Acasă Blog Pagina 1746

Patriarhul României a oferit o distincție studenților creștin-ortodocși băcăuani

    Reprezentanții filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din toată țara s-au întrunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la București. Principalele discuții s-au axat pe evaluarea activităților din anul 2020, cât și pe organizarea unui calendar comun al evenimentelor dedicate anului 2021: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.”

    ASCOR Bacău a fost reprezentată de Vlad Țuțurlan, președintele filialei. La finalul evenimentului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit filialei de la Bacău Diploma Omagială cu medalie a anului 2020 pentru activitatea desfașurată în timpul pandemiei. „Starea de pandemie poate fi înțeleasă și ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensității iubirii lor față de Dumnezeu și față de semeni”, a spus Patriarhul Daniel în mesajul transmis la întrunirea Consiliului Național. Acesta a subliniat faptul că ascorenii au trecut cu succes acest „test” prin activitățile de voluntariat pe care le-au realizat.

    „Diploma omagială primită din partea Preafericitului Părinte Daniel reprezintă pentru noi o mare bucurie, dar și o responsabilitate în plus. Tinerii din ASCOR dovedesc de 30 de ani că iubirea față de aproapele lor este o condiție fundamentală a vieții lor. Suntem alături de oamenii în suferință și încercăm să aducem un zâmbet pe chipul întristat al omului”, a declarat președintele ASCOR Bacău, Vlad Țuțurlan.

    „Educație online fără hotare”, la Școala Gimnazială Măgura

    În contextul unei societăţi care se schimbă apărând modificări de formă şi de fond, la nivelul tuturor subsistemelor sale, învăţământului românesc trebuie să i se asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei sale.În cadrul acestei perspective, parteneriatul educaţional devine o prioritate a strategiilor actuale, orientate către dezvoltarea educaţiei româneşti.

    Astfel, în Școala Gimnazială„ Emil Brăescu” Măgura se desfășoară două proiecte transnaționale în cadrul proiectului „Educație online fără hotare” în parteneriat cu Instituția Publică Gimnaziul Bulboci, Soroca, Republica Moldova, respectiv „Tradiții și obiceiuri locale” coordonat de directorul institiției, prof. Vasiloiu Doinița, prof. Toma Mimi Lenuța și secretar Coadă Elena-Aura, prof. Parascovia Cojocaru (Republica Moldova) și Instituția publică Gimnaziul Chetriș, raionul Fălești, Republica Moldova – „Prieteni la distanță” coordonat de prof. Vasiloiu Doinița, prof. Bușilă Ștefania Laura, Erdic Carmen Gabriela și prof.Cumpănici Mariana (Republica Moldova) prin care dorim:

    -Implicarea și cultivarea spiritului de competiție a unor elevi cu cerințe educaționale speciale/din medii sociale diferite din școlile participante;

    -Popularizarea experienței curriculare și extracurriculare a cadrelor didactice îndrumătoare și încurajarea schimbului de bune practici;

    -Promovarea imaginii școlilor implicate în mediul cultural și educațional local/regional, creșterea prestigiului și atractivității acestora în cadrul comunităților cărora aparțin.

    A oferi prietenie şi a beneficia de ea, este ceva deosebit, ceva fără de care nu am putea trăi, iar prietenii sunt cel mai de preţ lucru pe care îl putem avea. Copiii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie plastică. Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât şi informator. Să gândim şi să lucrăm împreună, pentru actualele şi viitoarele generaţii, ca parteneri.

    Prin aceste proiecte, dorim să ne ȋmpărtăşim unii altora din experienţele şi năzuinţele noastre, să găsim puncte comune privind preocupările, jocurile copilăriei, tradiţiile şi obiceiurile locului, să experimentăm lucruri noi ȋmpreună, să ne cunoaştem mai bine.

    prof. Vasiloiu Doinița, director Școala Gimnazială„Emil Brăescu” Măgura, Bacău

    Cifre proaste anul are! Scăderi pe toate planurile în economie

    Astfel, conform datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Bacău, în prima luna a acestui an, producția industrială a județului a scăzut cu 5,3 la sută, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-4,5%) și din industria furnizării energiei electrice și termice (-36,5%).

    Populația renunță la păsări și animale

    În agricultură, a scăzut numărul de bovine cu 6.061, față de luna ianuarie 2020, din care 6.000 de la persoanele fizice. Numărul porcilor a crescut cu 3.975, în principiu pe seama persoanelor juridice (+2.876). Se remarcă o scădere accentuată a numărului de oi și capre, cu 93.919, aproape toate pe seama reducerii numărului de animale din gospodăriile populației. În ceea ce privește păsările, numărul acestora a crescut cu 970,8 mii: +1089 mii la persoanele juridice, -118 mii la persoanele fizice. Astfel, în luna ianuarie 2021, județul Bacău avea 38.837 bovine, 54.935 porci, 344.377 oi și capre. În ceea ce privește producția animală, în luna ianuarie 2021, producția de carne a scăzut cu 269 de tone iar cea de lapte, cu 2,5 milioane de litri față de ianuarie 2020.

    Falimente în turism

    În luna ianuarie 2021, în județul Bacău erau cu 17 unități turistice mai puține față de perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu 889 a locurilor de cazare. Procentual, avem cu 16% mai puține unități turistice și cu 19% mai puține locuri de cazare. Indicele de utilizare a locurilor a scăzut cu 13%. În luna ianuarie 2021 s-au înregistrat cu 17% mai puțini turiști decât în perioada similară a anului trecut.

    Amenzi de aproape 100.000 de lei acordate de Poliția Rutieră

      Polițiștii băcăuani au acţionat ieri, 05 aprilie a.c., pe raza judeţului, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate pentru combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public şi combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept. 

      La data de 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri şi de ordine publică au acționat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a pietonilor și conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație privind prioritatea de trecere, atât a pietonilor, cât şi a vehiculelor. 

      Scopul acestei acţiuni a fost conștientizarea riscurilor și consecințelor la care se expun participanţii la traficul rutier prin nerespectarea regulilor de circulație. 

      În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 241 de sancțiuni contravenționale, dintre care 59 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 3 pentru neacordare prioritate pietonilor, 7 căruţaşilor, 5 bicicliştilor şi 26 de pietoni amendați pentru traversare neregulamentară. 

      Totodată, au fost reţinute 23 de permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare. 13 conducători auto au rămas fără permis de conducere pentru depăşirea vitezei legale, 3 pentru depăşiri neregulamentare, 2 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 3 pentru neacordare prioritate pietonilor, iar 2 pentru neacordare prioritate vehicule.

      Valoarea totală a amenzilor aplicat este de peste 97.000 de lei.

       Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie pe principalele artere ale judeţului Bacău.

      Bărbat reţinut de poliţişti pentru violare de domiciliu şi tentativă de viol

        La data de 05 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au reținut un bărbat de 46 de ani, din comuna Orbeni, bănuit de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de viol.

        Din cercetări a rezultat că, în ziua de 05 aprilie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în imobilul unei bătrâne de 86 de ani şi ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi cu fiica sa de 51 de ani, împotriva voinţei lor.

        Polițiștii au depistat și reținut bărbatul în cauză, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

        Recomandările polițiștilor pentru părinți și copii în vacanța de primăvară

          Siguranța copiilor, prin prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor reprezintă permanent o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, atât pe durata cursurilor, cât și în vacanțele școlare.

          În luna martie polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalități, polițiștii de proximitate, precum și cei de la posturile de poliție au fost prezenți în peste 160 de unități de învățământ din județul Bacău, unde au realizat peste 300 de activități informativ-preventive, cu scopul reducerii riscului de victimizare și de implicare în activitățile infracționale în rândul minorilor și a cadrelor didactice.

          Pentru că a început vacanța de primăvară și copiii vor avea mai mult timp liber, recomandăm părinților să acorde o atenție deosebită relației cu proprii copii și să discute cu ei principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când nu sunt împreună.

          Recomandări pentru părinți:

          Învățați copilul să țină ușa casei închisă și să nu permită accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de cineva din familie.

          Controlați și monitorizați accesul copiilor la rețelele de socializare.

          În cazul în care cineva din mediul on-line îl face să se simtă inconfortabil sau îi provoacă teamă, trebuie să renunțe la comunicarea cu acea persoană și să vă spună imediat.

          Amintiți-le că trebuie să respecte regulile de circulație, atât atunci când se deplasează pe stradă în calitate de pietoni, cât și atunci când merg la plimbare cu trotineta, bicicleta sau patinele cu rotile.

          Spuneți-le să evite violenţa verbală deoarece cuvintele pot răni mai mult decât faptele; pentru rezolvarea neînţelegerilor cu colegii sau prietenii e important să apeleze la sprijinul unui adult.

          Oferiți-le atenție, afecțiune, grijă și implicare, sunt cele mai importante în conturarea unei personalități responsabile și echilibrate.

          Dragi copii, nu uitați o serie de reguli pentru a fi în siguranță:

          Încuiați ușa după ce intrați în casă sau după ce părinții pleacă la serviciu și nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul folosit.

          În lift nu urcaţi niciodată cu persoane pe care nu le cunoaşteţi deoarece pericolul este mare, au fost cazuri când infractorii au agresat copiii şi i-au deposedat de bunuri. Dacă nu cunoaşteţi persoana care aşteaptă liftul, refuzaţi să intraţi motivând că trebuie să aşteptaţi pe cineva.

          Atenţie la obiectele de valoare purtate la vedere, care pot atrage atenţia hoţilor, pentru a nu fi o victimă a furturilor, nu luaţi cu voi sume mari de bani.

          Anunţaţi poliţia ori de câte ori vi s-a furat telefonul, o sumă de bani sau orice alt obiect personal.

          În deplasarea pe stradă, principala preocupare trebuie să fie siguranţa personală, regulile de conduită și de circulaţie trebuie respectate întotdeauna pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite sau accidente rutiere, şi nu de teama unei sancţiuni.

          Nu postați pe rețelele de socializare informații care ar putea fi folosite împotriva voastră sau care v-ar putea aduce un prejudiciu de imagine; nu uitați că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat!

          Atenţie la cei în care aveţi încredere online, o personă poate pretinde să fie altcineva decât este, nu acceptaţi cereri de prietenie atunci când nu cunoaşteţi persoana şi nu sunteţi siguri despre ea.

          Păstraţi private detaliile personale. Utilizaţi un pseudonim în loc de numele vostru real dacă sunteţi pe un site sau într-un joc în care există mulţi oameni pe care nu îi cunoaşteţi. Întrebaţi-vă părinţii înainte de a da cuiva pe Internet numele vostru, adresa, numărul de telefon sau orice alte detalii personale, setaţi-vă profilul în modul privat.

          Evitaţi plimbările şi deplasările la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi într-o zonă mai îndepărtată a oraşului, după lăsarea întunericului încercaţi să mergeţi în grup şi, pe cât posibil, pe străzi iluminate. Majoritatea infracţiunilor se comit sub adăpostul întunericului.

          Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul. Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive.

          Vacanță în siguranță! Alegerile pe care le facem ne diferențiază viața!

          Poliția în acțiune

            Poliția în acțiune

             Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

            La data de 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Bacău au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Parincea, care transporta, contra cost, patru persoane, pe ruta Parincea- Bacău, fără a deţine licenţă de trasnport persoane.

            Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

            Reţinut pentru tentativă la furt calificat

            Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au identificat un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, faptă săvârșită la data de 21 martie a.c.. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. 

            Ieri, 05 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au identificat un bărbat de 40 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat. 

            Din cercetările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 21 martie a.c., bărbatul ar fi încercat să pătrundă în locuinţa unei bătrâne de 90 de ani, din Moineşti, cu intenția de a sustrage bunuri.

            Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

            Acesta urmează să fie prezentat unităţii de Parchet.

            Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

            A circulat cu plăcuţe de înmatriculare false

                        La data 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Moineşti au depistat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Poduri care a condus un ansamblu format din autoturism şi remorcă cu număr fals de înmatriculare.

                          În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că numărul de înmatriculare al remorcii fusese atribuit unui alt autovehicul, radiat din circulaţie în anul 2011, iar vehiculul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

                          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

            Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

                           La data de 05 aprilie a.c, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au depistat, în trafic, pe raza comunei Filipeşti, un bărbat de 51 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                                 Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            Cercetat penal de poliţişti după ce a condus un autovehicul cu permis suspendat

             La data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat un tânăr, de 20 de ani, din judeţul Brăila, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice .

            În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere suspendat.

            Totodată, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55/2020.

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii” păstrează linia

            CSM Bacău a obținut a șaptea victorie din acest campionat, depășind cu 38-33 (17-16) pe CSM Făgăraș.

            Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a început cu dreptul mini-turneul de patru etape de la Cluj, programat în perioada 6-11 aprilie. Marți, în runda a 21-a, echipa antrenată de Sandu Iacob a obținut al șaptelea succes stagional, trecând cu 38-33 (17-16) de CSM Făgăraș.

            „Este ca o finală pentru evitarea retrogradării directe”, prezenta tehnicianul băcăuan confruntarea cu Făgărașiul. Finala a revenit „CSMeilor”, care pun astfel șapte puncte între ei și gruparea de pe locul 13, însă victoria nu s-a conturat foarte ușor.

            Vreme de 38 de minute, pe tabelă a domnit o notă de echilibru, niciuna din echipe nereușind să-și asigure un avantaj mai mare de două goluri. Plusul de valoare și de experiență al băcăuanilor a făcut însă diferența, astfel încât cele trei goluri consecutive marcate de Mihai Bujor, Crnoglavac și Târzioru între minutele 39 și 41 au permis „CSMeilor” să se distanțeze la 26-21 și să-și netezească drumul către o victorie la cinci goluri diferență.

            De notat golul portarului Saldatsenka la 11-11 în minutul 21 și, în general, eficacitatea formației băcăuane, care și-a trecut în cont cele mai multe realizări într-un meci din acest sezon: 38. Și dacă am ajuns la acest capitol, să amintim că principalul marcator al CSM Bacău în jocul de marți a fost Crnoglavac, cu 9 goluri, urmat de Gabi Bujor (7), Rotaru, Târzioru și Sretenovic (câte 5), Păunică (3), M. Bujor (2), Saldatsenka și Stănică (câte un gol).

            Băcăuanii vor reveni pe teren joi seara, contra liderei Dinamo, în etapa a 22-a, pentru ca vineri la prânz să dispute o altă „finală”, de data aceasta cu echipa de pe locul 12, CSU din Suceava, învinsă marți cu 24-22 de CSM Vaslui. Situată pe locul 11, cu 22 de puncte, CSM Bacău se află la cinci puncte avans față de suceveni și la trei în spatele Vasluiului. Lupta continuă!

            5 motive pentru care merită să joci în ultimele zile pe Betfair.ro

            Dacă îți plac jocurile online și vrei să fii la curent cu noutățile care apar în ultimele zile pe Betfair răsfoiește cu atenție informațiile de pe site-ul oficial. Această casă de pariuri online îți oferă posibilitatea să joci confortabil când doreșți, la orice ora din zi și din noapte.

            Pariurile reprezintă o formă plăcută de relaxare, iar mediul online îți oferă posibilitatea să o faci oricând și de oriunde. Verifică oferta de pariuri și pariază live pe sporturile preferate.

            De ce să pariezi la Betfair?

            Este important să cunoști care sunt punctele forte ale acestei case de pariuri pentru a deveni și apoi rămâne un parior fidel.

            În primul rând, Betfair este o casă de pariuri licențiată care pune la dispoziția pariorilor o ofertă variată oferindu-le încredere deplină jucătorilor online. Regulile de joc se respectă cu precizie de ambele părți, iar ambianța este una extrem de plăcută.

            Dacă nu ai făcut-o până acum este momentul să îți deschizi un cont și să profiți de pachetul de bun venit. Bonusurile sunt extrem de atrăgătoare și motivează pariorii să parieze pentru a se bucura de o doză mare de adrenalină și entertainment.

            Descoperă oferta disponibilă în ultimele zile pe Betfair

            Iată care sunt avantajele de care beneficiezi dacă alegi să joci la această casă de pariuri.

            ·       Este o platformă de betting exchange

            Platforma licențiată Betfair este unică în România și este special creată pentru pasionați. Betfair ocupă un loc de top la nivel global pentru cei care preferă această formă de entertainment.

            ·       Betfair este o agenție ce denotă seriozitate și siguranță

            Betfair este o agenție cu rezonanță puternică care se respectă. Aici ai la dispoziție o largă diversitate de sporturi pe care poți să pariezi.

            Această platformă este extrem de apreciată și de către cei mai exigenți pariori fiindcă își respectă cliențîi și ii întâmpina cu oferte variate. Pe lângă bonusul de bun venit, vei primi și alte bonusuri diverse și vei beneficia promoții diverse.

            ·       Este platforma cea mai indicată pentru pariurile pe cai și ogari

            Betfair este o casă de pariuri care funcționează în deplină legalitate și care îți oferă posibilitatea de a paria pe câini și cai. Un alt avantaj constă în faptul că aceasta transmite live video atunci când se fac astfel de pariuri.

            ·       O agenție care îți pune la dispoziție servicii excelente

            Aici ești întâmpinat de un serviciu de live streaming, dar poți juca și pe mobil. Verifică cu atenție oferta online accesând site-ul și bucură-te de o ofertă sportivă bogată.

            Ești pasionat de pariuri sportive, dar încă nu ți-ai făcut un cont la o casă de pariuri online? Acum ai nenumărate motive pentru care merită să începi să pariezi. Pentru cei care preferă confortul, pariurile online reprezintă opțiunea ideală care nu necesită deplasări la casele sau agențiile de pariuri tradiționale.

            Poți paria atât de pe site-ul acestei case de pariuri, cât și folosind aplicatia pentru iOS sau Android. Dacă ai îndeplinit vârstă minimă legală de 18 ani acum este momentul să pariezi responsabil și să te bucuri din plin de fiecare moment de relaxare alături de echipele favorite.

            Cod galben de ninsori și vânt

              Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi noaptea şi până miercuri după-amiaza în zonele de munte din 20 de judeţe.

              În intervalul 6 aprilie, ora 23:00 – 7 aprilie, ora 18:00, în sudul Banatului, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. La altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi rafale de peste 80 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

              Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Braşov, Dâmboviţa, Maramureş, Sibiu, Argeş, Buzău, Gorj, Mureş, Suceava, Bacău, Caraş-Severin, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Prahova şi Vrancea.

              Potrivit meteorologilor, începând din noaptea de marţi spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele montane şi deluroase, vor predomina precipitaţiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15 – 20 litri/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.

              Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada.

              Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată ţara, cu temperaturi minime preponderent negative.

              Precipitaţii mixte, dar slabe cantitativ, se vor semnala pe parcursul zilei de marţi (6 aprilie) şi în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menţine deosebit de rece, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor local se va produce brumă.

              Ou de Paște construit numai din PET-uri

                Paștele este așteptat în acest an în familia cunoscutului inventator oneștean Vasile Lupu într-un mod original. Inventatorul, care în ultimele luni s-a dedicat unor soluții inedite de refolosire a bidoane de plastic pe care le acumulăm permanent, celebrele PET-uri, a construit de această dată din astfel de materiale un uriaș ou pascal.

                Lucrarea are 2,2 metri înălțime și 1,4 m lățime și conține bidoane colorate, pentru că și ouăle de Paște sunt vopsite corespunzător. Modelul inițial construit de inventator apare în trei culori, albastru, galben și roșu, pe care cunoaștem de pe drapelul nostru național. Un lanț de leduri face să apară pe acest ou simbolul creștinismului, crucea. Pentru a finaliza cum se cuvine lucrarea, autorul ei a folosit și ambalajele de plastic de la lumânările de Paște.

                Până acum, Vasile Lupu a construit, tot din PET-uri, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, un brad, dar a conceput și diferite modele de vaze și suporturi pentru flori, o originală moară de vânt, o turbină eoliană, o măsuță supraetajată pentru medicamente, dar și un arlechin și chiar un tanc din care apare militarul care îl conduce. Alte modele au fost „Cabana lupilor”, un model de adăpost sau de căsuță de vacanță, dar și o veritabilă cascadă în care apa curgea la nesfârșit și punea în mișcare câte o morișcă sau câte o rozetă și chiar mici figurine prinse fie înăuntrul bidoanelor de plastic, fie atașate de ele.

                Inventatorul vrea să demonstreze astfel că celebrele PET-uri, aruncate de obicei pe albiile râurilor, prin diferitele zone urbane sau rurale pe care le poluează, pot face oamenilor viața mai frumoasă.

                Vasile Lupu este cunoscut cititorilor noștri ca un prodigios autor de invenții și inovații medaliat în mai multe rânduri inclusiv cu aur la expozițiile și târgurile de inventică din țară și din lume, cu zeci de invenții la activ.

                Ce își doresc bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău

                  Anual, beneficiarii Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău primesc niște chestionare prin care transmit conducerii niște indicatori la anumite servicii, tocmai pentru ca anumite doleanțe să fie luate în considerare. Aceste chestionare sunt transmise beneficiarilor încă din luna ianuarie iar acum datele sunt centralizate.

                  Rezultatele sunt de peste 90% de foarte bine, după cum susține directoarea centrului, care ne-a specificat și indicatorii studiați: hrană, cazare, îngrijire, asistență medicală, asistență asigurată de medicul centrului, asistență socială, asistență psihologică, kinetoterapie și relația cu personalul.

                  „Dacă ar fi să facem o medie, ieșim cu peste 95% foarte bine. Sunt și unii care n-au vrut să răspundă, dar e dreptul lor. Anual facem aceste chestionare, iar răspunsurile sunt pentru serviciile pe anul 2020”, a precizat Magda Dimofte, directoarea căminului.

                  Printre propunerile bunicilor s-a remarcat un beneficiar care dorește mai mult masaj, iar masajul să vină la cameră. Unii nu mai doresc ficăței preparați într-un fel, ci…altfel. Iar altora nu le mai place supa de roșii. Alții nu mai vor cârnați, ci cremvurști, iar altora nu le mai place ceaiul de fructe de pădure. Toate aceste doleanțe vor trebui realizate, spune conducerea centrului, care va susține o ședință cu toate compartimentele, personalul fiind informat despre dorințele bunicilor, tocmai pentru a fi duse la îndeplinire.

                  10.000 de panseluțe în Bacău

                    A venit primăvara și s-a deschis front de lucru gospodarilor. Bine. Alții au furat startul și nu a contat faptul că vremea nu a fost tot timpul prielnică. În această situație se află și cei de la Direcția de Salubrizare Agrement și Parcuri (DSAP) Bacău, care, practic, nu s-au oprit de astă-toamnă din lucru. Că de treabă este și nu se termină niciodată.

                    Astfel, nu mai puțin de 10.000 de pansele au fost plantate anul acesta în tot orașul Bacău, operaține ce a durat toată săptămâna trecută, cu o medie de 2000 de flori pe zi. Acestea au ajuns în zona Războieni, la statuia lui Ștefan cel Mare, pe jardinierele de pe str. Nicolae Bălcescu și Mărășești, dar și la sensul giratoriu de pe str. Ștefan cel Mare. „Aceste panseluțe rezistă mai bine de o lună, depinde de vreme, și sunt și bienale, adică le putem avea și anul viitor”, au dat asigurări specialiștii DSAP care spun că plantele de vară vor fi plantate după 1 mai.
                    Tot în această perioadă, personalul DSAP este prins în alte lucrări, printre care eliminarea gardurilor metalice, toaletarea copacilor, greblat deșeuri șamd.

                    „Există zone în care sunt câteva probleme, cum ar fi Metalurgiei. Acolo nu s-a intervenit de foarte mult timp și, probabil, deșeurile de la platforma de gunoi din zonă plus lipsa simțului civic au dus la o situație deloc plăcută pe care noi am rezolvat-o. Încercăm să facem față tuturor cerințelor”, a declarat Bogdan Borș (foto), directorul Direcției de Salubrizare Agrement Parcuri, care a precizat și faptul că, momentan, se confruntă cu o lipsă de personal. „Dacă acum 20 de ani în acest serviciu erau peste 800 de lucrători, astăzi sunt doar 80”, a mai adăugat Bogdan Borș. Acesta a mai precizat că și simțul gospodăresc al băcăuanilor ar fi un real folos pentru păstrarea curățeniei și chiar înfrumusețarea orașului.

                    În altă ordine de idei, până acum, toate parcurile din Bacău, începând cu parcul Nord și până la Parcul Făgăraș au fost igienizate și s-au făcut toaletări unde a fost cazul. Parcul Gherăiești a intrat și el, weekendul trecut, în această operațiune. În perioada imediat următoare, după ce vor fi primite și materialele, va demara văruirea copacilor, activitate în care membrii Club 60+ a pensionarilor și-au anunțat deja sprijinul, așa cum o fac în fiecare primăvară.

                    Avantaje financiare pentru angajații din construcții

                      Persoanele care lucrează în construcții vor beneficia în continuare de anumite avantaje financiare, acordate de stat. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2028, pentru acest domeniu, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 3.000 lei. Acest salariu este valabil numai pentru sectoarele de activitate prevăzute la articolul 60, punctul 5 din Legea 227/2015 (Codul Fiscal), cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, angajații din aceleași domenii menționate la art.60, pct.5 din Legea 227/2015 vor contribui la sistemul public de pensii cu 21,25 la sută din veniturile salariale față de 25 la sută cât datorează cei care lucrează în celelalte sectoare de activitate. T

                      otodată, angajatorii din aceleași domenii de construcții nu datorează cota de contribuție de asigurări sociale pentru condiții deosebite și speciale de muncă. Nu în ultimul rând, persoanele care muncesc în domeniile de construcții prevăzute de art.60, pct.5 din Legea 227/2015 sunt scutite de plata contribuției la fondurile de pensii administrate privat, și în anul 2021. Dar, deși sunt aceste avantaje, și în construcții continuă să rămână neocupate mai multe locuri de muncă vacante.

                      În prezent, în acest domeniu sunt disponibile peste 150 posturi de zugrav (19), zidar-pietrar (10), zidar-rosar-tencuitor (13), constructor-finisor (5), dulgher (20), electrician în construcții (22), electrician întreținere în construcții (6), fierar-betonist (11), muncitor necalificat (55) etc. Și este de așteptat ca odată cu încălzirea vremii să crească oferta de locuri de muncă în construcții.

                      Aproape 9 milioane de lei, bani europeni, pentru Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”

                      Prin Programul Operațional Regional, axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, a fost semnată finanțarea de 8,82 de milioane lei pentru Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”. Proiectul a fost inițiat de autoritatea locală încă de anul trecut, iar echipa de implementare este de la Agenția de Dezvoltare Locală Bacău.

                      Concret, este vorba despre o finanțare europeană, coordonată de Ministerul Dezvoltării, prin care se vor realiza investiții specifice privind modernizarea și reabilitarea căminului, dar și liceului, lucrările propuse urmând să contribuie la creșterea eficienței energetice și, implicit, la
                      reducerea cheltuielilor destinate alimentării cu energie termică a clădirii. De asemenea, dotarea cu surse alternative de energie va contribui la reducerea emisiilor de CO2 și la creșterea consumului de energie din surse regenerabile.

                      „Este un proiect al Primăriei Bacău, cu fonduri europene, depus pe Axa 4. Un proiect ce vizează reabilitarea energetică a clădirilor. Vor fi reabilitate două corpuri de clădire, principalul corp al liceului – corpul A, cu săli de clase și laboratoare – și căminul împreună cu grădinița. O să se refacă absolut tot ce ține de instalații, inclusiv termoizolație, acoperiș și lucrări de arhitectură.”
                      prof. Remus Cazacu,
                      directorul CTC „N.V.Karpen”

                      Investiția are în vedere refacerea instalațiilor electrice, sanitare, de încălzire, de ventilație, de gaze, amenajarea și dotarea laboratoarelor, placări cu gresie și faianță, înlocuire uși interioare și montat linoleum, precum și lucrări exterioare la fațadă. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă sprijinirea dezvoltării urbane durabile prin realizarea investițiilor în educație, iar obiectivele specifice țin, pe lângă modernizarea și reablitarea infrastructurii, și de dezvoltarea capacității de învățare a elevilor prin îmbunătățirea condițiilor de lucru și cazare, dar și de reducerea abandonului școlar în cadrul Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”.

                      Spitalul de campanie de pe „Letea” rămâne un „tun” de milioane de euro

                        Saga spitalului modular de pe baza sportivă „Letea”, care zace nefolosit încă de la debutul pandemiei, pare că nu se va încheia foarte curând. Și asta în ciuda demersurilor făcute de autorități, inclusiv de procurorii DNA care, anul trecut, începuseră o anchetă in rem privind achiziția și amplasarea spitalului pe baza sportivă din Bacău.

                        Din informațiile pe care le deținem, neconfirmate de nimeni, în mod oficial, se pare că proprietarul amplasamentului de pe stadionul „Letea”, Compania Națională „Unifarm”, tot încearcă, de ceva timp, să scape de povara celor trei milioane de euro cheltuite pentru amenajarea sptitalului. Astfel, ar fi fost demarată procedura de înscriere la licitația de atribuire a ansamblului de 19 corturi conținând aparatură și mobilier medical pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Deocamdată, s-a înscris doar o firmă interesată de spitalul modular de la „Letea”.

                        „Nu am nicio informație legată de vreo licitație sau așa ceva. Am vorbit chiar la primărie. Știu doar că Unifarm încearcă, de ceva timp, să-l vândă. Și mai știu că nu este nimeni de la nivelul județului Bacău care să fie proprietar pe acest amplasament”, a arătat prefectul județului, Leonard Bulai.

                        „Cred că lucrurile au fost destul de grave, dacă s-a refuzat recepția”

                        Din păcate, nu s-a putut afla nimic oficial, nici măcar de către instituțiile statului cu reprezentare la nivel de județ, care au făcut numeroase demersuri în aflarea adevărului de la Baza „Letea”. În schimb, se știe că spitalul modular, achiziționat din Olanda, este păzit de o firmă angajată chiar de Unifarm, agenții de acolo interzicând inclusiv fotografierea obiectivului. Cert este că Inspectoratul pentru Situații de Urgență nici până acum nu a recepționat obiectivul, deși fuseseră înregistrate mai multe tentative, încă din vara trecută, când se terminase amenajarea acestuia. Și asta pentru că spitalul nu corespundea cu cele înscrise în caietul de sarcini. Mai pe românește, se pare că, din corturile care au costat statul 12 milioane de lei și care ar fi trebuit să-i găzduiască pe bolnavii de COVID-19, lipsesc lucruri esențiale, și nu doar câteva repere de doi lei.

                        „S-a cerut ceva prin caietul de sarcini și s-a primit cu totul altceva. Nu știu detalii despre amploarea acestei neconformități. Este posibil să fi fost numai lucruri individualizate. Dar, din moment ce s-a refuzat o recepție, mie mi-e clar că nu erau lucruri mărunte care să poată fi rezolvate. La urma urmei, dacă nu corespundea un pat sau ce aparatură mai era pe acolo, cred că se putea înlocui, astfel încât să se deblocheze situația. Cred că lucrurile au fost destul de grave, dacă s-a refuzat recepția”, a mai spus prefectul Leonard Bulai.

                        Cumpărarea în vederea donării

                        Mai notăm că, încă de anul trecut, fostul prefect PNL Sorin Ailenei, anunțase, ca variantă, posibilitatea valorificării amplasamentului prin găsirea „unor persoane dispuse să cumpere acea facilitate medicală, în scopul donării ulterioare”. Între timp, însă, lucrurile nu s-au mișcat în niciun fel, spitalul modular degradându-se pe zi ce trece. Nici măcar procurorii băcăuani nu par să fi ajuns la o concluzie vizavi de cercetările demarate în toamna trecută. Luna viitoare, se împlinește un an de când au fost demarate lucrările pentru amenajarea spitalului modular de pe „Letea”. În tot acest timp, secțiile COVID au fost burdușite cu bolnavi infectați cu noul coronavirus. Mulți dintre ei nu au supraviețuit.

                        Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Săptămână de foc

                        De azi și până duminică, prim-divizionara CSM Bacău va susține patru meciuri de campionat, dintre care două cu implicații directe asupra retrogradării (CSM Făgăraș și CSU din Suceava), iar alte două cu echipe situate pe podium: Dinamo și Potaissa Turda. Niciunul din jocurile „CSMeilor” nu e televizat.

                        Cu șapte rezultate utile în ultimele opt etape de campionat „CSMeii” băcăuani continuă lupta. După victoria împotriva Stelei și remiza cu dus-întors în compania Minaurului, prim-divizionara de handbal masculin a Bacăului se pregătește de o săptămână de foc la Cluj. Una cu patru meciuri în interval de cinci zile. Balul este deschis azi, la ora 13.00, de jocul cu CSM Făgăraș, din etapa a 21-a a Ligii Zimbrilor și va continua joi, de la ora 18.30, atunci CSM Bacău va da piept cu lidera Dinamo, în epilogul rundei a 22-a. La nici 24 de ore de la partida cu Dinamo, vineri, de la ora 13.00, băcăuanii vor susține un alt meci cu implicații directe asupra retrogradării, de data aceasta cu CSU din Suceava, pentru ca duminică, de la ora 18.40, în finalul etapei cu numărul 24, elevii lui Sandu Iacob să întâlnească a treia clasată, Potaissa Turda.

                        „Programul ne ajută întrucâtva având în vedere că începem cu finala pentru evitarea retrogradării directe, contra Făgărașiului. E un meci de care pe care, iar o victorie ne-ar scuti de o primă grijă. Va urma jocul cu Dinamo, unul pe care am putea să-l abordăm super-profi, în ideea de a ne lua în coarne cu ei, dar trebuie să fim realiști și să ne gândim care este cea mai bună variantă pentru noi, în condițiile în care a doua zi la prânz întâlnim Suceava. Având în vedere obiectivul nostru, partida cu Suceava este mult mai importantă, motiv pentru care trebuie să ne dozăm foarte bine eforturile pe parcursul acestei săptămâni, care se va încheia contra Potaissei Turda”, sună analiza antrenorului CSM Bacău, Sandu Iacob, care a adăugat că „două victorii în turneul de la Cluj sunt nu doar necesare, ci  și posibile”, și că „vrem să ne păstrăm apetitul pentru rezultate bune, chiar dacă datele problemei s-au schimbat. Parcursul nostru din ultima perioadă ne recomandă drept o altfel de echipă, motiv pentru care și adversarii se vor mobiliza altfel contra noastră”.

                        În afara mai vechiului accidentat Serhel, „CSMeii” nu vor conta la Cluj nici pe Capotă, însă l-au recuperat pe Iordachi. Azi, în etapa a 21-a, pe lângă confruntarea CSM Bacău- CSM Făgăraș, mai sunt programate partidele: CSU din Suceava- CSM Vaslui, Potaissa Turda- CSM Focșani 2007, Steaua- Magnum Botoșani, Minaur Baia Mare- CSM București, Dinamo- HC Buzău 2012, Poli Timișoara- CSM Reșița. Dobrogea Sud stă.

                        Clasamentul Ligii Zimbrilor: 1) Dinamo 55p., 2) Dobrogea Sud 48p., 3) Potaissa 47p., 4) Minaur 38p., 5) CSM București 36p., 6) Poli Timișoara 28p., 7-8) Steaua și CSM Focșani 27p., 9) HC Buzău 2012 26p., 10) CSM Vaslui 22p., 11) CSM Bacău 19p, 12) CSU din Suceava 17p., 13) CSM Făgăraș 15p., 14) CSM Reșița 6p., 15) Magnum Botoșani 1p.

                        Suboamenii n-au drepturi

                        Săptămâni în șir, în timpul protestelor #rezist, autoritățile nu au luat nici o măsură. Nu i-au împins pe manifestanți de pe carosabilul blocat, nu i-au amendat, nu i-au monitorizat, nu le-au trimis procesele-verbale acasă. Cu excepția mitingului de pe 10 august nu i-au atins pe manifestanți nici măcar cu o floare. I-au mângâiat doar frumos pe cap, s-au rugat de ei să respecte legea, le-au dat gratuitate pe tren ca să poată să ajungă la mitinguri. Nici măcar un singur manifestant nu a fost luat cu ambulanța și internat la Psihiatrie deși, să recunoaștem, erau câteva cazuri cronice. Din acest motiv mă nedumerește forța cu care autoritățile încearcă să reprime, acum, niște manifestații destul de anemice, trebuie să recunoaștem. Adică, dacă vom compara numărul manifestanților #rezist cu numărul celor de azi, o sa vedem că, oricâtă bunăvoință ar avea unii, tot nu se adună, acum, mai mult de 10 la sută din ce se aduna în vremurile trecute.

                        Așadar, de unde atitudinea asta „à la 1907” a autoritătilor? Un posibil răspuns ar fi legat de componența socială a protestatarilor. În vremurile #rezist ieșeau oameni din clasa de mijloc, studenți, IT-iști etc. Oameni percepuți a fi „categorie superioară”. „Übermenschen” – adică, în limbajul social fascistoidizat. Nu se face să te atingi de supraoameni. Au avocați, au bani de procese, au ONG-uri care-i îndrumă, politicieni care-i sprijină. Pe când actualii protestatari sunt de categorie inferioară. „Untermenschen”. Știrbi, urâți, asistați social, ne spun, cu dispreț, foștii protestatari de pe vremea tinerilor frumoși și liberi. Suboamenii nu au drepturi, nu au avocați, bani de purtat prin instanțe, nici măcar politicieni care să-i apere nu mai au. Pot fi martelați, tăbăciți, abuzați. Internați la Psihiatrie, ca pe vremea comuniștilor. Pot fi înjurați savant de intelectualii nației. Pot fi călcați în picioare.

                        În fond, ce știu ei despre libertate de o cer cu atâta forță?! De aceea o să vedeți că autoritățile nu dau doi bani pe cei care protestează acum din cauză că au rămas fără job, nu mai au ce pune pe masă, nu mai au cu ce-și îmbrăca familia. Ca pe vremuri, când săracilor li se spune că dacă n-au pâine, să mănânce cozonac, politicienii de la Putere îi îndeamnă pe săraci să nu se mai îngrămădească în magazine, ci să-și comande parizerul prin curier. Știm cu toții ce au pățit cei care recomandau cozonacul…

                        Volei feminin/ Divizia A1: Știința va continua în 5-8

                        Weekend-ul trecut s-a încheiat sezonul regulat al Diviziei A1 la volei feminin. Turneul cu numărul 12, desfășurat sub forma a trei grupe (la Bacău, la Medgidia și în Sala Rapid) mai avea puține lucruri de lămurit. Asta în condițiile în care se cunoșteau echipele ce vor continua faza a doua a campionatului în 1-4: CSM Târgoviște, Volei Alba Blaj, Dinamo București și CS Medgidia. Singura necunoscută era configurația turneelor 5-8 și 9-12 cu care va fi abordată faza a doua a competiției.

                        Verdictul final a propulsat-o pe Rapid în 5-8, în locul Belorului Galați, care va continua în 9-12. Clasată pe locul 6 (cea mai slabă poziție din ultimele decenii), cvadrupla campioană a României, Știința Bacău, merge în 5-8, plătind tribut unui buget care a împiedicat-o să-și construiască un lot cu priză la primele poziții. Ultimele două rezultate, înregistrate la turneul pe care l-a găzduit și care i-au adus victorii la limită, în cinci seturi, cu Belor Galați și CSO Voluntari 2005 (echipe inferioare din punctul de vedere al clasamentului) confirmă faptul că ediția 2020-2021 este una de dat uitării de către Știința, în speranța că, în perspectiva sezonului viitor, autoritățile locale și sponsorii vor avea o altă atitudine față de cea mai galonată echipă a Bacăului după Revoluție.

                        Rezultatele turneului 12

                        Grupa Bacău: Belor Galați- CSO Voluntari 2005 2-3 (-22, 23, 14, -15, -11), Știința Bacău- Volei Alba Blaj 0-3 (-14, -10, -25), Volei Alba Blaj- CSO Voluntari 2005 3-0 (22, 20, 25), Știința Bacău- Belor Galați 3-2 (17, -30, 21, -23, 12), Belor Galați- Volei Alba Blaj 0-3 (-23, -17, -11), CSO Voluntari 2005- Știința Bacău 2-3 (-18, 23, -22, 16, -14).

                        Grupa Medgidia: FC Argeș- CSM Târgoviște 0-3 (-17, -13, -15), CS Medgidia – Dinamo București 1-3 (21, -16, -18, -16), Dinamo București- CSM Târgoviște 0-3 (-23, -20, -25), CS Medgidia- FC Argeș 3-0 (15, 11, 16), FC Argeș- Dinamo București 0-3 (-16, -15, -21), CSM Târgoviște- CS Medgidia 3-0 (21, 22, 19).

                        Grupa Rapid: U NTT Data Cluj- CSM Lugoj 0-3 (-19, -16, -18), Rapid București – Medicina Târgu-Mutreș 3-0 (15, 16, 21), Medicina Târgu-Mureș- CSM Lugoj 0-3 (-19, -20, -17), Rapid București- U NTT Data Cluj 3-1 (-19, 12, 18, 19), CSM Lugoj – Rapid București 3-2 (-17, 19, 13, -27, 7), U NTT Data Cluj- Medicina Târgu-Mureș 1-3 (-14, -21, 15, -19).

                        Clasament: 1) CSM Târgoviște 62p., 2) Volei Alba Blaj 61p., 3) Dinamo București 48p., 4) CS Medgidia 41p., 5) CSM Lugoj 38p., 6) Știința Bacău 33p., 7) CSO Voluntari 2005 29p., 8) Rapid București 28p., 9) Belor Galați 27p., 10) FC Argeș 14p., 11) Medicina Târgu-Mureș 9p., 12) U NTT Data Cluj 6p.

                        Turneul 1 al fazei a doua a campionatului va avea loc la finalul acestei săptămâni, conform următorului program:

                        Locurile 1-4 , la Blaj, 9 aprilie: CSM Târgoviște- CS Medgidia, Volei Alba Blaj- Dinamo București. 10 aprilie: CS Medgidia- Dinamo București, CSM Târgoviște- Volei Alba Blaj. 11 aprilie: Volei Alba Blaj- CS Medgidia, Dinamo București- CSM Târgoviște.

                        Locurile 5-8, la Bacău, 9 aprilie: CSM Lugoj- Rapid București, Știința Bacău- CSO Voluntari 2005. 10 aprilie: Rapid București- CSO Voluntari 2005, CSM Lugoj- Știința Bacău. 11 aprilie: Știința Bacău- Rapid București, CSO Voluntari 2005- CSM Lugoj.

                        Locurile 5-9, la Pitești, 9 aprilie: Belor Galați- Medicina Târgu-Mureș, FC Argeș- U NTT Data Cluj. 10 aprilie: Medicina Târgu-Mureș- U Cluj, Belor Galați- FC Argeș. 11 aprilie: FC Argeș- Medicina Târgu-Mureș, U NTT Data Cluj- Belor Galați.

                         

                        Răcăciuni: Voluntarii au plantat pomi în zona Berendești, afectată de alunecări de teren

                          Circa 100 de voluntari din Răcăciuni, convocați de primarul localității, Lucian Cheța, și-au dat întâlnire, zilele trecute, pentru a demara campania din acest an de împădurire a zonelor comunei afectate de eroziune. La inițiativă, au subscris atât elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Răcăciuni, alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic Nicolae Bălcescu, cât și angajați ai primăriei, împreună cu numeroși alți voluntari. De notat și prezența deputatului PSD Costel Dunava care, cot la cot cu restul voluntarilor, a participat activ la refacerea fondului forestier din zonă.

                          Astfel, au fost plantate câteva sute de puieți de salcâm, într-o zonă cunoscută drept Berendești, cătun unde, în anul 2015, a avut loc o alunecare masivă de teren. Atunci, 12 familii formate din 43 de persoane, dintre care 18 copii, au fost nevoite să-și părăsească domiciliile, fiind mutate, ulterior, în spații modulare, asigurate de prefectură.

                          ULTIMELE ȘTIRI