vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1534

Fotbal / Alegeri la AJF Bacău

Sâmbătă, de la ora 11.00 Asociația Județeană de Fotbal țși va alege noua structură de conducere. Pentru un nou mandat de președinte (al patrulea consecutiv) candidează actualul conducător al AJF, Cristian Sava, în timp ce pentru cele două locuri de vice-președinți și-au depus candidatura Nelu Hârlea (Moinești) și Marius Ionică (Dărmănești).

Pentru funcția de membri ai Comitetului Executiv s-au înscris Costel Popa (Sascut) și Costică Ene (Curița), în calitate de reprezentanți ai cluburilor de Liga a IV-a și Gheorghe Andrieș, ca reprezentant al cluburilor cu activitate de copii și juniori. „Pentru viitorul mandat am două obiective principale. Primul vizează continuarea parteneriatului cu Federația Regională de Fotbal din Westfalia, parteneriat care a rodit și mai mult în această perioadă afectată de pandemia de Covid-19.

Al doilea obiectiv este ca, împreună cu toți factorii decidenți, indiferent de rolul și de postura lor, să ne așezăm la masă și să construim ceva cu adevărat important pentru fotbalul băcăuan. Dacă se vrea cu adevărat acest lucru și eu am semnale că se vrea, consider că este momentul să lăsăm la o parte orgolii, interese și tot ceea ce a dezbinat până acum și să găsim un numitor comun astfel încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, fotbalul băcăuan să poată privi din nou către Liga I”, a declarat Cristian Sava.

Niște țărani

Când eram copil, mă rușinam să le spun prietenilor că mi-am petrecut vacanța la țară … Când ei se lăudau cu excursii la munte, la mare sau mai știu eu prin ce țară din vechiul bloc comunist. În schimb, exaltam de fericire când ajungeam la singura bunică pe care am mai prins-o în viață, ceilalți bătrâni din familie prăpădindu-se de tineri, pe frontul rusesc sau în anii marii foamete a anilor postbelici. Îmi plăcea să rup din pâinea neagră de 2 lei jumate, adusă de la oraș, în saci din iută, de muncitorii care mai lucrau și pe la combinat, să smulg ceapa din grădină sau să rup roșiile puternic mirositoare, crescute pe aracii bunicii.

Mă rugam de mamaia să mă lase să stau cu picioarele goale în glodul abia format de ploia scurtă de vară sau măcar să încerc gumarii pe care acum mai toată lumea-i poartă (doar că-s făcuți la chinezi și au, în ei, un ciorap din ceva sintetic) ori cizmele grele de cauciuc la care aveau acces doar bărbații în toată firea când plecau la pădure sau la CAP, să-și facă numărul de zile cerute de partidul unic. Interzis aveam la fântâna cu cumpănă și găleată din lemn, cum, la fel, nu mi se permitea nici să mă urc în cireșul plin de fructe roșii și dodoloațe. De aprins focul cu găteje păstrate de la via curățată în primăvară, nici atât.

Mă consolam cu mămăliga (mereu tăiată felii cu ața din papiota aflată mereu la îndemâna bunicii) al cărei gust nu l-am mai regăsit nici până azi. Coaptă în tuci, pe soba din ogradă, „pâinea” galbenă a țăranului se simțea fantastic de bine alături de ouăle moi, cu gălbenușul ireal de colorat, așteptând cuminți, în strachina de lut, să sature burțile unor orășeni, rupți de oboseală, după o zi lungă de vară, la bunci. Și n-am să uit nici mașinăria din lemn pe care mamaia o hodorogea țesând covoare pentru sine și pentru tot satul, dar mai ales de ia, acea cămeșă pe care o îmbrăca de fiecare dată când era nuntă-n sat, alături de catrință, nelispitul batic și, când se lăsa răcoarea, bundița de miel, înflorată și ea.

Acum, doar străinii mai îndrăgesc ia românească, acest monument UNESCO, copiat de casele de modă cu renume mondial, și vreo câțiva nostalgici pe care vor să-i știe lumea că-s români, și nimic altceva. În rest, pe nimeni nu mai interesează faimoasa cămașă de la țară, cei mai mulți contemporani temându-se, probabil, să nu fie asociați cu … niște țărani. Uitând că, pe spatele pălmașilor de la țară, de când lumea, s-a clădit PIB-ul țării.

361 de absenți la proba a doua la Evaluarea Națională

    În județul Bacău s-au înscris la examenul de Evaluare Națională 4445 de absolvenți de clasa a VIII-a. La proba a doua, cea la Matematică, susținută joi, 24 iunie, s-au prezentat la examinare 4084 de elevi, 361 fiind declarați absenți. Nu au fost elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

    Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2021 susținut de absolvenții clasei a VIII-a, au fost foarte asemănătoare celor date la simularea Evaluării Naționale și la testele de antrenament. La examenul de Matematică din 24 iunie a fost extrasă varianta numărul 3.

    Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea lor, adică două ore, după completarea casetelor de identificare.

    Fiecare lucrare primește 10 puncte din oficiu. La proba de la Matematică au fost trei subiecte, primele două fiind de tip grilă.
    Proba la Limba si literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie. În județul Bacău sunt 22 de elevi înscriși la această probă, toți susținând examenul la limba maghiară.

    Primele rezultate vor fi afișate pe 29 iunie, pana la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie și 30 iunie.

    Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

    O nouă ediție a atelierelor de creație ,,Japonia departe-aproape de Bacău”

    Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Japonia și România, în municipiul Bacău a avut loc, la mijlocul săptămânii trecute, cea de a patra ediție a evenimentului „Japonia departe-aproape de Bacău”, organizat de Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” și găzduit de Casa Memorială ,,George Bacovia”.

    În cadrul manifestării s-au desfăşurat două ateliere inedite de scriere creativă, de poezie kaiku, la care au participat mai mulți copii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău.

    Copiii au fost purtați într-o scurtă călătorie în Ţara Soarelui Răsare, după care au aflat despre elementele care definesc un haiku, cum se creeză, ce pot spune cititorului şi mai ales ce lasă nespus, ce este acela un kigo, care sunt regulile. Într-o atmosferă creativă, s-a lucrat, retuşat iar astfel rotiţele imaginaţiei au fost puse în mişcare.

    ,,Mulţumesc din suflet tuturor celor implicaţi, şi o să încep cu  colega şi prietena mea, muzeografa și poeta Tincuţa Horonceanu Bernevic, care a fost nu doar colaborator în acest proiect, dar şi gazda noastră în cele două zile, apoi colegului  Mihnea Baran care  a realizat afișul, a filmat și  fotografiat, doamnelor profesoare Lidia Sabău, Mirela Spiţă, Monica Creangă, tuturor copiilor care au fost, după caz, captivaţi, implicaţi, entuziasmaţi, interesaţi, participanţi, motivaţi, ceea ce a dus în final la reuşita  acestor ateliere”, a spus muzeografa Mihaela Băbușanu, de la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”, iniţiatorul şi coordonatorul evenimentului, ea însăși o autoare de volume de poezii haiku.

    Printre noii creatori de haiku s-au numărat elevii Andrei Gavrilă, Robert Caunic, Maria Filip, Ariana Taghiev, Lucia Stanciu Viziteu, Andrei Rotaru (Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza”) și Maria Solomon, Matei Oprea (Școala Gimnazială ,,Mihai Drăgan”).

    Colaboratori ai acestui eveniment au fost: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” (prof. Mirela Spiţă și prof. Monica Creangă); Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” (profesor Lidia Sabău ); Revista de cultură și atitudine „Plumb”.

    Romulus-Dan BUSNEA

       

    Controale în piețe

    Comercianții prinși pe picior greșit riscă amenzi de până la 15.000 de lei

    Inspectorii Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Bacău vor demara controale în piețele agroalimentare din județ. Acțiunile vor avea ca scop verificarea etichetelor la fiecare produs vândut în spațiul piețelor.

    Sunt vizați în special cei care vând care vând fructe și legume de sezon. Însă, de controalele inspectorilor DAJ nu vor sacăpa nici cei care comercializează în piețe produse din lapte, ouă, carne sau pește. „Acțiunea a demarat, deja, de cinci zile. Azi, de exemplu (joi, 24 iunie n.r.), verificările se fac la piața din Onești. Se fac controale în echipe mixte, cu specialiști de la Direcția Agricolă, Direcția Sanitară Veterinară și Oficiul Fitosanitar. Inspectorii vor fi însoțiți de agenți de la Poliția Locală și de reprezentanți ai piețelor”, a precizat directorul DAJ Bacău, Adrian Solomon. Potrivit Legii 145/2014, comercianții sunt obligați să afișeze la loc vizibil și în mod citeț detalii privind produsul aflat pe tarabă. Lipsa totală a etichetei, dar și a documentelor care să ateste proveniența produselor, pot fi sancționate cu amendă de până la 15.000 de lei. Însă, nu va fi verificată doar existența etichetelor, ci și a atestatelor de producători eliberate de autoritățile locale unde se află terenul de pe care au fost obținute produsele agricole.

    Amenzi mari pentru producători și comercianți

    Potrivit legii mai sus amintite, comerciantul de la tarabă trebuie să afișeze pe etichetă nu doar prețul și denumirea corectă a produsului, ci și detalii privind localitatea de origine, data și ora recoltării legumelor și a fructelor. „Pentru vânzările zilnice cu amănuntul efectuate în piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, producătorii agricoli au obligația să înscrie la sfârșitul fiecărei zile/perioade, în fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol prevăzută la art. 11 alin. (2), produsele agricole și cantitățile totale vândute în ziua/perioada respectivă”, se mai arată în Legea 145/2014. Atenție, căci se sancționează drastic și transportul produselor de la locul recoltării la taraba din piață, dacă acestea nu sunt însoțite de documente de proveniență (3.000 – 4.000 de lei). Amendă de până la 1.000 de lei riscă inclusiv cei care au cumpărat marfa de la producător în vederea revânzării, dacă aceștia nu posedă fila din carnet care justifică proveniența produselor. Excepție o va face achiziția acestor produse din piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante.

    Comercianții, separat de producători, în piețe

    Aceeași lege invocată la început stabilește că producătorii care comercializează doar producția obținută în propria gospodărie trebuie să ocupe spațiile de vânzare din piețe rezervate exclusiv fermierilor. Pentru aceasta, vor trebui să prezinte administratorului pieței documentele care să ateste că este fermierul care a produs respectivele legume sau fructe: atestat de producător și carnet de comercializare. Interesant este că normativul mai prevede și obligația administratorilor piețelor „de a informa organele competente pentru verificarea activității de comercializare cu produse agricole despre neafișarea la locul de vânzare, de către producătorii agricoli, a etichetei de produs”. Controalele în piețe vor dura până în data de 2 iulie.

    Final de an școlar îmbrăcat în culorile curcubeului!

      Așa au încheiat anul școlar preșcolarii de la grupa mijlocie „Prietenii lui Mickey Mouse” de la Grădinița cu Program Prelungit Crai Nou.

      Îndrumați de doamnele educatoare prof. învățământ preșcolar Butnaru Emanuela și prof. învățământ preșcolar Ciobanu Roxana Beatrice, alături de pictorița Andreea Brehoi, copiii și-au pictat tricourile cu mare entuziasm.

      Fericire, creativitate și culoare să le fie vacanța mare!

      Cum arată Valea Muntelui după retragerea apelor

      Forțele umane și mașinile s-au retras din comunele Brusturoasa și Palanca, lovite de inundații, azi-noapte.

      Pompierii au evacuat apa din 14 beciuri din comuna Brusturoasa iar din comuna Palanca au evacuat apă și mâl din 6 beciuri, 3 case și 2 curți.

      În urma celor trei coduri de ploi torențiale, care au fost emise de meteorologi pentru ziua de 23 iunie 2021, în localitățile Moinești, Comănești, Dărmănești, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Zemeș, Măgirești, Palanca, Brusturoasa, situația din teren se prezintă astfel:

      *în comuna Brusturoasa (satele Hângănești și Brusturoasa) au fost inundate 90 de gospodării și două podețe

      *în comuna Palanca (sat Ciugheș) au fost inundate 12 curți și 3 gospodării. Pompierii au salvat 2 persoane

      Ministrul Transporturilor și vicepremierul Dan Barna au vizitat Varianta Ocolitoare a Bacăului

        Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și vicepremierul Dan Barna au vizitat, azi, șantierul ultimului sector al Variantei Ocolitoare a Bacăului.

        „Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 – ultimul dintre cele trei ale proiectului – au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepția lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosință integral această variantă de ocolire”, a declarat ministrul Drulă.

        El a spus că se va asigura că A7 continuă spre Suceava și Siret și că speră ca se va reuși finalizarea proiectării și atragerea finanțării europene prin Programul Operațional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord.

        „Împreună, am vizitat astăzi centura orașului Bacău – parte din A7 – și le-am spus bacăuanilor că suntem perfect conștienți de faptul că multă vreme au fost amăgiți cu promisiuni goale. Acele vremuri sunt pe cale de dispariție, iar una dintre dovezi este chiar centura Bacăului care va fi dată în folosință în curând”, a declarat și Dan Barna.

        Au furat banii unui curier

          Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au reţinut două persoane, bănuite de furt calificat. Ulterior, au fost arestate preventiv.

          Ieri, 23 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi criminalişti au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în urma cărora au fost depistate şi ridicate mijloace materiale de probă.

          La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 21.00, un bărbat, angajat în cadrul unei firme de distribuţie a sesizat poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras suma de 10.350 lei dintr-o autoutilitară parcată în spatele unui imobil de pe strada Republicii din municipiul Bacău.

          În cadrul activităţilor de cercetare penală desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că, doi bărbaţi, de 31 şi 38 de ani ar fi forţat geamul portierei autovehiculului parcat de păgubit pentru a face o livrare la o societate comercială, iar din torpedou ar fi sustras suma de 7.350 de lei.

          Tot din materialul probator administrat s-a stabilit că cei doi ar fi secţionat ţeava de evacuare gaze, cu scopul de a sustrage catalizatorul unui autoturism , în noaptea de 05/ 06 iunie a.c.

          Faţă de cei doi bănuiţi s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, iar ulterior, au fost prezentaţi instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

          „Școala Siguranței Tedi”

            Pe parcursul anului şcolar 2020 – 2021, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma Tymbark Maspex România a implementat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

            Siguranţa copiilor reprezintă un domeniu prioritar, de interes pentru toate instituțiile implicate în procesul de formare a tinerei generaţii. Fie că vorbim de familie, şcoală sau alte autorităţi cu atribuţii directe în acest domeniu, cu toţii suntem interesaţi să avem un mediu sănătos şi sigur pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor.
            Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.

            În județul Bacău, programul a fost implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
            62 clase din 47 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bacău s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire băcăuani pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.

            Astfel, peste 1000 de elevi din clasa întâi au beneficiat, în acest an școlar, de informaţiile oferite de poliţişti, activitățile fiind interactive și susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive.

            Poliţiştii de prevenire, dar și cei de posturile de poliție din mediul rural, le-au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni, dar și recomandări referitoare la adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe timpul vacanţelor.
            În interacțiunea cu polițiștii, elevii au beneficiat de vizualizarea unor materiale și filmulețe educativ-preventive menite să le dezvolte un set de abilități la care să apeleze în diverse situații de risc.

            Expoziție omagială Constantin Cucoș, la 80 de ani de la naștere

            Personalitatea și prezența caricaturistului Constantin Cucoș (1941-2007) în mișcarea artistică băcăuană, națională și internațională timp de circa 60 de ani au fost evocate, joi, 24 iunie, la Muzeul de Artă din Bacău în ziua în care artistul ar fi împlinit 80 de ani. Evenimentul a avut loc la vernisajul expoziției de caricatură „Retrospectiva Constantin Cucoș”, în prezența membrilor familiei artistului și a iubitorilor desenului umoristic, dar și a unor artiști plastici băcăuani, iar evocările au fost susținute de maeștrii Dionis Pușcuță și Vasile Crăiță Mândă.

            Dionis Pușcuță a amintit prezența caricaturilor semnate de Constantin Cucoș în mai multe publicații de profil sau în presa cotidiană din țară și din Bacău. „Era – a precizat vorbitorul – mai ales în perioada de glorie a caricaturii de presă, când și presa scrisă era în vogă. Caricaturistul a fost prezent, mulți ani, în presa națională și internațională, dar și în presa băcăuană, în ziarele Steagul Roșu și Deșteptarea”.

            Vasile Crăiță Mândră a evocat calitatea de profesor a artistului omagiat și a amintit, profesor de desen, inițial, dar și de filosofie, pentru că avea studii în ambele domenii. „Filosofia – a spus vorbitorul – i-a folosit mult în creațiile plastice. Toate caricaturile sale au la bază poante adânci, nu doar glumițe, ci idei de fond. Caricaturistul atacă în profunzime condiția umană așa cum este ea cu bune și cu rele. Nu este genul de umor la care să te prăpădești de râs, dar desenele lui îți dau de gândit, îți dau, ca la școală, câte o temă pentru acasă”.

            Un portret de suflet i-au făcut, cu această ocazie, chiar fiii artistului, Iulian și Marius Cucoș. „În centrul desenelor sale – au spus cei doi fii – este omul ca ființă socială, creat de societate, de unde și latura educativă a caricaturilor sale, în care a sancționat impostura și bunul simț depășit al oamenilor. Caricaturile tratează teme care încă frământă civilizația noastră: pacea și războiul, protecția mediului, sărăcia etc. Noi, fiii lui, avem în genetică ironia față de cei care «sar calul» în societate și am fost primele conștiințe care încercau sau chiar descifrau mesajele ascunse ale desenelor abia plămădite”.

            Constantin Cucoș s-a născut în comuna Corbița (Vrancea) și a absolvit cursurile Facultății de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din București, dar și cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București. A fost profesor de desen apoi profesor de filosofie la instituția care acum se numește Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău. S-a remarcat public și în mediul artistic cu lucrările sale din anul 1964 și a debutat în caricatură în anul 1976, la „Salonul Umorului” de la București,. A participat la numeroase expoziții în țară și în străinătate. O parte dintre lucrările sale se găsesc în colecția Muzeului de Artă din Bacău.

            Verificări ale poliţiştilor de la economic în domeniul prestărilor de servicii de tip „SERVICE AUTO”

              Poliţiştii băcăuani au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 24.500 de lei şi au confiscat suma de 8.000 de lei, în cadrul unei acţiuni desfăşurată pe raza judeţului Bacău, pentru verificarea operatorilor economici în domeniul prestărilor de servicii de tip – ” service auto „.

              La data de 24 iunie a.c., poliţiştii au efectuat verificări privind ilegalităţile ce se pot comite de către operatorii economici în domeniul prestărilor de servicii de tip – ” SERVICE AUTO ” şi a activităţilor conexe de întreţinere a autoturismelor.
              În acest sens, poliţiştii de la economic au acţionat cu fermitate şi exigenţă în aplicarea prevederilor legale, sancţionându-i pe cei care au încălcat prevederile legale.
              În urma acestor activităţi, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.500 de lei şi au confiscat suma de 8.000 de lei.

              Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la o societate comercială din Bacău ce are ca obiect de activitate prestări servicii de tip service auto.
              Cu această ocazie, poliţiştii au constatat că operatorul economic nu a evidenţiat în casa de marcat eletronică fiscală toate sumele provenite din prestările de servicii, respectiv suma de 7.406 lei.
              Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 20.000 de lei şi a fost dispusă măsura confiscării sumei de 7.406 lei.

              Acţiunea poliţiştilor băcăuani pe raza municipiului şi a comunelor arondate

                La data de 22 iunie a.c., poliţiştii băcăuani au acţionat pentru reducerea riscului rutier şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice în municipiu şi pe raza comunelor arondate.

                La activităţi au participat poliţişti rutieri şi de ordine publică care au efectuat controale în trafic şi au legitimat 223 de persoane.

                Polițiștii au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, în valoare de 22.770 de lei, din care, 13 pentru încălcări ale regimului legal de viteză, 11 sancţiuni contravenţionale pentru neportul centurii de siguranţă, 16 pentru nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor, iar restul pentru alte abateri.

                De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în baza Legii 55 din 2020.

                În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

                Avertizarea hidrologică a fost actualizată pe Trotuș

                  A fost instituit COD GALBEN în intervalul 24.06.2021, ora 12:00 – 25.06.2021, ora 16:00 pe râurile din bazinul hidrografic Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea).

                  S-a ridicat, începând cu 24.06.2021,ora 12:00, avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

                  În urma precipitațiilor însemnate cantitativ din seara zilei de 23 iunie, în bazinul superior al râului Trotuș s-au produs scurgeri importante de pe versanți, cu transport masiv de aluviuni și creșteri de debite pe torenți și pâraie.

                  Cursurile de apă din administrarea ABA Siret nu au înregistrat depășiri ale cotelor de apărare sau revărsări. Lucrările de apărare de maluri de pe pârâul Cotumba (comuna Agăș), pârâul Ciugheș (comuna Palanca) și râul Trotuș s-au comportat foarte bine și și-au îndeplinit scopul pentru care au fost create.
                  În cursul serii de 23 iunie au fost emise două avertizări de cod roșu – de precipitații peste 50 litri/metru pătrat și de scurgeri de pe versanți și viituri rapide.

                  Au fost inundate gospodării din localitățile Brusturoasa, Agăș – sat Cotumba și Palanca – sat Ciugheș. Pagubele deosebit de importante au fost provocate de scurgerile de pe versanți și de cantitățile mari de precipitații căzute într-un timp scurt.

                  Ce facem in weekend în Bacău

                    În acest sfârșit de săptămână polițiștii locali vor fi prezenți pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării evenimentelor care vor avea loc în spațiile publice.

                    – joi, 24 iunie a.c., Primăria Municipiului Bacău organizează cu ocazia „Zilei Internaționale a Iei” un eveniment dedicat publicului larg. În această zi cu profundă încărcătură simbolistică pentru toți românii, Garnizoana Bacău va susține începând cu ora 16.00, un concert pe scena amplasată în foișorul din Parcul Trandafirilor, iar între orele 19.00-21.00, Direcția de Asistență Socială Bacău în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Busuiocul” va desfășura în amfiteatrul de la Insula de Agrement un spectacol muzical;

                    – de vineri 25 iunie și până duminică 27 iunie a.c., în Parcul Cancicov – zona fântânii arteziene, zilnic între orele 12.00 – 20.00 se va desfășura expoziția cu vânzare „Cumpărați produse românești”, care constă în amplasarea unor corturi de prezentare a meșterilor populari și a producătorilor de preparate din gastronomia tradițională, precum și susținerea unor programe muzicale de către tinere talente de la Palatul Copiilor.

                    – sâmbătă, 26 iunie a.c. începând cu ora 10.00, Garnizoana Bacău cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău organizează o ceremonie militară și religioasă cu prilejul „ Zilei Drapelului ”, manifestare ce se va desfășura în Piațeta Tricolorului.

                    – duminică, 27 iunie a.c., între orele 19.00 – 20.15, publicul băcăuan se va putea bucura de un spectacol de teatru în aer liber, susținut de artiștii Teatrului Municipal „Bacovia” intitulat „ S-a întâmplat într-o joi”, în parcarea din spatele instituției.

                    Tuturor participanților la evenimentele organizate în această perioadă le reamintim că pot apela cu încredere la cea mai apropiată patrulă din zonă, pentru a semnala situații din sfera de competență sau la numărul de telefon 📞0234/986 disponibil 24/24.

                    Poliția Locală a Municipiului Bacău vă dorește un sfârșit de săptămână minunat și plin de relaxare❗

                    Telefonia mobila a fost serviciul cel mai afectat de incidente de securitate in anul 2020

                    În 2020, deși rețelele de comunicații au fost folosite mult mai intens decât în trecut, stabilind noi recorduri statistice, acestea au dovedit și o creștere a nivelului de securitate și reziliență. Astfel, numărul incidentelor de securitate cu impact semnificativ a scăzut cu aproximativ 28% comparativ cu 2019, aceste incidente având o durată mai mică și afectând un număr mai mic de conexiuni. Totodată, am constatat că există incidente care s-au produs în repetate rânduri, din aceeași cauză și având impact asupra aceleiași zone geografice. În acest context, atragem din nou atenția asupra interdependențelor domeniilor energie și telecom, iar operatorilor le reamintim că au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor și a preîntâmpina materializarea acestor incidente, conform legislației în vigoare”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședintele Autorității.

                    Conexiuni afectate

                    Conform notificărilor primite în 2020, șapte furnizori de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului au înregistrat 575 de incidente cu impact semnificativ asupra securității și integrității rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în scădere cu aproximativ 28% față de 2019. Acestea au afectat, în total, aproximativ 12 de milioane de conexiuni.


                    În anul 2020 cele mai multe conexiuni afectate de incidentele semnificative sunt cele de telefonie mobilă şi SMS (5,9 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de internet mobil (4,6 milioane de conexiuni), retransmisia programelor audiovizuale (peste 550 de mii de conexiuni), cel mai puțin afectate fiind cele de internet fix (aproximativ 451 de mii de conexiuni afectate) și telefonie fixă (aproape 400 de mii de conexiuni).

                    Comparativ cu ceilalți ani, în 2020 se remarcă o scădere semnificativă a numărului de conexiuni afectate în cazul serviciilor de telefonie fixă şi a serviciilor de telefonie mobilă şi SMS. De asemenea, comparând cu anul 2019, se poate observa o scădere semnificativă a numărului de conexiuni afectate în cazul tuturor serviciilor de comunicații electronice (spre exemplu: în cazul serviciului de telefonie fixă scăderea a fost cu 67%, iar în cazul serviciului de internet mobil şi transmisiuni date mobile, cu 56%).

                    Numărul mediu de conexiuni afectate de un incident în 2020 este de 20.582, în scădere față de 2019 (28.859 conexiuni).

                    Durata totală a incidentelor raportate în anul 2020 este de 3.339 ore, durata medie a unui incident fiind de aproximativ 5 ore și 48 minute, similar cu cea înregistrată în 2019 (5 ore și 46 minute). Valoarea duratei totale a incidentelor este în scădere față de cea înregistrată în anul 2019, când durata a fost de 4.573 ore.

                    Distribuția geografică

                    Din punctul de vedere al ariei geografice afectate în 2020, în 363 din cazuri (63% din numărul total de incidente) a fost afectat un singur județ, iar 4 incidente s-au petrecut la nivel național.

                    Cele mai afectate din punctul de vedere al numărului de incidente au fost județele Olt (75 incidente), Teleorman (65 incidente), Dolj (58 incidente) și Gorj (57 incidente) și cel mai puțin afectate județe au fost Satu Mare (7 incidente), respectiv Covasna și Botoșani, în cazul cărora au fost raportate câte 8 incidente cu impact semnificativ petrecute în 2020.

                    Resursele afectate

                    Din punctul de vedere al resurselor afectate, cele mai multe incidente au afectat mediile de transmisiune, stațiile de bază și controlerele mobile şi echipamentele din noduri de transmisiune.

                    În cadrul a 13 dintre incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, producerea acestora având diverse cauze: fie fenomene naturale (cod galben şi portocaliu de vreme severă, vânt puternic, ninsori abundente, viscol), în aceste cazuri multiple categorii de echipamente rămânând fără alimentare cu energie electrică, fie producerea concomitentă a două evenimente distincte.

                    Raportul ANCOM

                    Raportul ANCOM privind incidentele semnificative care au afectat securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în anul 2020 a fost realizat pe baza informațiilor puse la dispoziție de către furnizori și este disponibil aici. Autoritatea colectează aceste date în baza Deciziei președintelui ANCOM nr. 512/2013, prin care furnizorii au obligația de a notifica Autoritatea cu privire la incidentele cu impact semnificativ asupra securității şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, adică a acelor incidente care au afectat un număr mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel puţin o oră.

                    Ziua internațională a iei, sărbătorită la Aeroportul din Bacău

                      Celebra cămășuță cu altiță a fost sărbătorită, azi, în terminalul Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău, în cadrul primei ediții a Expoziției de Artă Plastică Contemporană organizate de către Școala Populară de Arte și Meserii, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean.

                      Evenimentul, la care au participat reprezentanți ai tuturor partenerilor implicați în organizarea manifestării, a avut loc cu ocazia „Zilei Internaționale a iei”. Astfel, pasagerii au avut ocazia să admire obiectele unicat realizate de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii – costume populare, picturi, sculpturi etc.

                      „Am avut privilegiul de a expune aici, pe aeroport, considerat, pe bună dreptate, o poartă deschisă către toate colțurile lumii. Prin urmare, călătorii, străni și români, au putut să admire acest monument UNESCO, așa cum este considerată ia românescă”, au declarat organizatorii evenimentului. Printre expozanți, am regăsit-o și pe Claudia Petronela Patrașcu, eleva de nici 16 ani îndrumată în acest domeniu de prof. Felicitas Farcaș – Lohan, bibliotecar în comuna Faraoani. Tânăra a reușit să convingă autoritățile UNESCO că ia pe care a confecționat-o merită să reprezinte România (alături de restul cămășilor populare din celelalte zone etnografice din țară), în procesul de oficializare a cămășuței cu altiță drept piesă neprețuită din patrimoniul cultural mondial.

                      „Prin muncă, sârguință și, evident, ajutoare din partea altor persoane. Ia este pasiunea mea, este perla neșlefuită din inimă. Mi-ar plăcea ca fiecare român să arate că … este român, purtând această cămașă populară”, este mesajul transmis de adolescenta din Bacău. „Este o creație, nu este o cămașă copiată. Cămașa este cusută cu lână, îmbogățită cu mărgele, în jurul unui punct bătrânesc recuperat de pe cămășile vechi de 100 de ani din satul Faraoani și din zona Văii Siretului”, a completat prof. Farcaș.

                      La eveniment, a mai participat și cunoscutul pictor naiv Ioan Măric, împreună cu elevii pe care-i îndrumă în cadrul cercului de la Școala Populară de Artă Bacău. Și ca spectacolul să fie complet, într-un colț de aeroport, pasagerii și nu numai puteau să se delecteze cu muzica de cafe – concert interpretată măiastru de prof. Remus Lungu, de la aceeași instituție de cultură care a organizat evenimentul de joi.

                      După ce a fost acuzată că amendează doar primarii PSD, Garda de Mediu anunță controale la toate comunele din județ

                        Locuitorii din zonele rurale sunt rugați să trimită coordonatele GPS ale locurilor în care se depozitează gunoaie

                        Garda de Mediu va demara controale tematice planificate pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților în perioada 22.06.2021 până la 30.11.2021. Vor fi verificate toate UAT-urile din județul Bacău.

                        În timpul acțiunilor de inspecție și control va fi verificat modul de desfășurare a activităților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, operatorilor de salubritate, operatorii instalațiilor de sortare, compostare, tratare mecano-biologică și operatorului depozitului de deseuri municipale Bacău.

                        „Rugăm pe această cale populația cu spirit civic și iubire fața de natură să sprijine aceste controale ale GNM Bacău, în sensul de a transmite poze (de preferat cu coordonate GPS si dată) cu depozitările ilegale de deșeuri de pe raza județului Bacău astfel încât munca echipelor de comisari sa fie cât mai eficientă în identificarea depozitărilor” – se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu.

                        Pentru a putea face o poză cu data și coordonatele GPS încorporate în ea se pot folosi diferite programe instalate pe smartphone (timestamp camera, gps map camera etc. – enumerarea fiind exemplificativă și nu limitativă).

                        Multe din aceste programe pot fi instalate și utilizate în mod gratuit fără costuri suplimentare.

                        Inundații pe Valea Muntelui

                        În urma celor trei coduri de ploi torențiale, care au fost emise de meteorologi pentru ziua de 23 iunie 2021, în localitățile Moinești, Comănești, Dărmănești, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Zemeș, Măgirești, Palanca, Brusturoasa, situația din teren se prezintă astfel:

                        *în comuna Brusturoasa (satele Hângănești și Brusturoasa) au fost inundate 90 de gospodării și două podețe

                        *în comuna Palanca (sat Ciugheș) au fost inundate 12 curți și 3 gospodării. Pompierii au salvat 2 persoane

                        La intervenții au participat 4 ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, alături de 38 de subofițeri, coordonați de prefectul Leonard Bulai și subprefectul Narcis Jitaru, care s-au deplasat în aceste comune, chiar la momentul intervențiilor.

                        Potrivit avertizărilor emise de ANM, în zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În același timp, pentru zona Moldovei a fost emisă o atenționare meteorologică valabilă astăzi, 24 iunie 2021, până la ora 23.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25….40 l/mp.

                        Instituția Prefectului a transmis deja unităților administrativ-teritoriale aceste informări, precum și setul de măsuri care trebuie luate.

                        Populația este sfătuită să se deplaseze în primele ore ale dimineții sau seara, să evite aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens și să solicite sfatul medicului la cel mai mic semn de suferință.

                        Cum aleg cea mai bună ofertă la energia electrică. Sfaturi practice.

                          Liberalizarea pieței de energie electrică creează noi oportunități atât pentru furnizorii activi în piață, cât și pentru consumatori: sunt peste 130 de oferte de furnizare a energiei electrice publicate pe site-ul Autorității de Reglementare a Energiei Electrice din care putem alege pentru a trece pe piața concurențială. Numărul mare de furnizori și multitudinea ofertelor propuse s-ar putea să ne facă să ne simțim pierduți. Iată câteva lucruri la care să fim atenți.

                          Aleg oferta care mi se potrivește cel mai bine!

                          Dacă acum petreceți mai mult acasă și lucrați de la distanță, este posibil să consumați mai multă electricitate în timpul zilei, în fiecare zi a săptămânii. Mai mult, dacă aveți copii care fac școală sau alte activități online, consumul poate crește. În acest caz, puteți alege o ofertă cu preț fix la energie electrică pe o perioadă cât mai lungă, care să cuprindă și un abonament zilnic. Acest abonament însoțește componenta de preț de furnizare a energiei electrice, preț care este mai mic de obicei decât în cazul ofertelor fără abonament.

                          Dacă petreceți mai puțin timp în locuință sau consumul dumneavoastră nu este mare pe parcursul unei luni, atunci poate este mai convenabil să alegeți o ofertă cu preț fix al energiei pe o perioadă cât mai lungă, dar fără abonament.

                          Enel Energie și Enel Energie Muntenia vă pot ajuta cu oferte specifice, dacă vă aflați deja în portofoliul lor de clienți, precum și cu oferte dedicate dacă vreți să le deveniți client. Spre exemplu, prin alegerea ofertelor promoționale din categoria Salut, vă puteți securiza un preț fix la energia electrică timp de 12 luni, fiind astfel protejați de orice eventuală creștere a prețului electricității pe piață. Găsiți toate ofertele pe site-ul www.enel.ro.

                          De asemenea, este important ca în alegerea ofertei să aveți în vedere stabilitatea și reputația furnizorului. Contează și numărul canalelor de plată a facturii puse la dispoziție și eventuale costuri aferente acestora, gestionarea relației contractuale într-un mod potrivit stilului dumneavoastră (online, telefonic sau direct, fizic), modul de actualizare a condițiilor contractuale, posibilitatea de ajustare a prețului, modalitățile de încetare a contractului, modul de soluționare a sesizărilor sau asolicitărilor clienților sau de soluționare a litigiilor.

                          Pot face un contract 100% online?

                          Sigur! La Enel puteți face un contract 100% online. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe www.enel.ro, la secțiunea Clienți Rezidențiali, să alegeți județul în care se află locul de consum pentru care vreți să încheiați respectivul contract, să selectați oferta dorită și să începeți procesul de contractare. Introduceți o copie a actului de identitate și, dacă sunteți client nou, copia actului de proprietate asupra locului de consum sau documentul care să ateste dreptul de folosință, și ultima factură de la vechiul furnizor. Ultimul pas – semnați digital în spațiul alocat pe ecran, dar nu înainte de a vă da acceptul pentru oferta aleasă.

                          Cum știu că-i totul în regulă, contractul încheiat, și când vine prima factură?

                          Imediat după ați depus documentele necesare, solicitarea e preluată de operatorii Enel pentru a fi procesată. Potrivit regulilor în vigoare referitoare la contractarea la distanță, contractul de furnizare electricitate se consideră încheiat doar când primiți pe un suport durabil, inclusiv electronic, documentele contractuale finale. Acordul îl dați prin acceptarea acestora pe link-ul transmis pe e-mail la final.

                          Sunt obligat să închei un contract pe piața concurențială până la 30 iunie?

                          Puteți solicita oricând încheierea unui contract pe piața concurențială, indiferent de dată sau de localitatea în care este situat locul de consum. Aveți libertatea de a alege orice furnizor doriți și oferta ce vi se potrivește, la un preț competitiv.

                          Toți cei care aveți acum în derulare un contract de furnizare a energiei electrice la prețul pentru serviciul universal, veți întâmpina la jumătatea anului sau la începutul toamnei noi schimbări legate de facturile la electricitate, în sensul că reducerea comercială de care beneficiați acum va expira, în funcție de durata de acordare a reducerii comerciale comunicate de către furnizorul actual. Veți fi facturați la prețul pentru serviciul universal stabilit pentru semestrul al II-lea 2021, comunicat de către furnizorul actual în lunile mai și iunie, odată cu factura de electricitate, începând cu data de 01 iulie 2021.

                          Vă puteți însă oricând răzgândi! Chiar dacă nu ați luat o decizie până la 30 iunie 2021, puteți opta, ulterior, în orice moment, pentru un produs de pe piața concurențială de energie electrică.

                          ULTIMELE ȘTIRI