Acasă Blog Pagina 1523

Volei feminin/ Cupa României: Știința, fără Carmen Dițu în 2021!

Azi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, băcăuancele vor disputa returul cu CSO Voluntari 2005, din prima fază a Cupei. Învinse cu 0-3 în tur, studentele au șanse mici de calificare, mai ales că nu pot conta nici pe „centrala” de 20 de ani, accidentată la genunchi contra Rapidului

Un necaz peste altul pentru prim-divizionara de volei feminin Știința Bacău. Nu era de ajuns că, din pricina problemelor financiare, băcăuancele au abordat sezonul cu un lot de avarie. Nu era de ajuns nici că, din cauza infectării cu Covid-19, cele mai experimentate jucătoare, Georgiana Faleș și Ana Maria Lupa au absentat vreme de două săptămâni de la echipă. După cum nu era de ajuns nici faptul că antrenorul Florin Grapă este nevoit să se lupte cu tot și toate pentru ca cea mai galonată formație de după 1989 a Bacăului să țină capul deasupra apei. Recent, studentele au mai primit o lovitură. Una grea: „centrul” Carmen Dițu s-a accidentat serios și nu va mai putea juca în acest an. Sâmbătă, în primul set al meciului de campionat cu Rapidul, la scorul de 14-12, voleibalista în vârstă de 20 de ani a suferit o accidentare la genunchi ce va necesita o intervenție chirurgicală care o scoate pentru o perioadă bună de timp din lotul Științei. „Când este să vină problemele, vin toate laolaltă. Dițu e o pierdere grea; cu ea în teren am convingerea că ne puteam întoarce cu punct sau puncte de la Rapid. Nici nu știu cum să o mai scoatem la capăt”, s-a plâns antrenorul Științei, Florin Grapă, înaintea meciului retur cu CSO Voluntari 2005 programat astăzi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, în prima fază a Cupei României. După ce la meciul tur, câștigat de Voluntari cu 3-0, Grapă a improvizat un sistem 4-2 pentru a acoperi absențele lui Faleș și Lupa, azi, l,a jocul retur, va trebui să amestece din nou cărțile (și așa puține), mizând, probabil, pe Carmen Bordea (17 ani) ca centru, alături de Georgiana Faleș și pe Karina Gorbe ca „fals”. Voluntariul vine la Bacău după victoria surprinzătoare cu 3-2 din ultima de etapă de campionat, contra campioanei CSM Târgoviște și va avea nevoie de un singur set luat Științei pentru a se califica în faza următoare a Cupei. Știința, în schimb, chiar și în condițiile absenței lui Dițu, speră să repete figura frumoasă din meciul direct de campionat, pierdut cu 3-2 la Voluntari și în care a condus cu 2-1 la seturi înainte de a pierde parțialul al patrulea cu 29-27. „Vreau să jucăm bine. E tot ce îmi pot propune într-o confruntare în care Voluntariul are prima șansă la calificare”, a spus Grapă. După jocul de azi, cu CSO Voluntari în Cupă, studentele se vor deplasa la Lugoj, unde sâmbătă, de la ora 18.30, vor întâlni formația gazdă în etapa a șasea a Diviziei A1.

 

Fotbal/ Liga a IV-a: Gârleniul pierde acasă, Sportul Onești câștigă în deplasare

Rezultate opuse pentru liderele cele două serii ale Ligii a IV-a la fotbal. Weekend-ul trecut, în etapa a zecea, fruntașa Seriei 1, Voința Gârleni a fost învinsă acasă cu 2-1 de Siretu Săucești, în timp ce în seria rezervată echipelor de pe Valea Trotușului, Sportul Onești și-a continuat marșul triumfal, adjudecându-și a zecea victorie consecutivă: 3-1 pe terenul vice-liderei CSM Moinești. De notat că Rapid Bacău a rămas singura echipă fără punct luat în acest sezon, după ce sâmbătă, Măgura Târgu-Ocna a remizat acasă, 2-2, cu vecina de clasament Viitorul Căiuți.

Seria 1

Rezultatele etapei a zecea: AS Filipești- FC Dinamo Bacău 2 5-0, AS Negri- Unirea Bacău 0-1, CS Faraoani- Gauss Bacău 1-0, Voința Gârleni- Siretu Săucești 1-2, Viitorul Berești-Tazlău- Flamura Roșie Sascut 1-5, Viitorul Nicolae Bălcescu- AS Rapid Bacău 4-1.

Clasament

1 Voința Gârleni                10      8        0        2        40-11 24p.

2 Unirea Bacău                 9        7        0        2        27-11 21p.

3 Siretu Săucești               10      6        1        3        22-12 19p.

4 AS Filipești                    8        6        0        2        27-13 18p.

5 Viitorul N. Bălcescu        9        6        0        3        22-13 18p.

6 Gauss Bacău                  9        5        0        4        22-27 15p.

7 CS Faraoani                   9        4        2        3        17-20 14p.

8 Fl. Roșie Sascut              10      4        1        5        33-25 13p.

9 FC Dinamo Bacău 2        10      3        1        6        22-31 10p.

10 AS Negri                     9        2        3        4        17-21 9p.

11 Viitorul Berești Tazlău   9        1        0        8        11-47 3p.

12 Rapid Bacău                 10      0        0        10      7-36   0p.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 13 noiembrie, ora 11.00: Gauss Bacău- AS Negri (teren Valea Mare, Faroani). Ora 14.00: Unirea Bacău- AS Filipești (teren Răcăciuni), Flamura Roșie Sascut- Voința Gârleni. Duminică, 14 noiembrie, ora 11.00: Siretu Săucești- CS Faraoani, Rapid Bacău- Viitorul Berești- Tazlău (teren Răcăciuni). Ora 14.00: FC Dinamo Bacău 2- Viitorul Nicolae Bălcescu (teren „Lucrețiu Avram”, Bacău).

 

Seria 2

Rezultatele etapei a zecea: CSM Moinești- Sportul Onești 1-3, UZU Dărmănești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești 2-4, Măgura Târgu-Ocna- Viitorul Căiuți 2-2, Bradul Mânăstirea Cașin- Voința Brătești 3-5, AS Măgura Cașin- AS Bârsănești 3-0, Vulturul Măgirești- Viitorul Urechești 1-3.

Clasament

1 Sportul Onești                         10      10      0        0        55-3   30p.

2 CSM Moinești                          10      8        1        1        49-13 25p.

3 Viitorul Curița/ CSȘ Onești        10      8        0        2        52-7   24p.

4 AS Măgura Cașin                     10      7        1        2        29-11 22p.

5 UZU Dărmănești                      10      6        0        4        26-24 18p.

6 AS Bârsănești                          10      4        2        4        27-20 14p.

7 Voința Brătești                         9        4        1        4        22-28 13p.

8 Viitorul Urechești                     10      3        1        6        12-30 10p.

9 Bradul Mânăstirea Cașin            10      2        0        8        18-33 6p.

10 Vulturul Măgirești                   10      2        0        8        13-41 6p.

11 Viitorul Căiuți                        10      1        1        8        11-45 4p.

12 Măgura Târgu-Ocna               9        0        1        8        5-64   1p.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 13 noiembrie, ora 14.00: Viitorul Curița/ CSȘ Onești (teren „Energia”, Onești), Sportul Onești- AS Măgura Cașin (teren „CSM”, Onești). Duminică, 14 noimbrie, ora 11.00:  Viitorul Căiuți- UZU Dărmănești, Viitorul Urechești- Măgura Târgu-Ocna, Voința Brătești- Vulturul Măgirești, AS Bârsănești- Bradul Mânăstirea Cașin.

 

Explicațiile psihologului: 10 Efecte ale pandemiei în interiorul omului

Frica generată prin toate mijloacele de comunicare, tradiționale sau moderne, ajunge, poate de cele mai multe ori fără să vrea acest lucru, la fiecare receptor, iar acesta se conectează instant, fără prevenirea viitorului său sacru, la vibrațiile, cuvintele, manifestările și experiențele trăite de cei care le emit.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, aceste lucruri pe care o minte neatentă le-ar numi purtări de grijă ale societății pentru mine, nu sunt altceva decât, la o analiză atentă, măsuri de îngrijire pentru naivitatea, obediența și sedarea celui care urmărește frecvent ce mai zic știrile sau cuvintele altora despre pandemie.

“Acest segment social al spectatorilor acestui teatru nu face decât să ignore aspectele științei antice care se numea în trecut: implementare de idei subliminale în mintea altuia ca și cum ar fi ale lui. Acum, pentru că metoda actuală de informare este orientată, prin repetiție, spre crearea unei realități dorite de cei care o promovează, resursele omului rămân în așteptare până când repetiția s-a instalat în automatismele și obiceiurile sale. Acestea devin astfel luate în calcul, fără critica, analiza sau judecata omului. Această tranchilizare cu sedative informaționale este înecarea oricărei șanse de a ajunge sănătos la mal, adică de a scăpa din infernul apelor adânci. Orice om cu ­¨toate țiglele pe cas㨠sau un om de la țară fără carte, care încă nu a încasat sutele de știri pandemice, ar mai fi o șansă de instrucție pentru colectivul său. Dar cum acesta, probabil, este îmbibat cu toate bârfele vecinilor săi, nici el nu mai are șanse să expună adevărul, obiectiv”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că verificarea știrilor pandemice este măsurată prin viu grai și de teroarea promovată din rândurile cunoscuților, iar pe acest fond omul devine labil emoțional și ajunge să cultive în el capacitatea de a crede tot ce zboară, fără să aibă vreun habar să facă vreun efort să afle cu adevărat de ce, prin ce și cum a murit aproapele lui de acest malefic virus.

Astfel, psihologul Alexandru Pleșea ne prezintă 10 efecte ale pandemiei asupra psihicului nostru, nu doar pe termen scurt sau mediu, ci și pe termen lung:

 

  1. Diagnosticul este mai dur decât realitatea faptică a unei boli – de ce? Pentru simplul fapt al acceptării sale de om, de la cineva superior și autoritar: doctor.
  2. Pandemia cu cât mai mult este promovată prin repetiție, cu atât mai mult prinde putere și este acceptată în mintea celui care a repetat informația.
  3. Labilitatea emoțională este determinată de distanțarea socială – de ce? Prin frica instalată că altul ar putea avea sau genera vreo problemă.
  4. Frica destabilizează și descurajează cea mai rafinată și puternică energie din om, capabilă de creație fizică: sexualitatea.
  5. Distanțarea celor vaccinați de cei nevaccinați, ca măsură de inventare a unui nou și neproductiv tip de judecată și neiubire între semeni.
  6. Cu cât sunt mai crude dramele pandemice promovate care vând rating, cu atât mai puține soluții crezute de cei care au verificat.
  7. Timpul petrecut pe Social Media – instrument de pierdere a autorității și integrității interioare, pentru că ajunge comparația să energizeze trăsăturile interne.
  8. Ne scriem mai des, ne vedem mai rar: lipsă de percepții, lipsă de hrană pentru simțuri, drumul anevoios și sigur spre solitudine și tristețe.
  9. Joburile online din Occident – care produc spațiu pentru lumea a treia (Africa și Orientul estic) să intre în funcțiune la munca brută occidentală, fapt care afectează sănătatea fizică a celor care stau doar la laptop din lumea occidentală.
  10. Evitarea oricărui mijloc de comunicare informațional face spațiul intern plin de bucurie, fericire, recunoștință, ușurință, plănuire, organizare, logică și creativitate – iar toate acestea creează tunelul de siguranță prin care omul poate trece dintr-un punct în altul, ieșirea din pandemie, cu un sistem imunitar puternic, curaj dobândit și stabilirea unui scop care să-l țină pe om activ și alert.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

 

 

Au încercat să scape de datorii radiind societatea

    La data de 10.05.2010 o societate comercială ar fi încheiat contract de închiriere cu Primăria Comunei Prăjești ce ar fi avut ca obiect o suprafață de teren de 86.000 mp aflată pe raza comunei în care operatorul economic avea calitatea de beneficiar, pe o perioadă de 15 ani și ar fi trebuit să achite anual o chirie în cuantum de 8000 de euro.

    Conform cercetărilor, reprezentanții societății comerciale, respectiv doi bărbați, ambii de 61 de ani, nu ar fi achitat integral contravaloarea chiriei din anul 2010 și până în anul 2016, ci doar o parte din această chirie, respectiv cea aferentă perioadei cuprinse între 2011-2012, debitul datorat către primărie fiind de 40.000 euro.

    Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au stabilit că, cei doi, în calitate de reprezentanți ai societății în cauză, deși ar fi cunoștință de sentința civilă prin care instanța îi obliga la plata sumei de 24.000 de euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 2015-2017, aceștia ar fi prejudiciat bugetul local al comunei Prăjești prin scoaterea bunurilor imobile din proprietatea persoanei juridice și trecerea acestora în patrimoniile persoanelor fizice, în scopul radierii firmei.

    Bănuiții au fost cercetați pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât ar fi determinat contabilul societății comerciale, prin nepunerea la dispoziția acestuia a înscrisurilor care să ateste creanța datorată către Primăria Prăjești, să întocmească în fals și în necunoștință de cauză, bilanțul de lichidare care ar fi atestat în mod nereal soldul zero al datoriilor societății, bilanț în baza căruia s-ar fi obținut, ulterior, radierea societății.

    Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au înaintat dosarul penal unității de parchet cu propunere de trimitere în judecată.

     

    A pus în vânzare articole de îmbrăcăminte contrafăcute

      În urma unui control economic efectuat de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a constatat faptul că la punctul de lucru al unei societăți comerciale din mun. Bacău, erau expuse spre comercializare un număr de 25 de articole de îmbrăcăminte pentru copii purtând însemnele unor mărci protejate.

      Bunurile în cauză au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, pentru stabilirea calității acestora și pentru determinarea eventualului prejudiciu cauzat titularilor drepturilor de proprietate industrială.

      Din cercetări, polițiștii au stabilit că, o femeie de 40 de ani, din Bacău, ar fi oferit spre vânzare articolele de îmbrăcăminte pentru copii, produse ce s-au dovedit a fi contrafăcute, aspect confirmat de mandatarii autorizați pe teritoriul României ai titularilor mărcilor respective.

      Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet cu propunere de trimitere în judecată.

       

      Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârșirea, fără drept, a faptei de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

      Realitatea se schimbă când conduci băut

        Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial.

        La data de 08 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliţie Răchitoasa, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza localității un autobuz, condus de către un bărbat de 48 de ani ce transporta elevi de pe raza comunelor Coloneşti şi Răchitoasa.
        În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 0,94 mg/L alcool pur în aerul expirat.
        Bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulaţie.
        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

        La aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti au depistat în trafic, un bărbat de 65 de ani, din comuna Caşin care conducea un autoturism pe strada George Călinescu din localitate.
        Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
        S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice

        În jurul orei 22:00, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant delict, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comună, în timp ce se afla la volan, sub influenţa alcoolului, fapt stabilit ca urmare a testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Conducătorul auto a fost condus spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Faţă de cele constatate, polițiștii au luat măsura reţinerii permisului de conducere, fiind eliberată dovadă fără drept de circulaţie şi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

        Se prelungește devierea circulației pe strada Frunzei

        Pay attention to details. Selectife focus of pencil in hands of professional psychotherapist holding it and making notes while talkign with his client

        Perioada privind devierea circulației de pe zona străzii Frunzei, delimitată de numerele poștale 2 (intrare din strada Calea Moldovei) și 58, se prelungește până la data de 19.11.2021, având în vedere complexitatea lucrărilor de cuplare a conductei proiectate la rețeaua de alimentare cu apă a municipiului Bacău și execuția căminului de racord, lucrări care fac parte din proiectul Rezerva de apă a Municipiului Bacău.

        Se propune ca variantă ocolitoare de trafic porțiunea din strada Frunzei delimitată de numerele poștale 58 și 16A.         

        Antreprenorul general – SC Branpis SRL Bacău va lua toate măsurile ce se impun pentru fluidizarea  traficului  rutier  din  zonă, cu ajutorul reprezentanților Politiei Locale, prin instalarea mijloacelor  de  semnalizare  rutieră  pentru  siguranța  pietonilor, autovehiculelor  și  lucrătorilor.

        Lucrările mai sus menționate sunt avizate de instituțiile competente.

        Tumoră malignă (carcinom scuamocelular), extirpată cu succes la Spitalul Arcadia

        Dr Dragoș Chichirău

        Un bărbat în vârstă de 79 ani din Vaslui, cu afecțiuni multiple cardiovasculare și boala Alzheimer, a fost operat pentru un carcinom scuamocelular în urmă cu 12 ani la nivelul feței, iar în urmă cu 2 ani, tot pentru un carcinom scuamocelular la nivelul antebrațului stâng.

        Carcinomul bazocelular și carcinomul scuamocelular sunt două dintre cele trei tipuri de cancer de piele, al treilea fiind melanomul. Aceste tipuri de carcinoame, descoperite timpuriu, sunt tratabile, rata de vindecare fiind de peste 90%. Carcinomul scuamocelular este mai rar decât cel bazocelular și afectează zonele cele mai expuse soarelui – fața, urechile, gâtul, buzele sau brațele. La nivelul pielii pot apărea nodulii sau pete roșii, ulcerații, pete roșii cu crustă.

        Cauzele acestui tip de cancer sunt expunerea prelungită, fără protecție, la soare, leziunile la nivelul pielii, infecțiile cronice și inflamațiile. Și ereditatea este un factor care poate fi luat în considerare.

        Pacientul s-a prezentat la Spitalul Arcadia, la medicul chirurg, cu o deformare importantă în treimea inferioară, față internă, braț stâng. Un IRM cu substanță de contrast, realizat în Arcadia – Spitale și Centre Medicale, a evidențiat o formațiune tumorală expansivă, de părți moi, voluminoasă, fără a putea preciza alte caracteristici.

        Sub anestezie generală s-a intervenit chirurgical. Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Dragoș Chichirău, medic specialist Chirurgie generală și Dr. Mihaela – Mădălina Gavrilescu, medic specialist Chirurgie Generală. Intervenția a constat în excizia unei formațiuni cu dimensiune de aproximativ 9 cm, friabilă, cu sacrificiul parțial de mușchi ai brațului, cu conservarea completă a elementelor vasculare și nervoase ale brațului. Practic, tumora îngloba aceste elemente, iar dificultatea cazului a constat în separarea ei de structurile vasculo-nervoase.

        Rezultatul anatomopatologic a descris o metastază de carcinom scuoamocelular, o tumoră malignă.

        În consecință, s-a decis efectuarea unui examen CT toraco-abdomino-pelvin, fără decelarea de metastaze la organele importante, dar cu multiple adenopatii intraabdominale și mediastinale.

        Având în vedere diagnosticul, precum și posibilitatea de recidivare a acestui tip de cancer, pacientul a fost îndrumat către medicul oncolog.

        Spitalul Arcadia este cel mai mare spital privat din Nord-Estul României, cu o activitate de excepție în peste 20 de specialități chirurgicale și reunește o echipă medicală cu experiență internațională, care oferă soluții moderne de tratament chirurgical minim-invaziv atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sistemul integrat de servicii medicale pe care este fondată rețeaua medicală Arcadia reprezintă premisele diagnosticării corecte și tratamentului complet și personalizat, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

        www.arcadiamedical.ro

        Pensii mai mari, de la 1 ianuarie 2022

          Pensionarii vor avea parte de un venit mai mare începând cu luna ianuarie 2022, dar creșterea nu va fi cea prevăzută de Legea 127/2019. Referitor la suma de bani pe care o vor primi în plus pensionarii, Raluca Turcan, ministrul Muncii a declarat recent că de la 1 ianuarie 2022, valoarea punctului de pensie va fi indexată cu minimum 6 la sută. Ulterior a afirmat că se fac simulări și că în intenția Guvernului României este ca pensiile să fie majorate cu până la 12 la sută.

          La rândul ei, conducerea PSD pune, printre condițiile de a forma coaliția de guvernare, creșterea pensiilor cu 11 la sută la 1 decembrie 2021 și a indemnizației sociale, de la 800 lei la 1.000 lei. Deocamdată, însă, este certă creșterea cu 6 la sută, adică valoarea punctului de pensie să fie mai mare cu 86 lei, respectiv să urce de la 1.442 lei la 1.528 lei. Amintim că Legea 127/2019 prevede că la 1 septembrie 2020, punctul de pensie ar fi trebuit să crească la 1.775 lei, iar la 1 septembrie 2021, la 1.875 lei. Anul trecut, însă, a fost majorat cu doar 14 la sută, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, iar în 2021 a rămas la această valoare. Dar guvernul actual a declarat categoric că nu va pune în aplicare Legea 127/2019 și că în continuare va ține cont de Legea 263/2010.

          Aceasta prevede că ”valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100 la sută din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50 la sută din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”. Așadar, măcar această prevedere ar fi trebuit aplicată și la 1 ianuarie 2021, dar nu s-a întâmplat acest lucru. În județul Bacău, înghețarea valorii punctului de pensie a afectat circa 150.000 persoane, acesta fiind numărul total al pensionarilor. Dintre aceștia, aproximativ 32.000 primesc indemnizație socială (așa-zisa pensie minimă), adică 800 lei.

          Între vechi și nou: Autogara

          Primele autobuze care plecau în județ, la începutul anilor 1950, parcau lângă gară. Există și acum în apropierea gării o stație de microbuze, care deservesc călătorii pentru distanțe mai lungi. În 1946 a avut loc naționalizarea transportului auto interurban. Așa a luat ființă Regia Autonomă a Transportului cu Autovehicule. RATA cum aveam să denumim autobuzele după cum erau înscripționate. Ministru al transporturilor era pe atuncii Gheorghe Ghorghiu Dej, viitorul lider comunist din perioada 1948 – 1965.

          R.A.T.A.

          Zona virană din apropierea Peței Centrale a devenit parcare pentru autobuze, după ce Autogara s-a mutat în fața bisericii Sf. Neculai. Cum Planul de urbanism aprobat în 1975, prevedea construirea aici a viitorului Hotel Moldova, s-a ridicat o nouă locație la încrucișarea Străzii Mioriței cu Vadu Bistriței, Podul de la Șerbănești și Școala de Meserii a Liceului Nr. 5, unde funcționează și astăzi. Accesul navetiștilor, muncitori și elevi, a devenit mai ușor și la autobuzele care asigurau transportul urban, spre liceele și fabricile din suburbiile orșului.

          Cconstrucția nouă era ridicată pe un nivel, dotată cu o sală de așteptare modernă, cu case de bilete de o parte și de alta a celor două intrări. Clădirea pentru birouri, alăturată, pe 5 nivele, avea să fie ridicată după câțiva ani. Mai târziu, Regia s-a transformat în I.R.T.A.(Întreprinderea Regională de Transporturi Auto) apoi mai simplu, în I.T.A.

          De la „ZIS”150 la „Roman”112

          Începând din 1975, parcul de autobuze a început să se mărească. Vechile „ZIS” 150, „Ikarus”55, „TV”20 au fost înlocute de „Roman 111 și 112, și Dac 112 și 117, cu 2 uși, pentru transportul interurban. Acum, datorită reducerii numărului de călători, au devenit mai rentabile microbuzele întreprinzătorilor particulari.
          La intrarea de sus, în Autogară, s-a amenajat un spațiu pentru un număr de 10 taxiuri.

          Școala de Meserii, ajunsă în paragină după un incendiu, devalizată de tot ce presupunea materiale de construcții, a dispărut definitiv de pe fața pământului. Un proiect mai vechi al municipalității, conceput pe baza unui studiu de trafic, presupunea transformarea aestui spațiu într-o parcare, pentru a fluidiza circulația în zona respectivă. S-au dus tratative, la nivel administrativ, pentru a se transfera acest teren aflat în proprietatea Ministerului Educației Naționale, către municipalitatea băcăuană.

          Omagiu la mormântul eroului băcăuan de la Rahova

          Maiorul Constantin Ene, erou băcăuan în Războiul de Independență, a fost comemorat luni, 8 noiembrie, la o zi după ce s-au împlinit 144 de ani de când a căzut în luptele de la Rahova. Evenimentul a avut loc la mormântul eroului din Cimitirul Central („Eternitatea”) din Bacău, în prezența unui grup de militari ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), care poartă numele maiorului Constantin Ene, și a reprezentanților Filialei județene Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor.

          La mormânt, preotul Mihai Beicu, parohul bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” situată în apropierea IJSU Bacău, a oficiat o slujbă de pomenire, în prezența maiorului Ionuț Hîncu și a căpitanului Adrian Cozma. La slujba de pomenire au venit și Dănuț Voicu, președinte al Filialei „Colonel Corneliu Chirieș” a ANCE „Regina Maria”, și prim-vicepreședintele filialei, Cristinel Aioanei.
          Personalitatea eroului și contribuția sa în luptele din Războiul de Independență au fost evocate de Dănuț Voicu.

          La finalul evenimentului de luni, la mormântul eroului militarii IJSU Bacău și reprezentanții Filialei Cultul Eroilor au depus coroane de flori.

          Maiorul Constantin Ene a condus, în ziua de 7 noiembrie 1877, primul eșalon de atac pentru cucerirea cetății Rahova și a căzut în luptă. Ultima sa dorință a fost să fie înmormântat în Bacău, orașul unde s-a născut pe 20 decembrie 1837 și unde se afla și familia sa. A fost înmormântat, provizoriu, la Ghigen (un sat de lângă Rahova), dar a fost adus în Bacău și reînhumat, cu onoruri militare, pe 17 noiembrie 1877, în Cimitirul Central.

          „Bravul maior Ene – scria comandantul Armatei Române într-o scrisoare adresată soției eroului – a murit moarte de erou în strălucita luptă dinaintea Rahovei. Patria a pierdut întrânsul un nobil fiu, armata […] un ofițer viteaz și distins”. Alexandru Odobescu îl numea „eroul băcăuan”, dar a fost evocat și de George Coșbuc. În anul 1907 unei vedete torpiloare i s-a dat numele eroului, iar în 1915 i s-a ridicat un bust în București. Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Războiului de Independență au fost dezvelite busturi și în Bacău și la Giurgiu. Iar în Bacău și în București câte o stradă poartă numele maiorului erou. În Bacău, în Parcul Trandafirilor, din centrul orașului, se află și un bust al eroului, realizat de sculptorul Vasile Năstăsescu.

          „Curba” de la guvernare

          Viața e complicată. Când crezi că e simplu, de fiecare dată, cineva se găsește s-o complice rău. Bunăoară, politicienii de carton pe care îi tot avem, de ceva timp, prin fruntea țării. Cu gândul departe de nevoile plebei, bărbații agățați cu disperare de frâiele României, acompaniați de câte o muierușcă îmbrăcată ciudat (care, pesemne, n-a intrat în gura Danei Budeanu, încă), insistă să manevreze, cu amatorism, butoanele.

          Deși, dacă ne amintim, prin toamna trecută, partidul „boss-lui” de la Cotroceni ajunsese pe locul doi, la algerile parlamentare. Dar, cum ziceam, viața e complicată și, nu se întâmplă ca, mereu, cine e cel mai bun să ajungă pe scaunul câștigătorului. Cert e că, după un an de-a dreptul dezastruos, în care au lătrat continuu la adresa social-democraților (ajutați sistematic de serviciile mereu cu interese obscure și de patronii de trusturi media care au creat tensiune socială și mai ales confuzie în rândul electorilor), la orizont se întrevede o alianță de neînchipuit, mai acu’ anu’.

          După ce au încercat cu degetul ciorba fierbinte, căutând la foștii aliați (deghizați în patrioți care vor să salveze România) gustul perfect al guvernării liniștite, dacă se poate fără curioși și prea mulți băgători de seamă, „băeții” imaturi (cu biografii ascunse, pline de mondenități dubioase, în dauna isprăvilor mai consistente) își invită la manetă potențialii colegi de guvernare, până mai ieri „ciuma roșie”, vinovată de tot răul din țară, ținând strâns în mâini cuțitul cu lamă lată din care să taie felii consistente pentru sine și pentru minoritățile de care, se pare, nu vom mai scăpa vreodată.

          Loviți de hemoragie internă (zeci de dezertori urmându-și fostul lider mazilit de premierul demis), amatorii de la guvernare par dispuși să facă pact și cu diavolul, cum spune vorba, invitându-l într-un joc murdar, periculos, menit să dezbine plebea și așa dezorientată de culorile de pe eșichier. Ciudat e că într-o amnezie totală, Wuhannis și compania au uitat de toate înjurăturile gen „Puie MSD”, premierul demis trecând de la „nu luăm prizonieri” la „vom împărți mwia cu psd”. Se demonstrează astfel, încă o dată, că politica e o … „curbă”, perversă și periculoasă pe care, dacă ai apucat să calci, riști să rămâi „decentrat” pe viață. Măcar de-ar fi cotitura care să ducă țara pe drumul centrat, cel bun!

          S-a semnat contractul pentru Cinema Orizont. Proiectul a fost demarat de fosta administrație

            Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul Municipiului Bacău, a semnat contractul de execuție pentru obiectivul de investiții ”Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor Hub pentru tineret – cinema Orizont”, a cărui valoare este de 10.623.802,73 lei făra TVA. (aprox 2.150.000 euro). Fostul cinematograf va deveni un incubator de afaceri pentru tinerii antreprenori.

            Proiectul propune remodelarea fostei săli de spectacole într-un hub de tineret cu păstrarea proiecțiilor cinematografice într-una din săli, spații pentru workshopuri, expoziții, ateliere, prezentări, o cafenea publică cu grădină la etaj și spații de lucru ce urmează să fie puse la dispoziție tinerilor intreprinzători care activează în Bacău.

            Contractul de finanţare ȋntre UAT Municipiul Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est a fost semnat în urmă cu doi ani. Consiliul Local al municipiului Bacău a aprobat, în luna mai 2018, transformarea cinematografului Orizont într-un incubator de afaceri pentru tineri.

            „Spațiul de desfășurare al activității de incubare va fi astfel reabilitat și transformat încât să poată asigura toate condițiile optime de dezvoltare a antreprenorilor și firmelor ce vor fi găzduite”, a declarat atunci primarul Cosmin Necula.

            Ultrascurte

            * Presa miluită ne sugerează că e social acceptabil ca „antivaccinistii” să fie agresați. Trecem peste faptul că ăla nu era „anti”, ba chiar era vaccinat. Contează că o tanti „de bine” a „avut curaj” să lovească unul fără mască. Nu știu ce se clocește prin laboratoare și prin subterane, dar dacă vor continua în ritmul ăsta, mulți și-o vor lua cu grație. Pentru că orice acțiune are propria sa reacțiune.

            * „Bacăul […] nu este un oraș turistic, nu mai este nici măcar un oraș de tranzit după deschiderea centurii”, afirmă Asociația Horeca Bacău. Bă, băieți, când vă spuneam, acum câțiva ani, că centura va avea efect economic masiv asupra serviciilor din oraș deoarece o să scadă enorm încasările din cauza că ăia aflați în tranzit nu vor mai opri, ziceați că-s nebun…

            * Din inteligența Guvernului: Comuna Vultureni, rată de incidența la 2 săptămâni e de 0,53 la mie. La cei sub 2000 de locuitori înseamnă că în ultimele 2 săptămâni au fost maxim 2 bolnavi în comună. Dar școala va începe online pentru că nu-s profesorii suficient de vaccinați.

            * Dacă acum vreo 20 de ani îndrăznea un organ al statului sau un reprezentant al Puterii să spună cetățenilor să se informeze numai din surse oficiale, își lua rapid una în freza și era „demisionat” imediat, fie că voia, fie că nu. Într-o țară în care un ziar avea ca slogan „Siguranța cetățeanului mai presus decât siguranța statului”, a cere populației să creadă orbește ceea ce-i spune guvernul era de neconceput. Era, dealtfel, o axiomă: Guvernul te minte. Iar rolul jurnalistului era, între altele, să descopere ce se ascunde în spatele comunicatului oficial al Puterii. Astăzi, însă, cetățeanul mediu a fost bine dresat să creadă doar ceea ce-i spun autoritățile, sursele oficiale, adică. Cum ar veni, Guvernul nu minte niciodată. Nici măcar când ascunde morții ca să facă alegeri…

            * Deci una din neregulile descoperite de cerberii ANPC la magazinele Cora era că borcanele cu castraveți în oțet nu aveau trecute la ingrediente oțetul ci acidul acetic… Băi, se poate. La ce harababură e în învățământ de vreo două decenii, explicația asta ține la tefeliștii care habar n-au că denumirea științifică a oțetului e „acid acetic”.

            * -Domnule Dionisie, v-am chemat să ne sfătuiți cum să procedăm într-un caz încurcat. Trebuie să găsim o femeie care a furat portofelul unui bătrân. Avem poza ei de pe o cameră de supraveghere, dar nu știm cum o cheamă, de unde este…
            -Și vreți să apelați la public să vă spună…
            -Da, ziceam să publicăm poza și niște informațîi despre caz, poate se sesizează cineva…
            -Ideea e bună, dar mai trebuie cizelată. Publicați poza dar schimbați povestea. Spuneți că femeia a salvat viața unui bătrân care era să cadă sub roțile unui autobuz. Un om bogat a auzit de caz și a decis să o recompenseze cu o mașină nou-nouță pe femeie dar nu îi știe numele și cine o cunoaște să sune la…
            -Credeți că o să meargă?
            -Absolut! N-am văzut până acum român care să nu vrea să facă așa o faptă bună total dezinteresat. Și pe urmă să poată să-i spună toată viață, zi de zi, ceas de ceas: „vezi, dacă nu eram eu să-l anunț că tu ești”…

            Georgeta Măriuț, temerara de la Traian, pornită să schimbe mentalități, urnind comunitatea

             

            O tânără din zona Iașilor, asimilată, ușor-ușor, de comunitatea din Traian, și-a însușit dificila misiune de a fasona caractere, inițiind proiecte îndrăznețe, menite să dezvolte zona, cu scopul nobil de a face cunoscut satul și valorile neștiute din spatele scândurilor de gard. Mărturisesc, inițial, am aflat despre un eveniment, denumit „Descoperă pădurile Traianului – Traian Trail”, derulat prin vară. O acțiune care a avut ca subiect central promovarea acestor ținuturi, a pădurilor de aici, dar și a potențialului uman, economic, turistic. M-au fascinat imaginile cu sportivii, mulți dintre ei „de ocazie”, care au ales să petreacă o zi alergând prin sălbăticia ce mărginește comuna, pe o vreme potrivnică, înnămoliți și uzi până la piele de ploaia care nu mai contenea să cadă, dar, în final, cu toții declarați fericiți că au mai bifat o acțiune reușită, în sânul naturii, cunoscând oameni … unici, în felul lor, locuri, obiceiuri. Aș zice, oameni și locuri … de poveste.

            Ieșeancă „naturalizată în Bacău

            Mi-a stârnit curiozitatea tocmai dorința nestăpânită de a-l cunoaște pe omul omul care s-a arătat atât de vrăjit de pădurile Traianului, încât a fost dispus să se înhame la un proiect de anvergură care, puțini știu, implică multe, enorm de multe, invizibile din „afară”. Așa am ajuns să o cunosc pe Georgeta Măriuț, o tânără venită, atenție!, tocmai din Bălțați, o comună din județul Iași (situată cam pe la mijlocul distanței dintre Târgu Frumos și Podu Iloaiei). O femeie tânără, dar cu un caracter dârz, extrem de determinată, care, aveam să aflu, a dovedit că poate urni comunități, prin proiecte, aș zice, unice, cutezătoare, pe care nimeni altul, până atunci, n-a avut inspirația și nici energia de a le pune măcar pe hârtie. A ajuns să trăiască la Traian, acum vreo trei ani, în urma căsătoriei cu un „nepot al satului”, bunicii soțului fiind din zonă. Cosmetician, la început, școlită, ulterior, în marketing și afaceri internaționale, Georgeta Măriuț este mamă a doi copii, comprimându-și timpul în cele trei slujbe pe care le-a acumulat, dar și în alte proiecte sociale, sportive și de altă natură.

            „Traian Trail”, proiectul destinat descoperirii pădurilor din zonă

            Georgeta se antrena, inițial, prin pădurile Traianului, ajungând să concureze la „Crosul școlilor”, în iunie 2018, apoi la „Iași în Trail”, în aprilie 2019, probabil, cea mai „verde” competiție de alergat din țară, organizată în zona pădurii Bârnova, și la „Valea Budului Trail”, un proiect local oprit, din păcate, de pandemie … Abia, prin vară, la aici, a avut loc prima ediție (sper să nu fie ultima) a competiției de alergat „Traian Trail”, eveniment care, din păcate, a trecut neobservat printre băcăuani. Dar care, măcar, a reușit să anime întreaga comunitate, dacă socotim că, pe lângă sutele de participanți, veniți din întreaga țară, s-au înscris și mulți localnici, de toate vârstele, chiar și copii de-o șchioapă, mulți din familii modeste. Un proiect care, cumva, îmi amintea, evident păstrând proporțiile, de „Tăşuleasa Social”, a fraților Alin și Tiberiu Uşeriu. Cert e că alături de sportivi locali mai cunoscuți, cum ar fi atleții Andreea Alina Pișcu, Alina Lungu sau Mihai Cochior, Paul Severin, Alex Țurlea, Alex Slăvoiu ș.a., au participat și oameni simpli, cu diverse profesii și vârste, unele apropiate sau trecute, cu mult, de limita … pensionării. Un proiect destinat promovării zonei, dar și dezvoltării acesteia din punct de vedere turistic, economic și social, implicând comunitatea în descoperirea naturii, a sportului și a spiritului civic. O misiune grea, complexă, gândită și pusă în practică de Georgeta, aproape de una singură, ea fiind implicată peste tot, în organizarea competiției, fără niciun sprijin venit din partea altei persoane. De reținut, totuși, că inițiativa tinerei noastre interlocutoare a fost susținută, în proporții și maniere diferite, de asociația ACS AtletIS din Iași, prin cei doi temerari promotori ai mișcării în aer liber – Cătălin Damian și Daniel Halapciuc, de autoritățile locale, Ocolul Silvic Traian, o pensiune din localitate și de alți câțiva întreprinzători locali. Am început proiectul fără niciun ban și … de nicăieri. Ideea s-a născut, cumva, din dorința de autodepășire. M-am apucat de alergat, în urmă cu 5 ani, din anumite probleme medicale, dar, ulterior, am constatat că alergatul nu poate decât să facă bine organismului, schimbându-mi total viața, inclusiv modul de a gândi. Pentru că toate acestea au venit, cumva, «la pachet» cu mai multe evenimente din viața mea: pierderea tatălui, mutarea de la Iași în Bacău, nașterea celui de-al doilea copil…”,  își începe istorioara tânăra Georgeta Măriuț. Șamsa ei a fost că a primit sprijin pentru concretizarea ideii sale de la un alt admirabil susținător al naturii, inginerul silvic Gheorghe Savu, șeful Ocolului Silvic din Traian, aș crede, singurul care a învățat că pădurea, copacii fac oamenii mai buni. „Un personaj drag mie, care m-a ajutat enorm. Inițial, am fost la el cu frică, la îndemnul șefului meu. A fost, de altfel, prima persoană la care am fost să expun proiectul. Dacă ar fi avut cea mai mică reticență, poate că aș fi eșuat cu inițiativa mea. Or, calmul lui m-a ajutat foarte mult, inclusiv să mă temperez în exuberanța mea de a face lucruri. Cert e că am bătut împreună, pe jos și cu Jeep-ul, toate traseele din pădure, de vreo trei ori, până să stabilim exact pe unde se va alerga, să marcăm cu vopsea toate locurile etc”, mai aflăm de la tânăra întreprinzătoare.

             

            În spijinul gospodinelor și a micilor meșteșugari

            Fără a pretinde că a atins performanțe formidabile, Georgeta admite că sportul, mișcarea, în general, o ajută în toate „job-urile” pe care le are, înțelegând, totodată, că poate și trebuie să împărtășească și altora din experiența sa. Însă, prin proiectul său a urmărit nu doar să apropie oamenii mai mult de natură, ci să și facă știută peste tot comunitatea locală, valorile de aici, talentele neștiute ale localnicilor. „După terminarea studiilor, am zis să promovez zona, mergând foarte mult pe concepția comerțului evreiesc: «Să ne ajutăm unii pe alții, ca să ne meargă bine». Or, prin «Traian Trail», am zis să promovez pădurea, dar și oamenii locului, micii întreprinzători, alături de micii gospodari. Pentru că, aici, sunt atâtea femei care gătesc foarte bine, mai ales prăjituri și alte deserturi, sunt și mulți meseriași, de tot felul, care, din păcate, nu sunt valorificați. Deocamdată, nu toți au înțeles de ce a venit cineva de la Iași ca să facă lucruri în Traian. Lumea se gândește că un străin apare aici cu un interes personal sau altceva. Or, tocmai asta îmi doresc să schimb”, mai aflu de la temerara din Traian. Mărturisește că abiția sa este de a determina mămicile, mamele din sat să scoată capul dincolo de monotonia în care-și duc traiul zilnic, valorificându-și talentul de femei harnice și pricepute. Cum altfel decât ieșind mai des în comunitate și arătând lumii întregi virtuțile de neegalat ale femeii simple, de la țară.

            Pe cuvânt de cercetaș

            Odată ajunsă în Traian, tânăra Georgeta Măriuț, a început să se implice în programul „Masă caldă” prin care se ofereau preparate gătite bătrânilor și celor nevoiași, ocazie în care a avut privilegiul de ajuta „oameni în vârstă, minunați, cu istorie, pe care nu-i mai vede nimeni”. Interesant este că iubirea față de natură și de oameni s-a născut încă din copilărie, când, pe la 8 ani, a devenit membră în Scoutul catolic din Iași, mișcare adusă în biserica catolică de AGESCI, Associazione Guide e Scouts Cattolici Italiani. Momentul perfect, dar mai ales, instrumentul prin care se pot sculpta caracterele, reușind-se, astfel, formarea adultului și pregătirea sa pentru a intra în lupta vieții. „Preoții care aveau har și doreau să educe copiii ne-au ajutat să formăm anumite grupuri. La început, erau doar catolici, pe lângă biserică, e drept, ceva mai rudimentar organizați. Dar am trecut prin mai multe etape: «lupișorii» care, încă de la 8 ani erau învățați să socializeze, să se integreze în grup, apoi, după 11 ani, «temerarii» care deprindeau să se autogospodărească, învățând să prepare mâncare, să monteze un cort, iar în perioada adolescenței, «exploratorii», tânărul fiind pus să se descurce, cumva, în necunoscut și să se dezvolte personal. Practic, erai lăsat într-un loc total necunoscut, unde trebuia să îndeplinești niște misiuni și să te descurci pe cont propriu. Cert e că, odată ce depui promisiunea, ești cercetaș pe viață, jurământul cercetașilor fiind «Să lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o». De aceea, le recomand părinților să-i înscrie pe micuți la «cercetași», pentru că au ce învăța”, este îndemnul tinerei mămici, care, de altfel, și-a înscris fetița de 8 ani într-o astfel de organizație. La 16 ani, Georgeta ajunsese să fie reprezentanta cercetașilor pe toată zona Moldovei, păstorind peste 800 de membri. Stabilea, astfel, întâlniri lunare cu liderii lor, pentru a pregăti programul activităților. Vara, participau la taberele organizate de centrele locale ale cercetașilor, iar în sezonul rece, derulau tot felul de activități, mai mult în interiorul spațiilor. Totodată, cercetașii erau cei care se ocupau de organizarea evenimentului anual „Ziua tineretului”, din prima duminică a lunii mai, acțiune care atrăgea mii de participanți, și nu doar din  rândul mișcării „Scout”. Schimbarea în lume vine de la fiecare în parte, iar puterea exemplului personal este foarte importantă”, a ținut să puncteze, la final, tânăra ieșeancă, „aclimatizată” pe meleagurile băcăuane.

             

            Fotbal feminin/ Liga a II-a: Un punct în gheruțele „Pisicilor Roșii”

            În penultima etapă a returului, AFC Măgura 2012 Bacău a remizat, 1-1, la Odorheiu Secuiesc, în compania gazdelor de la Vasas Femina FC 2. Acum, băcăuancele țintesc prima victorie: duminică, acasă, în derby-ul suferinței cu Activ Slobozia

            Punct cu punct: așa se urcă în clasament. Deocamdată, divizionara B de fotbal feminin a Bacăului, AFC Măgura 2012 nu a adunat decât un punct… cu altul. Prin urmare, nu este de mirare că „Pisicile Roșii” ocupă ultimul loc în ierarhia Seriei 1 din Liga a II-a. Cel de-al doilea punct stagional, obținut duminică, în penultima etapă, la Odorheiu Secuiesc, contra celor de la Vasas Femina FC 2 poate fi însă… un punct de plecare. Cu atât mai mult cu cât la finalul acestei săptămâni, „Pisicile” vor primi vizita penultimei clasate, Activ Slobozia, cu care tocmai au făcut rocada mică în clasament. Normal ar fi să urmeze prima victorie a băcăuancelor. Și rocada mare! Echipa antrenată de Mihai Voicu merită să urce în clasament, mai ales prin ceea ce a arătat la Odorhei. Gazdele au deschis scorul în minutul 17, însă Andra Cernat a restabilit egalitatea la zece minute după pauză. Într-un meci pe contre, „Pisicile” puteau da lovitura la numeroasele ocazii avute, dar remiza este una valoroasă în condițiile în care și Vasas Femina 2 s-a izbit de forma bună a portăriței băcăuane Gabriela Tătaru.

            „Ar fi fost minunată o victorie, dar ne mulțumește și egalul. Fetele s-au dăruit și am covingerea că, jucând la fel, vom obține duminică, împotriva Sloboziei, în sfârșit și prima victorie”, a declarat antrenorul Mihai Voicu, care a utilizat următoarea formulă de echipă: Gabriela Tătaru- Alina Trefaș, Amalia Aldea, Lavinia Andrieș, Ștefana Fînaru, Alexandra Cojocaru (Narcisa Zadea), Maria Panțîru, Anca Pintilie, Denisa Nechita, Andra Cernat, Andreea Bujor (Daniela Matei).

            „Fetele au alergat foarte mult la Odorhei și ar fi fost păcat să nu obținem un rezultat favorabil. Acesta este un egal important, obținut contra unei echipe care a jucat cu cea mai bună garnitură. Punctul luat ne dă o gură de oxigen în perspectiva partidei cu Activ Slobozia pe care trebuie să o câștigăm”, a subliniat conducătorul AFC Măgura 2012 Bacău, Cătălin Cojocaru. „Am încredere că după primul egal în deplasare va veni și prima victorie. Ne dorim să încheiem turul cu un succes”, a adăugat directorul sportiv al „Pisicilor”, Iulian Răsloagă. De notat că după jocul de duminică, împotriva Sloboziei, din ultima etapă a turului de campionat, „Pisicile Roșii” vor mai disputa o partidă în 2021, dar în Cupa României, contra Romanului.

             

            Rezultatele complete ale etapei a opta din Seria 1: Activ Slobozia- CN Nicu Gane Fălticeni 2-0, Vulpițele Galbene Roman- Atletic Club Onix 2010 Râmnicu-Sărat 2-0, ACS Navobi Iași- AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1, ACS Vasas Femina FC 2 Odorgeiu Secuiesc- AFC Măgura 2012 Bacău 1-1.

             

            Clasament

            1 Csikszereda M. Ciuc        7        7        0        0        48-1   21p.

            2 ACS Navobi Iași   7        5        0        2        39-5   15p.

            3 Vulpițele Galbene 7        5        0        2        26-8   15p.

            4 Selena Constanța  7        4        0        3        36-7   12p.

            5 Atletic Club Onix  7        2        2        3        7-13   9p.

            6 Vasas Femina 2    7        2        1        4        8-15   7p.

            7 CN Nicu Gane      7        2        0        5        10-47 6p.

            8 Activ Slobozia      7        1        1        5        3-47   4p.

            9 Măgura 2012       7        0        2        5        3-37   2p.

             

            Programul etapei viitoare, ultima a turului (14 noiembrie, ora 11.00): Selena Constanța- Vsas Femina 2 (se joacă pe 14 noiembrie), Atletic Club Onix 2010- Navobi Iași, CN Nicu Gane- Vulpițele Galbene, Măgura 2012 Bacău- Activ Slobozia.

            Fotbal/ Liga a III-a: FC Dinamo Bacău, restanță la Râmnicu-Sărat

            În patru zile, FC Dinamo Bacău și CSM Râmnicu- Sărat se întâlnesc de două ori. De fiecare dată, în campionatul Ligii a III-a. Astăzi, la Râmnicu-Sărat, este programată restanța din etapa a treia, pentru ca sâmbătă, la Săucești, să se desfășoare jocul din runda cu numărul 12. Restanța de azi e una cu cântec.

            Și asta pentru că la data la care meciul fusese programat inițial, 10 septembrie, gazdele de la Râmnicu-Sărat nu au asigurat, în timpul regulamentar, 15 minute de la ora de start a jocului, asistență medicală. Concret, cel de-al doilea medic a ajuns la teren la 17 minute de la ora de start, fapt consemnat în raport de brigada de arbitri. Normal, partida ar fi trebuit să fie câștigată cu 3-0 la masa verde de dinamoviștii băcăuani. Numai că demersurile făcute la FRF de CSM Râmnicu-Sărat au avut câștig de cauză, comisiile de resort stabolind că meciul trebuie reprogramat.

            Interesant este însă că, având în vedere acest precedent, Comitetul Executiv al FRF a decis să modifice regulamentul pe durata pandemiei, prelungind la o durată de 30 de minute de la ora jocului timpul pe care clubul organizator îl are la dispoziție pentru a asigura asistență medicală. „În mod normal, noi trebuia să câștigăm acest la masa verde. Comisiile FRF au decis altceva, însă, din câte observ, ceva-ceva tot a ieșit, dovadă schimbarea regulamentului”, a declarat președintele FC Dinamo Bacău, Remus Pozînărea. Băcăuanii se prezintă la jocul de azi după prețiosul egal de la Ianca, însă gazdele vin și ei după o perioadă fastă, cu patru puncte în ultimele două partide.

            Clasament Seria 2

            1 SC Oțelul Galați    11      9        0        2        40-9   27p.

            2 CSM Focșani        11      8        2        1        28-8   26p.

            3 Sporting Liești      11      7        1        3        22-14 22p.

            4 Metalul Buzău       11      6        2        3        30-12 20p.

            5 Aerostar Bacău     11      5        3        3        17-12 18p.

            6 Viitorul Ianca       11      5        1        5        19-26 16p.

            7 CSM Rm. Sărat     10      4        3        3        27-15 15p.

            8 FC Dinamo Bacău 10      2        1        7        13-25 7p.

            9 CS Făurei             11      1        1        9        12-37 4p.

            10 Sportul Chișcani 11      0        0        11      6-52   0p.

             

            Narcisa Lecuşanu a fost realeasă în Comitetul Executiv al forului internaţional de handbal

              Fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu a fost realeasă, sâmbătă, în funcţia de membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), în cadrul Congresului forului.

              Narcisa Lecuşanu (45 de ani) a fost aleasă, în 11 noiembrie 2017, pentru prima dată în funcţia de membru al Comitetului Executiv al IHF, la alegerile generale ale forului. În 14 februarie 2018, ea a candidat şi la funcţia de preşedinte al FR Handbal, dar a pierdut în turul al doilea, la numai un vot, în faţa actualului preşedinte Alexandru Dedu.

              Lecuşanu a făcut parte din echipa naţională de handbal a României care a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005, iar la nivel de club a cucerit Cupa EHF (2007) şi a jucat o finală de Liga Campionilor (2010) cu echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea. De-a lungul carierei a mai evoluat la echipe din Macedonia, Germania şi Danemarca.

              ATENEU 626: „Să aveți bucuria de a învăța” și citi

                Este posibil ca titlul acestei prezentări a noului număr al Revistei ATENEU (626, octombrie 2021), să surprindă cititorii. L-am ales intenționat, nu pentru a „surprinde”, ci, pentru a atrage atenția asupra a două evenimente, producție a colectivului acestei prestigioase reviste de cultură, care apare, neîntrerupt de peste 50 de ani, mai precis – din anul 1964. Puține reviste cu acest profil și de o asemenea dimensiune culturală, spirituală și civică au rezistat numeroaselor tranziții: politice, economice și sociale. Punct. Nota bene: este meritul inițiatorilor seriei noi, redactorilor, colaboratorilor, conducerilor revistei din acești ani, impredictibili, insidioși și chiar, uneori, improprii unei asemenea întreprinderi: Radu Cârneci, George Bălăiță, Constantin Călin, George Genoiu, Petru Filoreanu, Sergiu Adam, Carmen Mihalache. Voi consemna mereu dedicația, efortul, talentul și profesionalismul tuturor celor care au semnat în paginile revistei, cu închinăciune și respect, mai ales, și inițiatorilor acestui frumos proiect: Grigore Tabacaru și George Bacovia. Mulți știu, tinerii pot afla acum că, primul număr al Revistei Ateneul Cultural a apărut în anul 1925. A fost un un început fabulos și un semnal că se nasc, s-au născut, și, în Bacău, oameni cu minți luminate. De ținut minte! O revistă de cultură nu înseamnă numai hârtie și cerneală. O revistă, cum este ATENEU, presupune și înseamnă oameni, muncă, talent, cultură, dedicație, efort, dragoste pentru și față de tot ceea ce înseamnă cultura românească. Și nu-i ușor lucru. Practic, aici au semnat tot ce a avut și are mai bun și mai valoros literatura, teatrul, muzica, arta, istoria, estetica, critica, creația în general, din ultimii 100 de ani.

                O dovedește și numărul pe luna octombrie, 2021, în care cititorii fideli ai revistei, dar și cei ocazionali, pot afla câștigătorii Premiilor Revistei ATENEU, dintr-o cronică publicată în pag. 13, dar și din alte pagini, unde găsiți reportaje, cronici, eseuri, documente inedite despre Bacovia și opera sa, despre operele semnate de aleșii juriului, festivitate precedată de Colocviile anuale ale Ateneului, tema aleasă: „Bacovia și noua sensibilitate poetică” (eveniment despre care Deșteptarea a consemnat la timpul potrivit).

                Criticul Adrian Jicu semnează, în pag. 3, cronica volumului „Ieșirea din pustie”, semnat de fostul redactor al revistei Eugen Uricaru, buhușean la origine, unul dintre romancierii reprezentativi ai literaturii române, câștigătorul, anul acesta a Premiului Național „George Bacovia”, al Filialei Bacău a USR.

                Un alt mare scriitor, premiant al Academiei Române, Ion Fercu, colaborator permanent al revistei, este dezvăluit de Marius Manta, în interviul „Dostoievski locuiește în mine cu drepturi egale”, iar la pag. 16, Constantin Călin, și el laureat al Academiei Române, pentru extraordinarul „Dosar Bacovia”, publică un „Jurnal despre Bacovia”, iar Marius Manta ne aduce în prin plan recentele apariții editoriale ale aceluiași critic literar, profesorul Constantin Călin: „Pretexte pentru recapitulări” și „Eusebiu Camilar. Secvențe monografice” (Editura Babel, 2021). Inedit: Ovidiu Bufnilă – „George Bacovia salvat sau despre oceanul nostru cel de toate zilele” (pag. 12), „G. Ibrăileanu privind viața” (pag. 20) – Vasile Spiridon, „Weekend cu Micul Prinț” (pag. 10) – Carmen Mihalache, „Pe limba noastră”, rubrică permanentă, susținută de conf. univ. dr. Ioan Dănilă, „Tăcerea și Târziul”, cronica recentului volum de poezii semnat de Victor Mitocaru – Violeta Savu,

                „Interculturalitate într-un nou bestiar”, sau despre artă, arta pictorului Dionis Pușcuță, care expune la Galeriile KARO, „Poezia dincolo sau/și dincolo de convențiile discursive” – Gheorghe Iorga, „Democrația visează la un tătuc”, – Elena Ciobanu, sunt doar câteva titluri, din noul număr al Revistei Ateneu, însă nu lipsesc poezia (Casian Maria Spiridon, Theodor George Calcan, Mihaela Oancea), cronica muzicală și de film, traduceri, aniversări, personalități băcăuane etc.

                Percheziții pentru destructurarea unei rețele de contrabandă cu țigări

                Astăzi, 8 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au efectuat 39 de percheziții domiciliare, în județele Suceava, Vaslui, Neamț și Iași, pentru destructurarea unei grupări infracționale, specializate în contrabandă cu țigarete, de proveniență extracomunitară. 22 de mandate de aducere au fost puse în aplicare.

                Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – noiembrie 2021, persoanele bănuite ar fi acționat coordonat, în judeţele Neamț, Suceava, Vaslui și Iași, în vederea colectării, preluării, depozitării, transportului şi comercializării, în mod repetat, de ţigarete introduse, în mod ilicit, pe teritoriul României, din zona frontierei cu Ucraina.

                Colectarea țigaretelor s-ar fi realizat, în principal, în localitatea Vicovu de Sus, județul Suceava, de unde ar fi fost transportate, cu diferite autovehicule, până în municipiul Roman, județul Neamț, de unde ar fi fost preluate și depozitate în mai multe imobile. Ulterior, țigaretele ar fi fost distribuite către mai mulți beneficiari din județele Neamț, Vaslui, Suceava și Iași, majoritatea administratori ai unor societăți comerciale.

                De asemenea, bănuiții ar fi folosit mijloace de transport cu numere de înmatriculare false sau provenind de la alte autovehicule, în uz sau radiate, precum și autoturisme cu rol de antemergător.

                În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 1.288 de pachete cu țigarete de diferite mărci, 118.850 de lei, 9.485 de euro,140 de lire, un dispozitiv de schimbare a plăcuțelor de înmatriculare, precum și un pistol neletal și cartușe.

                În perioada mai – noiembrie 2021, membrii grupării ar fi colectat, preluat, deținut, transportat și distribuit aproximativ 300.000 de pachete cu țigarete de contrabandă, de diferite mărci, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 4.000.000 de lei.

                Au fost puse în aplicare 22 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, pentru audieri.

                Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

                La activități au participat polițiști de combatere a criminalității organizate din Neamț și Suceava, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

                ULTIMELE ȘTIRI