În prima lectură, profetul Isaia ne prezintă o situație parcă ieşită din comun: o vie care, deşi a primit din partea stăpânului ei o îngrijire specială, un tratament aparte, îl sfidează producând struguri sălbatici, în loc de struguri buni. Şi de ce? Cine este vinovatul? Care este cauza? – se întreabă stăpânul. Apoi exclamă: “Judecați voi între mine şi via mea. Ce-aş mai fi putut face viei mele şi nu i-am făcut?!” (Is 5,4) Sentința constă în condamnarea viei la ruină: „îi voi îndepărta gardul şi va fi devastată; îi voi distruge zidul şi va fi călcată în picioare.” (Is 5,5) .
Proprietarul viei, Dumnezeu, acţionează într-un mod mai pacific, cu totul diferit de relatarea profetului Isaia din prima lectură, şi plin de iubire îl propune pe cel refuzat şi ucis unei alte naţiuni, care se va naşte în mijlocul acestui popor, la Ierusalim. Acest popor nou este Biserica, căreia îi revine rolul de a substitui vechiul Israel; ea va rezista în faţa istoriei până la sfârşit pentru că este asistată de Isus însuşi (Mt 28,20); ea este zidită pe piatra care a fost aruncată de zidari, dar care a ajuns în capul unghiului. Această piatră este Cristos care, deşi a fost refuzat şi răstignit, a înviat din morţi devenind astfel temelia oricărei construcţii viitoare. Biserica, Noul Popor ales al lui Dumnezeu, trebuie să aducă roade, dar roade care să rămână.
Viaţa creștină comportă şi sacrificii; ea constă în luarea unor angajamente clare, hotărâri decisive; ea se bazează pe fapte concrete, efective, nu pe sentimente afective, efemere, nu pe vorbe goale. De aceea, prin trăirea noastră, prin comportamentul nostru, trebuie să avem certitudinea că putem fi de folos în favoarea celorlalți.
Prin botez noi am devenit creștini, am devenit membrii ai Bisericii, vlăstare ale viţei dătătoare de viață care este Cristos. Să trăim evanghelia ca pe un adevărat program de viaţă şi zilnic să ne întrebăm: Care este rolul, misiunea mea în Biserică şi în lume? Care este comportamentul, atitudinea mea în Biserică? Ce roade am produs şi ce roade voi produce în Biserică? Oare struguri sălbatici? Într-una din scrierile sale, sfântul Bonaventura scria despre sine astfel: „Nu am intrat în Biserică pentru a trăi ca ceilalţi, ci pentru a trăi aşa cum toţi ceilalţi ar trebui să trăiască”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
