Acasă Blog Pagina 1744

DEMOGRAFIE: Nașteri puține, decese multe

    În luna ianuarie a acestui an, conform datelor Direcției Județene de Statistică Bacău, s-au născut în județ 399 de copii, față de 505 în luna ianuarie 2020. La decese, raportul este invers: 902 decedați în prima luna a acestui an și 858 decedați în perioada similară a anului trecut. Astfel, sporul natural (diferenta dintre nașteri și decese) a fost, în ianuarie 2021, de minus 503 persoane față de minus 353 în ianuarie trecut. Căsătoriile au continuat traiectoria descendentă: 141 față de 171, iar la divorțuri se menține același trend: 59 în ianuarie 2021 față de 69 în ianuarie 2020. Conform Direcției Județene de Statistică, municipiul Bacău ar avea o populație de 196.886 de locuitori, din care 93.564 bărbați și 103.322 femei, ceea ce înseamnă o diferență de 9.758 de femei. În mediul urban din județ locuiesc 167.157 de bărbați și 182.018 femei, în vreme ce în mediul rural, raportul este invers: 196.104 bărbați și 190.297 femei.

    Eduard Burghelea, director interimar la Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău

      Urmare a încetării mandatului de manager al Elizei Noemi Judeu, Eduard Burghelea (27 ani), actor al Teatrului Municipal Bacovia, a fost desemnat de către primarul Lucian Stanciu Viziteu pentru funcția de director interimar.

      „Tinerețea îmbogățită de studii postuniversitare în domeniu, faptul că este de câțiva ani un membru al echipei «Municipalului» băcăuan, cursurile de management cultural și preocuparea sa pentru mulidisciplinaritate și pentru apropierea tinerilor de cultură, inclusiv a tinerilor din medii sociale defavorizate, sunt atuurile care m-au convins să-i acord credit pentru următoarele patru luni lui. Știu că pandemia face dificilă misiunea sa, dar am încredere nu doar în CV-ul său, ci și în energia lui. În plan cultural am aceleași așteptări ca ale oricărui spectator băcăuan: să ne bucurăm de reușitele actorilor în piese de teatru de referință. În plan administrativ, există toată deschiderea noastră, ca Primărie, pentru susținerea economică a instituției și, din nou, am aceleași așteptări ca ale oricărui băcăuan: să fie cheltuit bugetul cu atenție și cu folos. Îi mulțumesc doamnei Eliza Noemi Judeu pentru cei cinci ani în care a ocupat funcția de director!”, a scris primarul Bacăului pe pagina sa de facebook.

      Bilanț: Sute de controale, dosare penale și amenzi în acțiuni de combatere a tăierilor ilegale de material lemnos

        Una din priorităţile poliţiştilor băcăuani o reprezintă prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale şi sustragerii de arbori de pe raza judeţului, atât din fondul forestier de stat, cât şi din fondul forestier privat, precum şi transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

        De la începutul acestui an, în domeniul silvic, la nivelul județului Bacău s-a acționat în cadrul Planului comun de măsuri privind prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării de Jandarmi Mobile, Direcției Silvice, Gărzii Forestiere Județene și al Biroului Vamal.

        În activităţile desfăşurate de structurile de ordine publică pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, sa acordat o atenţie deosebită tăierilor ilegale şi sustragerii de arbori de pe raza judeţului, atât din fondul forestier de stat, cât şi din fondul forestier privat, precum şi transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

        Au fost desfășurate 347 de controale în fondul forestier, pe linia depozitării materialului lemnos și a legalităţii transportului materialului lemnos, în cadrul cărora au fost verificate 927 de vehicule. În contextul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au efectuat cercetări în cadrul a 173 de dosare penale şi au fost puse în executare 16 mandate de  percheziții domiciliare. Totodată, au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale conform  Legii 171/2010  în valoare totală de 100.630 lei, iar ca masură complementară au fost confiscaţi 545,23 m.c. material lemnos în valoare de 148.200 de lei.

        Şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat activităţi conform domeniilor specifice date în competenţă, printre care şi cel al exploatării prelucrarii și comercializării materialului lemnos. În acest sens au desfășurate acţiuni și verificări economice, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcției Silvice Bacău, la operatorii economici de profil, ocazie cu care au fost constatate și aplicate un număr de 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 49.500 lei, fiind dispusă totodată măsura complementară de confiscare valorică a materialului lemnos, respectiv 106,05 m.c.,  în valoare totală de 46.443 lei.

        Investițiile în Sănătate, o prioritate pentru Consiliul Județean Bacău

          Investițiile în modernizarea şi extinderea secțiilor de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, precum şi îmbunătățirea calității și eficienței actului medical sunt prioritare în bugetul Consiliului Județean pe 2021, dă asigurări Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

          După cum se știe deja, la SJU Bacău se construieşte, cu fonduri europene, heliportul spitalului şi se extinde Unitatea de Primiri Urgențe, iar odată cu punerea în funcțiune a acestor obiective capacitatea SJU de intervenție pe cazuri de urgență va creşte. Concomitent, avansează lucrările la extinderea secției Radioterapie şi instalarea celui de-al doilea accelerator de particule, investiție care va conduce la dublarea capacității de tratare a pacienților oncologici şi la asigurarea continuității schemelor de tratament.

          „Recent, Consiliul Județean Bacău a aprobat și indicatorii unui nou obiectiv de investiții, respectiv transformarea pavilionului administrativ al SJU Bacău într-o creșă pentru copiii angajaților și ai personalului medical. Toate aceste inițiative, precum şi parteneriatele pe care le vom derula cu autoritățile locale, în domeniul medical, atestă preocuparea CJ pentru creşterea rezilienței sistemului sanitar județean şi consolidarea rezistenței acestuia în fața provocărilor pandemice prezente şi viitoare.”
          Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

          Un eveniment de excepție organizat de ISJ Bacău, departamentul Proiecte Educaționale Europene, cu ocazia Zilei internaţionale a sportului pentru dezvoltare și pace

            Anual, din 2013, pe 6 aprilie este celebrată Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare și pace, arătând că sportul are puterea de a duce schimbări la nivel social, de a ajuta la dezvoltarea comunităţilor şi de a încuraja pacea şi înţelegerea atât la nivel national, cât şi mondial. Mai ales acum, când pandemia de coronavirus a bulversat întreaga planetă, invitaţii de excepţie, personalități sportive românești, antrenori, profesori de educație fizică, în cadrul Seminarului internațional „Promovarea Sportului pentru Dezvoltare și Pace”, au demonstrat câtă nevoie avem de sport, pace şi unitate.

            Obiectivele vizate:

            – conștinetizarea importanței activității fizice (crearea unui stil de viață sănătos), a eticii sportive (noțiuni ca fair-play, integritate, lupta împotriva fenomenului bullying) și formarea abilităților de viață;

            – dezvoltarea abilităților de viață și a oportunităților de orientare a carierei tinerilor prin sport;

            Au răspuns provocării de a dialoga într-un cadru online despre efectele benefice ale educaţiei fizice și sportului o serie de personalităţi ale lumii sportului:

            • Prof. univ. dr. Ababei Radu – Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii
            • Prof. Iacob. F. Sandu, antrenor principal CSM Handbal Bacău, European Handball Federation master coach
            • Prof. Acsinte Alexandru – Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, lector al Federației Europene de Handbal, preparator fizic și antrenor handbal CSM Bacău
            • Prof. antrenor Melinte Mihaela – SCM Bacau, fost sportiv performanță, de 12 ori campioană națională, campioană europeană și mondială la proba aruncarea ciocanului
            • Antreprenor Florin Lovin, fost fotbalist deținător a trei titluri de campion al României
            • Reut Alina-Andreea, psiholog clinician la Clubul Sportiv Municipal Bacău
            • Mihalcea Mihaela – kinetoterapeut, antrenor fitness Gymnastic Club Bacău și tehnician nutriționinist

            Pentru a marca importanţa zilei, doamna Inspector Școlar pentru Proiecte Educaționale, prof. Rotaru Ana-Maria, a realizat un scurt montaj cu personalităţi ale vieţii sportive, oameni care se alătură efortului global de a încuraja pe toată lumea să rămână optimistă şi activă.

            Moderatorii evenimentului:doamna Inspector Școlar pentru Proiecte Educaționale, prof. Rotaru Ana-Maria – ISJ Bacău și domnul Inspector Școlar de specialitate educație fizică, prof. Vrînceanu Iulian – ISJ Bacău.

            Felicitări și tuturor cadrelor didactice implicate, organizatorilor care promovează sportul şi abordările pentru un still de viaţă sănătos în parcursul educaţional al elevilor!

            Acest eveniment s-a desfăşurat în colaborare cu Asociaţia Dascăli Emeriţi.

            Vacanță activă în grădinițe

            Ministerul Educației a anunțat că pe perioada vacanței de primăvară pot fi deschise mai multe grădinițe, cu avizul direcţiilor de sănătate publică. Numărul acestora diferă de la o săptămână la alta, în funcție de cereri și disponibilitatea personalului. S-a creat și cadrul legal pentru ca aceste unități de învățământ preșcolar să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada acestei vacanţe, prelungită până pe 4 mai. Măsura este luată și pentru a ajuta părinții, care nu pot lipsi de la locul de muncă, să aibă unde să-și ducă micuții pe timpul vacanței. Cererile se depun la școlile de care aparțin aceste grădinițe.

            În județul Bacău sunt deschise în această perioadă următoarele grădinițe:

             În săptămâna 5-9 aprilie, două grădinițe cu program prelungit, din Bacău, respectiv:

            • Grădinița nr. 18 (care a aparține de Școala „Al.I.Cuza”),
            • Grădinița „Agricola”.

             În săptămânile 12-23 aprilie, 11 grădinițe cu program prelungit, respectiv:

            • Grădinița nr. 12 Step by Step (ce aparține de Colegiul de Artă „G. Apostu),
            • Grădinița din cartierul CFR (care ține de Liceul „A. Saligny”),
            • Grădinița Letea (ce aparține de Liceul „D.Mangeron”),
            • Grădinița nr. 24, cartier Aviatori (structură a Școlii „Dr. Alexandru Șafran”),
            • Grădinița nr. 28 (care aparține de Școala „G. Bacovia”),
            • Grădinița „Rază de Soare” (structură a Școlii „Mihai Drăgan”),
            • Grădinița nr. 31 (ce aparține de Școala „Nicolae Iorga”),
            • Grădinița nr. 21 (ce ține de Școala nr. 10),
            • Grădinița nr. 18 (care a aparține de Școala „Al.I.Cuza”),
            • Grădinița „Agricola”,
            • Grădinița „Mărunțica” (structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Slănic Moldova).

             În săptămâna 26-29 aprilie, 8 grădinițe, respectiv:

            • Grădinița din cartierul CFR (care ține de Liceul „A. Saligny”),
            • Grădinița Letea (ce aparține de Liceul „D.Mangeron”),
            • Grădinița nr. 24, cartier Aviatori (structură a Școlii „Dr. Alexandru Șafran”),
            • Grădinița nr. 28 (care aparține de Școala „G. Bacovia”),
            • Grădinița nr. 31 (ce aparține de Școala „Nicolae Iorga”),
            • Grădinița nr. 21 (ce ține de Scoala nr. 10)
            • Grădinița nr. 18 (care a aparține de Școala „Al.I.Cuza”),
            • Grădinița „Agricola” Bacău.

            La acestea se adaugă grădinițele cu program normal, respectiv:

            • în Bacău – Grădinița 26 (ce aparține de Școala „Al. I Cuza”) și Grădinița nr. 7 (Școala „Nicu Enea”)
            • în Slănic Moldova – grădinița Școlii Gimnaziale nr. 1,
            • în Tg. Ocna – grădinița Școlii Gimnaziale nr. 2
            • în Dofteana – grădinița cu program normal și grădinița cu program prelungit ce aparțin de Școala Gimnazială „Scarlat Longhin”
            • în Lespezi – grădinița Școlii Gimnaziale Lespezi,
            • Ghimeș Făget – grădinița Școlii Gimnaziale „Dani Gergely”,
            • în Livezi – grădinița Școlii Gimnaziale nr.1 ,
            • în Mărgineni – grădinița Școlii Gimnaziale „Al Piru” Mărgineni,
            • în Nicolae Bălceascu – grădinița Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu,
            • în Pîrjol – grădinița Școlii Gimnaziale Pîrjol.

            Sunt deschise în această perioadă și 10 grădinițe particulare, respectiv 8 în Bacău, una în Onești și una în Tg. Ocna.

            Recomandările polițiștilor, în  contextul vacanței de primăvară

            Pentru părinți: învățați copilul să țină ușa casei închisă și să nu permită accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de cineva din familie; controlați și monitorizați accesul copiilor la rețelele de socializare, în cazul în care cineva din mediul on-line îl face să se simtă inconfortabil sau îi provoacă teamă, trebuie să renunțe la comunicarea cu acea persoană și să vă spună imediat; amintiți-le că trebuie să respecte regulile de circulație, atât atunci când se deplasează pe stradă în calitate de pietoni, cât și atunci când merg la plimbare cu trotineta, bicicleta sau patinele cu rotile; spuneți-le să evite violenţa verbală deoarece cuvintele pot răni mai mult decât faptele; pentru rezolvarea neînţelegerilor cu colegii sau prietenii e important să apeleze la sprijinul unui adult, oferiți-le atenție, afecțiune, grijă și implicare, sunt cele mai importante în conturarea unei personalități responsabile și echilibrate.

            Pentru copii: încuiați ușa după ce intrați în casă sau după ce părinții pleacă la serviciu și nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul folosit; în lift nu urcaţi niciodată cu persoane pe care nu le cunoaşteţi deoarece pericolul este mare, au fost cazuri când infractorii au agresat copiii şi i-au deposedat de bunuri. Dacă nu cunoaşteţi persoana care aşteaptă liftul, refuzaţi să intraţi motivând că trebuie să aşteptaţi pe cineva; atenţie la obiectele de valoare purtate la vedere, care pot atrage atenţia hoţilor, pentru a nu fi o victimă a furturilor, nu luaţi cu voi sume mari de bani; anunţaţi poliţia ori de câte ori vi s-a furat telefonul, o sumă de bani sau orice alt obiect personal; în deplasarea pe stradă, principala preocupare trebuie să fie siguranţa personală, regulile de conduită și de circulaţie trebuie respectate întotdeauna pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite sau accidente rutiere, şi nu de teama unei sancţiuni; nu postați pe rețelele de socializare informații care ar putea fi folosite împotriva voastră sau care v-ar putea aduce un prejudiciu de imagine; nu uitați că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat! Evitaţi plimbările şi deplasările la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi într-o zonă mai îndepărtată a oraşului, după lăsarea întunericului încercaţi să mergeţi în grup şi, pe cât posibil, pe străzi iluminate. Majoritatea infracţiunilor se comit sub adăpostul întunericului; Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul. Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive.

            Handbal feminin/ CN Junioare 3: CSȘ Bacău, turneu la Botoșani

            De mâine și până duminică, Sala Polivalentă din Botoșani va găzdui cel de-al doilea turneu al Seriei A din cadrul Campionatului Național de handbal feminin rezervat junioarelor 3. Cu o singură repriză pierdută în primul turneu, derulat pe teren propriu, CSȘ Bacău abordează cele trei jocuri de la Botoșani din postura de lideră autoritară a grupei. Echipa antrenată de Georgiana Vântu și Marius Căpușă are ca obiectiv calificarea în Grupa Valoare, accesibilă primelor două claste din grupe.

            Programul turneului de la Botoșani

            Vineri, 9 aprilie, ora 15.00: LPS Suceava- LPS Iași. Ora 17.40: CSȘ Bacău- CSO Buhuși.

            Sâmbătă, 10 aprilie, ora 12.00: CSȘ Bacău- LPS Suceava. Ora 14.40: CSO Buhuși- LPS Iași.

            Duminică: 11 aprilie, ora 10.00: LPS Suceava- CSO Buhuși. Ora 12.40: LPS Iași- CSȘ Bacău.

            Clasament Grupa A: 1) CSȘ Bacău 17p., 2) CSO Buhuși 12p., 3) LPS Iași 9p., 4) LPS Suceava 4p.

            Arheologia industrială de pe Valea Trotușului, transpusă în jetoane

              Istoria Văii Trotușului poate fi acum cunoscută și interpretată și datorită pasiunii unui inginer chimist, dar și artist plastic și ziarist totodată, Dorel Bălăiță, cercetător și colecționar de jetoane emise de-a lungul timpului de 23 de întreprinderi și unități comerciale din 15 localități ale zonei. În volum, pe 160 de pagini, sunt prezentate 62 de jetoane. Sunt valorificate, astfel, izvoare istorice locale foarte puțin cunoscute, iar unele dintre ele inedite. Volumul este considerat chiar de autor ca o veritabilă carte de arheologie industrială.

              „Volumul de față, spune autorul, se dorește a fi o contribuție la istoria locală a Văii Trotușului văzută prin prisma acestor obiecte monetiforme, jetoanele. Deși tratate cu o oarecare rezervă de numismați, jetoanele reprezintă documente istorice autentice, cel puțin în domeniul cercetării istoriei locale sau a unei ramuri industriale, izvoare de informații suplimentare care oglindesc aspecte din viața economică și socială a unei comunități sau a unei entități economice care a jucat un anumit rol în istoria unei localități ori a unei regiuni.”

              Jetoanele au fost emise de diverse instituții sau firme, întreprinderi industriale, exploatări forestiere, cariere de piatră, mine, bănci, închisori, cluburi, restaurante, cafenele, cofetării, berării, moșii, asociații, cazinouri etc. Scopul emiterii era înlocuirea de monedă măruntă, lansarea unor mijloace de fidelizare și de marketing, a unor mijloace de plată și de recompensare suplimentară a muncii angajaților, unități de măsură ale unui produs vândut, instrumente de decont intern între angajații aceleași firme, mijloace de evidență pentru o mai ușoară contabilizare a muncii prestate ori pentru a atesta plata unei contribuții bănești etc.

              „Din a doua jumătate a Secolului al XIX-lea, mai spune Dorel Bălăiță, în România, la unele întreprinderi care aveau amenajate cantine sau magazine de consum proprii, o parte din salarii erau plătite uneori în avans, utilizându-se astfel de jetoane care nu puteau fi întrebuințate decât acolo. Erau un fel de «strămoși» ai tichetelor de masă de astăzi. Așa erau jetoanele fabricilor de cherestea de pe Valea Trotușului, prezentate în volum, sau ale Fabricii de geamuri de la Ciobănuș. Cantinele nu aveau înțelesul de astăzi, ci erau mai degrabă magazine universale, de unde lucrătorii forestieri puteau să-și procure cele necesare traiului, alimente ori unelte sau îmbrăcăminte. Deoarece fabricile erau, în general, în zone izolate, patronii veneau în sprijinul muncitorilor amenajând astfel de băcănii în apropierea lor. Uneori prețurile erau mai ridicate decât în magazinele din localitățile cele mai apropiate, stârnind nemulțumirea angajaților.”

              Jetoanele prezentate în acest volum fac parte din colecții particulare (inclusiv cea a autorului cărții) din țară și din străinătate sau aparțin colecțiilor unor muzee din România.

              Dorel Bălăiță: „Martori ignorați ai istoriei, jetoanele ascund într-o bucățică de metal destine uitate ale unor entități economice, ale unor persoane sau ale unor familii, monumente ori clădiri care au jucat în trecut un rol important în viața unor comunități locale sau au influențat destinele unor persoane.”

              Sclavia albă

              Într-o lume întoarsă cu fundu-n sus în urma acțiunilor activiștilot BLM, care vor să interzică muzica clasică, scrierile clasice și chiar matematica pe motiv că ar fi rasiste, aștept să prind un activist din ăsta și să-l întreb dacă știe ceva de sclavia albă. Pentru că, înainte ca negrii să fie răpiți din Africa pentru a fi vânduți ca sclavi în America, au fost sclavii albi, de origine europeană, în principal irlandezi. Fără a fi neapărat o sursă istorică, va invit să recitiți „Odiseea căpitanului Blood”, carte în care este descris cu lux de amănunte cum condamnaților la moarte din Anglia le era comutată pedeapsa în munca silnică și erau vânduți în „Indiile de Vest”.

              L-aș întreba pe activist dacă știe cine au fost tătarii și când au năvălit prima dată în Europa, omorând și luând sclavi. Dacă ar ști măcar puțină istorie, ar putea să-mi răspundă că „pe la 1200 și ceva”. Ei, bine, la mijlocul veacului Luminilor, fix la 1758, Moldova era victima ultimei mari invazii, după ce 80.000 de tătari s-au răsculat și au prădat țara. Au jefuit, ucis, dat foc la tot ce au prins. Au luat 40.000 de robi, din care 30.000 de tineri nu s-au mai întors niciodată. Jumătate din tineretul Moldovei a fost luat în sclavie și vândut la Stambul.

              Nu mai discutăm de dacii luați sclavi de romani după războaiele de la 101-102 și 105-106. De secolele năvălirilor barbare care au robit tot ce au putut. Ba, chiar, am putea echivala iobăgia tot cu un fel de sclavie, mai rea, pentru că țăranul trebuia să-și producă singur mâncarea și hainele, în vreme ce un sclav le primea de la stăpân.

              De 2000 de ani suntem luați în sclavie și nu ne mai plângem. Nu cerem compensări, nu cerem să se scoată clasicii din manuale, nu cerem să se interzică Bach și Beethoven, nu vrem să se schimbe matematica pe motiv ca e prea grea. Ce nu știm, învățăm, citim, cerem sfaturi. Pe vremuri, când se mai vindeau CD-uri și casete în târguri, se auzea Vivaldi, semn că muzica clasică ajunsese măcar acceptată, dacă nu chiar căutată. Când ai de cărat un sac, ai două soluții, să te vaieți că nu o poți face și să ceri interzicerea lui, sau să-ți antrenezi mușchii ca să urnești sacul…

              Atletism/ CN Seniori: Adelina Panaet, campioană națională

              Un nou titlu național în contul atletismului băcăuan în 2021. Duminica trecută, la Timișoara, Adelina Elena Panaet a cucerit aurul în proba de 10.000 m feminin la Campionatul Național pentru Seniori. Sportiva antrenată de Cristina Alexe la CS Știința Bacău a terminat cursa cu timpul de 32 de minute, 44 secunde și 41 de sutimi, fiind urmată de arădeanca Liliana Maria Dragomir la un minut, 36 secunde și 18 sutimi.

              La masculin, primul loc a revenit lui Ilie Alexandru Corneschi (CSM Craiova), cu rezultatul de 30:22.59. În vârstă de 28 de ani, pe care îi va împlini pe 5 iunie, Adelina Panaet vine după un 2020 în care s-a laureat campioană națională atât la 3.000 m, cât și la 5.000m.

              La muncă, în Spania

                Din cele peste 1.000 locuri de muncă oferite în prezent de mai multe firme din țări aflate în Spațiul Economic European, nu mai puțin de 900 sunt în Spania. Acestea sunt puse la dispoziție de firma Surexport Compania Agraria, din regiunea Huelva, localitatea Almonte. Firma spaniolă are nevoie de lucrători în agricultură, la recoltarea căpșunilor, zmeurei, murelor și afinilor. Cei care vor fi selectați pentru a munci la această firmă vor lucra 6 ore și jumătate pe zi, cu pauză de 30 minute. Din cele 900 locuri, 600 sunt pentru femei, iar restul de 300, pentru 150 cupluri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 ani.

                Solicitanții trebuie să aibă experiență în agricultură și să fie capabili să recolteze fructele menționate mai sus la temperaturi ridicate în primăvară, în sere. Nu trebuie să știe o limbă străină. Lucrătorii vor fi remunerați, pe card, cu un salariu brut de 44,99 euro/zi, din care se vor scădea asigurările de sănătate și TVA-ul, astfel că netul va fi de 41,29 euro/zi. La sfârșitul campaniei de recoltare, persoanele noi vor primi un bonus de 0,70 eurocenți /zi, iar cele care au mai lucrat la firmă vor lua 0,80 eurocenți/zi. Orele suplimentare vor fi plătite cu 7,47 euro brut/oră. Cazarea va fi asigurată gratuit de către companie, dar lucrătorii vor plăti utilitățile (electricitatea, apa, gunoiul și butelia), respectiv 1,73 euro/zi din salariul net.

                Călătoria în Spania va fi suportată de companie, dar în cazul în care lucrătorul nu va efectua două luni din contract, atunci i se va reține costul transportului, din ultimul salariu. Întoarcerea în România va fi plătită de către lucrător. Contractul de muncă va fi pe 3, 6 sau 9 luni, cu o perioadă de probă de 15 zile.

                Persoanele interesate, cu domiciliul în județul Bacău, care corespund cerințelor posturilor oferite, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), la numărul de telefon 0234541676, pentru a fi înregistrate în baza de date referitoare la munca în străinătate. Înscrierea se face prin consimțământul tip (se completează la sediul agenției), copia după actul de identitate, declarația pe propria răspundere privind starea de sănătate, CV-ul și numărul de securitate socială din Spania, acolo unde este cazul. Termenul pentru depunerea dosarului la AJOFM Bacău este 15 aprilie 2021. Persoanele selectate pentru a lucra în Spania vor fi contactate de către angajator.

                Există vreo țară în care dihania să fie atât de turbată?

                • Există vreo țară în care pensiile să fie mai mari decât salariul pe care l-a avut angajatul? Și nu orice pensii, ci chiar și de 78.634 de lei, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi doar o pensie de 5.205 lei.
                • Există vreo țară (de care ar râde în hohote până și Kafka) în care angajații unei instituții de stat să-și stabilească singuri cuantumul salariilor, bonusurilor și pensiilor? Bașca alte privilegii.
                • Există vreo țară în care Justiția să tărăgăneze în așa fel procesele, încât unii infractori notorii să scape de pedeapsă la adăpostul prescripției vinovăției?
                • Există vreo țară normală în care nici pe vremuri de pandemie foarte multe școli să nu beneficieze de serviciile unui medic școlar?
                • Există vreo țară în care primarul să nu poată fi tras la răspundere pentru deranjul din serviciile de apă, canalizare, furnizare de curent electric etc., din cauză că acestea sunt gestionate de firme care sfidează cetățeanul, lăsându-i acestuia doar dreptul de a reclama nemulțumirile unui robot plictisit pe care nu-l doare nici măcar în cotul de tinichea?
                • Există vreo țară estic-europeană, în afară de Ungaria, care n-a desecretizat și încă nu a renunțat la spiritul Directivelor din iunie 1947 emise de NKDV cu privire la promovarea incompetenților, birocratizarea excesivă, încurajarea corupției și a fabricilor de diplome, hăituirea medicilor, profesorilor și a specialiștilor de tot felul, a cetățeanului onest?
                • Există vreo țară cu pretenții democratice în care zisa lui Nietzsche din „Așa grăit-a Zarathustra” – „Statul e cel mai rece din toate dihăniile reci: minte cu răceală şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: «Eu, statul, eu sunt norodul!»” – să se potrivească precum o mănușă? Există vreo țară în care dihania să fie atât de turbată?…

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Contra lui Dinamo, cu gândul la CSU din Suceava

                Învingătoare marți, cu 38-33 împotriva Făgărașiului, CSM Bacău se pregătește de două partide de campionat în decurs de nici 24 de ore: azi, de la 18.30, cu lidera, și mâine, de la ora 13.00, în compania formației aflate în spatele său cu un loc.

                Jos, sus, jos, sus. Mai exact, un mini-turneu de Liga Zimbrilor la curent alternativ pentru CSM Bacău în această săptămână, la Cluj. După victoria de marți, cu 38-33 contra Făgărașiului, o concurentă directă pentru evitarea retrogradării directe, băcăuanii vor întâlni în această seară de la ora 18.30, lidera Dinamo București. Vineri, la numai 17 ore de la finalul confruntării cu Dinamo, CSM Bacău (opt rezultate utile din nouă în mandatul lui Sandu Iacob), va reveni pe teren pentru un nou joc cu implicații în zona retrogradări: cel în compania formației aflate în spatele său cu un loc, CSU din Suceava. Pentru ca duminică, în runda a 24-a, care pune punct turneului clujean, „CSMeii” să-și măsoare forțele cu vice-lidera Potaissa Turda. Din aceste trei jocuri rămase de disputat, cel mai important este, evident, cel cu CSU din Suceava, programat vineri, la ora 13.00. Motiv pentru care devine limpede că CSM Bacău nu va apăsa pe accelerator contra lui Dinamo.

                „Asta nu înseamnă sub nicio formă că ne dăm la o parte din fața lui Dinamo. Dar trebuie să gestionăm foarte bine situația, astfel încât să avem o prestație cât mai aproape de potențialul nostru maxim la partida de vineri, împotriva Sucevei. La mijloc fiind o perioadă foarte scurtă de timp, nici 24 de ore, nu trebuie să risipim în mod inutil energia noastră mentală și fizică. Într-o situație oarecum asemănătoare se află și Suceava, care întâlnește joi, de la 15-45 Buzăul”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob.

                Fără Serhel și Capotă, indisponibili din motive medicale, Sandu Iacob se confruntă și cu accidentarea lui Gabi Bujor, care acuza o problemă de ordin muscular. De văzut dacă el ar putea fi refăcut până vineri.

                Programul etapei a 22-a, care va avea loc azi: Magnum Botoșani- CSM Făgăraș, CSM Reșița- Steaua București, CSM Vaslui- Potaissa Turda, HC Buzău 2012- CSU din Suceava, CSM București- Politehnica Timișoara (ora 15.50 TVR2),  Dobrogea Sud Constanța- Minaur Baia Mare (ora 18.25, TVR 1), CSM Bacău- Dinamo București. CSM Focșani 2007 stă.

                Clasament Liga Zimbrilor

                1 Dinamo București 20      19      1        0        562-418       58p.

                2 Potaissa Turda     20      16      2        2        603-499       50p.

                3 Dobrogea Sud      19      16      0        3        502-398       48p.

                4 CSM București      19      13      0        6        535-488       39p.

                5 Minaur Baia Mare  20      12      2        6        471-425       38p.

                6 Poli Timișoara      20      10      1        9        398-392       31p.

                7 Steaua București   20      9        3        8        514-480       30p.

                8 CSM Focșani        20      9        0        11      409-423       27p.

                9 HC Buzău 2012    19      8        2        9        481-483       26p.

                10 CSM Vaslui         20      8        1        11      518-553       25p.

                11 CSM Bacău         19      7        1        11      396-450       22p.

                12 CSU din Suceava 20      5        2        13      464-510       17p.

                13 CSM Făgăraș      20      5        0        15      456-527       15p.

                14 CSM Reșița         19      2        0        17      428-540       6p.

                15 Magn. Botoșani   19      0        1        18      331-482       1p.

                 

                Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Elevilor și a promis că sprijin pentru acordarea burselor

                  Prefectul Leonard Bulai a avut astăzi , 7.04.2021, o întâlnire la sediul instituției cu reprezentanții Asociației Elevilor din Bacău, Ioana Nunu și Daniel Stanca, pe tema acordării burselor școlare elevilor din județul Bacău, aferente semestrului I din acest an școlar.

                  Discuțiile au vizat numărul de burse școlare propus de Inspectoratul Școlar al Județului Bacău către Ministerul Educației și listele cu potențiali beneficiari întocmite de unitățile școlare, cifre între care apar neconcordanțe.

                  În același timp, reprezentanții elevilor i-au adus la cunoștință domnului prefect situația unităților administrativ-teritoriale unde prevederile din Legea Educației Naționale privind acordarea acestor burse nu se respectă.

                  În urma discuțiilor purtate și a documentelor prezentate, prefectul Leonard Bulai va iniția o corespondență oficială cu Inspectoratul Școlar al Județului Bacău și va sprijini Asociația Elevilor în demersul de a asigura elevilor merituoși accesul la bursele la care au dreptul.

                  Poliția în acțiune

                    A condus fără permis

                    La data de 06 aprilie a.c, poliţiştii din Letea-Veche au depistat, pe raza localităţii, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                    Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

                    Reţinut de poliţişti după ce a condus băut şi cu permisul anulat

                    Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat în trafic, un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere anulat.
                    Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere.
                    Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore.

                    Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

                    La data de 06 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Bacău au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Horgeşti, care transporta, contra cost, patru persoane, pe ruta Bacău- Horgeşti, fără a deţine licenţă de transport persoane.
                    Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

                    Şofer, băut şi fără permis, reţinut de poliţişti

                      Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moineşti au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat din judeţul Harghita care s-a urcat la volan băut şi fără să dețină permis de conducere.

                      La data de 06 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în trafic, un bărbat de 38 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.

                      Întrucât emana halenă alcoolică, celui în cauză i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest dar a refuzat atât testarea cât şi recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

                      Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

                      Minore plecate de acasă, depistate de poliţişti

                        Două minore, în vârstă de 14 şi 15 ani, din comuna Mărgineni, care au plecat voluntar de la domiciliu, au fost depistate de poliţişti pe raza municipiului Bacău.

                        În urma activităţilor întreprinse de poliţişti în cazul plecării voluntare de la domiciliu a două minore, în vârstă de 14, respectiv,15 ani, din comuna Mărgineni, au fost identificate de poliţişti pe raza municipiului Bacău.

                        Minorele au fost depistate, ieri, la locuința unei tinere de 19 ani şi au declarat că nu au fost victime a niciunei infracţiuni.

                        Cele două fete au fost conduse la sediul Postului de Poliţie Mărgineni, pentru a fi audiate în vederea stabilirii stării de fapt și au fost încredinţate familiilor.

                        Feriți-vă de fraudele online. Polițiștii vă explică modul în care o puteți face

                          Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău atrag atenția cetățenilor asupra incidentelor de securitate cibernetică de tip fraudă, distribuite prin intermediul unor site-uri de anunțuri din România.

                          Poliția Română, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) și Asociația Română a Băncilor (ARB) atrag atenția cu privire la incidentele recente de securitate cibernetică de tip fraudă, distribuite prin intermediul unor site-uri de anunțuri din România și lansează o campanie de conștientizare menită să protejeze clienții împotriva fraudelor on-line.

                          Se recomandă persoanelor care au postat anunțuri de vânzare pe site-uri să nu comunice datele de pe card, acestea fiind confidențiale și folosite exclusiv pentru achiziții și nu pentru încasări. Utilizatorii sunt sfătuiți să verifice toate detaliile înainte de a efectua o tranzacție.

                          Mecanismul utilizat este unul dual, atacatorii țintind atât cumpărătorii, cât și vânzătorii din platformă. Metoda de atac implică contactarea utilizatorilor și redirecționarea lor către alte aplicații de comunicare. Următorul pas este convingerea potențialei victime de a furniza datele de pe card, în urma accesării unui link nelegitim transmis de atacatori.

                          Astfel, sunt obținute toate datele cardului, inclusiv parolele de securitate cu care efectuează o primă tranzacție de tip transfer (care va debita contul de card al vânzătorului), iar ulterior le utilizează pentru alte tranzacții frauduloase.

                          Pentru a se proteja împotriva fraudelor, este necesar ca utilizatorii de carduri să respecte următoarele recomandări:

                          • să nu comunice nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare; Angajații băncilor nu vor solicita niciodată divulgarea acestor informații indiferent prin ce mijloace se primește solicitarea – e-mail, SMS, apeluri telefonice sau la servicii financiare furnizate de bancă la distanță.
                          • să nu furnizeze niciodată datele de acces la Internet/Mobile Banking;
                          • datele înscrise pe card trebuie cunoscute exclusiv de titular și trebuie completate doar când acesta efectuează cumpărături online pe site-uri securizate;
                          • să nu deschidă atașamentele din e-mail-urile primite de la persoane necunoscute;
                          • să nu intre pe link-uri primite prin e-mail-uri necunoscute sau nesolicitate;
                          • să nu instaleze aplicații din surse necunoscute și programe necertificate descărcate de pe website-uri dubioase;
                          • să aibă instalat un program antivirus bun și actualizat și să actualizeze permanent sistemul de operare.

                          De asemenea, să nu mai introducă alte coduri și să anunțe imediat banca emitentă în cazul în care observa în browser:
                          imagini suspecte care nu corespund cu cele din paginile web ale băncii,
                          apariția unor ferestre „pop-up” care solicită introducerea de date confidențiale,
                          că nu se pot autentifica în pagina de Login de la prima încercare, întrucât s-ar putea să devină victima unui atac informatic.

                          Poliția Română, CERT-RO și Asociația Română a Băncilor recomandă tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă.

                          Motociclist decedat în urma unui accident de circulație

                            Poliția în acțiune

                            La data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, pe DJ 115 A, în comuna Mănăstirea -Caşin s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane.

                            În urma verificărilor efectuate a reieșit că, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea o motocicletă pe Dj 115A, pe direcţia de mers Scutaru- Oneşti, ar fi pierdut controlul direcţiei, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea drumului.

                            În urma accidentului rutier a rezultat decesul motociclistului.

                            Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

                            Pentru a nu deveni victime ale unor accidente de circulaţie, poliţiştii de la rutieră le recomandă motocicliștilor:

                            Circulați cu atenție sporită și cu o viteză redusă, adaptată la condițiile concrete din trafic.

                            Anticipați intenţiile partenerilor de drum și păstraţi întotdeauna contactul vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria.

                            Asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic!

                            Fiți pregătit în permanență pentru condiţii periculoase de drum (carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă) care v-ar putea afecta grav aderenţa generând accidente rutiere.

                            Utilizați o cască de protecţie omologată și purtați îmbrăcăminte de protecţie, iar pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.

                            Evitaţi orice altă preocupare ce v-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării.

                            De asemenea, conducătorilor auto le recomandăm să adopte un comportament responsabil și preventiv, să respecte ceilalți participanți la trafic și să le acorde prioritate de trecere atunci când au acest drept.

                            Compania Dedeman inaugurează la Sfântu Gheorghe magazinul cu numărul 55

                            Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri, 9 aprilie, un nou magazin în orașul Sfântu Gheorghe.

                            Noul magazin Dedeman este situat pe Strada Lunca Oltului, pe un teren cu o suprafață totală de peste 21.500 mp și face parte din complexul comercial Sepsi Value Center. Valoarea investiției se ridică la suma de 11.5 milioane de euro. Dedeman Sfântu Gheorghe are o suprafață construită de aproximativ 9.500 mp, 950 dintre aceștia fiind destinați serei cu pergolă în care sunt expuse plantele, articolele de grădină și cele pentru activitățile în aer liber.

                            Zona de exterior este amenajată cu spații verzi și cu 210 locuri de parcare. Tot aici, clienții vor avea la dispoziție și o stație dublă pentru încărcarea autoturismelor electrice. Dedeman Sfântu Gheorghe primește în echipă 140 de colegi care vor ajuta fiecare client să-și transforme în realitate orice plan legat de casă și grădină. Noii angajați au urmat programe de pregătire specifice funcției, pentru a putea răspunde tuturor solicitărilor cu sfaturi de specialitate și soluții eficiente.

                            “Suntem bucuroși că începând de acum vom fi prezenți și în județul Covasna, mai aproape de clienții noștri din această zonă a țării. Totodată, suntem mândri că odată cu această inaugurare, atingem încă un obiectiv foarte important: 55 de magazine Dedeman. Privind în urmă, ni se pare că am parcurs până aici o călătorie fantastică. Acest magazin este o dovadă în plus că, în ciuda neprevăzutului sau a provocărilor întâmpinate, munca alături de o echipă dedicată este întotdeauna încununată de succes și reușite.”
                            Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

                            Dedeman în cifre

                            – 55 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu;
                            – o gamă de peste 50.000 de produse pentru casă și grădină;
                            – între 7.500 și 18.000 mp – suprafaţa unui magazin;
                            – peste 12.000 de angajaţi;

                            ULTIMELE ȘTIRI