsandri, fără să știu ce reprezintă și ce valoare avea. Mai târziu, când am început colaborarea cu dl profesor Ioan Dănilă, am aflat multe despre ea. Am citit și recenzat și cartea d-lui, „Alecsandri, din nou acasă”, și am scris despre Casă un articol de o pagină în Revista „Ateneu”. În urmă cu 5-6 ani, elevii din anii ʼ60 de la Liceul „Vasile Alecsandri” au făcut o fotografie în fața şcolii, cu o pancartă în care protestau contra stării în care se află casa de pe str. George Apostu, nr. 9.

    Doresc să se împlinească visul fiicei dr. Badiu, Florica Urziceanu, ca într-o zi casa să devină muzeu şi poate sediul societăților culturale din Bacău şi de asemenea al dlui profesor Ioan Dănilă de a fi renovată și de a intra în circuitul turistic pe care îl merită. Când scriu aceste rânduri, parcă văd în fața ochilor casa așa cum era, pe când eram copil.

    Prof. Constantin Zavati (97 de ani)

    † DUMINICA a 20-a de peste an

    În lecturile din această duminică nu este prea greu să descoperim o temă unitară. În toate cele trei lecturi se află o opoziţie originară, între poporul lui Israel pe de o parte, şi „cei străini” (prima lectură), „păgânii” adică non-evreii (lectura a doua), şi „femeia canaaneană” (Evanghelia) pe de altă parte.

    În evanghelia sfântului Matei, vindecarea fiicei femeii canaanene este unul din puţinele gesturi salvatoare pe care Isus Cristos l-a făcut în favoarea unei persoane ce nu aparţine poporului ales. Se pare că Liturgia cuvântului din această duminicăintenţionează să ne facă misionari. Aceasta nu înseamnă că vrea să ne determine la a părăsi toate şi a merge peste mări şiţări, ci de a fi acolo unde suntem în virtutea Botezului primit şi a misiunii pe care o are Biserica din care facem parte.

    „Nu am fost trimis decât pentru oile pierdute ale casei lui Israel, spune Isus”. Dar oare nu am auzit mereu spunându-se contrariul, şi anume, că Isus este mântuitorul tuturor oamenilor? Cum se poate explica acest comportament şi aceste cuvinte ale sale? În realitate, acest episod evanghelic ne poate ajuta să înţelegem mai bine, cu mai mult realism, personajul istoric al lui Isus, plasându-ne în ambientul, în situaţia şi în mentalitatea de atunci. Nu mai contează dacă acea femeie este evreică sau nu: ceea ce contează este puterea şi umilinţa credinţei pusă în persoana lui Isus. Pentru oricine priveşte cu credinţă la el, Isus din Nazaret devine „Cristos Mântuitorul”, nu are importanţă dacă este vorba despre evrei sau despre păgâni. Chiar dacă Isus nu a ieşit niciodată din Palestina, în realitate el „a venit”, a murit şi a înviat pentru toţi oamenii, fără excepţie.

    Şi tocmai acesta este unul dintre aspectele centrale ale Evangheliei: este vorba despre „vestea cea bună”, în care nimeni nu este exclus de la prietenia cu Dumnezeu, de la harul său, oricare ar fi poporul căruia îi aparţine sau limba pe care o vorbeşte. Trebuie să cultivăm cu perseverenţă, în noi înşine şi în comunităţile noastre, spiritul misionar: Biserica este totdeauna mai mare decât parohia sau grupul nostru; omenirea este mai mare decât regiunea sau naţiunea noastră; planul divin de mântuire în Cristos este mai mare decât orice religie sau diviziune confesională.

    Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

    Omagiu Eroilor Patriei la mormintele și monumentele din Oituz

      Eroii căzuți în luptele din Primul Război Mondial pe frontul complex al zonei Oituz au fost comemorați și în acest an, chiar în condițiile impuse de pandemia de Covid-19, sâmbătă, 15 august, la trei dintre cimitirele în care zac osemintele lor. Evenimentul a avut loc, ca în fiecare an, în ziua în care prăznuim Adormirea Maicii Domnului, zi dedicată și sărbătorii comunei Oituz.

      Manifestarea a fost inițiată și organizată de Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, de Primăria Oituz și de parohiile ortodoxe din această comună. Au fost prezenți președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, maistrul militar Sergiu Chirilă, de la Baza 95 Aeriană Bacău, care a reprezentat și filiala Cultul Eroilor, dar și Garnizoana Militară Bacău, primarul Gheorghe Bodea și lideri ai administrației comunale Oituz, precum și deputata PSD Theodora Șotcan.

      Manifestările au început în Cimitirul Eroilor din satul Oituz, unde s-au adresat celor prezenți col. (rtr.) Paul Valerian Timofte și primarul Gheorghe Bodea. „Eroii noștri, care și-au dat viața pentru neam și țară mai ales aici, la Oituz – a spus președintele Filialei Cultul Eroilor -, sunt comemorați an de an pe 15 august, chiar și într-un an greu prin care trecem acum în condițiile pandemiei.

      Pentru astfel de evenimente mulțumim primarului comunei Oituz și preoților care păstoresc zona Oituz, zonă care din punct de vedere istoric poate fi comparată numai cu zona Verdun, din Franța. Dacă nu era Oituzul încercat de războaiele mondiale, noi poate nu eram astăzi aici, nu mai vorbeam limba română și nu mai comemoram eroii neamului”.

      Primarul Gheorghe Bodea și-a exprimat regretul că sărbătoarea comun ei Oituz nu a mai avut loc, în acest an, așa cum a fost organizată în anii precedenți. „Iată de ce – a spus primarul – adresez mulțumiri Filialei județene Cultul Eroilor pentru efortul făcut și pentru inițiativă, dar și unor consilieri locali care ne-au fost aproape, precum și doamnei deputat Theodora Șotcan, singurul parlamentar băcăuan care a ajuns astăzi la noi”.

      Preoții locului au oficiat o slujbă de pomenire în Cimitirul Eroilor, iar reprezentanții administrației locale, ale școlilor din comună, ai Ocolului Silvic Oituz și ai Filialei și subfilialei Cultul Eroilor au depus coroane de flori la monumentul din cimitir.

      Slujbe de pomenire au fost oficiate și au fost depuse coroane de flori și la mormântul locotenentului Nicolae Macarie din curtea Bisericii Eroilor Neamului din Poiana Sărată, precum și la Cimitirul Eroilor din același sat, în care sunt înhumate osemintele a 107 militari români, germani, unguri, austrieci, ruși, evrei și turci în morminte individuale și a 1.940 de militari în monumentul-osuar.

      La manifestări au fost prezenți și doi tineri echipați în uniforme specifice Armatei Române din timpul Primului Război Mondial, coordonați de președintele Asociației Tradiții Militare Românești din Bacău, col. (rtr.) Stelian Cojocaru.

      Când debutează civilizația unei culturi?

      Cartea lui Howard Gardner, „Minți conducătoare ale lumii. Istorii de viață ale liderilor mondiali” (București, Editura Trei,  2014) este seducătoare. Stilul și problematica m-au cucerit, dar m-au aruncat și pe jarul unei nedumeriri. Autorul, psiholog de renume, deapănă „povești despre lideri” de excepție. Pe lângă Papa Ioan al XIII-lea, Robert Oppenheimer, George C. Marshall, Martin Luther King, Margaret Thatcher, Jean Monet și Mahatma Gandhi o regăsim, în această elită a minților „conducătoare ale lumii”, pe Margaret Mead.

      Ce caută, mi-am zis, un antropolog îndrăgostit de psihologie și sociologie în această companie? Văzând însă că Howard Gardner o  caracterizează ca fiind „observatoarea unor societăți diverse” care-și „educă propria societate”, m-am aplecat ceva mai mult către spiritul acesteia. „Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții studiind viața altor popoare, societăți de peste mări și țări, pentru ca americanii să se poată înțelegemai bine pe ei înșiși” (apud op. cit. p. 46), mărturisește Mead. A scris vreo 44 de cărți și peste o mie de articole. Unele dintre studiile sale, precum cel despre civilizația din Samoa, au stârnit mari controverse. Cum să educi, s-au întrebat unii, adolescentele din Statele Unite pe baza concluziilor unor cercetări de natură antropologică și sociologică efectuate într-o țară insulară din sudul Oceanului Pacific?…

      Americanca Margaret Mead a viețuit nonconformist. Evadând din adolescență, s-a simțit ca acasă în grupul de tinere „Mâțele vagabonde”, în vreme ce studia la New York, militând pentru egalitatea de gen, eliberarea sexuală, multiculturalism, promovând atitudini împotriva opresiunii neocolonialismului. Strategiile sale socio-pedagogice nu sunt, dacă-i cunoaștem trăsăturile personalității, o surpriză. A intrat în legendă răspunsul pe care Margaret Mead l-a oferit unei studente care a întrebat-o: „Care este primul semn de civilizație într-o cultură?” Antropologia, știință a istoriei, deschide o perspectivă holistică asupra cercetării și înțelegerii, ocupându-se de studiul ființelor umane din toate epocile, explorând toate dimensiunile umanității. Antropologia trimite accente pe ideea de cultură, pe faptul că aceasta este definitorie pentru specia umană, cea care și-a dezvoltat capacitatea de a concepe lumea simbolic, de a o transforma pe baza acestor simboluri.

      Dată fiind complexitatea universului antropologic, studenta se aștepta ca antropologul  Margaret Mead să-i ofere un răspuns sofisticat. Aceasta a surprins-o, însă, prin simplitatea, dar și prin bogăția ideatică, simbolică, a răspunsului. Mead i-a spus că primul semn de civilizație într-o cultură antică, de pildă, era dovada unei persoane cu femurul rupt şi vindecat. În regnul animal, a explicat ea, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, nu te poți duce la râu să bei apă sau să vânezi, nu te poți apăra de dușmani. Niciun animal care are piciorul rupt nu supraviețuiește  suficient de mult pentru ca osul să i se vindece. Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că un individ şi-a făcut timp să stea cu un alt individ, care a căzut în nevoință, că i-a tratat acestuia rana, i-a asigurat securitatea și l-a îngrijit până când rana a fost vindecată. E un început de civilizație…

      Accesez https://www.worldometers.info/ro/. Radiografia realității, la secundă… Aflu că, la nivel mondial, cheltuielile militare sunt de peste 1.584.000.000 dolari. Ele cresc în fiecare clipă. Cel puțin 845 milioane de oameni sunt subnutriți. Peste 800 de milioane de oameni n-au acces la apă potabilă. Astăzi, când redactez aceste rânduri, la ora 11.27, muriseră deja 16. 384 de oameni din cauza foamei. Doar astăzi. Echivalentul populației unui orășel. Până la sfârșitul zilei, numărul se va dubla. Ce fractură a umanului: să se moară de foame, în condițiile în care doar câteva procente amărâte din cheltuielile militare ale lumii ar putea vindeca această rană! Dar nimeni nu este interesat de această fractură.

      Margaret Mead, vorbind despre acea fractură a femurului, despre debutul civilizației unei culturi (civilizația este cultura în acțiune, nu cultura ca spectator…), ne trimitea către valori sacre ale umanului: empatia, solidaritatea, responsabilitatea. Valori care culturii contemporane îi lipsesc.

      Sătenii din Itești nu au apă la robinete

        De câteva săptămâni, o bună parte dintre locuitorii comunei Itești au rămas fără apă curentă. Și asta deși localitatea beneficiază de un sistem propriu de alimentare cu apă, executat cu fonduri SAPARD, prin anii 2000. Până în acest an, toți locuitorii comunei aveau asigurată apă potabilă, cel puțin două zile pe săptămână.

        Minunea, însă, a durat până în această vară, când, dintr-odată, apa vine cu restricții.

        „Alimentarea se face, în general, prin cădere gravitațională. Dar, de vreo zece zile, dacă nu chiar mai mult, vreo 50 de case din partea dinspre nord a comunei nu au un strop de apă. Măcar să ne spălăm pe dinți, dacă pentru o baie în toată regula nu se poate asigura apă”, spune Vasile Stelea, localnic din Itești.

        Sătenii propun ca apa să fie livrată planificat, pe cartiere, astfel încât, toată lumea să aibă apă măcar câteva zile pe săptămână. Variantă interzisă de Direcția de Sănătate Publică, date fiind condițiile actualei pandemii de coronavirus.

        Cu bidonul, la fântână

        Ne-am deplasat în comună pentru a verifica la fața locului cum stau lucrurile și am constatat că, într-adevăr, apa lipsește la robinetele sătenilor. Oamenii se plâng că sunt zile în care niciun localnic din zonele înalte ale comunei nu primește apă. La Itești, sunt 400 de locuințe, la Ciumași, alte 70, iar la Dumbrava, încă 120 de case.

        „Eu m-am întors, de vreo lună, din afară, dar, cel puțin două săptămâni, vă pot confirma că nu este apă. Sunt și eu racordat, cu apometre care înregistrează corect consumul, dar nu-mi sunt de folos, pentru că apă nu curge. Aduc, în bidoane, pentru mâncare, pentru spălat și altele cele. Nu e normal”, spune Sorin Istudor, un alt localnic din Itești.

        Prin urmare, majoritatea sătenilor sunt nevoiți să apleze la vechile surse de apă – fântânile din gospodăriile sătenilor, forate la adâncimi de circa 60 de metri, sau cele de pe ulițe.

        Elena și Constantin Botean locuiesc în Brașov și, pe timpul verii, stau în casa părintească din Itești. „Venim de la bloc, când e cald, căci suntem amândoi pensionari și ne-am săturat de betoane și asfalt. Aici, ne-am asigurat toate condițiile de la oraș, avem baie, cu duș, chiuvetă, closet etc. Doar că nu avem apă la robinet”, explică cei doi pensionari.

        Pentru că apa este iefină, sătenii o folosesc și la udat grădinile

        Neajunsul este cunoscut de către edilii comunei care par să nu aibă soluții. Cel puțin, deocamdată.

        „Consumul este restricționat, într-adevăr. Este o problemă de debit, pur și simplu nu este apă în puțurile de unde ne alimentăm. Nu este prima dată. Mai ales în perioada de secetă, nu reușim să asigurăm mereu apa potabilă. Pentru că, la noi, apa se folosește și în alte scopuri decât pentru nevoile casnice: la irigații, la spălatul mașinilor etc. Or, eu nu pot intra în curtea omului ca să-i spun să nu mai consume apă așa de mult”, spune Norocel Ciubotaru, primarul de la Itești.

        Ideea e că apa de la Itești este foarte ieftină, costă doar 3 lei metrul cub, ceea ce le permite sătenilor să consume „fără număr”. În aceste condiții, primăria a demarat lucrările pentru forararea a încă unui puț (pe lângă cele două deja existente), variantă care ar trebui să rezolve problema debitului de apă, la nivelul întregii comune. „În cel mult o lună și jumătate, vom finaliza lucrările. Am terminat de forat, mai avem de făcut căminele și să alimentăm pompele cu energie electrică. Asta durează cel mai mult, pentru că e nevoie de avize și alte documente”, încheie edilul din Itești.

        Polițiștii au coborât în ocnă să le arate turiștilor cum se poarta masca

          Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat activități preventive care au avut ca scop creşterea gradului de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale.

          Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de proximitate de la Poliția Stațiunii Tg Ocna au transmis informații cu caracter preventiv turiștilor aflați în Salina Târgu Ocna. Mesajele transmise au avut ca scop prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi din locuință, tâlhării, înșelăciuni).

          Alături de polițiști, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au transmis mesaje preventive pe linia prevenirii consumului de noi substanțe psihoactive și prevenirii traficului de persoane, informații ce se subscriu campaniei naționale ”FII LIBER!!!”.

          Polițiștii de prevenire au informat în această săptămână și cetățenii din municipiul Bacău cu sprijinul asociațiilor de proprietari, în cadrul campaniei ”LOCUINȚE ÎN SIGURANȚĂ!”, subliniind modalitățile de autoprotecție și evitarea victimizării.

          În toate activitățile desfășurate, polițiștii nu au uitat să reamintească cetățenilor importanța purtării măștii de protecție cu sloganul ”POARTĂ MASCA… PENTRU SIGURANȚA TA ȘI A MEA!”. Transmiterea acestui mesaj de informare și conștientizare este realizat în contextul creșterii numărului de cazuri noi de persoane confirmate, cât și a numărului de decese înregistrate pe raza județului Bacău, având ca și cauză infectarea cu noul coronavirus (COVID 19).

          Razie la Ştefan cel Mare

            La data de 14 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au acţionat pe linia respectării normelor circulaţiei rutiere de către conducătorii auto, de atelaje hipo dar şi de către pietoni, pe linia legalităţii transportului de material lemnos şi animale dar şi a respectării normelor dispuse în scopul limitării răspândirii virului Covid 19.

            În cadrul acţiunii organizate, poliţiştii au fost sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali. Echipele mixte au instruit persoanele care au tranzitat zona de competenţă, iar în situaţiile unde s-a impus, au fost luate măsuri sancţionatorii.

            Astfel, au fost legitimate 67 de persoane, au fost verificate 56 de autovehicule, din care 5 transportatori de material lemnos şi 8 mijloace de transport în comun şi 8 societăţi comerciale.

            Totodată, poliţiştii au efectuat 16 testări cu aparatul etilotest şi au reţinut un permis de conducere.

            În 16 situaţii s-a impus sancţionarea contravenţională, valoarea amenzilor fiind de 3190 lei.

            1,66 mg/l alcool în aerul expirat şi fără permis de conducere

              La data de 15 august a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii din Moineşti, au depistat în flagrant, un bărbat de 31 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri, din Moineşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Rezultatul testării celui în cauză cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              Totodată, din verificările poliţiştilor, a rezultat faptul că bărbatul de 31 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

              În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere aunui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              După Germania, și Belgia pune județul Bacău în zona roșie

                O serie de judeţe au fost incluse, începând de vineri, în zona roşie de către autorităţile belgiene, care au revizuit condiţiile de acces pentru persoanele care se deplasează în Regatul Belgiei din România, a informat Ministerul Afacerilor Externe.

                Conform noilor măsuri, începând din data de 14 august, în zona roşie sunt incluse următoarele zone/judeţe din România: Bucureşti-Ilfov (Bucureşti, Ilfov); Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj); Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui).

                Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că în zona roşie sunt incluse din data de 1 august şi următoarele zone/judeţe: Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu); Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea); Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman); Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea).

                Toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roşie trebuie să intre în autoizolare şi să efectueze un test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecţiei cu COVID-19. Testul este efectuat de autorităţile belgiene, la sosirea în această ţară. Călătorii sunt rugaţi să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care dispune testarea.

                Conform informaţiilor comunicate de autorităţile belgiene, măsura autoizolării şi testarea sunt în competenţa autorităţilor regionale.

                Zborurile Blue Air, transferate de pe Aeroportul Bacău pe cel din Suceava

                  Compania Blue Air va transfera pe aeroportul de la Suceava, în perioada 15 august – 30 septembrie, zborurile programate pe aeroportul din Bacău, în urma închiderii temporare a acestui aeroport.

                  „În urma deciziei Administraţiei Aeroportului Internaţional Bacău, referitoare la închiderea temporară a aeroportului în perioada 15 august – 30 septembrie 2020 pentru efectuarea de lucrări de modernizare, Blue Air este nevoită să transfere zborurile planificate către aeroporturile din regiune. (…) În perioada 15 august – 30 septembrie 2020, zborurile planificate pe Aeroportul Bacău vor fi transferate pe Aeroportul Internaţional Suceava, pasagerii beneficiind de transfer gratuit cu autocarul”, conform unui comunicat al Blue Air transmis pe 23 iulie.

                  Orarele de zbor şi indicativele curselor transferate din Bacău la Suceava rămân neschimbate pentru majoritatea zborurilor, menţionează Blue Air.

                  Directorul general al Blue Air, Oana Petrescu, a explicat că închiderea aeroportului din Bacău afectează 39 de zboruri pe săptămână.

                  „Închiderea temporară a Aeroportului Internaţional Bacău afectează un număr de 39 de zboruri pe săptămână, iar Blue Air a luat toate măsurile pentru a minimiza disconfortul creat pasagerilor săi în această perioadă. Am reuşit să menţinem operaţional orarul de zbor planificat şi să transferăm temporar cursele afectate pe Aeroportul din Suceava, asigurând trasferul gratuit cu autocarul între Aeroporturile din Bacău şi Suceava. Sperăm că impactul asupra experienţei de călătorie a pasagerilor noştri să fie minim, şi vom utiliza această perioadă pentru a înţelege mai bine dacă există sau nu cerere de zboruri Blue Air din Moldova de Nord”, a comentat directorul general al Blue Air.

                  Pasagerii Blue Air afectaţi de închiderea temporară a Aeroportului din Bacău primesc noile detalii de călătorie şi notificări cu privire la serviciile şi opţiunile care le sunt puse la dispoziţie prin mesaj SMS şi prin e-mail, menţionează operatorul aerian.

                  Pasagerii care decid să nu mai călătorească în contextul respectivelor modificări au la dispoziţie următoarele opţiuni: solicitarea rambursării integrale a sumei aferente rezervării în portofelul electronic individual Blue Air sau solicitarea rambursării integrale a sumei aferente rezervării în numerar către modalitatea de plată folosită la achiziţionarea biletului.

                  Pentru procesarea solicitărilor de rambursare, pasagerii ale căror rezervări au fost create prin intermediul Blue Air (Serviciul Clienţi sau direct pe site www.flyblueair.com) se pot adresa direct Blue Air, la adresa de e-mail zbor.anulat@blueair.aero. Datorită volumului mare de incidente din ultima perioadă cauzate ca urmare a pandemiei COVID, rambursarea în numerar poate dura mai mult de 10 săptămâni, precizează compania.

                  Pasagerii ale căror rezervări au fost create prin intermediul unei agenţii de turism trebuie să se adreseze direct agentului de turism, întrucât Blue Air nu are toate detaliile necesare pentru a soluţiona aceste cereri.

                  În cazul zborurilor afectate de închiderea Aeroportului din Bacău care au fost anulate, fără corespondent în aceeaşi zi de pe aeroporturile din regiune, pasagerii pot opta pentru reprogramare gratuită sau pentru recuperarea sumelor în portofelul electronic individual Blue Wallet.

                  O tânără băcăuancă face furori în lumea artei

                  Flavia Teodora Pintea. Un artist. Un creator de frumos. Un adevărat talent pentru care arta a devenit un modus vivendi. Dar un mod de a trăi… intens, cu permanente căutări stilistice și, mai ales, personale. Este din Bacău. Aici e locul care o inspiră, în care devine mai productivă și unde revine mereu. Revine, pentru că acum locuiește în Iași, unde lucrează în mediul academic. A absolvit gimnaziul la „Spiru Haret” și liceul la Colegiul de Artă „George Apostol” în orașul natal, dar facultatea a urmat-o în „orașul celor șapte coline” care i-a devenit acum a doua casă. Într-o lume altfel, Flavia este parcă și un artist altfel. Pentru că o discuție cu ea te introduce, într-adevăr, într-o altă dimensiune. Iar povestea ei este mai mult decât… o poveste. Să o lăsăm să vorbească….

                   

                  „Începutul unui parcurs artistic mi-a fost cu siguranță trasat încă din copilărie, și cu toate că nu am insistat în urmarea acestui mod de manifestare, construind mereu noi adeziuni către alte spații de exprimare, întoarcerea către artă a fost inevitabilă, fără a realiza clar dacă a fost alegerea mea sau doar am cedat fără voință în fața a ceea ce mi s-a oferit. Am perceput întotdeauna arta ca pe o locuință din a cărui confort am tot încercat să fug, pentru a-mi dovedi că am curaj, dar situațiile m-au readus la fiecare încercare în preajma unor alegeri ce mă decădeau în același confort. Însă, nu doar situațiile în sine m-au călăuzit spre acest drum, ci și solitudinea pe care am simțit-o în afara unui mediu creativ.

                  Dacă ar trebui să identific influențele ce m-au îndrumat către lumea culturală nu le-aș putea spune pe nume, nu a fost o întânire cu opera unui mare artist, nici nenumărate vizite la muzee și galerii, începuturile traseului meu fiind mult mai limitate spațial, totuși, însoțite de luciditatea a ceea ce urma să fac tot restul vieții. Tot ce îmi mai amintesc acum sunt veri întinse etern, ca și cum nici în momentul de față nu s-au sfârșit, în care absorbeam mirosul de ulei și terebentină a pictorilor înscriși în taberele de creație de la Tescani. An după an în timpul copilăriei, m-am regăsit în postura de privitor, putându-i urmări pe studenți, sau pe artiștii profesioniști lucrând pe veranda conacului Rosetti-Tescanu din spațiul meu strategic, ca o fortăreață naturală, același spațiu în care Enescu și-a finalizat compoziția Oedip.

                  Ani mai târziu, am coborât cu spirit justițiar zidurile fortăreței boeme din care studiam procese artistice, având mereu gândul că trebuie să aleg o carieră ce mi-ar permite să contribui direct la viețile oamenilor. Nu consideram arta suficientă, nu o consideram ca fiind pentru ceilalți, ci îmi părea doar un mijloc egoist de a-mi prelungi confortul infantil.

                  Analizam atunci perspectiva unei cariere militare, însă, la începutul semestrului în care trebuia să-mi definitivez alegerea, o interveniție medicală m-a retrimis forțat în singurul mediu cunoscut mie, cel artistic. Așa că, liceul de artă a fost. Am început să studiez arhitectură și design ambiental la Colegiul Național de Artă «George Apostu» din Bacău, urmând să fac după patru ani alegerea de a ieși de pe ruta ocolitoare a rigidității liniare și de a-mi înfrunta evadările primilor ani.

                  În acest sens, următoarea alegere a fost Facultatea de pictură din Iași. În ultimul an, înainte de licență, am studiat timp de un semestru la Accademia di Belle Arti di Verona, Italia, unde am fost inițiată în domeniul gravurii, care, la fel ca în cel arhitectural, mă disciplina într-un spațiu al regulilor, al rigorii, atunci fiind momentul în care am reușit după foarte mulți ani, să juxtapun două moduri de a crea, complementare. Semestrul în Verona a fost un catalizator pentru maturitatea mea artistică, învățând să alătur modalități diferite de a fi, de a crea, de a mă raporta la spațiul din jur.

                  A urmat o serie de expoziții naționale colective, atât de pictură, cât și de grafică, expunând în București, Târgoviște, Timișoara, Brăila, Târgu Jiu, Iași, Bacău. Expozițiile personale au avut loc într-un cadru mai restrâns, în zona Iașului, și au reprezentat până în momentul de față căutări stilistice, și mai ales personale, ca o pregărire pentru debutul artistic dincolo de facultate. Expoziția de pictură reprezentativă în acest moment se numește «Cartografie (dez)umană», curatoriată de criticul de artă Maria Bilașevschi, a fost expusă la Galeria de artă «Th. Pallady» din Iași și a primit și premiul pentru debut din partea Uniunii Artiștilor Plastici. Ulterior, acesta a fost expusă și la Societatea pentru cultură românească «Mihai Eminescu», Cernăuți, deoarece, inspirația pentru compunerea expoziției a venit în urma unei călătorii în spațiul sudic al Ucrainei.

                  Personal, diferența culturală a unui spațiu atât de apropiat de al nostru a pulsat în interioritatea mea timp de câteva luni, până la decizia creării unor imagini ce rezumă experiența trăită și asta după ce, chiar și după trecerea timpului, efectele experienței au rămas la fel de dense, apăsătoare, neliniștite după o vizită ce părea a fi mai mult, o călătorie într-un timp suspendat. Pornind de la pendulările dintre anxietate generală și o speranță rar alimentată, tablourile Cartografiei (dez)umane au însemnat un exercițiu de respirație, un ritm tulburat uneori de contaminarea realității sociale. Astfel, am reprezentat personajele purtând fizionomii lipsite de identitate, fizionomii ale suprimării și ale eliberării, reflexii vizuale ale disperării eului care se luptă cu desprinderea de sine și în mod simultan, cu întărirea propriei individualități.”

                  Maria Bilașevschi, critic de artă:

                  „Flavia Pintea compune un eseu despre fragilitatea umană pornind de la arhitectura corpului şi spiritului uman. Însă nu elementele realului recogniscibil o interesează pe artistă, care alege fragmentarea microscopică, sub forma unor celule, a trasăturilor ce ar personaliza fiinţa, ci extragerea din esenţa reprezentării a acelor frânturi care recompuse conturează o ipostază, o stare. Cartografierea umană porneşte printr- un proiect aparte, sub forma unei călătorii iniţiatice, într-un spaţiu asemănator celor est-europene, ce se află în aceeaşi stare de perpetuu post (comunism, industrial), Cernăuţi. Fără a fi un demers jurnalistic, documentarea pe care o realizează Flavia Pintea porneşte de la necesitatea înţelegerii omului şi a limitelor autoimpuse de către acesta, a rolul individului într-un sistem represiv ori faţă de sine. Dezgolind derma pentru a dezvălui trăirea ori lipsa acesteia, artista surprinde prin fiecare personaj urmele pe care perpetuarea unui trecut violent şi iminenţa repetării acestuia le trasează adânc nu atât în fizionomie, cât în modul de a exista.”

                   

                  „În acea perioadă, frecventam săptămânal cenaclul de literatură Junimea din Iași, unde am descoperit o nouă plasticitate a exprimării, poezia devenind o parte vie din creația personală, chiar publicând un set de poezii în Antologia Junimea. Această descoperire a amplificat efectul pe care expoziția de pictură l-a avut asupra vizitatorilor, adăugând în colțul fiecărei imagini, câte un scurt text, asemenea unor secvențe de jurnal ce descria fragmente din cenușia Ucraină care în imaginile create de mine ardeau cromatic în cele mai vii culori, ca o contardicție a peisajului de acolo.

                  Inima pământului – e umplută

                  cu inima prefiartă, în așteptare a omului

                  de pe al doilea peron

                  Omul care nu știe dacă se va mai întoarce

                  și totuși, nu-și ia rămas bun

                  Trenul e mai încet decât stingerea zilei,

                  iar căldura îi iradiază în tot corpul

                  ca un mănunchi de fulgere

                  Știe asta și nu-și ia rămas bun

                  Ultimul apel e despre ultimul prânz,

                  cumpărat de pe o margine de trotuar

                  așa cum am mâncat și eu, și el

                  Ne leagă statul pe aceeași inimă și

                  aș fi vrut să plâng pentru el

                  Îi pendulau pașii pe al doilea peron

                  Nu s-a oprit pentru poză,

                  Îmi amintesc, ultimul apel, și cum

                  din glonț iradiau mănunchiuri de fulgere

                  Nesiguri – ne duceau ca în abatoare

                  ne scoteau prin trunchiuri, ca hlib

                  niște impresii de oameni, mriynik,

                  cine să fim… Nu că ar conta, nu știm,

                  nu avem impresii, dar vrem să ieșim

                  de aici,

                  până nu ieșim din

                  noi

                  suntem îngropați

                  niște impresii de forme

                   Și îmi simțeam ochii gropari

                  când îi auzeam vorbind

                  Eram cu ei, în așteptare, spre masa goală

                  Stomacurile lor goale sau pline cu alcool sau obișnuințe și

                  obișnuința i-a făcut să nu mai simtă diferența

                  Unul putea fi soldat, altul măturător și simțeau la fel,

                  dar îmi era rușine de ceea ce simțeam eu

                  Eram stomacul cu siguranță plin din rândul spre abator.

                  Imediat după expoziție, cu dorința de a cunoaște cât mai multe spații culturale încă vie, m-am înscris pentru o bursă de practică la Galleria Nazionale d’Arte Moderna e Contemponarea din Roma, unde, în calitate de practician, tutorele personal de la muzeu m-a repartizat în cât mai multe funcții posibile pentru a învăța despre organizarea unei instituții de artă, dar și despre oameni. În cadrul muzeului am făcut practică de curatoriat, am colaborat la workshop-uri cu oamenii ce doreau să învețe pratici artistice, am ghidat turiștii în arhivele inaccesibile publicului obișnuit și am comunicat cu oameni de pe toate continentele pentru a aduna cât mai multe opinii despre artă, atât pentru muzeu, cât și pentru propria cercetare. În urma discuțiilor cu oameni atât de diverși, am căpătat dezideratul de a cerceta mai mult partea sociologică ce poate fi inclusă în zona artistică personală, rezultând într-un final lucrarea «Siria», ce cuprinde o stare inefabilă și tulbure, însoțită, de asemenea, de un text ce continuă starea:

                  Să nu-ti fie dor când vei fi trimis

                  În exil în ultimul gând din minte

                  Într-un spatiu a cărui formă

                  Este în continuă deformare

                  Și în care nici propria voce nu intră

                  Ultimul gând e cel mai greu de inhalat

                  Se naşte

                  Se respiră pe sine în saci cu materie neagră

                  Cu mirosul sau funerar ce-i precede viața

                   Zorile sale sunt o aglomerare de cimitire

                  prin care se coboară cu petale pe tălpi

                  Presate să curgă prin lăcrimare ploile stoarse

                  Să nu-ti fie dor cand vei fi lăsat pe un

                  petic pustiu cu un singur greier care

                  cântă orizontalitatea eternului

                  Mamă și gropar al liniei de orizont.

                  Deoarece consider că singura activitate care trebuie să rămână activă de-a lungu întregii vieți este educația constantă, m-am înscris pentru cel de al doilea master, la secția de Teorii și Practici în Artele Vizuale, tot în cadrul Facultății de Arte din Iași. Aici am avut șansa de a pleca din nou pentu a studia cu bursă în altă țară, de data aceasta în Franța. În Lille am găsit un sistem puțin diferit de cel românesc, care, mai mult decât la noi, pune accentul pe foarte multă cercetare, aspect ce a reprezentat o situație favorabilă pentru preferințele mele academice. Aici, poezia s-a mai temperat în artă, revenind în gândirea proprie o predilecție abordată în decursul primului master, pentru știință.

                  De atunci, chiar și arta a trecut (temporar) într-un plan secund, principala preocupare reprezentând-o studiul intens, dorind să găsesc puncte comune în mai multe domenii și mai ales, să tratez un singur domeniu din perspectiva mai multora. Cel mai apropiat refugiu a constat în studiile STEAM (science, technology, engineering, art, mathematics) ce m-a ajutat să abordez o potențială creație artistică din perspectiva utilitarismului, a producției cu scop protector, și mai ales educativ asupra publicului. Așadar, practica ultimilor doi ani se rezumă la schițe de proiecte mai mari, crescute departe de mănunchiurile de însemnătăți ale artei din acest moment, dorind să proiectez alternative pentru un potențial viitor, caracterizat de acțiuni etice, îndreptate către oameni și mediu, nu către capital.

                  Proiectele pe care le propun ar trebui să fie influențate de o sinteză a nevoilor sociale, astfel încât să poată fi un punct de referință activ pentru procesul de înțelegere a rolului pe care îl joacă fiecare în mișcarea circulară societății și să acționeze ca instrument de generare de cunoștințe, mai curând decât generare de bunuri materiale.

                  În acest contex, pentru lucrarea practică de disertație prezentată anul acesta, sub îndrumarea domnului conf.univ.dr. Cătălin Gheorghe am venit cu un răspuns pentru Pactul ecologic European, ce îndeamnă fiecare locuitor al Uniunii Europene să contribuie cu idei pentru creearea unui viitor mai sănătos și pentru restabilirea unui echilibru între producție și consum.

                  Una dintre cerințele Pactului European este de a căuta soluții pentru îmbunătățirea calității vieții până în anul 2050. Soluția temporară propusă de proiect constă în crearea unei sculpturi care produce oxigen folosind o materie vie, capabilă de fotosinteză și materie organică reciclată, îmbinate printr-un sistem hidraulic ce realizează o tranziție conciliatoare dintre biologic și artificial. În acest sens, cercetarea recomandă un proces de regândire a materialelor și metodelor de producție folosite de către societate.

                  Răspunsul meu în proiectul de disertație numit «Regenerated Human» este compus din două corpuri, un bazin în care se cultivă cianobacterii, acestea fiind cele ce vor genera oxigen prin consum de dioxid de carbon, iar al doilea este sculptura prin care oxigenul va fi eliberat. Cultura de cianobacterii se va face într-un bazin acoperit cu o placă transparentă pentru a permite luminii solare să treacă și care va fi conectat prin două conducte la sistemul hidraulic al sculpturii propriu-zise. Apa din bazin, împreună cu cianobacteriile din compoziția sa, va pleca prin prima conductă subterană spre picioarele sculpturii, de unde, prin intermediul unei pompe, apa va urca prin sistemul de țevi circulare situat în zona pieptului sculpturii, iar de acolo apa va coborî prin a doua țeavă, paralelă, înapoi spre bazin, formând un circuit închis.

                  Pentru a permite luminii solare să treacă, sculptura va fi transparentă, iar transparența acesteia se va realiza prin prelucrarea chitinei, o polizaharidă ce conferă rezistență exoscheletelor insectelor și crustaceelor. Substanța poate fi extrasă la sfârșitul vieții organismelor, reciclând o materie ce nu mai servea, de altfel, nici unui alt scop. Transformarea chitinei dintr-un material opac într-unul transparent se va face prin spălarea ei cu acid clorhidric, hidroxid de sodiu și etanol, ulterior fiind imersată într-o baie de rășină acrilică monomerică.

                  În final, pentru a permite oxigenului să iasă din sculptură și dioxidului de carbon să fie absorbit de cianobacterii, vor fi atașate de conductele circulare un set de nanofibre, realizate tot din chitină, ce se vor întinde către brațul sculpturii, oxigenul eliberându-se prin degetele acesteia. Nanofibrele sunt suficient de late pentru a permite atomilor de oxigen și de dioxid de carbon să circule fără a lăsa loc moleculelor de apă să iasă din sculptură. Ultima fază a proiectului constă în verificarea continuă a efectelor pe care sculptura o are asupra mediului din jur și în asigurarea că tranziția dintre artificial și natural îndeplinește funcția cunoașterii și funcția protecției mediului natural, dar și a transformării mediului cultural.

                  Descrierea proiectului foarte pe scurt (preluat din statementul expozițional): Proiectul instalației eco-sculpturale Regenerated Human (realizat în tehnică mixtă, acuarelă, creion și liner pe foaie de hârtie) stă la baza unei cercetări artistice realizate de Flavia Pintea (a cărei disertație a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gheorghe), prezentând prototipul unui ansamblu sculptural hidraulic, cu calități auto-sustenabile, care generează oxigen și ajută la fixarea azotului din compoziția aerului. În ordine simbolică, proiectul propune o inversare a relației dintre om și natură prin simularea hrănirii mediului natural de către om și depășirea unilateralității consumului elementelor naturale în interes strict uman. În ordine materială, proiectul se bazează pe o tehnologie de prelucrare biologică a chitinei (o polizaharidă ce conferă rezistență exoscheletelor insectelor și crustaceelor) a cărei capacitate de transparentizare permite luminii solare să interfereze cu cultura de cianobacterii din bazinul pe care este instalată sculptura ce va emite oxigen prin nanofibrele inserate în interiorul său.

                  Proiectul a fost expus la galeria de artă Borderline din Iași în cadrul expoziției Graduation Highlights 2020 și este precedată de încă o apariție expozițională ce abordează îmbinarea biologicului cu artificialul, în Tourcoing, Franța, în expoziția de grup «Je ne voudrais pas avoir à le repeater» unde am creat o mică instalație numită «Contagious Spread». În micile farfurii petri, care sunt farfurii făcute pentru experimentare și analiză în laboratoarele științifice, am îmbinat o parte dintr-un virus digital (printat) și material organic infectat cu bacterii, care se înmulțește în mod natural. Ambele au în comun denaturarea mediului și ambele întruchipează afirmația transdisciplinară a faptului că o formă de existență precede cunoașterea. Ele există într-un anumit sistem, dar devin vizibile după ce s-au răspândit. Le-am ales pentru o asociere metaforică cu situații socio-psihologice în care oamenii se regăsesc, amintind că anumite evenimente devin evidente și dureroase atunci când sunt prea avansate și greu de oprit, iar problemele se înmulțesc singure. Scopul acestei instalații în care are loc multiplicarea este de a fi un memento al transformărilor continue, atât a formelor naturale cât și a celor artificiale, atunci când se află în contact cu noi tipuri de experiențe.

                  Traseul meu artistic a fost maleabil de-a lungul anilor, pendulând între plasticitatea poetică și exigența de cercetător, am căutat să sintetizez cât mai multă informație, din cât mai multe domenii, alergând între versuri, formule chimice și teorii sociologice. Nimic din ceea ce mă caracterizează momentan și ceea ce aleg în creație nu are o însemnătate mai mare decât cercetarea în sine, iar interesul actual nu este de a crea lucrări ce pot fi expuse în galerii, ci de a crea întrebări ce pot contribui la un progres în viețile oamenilor. Ceea ce mă interesează momentan este proiectarea unor alternative pentru viitor și concilierea dintre domenii diferite, dintre organic și artificial, dintre oameni și mediu.

                  Concilierea dintre artă și alte domenii de cercetare există în zona românească mai mult ca o anomalie rar acceptată, este o zonă de tranzit străină, o pluralitate ce încă nu și-a demonstrat beneficiile pentru a putea fi acceptată pentru indefinitul și mai ales, vastitatea ce expandează perspectivele educaționale. Pentru mine, tocmai acest indefinit și punct de deschidere către nesfârșite cunoștințe reprezintă o finalitate în căutările pe care le-am încercat, dorind să contribui la schimbarea unor principii actuale. După mai bine de două decenii de confuzie, m-am liniștiind înțelegând că arta poate îmbunătăți viețile oamenilor fără a se încadra în vreun standard, o definiție, fără a fi un obiect artizanal, de design, ci doar un obiect ce produce cunoaștere.”

                  13 persoane reţinute în ultimele 48 de ore. 11 sunt bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism

                    Activităţile specifice de cercetare penală derulate în cadrul dosarelor penale instrumentate de către poliţiştii băcăuani, sub supravegherea procurorilor, au condus, în ultimele 48 de ore, la reţinerea a 13 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie calificată, corupere sexuală a unui minor şi proxenetism, fapte comise în localităţile Moineşti, Oneşti, Podu Turcului şi în municipiul Bacău.

                    În cadrul acestor activităţi, poliţiştii au pus în executare 17 mandate de aducere, au efectuat 13 percheziţii domiciliare, au audiat 17 persoane şi au reţinut, pentru 24 de ore, 13 persoane. În cauze cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

                    Exemple:

                    Reținuți pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi mărturie mincinoasă

                    La data de 13 august a.c., în urma executării a 11 mandate de percheziţie domiciliară  şi a 12 mandate de aducere, au fost reţinute 11 persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. La activităţile specifice desfăşurate au participat poliţiştii băcăuani de la Biroul de Investigaţii Criminale Bacău, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Secţiile 1 şi 2 Poliţie Bacău sprijiniţi de poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Cluj şi Brăila, din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bucureşti, ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău precum şi poliţişti ai Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Bacău.

                    La data de 27 mai a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Bacău, s-au sesizat cu privire la faptul că persoane necunoscute înlesnesc practicarea prostituţiei de către persoane de sex feminin, în mai multe imobile din municipiul Bacău, şi au început cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

                    Urmare a activităţilor specifice efectuate, s-a reuşit identificarea persoanelor care practicau prostituţia în anumite imobile din municipiul Bacău precum şi a persoanelor care au înlesnit practicarea  prostituţiei. Astfel, cu sprijinul structutilor MAI mai sus menţionate şi în baza mandatelor emise de Judecătoria Bacău, au fost efectuate 11 percheziţii domiciliare în municipiile Bacău şi Bucureşti, în oraşul Comăneşti, în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Brăila şi în comuna Gilău din judeţul Cluj, fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, pentru audieri, 15 persoane.

                    Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe telefoane mobile, unităţi de calculator, suma de 15.000 lei precum şi un autoturism. Faţă de 11 persoane depistate s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi mărturie mincinoasă.

                    Hoți încătușați

                    Tot la data de 13 august a.c., în vederea soluţionării unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, sprijiniţi de jandarmi, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară pe raza comunei Coroieşti, din judeţul Vaslui, mandate emise de către Judecătoria Podu Turcului.

                    Urmare a descinderii poliţiştilor la domiciliile a doi bărbaţi de 43, respectiv 21 ani, bănuiţi de comiterea furtului mai multor bunuri de la două ferme agricole, au fost identificate bunurile în cauză, respectiv 290 stâlpi din lemn cu izolatori pentru conductor electric, 6200 metri conductor electric şi un generator de impulsuri electrice. În cauză cercetările continuă urmând ca propunerile să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului.