Opere de artă. Îndemânare. Precizie. Amprenta a ceva de dincolo de neant, când amintirile se leagă cu textul înscris pe crucea pusă la creștet, marcând un mormânt. Înghesuit printre altele. O legătură nevăzută între efemeridele vieții și vrednicia celui care merită amintit. Spre veșnica lui pomenire pentru cititorul de inscripții… De luare aminte că nemurirea există! Săpată cu dalta în pietre, subiectivă în conștiința colectivă, indiferent dacă a fost de rău sau de bine.

Crucile

Tehnologia bat-o vina! Economia de piață – cu program non-stop! Micii manufacturieri și virusul au păstrat „pompele funebre” tot ca o afacere profitabilă. O afacere care nu este deloc macabră. Și drumul spre cele veșnice este pavat cu intenții bune. Dar costă. Ține și de buzunare. Și e firesc să fie așa. Altfel, de unde profit și plata pentru angajații care nu au nicio legătură cu tichetele de vacanță, care se mai dau sau nu, la bugetari?

1 de 7

Meseriașul își vede de treabă

Ghemuit pe un scăunel, într-o sâmbătă de noiembrie – anul trecut. Așa l-am văzut. Nu știam că prietenii îl strigă Nelu! Numele întreg l-am aflat după câteva luni. Ioan Cușovschi. Se făceau panacizi. Preoții mergau de la un grup de enoriași la altul, prin cimitir. Cu măștile de rigoare pe față și busuioc. Îi binecuvântau cu aghiazmă, din belșug pe cei care își plângeau rudele. La un mormânt, o dăltiță mușca imperturbabilă, cu precizie, din piatră. Cel care o mânuia avea un fes pe cap. Purta ochelari. Detașat de ce se întâmplă în jur, decent prin munca lui, să nu deranjeze, bocănea totuși. Nu am remarcat decât o cutie cu vopsea negră, un compas și o riglă. Mare dotare alături! Când m-am uitat prin teleobiectiv…?! Ieșeau literele în relief, din marmură, mai ceva ca într-un atelier dotat cu freze de ultimă generație, programate pe calculator. Am făcut câteva fotografii. Solemnitatea ceremoniei la care participam nu mi-a permis să stăm mai mult de vorbă.

Nu ai cum să nu remarci însă îndemânarea unui meșter, sculptor în piatră, care duce mai departe ceva din gena lui Brâncuși! Când erau zile însorite, profitând să mai cuget și eu la cele lumești, l-am tot căutat. De la un capăt la altul, prin Cimitirul Central din Bacău. Idee de reportaj. Mi-era ciudă că nu i-am cerut numărul de telefon. Cum soarta îl ajută pe cel care insistă, la o altă ceremonie de pomenire, mi-a ieșt în cale. Și mi-am promis că nu-l mai iert!

De ce… și cum?

Ioan Cușovschi a văzut multe în viață. „Fac asta de vreo treizeci de ani. După Lovitura de stat, că eu așa îi spun, ca să mai câștig un ban, m-am apucat de sculptat, în piatră. Nu am un atelier. Am vândut apartamentul și m-am mutat la țară. La Radomirești. Am făcut lucrări la cavouri, semicavouri, pisanii la mânăstiri. Sunt băcăuan din 1954, născut pe Vasile Roaită la Nr. 25.  Acum e 22 Decembrie. Taur! Eu pe 8, soția Mărioara, pe 13 mai. Copiii? Patru la număr, au trecut de 30 de ani!”

Primele clase la școala de lângă Teatrul Licurici, demolată pe la sfârșitul anilor’90. A absolvit liceul la Pătrășcanu. „Am făcut atletism, selectat și în lotul național de domnul Ciupercă, cu ștafeta de 4×100. Din toți care ne-am pregătit să dăm la Iași, la Educație Fizică, numai eu n-am intrat. Lectorul de atunci, am uitat cum îi zice – e îngropat la Sarata – ne-a zis să nu dăm teza goală. Se dădea examen la Anatomie și la probele sportive. Acolo am luat 9,50 și 10, iar dincoace, 4.50. Am fost singurul care nu a copiat. Mi-a căzut ca temă ochiul și cerebelul. Toți, fotbaliști, boxeri, erau cu cărțile pe genunchi. Au scris exact ca în carte, 15 rânduri. Bă! Tu de ce n-ai copiat? N-am intrat cu cartea, că așa ni s-a spus! Vedeți ce înseamnă să fii corect?” Armata a făcut-o la Drăgășani, la securitate. S-a angajat la Partizanul. Tatăl era maistru acolo. Calificat la locul de muncă, „ștanțor în piele”. Decupa tălpi, pingele, fețe de tocuri, la prese acționate hidraulic. A dat examen la „Institut” în Bacău, la TCM. Matematică și Rezistența materialelor. „Am căzut cu 8,50, al cincilea sub linie. Doream altceva. M-am angajat la o tipografie. La Schitul Daniel, la Iași. Se tipăreau cărți, ziare. Forma literei, în relief, cum era folosită la Tipar înalt, m-a determinat să-mi dezvolt îndemânarea pe care o aveam pentru sculptură. L-am cunoscut pe Costică Umbrărescu, cel mai renumit meseriaș din Bacău, care scria pe cruci. Avea o bărăcuță vizavi de domnul Neștianu. El era cel mai vechi. M-am dat pe lângă el.”

Meseria se fură!

 „Am făcut și fotografii. Pe timpul lui Ceaușescu aveam două aparate de fotografiat Smena. Pe unul puneam film alb-negru, pe-al doilea, film color. Mai făceam fotografii pe la botezuri, la nunți. Erau și din ăia, fă-mi și mie, fă-mi și mie! Îi chioram din blitz. Costa filmul. Mă duceam la atelier la Mărăndici, îl anunțam dinainte. La șase dimineața le dădeam pozele. Era o treabă…!”

Încet încet, s-a specializat. Și-a scos și Autorizație, ca totul să fie în regulă. Nu prea știa el care sunt regulile prin cimitire. Nu poți intra oricum! Prima Pisanie, care avea cam 2 metri, a făcut-o la biserica din Piatra Neamț. Litere săpate în relief, în marmură, pe care au montat-o la intrare. Pentru contur, litere, folosește vopsea auto. 75 de lei litrul. „Mulți mă întreabă ce să facă? Soarele mai scorojește scrisul și asta le recomand. Eu iau doi lei cinzeci pentru a sculpta o literă. Ca să repictez, nu-mi scot nici drumul! Cât pot să cer? Prețul se negociază. Te uiți și la om. Iarna e mai greu. Am o pensie de 1.250 de lei Dar nu trebuie să mă plâng.”

Singura certitudine din viață este moartea

La concluzia asta a ajuns, după atâția ani de muncă prin cimitire. Nu folosește șabloane. Totul e „la ochi”! Se inspiră din albume, de pe internet. I s-a „dat mâna” cum se spune. Sculele le-a confecționat singur. Se pricepe. Nu i-a reușit cu facultatea. Simt în privire un regret, când evită să spună mai multe. Este un fin psiholog. La el vin oameni marcați de suferința pierderii cuiva drag. A învățat să se detașeze, prin a refuza să rețină numele înscripționate în piatră.

Dăltița lucrează!

A făcut-o pentru cei dragi… plecați dintre noi. Inevitabil va mai lucra! Cu măiestrie. Împotriva mașinăriilor care fac la perfecție totul. Contează de cine este mânuită. Lasă o amintire vizibil de palpabilă, pe o cruce care nu alege cine vine la rând. Important este ca cineva să aprindă acolo o lumânare. În amintire. Să fie meritată!  Altfel… cine ar mai ști că acea ființă a existat?

Deși termenul legal de încheiere a noilor contracte la furnizarea energiei a rămas 30 iunie 2021, Asociaţia Furnizorilor de Energie din România anunță că băcăuanii pot alege, pe tot parcursul anului, firma care să le livreze curent la prize. Cu precizarea că, după termenul legal, nu vor putea beneficia de reducerile comerciale promovate de furnizori pentru a-i atrage pe clienți. Consumatorii pot schimba furnizorul chiar dacă au deja un contract semnat cu altă firmă. Potrivit legii, schimbarea furnizorului de electricitate se va face cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitării.

Schimbarea furnizorului de energie electrică este un proces simplu, gratuit și nu implică modificări de ordin tehnic, indiferent de furnizorul de energie electrică ales. Reamintim că, de la 1 ianuarie, consumatorii cansici au trecut în mod automat în piața de serviciu universal, având posibilitatea de a-și alege furnizorul până la data de 30 iunie 2021. Inițial, termenul de încheiere a noilor contracte fusese stabilit pentru 31 martie 2021.

Am intrat în ultima săptămână din februarie, iar luna dragostei nu se lasă dusă fără surprize pentru îndrăgostiți. Chiar dacă vremurile sunt mai pline de amărăciune din cauza coronavirusului, aceste sentimente minunate, dragostea, iubirea, înving tot ce le stă în cale.

Ca în fiecare an, tinerii din Asociația Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău derulează și de această dată proiectul „Autobuzul Dragostei” și îi așteaptă pe băcăuani miercuri, 24 februarie, între orele 10.00 și 16.00 la acest eveniment special și sensibil, dedicat iubirii. Proiectul este organizat de către Liga Studențească din Bacău în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, S.C Transport Public S.A. și Arena Mall. „Autobuzul Dragostei” va circula pe traseul 22, având ca scop îmbarcarea tuturor îndrăgostiților ce au ca destinație „unirea destinelor”.

Dacă vrei să îți exprimi dragostea față de jumătatea ta într-un mod simplu, dar unic, care să-ți ofere amintiri de neuitat dar și un certificat de căsătorie valabil pentru o singură zi, urmărește de Dragobete „Autobuzul Dragostei”. Toți cei care se vor „căsători” în „Autobuzul Dragostei” vor putea câștiga numeroase premii, dacă vor participa la „Tombola Dragostei”. „Autobuzul Dragostei”, proiect ajuns la cea de-a XVI-a ediție a strâns de-a lungul timpului cupluri de toate vârstele care au dorit să-și „strige” iubirea, anul trecut 40 de perechi spunând „Da” în fața „ofițerului de stare civilă”, iar în urmă cu doi ani peste 100 de perechi au acceptat această provocare.

„Ediția din acest an va fi realizată în condiții speciale care implică precauție sanitară”, au precizat organizatorii printr-un comunicat de presă.

În competiția ce se va desfășura online până pe 15 martie se pot înscrie elevi din clasele a VIII-a până la a XII-a. În total, 15 laptopuri vor ajunge la cei care vor veni cu cele mai bune idei sau proiecte de sustenabilitate.

Te-ai gândit vreodată cum va arăta orașul viitorului, în anul 2050, ce energie va folosi pentru ca să se dezvolte sustenabil, să fie nepoluat, iar sursele de energie să fie accesibile pentru toți locuitorii? Dacă faci parte dintre elevii care și-au pus aceste întrebări și, mai mult de atât, ai idei de surse de energie verde care fac ca orașul viitorului să fie sustenabil, E.ON Energie România te invită să te înscrii la concursul online „Energie pentru viitor”, dedicat elevilor din întreaga țară din clasele a VIII-a până la a XII-a, se arată într-un comunicat de presă. Competiția debutează vineri 19 februarie și se încheie pe 15 martie, când vor fi anunțați câștigătorii.

„Căutăm elevi ingenioși, preocupați de mediul înconjurător și de folosirea sustenabilă și inteligentă a surselor de energie. Îi așteptăm să vină cu cele mai bune soluții, într-o formă atractivă, care să le pună în valoare nu doar imaginația și cunoștințele, ci și creativitatea și abilitățile de prezentare. Această competiție vine în continuarea proiectelor Grupului E.ON destinate promovării surselor regenerabile și reducerii amprentei de carbon”, a transmis Claudia Griech, Directorul General Adjunct al E.ON Energie România, printr-un comunicat remis presei.

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași a găzduit zilele trecute vernisajul expoziției „Citadela naivilor. Bădița Ioan”, care marchează cei 60 de ani pe care i-a împlinit pictorul băcăuan Ioan Măric de la prima sa expoziție.

„Au fost expuse 83 de lucrări, cele mai vechi datând din anii ’60. Toate picturile arată, de fapt, modul în care am încercat să-mi perfecționez, în timp, tehnica de a picta, păstrând, în același timp, stilul care m-a consacrat”, a declarat pictorul naiv Ioan Măric.

La eveniment au fost prezenți Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași (Palatul Culturii), profesorul Constantin Tofan, de la Universitatea de Arte „George Enescu”, muzeograful Victor Munteanu, șeful Muzeului Etnografic al Moldovei, dar și prieteni de acasă, din Bacău, Feodosia Rotaru, muzeograf la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și Olguța Pâțu, managerul Școlii Populare de Artă și Meserii.

„În acest cadru festiv am avut onoarea și bucuria să primesc Diploma de excelență «pentru 60 de ani de activitate creatoare în slujba artei naive», oferită de doamna Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexul Muzeal Național «Moldova» din Iași. De asemenea, managerul Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău, doamna Olguța Pâțu, mi-a oferit un trofeu din partea Consiliului Județean Bacău, în semn de apreciere pentru întreaga mea activitate artistic”, a mai spus Bădița Ioan, care a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această expoziție, celor care au fost prezenți și a promis tuturor că nu are de gând să se odihnească.

Jurnal de România, Jurnal de Bacău. Jurnal de Teatru. Jurnal de actor. În prima săptămână a lunii martie 2021, Teatrul Municipal „Bacovia” va avea premiera spectacolului „Jurnal. Bacău”, o producție de teatru – documentar, multimedia, care face parte din proiectul „Jurnal de România” al regizoarei Carmen Lidia Vidu. Scenariul producției are la bază o serie de interviuri pe care cunoscuta creatoare de teatru le-a realizat cu cei patru actori băcăuani din distribuția spectacolului, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Bianca Babașa și Viorel Baltag, dar și o muncă documentară de investigare a istoriei locului. Patru actori, patru generații, patru perspective diferite asupra Bacăului și asupra istoriei Teatrului Municpal „Bacovia”. În interviul care urmează, Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal „Bacovia”, și actriță în distribuția spectacolului „Jurnal. Bacău”, dezvăluie câteva detalii despre intenția din spatele proiectului și despre ce înseamnă munca la acest spectacol. Ziarul „Deșteptarea” este partener media al Teatrului Municipal „Bacovia”, și, în același timp sursă documentară, pentru realizarea spectacolului.

„Teatrul oricărei comunități trebuie să ia poziție vizavi de ceea ce se întâmplă în comunitatea respectivă, cu oamenii locului”

– De ce ați invitat-o pe regizoarea Carmen Lidia Vidu să includă Bacăul și Teatrul Municipal „Bacovia” în proiectul său „Jurnal de România”? Ce vă propuneți, ca manager, cu acest spectacol de teatru – documentar „Jurnal.Bacău”?

– Consider că pandemia a schimbat multe lucruri în teatru, atât de partea creatorilor de teatru, cât și de partea spectatorilor. Nu cred că teatrul la ora actuală mai poate reprezenta doar divertisment, deși un divertisment de bună calitate nu este niciodată de lepădat, dar mi se pare că teatrul, în general, și, în consecință, și Teatrul Municipal „Bacovia”, trebuie să aibă o atitudine vizavi de problemele comunității din care face parte. De existența pe piața teatrală multimedia a regizoarei Carmen Lidia Vidu evident că aveam cunoștință. Carmen Lidia Vidu creează și dintr-un spirit civic, și prin asta mă refer, în acest caz, la un stil documentar artistic, pe care ea îl abordează. I-am expus dorința mea de a realiza acest spectacol, „Jurnal. Bacău”, am fost foarte clară în cerință, și am fost foarte încrezătoare în capacitatea ei de a înțelege repede și de a formula o idee spectaculară pe tema orașului nostru, pe tema teatrului nostru. I-am pus la dispoziție materiale, din care ea s-a documentat, apoi, evident, a venit în Bacău și am început lucrul la acest spectacol. Deci ideea principală este că, din punctul meu de vedere, teatrul oricărei comunități trebuie să ia poziție, nu permanent, dar din când în când, vizavi de ceea ce se întâmplă în comunitatea respectivă, cu oamenii locului.  Asta nu înseamnă că Teatrul Municipal „Bacovia” va realiza de-acum încolo numai spectacole documentare sau cu teză socială, nu, dar consider că este momentul ca acest teatru să prezinte publicului un astfel de spectacol.

„Teatrul, o repet, e vocea cetății”

– La prima repetiție pentru „Jurnal. Bacău” ați spus regizoarei Carmen Lidia Vidu că pentru dumneavoastră „Bacăul înseamnă Teatrul Bacovia”.  Cum motivați această afirmație, care, aparent, exclude alte semnificații posibile ale acestui loc pentru Eliza Noemi Judeu, ca artist și ca om?

– Nefiind băcăuancă, neavând aici familia în care m-am născut – eu mi-am format aici o familie, respectiv soțul și copiii, astea sunt facerile mele, dincolo de teatru – Teatrul a fost prima mea familie, primul meu Bacău. Sigur că trăim printre băcăuani, dar neavând familia aici, consider că prezența mea la Bacău se definește prin teatru. N-am nicio problemă cu băcăuanii, n-am nicio problemă cu orașul, îmi place foarte mult orașul. S-ar putea ca unii să spună: „ce poate să-ți placă?”. Îmi plac multe, pentru că am venit în Bacău în vara lui ’99, și prima mea întâlnire cu Bacăul a fost cu Parcul Trandafirilor, care era plin de trandafiri, și, imediat apoi, cu Teatrul. Și mi s-a părut frumos. Apoi, prin public am putut vedea Bacăul, un public care m-a-ndrăgit de la primul spectacol, ceea ce mi-a dat încredere, probabil că de aceea am și rămas în continuare.

Oamenii aveau în Bacău, au, o anumită calitate spirituală, caldă, e un public pe care am încercat permanent să nu-l dezamăgesc. Deci raportarea mea, a existenței mele personale, artistice, la Bacău, este, da, strict, legată de teatru, și n-o să se supere soțul meu sau copiii mei – pentru că ei cunosc lucrul ăsta de cel puțin 18 ani – dar această percepție se datorează și publicului. Eu acestui public trebuie să-i comunic, ca artist, ca om, eu trebuie să fiu permanent în comunicare cu publicul acestui teatru, prin urmare, da, Bacăul, pentru mine înseamnă Teatrul. Tare mi-ar plăcea ca și alții să înțeleagă importanța teatrului în această comunitate, și să îi dea fiecare, prin ceea ce face, respiră, există, în acest oraș, să-i dea valoare, venind la teatru, preocupându-se de teatru, administrând teatrul, dincolo de managementul meu. Teatrul, o repet, e vocea cetății, așa trebuie să rămână și așa trebuie asumată existența sa, și de mine, și de colegi, și de public.

– Ce ați sacrificat ca om ca Teatrul Municipal „Bacovia” să devină ceea ce v-ați dorit ca artist și ca manager?

– Răspunzând grosso – modo, am sacrificat familia, respectiv soțul și copiii, dar, de fapt, nu i-am sacrificat, pentru că soțul meu și copiii mei sunt parte din mine și atunci nu s-au simțit sacrificați. Și spun că i-aș fi sacrificat pe ei doar din prisma faptului că atunci când, seara, probabil, ești bine în familie, eu trebuie să plec la repetiții sau la spectacole. Sau pentru faptul că pe copii foarte rar i-am luat eu însămi de la școală sau de la grădiniță, soțul meu a făcut asta, pentru că eu eram la teatru și aveam ori de făcut o repetiție, ori de pregătit un spectacol, ori de făcut un raport, ori de făcut o fișă de evaluare, prin urmare prin toate astea teatrul mă răpea din familie. Dar, repet, familia mea, mica mea familie din Bacău, un soț și doi copii, nu s-au considerat sacrificați, pentru că, atât timp cât am fost acasă, lângă ei, au simțit iubirea mea, interesul meu pentru existențele lor. Dacă am sacrificat ceva, probabil că am sacrificat un pic din… dar nu bag mâna-n foc, s-ar putea, ca manager, să fi sacrificat un pic actrița. Regizorii care au venit pe-aici au dorit, majoritatea, să lucreze cu mine, uneori am acceptat, uneori am refuzat, pentru că nu pot fi permanent doi într-unul,și atunci poate s-a sacrificat un pic actrița, dar nu bag mâna-n foc nici pentru asta, pentru că îmi place să cred că sunt un om lucid care știe să-și organizeze viața artistică. Și, atunci, de fapt, n-am sacrificat nimic.

 „Manifestul de o zi a fost o invitație la dialog adresată întregii comunități”

– Spectacolul „Jurnal. Bacău” atinge și subiectul clădirii în care funcționează Teatrul Municipal „Bacovia”. Care a fost scopul manifestului de o zi „Atenție. Cade pe noi”, care a făcut referire la situația acestei clădiri de patrimoniu? Și care au fost urmările acestui protest teatral, la nivelul comunității?

– Cred că primul lucru pe care l-am supus atenției publice, ca manager, în primul meu mandat, vorbim aici de 2017, a fost situația clădirii în care existăm. Am repus atunci pe tapet problema degradării Hotelului Central, care este, practic, fațada instituției Teatrul Municipal „Bacovia”. Am mai spus-o, există niște probleme care, se pare, foarte greu își găsesc rezolvarea. După aceea, a fost un al doilea manifest subtil, premiera spectacolului „Gaițele”, pe care l-am gândit să aibă loc în 2019, când se împlineau 90 de ani de la inaugurarea clădirii Palatului Mărăști, respectiv Hotelul Central și Teatru. Deci am avut cel puțin încă două demersuri înainte, unul, în biroul primarului de atunci, domnul Cosmin Necula, și unul artistic, pentru rezolvarea situației acestei clădiri, care trebuie să fie reper cultural în acest oraș, că altfel aș vrea să n-o mai numim „clădire de patrimoniu”. Deci, dacă nu se poate face ceva, haideți să n-o mai numim „clădire de patrimoniu”.

Teatrul Municipal „Bacovia” plătește Direcției de Patrimoniu un procent din vânzarea biletelor. Procentul ăla pe care noi îl dăm din vânzarea biletelor vreau să se regăsească undeva, în ceva concret pentru reabilitarea acestei clădiri. Acel manifest de o zi, care a fost gândit chiar așa, pentru o zi, ca să vedem percepția cetățenilor, era o invitație la dialog. Nu a avut alt scop,  cum ar putea fi sau a fost, probabil, înțeles, receptat, decât deschiderea unui dialog. Suntem artiști, sunt artist, nu sunt doar actriță, sunt un artist, iar în momentul în care un artist nu împroașcă, un artist nu învinuiește, un artist nu atacă, ci semnalează o problemă, prin acel gest artistic el invită la dialog. Manifestul de o zi a fost o invitație la dialog adresată întregii comunități, comunității de cetățeni, comunității de afaceri, comunității administrative. Nu și-a propus nimeni, în niciun caz eu, care am dat drumul acestui manifest, nimeni nu și-a dorit altceva, eu, una, nu mi-am dorit altceva, decât o invitație la dialog despre această situație.

– Care au fost urmările?

– Primul semnal a venit, cum probabil mă așteptam, de la domnul primar al municipiului Bacău, domnul Lucian Stanciu Viziteu, care mi-a spus că a început să facă demersuri pentru achiziționarea Hotelului Central, și care și-a propus să înlocuiască plasa de pe fațada Teatrului cu un mash, care reprezintă, probabil, imaginea fațadei Teatrului, după ce va fi fost recuperat, achiziționat, reconsolidat, refăcut, fapt care, evident, mi-a dat o speranță. Pe 15 ianuarie, împreună cu domnul primar, am făcut onorurile poziționării mash-ului pe hotel, evenimentul a avut loc în fosta Café du Theatre, care se va numi ”Cafeneaua noastră”, pentru că am recâștigat-o, e un spațiu recâștigat de mine. M-a bucurat prezența dânsului la teatru și eu sper că vom reuși să construim împreună un dialog frumos, din care să aibă de câștigat comunitatea.

Și a fost, de asemenea, o reacție foarte bună și din partea comunității, am primit foarte multe mesaje de susținere pe pagina de Facebook a Teatrului, și am înțeles, încă o dată, și asta ne-a bucurat foarte mult, că această comunitate, Bacăul, iubește Teatrul Municipal ”Bacovia”, și că are nevoie de noi, mai ales în aceste vremuri dificile.

„Noi devenim actori – documente, în sensul în care tu vezi prin ochii noștri teatrul, orașul”

– În spectacolul „Jurnal.Bacău” sunteți actor – document. Cum este să jucați într-un spectacol rolul propriei vieți? Ce emoții trezește în artist o astfel de experiență?

– La o primă întâlnire, Carmen Lidia Vidu a spus celor patru actori din distribuție: „Voi sunteți eroii mei. În Bacău, voi sunteți eroii mei”, mergând pe ideea de a documenta Teatrul, de a face din „Jurnal. Bacău” atât un jurnal al Bacăului, dar și al Teatrului, pentru că regizoarea Carmen Lidia Vidu a înțeles foarte bine că eu cred că teatrul este vocea comunității. Și atunci, tu, spectator, vii și cunoști Teatrul „Bacovia” și din perspectiva noastră, umană. Ei, actorii, în acest tip de spectacole de teatru – documentar, nu mai sunt personaje, ci, așa cum spunea și ea, „Deveniți documente, sunteți mărturisitorii acestui teatru”. Și, iacătă, suntem patru generații în distribuția acestui spectacol, domnul Viorel Baltag, Florina Găzdaru, subsemnata și Bianca Babașa, suntem patru generații care pot comunica ceva despre sine, dar legat de teatru. Dar emoția nu este a noastră, emoția trebuie să fie trezită în oameni, în spectatori. Deci spectacolul te ajută să percepi Teatrul, Bacăul, din prisma făcătorilor teatrului, și, evident, și a cetățenilor, că și noi suntem cetățeni și avem o percepție asupra orașului în care trăim.

– Ce vi se pare cel mai dificil în realizarea acestui rol, rolul Eliza Noemi Judeu, din spectacolul „Jurnal. Bacău”?

– Aș vrea să fiu înțeleasă foarte bine, dar nu numai eu, ci toți cei patru actori care vom prezenta „Jurnal. Bacău”. Vreau să fie înțeles mesajul și să fie înțeleasă invitația mea la dialog. Treaba noastră în acest spectacol este să continuăm invitația la dialog. Ce este greu în acest spectacol este la fel de greu în crearea oricărui rol, și anume să captezi atenția publicului, să-i dai informația pe care vrei să i-o dai, și să-l emoționezi. Tu-i dai o informație, dar el trebuie să se emoționeze. Acest tip de spectacole nu lucrează cu emoția actorilor, lucrează cu emoția spectatorilor. Eu, ca actor, nu fac aici nimic în plus sau în minus, decât fac în crearea oricărui rol, în care, de fapt, tot eu sunt. Deci, în crearea oricărui rol, ceva din ființa mea merge acolo, în spectacol.

Transmit niște informații despre viața mea, dar nu pot fi emoțională, fiecare dintre noi transmite niște informații despre propria viață, dar nu sunt mărturisiri, sunt informații despre ceva ce noi am trăit, în acest oraș, în acest teatru. Emoția trebuie să fie a spectatorului: „Uite cum au trăit oamenii ăștia, uite ce visau, uite unde-au ajuns, uite ce-au ajuns”, deci doar în sensul ăsta noi devenim „actori – documente”, în sensul în care tu vezi prin ochii noștri teatrul, orașul. Concluziile ți le tragi singur. Și iei atitudine sau nu iei, noi îți prezentăm din punctual nostru de vedere cum a fost. Sunt patru puncte de vedere, patru perspective, pentru că am trăit cu toții în acest oraș, și în acest teatru, dar fiecare a perceput viața în oraș, viața în teatru, în mod diferit, și atunci ai patru puncte de vedere diferite.

„Jurnal. Bacău e un jurnal care va genera emoție, dar nu poate fi creat cu emoție, este o construcție lucidă”

– Înainte de a colabora efectiv, aveați o anumită percepție despre creatorul de teatru Carmen Lidia Vidu, acum, lucrând cu ea pentru spectacolul ”Jurnal. Bacău”, cum o percepeți pe Carmen Lidia Vidu?

– Recunosc, am avut o idee preconcepută despre persoana ei, am crezut că este extrem de sofisticată, că nu s-ar putea comunica cu ea emoțional, cum, de fapt, eu o fac, de obicei, în contact cu alți artiști. Răspunzându-mi foarte repede la e-mail-ul pe care i l-am trimis, ceva din alura ei mi-a spus că acestei fete eu nu pot să-i dau zaharicale, de aceea, dialogând pe tema spectacolului, am fost foarte concretă în a-i comunica ceea ce vreau, de ce o invit în Bacău, de ce mă interesează ea, ca și creatoare de teatru, de multimedia, am fost foarte specifică și răspunsul a venit prompt, ceea ce mi-a confirmat că am intuit-o bine. Dar acum, lucrând cu ea, am înțeles că în privința comunicării emoționale am greșit. Carmen Lidia Vidu este foarte emoțională, înțelege foarte bine actorul, îi înțelege trăirile, empatizează. Dar e regizor, trebuie să fie obiectivă, și atunci, da, are capacitatea de a înțelege emoțiile tale, și le asumă, și le pune în ordine, cu luciditate. „Jurnal. Bacău” e un jurnal care va genera emoție, dar nu poate fi creat cu emoție, este o construcție lucidă, și, din această perspectivă, poate că își vor da seama unii sau alții că teatrul se face cu gând, în primul rând cu gând, cu disciplină, cu implicare, și cu asumare.

– Ce sperați să înțeleagă spectatorii după ce vor vedea „Jurnal. Bacău”, acest jurnal despre Bacău și despre Teatrul Municipal „Bacovia”?

– Că, alături de oamenii din teatru, la rândul lor pot să ia atitudine. Discutam și cu Carmen Lidia Vidu, spiritul civic lipsește în această țară, și consider că spectacolul „Jurnal.Bacău” poate trezi spiritul civic măcar în comunitatea băcăuană.

Interviu realizat de Laura Huiban, Foto din arhiva personală Eliza Noemi Judeu, Grafică: Cristina Baciu

În urma acţiunii desfăşurate pe lacul Racăciuni, jandarmii au depistat doi bărbați care pescuiau cu de plase de pescuit tip monofilament, interzise de legislația în vigoare.
Până la momentul depistării, bărbații respectivi au reușit să prindă o cantitate de pește, din diferite specii, care a fost redat mediului natural din care provenea.

Jandarmii le-au întocmit celor doi braconieri actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deţinere sau folosire a uneltelor de plasă de tip monofilament” și ,,deținerea fără documente legale a peştelui”, fapte prevăzute și pedepsite de O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

Din nou, cu bucurie, vorbim de tinerii care au înțeles că trebuie să se implice în societate și că viziunea lor poate schimba viitorul în bine. O cunoaștem astăzi pe Elena-Roxana Sociu, o studentă din Mărgineni-Bacău, care și-a adus aportul într-un proiect menit să rezolve problemele elevilor navetiști. Despre ea și despre acest proiect avem detalii în interviul următor.

-Ești din Mărgineni. Unde ai urmat cursurile gimnaziale și liceale?

-Am făcut gimnaziul la Școala „Ion Creangă” Bacău, iar liceul la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău. Am absolvit în 2020 și am fost pe profil real, specializarea matematică-informatică intensiv engleză. Acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, pe specializarea Tehnologia Informației.

– Cum e școala în pandemie pentru tine?

-Pentru mine cel mai greu a fost finalul clasei a XII-a, când am fost nevoiți să ne mutăm în mediul online și am avut foarte puțin timp să ne adaptăm. Programul era foarte diferit față de cel pe care îl aveam înainte și au mai existat ore la care nu am avut o conexiune stabilă la internet sau chiar profesorul de la oră avea probleme cu internetul.

La facultate e mult mai simplu și încă de la început m-am adaptat foarte ușor cu programul și platforma pe care o folosim. Pentru mine școala online este (în momentul de față) un plus, pentru că am un program mai lejer și mai flexibil. Având în vedere că toate orele se țin online nu sunt nevoită să mă deplasez către universitate și pot folosi acele ore pentru a mă implica în alte proiecte.

În cele câteva luni de facultate pot spune că mi-am „creionat” un orar bazat pe nevoile mele, în care știu cât timp să dedic pentru fiecare activitate, indiferent că e vorba de cursuri, de învățat sau de văzut un film, și de aceea sunt mult mai relaxată.

Pe de altă parte eu sunt o persoană care are nevoie să interacționeze cu cei din jur ca să înțeleg mai ușor informațiile pe care le primesc, dar mi-a lipsit interacțiunea cu profesorii și colegii în clasa a XII-a, pentru că îmi este mult mai ușor să înțeleg un lucru atunci când aud explicația profesorului în timp ce rezolvă un exercițiu la tablă decât să aud acea explicație online.

-Ești implicată în voluntariat. Cum ai început?

-Fac voluntariat de câțiva ani, iar prima dată am luat contact cu acest concept pe la finalul clasei a VIII-a, unde la noi în comună se organiza „Vara Împreună” de către Parohia din Mărgineni. Iar de atunci până la finalul clasei a XI-a am continuat să mă implic în organizarea „Verii Împreună” în Mărgineni. Din clasa a IX-a am început, încet-încet, să descopăr alte proiecte și ONG-uri în care m-am implicat ulterior (FSC, BCTR, ADA, ExplorIT, ICTR, ZVELT.ro, etc). Pot să spun că mereu mi-a plăcut să mă implic și să ajut comunitatea, iar pentru mine voluntariatul înseamnă inclusiv un loc în care pot să cunosc oameni noi, să fac networking cu persoane din diferite domenii și de unde pot învăța foarte multe lucruri noi. Iar voluntariatul mi-a oferit foarte multe oportuniți.

-Ai făcut parte din proiectul Bacău-Capitala Tineretului din România – BCTR. Ce a însemnat pentru tine?

-Pentru mine BCTR este proiectul care m-a făcut să realizez cât de important este să te implici și cum poți mobiliza tinerii să se implice și să facă activități pentru ei. A fost momentul în care am realizat că vreau să continui să fac voluntariat și să caut oportunități diverse prin care să mă dezvolt. Implicându-mă în acest proiect m-am dezvoltat foarte mult pe plan personal, prin oamenii cu care am intrat în contact și activitățile la care am participat (precum Summit-ul Tinerilor – Ediția a II-a, Biblioteca Vie). Am intrat în contact cu mulți oameni faini cu care am putut să vorbesc despre facultate, oportunități de dezvoltare atât personal, cât și profesional și multe altele, care m-au ajutat și mi-au influențat deciziile într-un mod pozitiv aș putea spune.

Spre exemplu, atunci când am fost voluntar la Biblioteca Vie, am vorbit cu studenți din Bacău, dar și din alte orașe despre lucrurile de care trebuie să țin cont atunci când aleg o facultate, dar și de ce trebuie să țin cont atunci când vine vorba de dezvoltarea mea personală. Și fiind voluntar mi-a fost mult mai ușor să comunic, să vorbesc mai deschis, să întreb lucruri pe care le aveam de ceva vreme în minte (atunci eram clasa a X-a ) și mă bucur că am avut această oportunitate.

Tot prin acest proiect am luat contact cu Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA. Practic am cunoscut o parte din oamenii implicați în acest ONG la una dintre întâlnirile de lucru pentru dezvoltarea mecanismelor necesare implementării și monitorizării programului European Youth Village. Mai apoi (tot prin BCTR), m-am înscris ca voluntar la Zilele Parcului Gherăiești, eveniment organizat de ADA și de atunci am decis că vreau să mă implic direct și în proiectele acestui ONG.

-Care a fost cel mai bun, cel mai important proiect/program din care ai facut parte fără să ne gândim la BCTR?

-Mi-e foarte greu să aleg, așa că o să vorbesc despre mai multe proiecte și cum a fost pentru mine să mă implic acolo. M-am implicat inclusiv în proiectul Iași-Capitala Tineretului din România ICTR, iar în cadrul acestuia am fost voluntar la două evenimente foarte faine : Conferința Regională de Tineret Nord-Est și Summitul Tinerilor 4.0. Sunt două evenimente unde am cunoscut oameni noi, implicați în comunitățile din care fac parte și de la care am învățat multe lucruri noi.

Summit-ul Tinerilor este practic unul dintre evenimentele mele de suflet și am participat la evenimentele de la Bacău, Baia Mare, Iași și la ediția de pandemie de anul trecut. Îmi este foarte drag pentru că mereu îmi fac prieteni noi, învăț despre inițiativele altor ONG-uri care au funcționat la ei în comunitate, cunosc locuri noi (îmi place foarte mult să călătoresc) și văd ateliere foarte faine și creative.

Un proiect în care m-am implicat și care m-a ajutat foarte mult este SDSG2 – Politici și Strategii Incluzive pentru tinerii cu oportunități reduse din județul Bacău, unde am participat atât la consultări cu tinerii cu oportunități reduse din județ, dar și la ateliere pe diverse teme.

Practic, aici am înțeles mai bine cum se organizează o activitate și cum să fac dintr-o problemă actuală o soluție. Aici am luat contact cu ce înseamnă analiza SWOT, ce sunt obiectivele SMART, dar și cum se realizează o fișă de activitate (ceea ce m-a ajutat în scrierea proiectului FocuSAT pe transport).

Un program important este Programul 3, care este „un program de lungă durată pentru actuali și viitori tineri implicați în al treilea sector, o școală pentru cei care vor să contribuie la dezvoltarea societății civile din România și nu numai” (asta este o descriere a programului luată direct de pe site). Pe scurt, noi( #trillenials ) trecem printr-un proces de învățare de un an de zile, în care învățăm atât conținuturi tehnice ce țin de lucru în ONG, dar și conținuturi tematice ce țin de implicarea comunității la nivel local, diferite tehnici și metode de educație nonformală etc. Pe lângă toate astea e un vibe foarte fain și merg cu drag la fiecare ședință online.

-Să vorbim despre noul proiect FocuSAT…

-FocuSAT pe transport a pornit din dorința de a da vizibilitate povocărilor cu care se confruntă elevii navetiști din județul Bacău și echiparea acestor tineri cu competențe și instrumente de participare și advocacy.

Pentru mine, acest proiect e foarte important pentru că am făcut naveta timp de 8 ani pentru a-mi continua studiile (în gimnaziu și liceu). M-am lovit foarte des de insuficiența facilităților de transport din comună și de aici vine și motivația mea de a schimba ceva la modul în care importanța transportului pentru elevii navetiști este văzută. De asemenea, acest proiectul este necesar pentru elevii navetiști pentru că în urma consultării a 300 tineri cu oportunități reduse din județ, în cadrul proiectului SDSG 2, am identificat o serie de probleme privind accesul la educație îngreunat de situația facilităților de transport.

Conform Raportului național privind starea calității în unitățile de învățământ preuniversitar public din mediul rural din 2018, numărul mediu al elevilor navetiști era de 222 elevi/liceu.

Luni, 8 februarie a reînceput școala, iar pe lângă provocările și riscurile cauzate de către pandemia de COVID-19, pentru un număr ridicat de elevi din județul Bacău, transportul (sau mai degrabă lipsa transportului) reprezintă una din principalele piedici în educație.

În județul Bacău sunt 35 de licee și 5 școli profesionale spre care se vor deplasa zilnic aproximativ 20.000 de elevi.

Este important ca un elev să își cunoască drepturile, dar și instrumente și structuri care le sunt mereu aproape. Eu nu aș știut aceste lucruri în gimnaziu și am început să învăț despre ele începând cu clasa a X-a. Oportunitățile unui elev care face naveta sunt limitate, pentru că depinde mereu de un mijloc de transport pentru a ajunge acasă,  dar și de alte facilitățile de transport care sunt insuficiente.

Proiectul urmărește creșterea gradului de conștientizare a autorităților publice asupra insuficienței facilităților de transport, prin echiparea tinerilor cu oportunități reduse din mediul rural si zone periferice cu competențe și instrumente de lobby și advocacy.

Proiectul FocuSAT pe transport este finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate, a fost lansat oficial pe 8 februarie, odată cu reînceperea școlii și este implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA, în perioada 01/02/2021 – 31/01/2022. Fac parte din Grupul de inițiativă implicat în implemetare alături de Ficuță George-Leonard, Gheorghică Alexandra-Diana, Hanga Georgiana Alexandra și Istrate Ștefan.

-Cât de puternic și implicat este voluntariatul la tine, în Mărgineni?

-În Mărgineni voluntariatul este slab, nu există multe oportunități pentru tineri de a se implica. Majoritatea activităților prin care tinerii se implicau erau la evenimentele organizate anual de Parohia din Mărgineni. „Vara Împreună” este un eveniment unde se implicau de obicei 30-35 tineri , dar pentru că a venit pandemia nu s-a mai făcut. Tinerii care doresc să se implice activ merg de obicei în Bacău la activitățile organizate de ONG-urile din oraș, iar conceptul de voluntariat nu este foarte promovat la noi în comună.

-Ce proiecte de viitor ai?

-Pe lângă proiectul FocuSAT pe transport și proiectele asociației care vor urma, mai am două programe importante în care mă implic. Începând cu anul 2020 și continuând în 2021 mă implic în Programul 3, fiind unul dintre #trillenials. Al doilea este Satul European de Tineret de care am vorbit mai sus. Eu practic țin aproape cu cei din #Aroneanu 2021, unul dintre satele care dețin acest titlu în 2021, fiind monitor pentru această comună. Mă bucur să văd tineri care se implică și fac activități, dar și că am oportunitatea de a mă implica într-un program așa de fain.

-Și despre experiența ADA?

-În ADA sunt voluntar de mai bine de 2 ani, iar în ultimul an a devenit ca o a doua familie pentru mine. Mă bucur că am avut oportunitatea de a cunoaște oameni așa de faini care m-au ajutat și m-au sprijinit de când sunt în ADA.