În noaptea de sâmbătă spre duminică dăm din nou ceasornicele cu o oră înainte. Ora 3.00 devine ora 4.00. Trecem la „ora de vară”! Unii s-ar putea bucura, alții vor strâmba din nas. Să te trezești cu o oră mai devreme poate fi stresant, mai ales dacă știi că trebuie să mergi la muncă și mai ales într-o zi de luni – spun cârcotașii. Corpul nostru are un ceas biologic, pretențios și care o ține pe a lui. Schimbi ora la finele lui martie, apoi în octombrie revii la ora normală, „ora de iarnă”. Dar până când? În ultimii ani s-au ridicat mai multe voci, inclusiv dintre cele oficiale care nu mai vor schimbarea orei. Lumea, însă, nu a ajuns încă la un consens.
Ora de vară a fost decretată acum 105 ani, în timpul primei conflagrații mondiale, ca o necesitate de război, pentru a economisi rezervele de cărbune. Se întâmpla în Germania și Austro-Ungaria. În secolul al XVIII-lea, Benjamin Franklin a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau ele. Energia din cărbune trebuia economisită și ea, prin activitate numai pe timp de zi, între ore care diferă vara și iarna, pentru că, vorba ceea, „iarna nu-i ca vara”.
În România ora de vară a apărut în 1917. Regina Maria nota atunci că ora 7.00 devenea ora 8.00 „pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia de electricitate”. Măsura nu a avut viață lungă după război. S-a renunțat la ea, dar în 1932 a revenit. A prins-o și Al Doilea Război Mondial, dar nu până la capăt, în 1943 fiind suspendată. Și iar s-a revenit, însă tocmai în 1979. Unii spuneau atunci că e o mare prostie, neeficientă, o ambiție a lui Ceaușescu „cel care stabilea tot ce făceam”.
În 2019, însă, Parlamentul European a stabilit să nu mai umblăm la ceasornice, cu începere chiar din octombrie 2021. Dar Brexitul, pandemia și unele cârcoteli au anulat hotărârea, astfel că ea s-a amânat pentru 2022. Să dea Dumnezeu să ajungem sănătoși, pe lumină de zi, și până acolo!
