sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1609

O nouă surpriză pentru directorii de şcoli: posturile se vor obține doar prin concurs

Toate posturile de director şi director adjunct din şcoli vor fi ocupate prin concurs. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că se va aplica inclusiv în cazul posturilor în care se află, în prezent, directori care au obţinut funcţia în baza acestei proceduri. ,,Trebuie să ai conduceri în şcoli selectate pe criterii relevante şi obiective. Pentru asta, trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de şcoli. Este un element esenţial, dacă vrei să faci evaluare. Pentru că, în orice sistem, directorul unei şcoli va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanţă, legate de criteriile de performanţă ale elevilor”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de roeducația.ro. Ministrul Educaţiei a mai precizat că posturile vor fi scoase la concurs, înainte de vacanţa de vară. Astfel, noul an şcolar va începe cu conduceri noi în unităţile de învăţământ, directori şi directori adjuncţi.

În Bacău, la începutul acestui an, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, întrunit într-un prim consiliu de administrație, a aprobat detașarea în interesul învățământului a directorilor și directorilor adjuncți pe posturile rămase neocupate în urma concursului care a avut loc în urmă cu mai bine de patru ani. Asta ca urmare a faptului că, începând cu 09.01.2021, au încetat de drept contractele de management a 123 de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ din județul Bacău (89 directori și 34 directori adjuncți), care au susținut concurs de ocupare a acestor funcții în 2016 în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 5080/2016.

Din cele 89 de funcții de director vacantate, în 61 de cazuri conducerea interimară este asigurată prin detașare de către aceleași cadre didactice, iar în cazul funcțiilor de director adjunct vacantate, din cele 34 funcții în 21 de situații au fost detașate aceleași cadre didactice. Concursul în cazul acestor directori a avut loc în 2016, perioada septembrie/ decembrie, iar numirile au fost din ianuarie 2017, pe un mandat de 4 ani. Un al doilea concurs a fost în perioada iunie /august 2017, iar cei numiți pe funcție de conducere au preluat mandatele începând cu 1 septembrie 2017. De atunci nu s-au mai organizat concursuri pentru funcțiile de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar.

Atenție, fermieri! Cererile pentru subvențiile din legumicultură se depun la APIA

DIGITAL CAMERA

De luna viitoare, cultivatorii de legume pot depune cereri pentru obținerea de subvenții de la stat. Noutatea este că solicitările nu se mai depun, ca în trecut, la Direcția Agricolă, ci la centrele Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Bacău. Reamintim că, în acest an, statul a renunțat la a-i mai subvenționa pe cultivatorii de roșii, urmând a le acorda subvenții tuturor producătorilor de legume cultivate în spații protejate (sere și solarii).

Ca și în programul „Tomata”, condiția principală este cultivarea pe minimum 1.000 de metri pătrați de sere. Legumicultorii vor primi, în schimb, până la 5.000 de euro. În plus, ca și în vechiul program, adresat producătorilor de roșii, fermierii care, de acum încolo, vor cultiva roșii, castraveți, ardei gras, ardei capia sau vinete, în sere și solarii, trebuie să dețină o evidență scrisă cu toate tratamentele pentru protecția plantelor folosite începând cu data înființării culturii.

Atletism: Mereu la putere

Mihaela Melinte și Alisia Paruba

SCM Bacău a dominat finala campionatelor de aruncări lungi, iar CSM Onești, protagonistă, la rândul ei, la aruncări, a cucerit cinci titluri naționale la CN de probe combinate.

Un nou tur de forță al atletismului băcăuan. SCM Bacău și-a confirmat supremația la finala Campionatelor Naționale de aruncări lungi pentru Seniori, Seniori U23 și Tineret din weekend, de la București, de unde s-a întors cu nouă medalii, dintre care patru de aur. Protagonistă, la rândul său, la Naționalele de aruncări lungi, cu patru prezențe pe podium, CSM Onești, a dat marea lovitură la CN de probe combinate de Seniori, U23, U20, U18 și U16, derulate concomitent la București, și unde și-a adjudecat cinci titluri naționale. Pe rând acum. Ca și în 2020, secția de aruncări de la SCM Bacău, coordonată de Mihaela Melinte, s-a dovedit fără rival la ediția de iarnă a Naționalelor de aruncări lungi, de pe arena „Iolanda Balas Soter”.

La aruncarea ciocanului, Bianca Ghelber a câștigat întrecerile feminine pentru Senioare cu o aruncare de 70.64 m, în timp ce la masculin, coechipierul său Mihăiță Micu a luat aurul atât la seniori cât și la U23, cu un rezultat de 68.67, căruia i-au lipsit doar 21 de centimetri pentru egalarea PB-ului. La disc, Mihaela Asmarandei a cucerit bronzul, cu 47.02, în timp ce la suliță, ambii reprezentanți ai SCM-ului au fost medaliați: cu 46.39, Alisia Paruba a luat aurul la U20 și, cu 43.85, argintul la Tineret și bronzul la senioare, iar Alexandru Grigore argintul la Tineret, cu 63.18. Un alt elev al Mihaelei Melinte, Florin Asmarandei, de la CSM Bacău, s-a clasat al treilea în întrecerea seniorilor de la aruncarea ciocanului, cu 62.43 m. CSM Onești a ținut aproape la aruncările lungi, cu patru medalii. La ciocan, Adela Stanciu (21 de ani) și-a trecut în cont argintul la Senioare și aurul la Tineret cu 65.29, fiind urmată în ierarhia Tineretului feminin de colega sa de club, Elena Mitrea, cu o aruncare ce a măsurat 58.96 m. Tot la aruncarea ciocanului, dar la U20, gruparea de pe Trotuș a avut-o pe treapta a treia a podiumului pe Alexandra Maria Iacob, cu un rezultat de 45.50.

Diana Ion

Așa cum aminteam, pentru CSM Onești, marea lovitură a fost dată în weekend la finala Naționalelor de probe combinate. Aici, Diana Ion, cu un total de 3419 puncte, s-a laureat campioană națională la pentatlon, atât la U23, cât și la U20, obținând și argintul la senioare, unde a fost depășită doar de Florentina Budică (CSM Craiova), cu 3735 puncte. Palmaresul oneștenilor a fost completat cu alte trei titluri naționale: unul la heptatlon, la U23, prin Sorin Ionescu, care, cu un total de 4527 puncte, și-a asigurat și bronzul la Seniori, și două la pentatlon, prin Bianca Ioana Coșerariu (aflată în dublă legitimare cu CSȘ Unirea Iași) la U18, cu 3356p., respectiv Raluca Răduca (dublă legitimare cu CSȘ 6 București) la U16, cu 3379p.

Premieră: Plăți bancare, cu numărul de mobil, în locul IBAN-ului

Din această lună, clienții băcăuani ai băncilor CEC Bank și Banca Transilvania pot face plăți între două conturi deschise la aceste instituții bancare, folosind doar numărul de telefon mobil. Facilitatea este posibilă prin serviciul AliasPay, disponibil non-stop, care, evident, mai întâi, trebuie să fie activat. Inițial, această metodă de plată (folosind numărul de telefon) era posibilă doar pentru tranzacții între clienții aceleiași bănci care aveau conturi deschise la aceasta.

Practic, AliasPay extinde posibilitatea de a plăti folosind numărul de mobil și între conturile a două bănci diferite, oricare ar fi acestea. Avantajul uriaș este că, în acest fel, fără a implica folosirea unui card, se poate face o plată necunoscând codul IBAN al destinatarului. Cu alte cuvinte, doar folosind contactele din agenda telefonică, se pot iniția astfel de plăți.

Vine?

Noroc de faptul că, la scurt timp după ce l-a făcut „criminal” pe Putin, președintelui american i-au cedat încheieturile când încerca să urce scările avionului. A văzut lumea întreagă că Biden nu prea stă bine cu sănătatea și situația s-a mai detensionat. Totuși, să nu ne ascundem după deget: urmează vremuri cât se poate de dificile pentru că, atât în SUA, cât și pe aiurea s-au acumulat probleme care pot fi transformate foarte ușor în conflicte. SUA se răstesc la toată lumea, ba la Rusia, ba la China, la UE, la Turcia, zici că nu a rămas zonă pe planeta asta care să fi scăpat de câte o scatoalcă.

Problema e că cei la care țipă Biden nu prea dau semne că le-ar păsa. Retorica războinică a americanilor a ajuns atât de zgomotoasă încât a ajuns să nu mai impresioneze multă lume. Desigur, pericolul izbucnirii unui conflict este cât se poate de real. Dar cheia izbucnirii sale nu stă în zonele sensibile ale planetei, ci chiar la Washinghton. Acolo unde forțele politice, la braț cu complexul militaro-industrial, joacă la zaruri viitorul țării. Când se va crea masa critică, vom avea și conflictul, indiferent dacă Iranul va purta sau nu șapcă, dacă Rusia îl va elibera sau nu pe Navalnîi ori dacă China va ceda în disputa comercială. Mulți se vor întreba, ca de obicei: bine, și noi? Noi unde suntem?!

Noi suntem peste tot și nicăieri, ajutoare de băgători de seamă, atârnache pe la uși, așteptând să ni se livreze o minune. Buni să mai cumpărăm niște arme vechi de la americani și, eventual, dacă nu ne duce capul la mai mult, să minăm apele teritoriale rusești, cum ne sugera comandantul Forțelor terestre ale SUA în Europa (USAREUR). La cât de duși cu pluta suntem, am fi în stare să o facem și pe urmă să ne întrebăm „Da’ de ce?!”, că noi n-am știut că amplasarea de mine în apele unui alt stat echivalează cu o declarație de război…

Evoluție surprinzătoare a mediului de afaceri: a crescut numărul firmelor și, implicit, al angajaților

    Contrar așteptărilor, după un an de pandemie și stare de alertă, cu restricțiile pe care aceasta le implică, mediul economic din județul Bacău înregistrează o evoluție pozitivă. O dovedește situația privind numărul agenților economici și al salariaților din ultima lună comparativ cu perioada anterioară. Astfel, la 1 martie 2021, în județul Bacău erau active 12.770 firme private, cu 55 mai multe decât au fost la 1 februarie. Cât despre angajați, numărul acestora era la 1 martie mai mare cu 995 persoane față de 1 februarie.

    Practic, la firmele private erau, la începutul lunii în care ne aflăm, 119.713 salariați. Comparativ cu debutul anului 2020, lucrurile stau și mai bine. La 1 ianuarie 2020, erau 117.888 salariați (exclusiv persoanele angajate în unitățile Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, precum și funcționarii publici) și 12.348 angajatori.

    MOINEȘTI: O nouă activitate a „Lunii Ecoatitudine ” 2021  

      Păstrând tradiția, autoritatea locală a municipiului Moinești continuă derularea acțiunilor dedicate „Lunii Ecoatitudine ” 2021 din cadrul parteneriatul „Împreună pentru mediu”, de data aceasta cu sărbătoarea apei! Și face asta anual, motivat de faptul că anul 1992 când s-a desfășurat  Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a fost adoptată hotărârea prin care 22 martie a devenit „Ziua mondială a apei”. Sloganul acestui an este ,,Importanța apei în perioada pandemiei SARS- CoV 2”. La Moinești, acesta s-a materializat prin organizarea unui concurs online, într-un parteneriat între autoritatea locală, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău și instituțiile școlare moineștene. Este vorba despre cele două licee, respectiv „Spiru Haret” și „Grigore Cobălcescu”, patru școli gimnaziale „Ștefan Luchian”, „George Enescu”, „Tristan Tzara” și „Alexandru Sever”, alături de Clubul Elevilor Moinești din cadrul Palatului Copiilor Bacău.

      Comcursul a avut rolul de a contribui la conștientizarea / informarea cetățenilor și a tuturor factorilor responsabili cu privire la importanța protejării  mediului înconjurător. Voluntarii participanți au compus mesaje cu privire la importanța apei și rolul acesteia în timpul pandemiei SARS-CoV 2, pozate și transmise online, primele 12 cele mai importante  lucrări  fiind premiate de către Primăria Moinești și Compartimentul Promovarea sănătății din cadrul DSP Bacău.

      „Dorința de a  reaminti  tuturor cât de importante sunt eforturile concrete de a oferi spre consum apa pură, precum și necesitatea identificării modului de rezolvare a acestor probleme, mă determină să transmit un mesaj despre cum putem fi noi înșine  persoane model pentru cei din jur, de a nu arunca deșeuri, a nu distruge  flori, arbori, mobilier stradal, și rugămintea de a semnala orice probleme legate de mediu atunci când le întâmpinați fără a  pleca cu ideea că oricum nu le va rezolva nimeni, aparatul  de lucru din cadrul primăriei fiind permanent la dispoziția dumnevoastră, dragi locuitori ai urbei noastre !”
      Valentin Vieru
      , primarul municipiului Moinești

       

      Teatrul Municipal „Bacovia”: Spectacol online, timp de 2 zile

        Teatrul Municipal „Bacovia” va difuza în zilele de 23 și 24 martie 2021, de la ora 17.00, spectacolul „Sâmbăta Gandhi tăcea” în regim exclusiv online. Achiziția unui bilet va costa 35 de lei, iar streamingul va fi disponibil în ziua difuzării, în intervalul 17.00-24.00.

        „Sâmbăta Gandhi tăcea”, după Anastasia Bukreeva, traducere, Raluca Rădulescu, în regia artistică a lui Aleksandr Ogariov a avut premiera în 2020, în luna februarie, însă din cauza pandemiei, spectacolul nu s-a mai jucat. În plus, din cauza normativelor, spectacolele cu distribuții mari nu au mai fost permise.

        „În fiecare generație există în inimile adolescenților această necesitate, să anuleze minciuna care s-a adunat până la ei. Și autorul nostru de față propune o altă abordare, una în care personajul nu se bate, nu se revoltă, ci din contră, se întoarce în interiorul lui”, a declarat Aleksandr Ogariov, regizorul spectacolului. Asistent regie & traducere simultană: Daniela Vrînceanu, scenografia este semnată de Clara Pop, coregrafia de Mariana Gavriciuc, iar light designul de Adrian Buliga.

        Din dubla distribuție fac parte: Mot – Tudor Hurmuz, Lisa – Daniela Vrînceanu, Tata / Părintele 1 – Matei Bogdan / Valentin Braniște, Mama / Părintele 2 – Florina Găzdaru / Eliza Noemi Judeu, Bunicul – Ion Goranda, Katia – Bianca Babașa, Tanti Lena – Andreea Darie, Doctorul – Ștefan Alexiu, Individul – Vlad Nicolici, Karamelka – Minodora Broscoi.

        Pe 23 martie, se va difuza spectacolul cu distribuția Eliza Noemi Judeu și Valentin Braniște și pe 24 martie, cel cu distribuția Florina Găzdaru și Matei Bogdan.

        „Sala de spectacole deschisă online de teatrul nostru nu are limite, nu este condiționată de distanțarea socială sau de purtarea măștii. Biletele se pot achiziționa de pe site-ul nostru, la secțiunea bilete online. În momentul achiziției, veți primi linkul de vizionare care va fi disponibil în intervalul menționat. Un spectacol recomandat minorilor care au împlinit 16 ani. Vă așteptăm în sala de spectacole online!”, a transmis Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău.

        Pilda berzei

        Urmăresc, de vreo lună, o pereche de berze albe care au și venit la cuibul pentru care muncesc de zor să-l amenajeze. Și sper să le pot vedea până ce își vor lua din nou zborul spre țările calde. Berzele mele au luat „naționalitate” germană, dar un carismatic fermier de pe la noi spune că și pe la el, prin comună, au apărut minunatele înaripate.

        Despre berze circulă tot felul de legende, dar asemănarea comportamentului pe care îl etalează cu viața și cu obiceiurile oamenilor le întrece pe toate. Iar vocația lor de constructor este fascinantă. Am comparat deseori priceperea de arhitecți și de constructori a minunatelor albine, care zidesc impecabil propria lor casă, fagurele. Cam toate viețuitoarelor naturii au astfel de „talente”, poate numai bietul greieraș își vede mai mult de vioara lui, dar lasă că nici câinele nu are înclinații de constructor. Noroc de prietenul și stăpânul său, omul, care îi poate dărui o cușcă, pentru că el, deși vara are mereu dorința să-și facă singur o casă pentru la iarnă, stă tolănit și privind spre vârful cozii renunță la așa dorință: „Vai, cât sunt de lung, când mai fac eu atâta casă?”

        Ce ne-am face fără poveștile și fără fabulele care ne oferă atâtea pilde după care să ne ghidăm viața. Eu mă gândesc acum la pilda berzei, la felul în care își organizează ea viața de cuplu, de veritabil familist, chiar dacă o familie de acest fel nu durează la infinit.

        Pilda ei ar trebui urmată mereu. Și dacă îți construiești o casă, și dacă îți construiești viitorul, și dacă îl construiești pe al celor din jurul tău. Poate la un moment dat ajungi în fruntea stolului: cum și spre ce tărâm al făgăduinței îl conduci? Ei, aici unii ar spune că la păsări obiceiurile sunt un dat natural, dar la noi, oamenii, intervin mulți factori, multe interese. Da, în natură, liderul unui stol nu poate fi decât exemplarul cel mai puternic, dar și cel mai echilibrat și responsabil. La noi, oamenii, liderii parcă ar avea… statul lor paralel. Iar aceasta nu ar trebui să fie o pildă.

        Volei feminin/ Divizia A1: Știința pierde și locul 5

        Perioadă nefastă pentru prim-divizionara de volei feminin Știința Bacău. Învinse miercurea trecută, în trei seturi de Dinamo București, studentele au pierdut, vineri, cu 3-0 (16, 17, 17) și al doilea meci din penultimul turneu al returului derulat la București și disputat în compania celor de la CSM Lugoj. În urma acestei înfrângeri, Lugojul urcă pe locul 5, depășind-o și în clasament pe Știința, care coboară astfel pe poziția a șasea.

        Contra bănățencelor, antrenorul Florin Grapă a mizat pe sextetul de start alcătuit din: Guncheva 4 puncte, Kasprzak 7, Kokeva 6, Veljkovic 2, Fakeș 6, Cikiriz 15, Ciucu- libero. În perioada 2-4 aprilie, Știința va găzdui ultimul turneu al sezonului regulat, la care vor mai participa Alba Blaj (învinsă sâmbătă cu 2-3 de CSM Târgoviște în derby-ul campionatului), Belor Galați și CSO Voluntari.

        Oana Tina Cristea, consilier județean PNL: „Îmi doresc un oraș mai verde, care să ne ofere șansa de a respira un aer mult mai curat”

        1. Ce vă motivează în viață?
        – Dorința de a performa, de a fi tot timpul o variantă mai bună a mea și de a reuși să aduc un plus de bine în viața celor din jurul meu, a comunității din care fac parte. Convingerea mea este că nu ne-am născut întâmplător, cu singura misiune de a trăi, ci de a lăsa ceva în urma trecerii noastre efemere prin viață. Rezonez profund cu ceea ce scria Ralph Waldo Emerson și este cumva motto-ul după care mă ghidez: „Să știi că măcar un suflet a respirat mai ușor pentru că ai trăit tu. Asta înseamnă că ai reușit în viață”.

        2. Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs.?
        – Sunt multe, dar cel mai recent film vizionat, care m-a impresionat prin mesajul de forță interioară, de capacitatea de a reuși, chiar și atunci când viața nu este foarte binevoitoare este «Teoria întregului» (2014), un film biografic despre viața lui Stephen Hawking.

        3. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile dvs. preferate în weekend?

        – Mă bucur de fiecare moment liber pe care îl pot petrece împreună cu familia mea, prietenii mei și, mai ales, cu băiatul meu, Octav. Iar în weekend, momentele acestea sunt mai lungi. Le prețuiesc!

        -Rezumați anul 2020 în trei cuvinte!
        -Sacrificiu. Schimbare. Determinare.

        4. Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?
        – Profesor. Mama mea a lucrat în învățământ și cea mai mare parte a copilăriei mele am petrecut-o în acest mediu. Cumva dragostea aceasta pentru copii, dorința de a-i modela și pregăti pentru viață într-o formă cât mai accesibilă și utilă este în ADN-ul meu, transmis pe linie maternă. De altfel, am și lucrat o perioadă ca profesor asociat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde am încercat să transmit studenților mei dorința de a genera cunoașterea prin metode care să permită elevilor înțelegerea profundă a ceea ce învață, care să le trezească curiozitatea și interesul prin participarea lor activă în actul învăţării, mutând accentul de pe modul de învățare reproductiv, bazat pe memorie, și acumularea seacă a unor noțiuni teoretice pe aspectele formativ-educative practice ale activității de predare-învățare.

        5. Cum vedeți Bacăul în 5-10 ani?

        – Vă pot spune cum îmi doresc să văd Bacăul în viitorul apropiat. Îmi doresc un oraș mai verde, prin dezvoltarea unor zone verzi recreaționale care să ne ofere șansa de a respira un aer mult mai curat, de a face diverse sporturi în aer liber, și de a îmbunătăți calitatea vieții noastre. Crearea unor aliniamente stradale prin introducerea unor perdele de arbori, arbuști, tufe, plante cățărătoare sau flori care, prevăzute cu mobilier urban, pot genera mici oaze verzi, umbrite, utile pentru recreere și reducerea poluării aerului. Regenerarea urbană a cartierelor de blocuri (incluzând reabilitarea și extinderea spațiilor verzi din jurul blocurilor, crearea de locuri de joacă și spații de petrecere a timpului liber și de socializare – echipamente de fitness și grătare pentru locuitori, termoizolarea și refațadizarea blocurilor pe baza unui ghid cromatic) este, de asemenea, o necesitate pentru orașul nostru. Îmi doresc un oraș care să ofere condiții favorabile pentru investitori, motor al dezvoltării economice, și, implicit, a tuturor aspectelor care derivă din aceasta, astfel încât să oferim șansa copiilor noștri de a putea trăi aici, în orașul natal, având aceleași oportunității și condiții de viață ca în oricare altă parte a țării sau a lumii.

        6. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?
        – Ultima carte citită sau mai bine spus recitită, pentru că îmi place să revin din când în când asupra cărților pe care le consider interesante, este „Călugărul Care Și-a Vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma. O carte pe care o consider un excelent punct de plecare pentru oricine este preocupat de dezvoltarea personală, oferind instrumente utile pentru optimizarea calității vieții. Îmi place foarte mult să citesc, motiv pentru care apreciez fiecare carte, indiferent de forma sub care este – tipărită sau e-book. Sunt multe cărți pe care le-aș recomanda. Mă limitez la cele scrise de Dr. Dumitru Constantin Dulcan „Inteligența materiei”, „În căutarea sensului pierdut”, „Mintea de dincolo”, cărți în care autorul demonstrează, bazându-se pe date științifice, prezentate într-o formă accesibilă, existența Divinității în fiecare din noi și în tot ceea ce ne înconjoară.

        7. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?
        – Nu am un model anume, cred în unicitatea fiecăruia dintre noi, dar îmi place să descopăr oamenii și părtile lor bune și să învăț de la ei. Suntem suma interacțiunilor din viață, iar eu am avut șansa să întâlnesc oameni care m-au provocat intelectual și emoțional pentru a da cât mai mult din mine. Vorbesc de profesorii mei din liceu și facultate, oameni de o extraordinară calitate umană și profesională, care se dedicau complet meseriei de dascăl, încercând să ne ofere o viziune nu numai asupra științei, ci și a vieții sub toate aspectele ei. Nu voi da nume, sunt mulți, iar ei se știu. Doar le mulțumesc!

        8. Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?
        – Nu pot spune că sunt specialist pe acest domeniu, astfel încât mă abțin să formulez ipoteze. Dar ceea ce vă pot spune cu certitudine este că sunt necesare investiții pentru crearea de spații multifuncționale de sport și educație activă.

        9. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?
        – Dezvoltarea mediului online facilitează mult acest aspect. Datele mele de contact sunt publice, sunt, de asemenea, prezentă pe rețelele de socializare Facebook și Instagram, astfel încât pot fi contactată oricând.

        10. De ce ați intrat în politică?
        – Poate să ne placă sau displacă, oricum, politica face parte integrantă din viața noastră, deciziile luate la acest nivel au un impact direct asupra calității vieții noastre. Iar dacă consideri că direcția în care evoluează lucrurile nu este cea corectă, trebuie să încerci să schimbi lucrurile, de acolo, din interior, prin puterea exemplului și prin concentrarea în jurul tău a persoanelor care își doresc același lucru ca și tine – o schimbare în bine. Cred că normalitatea în politică ar trebui să fie conștientizarea faptului că atunci când îți asumi un rol de „ales” ești dator în fața celor care ți-au oferit votul și încrederea. Dator să îți aduci contribuția în îmbunătățirea calității vieții comunității care te-a ales.

        11. Care este viziunea dvs. cu privire la guvernarea locală?
        – Avem nevoie de o guvernare locală bazată pe câțiva piloni fundamentali: empatie, solidaritate, corectitudine, implicare pentru interesul comunității și transparență în actul decizional. Dacă aceste fundamente există, dezvoltarea comunității se realizează organic prin organizare, muncă, preluarea unor exemple de bune practici și accesarea fondurilor europene nerambursabile.

        12. Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar cel mai mare atu al Bacăului?
        – Lipsa de implicare reală a factorilor de decizie, lucru care a condus la o involuție economică, cu toate implicațiile care derivă de aici. Lipsa parteneriatelor cu sectorul privat local, a măsurilor de atragere a investitorilor, a investițiilor în infrastructura educațională ne-au adus în situația unui oraș stagnant. Vestea bună este că, prin implicare, situația se poate redresa. Cel mai mare atu sunt oamenii. Prin implicarea fiecăruia dintre noi putem face schimbarea pe care cu toții ne-o dorim.

        13. Care ar fi proiectul de suflet pe care doriți să-l implementați în acest mandat?
        – Sunt mai multe proiecte pe care mi-as dori să le implementez. Succint prezint doar câteva dintre ele:
        • deschiderea unor centre de permamență în zone rurale strategice în județ, astfel încât să facilităm accesul rapid al oamenilor la serviciile medicale de urgență;
        • realizarea unor puncte de colectare, ambalare, procesare și/sau distribuție a producției micilor fermieri din județ, pentru facilitarea accesului la lanțurile de retail;
        • implementarea unor măsuri de protecție și asigurare a independenței financiare pentru victimele violenței domestice;
        • finanțarea din bugetul local a activităților educative orientate către creșterea inteligenței emoționale a copiilor în vederea reducerii fenomenului de bullying școlar și pregătirii acestora pentru situații reale de viață.

        14. Unde vă petreceți vacanțele?

        -Vacanțele mi le petrec la mare. Îmi oferă o liniște și relaxare aparte.

        15. Vegetarian sau omnivor?
        Omnivor.

        16. Vârsta
        44 de ani.

        17. Familia
        – Sunt căsătorită și am un băiat de 17 ani, elev în clasa a-XII-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.

        18. Profesia
        – De profesie sunt biolog și lucrez în cercetare agricolă de peste 20 de ani (cercetător principal gradul I/șef laborator Culturi de celule și țesuturi „in vitro”) la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău.

        19. Studii
        – Am terminat Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, profil umanist (engleză-franceză) în anul 1994. Apoi am urmat cursurile Universității din Bacău, Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Specializarea Biologie. Am absolvit 2 programe de Master – unul în Protecția Mediului la Universitatea „Al. I Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie, și unul în Managementul instituţiilor din administraţia publică. Sunt Doctor în Biologie din anul 2008 și am studii postdoctorale în domeniul agriculturii și medicinei veterinare.

        20. Ce nu v-am întrebat dar doriți să răspundeți?
        – Nu este un răspuns, ci mai degrabă un apel către implicare. Mai ales în aceste momente dificile pe care le traversăm, rolul fiecăruia din noi este important, iar în unitate şi implicare activă pentru îndeplinirea unui obiectiv comun constă puterea şi forţa care propulsează şi susţine progresul oricărei comunități.

        Proiect coordonat de Răzvan Bibire

        S-A DECIS: Intrăm în scenariul roșu! Rata incidenței pe municipiul Bacău a depășit 3 la mia de locuitori

        Astăzi, 21 martie, de la ora 13.00, la Palatul Administrativ a avut loc, în sistem audio, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău, organizat urmare a faptului că în municipiul Bacău rata incidenței cumulative a cazuisticii COVID-19 a depășit 3 la mia de locuitori, în prezent fiind de 3.12.
        În aceste condiții, municipiul Bacău intră în scenariul roșu, ceea ce înseamnă că HoReCa – hoteluri, restaurante, cafenele – se închid din nou la interior. Terasele pot funcționa, însă cu respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, prin purtarea măștii și păstrarea distanței fizice între clienți.

        „Practic, atingerea acestui prag de infectări va presupune că la interiorul unităților din domeniul HoReCa nu se vor mai desfășura activități. În schimb, este permisă activitatea în locațiile amenajate ca terase, dar și în cazul firmelor care lucrează în sistem catering”, a explicat dr. Mihaela Arim, director DSP Bacău.

        La ședința CJSU au mai participat, alături dr. Mihaela Arim, prefectul Leonard Bulai și primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

        Se închid și  sălile de spectacol, teatrele, sălile de jocuri de noroc și cinematografele.
        De asemenea, și scenariile din școli se schimbă, în sensul că, în acest scenariu, vor participa cu prezență fizică în unitatea de învățământ doar preșcolarii și elevii din învățământul primar, adică vor fi deschise numai grădinițele și școlile cu clasele O-IV. În ceea ce privește învățământul gimnazial și liceal, vor merge efectiv la școală doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a (care au de susținut examenele naționale în această vară), cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, însă cu efective înjumătățite, adică nu mai mult de 50% din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale (ceilalți urmărind orele de curs de acasă, din fața calculatorului). Vor putea merge la școală și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal. Restul elevilor, din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, dar și din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a vor continua să învețe în sistem online.

        Decizia intră în vigoare luni, 22 martie, ora 00:00. Noi măsuri vor fi reevaluate peste o perioadă de 14 zile, respectiv în data de 04.04.2021.

        „Sper să nu ajungem să avem, în nicio localitate, o rată de 6 la 1.000 de locuitori, ceea ce ar însemna carantinarea. Cea mai mare incidență este la Hemeiuș, unde avem 5,5 la 1.000 de locuitori”, a arătat și prefectul Leonard Bulai.

        În aceeași situație cu Bacăul, adică localități ce vor intra în scenariul roșu, mai sunt Buhoci, Luizi Călugăra, Hemeiuș, Săucești, Tg. Ocna și Măgura.

        Fotbal/ Liga a II-a: În continuare, la sol

        Aerostar este tot mai aproape de revenirea în Liga a III-a. Deși a înregistrat un progres în planul jocului (mai multe ocazii, mai mult dinamism, mai multă ambiție), echipa băcăuană a fost penalizată de aceleași erori în apărare și la finalizare în meciul jucat acasă, sâmbătă, cu Concordia Chiajna, în penultima etapă a sezonului regulat din eșalonul secund. Rezultatul? 0-1. Astfel, „aviatorii”, penultimii în clasament, cu doar 10 puncte, au ajuns la cea de-a 12-a înfrângere stagională, în timp ce Chiajna, la primul gol marcat și prima victorie obținută în 2021, a urcat pe locul 14, cu 21 de puncte.

        Sâmbătă, băcăuanii puteau să-și facă meciul ușor dacă ar fi deschis scorul în min. 9, atunci când Al. Popescu a trimis cu capul alături, din poziție ideală, excelenta centrare de pe stânga a lui Darius Mureșan. Scăpați cu fața curată, la reluarea slabă a lui Hamza din min. 15, când atacantul oaspeților a trimis balonul pe transversală și la șutul paralel cu linia porții expediat, trei minute mai târziu, din unghi, de Biceanu, oamenii lui Mișu Ionescu au mai avut o situație de gol în min. 24, când, dintr-on lovitură liberă de la 22 m lateral dreapta, Bobaru a șutat pe sub zid, dar Chesneau a fost la post. În partea secundă, Concordia lui Claudiu Niculescu (cu forțe proaspete venite de pe bancă: Rosado, Deac, Ciucureanu, Cocoș, Deac), a dat alte două semnale (șut Biceanu pe lângă vinclu și cap Deac, neutralizat de Cebotariu la colțul scurt) înainte de a lovi decisiv în min. 57, prin Lucian Ion, care a taxat lipsa de reacție a fundașilor băcăuani la o centrare a lui Rosado. Sigur, faza golului s-a născut dintr-un corner contestat de gazde, dar asta este deja o altă discuție. Aerostar putea egala în minutul 67, la o lovitură liberă de la 19 m din poziție centrală, la care P. Popescu a șutat mai întâi în zid, pentru ca apoi reluarea sa din vole să fie deviată în corner.

        Etapa viitoare, ultima dinaintea play-out-ului, îi va găsi pe băcăuani sâmbătă, 27 martie, la Mioveni. Contra Concordiei, Aerostar a evoluat în formula: Cebotari- Alecsandru, Ardei, Bobaru, D. Mureșan- Burlacu, P. Popescu- Mihalcea (min. 69 H. Ilie), Al. Popescu (min. 69 Zaharia), Danale (min. 89 Oteliță)- Vraciu.

        LUNI: Începe simularea Bacalaureatului 2021

        Pe data de 22 martie 2021 se susţine prima probă de simulare a examenului de bacalaureat, proba scrisă la limba şi literatura română. Toate probele vor începe la ora 9.00, moment în care se vor deschide în fiecare clasă plicurile sigilate, în care sunt subiectele. Elevii vor fi prezenţi în sala de clasă nu mai târziu de ore 8.30. Din momentul în care şi ultimul candidat din clasă a primit subiectele, elevii vor avea la dispoziţie 3 ore pentru rezolvarea acestora. Pe tot parcursul simulării examenelor, sălile de examen vor fi dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, întocmai cum se vor desfăşura şi examenele din vară. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, fără să fie amestecați cu elevi din alte clase, vor purta mască și se va păstra distanțarea fizică.

        Notele nu se trec în catalog, contestațiile nu sunt admise

        Lucrările vor fi evaluate şi notate de către doi profesori evaluatori, cadre didactice din unitatea de învățământ în care este și elevul, care au urmat sau urmează programul de formare a profesorilor evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, fiind selectate cu prioritate pentru evaluarea lucrărilor. Rezultatele obținute la aceste simulări naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice. Ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase. Toate unitățile de învățământ elaborează și transmit la Inspectoratul Școlar un raport pe școală, apoi se va realiza un raport și pe județ care se va trimite mai departe la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere acolo unde se impune.

        Calendarul simulării examenului național de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a:

        • 22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)
        • 23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)
        • 24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
        • 25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b).

        De săptămâna viitoare, și elevii de clasa a VIII-a vor intra în simularea Evaluării Naționale 2021, după următorul calendar:

        • 29 martie 2021: Limba şi literatura română
        • 30 martie 2021: Matematică
        • 31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă).

        Examenul real de Bacalaureat 2021, prima sesiune, se va desfășura la vară, în lunile iunie-iulie. Până pe 4 iunie se vor înscrie candidații, probele orale vor avea loc între 14 și 25 iunie, iar probele scrise vor începe pe 28 iunie și se vor termina pe 1 iulie. Pe 9 iulie se vor afişa rezultate finale. În sesiunea de toamnă, probele scrise încep pe 16 august, iar rezultatele finale se comunică pe 3 septembrie. Evaluarea Națională 2021 va avea loc într-o singură sesiune, între 11 și 25 iunie, cu afișarea rezultatelor finale, după contestații, pe 4 iulie.

        Primăvara începe cu… Palatul Copiilor Bacău

        Primăvara ne oferă nenumărate ocazii pentru a ne arăta aprecierea, respectul și dragostea față de cei dragi nouă. În perioada 12-14 martie, Cercul de muzică ușoară de la Palatul Copiilor din Bacău a organizat mai multe spectacole tematice, sub titlul „Primăvara începe cu… noi”, cu participarea elevilor ce frecventează Cercul de muzică ușoară, coordonat de prof. Claudiu Filip, în colaborare cu Cercurile de artă textilă, teatru și jurnalism. Programul spectacolului a cuprins momente de muzică ușoară, recitări de poezii și o expoziție de mărțișoare. Evenimentele au avut loc vineri, 12 martie 2021, între orele 16:00-18:00, și sâmbătă și duminică, 13-14 martie 2021, între orele 11:00-14:00. Spectacolele s-au desfășurat în Sala de Teatru de la Palatul Copiilor din Bacău, fiind respectate măsurile de siguranță privind epidemia de COVID-19 (ex. fiecare loc din sală este precedat de un scaun liber pentru păstrarea distanțării fizice).

        Text: Lazăr Mara-Ioana, 12 ani, elevă, în clasa a VI-a, la Școala „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

        Foto: Tudor Pascu Mihail, 10 ani, elev, în clasa a IV-a, la Școala Gimnazială Nr. 10 și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

         

        O actriţă căreia îi place să şocheze

        Moment de stupoare la Premiile César de acum câteva zile: actriţa Corinne Masiero s-a dezbrăcat pe scenă, lăsându-i pe toţi „bouche bée”. Cineva din public, un tânăr, şi-a pus mâna la ochi, cu un gest amuzant. În fine, s-a discutat mult, şi pro şi contra, despre gestul actriţei, îndrăzneţ după unii, scandalos, dezgustător, pentru alţii. Cunoscută pentru atitudinile sale extreme, nonconformiste, pentru gura sa mare şi militantismul ei în slujba cauzelor sociale, Corinne Masiero a pus în scenă, de una singură, o acţiune de protest la adresa guvernului care a lăsat fără sprijin, în timpul pandemiei, artiştii „intermitenţi”, cum se numesc în Franţa membrii sectorului cultural care lucrează doar în anumite intervale de timp. Cu totală dezinvoltură, cu umorul ei special, Masiero şi-a etalat trupul de 1,80 m, bine întreţinut la cei 57 de ani ai ei, având scris pe sâni „No culture, no future”, iar pe spate „Rends nous l’art, Jean!”

        Mărturisesc că i-am dus dorul lui Corinne Masiero, pentru că, anul trecut, urmăream serialul care a făcut-o celebră, „Căpitanul Marleau”, revenit de curând, din fericire, la televiziune, în serile de luni. Episodul difuzat la începutul acestei săptămâni a fost unul foarte bun, având-o în distribuţie, ca invitată specială, pe minunata Isabelle Adjani, care a oferit, pe lângă chipul ei atât de frumos, un regal de actorie.

        Căpitanul Marleau, alias Corinne Masiero, e o mare figură! Vezi o lungancă, şleampătă rău de tot, cu nişte haine mototolite, aruncate cu furca pe ea, şi cu o căciulă cu clape fluturânde. Tipa e ciudată, imprevizibilă şi foarte haioasă, practicând umorul negru. E varianta feminină a unor celebri detectivi ciudaţi, aşa că anchetele ei sunt foarte originale, avansează lent şi au o notă decontractată, intuitivă, chiar intimistă, uneori. Căpitanul Marleau, care conduce un vechi Range Rover, apare când nu te aştepţi şi nu ţine cont de nicio regulă, cu atât mai puţin de vreo restricţie.

        Pentru Corinne Masiero, care, în tinereţe, a încercat de toate, alcool, droguri, s-a prostituat, a făcut tot felul de munci obscure, a trăit pe străzi, a dormit în maşină, teatrul a fost o adevărată salvare. A cunoscut pe pielea ei mizeria, disperarea unui marginal, aşa că acum este o înfocată militantă socială, de orientare stângistă, evident. Având o personalitate atât de puternică, ea intervine şi în scenariul serialului, rescrie replici, plasează glume, face trimiteri la actualitate, improvizând cu talent. Şi-a transformat defectele, văzute astfel de ceilalţi, care-i spuneau că e mare, urâtă, că vorbeşte cu accent (unul din nordul Franţei) în atuuri personale, în stil propriu. Când i s-a zis că e urâtă, a replicat imediat, afirmând că şi urâtele au dreptul la dragoste, dovada fiind că nu mai este demult virgină. Şi s-a întrebat, cu un ton foarte acid, de ce bărbaţilor nu li se face acelaşi reproş când sunt urâţi?

        Fiind descoperită destul de târziu pentru cinema, pe la 47 de ani, Masiero nu şi-a schimbat viaţa de când e celebră, are acelaşi partener, aceiaşi prieteni, munceşte mult, merge cu metroul şi cu autobuzul, pe scurt, se poartă firesc. Serialul în care este vedetă e socotit în Franţa un adevărat fenomen, căpitanul ei, jucat cu mult talent, având, sub aparenta lui grosolănie, vulgaritate, mult umor şi, mai cu seamă, o inimă bună şi caldă, ajutându-i întotdeauna pe cei nevinovaţi.

        † DUMINICA a 5-a din Post

        Isus este chemat sa fie un bob de grâu care trebuie să moară pentru a trăi. Va accepta el aceasta? Şi noi suntem chemaţi să fim bobul de grâu care trebuie să moară. Putem noi accepta aceasta?

        Isus ajunge la concluzia că trebuie să accepte. Nu există altă cale de mântuire. Acela care îşi salvează viaţa o va pierde; acela care o va pierde şi-o va salva (cf. In 12,25). Aceasta e calea pe care Isus o alege şi care devine înţelepciunea noastră şi moştenirea spirituală pe care ne-o lasă nouă. De aceea, fragmentul evanghelic din duminica a 5-a din Postul Mare ne provoacă şi pe noi: ce alegem? să trăim sau să murim?

        Mulţi oameni văd moartea ca pe o întrerupere a vieţii şi misiunii lor. Însă Isus a văzut moartea ca împlinirea vieţii şi misiunii Sale. De multe ori în trecut oamenii plănuiseră să îl prindă, dar Isus a scăpat întotdeauna din mâinile lor deoarece „nu venise încă ceasul Lui” (In 7,30; 8,20). Acum însă a venit ceasul Său. Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte atunci când vine ceasul, nu facem decât să ne limităm viaţa şi misiunea („rămâne singur”), în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte atunci când vine ceasul, o sporim („aduce mult rod”).

        Nu putem ocoli deciziile, nimeni dintre noi nu poate; putem eventual să le luăm în mod inconştient, căutând interesul egoismului nostru. Dar Evanghelia ne scoate din astfel de preocupări şi ne obligă să ne punem întrebări: care sunt lucrurile care înseamnă atât de mult pentru noi încât am fi în stare să murim pentru ele? Cine sau ce este mai important chiar decât noi înşine? La ce trebuie să renunţăm pentru a trăi cu adevărat? De dragul cui am renunţa la noi înşine? Vom încerca cu disperare să ne salvăm vieţile până acolo încât le vom pierde?

        Este timpul deciziilor. Despre aceasta ne vorbeşte evanghelia şi de aceea o păstrăm în tradiţia noastră şi ne-o propune Biserica. Suntem provocaţi să dăm un răspuns la întrebarea fundamentală a vieţii, care nu este întrebarea lui Hamlet, „A fi sau a nu fi”, ci aceea a lui Isus, „A iubi sau a nu iubi”, aceasta-i întrebarea.

        Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

        Alina Mirt, profesorul de joacă, pe educație media și soft skills

        Lucrurile sunt clar în mișcare și toate obiectele de activitate evoluează într-un ritm năucitor. În tot acest labirint în care știința și tehnologia fac legea, există pe la noi ramuri care parcă sunt… „conservate”. În ciuda faptului că învățământul românesc încă dă roade, sunt din ce în ce mai mulți oameni, unii chiar din sistem, care spun că e învechit și ineficient. Unul dintre acești oameni este Alina Mirt care este facilitator la Fundația Terre des Hommes România, Bacău.

        „Învățământul românesc nu e adaptat la timpurile pe care le trăim, în sensul că nu pregătește oameni adaptați la piața muncii. Au trecut mai bine de 30 de ani de la Revoluție și sistemul încă evaluează copiii de clasa a VIII-a la Română și Matematică. Practic le evaluezi capacitatea de memorare, pe când acum, pe piața muncii, nu mai cere nimeni așa ceva. Dacă vrei să afli ceva, ai internetul”, a spus Alina Mirt la începutul unei discuții care se anunța mai mult decât interesantă. În accepțiunea ei, capacitatea de memorare nu o mai cere nimeni în ziua de azi, aceasta fiind un atu doar dacă vrei să devii… spion.

        Acum se cer abilități de comunicare, de a lucra în echipă, de organizare, de leadership, lucruri care nu se învață în școală.” Alina lucrează acum pe un proiect în Mărăști, comuna Filipeni, și de curând a avut un workshop cu copiii despre managementul timpului și despre priorități. Un băiețel de clasa a VI-a a fost foarte entuziasmat și a spus că despre asta ar fi trebuit să învețe la școală. Numai că, pe copii, nimeni nu-i învață cum să învețe. „Profesorul vine și le livrează un material pe care ei trebuie să îl rețină”, explică facilitatorul de la Fundația Terre des Hommes România.

        Din banking și vânzări, la facilitator comunitar

        Alina Mirt lucrează în acest sistem de doar trei ani. Înainte a activat în alte sectoare de activitate, cum ar fi banking și vânzări. După o pauză, s-a ocupat de amprenoriat cultural, adică a organizat concerte, a lucrat cu un prieten care a scris o carte și a vândut cartea respectivă, a organizat chiar și o piesă de teatru. Așa și-a schimbat stilul de viață făcând ce-i place și a obținut mult mai mult timp liber pentru ea. În același timp, Alina făcea voluntariat la Fundația Terre des Hommes România, acolo unde mai apoi s-a angajat în urma unui interviu. Astfel a ajuns facilitator comunitar, ceea ce înseamnă să ajuți comunitatea să se dezvolte, dar mai mult a făcut educație nonformală. Așa că a lucrat în școli, cu elevi, profesori și părinți. „I-am învățat să vadă lucrurile altfel și să le facă altfel”, a povestit Alina Mirt.

        „Sunt pușcării mult mai prietenoase decât școlile din mediul rural”

        Această afirmație cutremurătoare, spusă chiar de Alina, este din păcate realitate. Ea ne-a povestit cum arată cele mai multe școlile de la țară, cu aerul acela de acum 50 de ani, cu lambriuri pe pereți, întunecate și cu mirosuri, toalete insalubre… așa cum le știe toată lumea. Pe lângă aceste aspecte, în rândul profesorilor din mediul rural există și unele cadre didactice care sunt refractare. Așa că Alina a trebuit să ducă o muncă de lămurire cu ei iar cea mai bună metodă a fost să le arate structura unei activități care era interactivă și cu jocuri. „La finalul cursului le ceream un feedback și îi întrebam ce le-a plăcut cel mai mult. Iar ei spuneau că jocurile. Atunci, le-am spus, dacă vouă, ca adulți, vă place să vă jucați, de ce nu le-ar plăcea și copiilor. Hai să ne jucăm”, a povestit Alina Mirt care astfel și-a câștigat și renumele de „profesoara de joacă” și care i-a îndemnat pe profesori să găsească metode altfel. „E foarte simplu să dăm vina pe programă. Programa zice să dai teme, dar nu zice cum să dai teme. E suficient să-ți vină într-o zi o idee, să iei o bucată de carton din care să faci o roată, scrii diverse teme acolo și îi pui pe copii să arunce în ea cu o minge sau plastilina, să aibă impresia că aleg ei tema. Trebuie să-i trezești copilului interesul pentru învățat”, a explicat „profa de joacă”.

        Alina Mirt desfășoară toate activitățile prin joc. Are jocuri care dezvoltă spiritul de echipă, jocuri care antrenează memoria sau care dezvoltă atenția. Jocuri în care copiii trebuie să se organizeze și să-și stabilească o strategie și să analizeze ce au făcut și ce pot îmbunătăți. Sunt jocuri care practic le dezvoltă lor alte abilități necesare în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, în zilele noastre copiii nu se mai prea joacă sau se joacă altfel. Internetul ocupă o parte importantă în viața copiilor, lucru care le-a fost de folos în perioada cât s-au ținut cursuri online, cei mici adaptându-se foarte rapid. Așa că, pentru a capta interesul copiilor, tehnologia poate fi un atu. „Trebuie să știi să folosești tehnologia în interesul lor. De exemplu, interesul lor acum este pe Tik Tok. Atunci, livrează informațiile folositoare lor pe Tik Tok”, a explicat Alina. Reversul medaliei însă, este faptul că trecerea totală în online a desființat joaca fizică. Pe vremuri erau fel de fel de jocuri pe care copiii le adorau. Acestea s-au pierdut în timp iar astăzi nu mai au de unde învăța aceste jocuri. Și de la cine.

        „Dacă cu ei nu se joacă nimeni… Părinții nu se joacă, iar dacă se joacă au tot felul de restricții. Mergeți 10 minute într-un părculeț unde se joacă copiii. O să vedeți reacțiile părinților care sunt în proporție de 90% restrictive. Nu alerga, nu sări, nu țipa, nu… nu. Asta înseamnă că îi limitează pe copii în a experimenta. Concluziile le trageți voi”, a subliniat Alina Mirt.

        Ne-a făcut și o paralelă între comportamentul oamenilor din generații diferite. Astfel, dacă se întâlnesc niște adulți la o masă, oameni care nu s-au văzut niciodată în viața lor, aceștia vor găsi subiecte de discuție, pentru că au dezvoltată abilitatea de când se jucau în fața blocului și trebuiau să interacționeze, să vorbească. Acum, dacă pui la aceeași masă câțiva adolescenți care nu s-au văzut niciodată, toți vor sta… pe telefoane. Dacă le-ai luat telefoanele nu ar ști ce să facă. „În această situație, adolescenții nu ar ști ce să facă cu mânile. Nu vor avea contact vizual… pentru că nu aceste abilități dezvoltate. Și asta pentru că nu au fost puși în situația asta, de a interacționa”, a explicat „profa de joacă”. Copiii au în mod natural abilitatea de interacționare. Dar trebuie să o dezvolți, nu să o iei strict pe calea calculatoarelor unde ești singur, într-un mediu virtual. Aici intervin oamenii ca Alina Mirt, care lucrează pe partea nonformală și dezvoltă abilități, adaptate la fiecare comunitate.

        Copii și povești.  Povești… „grele”

        În comunitățile sărace, de cele mai multe ori, copii au povești foarte „grele” în spate. Alina Mirt a cunoscut o mulțime de astfel de copii cu povești care efectiv te cutremură. „Am cunoscut un copil care de la 11 ani a devenit adultul din familie. Tatăl plecase iar mama avea probleme psihice. Copilul ăsta a văzut-o, atunci când avea 9 ani, pe sora sa de numai doi ani arzând în casă. Era un copil cu tendințe violente, dar foarte sensibil. El făcea cumpărăturile în casă, el administra bugetul casei, mergea și la școală… Poveștile astea există, dar nu se gândește nimeni la copiii ăștia. Că au nevoie de terapie ș.a.m.d. Școala încearcă să-l integreze, dar are sute de copii și cel puțin jumătate au povești grele de viață”, a povestit „profa de joacă”. Copiii primesc foarte bine serviciile aduse de facilitatori, și sunt încântați pentru că văd o altă lume, o lume în care Alina poate oferi vise copiilor.

        Copiii sunt fericiți atunci când își găsesc modele și vise în cei mari. Cel mai concludent a fost un proiect, „Ziua ștafetei”, pe care Alina Mirt l-a dezvoltat online. În acest proiect au participat 10 mentori din diverse domenii care s-au întâlnit cu copiii pe aplicația Zoom. Cei mici le-au pus întrebări despre ei, despre meseriile lor, despre ce fac, lucruri care le-au deschis noi orizonturi și că există o cale să ajungă și ei acolo. Soluția pe Zoom a fost un compromis, având în vedere situația crizei sanitare care a creat multe probleme facilitatorilor. „E mult mai greu acum, chiar când lucrez fizic, pentru că jocurile mele mergeau foarte mult pe emoție, pe atingeri… Acum sunt foarte multe limitări, pornind de la faptul că nu te mai poți ține de mâini. Or eu exact asta căutam. Să-i pun în contact”, a mai precizat Alina Mirt.

        Totul pleacă de la educație

        „Profa de joacă” ne-a povestit că a rămas șocată la aflarea unei știri care anunța că un sfert din mamele minore ale Europei sunt din România. Adică din patru minore care nasc, una este din România. Iar acest fapt vine din lipsa de educație. Mulți susțin că elementare sunt sănătatea și educația dar Alina Mirt susține că sănătatea tot de la educație pleacă. Mai spune și că învățământul ar trebui schimbat din temelii. Deschidere ar fi și chiar există unele școli care trebuie apreciate pentru modul în care au înțeles acest lucru. „Profa de joacă” a prezentat și câteva școli din mediul rural în care și-ar duce cu încredere copilul acolo. Între acestea a pomenit de Școala Gimnazială Zemeș, un model senzațional de bună practică. „De când intri în curtea școlii și vezi că au amenajat altfel… cu resurse simple… au tăiat niște cauciucuri, le-au vopsit și le-au transformat în niște lebede. În școală, sunt desene, în pauză se aude muzică, este veselie… Acolo unde sunt oameni care vor să sfințească locul, se reușește”, a întărit Alina Mirt care promite un nou proiect, pe care îl va derula în liceele din Sascut și din Moinești, dar și în școlile gimnaziale de la Sănduleni și Zemeș, unde va lucra pe un alt nivel, pe educație media și soft skills.

        Un vis încurajat de Picasso

        Nomenklaturiștii „epocii de aur” aveau asigurat, de regulă, un „viitor luminos”. Știut este faptul că, după ce erau proțăpiți pe niște funcții,se înfruptau din câte-o vilă, dintr-o  curvăsărie dată în vileag, din tezaurul obștesc al amărășteanului, dar totul se rezolva: de ochii lumii, erau „,rotiți”. Ăl de la Suceava era rotit, cu statut fată mare, la Bacău, cel de la Bacău devenea virginul de  Prahova sau de București; și tot așa. Cei mai mulți dintre ei au devenit și inocenți postdecembriști.

        Observați că nu s-a schimbat nimic în toată povestea asta putredă de morală care locuiește comod în ADN-ul mioritic? Un regizor talentat ar putea realiza un adevărat thrilleral putreziciunii morale la vârful managementului românesc de toate tipurile: prin ministere, poliție, jandarmerie, prefecturi, inspectorate de tot felul etc. Chiar dacă păcătuiesc, lăfăindu-se uneori pe un purcoi de parai și pe suferințele cronice ale unor victime, putreziciunile acestea morale sunt rareori sancționate. Camuflați, rotiții își fac oficial numărul de sabotori ai intereselor cetățeanului onest, până când îi prinde fericita pensionare; chiar și pe la 42 de ani. E drept că unii mai trec, de ochii lumii îmbrobodite/ manipulate, și prin culisele unui zdup ospitalier, dar nimeni nu atentează la conturile lor burdușite cu resurse ale trudei noastre.

        Zilele trecut am avut un vis. Un vis are, desigur, și utopiile sale; știu. Îmi doream editarea unei  hărți naționale cu infractorii cu ștaif, însoțită de volume explicative.Ce-ar fi să avem o hartă a infracțiunilor săvârșite în ultimii 30 de ani de slujbași ai  Ministerului de Interne, ai inspectoratelor de poliție, ai SRI, SIE, DIAS, Jandarmeriei etc.? Cu nominalizări, descrierea măgăriilor, a pedepselor, a pedepselor ratate etc. Și o hartă a celor cu dosare penale aflate pe rol, căci am auzit că niște polițiști șpăgari de la permise auto, aflați în această postură, din cauza lipsei de personal continuă să examineze… „sub supraveghere”!!! Ce hărți minunate ar fi!Ne-ar oferi dimensiunea unei veritabile Românii care mai strecoară câte-un adevăr printre minciunile oficiale.

        Sau despre o hartă, pe județe, a parlamentarilor și miniștrilor, prefecților etc. reeducați (atât cât se poate) prin universitățile „Mititica”, roiți prin zone exotice ale lumii sau iertați de păcate prin prescrierea faptelor, căci de aceea există avocați și instanțe pe lume, ce-ați zice?

        O hartă a bombelor de universități care sunt pepiniere pentru nomenklaturiștii de azi v-ar interesa? Harta ar trebui să aibă o anexă a absolvenților acestora, a funcțiilor părăduitoare pe care le dețin, dar și  a înlesnitorilor unor asemenea făcături „academice”.

        În vis mi s-a arătat și o hartă a deținătorilor de doctorate acordate de aceste instituții-cancer ale originalei noastre democrații. Ce-ar fi să-i invităm în agora pe acești „doctori”, ca să-și susțină din nou dizertațiile, să le formulăm și noi întrebări sau măcar să le oferim posibilitatea de a susține o probă publică de dictare care conține itemi accesibili clasei a II-a (învățământ primar)?

        O „hartă-tezaur” a lucrărilor (științifice, desigur) elaborate de pușcăriași pentru a-și scurta semnificativ perioada de detenție v-ar surâde? Am putea realiza cu aceste opere chiar și o bibliotecă națională sui-generis. Am arunca în umbră vestita, antica bibliotecă din Alexandria! Ar putea fi incluse aceste inestimabilele creații chiar și în bibliografia obligatorie a tuturor cetățenilor.E drept că există aici și un pericol: atunci când cetățeanul onest va descoperi că în închisori are loc o adevărată descătușare a energiilor responsabile de triumful genialității literar-științifice, foarte mulți vor solicita imperativ dreptul legitim de a fi aruncați la zdup.  Dar ar fi minunat! Pușcăriile ar deveni adevărate uzine de tipuri umane precum Einstein, Goethe,  Kant, Shakespeare, Eminescu etc. Facultățile-bombă și-ar pierde mult din influență. Aștept ca parlamentarii să voteze acest proiect zămislit în visul meu. Avansez proiectul cu o oarecare timiditate, desigur, dar am fost îmbrâncit către o asemenea îndrăzneală de prietenul Pablo Picasso, cel care mi-a spus: „Tot ce îți poți imagina este real”. Visul, se știe, este o formă a imaginației.