luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1601

Aproape jumătate dintre fermieri au cerut subvenții pe anul acesta

Campania de primire a cererilor pentru subvențiile ce se vor plăti anul acesta în agricultură se derulează în ritm accelerat. Astfel, la o lună de la debutul acțiunii, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bacău anunță recepționarea a 6.899 de cereri dintr-un total de 17.122 de solicitări programate pentru campania 2021.

Până vineri, inclusiv, am primit 40,29% din numărul de cereri programate. Întrucât siguranța în contextul pandemiei Covid 19 este foarte importantă pentru instituția noastră, fermierii pot să-și înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele APIA. Reamintim că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe”, au subliniat reprezentanții APIA Bacău.

De altfel, angajații APIA îi sprijină pe fermieri pe tot parcursul campaniei, acordându-le suport informațional pentru parcurgerea cu succes a tuturor etapelor aferente accesării fondurilor europene și de la bugetul de stat. Prin urmare, este bine de știut că formularele de cerere se completează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, descrierea amănunțită a utilizării aplicației găsindu-se în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul „Asistență”. Documentele și cererea de plată se transmit prin mijloace electronice. Este vorba de copie după buletin, pașaport, certificat de înregistrare la ONRC, certificat de înregistrare fiscală și dovada contului bancar activ. Campania de depunere a cererilor pentru subvențiile din agricultură se va încheia pe 17 mai 2021.

Volei feminin/ Divizia A1: Șase meciuri în trei zile

De vineri și până duminică, Sala Sporturilor din Bacău va găzdui șase partide ale turneului cu numărul 12, ultimul din sezonul regulat al Diviziei A1 la volei feminin.

Programul meciurilor

Vineri, 2 aprilie, ora 17.00: Știința Bacău- Volei Alba Blaj. Ora 20.00: Belor Galați- CSO Voluntari 2005.

Sâmbătă, 3 aprilie, ora 17.00: Știința Bacău- Belor Galați. Ora 20.00: Volei Alba Blaj- CSO Voluntari 2005.

Duminică, 4 aprilie, ora 14.00: Belor Galați- Volei Alba Blaj. Ora 17.00: Știința Bacău- CSO Voluntari 2005.

Săracii vor primi un supliment lunar pentru consumul de energie

    Zilele trecute, Guvernul României a adoptat un proiect de lege care conține câteva măsuri pentru protecția socială pe tot parcursul anului a consumatorului vulnerabil de energie. Potrivit proiectului, vor fi modificări legate de ajutorul de încălzire și va fi introdus, ca măsură nouă de protecție socială, suplimentul pentru energie care va fi dat lunar pe tot parcursul anului. În ceea ce privește ajutorul de încălzire (cu energie termică în sistem centralizat, cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi ori lichizi), plafonul de venit în funcție de care se acordă va fi majorat.

    Astfel, acest tip de ajutor va ajunge la familiile care au un venit de până în 810 lei (față de 800 lei, în prezent) pe fiecare membru component. În cazul persoanelor singure (familiile monoparentale), plafonul de venit va crește de la 1.082 lei la 1.445 lei. Aceasta înseamnă că vor primi ajutor de încălzire și familiile monoparentale care au un venit cuprins între 1.083 lei și 1.445 lei. Cuantumul ajutorului va fi stabilit prin compensare procentuală care se va aplica unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Pentru cei cu veniturile cele mai mici, compensarea este de 100 la sută. Compensarea cea mai mică va fi de 10 la sută și beneficiare vor fi familiile și persoanele singure care se află la limita maximă a veniturilor (810 lei, respectiv 1.445 lei). Valoarea de referință, la care se va aplica procentul de compensare cuprins între 10 și 100 la sută, va fi de 250 lei (față de 262 lei, în momentul actual) pentru gaze naturale, 500 lei (240 lei, acum) pentru energie electrică și 80 lei (în prezent, 58 lei, cei cu ajutor social, și 54 lei maximum, restul beneficiarilor) pentru combustibili solizi sau lichizi.

    În cazul familiilor și persoanelor singure care au locuințele racordate la sistemul centralizat de termoficare valoarea de referință va fi dată de prețul local al gigacaloriei. În ceea ce privește suplimentul de energie, acesta va fi diferențiat pe tipuri de consumuri. Astfel, pentru consumul de energie electrică suplimentul lunar va fi de 30 lei, gaze naturale-10 lei, energie termică-10 lei, iar pentru cei care utilizează combustibili solizi și lichizi va fi de 20 lei. Dacă unica sursă este energia electrică, suplimentul va fi majorat la 50 lei. Măsurile, evident, sunt o veste bună pentru familiile nevoiașe, dar acestea nu se vor bucura de ele prea curând. Guvernul preconizează ca legea să intre în vigoare abia la 1 septembrie 2022, până atunci urmând să fie asigurată logistica necesară pentru aplicarea actului normativ.

    Ciocoii noi

    Când băieții și fetele #rezist blocau străzi în toată România, forțele de ordine s-au purtat cu mănuși (excludem dramaticul miting de pe 10 august). Nu amenzi, nu intervenții în forță, doar rugăminți rostite cu jumătate de gură să se respecte legea. Evident, că nimănui nu i-a păsat de lege. Peste tot în țară erau ocupate străzile, piețele, se strigau lozinci, în disprețul total al legii. Acum, o parte dintre acei băieți și fete care blocau circulația prin orașele patriei au ajuns în funcții publice. Au la îndemână borcanul cu miere, și-au tras costume „nemțești”, au mașină la scară și salarii babane plătite din banii publici.

    Acum le pute ideea de protest, de blocare a străzilor, de strigat lozinci. Nu mai vor să-și amintească de vremurile în care făceau aceleași lucruri. S-au ajuns! Și au chemat ispravnicii să-i amendeze pe netrebnicii care îndrăznesc acum să nu respecte legea și blochează drumuri și piețe. Scribălăii pe punctaje de partid îi înjură pe protestatari. Nu-s destul de parfumați, nu-s îmbrăcați cum trebuie, ba unii sunt naționaliști! Protestează pentru lucruri greșite, libertatea e nasoală, trebuie să facem doar ce ne dă voie Partidul. Să nu care cumva să deranjăm oamenii din conducerea de partid și de stat cu strigăte, lozinci și tulburări de stradă! Ei au nevoie de liniște, să se gândească la binele nostru, cum să ni-l mai ia, cum să ne mai lase fără un drept sub pretextul epidemiei.

    În luni de zile de proteste #rezist în Bacău, n-am auzit să se fi dat amenzi pentru încălcarea Legii 61 privind ordinea publică. Într-o singură zi de proteste – luni – s-au dat 20 de amenzi in valoare de peste 7.000 de lei. Și încă un lucru care demonstrează – a câtă oară?! – dubla măsură: băieții și fetele, care înjurau Jandarmeria și cereau desființarea instituției după 10 august, cer acum intervenții dure la adresa protestatarilor. Ciocoii noi uită de unde au plecat…

    Volei / CN cadeți: Au început turneele

    După un an de pauză impusă de pandemia declanșată de noul Coronavirus, Campionatele Naționale rezervate voleiului juvenil au pornit din nou la drum. Cortina s-a ridicat weekend-ul trecut, odată cu primele turnee ale cadeților și cadetelor. Primul turneu al Grupei A la cadeți s-a desfășurat în Bacău, unde echipa gazdă antrenată de Ionuț Vasluianu și Eusebiu Țurcanu, CSȘ, a reușit punctajul maxim grație a două victorii cu 3-0 contra Topliței și a Botoșaniului. Succesul de duminică, împotriva Botoșaniului, a fost realizat la masa verde deoarece formația botoșăneană nu s-a putut prezenta la turneu din cauza infectărilor cu COVID-19 la nivelul lotului. La turneul inaugural din 2021, CSȘ Bacău a mizat pe următorul lot de jucatori: Văduva, T. Munteanu, Țurcanu, Petrache, Matanie, Mazilu, Calistru, Bereșteanu, Menegon, D. Gheorghe, Alecu și Șerban.

    Un start promițător au luat și cadetele de la CSȘ Bacău, care, în formula Ilinca Boboc, Ștefania Munteanu, Maria Tudorache, Andreea Năstasă, Maria Antălcuă, Mateea Popescu, Smaranda Munteanu și Andreea Tălmăcel, au câștigat primul meci al turneului de la Focșani, 3-0 cu CSȘ Botoșani și l-au pierdut la limită, cu 2-3 pe cel de duminică, susținut în fața gazdelor. În final, să notăm că în perioada 23-25 aprilie Bacăul va găzdui atât turneul juniorilor 1, cât și pe cel al junioarelor 1.

    Creșă pentru copiii angajaților și ai pacienților Spitalului Județean

      În ședința ordinară a CJ, ținută ieri, 31 martie, consilierii județeni au avut la mapă 16 proiecte asupra cărora trebuiau să se pronunțe, unele dintre ele foarte importante pentru comunitate. Unul dintre acestea este cel legat de investiția de peste 6,3 milioane de lei de la actualul pavilion administrativ al Spitalului Județean de Urgență (SJU) unde, în scurt timp, va fi amenajată o creșă pentru copiii angajaților, dar și ai pacienților care vor fi internați într-una dintre secțiile unității spitalicești. De reținut că programul creșei va fi și pe timpul nopții, astfel încât salariații SJU să-și poată lăsa în îngrijire copiii pe timpul cât se vor afla în serviciul de gardă, dar și pacienții, cât vor fi internați. De altfel, se revine la destinația inițială pe care a avut-o clădirea, după 1973, când a fost finalizată construcția, aici funcționând mult timp o creșă. Prin urmare, birourile urmează a fi mutate în altă locație, inedită, posibil edificată pe o structură pe piloni, cu sticlă, aproape de corpul medico-chirurgical. Cert este că imobilul va reparat capital, modernizat și eficientizat energetic, urmând a fi consolidată structura de rezistență, dotată clădirea cu instalații complet noi și utilități etc. În creşă, vor fi două grupe a câte 20 de copii, care vor beneficia de cele mai bune condiții pentru desfăşurarea activităților specifice vârstei lor.

      Un alt punct important pe ordinea de zi a ședinței a fost cel legat de investiția la Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SJU, extrem de importantă în întreaga investiție din cadrul spitalului. Aici, se vor analiza biopsiile și alte probe biologice recoltate de la pacienți, inclusiv cele care țin de medicina legală. De altfel, lucrările la clădirea care va adăposti acest serviciu sunt în fază avansată de execuție, la final, obiectivul urmând să beneficieze de 3 săli de autopsie, o secție de anatomie patologică și toate laboratoarele specifice, 6 birouri și arhivă pentru documente. În plus, sunt prevăzute 7 noi camere frigorifice a 3 locuri fiecare. În total, vor fi alocate peste 12 milioane de lei.

      Bani pentru drumurile paradite din județ

      În cadrul ședinței de ieri, aleșii județeni au mai fost solicitați să se pronunțe, printre altele, și în privința unor investiții importante în drumurile din județ. Este vorba de artera rutieră de 5 kilometri care deservește întreaga platformă industrială din Onești – strada Industriilor. Obiectiv urmează a fi reabilitat de CJ în parteneriat cu administrația localității, contribuind, astfel, semnificativ la revitalizarea firmelor din zonă, ignorate, din păcate, până în prezent. Drumul va putea fi folosit și drept centură ocolitoare a municipiului, determinând, astfel, și o descongestionare a traficului din oraș. Totodată, consilierii județeni au aprobat și reabilitarea porțiunii de drum de la intrarea dinspre Moinești, în comuna Poduri, precum și a drumului comunal de pe raza localităților Helegiu și Livezi, absolut necesar locuitorilor din satele Albele și Poiana, inclusiv firmelor din zonă.

      Birou al CJ, la Onești, pentru locuitorii de pe Valea Trotușului

      Interesantă de reținut propunerea făcută de conducerea CJ în vederea înființării, la Onești, a unui birou prin intermediul căruia să fie reprezentată instituția în zona Văii Trotușului. Practic, oficiul este gândit în scopul creşterii gradului de satisfacție a cetățeanului în relația cu autoritatea județeană. Astfel, vor fi simplificate relațiile dintre administrația publică județeană și cetățenii din zona Văii Trotușului (circa 40.000 de locuitori, atât din Onești, cât și de la Târgu Ocna, Oituz, Cașin, Căiuți, Coțofănești etc), care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în Bacău pentru a solicita rezolvarea unor diverse probleme locale, reducându-se semnificativ birocrația, precum și costurile și timpii de soluționare.

      În acest sens, a fost identificat un spațiu, pe strada Poștei, în vecinătatea restaurantului „Intim”, care să fie cedat județului de către municipalitatea oneșteană. Interesant este că, pe de o parte, consilierii PSD și cei ai Pro România au susținut deschis propunerea, marjând, chiar, pe deschiderea unor astfel de birouri și la Podu Turcului și Ghimeș. În schimb, aleșii PNL și PMP au criticat inițiativa, accentuând asupra trendului digitalizării (deși multe mii de locuitori nu au acces la internet) și a creșterii costurilor (în fapt, nefiind nevoie de angajare de personal, ci doar de delegarea celor deja existenți). Opiniile acestora au fost combătute, argumentat, de președintele CJ, Valentin Ivancea, și de vicepreședintele instituției, Gelu Panfil. În ciuda opoziției, proiectul a fost aprobat cu un număr majoritar de voturi.

      Protestez

      Să nu credeți că ies în stradă sau măcar pe balcon pentru a-mi arăta nemulțumirea față de ceva sau cineva. Observați că nici nu am plantat după cuvântul din titlu un semn al exclamării – un semn că astfel îmi exprim voința, „vocativul”. Poate ar fi trebuit să folosesc ghilimelele, pentru că mai degrabă citez un verb devenit tare la modă în ultimele zile. Pandemia prin care trecem a intrat în perioada ei de proteste de stradă. Le vedem prin toată lumea, mai ales aceea occidentală. Sute și mii de oameni ocupă piețele sau bat bulevardele, poartă pancarte, țipă în portavoce, arată cu degetul spre autorități și cer o altă ordine în societate, mai plină de… libertate. Se întâmplă și pe la noi.

      Au ajuns să manifesteze și împotriva „dictaturii sanitare”, pentru a nu mai vorbi de „interesele de grup” (politice sau economice), de „pericolul radiațiilor 5G” sau chiar de complotul împotriva umanității însăși, devenit unul global. După modelul incendierii drapelelor unor state considerate vinovate sau a portretelor unor lideri politici, acum se dă foc la pârdalnica mască de protecție sanitară, văzută ca botniță, ca lesă. Proteste. Pentru că a protesta este un drept constituțional. Protestele ar trebui să fie pașnice, dacă unii zărghiți nuș i-ar da în petic și nu ar provoca scandal. Formele protestului sunt multiple. Unii o fac doar online, dar și acolo uneori virulent, alții doar prin felul în care se îmbracă. Și tot așa!

      Sunt și unii care cred că în spatele protestelor apar, tot mai pregnant, forțe politice. Culmea este că unele partidulețe sau așa-ziși politicieni chiar se dau pe față în asemenea cazuri și atunci parcă panorama (să nu zic „panarama”!) parcă se mai luminează. Acum se protestează pe motive de gestionare și de asigurare a sănătății publice. Protestatarii pot avea dreptate în unele puncte. Dar în altele parcă nu și nu sunt de acord cu ei. Ce-ar fi să protestez și eu, pe bune?

      Aerostar a fost certificată de Autoritatea Aeronautică Militară

        Compania Aerostar, din Bacău, a primit, miercuri, 31 martie, din partea Autorității Aeronautice Militare Naționale (AAMN), primul certificat privind autorizarea proiectării modificărilor și reparațiilor pentru aeronavele de stat din România conform cerințelor RMAR 21J. Ceremonialul a avut loc la sediul Statului Major al Forțelor Aeriene.

        Cerințele RMAR (Romanian Military Airworthiness Requirements) privesc certificarea aeronavelor de stat din România și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, precum și certificarea organizațiilor de proiectare și de producție, întreținere și de pregătire pentru întreținere.
        Certificatul de aprobare militară a Organizației de Proiectare emis de AAMN are numărul RO.AAMN.21.J.00002 și vizează proiectarea reparațiilor și modificărilor la avioanele mici și mari, precum și proiectarea reparațiilor și modificărilor la sistemele hidraulice și pneumatice și la trenurile de aterizare pentru elicoptere, în baza experienței și expertizei dovedite pentru platforme și sisteme de tip MiG-21 LancerR, IAK-52, echipamente hidropneumatice și trenuri de aterizare pentru avioanele IAR-99 ȘOIM și elicopterele IAR 316 și IAR 330 din dotarea Forțelor Aeriene Române.

        Având în vedere domeniul complex de activități desfășurat de Aerostar, procesul de autorizare a societății de către AAMN va continua cu parcurgerea etapelor necesare în vederea obținerii pe parcursul acestui an a autorizărilor pentru celelalte tipuri de activități desfășurate de societate pentru tehnica de aviație militară, și anume, pentru: Întreținere conform RMAR 145, Producție conform RMAR 21 G și Pregătire pentru întreținere conform RMAR 147.

        Lider în industria de aviație și de apărare românească

        Înființată în 1953, Aerostar este o firmă de vârf din industria de aviație și apărare, cu trei piloni principali de afaceri și de dezvoltare: Fabricația de produse de aviație; Mentenanță avioane militare și comerciale; Sisteme pentru apărare- aero, terestre și navale.
        Aerostar face parte, astfel, din industria națională de apărare și este activă în programe de modernizări, integrări și mentenanță de sisteme de aviație militare și de apărare.
        Din anul 2018, compania este Centrul de mentenanță pentru aeronavele F-16 din dotarea Armatei Române, desemnat de Guvernul României. De asemenea, este furnizor autorizat pe Lista Furnizorilor Preferați, autorizată să participe la programele RAYTHEON cu livrarea de piese fabricate.

        Aerostar este și singura societate din România care a dezvoltat tehnologii de reparație și modernizare pentru sisteme radar primare și secundare.

        „Această autorizare creează noi oportunități de dezvoltare pentru compania din Bacău și demonstrează capacitatea societății de a proiecta modificări pentru aeronavele militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, cât și pentru programele viitoare ale Armatei Române.”
        Grigore Filip, președinte director general al Aerostar

        Jandarmii din Tg.Ocna au reușit să stingă un incendiu violent izbucnit pe o pășune

          Jandarmii băcăuani au intervenit, astăzi, la stingerea unui incendiu izbucnit pe o păsune ce s-a extins către niște anexe. În jurul orei 13.00, jandarmii se aflau într-o acțiune de patrulare și au fost sesizați despre faptul că pe un deal din cartierul Păcuri arde o buna parte din pășune.

          Aceștia s-au deplasat către zona respectivă, unde izbucnise un incendiu de vegetație care se extindea rapid către niște anexe. În apropiere nu se afla nicio persoană, iar jandarmii au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.

          Reamintim cetățenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor provocate de arderea resturilor și deșeurilor vegetale, transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bacău: „Facem un apel pentru a-i determina pe cetăţeni să renunţe la igienizarea terenurilor prin incendiere!  Arderile de vegetaţie sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi de până la 2.500 lei.  Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul autorităţilor publice locale sau persoana desemnată în acest sens şi cu respectarea unor reguli şi măsuri pentru utilizarea focului deschis.”

          Pietoni indisciplinaţi, sancţionaţi de poliţiştii rutieri

            În urma unei acţiuni organizate pe parcursul zilei trecute, polițiștii de la rutieră și ordine publică au sancţionat 40 de pietoni. De asemenea,au fost reţinute 20 de permise de conducere şi retrase 9 certificate de înmatriculare. În urma analizei statisticilor existente la nivelul poliției rutiere, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt neacordarea priorității de trecere, indisciplina pietonală și viteza.

            Polițiștii rutieri și efectivele de la ordine publică au organizat o acţiune pe principalele drumuri din județ pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic, în special de către pietoni. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 36.500 de lei. Dintre acestea, 40 au fost aplicate pietonilor, 20 conducătorilor auto care au depăşit regimul legal de viteză, 53 în contextul Legii 55/2020, iar restul pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au reținut 20 de permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare.

            Pentru a nu deveni victime din accidente de circulaţie, poliţiştii le recomandă pietonilor:

            • să fie atenţi la trafic, chiar şi atunci când traversează pe trecere!
            • să se asigure că şoferul a observat intenţia de a traversa şi că poate opri în condiţii de siguranţă!
            • să nu îşi obtureze câmpul vizual cu articole vestimentare (gluga hainei sau umbrela) şi să nu se lase distraşi (utilizarea telefonului mobil poate distrage atenţia şi în cazul pietonilor).

            Conducătorii auto sunt sfătuiţi:

            • să îşi amintească mereu că pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut, în apropierea trecerilor pentru pietoni trebuie să sporească atenţia.
            • să prevadă că un trecător poate fi neatent atunci când traversează!

            • să preîntâmpine orice eveniment neplăcut, în special accidentarea unui pieton în orice situaţie, nu doar în apropierea de trecerile pentru pietoni.

            10 la sută absenți la Simularea Evaluării Naționale

            S-a terminat și Simularea Evaluării Naționale, pe care elevii de clasa a VIII-a au susținut-o începând de luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română, și au continuat-o marți, cu proba scrisă la Matematică. Miercuri a fost organizată simularea la proba de Limba și literatura maternă, pentru care în județul Bacău s-au înscris elevi de la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din comuna Ghimeș-Făget, unde se predă și în limba maghiară. Din păcate, nu toți elevii au înțeles care este scopul acestei testări, mulți dintre ei alegând să lipsească, mai ales că această simulare de examen nu este obligatorie. O arată și situația centralizată a datelor privind prezența la aceste testări de probă, ce ne-a fost furnizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău.

            „La proba de Limba și literatura română, au fost prezenți 4.454 de elevi din școlile de pe întreg teritoriul județului, iar 456 au absentat. La a doua probă, cea de la Matematică, au fost prezenți 4.433 de elevi și au absentat 477, iar la a treia probă, 17 au fost prezenți și 6 au absentat”, ne-a declarat prof. Anca Constantinescu, inspector școlar la ISJ Bacău.

            În total, în acest an școlar sunt înscriși 4.910 elevi în clasele a VIII-a. Pot fi cazuri de absenteism și pe fondul pandemiei, când unii dintre elevi ar putea fi contacți cu persoane confirmate cu noul coronavirus și sunt nevoiți să stea în izolare.

            Prin aceste testări se urmărește familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale. IMPORTANT! Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

            Examenul de Evaluare Națională 2021 este programat în vară, între 22 și 25 iunie, cu afișarea rezultatelor finale pe 4 iulie.

            Au apărut mieii de Paște. 30 de lei kilogramul

              Încă de la primele ore ale dimineții, în Piața Centrală au apărut primii vânzători de miei. Ce-i drept, numărul acestora este foarte mic, dar e posibil ca în zilele următoare să mai apară și alții. Momentan, prețul cerut pentru un kilogram de miel este de 30 de lei, în creștere față de anul trecut când mielul s-a vândut cu 23-25 de lei pe kilogram. Timid, au început să apară și cumpărători, dar foarte puțini, după cum spun vânzătorii, care speră că numărul doritorilor va crește în zilele de joi, vineri și sâmbătă, mai ales că în acest weekend este Paștele catolic. Probabil că pofticioșii de friptură de miel vor apărea mai repede pentru că se știe că gătitul cărnii de miel este mai pretențios și trebuie ținut prin diferite sosuri ore întregi înainte de a fi băgat la cuptor.

              În anii trecuți, cei care cumpărau miei în viu (ferme care cumpărau berbecuți, îi îngrășau și apoi îi exporatu), plăteau între 10 și 12 lei kg în viu. Anul acesta plătesc între 14,50 și 15,50 lei ceea ce înseamnă aproximativ 23 – 24 de lei carcasa, în funcție de rasa oilor (țurcană, merinos, avas). Înainte ca mielul să ajungă în piață, mai există și alte cheltuieli care fac ca prețul final să fie cel regăsit la tarabă. Astfel, se plătesc 4 lei la medicul veterinar pentru foaia de transfer la abator, 7 lei cârligul la piață plus 15 lei pe zi masa la piață. În plus, mieii trebuie transportați cu o mașină cu frig autorizată ceea ce presupune alte costuri. Un miel dacă are 16 – 17 kg în viu, are 10 – 11 kg la carcasă.

              Potrivit crescătorilor de animale, acesta prețul acum. Este posibil ca la Paștele ortodox în piețe să fie mai mulți miei și mai mari ceea ce ar duce la o scădere a prețului, dar nu foarte mare.

              Fotbal: Ce șanse sunt să mai înceapă Liga a IV-a?

              Campionatul băcăuan al Ligii a IV-a este blocat de mai bine de un an din cauza pandemiei. În 2020 s-a disputat o singură etapă, în luna martie, pentru ca în iunie să se treacă direct la „barajul” pentru stabilirea campioanei, câștigat de Viitorul Curița în fața lui FC Dinamo Bacău. Ce șanse există ca ediția 2020-2021 a campionatului județean să se mai dispute? Și sub se formulă?

              Este clar că numărul echipelor va fi unul redus în condițiile în care testele anti-Covid reprezintă o cheltuială semnificativă pentru echipele de amatori. Bineînțeles că ne-am dori să avem la start cât mai multe participante, dar trebuie să fim realiști. Nu ar fi deloc exclus ca, până la urmă, să avem doar patru echipe, care să se confrunte pe durata a șase etape”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristian Sava, făcând referire la faptul că Viitorul Curița, FC Dinamo Bacău, CSM Moinești și UZU Dărmănești par, în momentul de față, singurele grupări care pot ține pasul cu exigențele bugetare. „În aceste condiții, este obligatoriu ca FRF să schimbe regulamentul în privința numărului minim de jocuri pe care trebuie să le dispute o echipă într-un sezon. Altfel, nu putem da drumul la campionat”, a spus Sava.

              În cazul în care FRF va opera respectiva modificare de regulament, Liga a IV-a băcăuană ar putea începe cel mai devreme la mijlocul lunii aprilie, într-un sistem de jocuri sâmbătă-miercuri- sâmbătă.

              Inedit: Tarif de referinţă pentru ora de manoperă la reparaţiile auto

                Folosind modelul polițelor RCA, autoritățile statului vor să introducă tarife de referință și la reparațiile auto. Mai exact, se dorește ca, în fiecare an, să se publice tarifele de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto. În acest sens, Registrul Auto Român (RAR) va fi împuternicit să colecteze datele vizavi de preţurile care se practică în piața service-urilor auto, pe care, ulterior, le va preda unei firme cu expertiză în zona financiară. Un grup de lucru, format din reprezentanți ai Consiliului Concurenţei, Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), societăţilor de consumatori şi ai mediului academic, va certifica instrumentele folosite la calcularea acestor tarife de referinţă.

                De reținut că aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse, cum, la fel, nu sunt obligatorii tariful de referinţă al RCA și nici cursul valutar. Ideea introducerii tarifelor de referință la reparațiile auto a venit după ce, la începutul anului, Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care vizează decontarea directă obligatorie între asigurătorii de RCA. În prezent, decontarea directă este doar un serviciu facultativ, prezent în polița RCA. Prin acesta, în schimbul unui tarif suplimentar, i se permite posesorului asigurării să solicite propriului asigurător decontarea pagubelor provocate din vina unui terț. Ulterior, acesta își va recupera banii de la asigurătorul RCA al șoferului vinovat de accidentul auto. Decontarea directă între asigurătorii RCA va deveni obligatorie, după parcurgerea tuturor pașilor legali.

                Locuri libere în Căminul de Bătrâni

                  Ne place, nu ne place, coronavirusul ne-a schimbat viața și continuă să ne dea treburile peste cap. Din fericire sunt și aspecte pozitive. Vorbeam curând de faptul că la Căminul de Bătrâni din cadrul Primăriei Municipiului Bacău nu mai e nici urmă de covid. Sigur, în continuare se fac eforturi pentru a se menține această stare. Numai că, de-a lungul timpului, în căminul bunicilor nu totul a fost pe roze. Au fost perioade grele care au dus la diferite situații.

                  Tot din cauza acestor situații a scăzut numărul beneficiarilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice. În acest moment, în centru sunt 157 de beneficiari iar capacitatea totală este de 210 locuri. Astfel, în acest moment sunt locuri disponibile iar doritorii se pot adresa direct la Cămin sau la Direcția de Asistență Socială.

                  „Există și posibilitatea ca doritorii să vadă condițiile pe care le oferim. Se poate efectua un tur de vizitare în care sunt prezentate camerele, bucătăria și toate facilitățile pe care le oferim. Sigur, toate acestea se pot face cu o programare și în condiții de siguranță sanitară”, a explicat Magda Dimofte, directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

                  Ce se întâmplă cu postul de manager de la Teatrul Bacovia?

                    Managerul Teatrului Municipal Bacovia, actrița Eliza Noemi Judeu, a susținut la sediul instituției de cultură din centrul orașului o conferință de presă pe tema „Evaluarea anuală a managementului la Teatrul Bacovia”, un raport al tuturor activităților din perioada 26 noiembrie 2019 – 31 decembrie 2020. Eliza Noemi Judeu a precizat din startul întâlnirii că în vara lui 2019 i s-a evaluat primul mandat de management la care a fost notată cu 9.35, ceea ce i-a dat dreptul prin lege să depună un nou proiect de management pe care l-a prezentat în noiembrie 2019. Astfel, propunerea pentru noul mandat „a trecut” fiind notat cu 9.75. În urma ultimei evaluări, actualul manager al Teatrului Municipal Bacovia a primit nota 6.81. Pentru a obține un nou mandat ar fi trebuit să primească nota 7.00. Momentan există o contestație, urmând ca decizia să fie comunicată în două-trei zile. Dacă nota finală va fi sub 7.00, contractul de management va fi desfăcut.

                    Eliza Noemi Judeu a prezentat activitatea instituției pe care o conduce din perioada supusă evaluării. Astfel, managerul teatrului a spus că ultima piesă jucată pe scena „municipalului” băcăuan cu public a fost „Gaițele”, pe 8 martie 2020. Apoi a venit pandemia care a închis tot. Cu toate acestea s-a jucat online iar de la un moment dat s-a jucat pe scena Amfiteatru de la Insula de Agrement. „La 15 martie 2020, eu înaintam municipalității, ordonatorul de credit, programul teatrului pe martie și aprilie, urmând să vedem cum va evolua situația epidemiologică. Am previzionat cumva ideea șomajului tehnic în cultură și tocmai de aceea am anunțat că Teatrul Bacovia va face ce a făcut”, a declarat în conferință de presă Eliza Noemi Judeu care a precizat că Teatrul Municipal Bacovia a fost primul teatru din Moldova care a intrat cu reprezentații pe online, că instituția pe care o conduce a venit cu o serie de proiecte adaptate situației pe care o traversăm și că acestea au fost bine apreciate, dar și faptul că în acest timp, în aceste condiții, au avut loc și cinci spectacole în premieră. Eliza Noemi Judeu a mai susținut că s-au făcut eforturi deosebite ca personalul teatrului să nu intre în șomaj tehnic.

                    „2021 l-am început sub semnul manifestului, pentru că, pandemia a schimbat în fiecare dintre noi câte ceva. Eu sunt un om de artă, un om de cultură, iar pandemia nu putea trece pe lângă mine ca rața prin apă, și e clar că am adunat nu frustrare ci revoltă. Revoltă pe un sistem care nu își apreciază artiștii, revoltă pe un sistem care nu vrea să mai vadă artiștii”, a spus managerul Teatrului Municipal Bacovia care a specificat că și acesta a fost unul dintre motivele pentru care a angajat teatrul în proiectul internațional „Insultați Bilarus(ia)”, amintind și de faptul că directorul unui teatru important din Bielorusia a fost schimbat politic iar actorii din mai multe teatre și-au dat demisia în semn de solidaritate.

                    După ce a expus detaliat toată activitatea din această perioadă, Eliza Noemi Judeu a spus că tot ceea ce a amintit în fața presei nu a contat la ultima evaluare și că „Teatrul Municipal Bacovia nu a existat din punctul de vedere al unora sau al altora”.

                    „Am solicitat în urma evaluării rapoartele, referatele de analiză asupra evaluării mele”, a declarat Eliza Noemi Judeu, după care a prezentat câteva aspecte din aceste documente din care reiese că managerul teatrului și-a îndeplinit sarcinile în conformitate cu proiectul de management depus. În același timp, a mai existat un raport din care reies numai reproșuri. „Am prezentat în rapoartele mele numărul de vizualizări online ale spectacolelor pe timpul stării de urgență. Nu am fost crezută și au zis că am inventat aceste cifre. Sau… Mi se spune că nu am realizat o analiză țintă a publicului sau un focus grup de discuții sau alte tipuri de întâlniri. Când, în pandemie? Sau că am cerut mulți bani pentru 2021… Am solicitat o majorare a bugetului, dar…că aceste solicitări nu cuprind vreo alocare suplimentară cum ar fi achiziționarea hotelului privat din cadrul teatrului. Dar de când stă în atribuțiile unui manager să pună în buget achiziția unei clădiri? Este treaba ordonatorului de credit”, a spus în conferința de presă Eliza Noemi Judeu, care a mai precizat și cum se împarte bugetul instituției pe care încă o conduce. Astfel, din bugetul teatrului cam 85% sunt salarii, 10% îl reprezintă cheltuielile pe utilități iar 5% rămân pentru producții. În final, Eliza Noemi Judeu a subliniat că breasla îi este alături numind câțiva regizori importanți dar și directori de teatre din țară care o susțin.

                    Au urmat întrebările juranliștilor care au vrut să afle care a fost bugetul teatrului pentru anul 2020. Eliza Noemi Judeu a specificat suma bugetului, 7.100.000 de lei și cum au fost împărțiți, dar și faptul că s-a încercat reducerea bugetului cu 10%. „De unde să-i iau? Din salariile actorilor?”, s-a întrebat managerul teatrului. Și, nu în ultimul rând, că tot s-a vorbit de „completul” de evaluare al Elizei Noemi Judeu, la insistențele ziariștilor, managerul teatrului a dezvăluit numele celor trei: Puiu Șerban, actor, regizor, prof. univ. UNATC, director artistic al Teatrului „Elisabeta” – teatru privat; Andrei Lucian Ionuț, membru în cabinetul primarului Lucian Stanciu Viziteu și Alexandru Boureanu, directorul Teatrului Național Craiova.

                    V-ați pregătit elicopterul?

                    Protestele din ultima perioadă au fost declanșate de inteligenții din fruntea Statului care au crezut că pot întinde la nesfârșit șirul restricțiilor. Restricții care nu au nici o noimă, dar care-i ajută pe ei să creadă că țin situația sub control. De altfel, mi se pare că interdicțiile de trafic au fost băgate nu pentru a proteja populația de virus, ci pentru a ține populația departe de proteste. Unii zic să nu facem comparații cu decembrie 1989. Dar această comparație este absolut necesară și firească. Și atunci s-au introdus restricții de trafic și de asociere pentru a proteja societatea de influența „agenturilor”. Doar că și atunci, ca și acum, românii n-au mai ținut cont de restricții. Faptul că în zeci de localități s-a ieșit în stradă și s-a demonstrat până târziu, către dimineață, spune niște lucruri extrem de importante. Că există o masă critică de oameni dispuși să lase baltă orice frică de amenzi sau de confruntări cu forțele de ordine pentru a-și exprima opinia referitoare la restricții.

                    Că autoritățile nu judecă deloc rațional, învățate doar să impună cu ajutorul organelor de represiune propria realitate drept singura posibilă. Că autoritățile încă mai cred că amenzile și amenințările funcționează. Că unele autorități speră că, internând la psihiatrie anumiți contestatari, îi vor face pe ceilalți să renunțe la proteste. Din păcate, situația s-a deteriorat foarte mult. Atât social, economic cât și din punct de vedere psihologic. Iar la acest lucru a contribuit și maniera în care autoritățile au gestionat pandemia. Au demonstrat o atitudine superioară de stăpâni de sclavi, au asmutit forțele de ordine să dea amenzi, au introdus noi și noi restricții, multe fără absolut nici o logică și au dezlegat cadrele medicale de orice responsabilitate. Apoi, după ce lumea a ieșit în stradă, autoritățile au băgat capu-n nisip sperând că o să treacă protestele astea și o să fie bine și la vară cald. Dar cred că e abia începutul. Și începutul vine dinspre periferie spre centru, pentru că la periferie problemele sunt mai acute.  Când se apucă puștimea să strige „libertate!” e un semn destul de nasol. Cred că unii ar trebui să-și pregătească elicopterul, că o să aibă nevoie…