Săptămâni în șir, în timpul protestelor #rezist, autoritățile nu au luat nici o măsură. Nu i-au împins pe manifestanți de pe carosabilul blocat, nu i-au amendat, nu i-au monitorizat, nu le-au trimis procesele-verbale acasă. Cu excepția mitingului de pe 10 august nu i-au atins pe manifestanți nici măcar cu o floare. I-au mângâiat doar frumos pe cap, s-au rugat de ei să respecte legea, le-au dat gratuitate pe tren ca să poată să ajungă la mitinguri. Nici măcar un singur manifestant nu a fost luat cu ambulanța și internat la Psihiatrie deși, să recunoaștem, erau câteva cazuri cronice. Din acest motiv mă nedumerește forța cu care autoritățile încearcă să reprime, acum, niște manifestații destul de anemice, trebuie să recunoaștem. Adică, dacă vom compara numărul manifestanților #rezist cu numărul celor de azi, o sa vedem că, oricâtă bunăvoință ar avea unii, tot nu se adună, acum, mai mult de 10 la sută din ce se aduna în vremurile trecute.
Așadar, de unde atitudinea asta “à la 1907” a autoritătilor? Un posibil răspuns ar fi legat de componența socială a protestatarilor. În vremurile #rezist ieșeau oameni din clasa de mijloc, studenți, IT-iști etc. Oameni percepuți a fi “categorie superioară”. “Übermenschen” – adică, în limbajul social fascistoidizat. Nu se face să te atingi de supraoameni. Au avocați, au bani de procese, au ONG-uri care-i îndrumă, politicieni care-i sprijină. Pe când actualii protestatari sunt de categorie inferioară. “Untermenschen”. Știrbi, urâți, asistați social, ne spun, cu dispreț, foștii protestatari de pe vremea tinerilor frumoși și liberi. Suboamenii nu au drepturi, nu au avocați, bani de purtat prin instanțe, nici măcar politicieni care să-i apere nu mai au. Pot fi martelați, tăbăciți, abuzați. Internați la Psihiatrie, ca pe vremea comuniștilor. Pot fi înjurați savant de intelectualii nației. Pot fi călcați în picioare.
În fond, ce știu ei despre libertate de o cer cu atâta forță?! De aceea o să vedeți că autoritățile nu dau doi bani pe cei care protestează acum din cauză că au rămas fără job, nu mai au ce pune pe masă, nu mai au cu ce-și îmbrăca familia. Ca pe vremuri, când săracilor li se spune că dacă n-au pâine, să mănânce cozonac, politicienii de la Putere îi îndeamnă pe săraci să nu se mai îngrămădească în magazine, ci să-și comande parizerul prin curier. Știm cu toții ce au pățit cei care recomandau cozonacul…
