marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1738

Dragoș Benea: PNL ne propune o Românie cu susul în jos

    Europarlamentarul Dragoș Benea spune că, în martie, când am avut 200/300 infectări pe zi, Guvernul PNL a închis țara, băgând în faliment turismul, HORECA, IMM-urile, închizându-ne pe toți în casă, fixând program de ieșit la „aer” pentru vârstnici etc.

    „Acum, când contabilizăm zilnic câte 2000/3000 de noi cazuri Covid19, adică de 10 ori mai multe ca astă primăvară, când locurile la ATI sunt suprasaturate, iar spitalele chiar nu mai fac față, PNL persistă în aceeași obsesie electorală și vrea alegeri cu orice preț, chiar și cu prețul expunerii la boală a românilor”, spune Dragoș Benea.

    „Cred că PNL ne propune o Românie cu susul în jos, în care ipocrizia și minciuna sunt la ele acasă – dar nici chiar ea, ipocrizia, nu mai poate salva aparențele în cazul acestui guvern-calamitate națională, care a scăpat demult de sub control răspândirea virusului”, a mai adăugat acesta.

    „Noi, la PSD, știm că #sănătatea e prioritatea: din martie tot o spunem, de când PNL se pregătea să combată pandemia cu alegeri anticipate. Poate că în ceasul al 13-le se vor trezi la realitate și în loc de alegeri se vor preocupa de ce e mai important, de sănătatea pe care au neglijat-o, deliberat, în toate aceste ultime luni”.

    Dragoș Benea, europarlamentar

    雷格利亚

    La noi, îmi zice chinezul, trenurile circulă mult mai repede; și mai… Suntem în compartiment doar noi doi și translatorul său. Terminăm de bârfit melco-trenul românesc și trecem la rezultatul alegerilor locale. Știe multe despre ele, dar încă are curiozități… Doamna aceea, directoare de școală comunală, care explica apropiaților cum fură din laptele și cornul elevilor, a reușit la alegeri?… Primarul acela care a filmat cum își bătea și umilea propriul copil a fost reales?… Oamenii aceia care au candidat pentru funcții înalte, deși au statutul infect de colaboratori ai Securității, au ieșit învingători?…

    Apoi, chinezul mă trimite către alți candidați. Unii se află sub lupa unor dosare ale DIICOT, fiind acuzați de proxenetism, fraude repetate etc. Alții, mai zice el, au dosare amânate sine die de instanțe sau „uitate” prin sertarele polițiștilor/ procurorilor. Beijingnianul oferă din nou nume. Mă întreabă și dacă e adevărat că soțul șefei DIICOT, acuzat de corupție, a fost condamnat. Rostește cu năduf, din când în când, o vorbă în limba lui Confucius. Privirile aruncate către translator nu mă salvează. Pur și simplu nu-mi poate traduce.

    Îl roagă pe chinez să explice, să nuanțeze. Supăratul scoate iute un pix și scrie pe un carnețel: 雷格利亚. Urmează niște clarificări lingvistice. Translatorul pare dumirit. Îmi explică, dar e greu… Se așterne o tăcere peste care doar roțile melco-trenului o tulbură. Deodată, translatorul îmi aruncă o privire gen Evrika! Se luminează și zice: „Răgălie! Niște răgălii, asta înseamnă 雷格利亚!”…

    Coborâm în Gara de Nord. Chinezul mai are o întrebare: „Adevărat? Unul cu opt ani de pârnaie a ieșit primar?” Aprob. Oftând, își ia rămas bun. Chinezește: „雷格利亚!”

    Meserii pe cale de dispariție. Ultimii meșteșugari se retrag în uitare

      Vremurile bune, în care meserie era brățara de aur pe care nu o puteai găsi altundeva, încep să dispară. Puținii meseriași care mai există în Bacău își anunță retragerea în binemeritata pensie, lăsând în urmă, din păcate, un gol imens pe care nimeni nu se încumetă să-l astupe.

      Problema a plecat de la inexistența școlilor unde tinerii s-ar fi putut pregăti pentru a practica o meserie. În urmă cu trei decenii, peste tot exista măcar o școală de ucenici la care oricine se putea specializa într-o anumită profesie. În lipsa acestor „incubatoare” de meserii, tinerii s-au îndreptat că lucrurile mai facile, încurajați, mai ales, de evoluția tehnologiei informației. Pe când meseria era, într-adevăr, o brățară de aur, iar meșterii la mare preț, în Bacău, puteai găsi o mulțime de cizmari, croitori sau blănari, dar și geamgii, zugravi, ceasornicari ori …fotografi . Treptat, însă, noile tehnologii, dublate de industria de masă și, mai ales, importurile ieftine din Estul îndepărtat, au scos de pe piață pricepuții meșteșugari. Rând pe rând, mulți au tras obloanele și s-au retras … în uitare.

      Tinerii vor „muncă distractivă”

      Pe Anton Sarca, unul dintre puținii geamgii activi din Bacău, îl știu de câțiva ani buni, de pe vremea când „ochiurile” de sticlă nu erau înlocuite de termopanele de acum. E un tip strașnic, extrem de serios și pe vecie tributar vechilor valori. Taie geamuri din … 1982, ultimele două decenii la unitatea din vecinătatea „târgului de ruși” de pe strada Milcov. Din păcate, în Bacău, au mai rămas doar două secții de tăiat geamuri, din cele 20 care existau cu ani în urmă, și tot atâția meseriași. Colegul cu care lucra de 20 de ani a ieșit la pensie, însă continuă să viziteze, zilnic, atelierul care zeci de ani, i-a sigurat o bucățică de pâine. „Meseria asta va dispărea, din păcate. Eu mai am puțin și mă retrag în pensie. Nu o să mai aibă nimeni cine tăia geamuri. Deși, chiar și în ziua de azi, lumea ne trece pragul. Sunt zile când am și 30-40 de clienți. Pentru că nicăieri nu am văzut folie în ferestre, tot sticlă se pune. Iar, la Alimentara, nu se vând geamuri, tot aici vin și cer. Nici cei care fac termopane nu își fac ei sticlă, ci vin la noi să o cumpere”, aflăm de la meșterul geamgiu. Sticla e adusă din afară – Germania, Franța, Olanda, deși pe „vremea lui Ceaușescu”, meseriașii stăteau la coadă, la fabrica de la Scăieni, județul Prahova. „Noi am căutat timp de 12 ani de zile pentru a găsi un om care să muncească aici. Unul singur a venit și, după trei zile, mi-a zis că el nu mai stă, pentru că nu avem internet, nu avem televizor…Era tânăr, dar … nu era pentru muncă. Azi, tinerii vor muncă distractivă, adică să lucreze de pe internet și alte «minuni». Dacă afișăm pe geam că angajăm șofer, vin 1.000 de candidați”, spune cu năduf geamgiul nostru. În „biroul” său, amenajat într-un intrând, alături de casa de marcat, actele necesare în caz de control, stau la loc de cinste nelipsita icoană cu Iisus, portretul lui Ceaușescu – „cel care mi-a dat casă și un loc de muncă” -, și, zi de zi, ziarul „Deșteptarea”. „Meseria se fură și dacă cineva își dă interesul și-i place, în șase luni iese un profesionist. Garantat. În meseria mea, important este să știi cum să așezi «coala» de sticlă pentru a o tăia, altfel riști să-ți provoci o nenorocire, dar și geometria, astfel încât să rezulte cele mai mici pierderi. E drept, salariile sunt mici. Dacă minimum pe economie ar fi de 5.000 de lei, un tânăr ar sta aici. Însă, eu nu plec, pentru că altfel nu pot să trăiesc, nu pot renunța la geamgerie orice ar fi”, încheie Anton Sarca, meseriașul de pe Milcov.

      100.000 de pantofi, într-o viață de cizmar

      Nici cizmăria nu mai este la căutare, deși sunt mii de băcăuani care apelează la meseriași pentru a-și repara încălțămintea. Mihai Anca face asta din 1979, prima dată, la o unitate din apropierea „Teatrului de păpuși”. Acum, atelierul său de reparații încălțăminte e în zona Orizont, într-un spațiu înghesuit. A învățat meseria la locul de muncă. Băiat de la țară fiind, căruia nici nu prea i-a plăcut școala, venise în Bacău, împreună cu câțiva consăteni. Doar el a rezistat, până azi, în meserie, restul tinerilor cu care venise orientându-se spre alte domenii. Cizmăria nu place tinerilor, pentru că, într-adevăr, este o meserie mai «murdară», ca să zic așa. Ești, tot timpul, murdar pe mâini, de adezivi. Plus că miroase destul de urât din cauza solvenților din soluțiile pentru lipit. Nici salariile nu sunt așa de mari, astfel încât să-i încânte pe tineri”, povestește cizmarul din „Orizont”. Nici înainte de 89, nu se câștiga mai bine decât acum, „cu cizmăria nici nu te îmbogățești, dar nici nu mori de foame”. Trist este că și această meserie este pe care de dispariție, niciunul dintre foștii colegi care au pecat la pensie nu se mai ocupă de papucii tociți sau rupți ai băcăuanilor. Mulți s-au retras în locurile de baștină, alții s-au îmbolnăvit, mai ales din cauza gazelor emanate de adezivi, iar câțiva au murit. „De multe ori, glumesc cu prietenii și le spun că, dacă aș vrea să îmi pun nasul în punga cu prenadez, nu mai are efect. M-am obișnuit, deși unii clienți care vin se miră cum de stau în gazele astea. Peste tot e greu, și la câmp, și la … cizmărie”, crede cizmarul de la „Orizont”. Culmea e că oamenii vin la el, atât ca să-și repare încălțămintea tocită, cât și pentru a o „întări” pe cea nouă. Îl provoc la un exercițiu și încercăm să aflăm cam câte perechi de pantofi i-au trecut prin mâini. Constatăm că priceputul meșter a reparat peste 100.000 de „piese”. De-ar fi atât de mare și pensia pe care o va primi, peste puțin timp!

      Inspectoratul Școlar achiziționează dispozitive electronice în școli. Tablete, camere web și routere pentru învățământul online

        Nu mai puțin de 34 de unități de învățământ din mediul urban, în afară de cele din municipiul Bacău, respectiv din Onești, Moinești, Comănești, Tg. Ocna, Buhuși, Slănic Moldova și Dărmănești, vor primi de la Inspectoratul Școlar Județean, în total, 785 de laptopuri, 785 de camere web și 140 de routere, absolut necesare pentru desfășurarea procesului educațional în sistem hibrid, cu o parte dintre elevi în clasă și o parte acasă, dar cu predarea lecției în timp real către toți.

        „Aceste achiziții se vor face în baza Hotărârii 756/2020, privind aprobarea Programului național «Educația în siguranță» și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Ministerul Educației și Cercetării. Din această sumă, județului Bacău i-a revenit 3 milioane de lei, care vor fi folosiți pentru achiziția acestor dispozitive electronice în școlile din mediul urban, urmare a deciziei luate de fiecare unitate de învățământ în parte și de fiecare autoritate locală în parte.

        Municipiul Bacău și-a arătat intenția că va cumpăra el aceste dispozitive, de aceea achiziția nu vizează și școlile ce fac parte din această unitate administrativ-teritorială”, a explicat prof. Ida Vlad, inspector școlar general. Internetul pentru funcționarea lor va fi asigurat de fiecare școală. Pe lângă aceste device-uri se vor cumpăra și măști și substanțe dezinfectante.

        Bani europeni pentru școlile din mediul rural

        Pe o altă finanțare, de data aceasta Ord. 144/2020, privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2, alte 94 de unități de învățământ cu personalitate juridică (cu structurile aferente), de data aceasta din mediul rural, vor primi, tot printr-o achiziție a ISJ Bacău, 5.323 de tablete, 1.789 de laptopuri și tot atâtea camere web.

        În același timp, tot în baza OUG 144/2020, ISJ Bacău va achiziționa 1,5 milioane de măști și 21 de mii de litri de dezinfectant pentru mâini. „Suma totală pentru județul Bacău, pe aceste două componente ale achiziției, aceste două linii de finanțare, este de 10.155.278 de lei”, a mai precizat prof. Ida Vlad, inspector școlar general.

        Conform acestei ordonanțe, beneficiarii eligibili pentru achiziționarea de echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activităților didactice în mediul online, sunt:

        ● unitățile de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial care desfășoară activități didactice pentru elevii, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;

        ● autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial de pe raza unității administrativ teritoriale care desfășoară activități didactice destinate elevilor;

        ● parteneriatul între dintre beneficiarii prevăzuți anterior.
        Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar în mediul rural se acordă prin granturi din fonduri externe nerambursabile, în limita unei valori de 200 euro/tabletă pentru uz școlar, echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor.

        Argumente politice

        Ce am observat încă de la alegerile europene de anul trecut e că anumiți politicieni au împins gingășia romanului atât de departe încât pentru cetățean nu mai există „forță majoră”. Nu, și am mai insistat pe acest subiect, dacă se întâmplă o avarie, un accident, o revizie la un sistem public, cetățeanul sare în sus și strigă „Corupție!”, „Să vină procurorii!” și „De ce nu face primarul?”.

        Până și dacă plouă cu găleată și se inundă canalizarea care a fost proiectată acum 50 de ani pentru precipitații medii, cetățenii se agită pe rețelele sociale, se aud strigăte de război, chemări la lupta și așa mai departe.

        Cetățeanul nu înțelege faptul că trăim într-o țară care se mai ține în câteva șuruburi deoarece reducerile de cheltuieli și externalizările care s-au succedat au distrus și infrastructura și capacitatea financiară a Statului de a interveni. Nici nu ar putea să înțelegă acest lucru de vreme ce aceiași politicieni îl asigură mereu că din cauza corupției și a taxelor prea mari se întâmplă toate nenorocirile și e nevoie să se mai aresteze niște indezirabili și să se mai taie niște taxe.

        Nu pot să contrazic faza cu Corupția, numai că nici nu pot să nu observ că ăi mai mari corupți nu sunt în politică, ci în sfera privată și se ocupă cu scosul banilor din țară sub formă de „optimizări fiscale”.

        Revenind la problemă, istericalele care se stârnesc la fiecare eveniment de acest fel ne indică o problema profundă nu doar a clasei politice ci și a electoratului. Când închei un contract oarecare, se găsește scris undeva că „forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă”. „Forța majoră” se mai numește și „Voința lui Dumnezeu” în unele legislații și este o clauză foarte firească al unui contract deoarece, de-a lungul timpului, umanitatea a înțeles că nu poate controla totul și, uneori, se întâmplă să se scufunde o nava, să vină o furtună, o seceta, să se întâmple un accident.

        Dar, atunci când te orientezi după propagandă și nu după logică, se întâmplă să nu mai bagi în seamă astfel de amănunte.

        Problema, însă, cu acest stil de a vedea lucrurile și a face politică este că se poate întoarce oricând împotriva celor care l-au promovat. Asta una la mâna. În al doilea rând, acest mod de a câștigă voturi împinge politica tot mai în derizoriu și lasă tot mai puțin spațiu reacțiilor gândite,dând frâu liber reacțiilor instinctuale, impulsive.

        N-au trecut 90 de ani de când un stil similar de a pune problema a introdus asasinatul ca argument politic in România.

        AZI, o ZI A EDUCAȚIEI… ALTFEL

          Ziua mondială a Educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994, şi marchează semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor. Această recomandare, alături de cea privind învăţământul superiordin 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală. Anul acesta, urmare a pandemiei de coronavirus, Ziua Educației va fi… altfel. Fără festivisme, fără activități care să sărbătorească dascălul, cu învățământ online și în clase, cu masca pe față. Cu elevi și profesori pentru care distanțarea fizică a devenit normă socială, deși, mai mult ca oricând, cu toții ne dorim să ne simțim aproape, să ne împărtășim bucuriile sau temerile acestor momente pe care le trăim. (Roxana Neagu)

          Azi, de Ziua Educației, vă prezentăm un dascăl model. Unul care, recent, a primit titlul de Profesor Merito 2020. Este vorba despre Mirela Spiță, de la Școala „Al. I Cuza” Bacău. Un profesor altfel pentru elevii său, un model și un mentor.

           Nu sunt învățătoarea de astăzi pentru generația de ieri.

          Mirela Spiță a primit de-a lungul timpului mai multe distincții prin care i s-au recunoscut meritele pentru munca depusă în educație, între acestea numărându-se Trofeul pentru cea mai bună învățătoare din țară la Gala Premiilor în Educație oferit de Fundația Dinu Patriciu în 2011, a fost premiantă a Galei Învățământului Băcăuan, iar recent, la începutul lui septembrie, a primit titlul Profesor Merito 2020 într-un proiect desfășurat sub umbrela Romanian Bussines Leaders, într-o gală derulată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

          -Sunteți la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” de foarte mulți ani. Poate ar trebui să vi se facă o statuie…

          -Am două statui acasă și dacă e nevoie le aduc. Odată am adus una… În mod normal în clasa mea băncile nu sunt așezate așa… (una în spatele alteia-n.r.). Sunt adepta filosofiei pentru copii. Am nevoie de privirea emoțiilor copiilor. Copiii își văd fețele, nu cefele. Iar pe centru am un catwalk. Le-am înmânat trofeul de la Dinu Patriciu ca să-i determin. Mi-am propus de atunci, să fiu în fiecare zi cea mai bună variantă a mea și să mă dezvolt în fiecare zi. Le-am înmânat-o copiilor mei pe catwalk și i-am îndemnat și pe ei să fie cea mai bună variantă a lor. Dacă e nevoie, am să aduc și al doilea trofeu.

          -Vorbim despre trofeul Profesor Merito 2020, căruia, fără să vreau, i-am spus Mentor…

          -Apropo de asta, sunt și profesor mentor, dar din nefericire pentru educația românească, nu funcționează principiul ăsta. Am dat un examen acum câțiva ani, suntem trei profesori mentori la nivel de județ. Legea presupunea că avem în grijă zece absolvenți și să-i dăscălim încât să ajungă oameni de valoare în educație. Am dat examene, inspecții, am primit hârtia de profesor mentor și nu s-a întâmplat nimic. Pur și simplu aș fi vrut să muncesc cu zece tineri, absolvenți de master în pedagogie, intrați în sistemul de educație… Mi-am dorit să dau mai departe ceea ce știu, dar…

          -Ați păstorit mai multe generații. Cum au fost acestea, de-a lungul timpului?

          Niciuna nu seamănă cu alta. Nu sunt învățătoarea de astăzi pentru generația de ieri. Elevii de ieri se miră: „de ce nu ați făcut asta cu noi? Pentru că ați avut alte nevoi, le răspund. Și în funcție de nevoile elevilor mei, îmi fac treaba. Nu simt că fac ceva în plus. Fac lucruri normale. Chiar îmi pasă de fiecare dintre copii, care e tipul lui de inteligență, ce pot face să-l dezvolt, care e orientarea pe care pot să i-o dau în viață…

          -Mai țineți legătura cu foști elevi din generațiile trecute? Și dacă da, știți în ce poziții sociale au ajuns?

          Sigur că da. Având în vedere că au ajuns în pozițiile pe care și le-au dorit, toți sunt performeri în ochii mei. Dacă vă gândiți la poziții sociale, o elevă din prima generație este prietena mea cu care ies la bere astăzi. De câte ori vine de la Sibiu în Bacău să-și vadă părinții… „domnișoara, îmi spune, haideți la o bere”. Este directorul Institutului de Cercetare Ecumenică din România. Krem, artistul cu „Mă-ta are cratimă”, este elevul meu. Sunt medici stomatologi, sunt ospătari buni, bucătari buni, sunt tați buni… Apropo de asta, o fostă elevă, devenită mamă, avea probleme cu fiica ei pentru că îi era greu să citească. Atunci mi-a cerut ajutorul, să scriu o carte pentru cei de la „pregătitoare”, care au nevoie de sprijin. Și așa am început să scriu o serie de cărți.

          -Cum vedeți învățământul în ziua de azi?

          -Am fost în 2017 la o conferință SuperTeach la Brașov. Dragoș Anastasiu, coordonatorul acestui eveniment, este un tip foarte fain. Dansează cu noi la SuperTeach și la un moment dat spune tare: „Și acum dați note sistemului nostru de învățământ!”. Și unii au început și au dat nota 3… Atunci m-am speriat și mi-am pus întrebarea de ce este rău sistemul meu. Cele mai multe note au fost de 7 și 8. Eu am fost cea care a ridicat mâna pentru sistemul de învățământ de 10. Am fost scoasă în fața oamenilor, vreo 600, și am fost întrebată de ce dau 10. Pentru că sistemul ăsta de educație mie îmi permite să fac ce vreau, cum vreau, când vreau, pentru elevii mei. Și dacă mie îmi permite, îți permite și ție. În același timp permite și celui dezinteresat să trăiască foarte bine în educație. Din punctul meu de vedere este de 10. E important să formezi competențe, nu să transmiți conținuturile din programă. Și dacă competențele le pot forma și în mediul nonformal și formal, sunt o fericită că împlinesc nevoia copiilor mei.

          -Cât este de importantă relația profesor-elev-părinte?

          -E cheia succesului. Și cred că am zis tot. Dacă vrei să ai performanță în educație, stabilești relație cu cei cu care ai dialog. Cunoști povestea ca să te poți baza pe povestea lor să poți construi. Și apoi începe învățarea. Fără relație și poveste nu poate avea loc succesul.

          -Și care este cheia succesului dumneavoastră?

          -Unul din secretele mele este faptul că de vreo 20 de ani citesc numai despre dezvoltare personală. Mă inspir din aceste cărți și mi-au venit idei pe care le aplic cu elevii mei. Fac educație antreprenorială, financiară, pentru mediu, pentru sănătate… De fiecare dată când învățăm ceva nou, adăugăm informația în templul cunoașterii din clasa noastră, cu aplicabilitate în teritoriu. Pentru că îmi permite sistemul, merg în afara școlii și fac aplicații. Și avem utilitatea adevărului științific, că degeaba îl știu dacă nu văd utilitatea. De multe ori lipsește valoarea asta și stâlpul acesta în educația noastră. Cunoștințele informaționale sunt esențiale. De la esențial începem să dăm elevilor tot felul de informații care nu le sunt de folos în formarea lor. Ar trebui să ne ducem pe informații esențiale și atunci dăm copilului exact ce trebuie, pentru formarea lui, pentru binele lui și integrarea în societate. Dăm prea multe informații copilului și îl împovărăm.

          -Mi se pare că faceți notă discordantă cu ceea ce se întâmplă în învățământ…

          -Deocamdată sunt 55 de oameni ca mine în Merito. Nu fac notă discordantă. Mai sunt membră într-o asociație, Academia Aspire. În Academia Aspire a fost o aplicație în 2015. Pot intra în Academie oamenii care au vechime de la 3 până la 7 ani. Eu aveam peste 20. Mi-am depus aplicația, a fost un proces de evaluare externă, interviu, după care am fost acceptată în Academie. Am găsit oameni ca mine acolo. Mă simt minunat acolo…

          -Eu am senzația că învățământul este altfel decât îmi spuneți…

          -Poate fi făcut așa…Eu nu am nimic în plus față de alții. Dar am dragoste pentru ceea ce fac și am convingerea că este darul meu de la Dumnezeu: darul învățării. Totuși, fără oamenii faini din viața mea poate că nu aș fi știut să zbor și să fac ceea ce fac azi. Și sunt foarte mulți, din toate domeniile. Totul este întâmplător prin voia Domnului.

          Florin Ștefănescu

          (S)PORTretul săptămânii: Eugen Lupeș, tenis pe pâine

          Muncește zi lumină. Nu-i nicio exagerare. În plin sezon, pe antrenorul Eugen Lupeș îl poți găsi de dimineața până seara pe terenurile de tenis ale bazei SCM Bacău. Și de cele mai multe ori, Eugen rămâne pe teren și după ce lumina de zi se duce la culcare, fiind înlocuită de cea oferită de instația de nocturnă a bazei. „Tenisul e viața mea. Îl iubesc și încerc să-i dau tot ce am mai bun”, mărturisește tehnicianul în vârstă de 44 de ani prin mâna căruia au trecut generații întregi de jucători care au performat în sportul alb. „Din păcate, astăzi se sar foarte ușor etapele. Spre deosebire de trecut când munca, pasiunea și răbdarea erau pe primul plan ca factori generatori de performanță alături de talent, bineînțeles, acum se vrea totul dintr-o dată. Și, dacă se poate, fără sacrificii. Și evident că nu se poate”, mărturisește sosia lui Novak Djokovic, care adaugă: „Vin părinți cu copilul de mână și, după doar două antrenamente te întreabă: <Ce credeți, va ajunge departe?>. O astfel de reacție te lasă fără cuvinte. Cum vei putea lucra cu acel copil dacă părinții îți cer rezultate înainte ca puștiul lor să fi învățat cum se ține ca lumea o rachetă în mâini?. Va trebui să-i antrenezi, cu ghilimelele de rigoare, și pe părinți, nu doar pe puști. În plus, copiii de azi nu mai sunt predispuși sacrificiilor așa cum era cazul cu generațiile anterioare. Nu văd cum ar mai putea sta în picioare un cantonament cu toate rigorile sale de acum 15, 20, 25 sau 30 de ani. S-a pierdut și se pierde mult și nu doar în plan strict sportiv. Mă gândesc cum ar reacționa în zilele noastre un puști trimis în vacanță timp de o săptămână la țară, la bunici, fără tabletă și telefon. Ar spune, probabil, că e pedepsit”. Chiar și în aceste condiții, tenisul băcăuan continuă să aibă resurse în opinia lui Eugen Lupeș: „E din ce în ce mai greu, dar potential există. Talentul nu ți-l ia nimeni. Totul este cum știi să-l folosești”. O spune un om dedicat, care mănâncă tenis pe pâine. Și, de multe ori, chiar și fără pâine.

          Data și locul nașterii, 12 aprilie 1976, Bacău.

          Stare civilă: Necăsătorit.

          Principala realizare profesională: „Rezultatele obținute la Campionatele Naționale cu sportivi precum Dragoș Ignat, Bogdan Bortă, Ramona Husaru, Bogdan Tronciu, Matei Avram, Petru Berdilă sau Alina Munteanu. Sacrificiile, talentul și ambiția, dincolo de numeroasele ore de antrenament au făcut ca acești sportivi să performeze”.

          Principalul regret profesional: „Faptul că performerii de care aminteam mai înainte nu au persistat și nu au pătruns acolo unde ar fi trebuit să o facă în clasamentele mondiale. Majoritatea s-au oprit la stagiul de colegiu, alegând ca realizarea lor profesională să aibă loc în afara terenului de tenis. O alegere care s-a dovedit corectă în timp, dar care continuă să-mi producă o umbră de regret pentru că ei toți puteau ajunge mult mai sus. Mă gândesc, de pildă, la Dragoș Ignat, care a ajuns pe locurile 700-800 ATP, dar care avea toate șansele să apară mult mai în față. Drept dovadă stă că unul din învinșii săi, Mate Pavic este astăzi, în 2020, proaspăt câștigător de US Open la dublu”.

          Sportivul preferat: „Toți cei cu care am lucrat au un loc aparte în inima mea. Ca să răspund punctual la întrebare, sigur voi alege tot tenisul și, din țară, mă voi opri la Alex Luncanu, iar din străinătate, pentru că tot se spune că semăn fizic cu el, pe Novak Djokovic”.

          Hobby: „Sportul, în general. Îmi plac toate sporturile.”.

          Mâncarea preferată: „Cele tradiționale românești. Când plec în străinătate aleg deseori să gust feluri de mâncare specifice locurilor respective. O fac din curiozitate. Aș mai adăuga că nu sunt mofturos și că mănânc orice. Cu o condiție: să fie bine gătit”.

          Muzica preferată: „Toate genurile de muzică. Le ascult în funcție de starea de moment și de genul de petrecere la care particip”.

          Actori favoriți: „Patrick Swayze a fost preferatul meu”.

          Nu poate trăi fără…: „Bineînțeles că fără tenis”.

          Vacanța perfectă: „Agreez destinațiile calde, undeva prin insulele Greciei, cu persoana potrivită sau cu un grup cu care să împărtășești aceleași pasiuni”.

          Oraș de suflet: „Orașul natal, Bacăul. Și, fără a nominaliza un oraș anume, aș spune că, jucând în Germania, am ajuns să apreciez foarte mult seriozitatea oamenilor de acolo”.

          Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Că tot vorbeam de insulele grecești, nu? Ai, ai, ai, grea alegere. Să spunem că aș lua o undiță, o trusă cu diferite unelte pentru a putea supraviețui și…racheta de tenis” .

          Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Sănătate în primul rând. Apoi, mi-aș dori să-mi rămână tot timpul nealterată plăcerea de a juca tenis. A trei dorință e să am tot timpul alături persoane Ok”.

          Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Din lumea tenisului, cu Djokovic. Dar îmi place să stau în permanență, pe cât îmi permit timpul și situația, evident, cu persoane de la care poți învăța ceva. În acest caz sunt ca un burete”.

          O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Sunt o persoană echilibrată, care nu-i adeptul nebuniilor. Însă dacă aș face vreuna, aș face în așa fel încât să nu deranjez pe nimeni ”.

          Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că trebuie să trăim mult mai simplu și echilibrat, că trebuie să ne mulțumim cu lucrurile pe care în alte circumstanțe le considerăm mărunte”.

          Ascultă sau spune bancuri? „Îmi place să ascult bancuri bune”. Să căutăm atunci unul bun pentru Nole al nostru. Un cronicar de tenis se decide, în sfârșit, să practice și el sportul despre care scrie. După o săptămână se întâlnește cu un tenismen pe care-l tot critica, iar acesta îl întreabă cum se descurcă cu antrenamentele. „Gândesc fantastic mișcările pe teren. Sunt un fenomen din punctul ăsta de vedere. Anii petrecuți urmărind și scriind despre tenis m-au ajutat teribil.”, spune ziaristul. „Serios?”, întreabă tenismenul. „Da, bineînțeles! Uite, când mingea trece fileul și se apropie de mine, creierul îmi spune imediat ce am de făcut: «Treci în unghi» ,«Pune o scurtă», «Bagă un lung de linie» «Smash», «Urcă la fileu»”, explică jurnalistul. „Fantastic! Și mai departe?”. „Ei bine, după ce creierul meu dă comanda, trupul meu spune: «Pe bune, mă iei la mișto? Chiar crezi că pot face toate astea?».

          Cum se vede la 70 de ani: „Să pot încă juca tenis și să-i mai pot ajuta pe cei din jurul meu”.

           

          Rapsodii de toamnă la Ateneu

          Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Municipiului Bacău, organizează marți, 6 octombrie 2020, orele 17, la Sala Ateneu, o nouă întâlnire cu publicul băcăuan iubitor al tradițiilor populare și al folclorului autentic.

          Înscris în suita proiectelor culturale inițiate de apreciatul colectiv artistic băcăuan, spectacolul Rapsodii de toamnă, la care vă invităm, e dedicat împlinirii celor 612 ani de atestare documentară a Bacăului și se constituie într-un prilej fericit de a redescoperi minunatele nestemate ale folclorului muzical tradițional tezaurizate în aproape jumătate de veac de activitate neîntreruptă a acestuia și, totodată, de a reauzi cântece de voie bună din colecția muzicianului Constantin Arvinte, în interpretări inedite.

          Alături de numerele din spectacol susținute de orchestra dirijată de violonistul Mihai Gherghelaș, soliștii și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric „Busuiocul“, în coregrafia și regia artistică semnate de Petre Vlase, pe scena Filarmonicii „Mihail Jora” vor mai evolua Grupul vocal „Flori de câmp”, trioul cu un timbru aparte alcătuit din preoții Ionuț Avram, Ciprian Ignat și Ionuț Ciobanu și, cu un așteptat recital, cunoscutul actor și interpret Viorel Baltag. Nu vor lipsi, de asemenea, dansurile de societate, semn că polivalența membrilor ansamblului vă poate introduce în atmosfera de epocă amintind de balurile vieneze.

          Intrarea este liberă, relații putând obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.

          Protest împotriva purtării măștilor în școli și biserici

            În Piața Tricolorului din Bacău a avut loc, astăzi, un protest împotriva purtării măștilor în școli și biserici. Manifestarea a fost organizată de Alianță Părinților, filiala Bacău.

            „Autoritățile ți-au servit cifre și statistici cu baze științifice precare sau care încalcă procedurile și principiile de bazâ ale medicinii”, se arată în materialele distribuite participanților.

            Noi recunoaștem existența virusului, nu suntem negaționiști, dar nu suntem de acord cu măsurile luate, au susținut vorbitorii.

            Bărbat salvat de jandarmii montani

              Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova au intervenit astazi, în jurul orei 15.00, pentru salvarea şi evacuarea unui bărbat, care a căzut de la o înălțime de 8 metri în zona Cariera de piatra Velnița din localitatea Slănic Moldova, sat Cireșoaia.

              Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut de un bărbat,care îl însoțea pe acesta la cules de ciuperci.
              Jandarmii montani sprijiniți de echipa Salvamont Bacău au reușit să

              transporte persoana în cauză, un barbat în varstă de 59 de ani către calea de acces-DN 12 B, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.

              Acţiunea a fost una dificilă având în vedere terenul accidentat, dar munca în echipă a demonstrat că orice incident poate fi gestionat cu succes.

              Record de fișe de lectură în Parcul Cancicov

                Activitate inedită în Parcul Cancicov, acolo unde, sâmbătă dimineață, au venit aproape 100 de copii de la mai multe școli din municipiul Bacău, în încercarea de a stabili un record. Este vorba despre realizarea unei „scrisori” formată din mai multe fișe de lectură.

                Proiectul a debutat în data de 1 iunie a anului trecut și a constat într-un contract prin care elevii s-au angajat să citească zece cărți iar părinții câte trei. Apoi au trebuit să facă fișe de lectură, fișe care au ajuns astăzi să facă subiectul acestei activități prin care se dorea realizarea celui mai mare număr de metri formați din fișe de lectură.

                „Acest proiect a luat naștere din dorința de ai motiva pe elevii mei să citească, proiect în care am invitat și adulții. Inițial am vorbit cu mai mulți profesori și speram să ajungem la un kilometru de fișe de lectură. Nu ne oprim aici și sperăm că în aprilie anul viitor când vom repeta activitatea să atingem țelul propus”, a declarat profesor pentru învățămânul primar Mirela Spiță, inițiatoarea proiectului, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

                Contractul a presupus și o clauză de recompensă, copiii primind din partea părinților diferite lucruri pe care și le-au dorit, unii primind câte un telefon, o excursie la mare sau chiar o cameră proprie. Pentru că nu toți părinții au reușit să citească, unii dintre copii au citit și partea adulților. S-au alăturat acestui proiect și prof. Lidia Sabău, de la Școala „Mihai Drăgan”, prof. Nicu Bujor, de la Școala „Mihail Sadoveanu”, și prof. Viorel Irașcu, de la  Școala „Al. I. Cuza”.

                Evenimentul a fost dedicat săptămânii educației, mai ales că mâine, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației. Indiferent cum privești acest proiect, a fost un succes garantat.

                Începe Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic

                  În fiecare an, în perioada 4 – 10 octombrie se sărbătorește la nivel mondial „Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”, iar tema ediției din acest an este „Sateliții ne îmbunătățesc viața”.

                  Sărbătorirea acestui eveniment poate fi foarte simplă, de la o prezentare despre spațiu în fața clasei, urmărirea unui film documentar despre cosmos și misiuni spațiale alături de prieteni, observații astronomice sau pur și simplu admirarea cerului înstelat. Tema de anul acesta încurajează studierea sateliților artificiali și a modului cum aceștia îmbunătățesc viața pe Pământ. Cel mai strălucitor satelit artificial observabil pe cerul nopților este Stația Spațială Internațională. Traseul acestui imens laborator științific orbital pe cer, poate fi aflat prin aplicații dedicate precum și la următoarea adresă: https://www.astroviewer.net/iss/en/observation.php.

                  Adunarea Generală a ONU din 6 decembrie 1999 a declarat intervalul 4 – 10 octombrie Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic pentru a sărbători în fiecare an, la nivel internațional contribuțiile științei și tehnologiei spațiale la îmbunătățirea condiției umane. Cele două date care definesc temporal „Săptămâna Mondială a Spațiului” reprezintă două evenimente importante: lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1 (4 octombrie 1957), deschizând astfel calea spre explorarea spațiului și semnarea „Tratatului privind principiile care guvernează activitățile statelor în domeniul explorării și utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești” (10 octombrie 1967).
                  Cu această ocazie Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea”, la subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău organizează pentru cei interesați, proiecții de filme documentare pe teme de astronomie și astronautică. Filmele vor fi proiectate cu ajutorul unei tehnologii noi de proiecție, care reușește cu ajutorul unui software de curbare a imaginilor și a proiecției pe un ecran panoramic curb să ofere o proiecție imersivă a materialului prezentat.

                  Vizitatorii vor putea viziona următoarele filme documentare: ISS – Stația Spațială Internațională; Apollo 11; Spațiul – Să descoperim cosmosul; HST – Telescopul Spațial Hubble; Cosmos A Space Time Odyssey – Surorile Soarelui; Cosmos A Space Time Odyssey – Lumile pierdute ale Terrei.

                  Accesul vizitatorilor, pentru vizitarea expozițiilor și vizionarea filmelor documentare, se va face restricționat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezența virusului SARS-CoV-2. Pentru a avea acces, vizitatorii trebuie aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenței în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puține suprafețe.

                  O frică la care ţin

                  Nicio zi fără scandal, care curg non-stop la noi, colorând ţipător viaţa social-politică. Or, într-o societate bine aşezată, într-o democraţie reală, care funcţionează, griul ar trebui să domine, aşa crede Adam Michnik, şi îi împărtăşesc întru totul părerea. Scandalul a devenit o constantă, un stereotip al agitatei noastre scene publice. Las` că nici peste Ocean lucrurile nu stau mai bine acum, şi acolo limbajul a coborât nepermis de mult, s-a vulgarizat, dovadă stând recenta confruntare electorală între cei doi candidaţi la preşedinţia SUA, care a dezamăgit profund pe toată lumea. Cert este că sunt prea multe persoane uşor inflamabile, conflictuale, istericoase pe scena politică, slobozind cu uimitoare uşurinţă afirmaţii iraţionale, acuzaţii fanteziste, insulte, aruncându-se în situaţii de un total penibil.

                  Pentru că, să ne amintim zicerea caustică a lui Flaubert din celebrul său dicţionar (,,Le sottisier”), a gândi e dureros, iar oamenii preferă să lase deoparte tot ceea ce-i sileşte să gândească. Aşa că, drum liber ideilor de-a gata primite, şabloanelor, clişeelor, prejudecăţilor! Schematismul, maniheismul în gândire sunt şi ele pe-acolo, tot comoditatea înseamnă. Trebuie să recunoaştem că anumite şabloane fac parte din viaţa noastră, ferind-o de durerea gândirii pe viu. Una căreia îi sunt specifice individualizările, diferenţierile, disocierile, analiza şi sinteza, nuanţele.

                  Acum aş vrea să spun că, deşi aud destul de des expresia ,,s-a reinventat” , cu privire la vreo personalitate cunoscută printr-un anume stil, noutatea adevărată este foarte rară. Sigur, ne amintim de ardenta dorinţă a romanticilor şi simboliştilor, exprimată în versul baudelairean ,,Un singur gând ne arde: să dăm de ceva nou”, dar asta ţine de vremuri apuse, cu avânturi, elanuri frumoase, generoase. Acum, totul s-a schimbat, timpul nu mai are răbdare cu oamenii, iar ei sunt din ce în ce mai grăbiţi şi mai superficiali. Iar lumea în care trăim este una a producţiei de serie, uniformizată, globalizată. Stereotipizată, plină de clişee. Iar unele dintre cele mai supărătoare mi se par cele de limbaj. Le întâlnesc peste tot, în presă mai ales, dar şi în comentariile la opere literare, artistice, acolo de unde aştept imaginaţie ideatică, inventivitate de limbaj, prospeţime de viziune critică. Şi nu formule tipizate, dintre acelea ,,cu subiect şi predicat”. M-am săturat apoi de atâta ,,revizitat”, ,,punere în ramă”, ,,asumat”, ,,deconstruit” şi altele, e un fel de coregrafie lingvistică robotizată.

                  Iar eu aştept mereu surprize plăcute, nu m-am resemnat, idei, enunţuri noi în situaţii noi, pentru că oamenii ar trebui să fie creativi, capacitatea minţii lor deosebindu-i de restul vieţuitoarelor. Aşa am învăţat eu şi mi-a rămas întipărit asta în minte. Un loc în care nu pătrunde nimic, vorbesc de lucrurile importante, fără o cernere prealabilă.
                  Mi-a fost teamă întotdeauna de platitudini, de vorbe răsuflate, de poncife şi de acel şir de fatale ,r-uri”, de rutină, rugină, renunţare, ratare. E una din fricile care fac bine, nu dintre acelea induse de alţii în scopuri perfide, drept pentru care ţin la ea, o păstrez intactă, vie.

                  Mânia: de la Homer și până la candidații care n-au auzit de Homer

                  Vă aduceți aminte cum debutează ,,Iliada”? „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,/ Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse;/ Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă…” (Homer, ,,Iliada”, trad. de George Murnu, București, Editura Univers, Bucureşti, 1985, p. 39). Cuvântul mânie apare fatal și solemn, ca un apel care nu admite opoziția.

                  În ,,Mânie și timp” (București, Editura Art, 2014), Peter Sloterdijk poposește generos asupra mesajului lui Homer, întrebându-se dacă acesta credea, precum Heraclit sau Hegel, mai târziu, că războiul este ,,tatăl tuturor lucrurilor”. ,,Singurul lucru sigur, scrie Sloterdijk, este că universul Iliadei e ţesut de la un capăt la altul din faptele şi suferinţele mâniei (menis), aşa cum Odiseea, ceva mai tânără, declină faptele şi suferinţele vicleniei (metis). Pentru ontologia arhaică, lumea e suma luptelor ce trebuie purtate în ea. Mânia epică îi apare celui ce o cântă sub forma unei energii primordiale, izvorând din sine însăşi, ireductibilă ca furtuna şi lumina soarelui.

                  Ea este chintesenţa forţei active”. (op. cit., p. 11) Homer face loc în istorie unei demnități a mâniei. La această demnitate însă n-ar avea acces ,,oamenii de rând”, cei care ,,se pot servi, în cel mai bun caz, de cârjele obişnuinţei”, nu de forța explozivă, mitică a mâniei. ,,Obişnuinţa oferă surogate terestre de certitudine. Dar, oricât de stabile ar fi aceste surogate, ele nu oferă prezenţa vie a convingerii. Pentru cel care are însă mânia, timpul palid a luat sfârşit. Ceaţa se ridică, contururile se încheagă, linii clare trimit acum la obiect. Atacul incandescent ştie unde vrea să ajungă. Mâniosul în mare formă «ţâşneşte în lume aşa cum ţâşneşte glonţul în toiul bătăliei»”, mai zice Peter Sloterdijk, împrumutând o expresie de la Heinrich Mann, cel care, în eseul lui din 1925, dedicat lui Napoleon, nota despre fatidicul corsican: „A ţâşnit în lume, aşa cum ţâşneşte glonţul în toiul bătăliei. Revoluţia l-a trimis cu această misiune […].” (op. cit. p. 16)

                  Numai că unii n-au vrut să rămână înțepeniți în admirația întru Homer, trubadurul mâniei mitice dătătoare de forță, demnitate și sens. Într-o altă civilizație, poate că la fel de glorioasă precum cea grecească, din multe perspective, se sugera altceva, dacă-l ascultăm pe Publilius Syrus, scriitorul latin de maxime: ,,Petit, qui irascitur, periculum sibi” (,,Cel care se mânie își face singur necaz”) sau ,,Iracundiam, qui vincit, hostem superat maximum” (,,Cine își învinge mânia și-a învins dușmanul cel mai puternic”). Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscop de Constantinopol, zice: ,,Împărat adevărat, acela-i împărat care este stăpân pe mânie, pe invidie, pe plăcere”.

                  În timpul recentei campanii electorale, unii s-au jucat, ca niște ageamii, crezându-se eroi desprinși din Iliada, de-a transformarea mâniei în agent electoral. A rezultat, pentru ei, un fiasco. Am văzut pigmei ai afacerilor, patroni de tarabe asediate de șobolani hărțuind oameni de afaceri din topul românesc al trudei eficiente și oneste. Culmea absurdului, hărțuiții nici măcar nu candidau pentru vreo funcție. Acestor pigmei li se potrivește istoria cu purecele și elefantul care străbăteau, cot la cot, un pod. ,,Ce minunat tropăim noi doi!”, a zis purecele… Acești pigmei ai conștiinței cred că o campanie electorală este un teatru în care, purtând măști, se pot comporta ca niște peșteriști… Ei au transformat mitica mânie homerică, despre care, desigur nu aveau știință, într-o marotă electorală denigratoare.

                  O lume neîmbrățișată

                  Îți deschideai brațele și cumva cuprindeai tot ceea ce era în jurul tău. Mă cuprindeai și pe mine, și pe el, și pe ea. Soarele și norii, toate energiile care pluteau în jurul tău. Între mâinile tale mici ajungeau cuvinte și glasuri vesele. Lacrimi și șoapte. Te conectai, precum un fir roșu cu tot ceea ce era lângă tine. Erai atins.
                  Acum ai pus masca. Ce mai simți? Câte glasuri ai auzit fără să fie sparte de protecția care îți acoperă buzele? Câte zâmbeste ai mai asimilat? Câte mâini ai mai atins din greșeală în autobuz sau în aglomerațiile zilnice? Ai mai simțit fiorul energetic al unui contact întâmplător?

                  Cred că lumea este îmbrățișată de un fir roșu format din oameni. Oameni care vor să se simtă unii pe alții. De opt luni o foarfecă uriașă taie, puțin câte puțin, din rândurile care alcătuiesc grosimea firului. Pandemie, restricții, distanțare. Nu te mai poți apropria. Nu mai poți asimila nimic, nicio energie. ”Poartă mască!”. ”Stai la 1,5 m distanță!”. ”Dezinfectează-te!”. ”Nu mai atinge!”. ”Poartă mănuși!”. Normal că nu mai ai coleg de bancă. Iartă-mă, Miruna… nu îți mai pot pune și ție ceai… E dimineață, e 7:30 și, datorită ordinii literelor în alfabet, ești cu prietenele tale cele mai bune în clasă, în logica școlii hibrid… Cum adică vrei să le îmbrățișezi? Suntem în plină pandemie în caz că ai uitat. Și așa se mai taie o bucățică de fir roșu…

                  Șase sau șapte ore în fiecare zi cu mască. Ai început să recunoști oamenii din jurul tău după ochi. Acum observi și tu ce albastru imaculat se revarsă din privirea colegei tale. ”Nu te ridica din bancă!”. ”Nu da protecția jos!”. Ne protejăm de virus sau unii de alții? Cât timp o să mai fie necesar ca masca să devină o parte din noi? Sau asta s-a întâmplat deja…
                  Haide, până la urmă ai găsit o soluție. Ne îmbrățișăm din priviri. Râdem, transmitem sentimente, ne conectăm prin cele două reflectoare ale minții.  Dar cum fac persoanele care poartă ochelari asta? Știți că nouă ni se aburesc lentilele din cauza condensului provocat de purtarea măștii?

                  Îmi este atât de dor… Cred că și ție îți este. Cât timp va dura până când vom fi din nou împreună? Ni s-au împărțit viețile în două jumătăți. Suntem într-un hibrid constant, oarecum dureros. Cât de dor îmi este de grupa doi! Și tu erai în ea, așa-i?
                  O lume neîmbrățișată. Hibridă. Protejată de o mască uriașă pe care este cusut cu dezinfectant, lacrimi, efort și temeri cuvântul „PANDEMIE”.  Când se va tăia firul vom fi complet distanțați. Deconectați. Ce se va întâmpla atunci? Cum vom arăta? Vom avea ochii mai goi sau mai plini? Până atunci haideți să ne zâmbim din priviri și să fim acele de siguranță care țin lumea îmbrățișată. Haideți să trăim!

                  Alexandra Bordeanu, clasa a X-a, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                  TAINA ÎNTÂLNIRII CU DUMNEZEU

                  Dintre toate aspirațiile propuse, întâlnirea cu Dumnezeu pare a fi cea mai grea realizare a omului modern. Mereu pe fugă, teribil atins de graba vremii și a vremurilor în care trăiește, tensionat și plictisit peste măsură, despărțit de a sa inimă mai tot timpul, nu pare a se deosebi prea mult de omul de altădată sau de prima dată (dacă ținem să ne referim la Adam și Eva).

                  Biserica sfidează zbuciumul zilei și ne așează înainte putința de a fi mai aproape de Domnul. Și nu oricând, ci la vreme de toamnă, la timp de cules al viilor și de strângere a roadelor de orice fel, la răstimp de gând întru nădejdea rodului din anul ce va să vină. În logica sfântă, vădită de Scriptură, Domnul ni se face acum și semănător, ca unul dintre ai noștri de la țară, spre a ne supune asaltului creșterii prin care se poate câștiga Împărăția Cerurilor. Nu oricum, ci prin perspectiva roadelor care se cer a fi adâncite și culese într-o rațiune în conflict cu felul comod de a gândi lucrurile: iubindu-ne vrăjmașii, facând bine celor ce ne urăsc, binecuvântânu-ne blasfemiatorii, rugându-ne pentru defăimători, întorcând obrazul curat mâinii murdare de lovire, dându-ne cămașa celui care ne cere haina, neașteptând nimic înapoi… Să ne fi propus Domnul o utopie, contrazicând legi și sentimente naturale? Să nu fi știut El că ne așază înainte o imposibilitate? Nu cred. A știut foarte bine ce ne exprimă. Și a înțeles ceea ce putem gândi despre ceea ce El declară. Dar nu a socotit că judecata și simțirea noastră sunt îndreptățite. De ce? Chemarea la sfințenie și la desăvârșire nu este ușor de împlinit. Răsplătirea răului cu rău nu reinstaurează dreptatea și nu rezolvă problema răului, ci-l înmulțește. Iubirea se naște din iertare, credință și speranță. Numai când izvorăște din ele e autentică și face minuni. E o stare de sacrificiu, putând să înfrunte orice risc pentru a face un bine, pentru a alina o suferință.

                  Se zice că în timpul celui de-al Doilea Răboi Mondial un ofițer de marină, bolnav, ajunse să fie spitalizat într-o insulă din Pacific. Acolo era și un spital de leproși, evident izolați. Într-o zi ofițerul se apropie de colonia leproșilor și văzu cum o soră pansa rănile unora care păreau a fi chiar nerecunoscători. ”N-aș face aceasta nici pentru un milion de dolari!” exclamă ofițerul. ”Nici eu n-aș face-o pentru un milion de dolari – răspunse sora, care era călugăriță. O fac pentru că văd în fiecare dintre ei un Hristos care cere ajutor!”

                  Adevărata victorie trebuie s-o obținem nu împotriva celor ce ne fac rău sau sunt nerecunoscători, ci mai ales împotriva noastră. Avem nevoie de a-L întâlni pe Dumnezeu, de a ne lăsa crescuți de El, de a fi împreună-lucrători întru iertare, ragoste și răbdare!

                  Inspector școlar,
                  pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

                  V-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod

                  În prima lectură, profetul Isaia ne prezintă o situație parcă ieşită din comun: o vie care, deşi a primit din partea stăpânului ei o îngrijire specială, un tratament aparte, îl sfidează producând struguri sălbatici, în loc de struguri buni. Şi de ce? Cine este vinovatul? Care este cauza? – se întreabă stăpânul. Apoi exclamă: “Judecați voi între mine şi via mea. Ce-aş mai fi putut face viei mele şi nu i-am făcut?!” (Is 5,4) Sentința constă în condamnarea viei la ruină: „îi voi îndepărta gardul şi va fi devastată; îi voi distruge zidul şi va fi călcată în picioare.” (Is 5,5) .

                  Proprietarul viei, Dumnezeu, acţionează într-un mod mai pacific, cu totul diferit de relatarea profetului Isaia din prima lectură, şi plin de iubire îl propune pe cel refuzat şi ucis unei alte naţiuni, care se va naşte în mijlocul acestui popor, la Ierusalim. Acest popor nou este Biserica, căreia îi revine rolul de a substitui vechiul Israel; ea va rezista în faţa istoriei până la sfârşit pentru că este asistată de Isus însuşi (Mt 28,20); ea este zidită pe piatra care a fost aruncată de zidari, dar care a ajuns în capul unghiului. Această piatră este Cristos care, deşi a fost refuzat şi răstignit, a înviat din morţi devenind astfel temelia oricărei construcţii viitoare. Biserica, Noul Popor ales al lui Dumnezeu, trebuie să aducă roade, dar roade care să rămână.

                  Viaţa creștină comportă şi sacrificii; ea constă în luarea unor angajamente clare, hotărâri decisive; ea se bazează pe fapte concrete, efective, nu pe sentimente afective, efemere, nu pe vorbe goale. De aceea, prin trăirea noastră, prin comportamentul nostru, trebuie să avem certitudinea că putem fi de folos în favoarea celorlalți.
                  Prin botez noi am devenit creștini, am devenit membrii ai Bisericii, vlăstare ale viţei dătătoare de viață care este Cristos. Să trăim evanghelia ca pe un adevărat program de viaţă şi zilnic să ne întrebăm: Care este rolul, misiunea mea în Biserică şi în lume? Care este comportamentul, atitudinea mea în Biserică? Ce roade am produs şi ce roade voi produce în Biserică? Oare struguri sălbatici? Într-una din scrierile sale, sfântul Bonaventura scria despre sine astfel: „Nu am intrat în Biserică pentru a trăi ca ceilalţi, ci pentru a trăi aşa cum toţi ceilalţi ar trebui să trăiască”.

                  Pr. Richardo-Dominic Baciu

                  VIDEO: Autostrada A7 – Centura Bacău – Nod rutier DN2F – DN2 Bogdan Vodă

                    Autostrada A7 – Centura Bacău – Nod rutier DN2F – DN2 Bogdan Vodă 02.10.2020
                    Lucrări executate de asocierea UMB Spedition – Tehnostrade SRL, perioadă de execuție 30 de luni de la ordinul de începere – 03.2019. Lungime totală circa 31 km, din care 16,27 km profil de autostradă.

                    Valentin Ivancea: Lucrările de la Aeroport sunt în grafic

                      Ploile abundente din ultima perioadă au îngreunat marcajele de la noua pistă a aeroportului. În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, proiectul este în grafic, iar procedura de autorizare de către Autoritatea Aeronautică e în plină desfășurare.

                      „Am fost azi la pistă, alături de conducerea aeroportului – m-au impresionat calitatea lucrărilor, mobilizarea antreprenorului, precum și instalația de balizaj ce numără 1000 de lămpi și 120 km de cabluri”, a declarat Valentin Ivancea, noul președintele al Consiliului Județean Bacău.

                      Alături de centură și autostrada A13 Bacău – Brașov, Aeroportul – cel mai modern și mai mare din Moldova – va fi unul dintre pilonii dezvoltării județului.

                      Conducerea Organizației județene PNL a fost preluată de primarul Viorel Miron

                        După demisia deputatului Ionel Palăr din fruntea organizației județene a PNL Bacău, în urma rezultatelor slabe la alegerile locale, conducerea interimară a fost preluata de primarul Comăneștiului, Viorel Miron.

                        „Cred că preluarea conducerii partidului de un om cu experiența și reușitele administrative ale lui Viorel Miron nu poate fi decât de bun augur. Îi doresc succes și îl asigur că are în mine, ca președinte al municipalei PNL, un sprijin”, a notat pe Facebook, Dragoș Luchian.

                        Ionel Palăr a fost nevoit să cedeze conducerea după ce președintele partidului, Ludovic Orban, a criticat filialele care au obținut procente sub media națională a PNL.