Acasă Blog Pagina 1739

Sedința Consiliului Local Bacău

La ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local Bacău nu s-a prezentat Opoziția. au fost doar 10 consilieri plus un consilier care și-a anunțat intenția de a participa online, astfel încât ședința NU a avut cvorum și nu s-a putut desfășura.

PRESIUNE SCĂZUTĂ PE CALEA MĂRĂȘEȘTI

    Pentru remedierea unei avarii apărute astăzi pe Calea Mărășești din Onești, RAJA SA a fost nevoită să scadă presiunea apei potabile astăzi, vineri, 26 martie, în intervalul orar 10:30-12:30.

    Sunt afectați de scăderea presiunii apei potabile locuitorii din Calea Mărășești nr. 18-32.

    Ne cerem scuze față de abonații care vor suferi de scăderea presiunii sau lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri, în cel mai scurt timp.

    COMĂNEȘTI: Activități de educație financiară online la CSEI nr. 2

      Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2 (CSEI) Comănești a desfășurat în această săptămână activități de educație financiară „GMW 2021’’, cu titlul „Ai grijă de ține, ai grijă de banii tăi.’’ Una dintre aceste inițiative a avut loc pe platforma Zoom la invitația Băncii Naționale a României – agenția Bacău, unde elevii s-au familiarizat cu activitățile necesare investirii, economisirii și folosirii banilor în scopuri bine definite. Prin aceste activități se urmărește integrarea copilului cu CES (cerințe educaționale speciale) în societate, care contribuie la dezvoltarea lor psihosocială.

      Coordonatorii acestei activități au fost Raluca Robu, din partea BNR – agenția Bacău, și prof. Acsente Teddi Constantin – director, Iuliana Stamate – director adjunct și prof.consilier educativ Oana Ardeleanu, din partea CSEI nr.2 Comănești.

      Pandemia duce, din nou, Marșul pentru Viață în online

        Ca și anul trecut, acțiunea „Marșul pentru Viață” organizată de Asociația ProVita din Capitală și susținută în fiecare an de către Asociația Studenților Creștin Ortodocși din România (ASCOR) filiala Bacău, se va desfășura în mediul online. Evenimentul se află la cea de-a XI-a ediție națională și este intitulat „Uniți pentru viață”.

        Dacă la ediția online de anul trecut au participat peste 400 de oameni live, organizatorii speră anul acesta la un număr mult mai consistent de participanți. Evenimentul se va derula sâmbătă, 27 martie, începând cu ora 11.30, iar doritorii îl pot viziona, dar și participa, pe contul de facebook al ASCOR Bacău.

        Centrele de vaccinare funcționale la nivelul județului Bacău

        Centrul Balnear „Parc Măgura” Tg.Ocna

        Conform Prefecturii Bacău, în acest moment sunt funcționale următoarele centre pentru imunizarea populației împotriva noului coronavirus:

        • În municipiul Bacău: Spitalul Județean de Urgență (str. Spiru Haret, nr. 2-4), Baza 95 Aeriană Bacău (str. Republicii, nr. 202 bis – UM 02015), Centrul de Afaceri și Expoziții (str. Alexandru Safran, nr. 145 – două puncte de vaccinare), Sala de Sport de la Școala Ion Luca (str. Alecu Russo, nr. 37), Centrul Militar Județean Bacău (str. Constantin Musat, nr. 4);
        • În municipiul Onești: Muzeul de Istorie (str. Bulevardul Republicii, nr.45A);
        • În municipiul Moinești: Complexul de Servicii Sociale (str. Capitan Zăgănescu, nr.18);
        • Oraș Comănești: Centrul nr. 5 (str. T. Vladimirescu, nr.7);
        • Oraș Târgu Ocna: Centrul Balnear „Parc Măgura” (str. Parc Măgura, nr. 1);
        • Oraș Buhuși: Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși (str. N. Bălcescu, nr.1 – două centre de vaccinare);
        • Comuna Sascut: Clădire S.C. SEPRAG S.R.L. – SALON LUX (str. Mihai Sadoveanu, nr. 5).

        În ultima săptămână s-au vaccinat circa 1.000 de persoane/zi:  

        16.03.2021           1122

        17.03.2021           1111

        18.03.2021           1192

        19.03.2021           1176

        20.03.2021           1065

        21.03.2021           1063

        22.03.2021           1005

        23.03.2021           1083

        24.03.2021             994

        Ca și la nivel național, în Bacău se vaccinează cu toate cele 3 tipuri de vaccin: Pfizer, AstraZeneca și Moderna. De când a început campania de vaccinare, au fost administrate 48.840 de doze de vaccin împotriva COVID-19, la nivelul întregului județ.

        Fotbal/ Liga a II-a: Unii către play-off, ceilalți în play-out

        Duminică va cădea cortina peste sezonul regulat al ligii secunde. Primele șase clasate vor continua campionatul în play-off, luptându-se pentru promovarea în Liga I, în timp ce echipele poziționate de la locul 7 în jos se vor confrunta, din aprilie încolo, în play-out pentru a evita retrogradarea. Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, bătălia pentru accederea în play-off este una pe muchie de cuțit, toate echipele clasate între locurile 1 șii 11 având șanse matematice de a termina în primele șase!

        Câteva certitudini: primelor două clasate, U Craiova 1948 și Viitorul Pandurii le este suficientă și o remiză, Farul, care stă în această rundă, depinde de celelalte rezultate, în timp ce una dintre Petrolul și Universitatea Cluj (dacă nu chiar amândouă) va sfârși în play-out. Un alt duel de care pe care se anunță cel bucureștean dintre Metaloglobus și Rapid: cine câștigă în Pantelimon, merge în play-off. Deși clasată momentan pe locul 7, CS Mioveni este creditată, la rândul său, cu mari posibilități de a continua campionatul în faza superioară. Și asta pentru că duminică o va întâlni, pe teren propriu, pe penultima clasată, Aerostar Bacău.

        „Cu Bacăul se anunță un meci greu, dar sper să găsim resursele necesare de a evita o surpriză neplăcută, de a câștiga și, implicit de a merge în play-off”, a declarat antrenorul Mioveniului, Alexandru Pelici, care știe cum e să o bați pe Aerostar; a făcut-o și la începutul toamnei, pe când o antrena pe CSM Reșița. Atunci, Reșița lui Pelici s-a impus cu 1-0 chiar la Bacău. Cu un singur punct în 2021, și acela luat „lanternei” Pandurii Târgu Jiu, pe teren propriu, Aerostar pornește cu șanse mici la Mioveni. Șanse mici, dar nu inexistente.

        „Echipa noastră este într-un proces de creștere și chiar dacă Mioveniul e favorită, nu e imposibil să ne întoarcem cu un rezultat bun de acolo. Jucătorii sunt capacitați la maximum și am încredere că vom ține pasul. Vor fi și unele schimbări în echipă”, a anunțat antrenorul „aviatorilor”, Mișu Ionescu, care nu se confruntă cu probleme de lot. Băcăuanii vor pleca spre Mioveni sâmbătă, după antrenament.

        Programul complet al etapei de duminică: Metaloglobus- Rapid, Pandurii Lignitul-Unirea Slobozia, Concordia Chiajna- ASU Politehnica Timișoara, CS Mioveni-Aerostar Bacău, Universitatea Cluj-Petrolul Ploiești, CSM Reșița-U Craiova 1948, Ripensia- Fotbal Comuna Recea, Csikszereda Miercurea-Ciuc- CSM Slatina, Dunărea Călărași- Viitorul Pandurii Târgu-Jiu. Gloria Buzău și Farul stau.

        Clasament

        1 U Craiova 1948    18      8        8        2        28-15 32p.

        2 Viitorul Pandurii   18      10      2        6        31-25 32p.

        3 Farul Constanța    19      9        5        5        24-18 32p.

        4 Poli Timișoara      18      8        8        2        18-12 32p.

        5 Dunărea Călărași  18      9        4        5        23-21 31p.

        6 Metaloglobus       18      9        3        6        23-11 30p.

        7 CS Mioveni          18      8        6        4        18-10 30p.

        8 Rapid București    18      9        3        6        29-26 30p.

        9 Csikszereda          18      8        5        5        22-15 29p.

        10 Univ. Cluj          18      9        2        7        19-17 29p.

        11 Petrolul Ploiești  18      8        4        6        28-15 28p.

        12 Gloria Buzău      19      6        8        5        21-20 26p.

        13 Comuna Recea   18      6        4        8        29-29 22p.

        14 Concordia          18      5        6        7        19-18 21p.

        15 Ripensia Timiș.   18      6        3        9        15-30 21p.

        16 Unirea Slobozia  18      5        4        9        15-25 19p.

        17 CSM Reșița         18      5        4        9        10-24 19p.

        18 CSM Slatina        18      4        3        11      17-24 15p.

        19 Aerostar Bacău   18      2        4        12      18-32 10p.

        20 Pandurii Lignitul 18      2        4        12      17-37 10p.

        Se reabilitează strada care deservește întreaga platformă industrială din Onești

        Revitalizarea platformei industriale Onești și susținerea antreprenorilor care-și desfășoară activitatea acolo este o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean (CJ) Bacău, așa cum s-a anunțat încă de anul trecut, a precizat Gelu Panfil, vicepreședintele CJ Bacău, pe pagina sa de facebook. Astfel, după aprobarea de către CJ a schemei cadru de minimis, instrument prin care UAT-urile pot acorda facilități antreprenorilor care realizează investiții, la ședința Consiliului Județean din 31 martie, se mai face un pas hotărât în direcția susținerii investitorilor din județ.

        „Alături de președintele CJ, Valentin Ivancea, sunt coinițiator al proiectului de hotărâre vizând reabilitarea străzii Industriilor, din Onești, o arteră rutieră în lungime de aproape 5 km care deservește întreaga platformă industrială și agenții economici din zonă. Drumul respectiv nu a fost reabilitat niciodată în ultimii 30 de ani, traficul greu contribuind din plin la degradarea accentuată a străzii. Actuala echipă de conducere a CJ Bacău este axată pe proiecte concrete, cu urmări directe în dezvoltarea durabilă a județului Bacău și, implicit, a municipiului Onești. Sunt convins că revitalizarea platformei industriale din Onești va găsi un sprijin în Consiliul Județean, iar eforturile antreprenorilor de acolo vor avea în conducerea CJ un partener de încredere. Îmi pun speranța că, în spiritul celor scrise anterior, și Consiliul Local Onești va marșa la acest obiectiv.”
        Gelu Panfil, vicepreședinte CJ Bacău

        Investiția va fi realizată în parteneriat cu Consiliul Local Onești, urmând ca CJ Bacău să suporte 90% din valoarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de asociere care urmează să fie aprobat.

        „Consiliul Județean Bacău va fi un consecvent promotor al dezvoltării locale, într-un parteneriat transparent cu mediul de afaceri băcăuan. Vom continua să venim cu inițiative de acest fel, pentru mediul de afaceri, fiind conștienți că motorul dezvoltării județului îl reprezintă colaborarea corectă dintre autoritățile locale și mediul privat.”
        Valentin Ivancea, președinte CJ Bacău

        „Revitalizarea platformei industriale Oneşti nu poate începe decât cu un drum…bun: str. Industriilor va fi reabilitată de CJ Bacău, în parteneriat cu CL Oneşti, la inițiativa tandemului Ivancea – Panfil. După ani şi speranțe irosite în tot felul de litigii şi „aventuri” juridice, platforma industrială Oneşti vede luminița de la capătul tunelului grație unor antreprenori români/băcăuani care vor să construiască, nu să distrugă.”
        Dragoș Benea, europarlamentar și președintele organizației județene a PSD Bacău

        Tone de verdeață-n piață

          Iarna parcă nu se lasă dusă, dar culorile vii de pe tarabele din piață arată clar că suntem în sezon de primăvară. Să nu pierdem vremea degeaba și să spunem că trufandalele fac legea în piață și că nu există să nu găsești ceva să te satisfacă.

          Pe scurt, găsești urzici la 1 leu grămăjoara, ridichi 2 lei, ceapă verde 1,5 lei legătura, spanac 1 leu grămada sau 6 lei kilogramul, salată verde între 1 și 4 lei, în funcție de mărime.

          Sigur, este foarte multă marfă, și pe alese. Sau nu chiar pe alese pentru că am surprins un scandal între o precuprață și un potențial client. Omul a luat la „pipăit” marfa de pe tarabă iar vânzătoarea l-a luat „la bani mărunți” că nu se pune mâna pe marfă și că ea o face doar cu mănuși. Și pe bună dreptate…

          În așteptarea mieilor

          În hala cu lactate și cărnuri e forfotă mare. Se fac ultimile pregătiri înaintea deschiderii sezonului la miei de Paște. Se vopsește, se igienizează. Ce-i drept, atmosfera e cam irespirabilă, cu tot aerul condiționat pornit, așa cum se plâng cei de la „brânzeturi” care au cam răcit de la atât aer „rece”. De cealaltă parte, conducerea pieței dă asigurări că totul va fi în regulă și că vânzătorii de miei vor beneficia de cele mai bune condiții. Așa că, cel mai probabil, de la mijlocul săptămânii viitoare miei se vor vinde în hala de la Piața Centrală. În același timp, crescătorii de miei susțin că de miercuri, 31 martie, vor veni cu marfă. Numai că vor fi puțini. Și asta pentru că mulți au exportat dar și pentru că miei sunt cam mici în această perioadă. Aceștia vor fi mult mai buni cam peste trei săptămâni când vor mai lua în greutate chiar și cu 6-7 kilograme.

          Dacă ați mușcat-o, înseamnă că o meritați

          Când ești prost, muști din toate prostiile care-ți sunt vândute de sforarii deștepți, băieții care sunt învățați să vândă nisip beduinilor și gheață eschimoșilor. Desființarea Secției Speciale ne este prezentată de băieții fini ai Sistemului drept cea mai victorioasă ispravă, o măsură normală de de-dragneatizare a Justiției, pentru că, nu-i așa?!, pe vremea mustăciosului s-a creat această secție care ancheta numai magistrați. Printr-un procedeu logic simplu – dacă A=B iar B=C, înseamnă că A=C – ni s-a spus că Secția Specială e nașpa pentru că a fost înființată sub pesediștii lui Dragnea. Și multă lume a mușcat din această prostie. Unii chiar pe care i-ai fi bănuit de oareșce inteligență. Alții, aplaudă desființarea că așa sună în punctajele primite de la Partid. Și nu e bine să te pui contra Partidului.

          Că rămâi fără mandat, nu mai pupi fotoliu moale în Parlament cu leafă bună și mașină la scară… Iar dacă și partenerul strategic spune că e necesară desființarea Secției Speciale, cine să mai spună că asistăm la o mârlănie fără seamăn în politica postdecembristă, când singura secție absolut independentă din Justiție – o secție care garanta că procurorii și judecătorii nu mai sunt amenințați cu dosare dacă dau alte soluții decât cele cerute de „băieți” – este desființată. Dovadă că multă lume se teme că magistrații ar fi putut deveni absolut independenți. Dar vi s-a spus că, de fapt, e invers. Nici nu au mai băgat la înaintare argumente; că ar fi fost jenante. S-au folosit doar de vechea retorică anti-PSD și de un ton cât mai ridicat. Și v-au prostit. Nu pe toți, dar pe suficient de mulți care au acum impresia că asistă la o reparație morală și legală de proporții. În realitate, ca în multe cazuri de-a lungul ultimilor ani, v-au vândut, împachetată frumos, o realitate inversată. Vi s-a spus că tot ceea ce e rău este bun. Și ați crezut. Să fiți sănătoși!

          Punct final la simularea Bacalaureatului. Vezi câți candidați au absentat!

          S-a finalizat simularea examenului de bacalaureat 2021, suținută de elevii din anii terminali de liceu, clasele a XII-a și a XII-a. Unii dintre ei însă nu au luat în serios această testare, iar asta o confirmă datele transmise de Inspectoratul Școlar Județea Bacău privind prezența lor la simulare: la prima probă (Limba și literatuta română) au fost prezenți 3.836 de elevi, dar au absentat 595, la a doua probă (proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie) 3.756 de candidați s-au prezentat și 675 au ales să lipsească, iar la ultima probă (cea la alegere în funcție de profil și specialitate), unde s-a înregistrat și un eliminat pentru tentativă de fraudă, s-au prezentat 3.741 de elevi și au absentat 689. La ultima probă, cea de limba maternă, Bacăul nu a avut candidați.

          Lucrările au fost evaluate şi notate de către doi profesori evaluatori, cadre didactice din unitatea de învățământ în care este și elevul, care au urmat sau urmează programul de formare a profesorilor evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, fiind selectate cu prioritate pentru evaluarea lucrărilor. Rezultatele obținute la aceste simulări naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice. Ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase. Toate unitățile de învățământ elaborează și transmit apoi la Inspectoratul Școlar un raport pe școală, se va realiza un raport și pe județ care se va trimite mai departe la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere acolo unde se impune.

          Fotbal/ Liga a III-a: Cine continuă seria pozitivă?

          Le despart opt puncte în clasament. Le apropie, în schimb, meciul direct de sâmbătă. Și startul bun de sezon luat în 2021. CSM Bacău vine după remiza de la Focșani, urmată de victoria cu 3-0 acasă, împotriva Făureiului, în timp ce Sporting Liești se prezintă pe stadionul din Letea-Veche cu două succese la rând, ultimul, cu un sonor 5-0 administrat Râmnicului-Sărat. Cine-și va continua seria pozitivă? Răspunsul îl vom primi sâmbătă, cu puțin înainte de ora 17.00.

          „Este un meci dificil, cu un adversar care s-a întărit considerabil în pauza de iarnă și care a luat în acest an șase puncte din șase. Va fi mai greu decât până acum, dar și noi traversăm un moment bun pe care dorim să-l prelungim”, a spus antrenorul „CSMeilor” băcăuani, Giani Florian, care dispune de întreg lotul de jucători în vederea confruntării de acasă cu Sporting Liești.

          Clasamentul Seriei 2

          1 SC Oțelul Galați    12      9        1        2        34-9   28p.

          2 Dacia Brăila          12      8        1        3        37-14 25p.

          3 CSM Focșani        12      6        4        2        26-14 22p.

          4 Sporting Liești      12      7        1        4        28-19 22p.

          5 CSM Rm. Sărat     12      6        2        4        18-16 20p.

          6 Viitorul Ianca       12      4        4        4        14-15 16p.

          7 CSM Bacău           12      4        2        6        10-20 14p.

          8 Avântul V. Mărului         12      3        1        8        7-22   10p.

          9 CS Făurei             12      1        4        7        11-25 5p.*

          10 Sportul Chișcani 12      1        2        9        6-37   5p.

          *CS Făurei este penalizată cu două puncte.

          Programul complet al etapei a 13-a: CSM Bacău- Sporting Liești, CS Făurei- Dacia Unirea Brăila, CSM Focșani 2007- SC Oțelul Galați, Viitorul Ianca- Sportul Chișcani, Avântul Valea Mărului- CSM Rămnicu-Sărat.

           

          Convocarea Adunarii generale extraordinare a actionarilor si a Adunarii generale ordinare a actionarilor în 29/30 aprilie 2021

          Consiliul de administratie a hotarat convocarea Adunarilor generale extraordinara si ordinara ale actionarilor EVERGENT Investments SA pentru data de 29/30 aprilie 2021, cu ordinea de zi din Convocatorul anexat.  La cele doua adunari sunt invitati toti actionarii inregistrati in registrul actionarilor la sfarsitul zilei de 16 aprilie 2021, data de referinta.

           

          Intre cele mai importante propuneri de pe ordinea de zi a adunarilor generale se regasesc:

           

          Adunarea generala extraordinara a actionarilor:

           

          1. Aprobarea reducerii capitalului social de la947.917,60 lei la 98.121.305,10 lei, respectiv cu suma de 826.612,50, ca urmare a anulării unui număr de 8.266.125 acțiuni proprii dobândite de către societate, în conformitate și motivat de Hotărârea AGEA nr. 4 din 27.04.2020.

           

          1. Aprobarea unui program de rascumparare in vederea reducerii capitalului social, prin anularea actiunilor, cu un numar de maxim 625.000 actiuni, reprezentand 2% din capitalul social, ce va rezulta dupa reducerea capitalului social prezentata mai sus.

           

           

          Adunarea generala ordinara a actionarilor:

           

          1. Aprobarea situatiilor financiare individuale si consolidate pentru exercitiul financiar 2020, insotite de rapoartele auditorului si ale Consiliului de administratie.

           

          1. Aprobarea dividendului brut de 0,043 lei/actiune, pentru actionarii inregistrati la data de 19 mai 2021. Data plații este 11 iunie 2021. Propunerea de dividend ofera un randament de 3%, raportat la pretul de inchidere al actiunii EVERGENT Investments in sedinta BVB din 24 martie 2021, 1,43 lei/actiune.

           

          1. Aprobarea Programului de activitate si a Bugetului de Venituri si Cheltuieli 2021.

          Consiliul de administratie al EVERGENT Investments mentine politica de remunerare a actionarilor printr-un mix optim intre o politica predictibila de dividend si programe anuale de rascumparare, ce ofera randamente superioare in prezent si pe termen lung, in comparatie cu simpla acordare de dividende.

           

          Strategia de investitii a EVERGENT Investments se bazeaza pe o alocare a resurselor care sa asigure o crestere organica robusta a companiei, dar si apreciere de capital pentru  actionari.

           

          Recomandam actionarilor sa consulte toate materialele suport pentru AGEA si AGOA, disponibile pe site-ul www.evergent.ro, incepand de luni 29 martie 2021, data publicarii Convocatorului in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.

           

          În contextul epidemiei COVID-19, recomandăm acționarilor votul prin corespondență la Adunările generale ale acționarilor din 29/30 aprilie 2021, conform procedurii prezentate in Convocator si pe site.

           

           

          Claudiu Doroş

          Director general

           

           

           

           

          Michaela Puşcaş

          Manager conformitate

           

          C O N V O C A T O R

           

          Consiliul de administratie al EVERGENT Investments SA (Societatea) cu sediul în Bacău, str. Pictor Aman nr. 94C, judeţul Bacău, înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub numărul J04/2400/1992 şi în registrul ASF cu numărul PJRO71AFIAA/040002, ISIN ROSIFBACNOR0, codul unic de înregistrare 2816642, EUID: ROONRC. J/04/2400/1992, avand capitalul social subscris și vărsat de 98.947.917,6 lei

           

          C O N V O A C A

           

          Adunarea generala extraordinara a actionarilor EVERGENT Investments SA (AGEA) pentru data de 29 aprilie 2021 la ora 1000

           

           si

           

          Adunarea generala ordinara a actionarilor EVERGENT Investments SA (AGOA) pentru data de 29 aprilie 2021 la ora 1100.

           

           

          Sedintele Adunarilor generale ale acționarilor se vor desfasura la sediul social al EVERGENT Investments SA din Bacau, str. Pictor Aman nr. 94 C, parter, sala “Ioan Maric”.

           

          Convocarea se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Legii nr. 243/2019 privind fondurile de investiții alternative, Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri alternative si reglementarile Autorității de Supraveghere Financiară pentru aplicarea acestora, Legii nr. 31/1990 privind societatile și a prevederilor “Actului constitutiv” al EVERGENT Investments SA (autorizație ASF nr. 21/01.03.2021 www.evergent.ro).

           

          Capitalul social al Societăţii este format din 989.479.176 acţiuni nominative, cu valoare nominală de 0,1 lei, dematerializate şi indivizibile, fiecare acţiune dând dreptul la un vot în cadrul Adunărilor generale ale acţionarilor, cu excepţia unui numar de 20.033.330  acţiuni răscumpărate de EVERGENT Investments conform Hotărârii AGEA nr. 4 din 25.04.2016 (publicată în M.Of. al României, partea a IV-a nr. 1861/16.05.2016), Hotararii AGEA nr. 3 din 18.04.2019 (publicată în M.Of. al României, partea a IV-a nr. 2124/21.05.2019) si Hotararii AGEA nr. 4/27.04.2020 (M.O. partea a IV-a nr. 1655/11.05.2020), reprezentand 2,025% din capitalul social, al căror drept de vot este suspendat conform art. 105 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile. Programul de rascumparare este in derulare; actiunile rascumparate la data de referinta, 16 aprilie 2021, se vor  afisa pe site – www.evergent.ro.

           

          La Adunarile generale extraordinara si ordinara ale acţionarilor sunt îndreptățiți  să participe şi să voteze doar acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor, ținut de Depozitarul Central SA, la sfârşitul zilei de 16 aprilie 2021, stabilită ca dată de referinţă.

           

           

          ORDINEA DE ZI A AGEA

           

          1 Alegerea secretariatului sedintei Adunării generale extraordinare a acționarilor dintre actionarii societatii, conform art. 129, alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile.
          2 Aprobarea reducerii capitalului social al EVERGENT Investments SA, în temeiul art. 207 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, de la 98.947.917,60 lei la 98.121.305,10 lei, respectiv cu suma de 826.612,50, ca urmare a anulării unui număr de 8.266.125 acțiuni proprii dobândite de către societate, în conformitate și motivat de Hotărârea AGEA nr. 4 din 27.04.2020. Ulterior reducerii, capitalul social al EVERGENT Investments SA va avea valoarea de 98.121.305,10 lei împărțit în 981.213.051 acțiuni.

           

          Aprobarea modificarii articolului 3 alineatul (1) din Actul Constitutiv, urmare a reducerii capitalului social, care va avea urmatorul continut: “Capitalul social este de 98.121.305,10 lei şi este divizat în 981.213.051 acţiuni”.

          3 Aprobarea derulării unui program de răscumpărare a acţiunilor proprii (“Programul 5”) cu respectarea prevederilor legale aplicabile și întrunind următoarele caracteristici principale:

          a) Scopul programului: Societatea va răscumpăra acţiuni în vederea reducerii capitalului social, prin anularea actiunilor.

          b) Numărul maxim de acţiuni ce pot fi răscumpărate: maxim 19.625.000 actiuni (2% din capitalul social ce va rezulta după operarea reducerii conform punctului 2 de pe ordinea de zi).

          c) Preţul minim per acţiune: pretul minim de achizitie va fi pretul de piata de la BVB din momentul efectuarii achizitiei.

          d) Preţul maxim per acţiune: 2 lei.

          e) Durata Programului: maximum 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

          f) Plata actiunilor rascumparate va fi facuta din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția rezervelor legale inregistrate in situatiile financiare 2020, conform prevederilor art. 103 indice 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile.

          g) Achiziţionarea acţiunilor se va realiza prin oferta publica de cumparare pentru dobândirea a maxim 19.625.000 actiuni în vederea reducerii capitalului social.

           

          Mandatarea Consiliului de administrație și în mod individual a membrilor acestuia, pentru adoptarea tuturor deciziilor necesare în vederea ducerii la îndeplinire a hotărârii privind derularea programului de răscumpărare acțiuni.

          4 Aprobarea datei de 19 mai 2021 ca data de inregistrare (ex-date 18 mai 2021) a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor adoptate de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor.
          5 Mandatarea Consiliului de administrație și individual a membrilor acestuia pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea generala extraordinara a actionarilor. Împuternicirea, cu posibilitate de substituire, a Directorului general și/sau a Directorului general adjunct să efectueze toate procedurile și formalitățile legale și să semneze orice documente necesare pentru implementarea hotărârilor Adunării generale extraordinare a acționarilor, inclusiv formalitățile de publicare și înregistrare la Registrului comertului.

           

           

          ORDINEA DE ZI A AGOA

           

          1 Alegerea secretariatului sedintei Adunării generale ordinare a acționarilor dintre actionarii societatii, conform art. 129, alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile.
          2 Aprobarea Situaţiilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2020, intocmite in conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF, aprobate prin Norma ASF nr. 39/ 2015, insotite de Raportul auditorului independent, si a Raportului anual consolidat al Consiliului de administratie.
          3 Aprobarea Situaţiilor financiare individuale pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2020, intocmite in conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF, aprobate prin Norma ASF nr. 39/ 2015, insotite de Raportul auditorului independent, si a Raportului anual al Consiliului de administratie.
          4 Aprobarea repartizarii de dividende din rezultatul net realizat in exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2020, compus din profitul net si castigul net reflectat in rezultatul reportat din vanzarea instrumentelor de capitaluri proprii FVTOCI, și a dividendului brut de 0,043 lei/actiune.

          Suma totala a dividendelor platibile actionarilor se va determina in functie de numarul de actiuni care confera dreptul de a incasa dividende la data de inregistrare (excluzand actiunile proprii rascumparate de Societate detinute la data de inregistrare), fiind de maxim 42.123.789 lei și se compune din:

          ·         5.827.026 lei profit net realizat in exercitiul financiar 2020, astfel că întreg profitul anului 2020 se repartizează la dividende;

          ·         maxim 36.296.763 lei castig net reflectat in rezultatul reportat realizat in exercitiul financiar 2020 din vanzarea instrumentelor de capitaluri proprii FVTOCI.

          Costurile aferente platilor se suporta din valoarea dividendului net. Plata dividendelor se efectueaza prin Depozitarul Central si agent de plata Banca Transilvania.

          Aprobarea datei de 19 mai 2021 ca data de inregistrare (ex-date 18 mai 2021) si a datei de 11 iunie 2021 ca data a platii dividendului.

          5 Aprobarea Programului de activitate 2021 in acord cu “Strategia si politica de investitii a EVERGENT Investments SA” si a Bugetului de venituri si cheltuieli pentru exercitiul financiar 2021.
          6 Aprobarea descarcarii de gestiune a administratorilor pentru exercitiul financiar 2020.
          7 Aprobarea prescrierii dividendelor aferente exercitiului financiar 2017 stabilite prin Hotărârea Adunarii generale ordinare a acționarilor din 27.04.2018, neridicate pana la data de 02.10.2021 si inregistrarea lor conform reglementarilor aplicabile.
          8 Aprobarea datei de 19 mai 2021 ca data de inregistrare (ex-date 18 mai 2021) a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor adoptate de catre Adunarea generala ordinara a actionarilor.
          9 Mandatarea Consiliului de administrație și individual a membrilor acestuia pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea generala ordinara a actionarilor. Împuternicirea, cu posibilitate de substituire, a Directorului general și/sau a Directorului general adjunct să efectueze toate procedurile și formalitățile legale și să semneze orice documente necesare pentru implementarea hotărârilor Adunării generale ordinare a acționarilor, inclusiv formalitățile de publicare și înregistrare la Registrului comertului.

           

          1. Dreptul acţionarilor de participare la Adunarile generale ale acționarilor conform reglementărilor aplicabile în materie, a prevederilor Actului constitutiv și a Procedurilor de organizare si desfasurare aprobate de Consiliul de administrație și publicate pe site-ul evergent.ro.

           

          Doar acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la data de referinţă 16 aprilie 2021 pot participa la Adunarile generale ale acționarilor:

          1. personal ori prin reprezentanţii legali (în cazul persoanelor juridice),
          2. prin reprezentant pe bază de împuternicire specială sau împuternicire generală,
          3. buletin de vot scris sau electronic, conform procedurilor afişate pe site-ul evergent.ro.

           

          Accesul acţionarilor persoane fizice, cu drept de participare la Adunarile generale ale acționarilor  este permis prin simpla probă a identităţii acestora, făcută cu actul de identitate al acestora.

           

          Acţionarii persoane juridice sau entitățile fără personalitate juridică pot participa la Adunarile generale ale acționarilor prin reprezentant legal.

          Calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acţionarilor de la data de referinţă, primită de la Depozitarul Central. În cazul în care datele privind calitatea de reprezentant legal nu au fost actualizate la Depozitarul Central de către acţionarul persoană juridică corespunzator datei de referinţă, dovada de reprezentant legal se face pe baza unui certificat constatator eliberat de Oficiul Registrul Comerţului, în copie conformă cu originalul, sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acţionarul este înmatriculat legal şi care atestă calitatea de reprezentant legal, emise în termenul de valabilitate.

           

          Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal, întocmite într-o limbă străină, alta decât limba engleză, vor fi însoţite de o traducere realizată de un traducător autorizat în limba română sau în limba engleză.

           

          Acționarii care nu au capacitate de exercițiu precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală.

           

           

               Împuternicirea specială, Împuternicirea generală şi Buletinul de vot scris sau electronic

           

          Împuternicirile speciale şi buletinul de vot conforme cu dispozițiile legale incidente se pun la dispoziţia acţionarilor la sediul societăţii şi pe website-ul www.evergent.ro.

          Exercitarea votului se face începând cu data de 16 aprilie 2021.

          Exprimarea opţiunilor de vot prin împuterniciri, buletine de vot scris sau electronic se va realiza până în data de 27 aprilie 2021, ora 1000, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în Adunarile generale ale acționarilor.

          Împuternicirea specială se acorda de catre acţionar unei persoane si contine instructiuni specifice de vot din partea actionarului emitent, pentru fiecare punct înscris pe ordinea de zi.

          Acţionarul poate desemna o singură persoană care sa îl reprezinte şi un reprezentant supleant pentru situaţiile în care reprezentantul desemnat este în imposibilitate de a-şi îndeplini mandatul. Unui acţionar îi este permis să acorde o Împuternicire specială unui singur reprezentant.

          Reprezentarea acţionarilor în cadrul adunării generale de către alte persoane se poate face şi în baza unei împuterniciri generale, însoţită de Declaraţia pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului (definit conform art. 2 alin. (1) pct 20 din Legea nr. 24/2017) sau avocatului care a primit împuternicirea de reprezentare în condiţiile legale aplicabile şi Procedurilor Adunarilor generale ale  EVERGENT Investments afișate pe website-ul www.evergent.ro. Împuternicirea generală este acordată de acţionar pentru întreaga deţinere la data de referinţă şi se depune la Societate în copie, cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sub semnătura reprezentantului. Împuternicirile generale se depun/transmit, însoţite de documente conform procedurilor, la sediul societăţii (Bacau, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94 C, etaj 2, secretariat) în zilele lucrătoare, intre orele 9-16, sau se transmit ca document electronic cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică, prin e-mail la adresa AGA@evergent.ro, până în data limită 27 aprilie 2021, ora 1000.

          Formularele de împuterniciri speciale, formularele de buletine de vot scrise, semnate olograf, în original, însoţite de documente conform Procedurilor aprobate și publicate conform prevederilor Actului constitutiv, se depun și/sau transmit, la sediul societăţii (Bacau, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94 C, etaj 2, secretariat) în zilele lucrătoare, intre orele 9-16 sau se transmit ca document electronic cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică, prin e-mail la adresa AGA@evergent.ro, până în data limită 27 aprilie 2021, ora 1000.

          Revocarea unei împuterniciri generale/speciale se poate face în scris, prin oricare dintre formele de desemnare şi se transmite până cel mai târziu în data de 27 aprilie 2021, ora 1000.

          Împuternicirile generale/speciale purtând o dată ulterioară (înregistrate până în data limită 27 aprilie 2021, ora 1000) au ca efect revocarea împuternicirilor datate anterior.

          Acţionarii care au votat prin împuterniciri speciale sau buletine de vot îşi pot modifica opţiunea iniţială de vot, fiind valabil ultimul vot exprimat , cu conditia sa fie exprimat şi înregistrat până în data limită 27 aprilie 2021, ora 1000.

          În situaţia în care acţionarul, care şi-a exprimat votul prin corespondenţă, participă personal sau prin reprezentant la Adunarile generale ale acționarilor, votul exprimat prin corespondenţă este anulat, fiind luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.

          Dacă persoana care participă la Adunarile generale este alta decât cea care şi-a exprimat votul prin corespondenţă, pentru valabilitatea votului său acesta va prezenta la Adunarile generale ale acționarilor o revocare scrisă a votului prin corespondenţă semnată de acţionar sau de reprezentantul care a exprimat votul prin corespondenţă.

          Participarea directă a acţionarului în Adunarile generale ale acționarilor,  personal sau prin reprezentantul legal, înlătură orice alte opţiuni de vot transmise anterior.

          Votul electronic se poate exercita pe bază de certificat digital calificat, accesând aplicaţia securizată “vot electronic” de pe site-ul www.evergent.ro, conform Procedurii de exercitare a  votului  prin  corespondenta, afisata pe site-ul www.evergent.ro

           

           

          1. Dreptul acţionarilor de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a Adunărilor generale ale acționarilor şi de a face propuneri de hotărâri pentru punctele existente sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi.

           

                      Unul sau mai multi actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social al Societății, îşi pot exercita drepturile prevăzute de art. 92. alin (3) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă si de art. 189, art. 199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă coroborat cu prevederile art. 117 indice 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, numai în scris, până la data de 13 aprilie 2021, ora 1700, prin depunerea documentelor in original la sediul societăţii (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, etaj 2, Secretariat), sau prin transmiterea cu semnătură electronică extinsă, prin e-mail la adresa AGA@evergent.ro (conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică). Solicitările trebuie să fie însoțite de o justificare și/sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare Adunărilor generale ale acționarilor.

           

          Calitatea de acţionar şi calitatea de reprezentant legal, în cazul acţionarilor persoane juridice sau al entităţilor fără personalitate juridică, se dovedeşte pe baza documentelor eliberate de Depozitarul Central sau participanţii care furnizează servicii de custodie (art. 194 din Regulamentul ASF nr. 5/2018): extras de cont din care rezultă calitatea de acţionar şi numărul de acţiuni deţinute împreună cu documente care atestă înscrierea informaţiei privind reprezentantul legal la Depozitarul Central sau custodele autorizat (art. 92 alin. (11) Legea nr. 24/2017).

           

          • Dreptul acţionarilor de a adresa întrebări referitoare la ordinea de zi a Adunărilor generale ale acționarilor

          Acţionarii îşi pot exercita drepturile prevăzute de art. 198-199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 până la data de 27 aprilie 2021, ora 1000. EVERGENT Investments SA poate răspunde prin postarea răspunsului pe site-ul propriu, la Secţiunea „Intrebări frecvente” sau în cadrul sedintelor Adunărilor generale, dacă informaţiile solicitate respectă caracterul de informaţie publică şi nu se regăsesc în materialele aferente ordinii de zi sau în raportările instituţionale efectuate.

          Întrebările acţionarilor vor fi transmise în scris, prin depunerea documentelor in original la sediul societăţii (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, etaj 2, “secretariat”), sau prin transmiterea cu semnătură electronică extinsă, prin e-mail la adresa AGA@evergent.ro (conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică).

          Calitatea de acţionar (persoană fizică sau reprezentant legal persoană juridică) se constată în baza registrului acţionarilor la data de referinţă, pe baza documentelor de identitate sau, anterior primirii acestuia, conform punctului II din prezentul Convocator.

           

          1. Documentele aferente Adunărilor generale ale acţionarilor

           

                   Documentele aferente punctelor de pe ordinea de zi se pun la dispoziţia acţionarilor pe site-ul www.evergent.ro şi se pot consulta la sediul societăţii (Bacau, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94 C, etaj 2, secretariat) în zilele lucrătoare între orele  9-16.

          Materialele corespunzatoare punctelor de pe ordinea de zi, Procedurile de organizare si  desfasurare ale Adunarilor generale, proiectele de hotarari si formularele de vot se pun la dispozitia actionarilor odata cu publicarea Convocatorului in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.

          Procedura de organizare si desfăşurare a Adunărilor generale ale acționarilorcuprinde: Procedura de vot prin reprezentant (împuternicire specială, împuternicire generală), Procedura de vot prin corespondenţă (buletin de vot scris sau electronic), Procedura generală a Adunărilor generale ale acționarilor, modul de funcţionare a organelor adunării generale şi precizări privind desfaşurarea sedintelor adunărilor generale.

           

          Sedintele Adunărilor generale extraordinara si ordinara pot fi vizualizate pe baza elementelor de acces de către acţionarii înregistraţi la data de referinţă – prin accesarea site-ului www.evergent.ro (precizări în Procedura de organizare si desfăşurare AGA).

           

                        Este asigurata traducerea live a dezbaterilor in limba engleza.

           

          În situaţia neîndeplinirii condiţiilor statutare şi legale de cvorum la prima convocare, Adunarea generală extrordinară a Acţionarilor EVERGENT Investments este convocata pentru data de 30 aprilie 2021, ora 1000 si Adunarea generală ordinară a acţionarilor EVERGENT Investments este convocata pentru data de 30 aprilie 2021, ora 1100, cu menţinerea ordinii de zi şi a locului de desfăşurare.

           

           

          În contextul aparitiei pandemiei COVID-19, a masurilor excepționale instituite de autorități pe teritoriul României si avand in vedere masurile adoptate de managementul Societății pentru asigurarea continuitatii activitatii, protectia sanatatii si sigurantei personalului, buna desfasurare a relatiei cu clientii/investitorii, partenerii de afaceri, institutiile pietei, EVERGENT Investments recomandă în mod ferm acționarilor exercitarea votului prin corespondență la Adunările generale ale acționarilor din 29/30 aprilie 2021 (de preferință vot electronic prin aplicaţia securizată “vot electronic”, utilizând semnătura electronică extinsă, conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronică și,  în subsidiar, buletin de vot transmis prin poștă, servicii de curierat sau personal la registratura societății).

           

           

           

          Presedintele Consiliului de administratie                             Director general

          Costel  CEOCEA                                                                                  Claudiu DOROS

           

           

           

           

          Ofiter de conformitate

                   Michaela PUSCAS

          Ora de vară, dar până când?

          În noaptea de sâmbătă spre duminică dăm din nou ceasornicele cu o oră înainte. Ora 3.00 devine ora 4.00. Trecem la „ora de vară”! Unii s-ar putea bucura, alții vor strâmba din nas. Să te trezești cu o oră mai devreme poate fi stresant, mai ales dacă știi că trebuie să mergi la muncă și mai ales într-o zi de luni – spun cârcotașii. Corpul nostru are un ceas biologic, pretențios și care o ține pe a lui. Schimbi ora la finele lui martie, apoi în octombrie revii la ora normală, „ora de iarnă”. Dar până când? În ultimii ani s-au ridicat mai multe voci, inclusiv dintre cele oficiale care nu mai vor schimbarea orei. Lumea, însă, nu a ajuns încă la un consens.

          Ora de vară a fost decretată acum 105 ani, în timpul primei conflagrații mondiale, ca o necesitate de război, pentru a economisi rezervele de cărbune. Se întâmpla în Germania și Austro-Ungaria. În secolul al XVIII-lea, Benjamin Franklin a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau ele. Energia din cărbune trebuia economisită și ea, prin activitate numai pe timp de zi, între ore care diferă vara și iarna, pentru că, vorba ceea, „iarna nu-i ca vara”.

          În România ora de vară a apărut în 1917. Regina Maria nota atunci că ora 7.00 devenea ora 8.00 „pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia de electricitate”. Măsura nu a avut viață lungă după război. S-a renunțat la ea, dar în 1932 a revenit. A prins-o și Al Doilea Război Mondial, dar nu până la capăt, în 1943 fiind suspendată. Și iar s-a revenit, însă tocmai în 1979. Unii spuneau atunci că e o mare prostie, neeficientă, o ambiție a lui Ceaușescu „cel care stabilea tot ce făceam”.

          În 2019, însă, Parlamentul European a stabilit să nu mai umblăm la ceasornice, cu începere chiar din octombrie 2021. Dar Brexitul, pandemia și unele cârcoteli au anulat hotărârea, astfel că ea s-a amânat pentru 2022. Să dea Dumnezeu să ajungem sănătoși, pe lumină de zi, și până acolo!

          O băcăuancă a dat lovitura la pariuri sportive

          Uneori norocul te paște când nu te aștepți, iar de acest lucru s-a bucurat o tânără din Bacău. Raluca este căsătorită și are doi copii. Ca orice om, în epoca internetului, intri pe tot felul de site-uri. Din curiozitate și din informațiile pe care le avea de la diverși prieteni, Raluca a intrat pe un site de pariuri sportive și a descărcat o aplicație.

          „Aplicația am descărcat-o prin vară, dar nu m-am ocupat de ea. Acolo este o «roată» pe care dacă o apeși primești un bonus de 10 lei. Asta era pe aplicația de pe telefonul soțului și am zis că pariez eu pe meciurile de fotbal. Am pus un bilet de 10 lei pe 15 meciuri. Seara mi-am întrebat soțul dacă s-au terminat meciurile și el a zis că nu. Apoi am uitat de bilet. A doua zi, după ce el a plecat la serviciu, când a intrat pe aplicație, la balanță, a apărut suma: 57.800 de lei. A fost un șoc. Nu ne venea să credem”, a povestit băcăuanca norocoasă, care nu a crezut nicio clipă că e o glumă proastă pentru că în trecut mai câștigase 100 de lei la un astfel de joc.

          Raluca a pariat pe 15 meciuri de fotbal din campionatul de fotbal al Angliei și al Scoției, făra a avea mari cunoștințe despre echipele de acolo. „Nu mă pricep foarte bine la fotbal. Unele pronosticuri le-am pus întâmplător iar pentru unele meciuri am consultat un istoric al jocurilor de pe acel site”, a dezvăluit Raluca sursa sa de inspirație. Cert este că banii sunt mai mult decât bineveniți, Raluca fiind în plin proces de construcție a unei case într-unul din cartierele din oraș. „Cu banii câștigați voi putea acum să construiesc și camere pentru cei doi copii care acum sunt mici. Este un semn bun, cu siguranță”, a încheiat câștigătoarea din Bacău.

          Când pisicile nu-s acasă….

          Nu doar șoarecii joacă pe masă, ci și Vulpițele. În cazul de față, Vulipțele Galbene din Roman. Gruparea romașcană s-a impus, miercuri după-amiază, cu 7-0 pe terenul Măgurii 2012 Bacău, calificându-se în faza următoare a Cupei României la fotbal feminin. Etapa de Cupă de miercuri a fost una demnă de un record: nu mai puțin de 13 meciuri din totalul de 14 s-au soldat cu victoria formațiilor vizitatoare! Multe dintre ele, la scoruri semnificative, mai categorice chiar decât cel înregistrat pe stadionul băcăuan „Lucrețiu Avram”.

          Astfel, Fair Play a câștigat la Giurgiu cu 20-0, Universitatea Olimpia Cluj și-a adjudecat derby-ul local cu Olimpic Star cu 14-0, Femina Baia Mare a avut câștig de cauză pe terenul lui United Bihor cu 12-0, în timp ce Fortuna Becicherecu Mic s-a impus la Timișoara, în fața Politehnicii, cu 9-0. Onoarea gazdelor a fost salvată de Academia de Fotbal și Tenis Măgura, învingătoare cu 8-2 acasă, contra CSM-ului Târgu-Mureș.

          În ceea ce privește campionatul ligii secunde, Grupa 3 programează weekend-ul acesta runda a treia, una în care Măgura 2012 Bacău ar trebui să joace pe terenul celor de la Atletic Club Onix. Conducerea Pisicilor Roșii a decis însă să nu efectueze deplasarea, solicitând FRF amânarea partidei de la Râmnicu-Sărat.

          BREAKING | Noi restricții în România, de vineri. În localitățile cu incidență 4 la mie, circulația va fi interzisă în weekend de la 20:00. La peste 7,5 la mie, restricțiile, valabile în fiecare zi

            Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ca în localităţile unde incidenţa de infectare cu COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori, circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică să fie permisă doar până la ora 20:00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18:00. În cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mie, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii. Anunțul a fost făcut de șeful DSU, dr. Raed Arafat, conform rptv.ro.

            „Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia, unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la orele 20:00, iar la operatorii economici, activitatea să fie permisă până la ora 18:00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekend-ului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie. A doua măsură, dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20:00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18:00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie. Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată când se depăşeşte rata de 4 la mie şi se va reveni când scade sub 3,5 la mie”, a explicat dr. Raed Arafat.

            Vezi aici Hotărârea CNSU cu noile restricții impuse de vineri în întreaga țară.

            „Dulcinella”, gust și ospitalitate din Basarabia

            De astăzi, „dependența” de produse de cofetărie, ciocolaterie și patiserie va putea fi întreținută în magazinul „Dulcinella”. Redeschis publicului băcăuan, după un timp în care s-au derulat ample lucrări de modernizare, edificiul, amplasat pe str. Ștefan cel Mare, nr. 4 sc. E-F, parter, reapare cu o altă abordare. Astfel, magazinul beneficiază de un spațiu mai generos, reconfigurat după tendințele moderne, cu o gamă mai largă de produse marca „Dulcinella’’ și, atenție!, o colecție extinsă de vinuri.

            Orașul tău, un pic mai dulce!

            În 2019, „Dulcinella” – cea mai mare rețea de ateliere de cofetărie artizanală din Republica Moldova, trece Prutul și deschide primele 5 magazine: în Bacău, Piatra Neamț și Târgu Neamț. În decembrie 2020, alături de cunoscutul interpret din Basarabia, Ion Paladi, „Dulcinella” bucură comunitatea din România cu încă 5 magazine noi. La Iași, Pașcani, Botoșani și Suceava. Pe 11 martie 2021, „Dulcinella” a inaugurat un nou magazin în orașul Bârlad, iar pe 18 martie la Huși. Următoarele magazine vor fi deschise la Fălticeni, Moinești, Vaslui, Rădăuți și Dorohoi.

            Atunci când faci o alegere este important să fii atent la respirația sufletului, pentru ca, mai târziu, să poți face lucrurile din suflet. Ce înseamnă pentru mine Dulcinella? Plăcere, gust, armonie, ospitalitate și, totuși, mai întâi de toate, UNITATE. Am vorbit de mai multe ori despre cât de important este pentru mine acest proiect, iar implicarea mea în calitate de ambasador ține și de dorința de a fi cât mai aproape de oamenii de pe ambele maluri ale Prutului și de a-i motiva la cunoaștere reciprocă. «Podul de Dulciuri» semnifică, în primul rând, un NOU ÎNCEPUT, într-o lume în care gusturile și aromele sunt cele care ne fac să ne simțim mai aproape. Vorbeam mai sus despre «respirația sufletului». E acel moment în care simți că e mai important să dai decât să iei, când recunoști că se întâmplă ceva mistic și, totodată, istoric, pentru propia ta viață. Da, asta am simțit atunci când am făcut cunoștință cu minunatul public din România. De atunci, întâlnirile cu acesta au devenit speciale. Și pentru că port cu mândrie numele de «Cetățean de onoare» al comunelor George Enescu, Corlățeni și Vorona din România, mă simt și mândru și onorat. Dorința mea este una: ca oricine își va dori să simtă mirosul «Dulcinella» să poată spune «mă simt ca acasă», așa cum mă simt și eu, fie la Chișinău, fie la Iași sau la București, este mesajul transmis de Ion Paladi, ambasadorul brandului „Dulcinella”.

            DESPRE „DULCINELLA”

            Sloganul „Dulcinella” – Ziua ta un pic mai dulce – cuprinde, în sine, esența brandului. Dulcinella a creat, în cei peste 15 ani de activitate, o gamă largă de produse de cofetărie, patiserie și plăcintărie – tradiționale moldovenești și inovatoare, în marea majoritate, rețete proprii, gândite și fabricate 100% artizanal. Brandul „Dulcinella” a fost înființat în anul 2005, în municipiul Chișinău, Republica Moldova. Acesta are ca domeniu principal de activitate fabricarea produselor de cofetărie, ciocolaterie și patiserie, precum și comercializarea acestora prin intermediul propriei rețele de magazine specializate, în număr de 30.

            În anul 2019, a fost stabilit motto-ul pentru strategia de dezvoltare a produsului – Dulcinella rEvoluționează. Acest motto sugerează ambiția noastră de a diferenția produsele, și anume torturile, de tot ce poate fi găsit pe piață la etapa actuală, precum și promovarea unor gusturi noi, specifice brandului „Dulcinella”. Astfel, produsele marca „Dulcinella” au fost clasificate în următoarele serii:

            • Seria Autor
            • Seria Fusion
            • Seria Raw&Veg
            • Seria Tradiționale
            • Seria Clasice

            La baza seriilor stau următoarele elemente comune: dorința de a fi într-un continuu proces de inovare și redescoperire a produselor. Respectiv, crearea unor gusturi excepționale, pe care familia „Dulcinella” le poate aduce mai aproape de oamenii din România și Republica Moldova.

            Zbor spre Antalia, direct de pe Aeroportul Bacău

              Noi curse tip charter vor fi introduse în acest an de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacau (AIGE). Noutatea a fost anunțată după o întâlnire pe care administrația aeroportului băcăuan a avut-o cu reprezentanții agențiilor de turism zonale. În cadrul discuțiilor, au fost abordate mai multe aspecte, inclusiv acordarea de facilități operatorilor de turism, în vederea dezvoltării acestui segment de activitate aeroportuară. Cele două părți au subliniat avantajele oferite de poziționarea zonală a aeroportului băcăuan, precum și facilitățile care pot fi oferite turiștilor în urma investițiilor din infrastructură (parcare, terminal, pista nouă etc).

              „Comunicarea și identificarea de oportunități turistice care implică introducerea unor curse tip charter rămâne o prioritate pentru noi. Prima concretizare este destinația Antalya, începând cu data de 10 iunie și până pe 19 septembrie. Aceasta va fi operată săptămânal, joia, și, conform datelor puse la dispoziție de reprezentanții operatorilor turistici, gradul de ocupare este unul peste așteptări, mai ales în contextul măsurilor impuse de pandemia Covid -19”, a declarat Oana Chelaru, președintele executiv al Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

              La rândul său, Dumitru Nănescu, directorul Inter Tour Bacău, cea mai mare agenție de turism din Moldova, a confirmat interesul partenerilor turistici de la nivel național pentru introducerea, începând cu sezonul de toamnă, a unor curse charter către destinații din Egipt. În plus, în funcție de evoluția restricțiilor dictate de pandemia de coronavirus, este foarte posibil pregătirea unor pachete turistice, în perioada sărbătorilor de iarnă, cu zboruri direct din Bacău.

              Trei noi focare de pestă porcină africană, în județ

                Veterinarii băcăuani anunță identificarea a trei focare de pestă porcină africană, la porcii domestici din gospodăriile populației din localitățile Frumoasa, Buhoci și Parava.

                În trasabilitatea bolii pentru focarul din localitatea Drăgușani, comuna Parava, 10 suine au murit, iar în comuna Buhoci, au murit alte 9 suine. În plus, în cadrul măsurilor de combatere și asanare a bolii, 33 suine au fost ucise și neutralizate, cu respectarea legislatiei sanitare veterinare în vigoare”, a precizat dr. Luminița Ionescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

                Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind restricționată circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. Restricțiile din focarul de la Frumoasa trebuiau ridicate din data de 9 martie 2021, însă au fost menținute întrucât zona de protecție și de supraveghere aferentă focarului se extinde pe teritoriul județului Neamț, unde au fost raporate noi focare de PPA”, au precizat reprezentanții DSVSA Bacău. De reținut că sunt active restricțiile și pentru 105 cazuri de pestă porcină africană la mistreți identificate în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.

                Examenele naționale se desfășoară după calendarul stabilit. Vacanța de primăvară, în perioada 2 aprilie – 4 mai. Anul școlar se încheie în 25 iunie. Pentru clasele terminale, structura anului școlar nu va fi modificată

                Examenele naționale se desfășoară după calendarul deja stabilit, iar pentru clasele terminale, structura anului școlar nu va fi modificată, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după discuțiile cu reprezentanții elevilor și ai părinților. Celelalte clase au vacanța de primăvară așa cum a fost anunțată zilele trecute, în perioada 2 aprilie – 4 mai, iar anul școlar se încheie pe 25 iunie.

                Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului, respectiv în perioada 22 – 25 iunie, pentru probele scrise de la Evaluarea națională și în perioada 28 iunie – 1 iulie, pentru probele scrise de la Bacalaureat. Probele de competențe de la Bacalaureat vor fi echivalate, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

                Așa cum a fost anunțat de ministrul Educației, la solicitarea Ministerului Sănătății, vacanța de primăvară va începe pe 2 aprilie și se va termina pe 4 mai. Excepție vor avea clasele terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi nicio modificare.

                Clasele terminale vor avea vacanță pentru sărbătorile pascale catolice în perioada 2 – 11 aprilie, iar pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie și 9 mai. Elevii din anii terminali termină vacanța pe 9 mai, spre deosebire de toate celelalte clase, a căror ultimă zi de vacanță va fi pe 4 mai.

                Grădinițele vor funcționa după același program cu clasele primare. O altă decizie a fost de renunțare la săptămâna „Școala altfel”.

                Clasele terminale încheie anul școlar pe 18 iunie, iar toate celelalte clase, pe 25 iunie.

                Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a rămân în continuare programate cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluare Națională de clasa a II-a se reprogramează pentru perioada 25 – 28 mai. Activitățile remediale se vor desfășura doar până la incidența de 6 la mia de locuitori.

                „Alături de vaccinare, testarea este un element absolut esențial în școli și sunt absolut convins că problema testării în școli va fi rezolvată extrem de rapid”, a mai transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

                Citește aici comunicatul de presă al Ministerului Educației, cu privire la adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică actuală.

                ULTIMELE ȘTIRI