19 aprilie 2024
SportAtletism/ CN Masters: Martin Benchea, argint de ziua sa

Atletism/ CN Masters: Martin Benchea, argint de ziua sa

De ziua sa de naștere, atletul băcăuan Martin Benchea Joca nu a avut timp să sufle în lumânări. Și nici să-și aștepte invitații la un pahar de vin că, deh, o dată în viață face omul 67 de ani. „Forrest Gump” al Bacăului a fost ocupat cu alergatul. Dar nu de la bucătărie în sufragere, ci pe pista sălii „Ioan Soter” din București, gazda ediției 2021 a Campionatului Național Masters Indoor. Și deși nu-i place nici să alerge în sală („simți că te sufoci”) și nici distanțe scurte („eu sunt pentru tot ce e de la 5000 de metri încolo”), Martin Benchea nu putea rata întâlnirea cu podiumul. Mai ales pe 20 februarie, ziua sa.

Prin urmare, veteranul legitimat la CSM Bacău și-a făcut singur un frumos cadou, cucerind medalia de argint la 3000 m, probă pe care a parcurs-o în 14 minute și 30 secunde. „E a 126 medalie din carieră. Iar ce-i mai plăcut e că am câștigat-o într-o zi cu adevărat specială”, a mărturisit Benchea, care a fost aproape să se întoarcă de la București cu două medalii în loc de una. Și asta pentru că la 1.500 m a ocupat locul 4, grație unui timp de 6.37. „Sunt mulțumit de cum s-au derulat lucrurile, dar de-abia aștept să concurez afară”, a spus Martin Benchea, care a adăugat: „În aprilie sunt programate  Naționalele de Maraton la Slănic Prahova, iar la finalul lui mai se țin în Italia Europenele de alergare montană. Sper să fiu acolo”. Și noi, pe urmele sale!



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri