miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1513

Managerul Spitalului Județean de Urgență, locul I la concursul de alergare montană

Sâmbătă, 3 iulie, în stațiunea Slănic-Moldova s-a desfășurat Concursul național de alergare montană Legendele Nemirei, aflat la cea de-a patra ediție.

A fost o adevărată sărbătoare și aniversare dedicată alergării, frumuseții și măreției muntelui, noilor prietenii, stării de bine, poveștilor frumoase și camaraderiei alergătorilor.

Un număr de 275 de participanți au luat startul în probele de Cros (14 km) și SemiMaraton (25 km), care i-au purtat pe potecile munților Nemira, într-un cadru natural magnific, pe trasee ce au solicitat din plin aptitudinile fizice și psihice ale alergătorilor.

Pe parcursul întrecerilor, pe platoul din apropierea liniei de start/finiș, spectatorii au admirat și aplaudat eforturile competitorilor care au trecut linia de start, iar în pauzele dintre sosiri au avut ocazia să participe împreună cu copiii, la ateliere de jocuri, ateliere de creație, pasta party.

La proba de Cros, la Masculin General, locul 1 a fost obținut de Bogdan Pădureanu, cu 01:04:58 și o viteză medie de 10,44 km/h.

O plăcută surpriză pentru băcăuani a fost oferită la categoria 40-50 de ani de către Adrian-George Popa, nimeni altul decât managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, care a oferit în direct o motivație și un îndemn pentru sănătate prin mișcare! Acesta a obținut locul 1, cu 01:18:36 și o viteză medie de 8,63 km/h. Și tot la proba de Cros, la Feminin General a dominat Ramona Ciuche, cu 01:28:34 și o viteză medie de 7,66 km/h.

La proba de SemiMaraton, la Masculin General, pe prima poziție s-a situat Valentin Toma, cu 02:00:48 și o viteză medie de 12,66 km/h, în timp ce la Feminin General s-a impus Andreea Pișcu, cu un timp excelent, apropiat de cele al bărbaților: 02:10:17 și o viteză medie de 11,74 km/h!

Organizatorii și sponsorii competiției le-au oferit merituoșilor câștigători medalii, diplome și premii, toți participanții alăturându-se la final pentru fotografia de grup, în amintirea unei zile de neuitat.

,,Ne-am bucurat și în acest an de condiții excelente de concurs, de frumusețile peisajului montan de la Slănic-Moldova. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și sper să ne vedem cu bine și la anul”, a spus unul dintre alergătorii care a reprezentat județul Galați.

Competiția de alergare montană se desfășoară în scopul promovării potențialului turistic al zonei, dar și ca destinație pentru turismul activ, sport și agrement, având și un scop caritabil.

Evenimentul a fost organizat de Asociația ,,Prietenii Slănicului”, în colaborare cu Primăria Slănic-Moldova și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

Romulus-Dan BUSNEA

138 de recipente din plastic, ce conţineau o substanţă pentru protecţia plantelor, au fost confiscate de poliţişti

    La data 3 iulie a.c., în jurul orei 05.30, pe raza comunei Iteşti, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 59 ani, din municipiul Suceava.

    În urma verificării autoturismului poliţiştii au constatat că în portbagaj se afla depozitată o cantitate mare de substanţe pentru protecţia plantelor.

    La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Arme, Expolizibili şi Substanţe Periculoase care au identificat în portbagaj 138 de recipiente din plastic, ce conţineau o substanţă necunoscută, fără înscrisuri în limba română cu privire la produs, ori alte pictograme care să indice ce substanţă conţin şi gradul de toxicitate.

    Conducătorul auto a declarat faptul că se deplasa în judeţul Constanţa, unde trebuia să se întâlnesc cu persoana pentru care a cumparat produsele din bazarul Suceava, cu suma 4140 de lei.

    Întrucât nu deţinea documente de provenienţă, de transport sau alte acte care să ateste desfăşurarea legală de operaţiuni cu astfel de produse pentru protecţia plantelor, întreaga cantitate de substanţe a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetarilor.

    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârsirii infracţiunii de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

    Dosare penale pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului

      Poliţiştii Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la data de 1 iulie a.c. pe strada Banca Naţională, au depistat în flagrant un bărbat de 53 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

      În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      La aceeaşi dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, pe DJ 241 A din comuna Dealu Morii, a identificat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliţie, s-a oprit pe partea dreaptă a carosabilului.

      În urma legitimării conducătorului auto, poliţiştii au constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Bărbatula fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost transportat la Spitalul Municipal Adjud, unde i s-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauza s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiuniii de conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Acţiunea poliţiştilor rutieri continuă

        La data de 01 iulie a.c., în municipiul Bacău şi pe drumurile judeţene de pe raza comunelor arondate Poliţiei Municipiului Bacău, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi pentru reducerea riscului rutier.

        La această acţiune au participat un număr de 30 de poliţişti iar în urma activităţilor desfăşurate, 228 de autovehicule au fost controlate şi 256 de persoane au fost legitimate.

        De asemenea, poliţiştii au aplicat 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16350 de lei din care 73 la regimul rutier. Din totalul acestora, 12 au fost pentru depăşirea limitei de viteză, 10 pentru abateri ale pietonilor, 12 pentru abateri ale bicicliştilor/mopediştilor, una pentru abateri ale căruţaşilor şi 3 pentru neacordarea priorităţii auto.

        Totodată au fost constatate 3 infracţiuni, 7 permise de conducere au fost reţinute şi 4 certificate de înmatriculare retrase.

        De asemenea, şi în municipiul Moineşti şi zonele rurale arondate s-a acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere.

        Astfel, în urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au legitimat 81 de persoane, au controlat 64 de autovehicule, au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16690 lei şi au reţinut 9 permise de conducere.

        Verificări pe linia sistemelor de securitate la unităţile economice din judeţul Bacău

          În ziua de 1 iulie a.c., 64 de poliţişti de ordine publică au acţionat pe linia respectării prevederilor legale privind sistemele de pază şi protecţie de către unităţile economice de pe raza judeţului Bacău.

          În urma activităţilor desfăşurate au fost verificate 124 de unităţi economice, din care 62 aveau instalate sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei şi 56 aveau sisteme de televiziune cu circuit închis.

          De asemenea 314 persoane au fost legitimate, 109 obiective asigurate cu pază umană au fost controlate şi 133 de agenţi de securitate au fost verificaţi.

          Poliţiştii au aplicat un total de 103 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.095 lei, din care 81 de sancţiuni conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

          Trei arme letale și muniția aferentă, găsite la un bărbat din Dofteana

          La data 2 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Expolizibili şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de o echipă de luptători S.A.S. au efectuat patru percheziţii domiciliare în comuna Dofteana, la mai multe proprietăţi deţinute de un bărbat de 50 de ani, din localitate.

          În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate diferite tipuri de muniţie şi trei arme letale, deţinute în mod ilegal.

          Bărbatul declară că deţine armamentul de aproximativ un an, acestea fiind găsite într-o zonă împădurită din extravilanul localităţii de domiciliu.

          Muniţia şi armele identificate au fost ridicate în vederea continuării investigaţiilor, iar bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus măsura controlului judiciar.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

          S-a dat startul la Raliul Moldovei – FOTO

          În această seară s-a dat startul festiv al competiției care contează și în calendarul internațional FIA.

          Sâmbătă și duminică sunt programate cele 13 probe speciale de concurs.

          Finișul se va consuma pe circuitul de karting „Speed Park”, odată cu Superspeciala de la ora 16.13

          Măsuri de ordine cu ocazia desfăşurării RALIULUI MOLDOVEI în perioada 02-04.07.2021

            Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, va asigura, impreună cu I.P.J Bacau, I.S.U.J. Bacău si Poliția Locală a municipiului Bacău, măsurile de ordine la cea de-a XI-a ediție a Raliul Moldovei Bacău, organizată de Federației Română de Automobilism Sportiv.

            Programul de desfășurare a competiției sportive este structurat astfel:

            1. Vineri, 2 iulie, vor avea loc proba de „Shakedown” la Valea Budului, în intervalul orar 14.00-19.30 și festivitatea de deschidere – Start festiv din Piața Tricolorului, municipiul Bacău, începând cu ora 20.30;

            2. Sâmbătă, 3 iulie, în intervalul orar 09.30-19.00, se vor desfășura probele speciale în localitățile Zemeș, Moineşti și Vermeşti, din județul Bacău;

            3. Duminică, 4 iulie, în localitățile Hemeiuș și Trebeș, precum și la Pista de Karting „Speed Park” Bacău, se vor desfășura probele speciale, în intervalul orar 08.30-19.00, iar începând cu ora 20.30 va avea loc festivitatea de premiere, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău.

            Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău vor fi prezenți pe traseele stabilite pentru desfășurarea evenimentului sportiv, precum și în zonele adiacente acestora, pentru a asigura siguranța tuturor persoanelor prezente în spațiul public.

            Pentru buna desfășurare a acestei manifestări sportive, rugăm spectatorii să respecte următoarele recomandări:

            – nu staționați în zonele restricționate spectatorilor și nu treceți de banda de siguranță;
            – respectați îndrumările și recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine prezente în zonă;
            – adoptați un comportament civilizat, manifestaţi înţelegere faţă de măsurile luate;
            – evitaţi conflictele de orice natură, prin delimitarea de persoanele care tulbură ordinea publică ;
            – respectați măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.

            Puteți sesiza orice incident sau problemă personalului de ordine aflat în zonă sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

            Amenzi în serie pentru o bază sportivă

            În cursul lunii iunie a.c., ca urmare a sesizărilor din oficiu, precum şi a unor sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la activitatea neautorizată de la o bază sportivă din Municipiul Bacău, la nivelul Secţiei 1 Poliţie Bacău s-au desfăşurat activităţi specifice pentru asigurarea respectării prevederilor legale de către agenţii economici dar şi pe linia prevenirii răspândirii noului Coronavirus.

            Astfel, la data de 5 iunie a.c., în cadrul unei acţiuni la care au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi pompieri, a fost verificată o baza sportivă din municipiul Bacău. În urma activităţii de control desfăşurate s-a impus aplicarea de sancţiuni contravenţionale de către toate autorităţile locale, potrivit competenţei în materie, respectiv 8 amenzi în valoare de 13.200 lei: amendă în valoare de 200 lei pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020, amendă în valoare de 3000 de lei şi dispunerea suspendării activităţii unităţii economice verificate, conform Ordonanţei nr. 99/2000, amendă de 5000 de lei pentru lipsa analizei de risc, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 301/2012 precum şi amendă în valoare de 5000 de lei pentru lipsa autorizaţiei pentru muzică ambientală, conform Legii nr. 8/1996.

            Ulterior, la data de 6 iunie a.c, prin apel 112, a fost sesizată tulburarea ordinii şi liniştii publice la aceeaşi bază sportivă, aspect confirmat, fiind astfel aplicate sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991.

            La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 22.30, s-a verificat şi constatat că, la baza sportivă verificată anterior, se aude muzică la intensitate mare, ocazie cu care au fost aplicate 2 sancţiuni în temeiul Legii nr. 61/1991, în valoare de 1300 lei.

            Ulterior, la data de 25 iunie a.c., la aceeaşi locaţie, a fost organizată o petrecere, la faţa locului constatându-se din nou încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, astfel fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18500 lei.

            În urma acestor situaţii, au fost luate măsurile prevăzute de normele legale în vigoare, iar aspectele constatate au fost transmise şi autorităţilor locale pentru dispunerea măsurilor, conform competenţei conferită de cadrul legislativ specific.

            Coroane depuse la statuia domnitorului Ștefan Cel Mare

            Vineri, după slujba de pomenire ținută de un sobor de preoți la Biserica „Sf. Ioan” din Bacău, membrii Asociației Desprțământul Astra „Vasile Alecsandri” Bacău, reprezentanți ai Alianției pentru Unirea Românilor și ai Organizației de Pensionari Social-Democrați au depus coroane de flori la statuia ecvestră din centrul orașului.

            Ioachim Dămoc, noul președinte al Aasociației Desprțământul Astra „Vasile Alecsandri” este onorat că poate duce mai departe ștafeta, urmând exmplul predecesorilor săi, Mitică Pricopie, Pavel Șova și Dorin Melinceanu, astăzi președinți de onoare.

            „Asociația din Bacău s-a înființat în 1996 cu un număr de peste 30 de membri. Este o filială a Asociațiunii Transilvania pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, care s-a înființat în 1861, la inițiativa Mitropolitului Banatului și Ardealului, Andrei Șaguna. Una dintre cele mai vechi organizații de acest fel, cu personalitate juridică din țară. Prin acțiunea desfășurată astăzi am comemorat 517 ani de la moartea voievodului moldovean Ștefan Cel Mare și Sfânt.”

            Circulația în zona statuii nu a fost întreruptă în timpul ceremoniei.

            Ploaia a blocat drumul Bacău – Moinești

              FOTO: Florentina Horvat

              Drumul Național 2G care face legătura între municipiul Bacău și Moinești a fost blocat în zona localității Scorțeni.

              Ploia care a căzut în urmă cu puțină vreme a creat torente care au inundat șoseaua.

              Se pare că sunt probleme și pe DN 12 A în localitatea Podiș, din comuna Mărgineni.

              De asemenea, este inundat și DN 11 la ieșirea din Onești spre Bacău.

              DJ 206B are o porțiune de drum cu circulație îngreunată din cauza aluviunilor în zona comunei Răcăciuni.

              Mai multe curți sunt inundate la Onești. Unități ale ISU se deplasează la fața locului.

              Multe zone cu acumulare de apă pe șosea între Livezi și Onești:


              Sursa video: Cristi

              La Scorțeni se intervine pentru degajarea șoselei:

              Pentru degajarea carosabilului intervin lucrători ai Secției Drumuri Naționale Bacău – District Florești.

              Agenţi economici verificaţi de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice        

                 Lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat în ziua de 1 iulie a.c. pe raza judeţului Bacău, la operatorii economici care îşi desfaşoară activitatea în domeniul comercializării de produse alimentare.

                În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat 17 entităţi economice şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.800 lei, din care 6 la OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi 3 la Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. De asemenea au fost confiscate 76 ţigarete şi suma de 2.235 lei.

                În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Scorţeni, cu privire la modul de înregistrare a sumelor încasate din comercializarea de produse alimentare şi băuturi alcoolice şi nealcoolice de către persoanele fizice, a rezultat că societatea în cauză nu a evidenţiat în casa de marcat toate sumele provenite din vânzări, fiind identificată o sumă nefiscalizata de 1.194 lei.

                Faţă de cele constatate s-a luat măsura sancţionării conform OUG 28/1999 cu amendă în valoare de 20.000 lei şi confiscarea sumei nejustificate.

                Infracţiuni la regimul rutier

                   La data de 1.07.2021, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DJ 252 E, din comuna Răcăciuni, au depistat în flagrant un bărbat de 37 ani, din comuna Parava, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul figurează ca fiind sechestrat.

                  Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi a fost reţinut certificatul de înmatriculare al autoturismului.

                                    Poliţiştii moineşteni au depistat la data de 1 iulie a.c. un bărbat de 45 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ156A din comuna Pârjol, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

                                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                  Ordine de protecție provizorii emise de poliţişti

                    La data de 1 iulie a.c. poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi prin apel 112 , de către o femeie de 42 de ani, despre faptul că, soţul ei, un bărbat de 51 de ani, a agresat-o fizic, provocându-i leziuni corporale.

                    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

                    La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie de 28 de ani, despre faptul că este ameninţată cu acte de violenţă de către concubinul ei, un bărbat de 29 de ani, în urma unui scandal provocat de acesta la domiciliul comun.

                    Deplasându-se la faţa locului, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, ţinând cont şi de faptul că cei doi au în grijă doi copii minori, de 2 şi respectiv 6 ani.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ameninţare”.

                    La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi prin apel 112, de către o tânără de 23 de ani, despre faptul că, în urma unui conflict spontan cu fostul soţ, a fost lovită de acesta.

                    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

                    Ordinul de protecție provizoriu este emis atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc .

                    Conform acestuia, obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

                    Ceremonial militar dedicat lui Ștefan cel Mare

                    La Biserica ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” a avut loc astăzi, 2 iulie 2021, un ceremonial militar și religios cu depunere de coroane, cu prilejul comemorării a 517 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, apărător al creștinătății și sprijn al bisericii și culturii românești.

                    Reușitele sale militare au câștigat respectul și admirația contemporanilor și au captat imaginația posterității, fiind o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar, cel mai mare voievod al Moldovei în Evul Mediu, un bun administrator, războinic neînfricat şi protector al culturii.

                    Binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, domnind între 14 aprilie 1457 și 2 iulie 1504, având astfel o domnie de 47 de ani. A ridicat multe biserici și mănăstiri, fiind unul dintre apărătorii creștinătății împotriva invaziei otomane. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 2 iulie, ziua trecerii sale la Domnul.

                    Poliția în acțiune

                      Poliţia rutieră

                       La data de 30 iunie a.c., în municipiului Bacău şi pe drumurile judeţene de pe raza comunelor arondate Poliţiei Municipiului Bacău, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi pentru reducerea riscului rutier.

                      La această acţiune au participat un număr de 30 de poliţişti iar în urma activităţilor desfăşurate, 216 autovehicule au fost controlate şi 244 de persoane au fost legitimate.

                      De asemenea, poliţiştii au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26920 de lei din care 68 la regimul rutier. Din totalul acestora, 17 au fost pentru depăşirea limitei de viteză, 7 pentru abateri ale pietonilor, 6 pentru neportul centurii de siguranţă, 2 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor , 3 pentru abateri ale căruţaşilor şi una pentru circulaţia pe sensul opus de mers.

                      Totodată au fost constatate 4 infracţiuni, 6 permise de conducere au fost reţinute şi 5 certificate de înmatriculare retrase.

                      Mandate puse în aplicare de poliţişti

                      La data de 1 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci, în urma activităţilor specifice desfăşurate, au depistat un bărbat de 51 de ani, din localitate, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

                        Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                      La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Cleja, posesor al unui mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Bacău, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat.

                        Bărbatul a fost condus şi introdus în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bacău.

                      Poliţia din Dărmăneşti 

                      În ziua de 1 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Dărmăneşti au acţionat pe raza oraşului pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la târgul sâptămânal şi zona adiacentă acestuia pentru prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea răspândirii noului coronavirus Covid-19, prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ neautorizat şi evaziune fiscală cu animale vii şi produse de origine animală dar şi pe linie de circulaţie rutieră.

                      În urma activităţilor desfăşurate, 72 de persoane au fost legitimate, 26 de autovehicule au fost controlate şi 22 de unităţi economice au fost verificate. Au fost aplicate 11 sanţiuni contravenţionale în valoare de 3720 lei, din care 3 conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6 la regimul rutier şi 2 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire social, a ordinii şi liniştii publice.

                      Avertizarea hidrologică a fost prelungită

                      COD GALBEN

                       În intervalul 02.07.2021, ora 12:00 – 04.07.2021, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice:

                      Bistrița (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita, Bacău);

                      Trotuș – bazin superior și afluenți în bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea).

                       COD PORTOCALIU

                       În intervalul 02.07.2021, ora 12:00 – 04.07.2021, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice:

                      Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea);

                      Bistriţa – bazin superior şi afluenţi în bazin mijlociu şi inferior.

                       

                      Petru Done

                      Bani pentru angajarea, în vacanță, a studenților și elevilor

                      Angajatorii care duc lipsă de forță de muncă au posibilitatea ca pe perioada verii să-i angajeze pe studenții și elevii care vor să lucreze în vacanță. Agenții economici care vor recurge la această soluție temporară de rezolvare a deficitului de personal vor beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, pentru fiecare elev și student încadrat în muncă. Stimulentul se acordă o perioadă de maximum 60 zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare student sau elev căruia angajatorul i-a încheiat contract individual de muncă, în condițiile legii. Diferența dintre salariul de încadrare și stimulent se suportă de către agentul economic care folosește în activitate studenți și elevi.

                      De reținut și că de sprijinul financiar amintit beneficiază angajatorii care îndeplinesc anumite condiții. În primul rând, angajarea studenților și a elevilor se va face în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât perioada vacanței, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial. Încadrarea se poate realiza în virtutea unui contract de muncă temporară, numai dacă durata acestuia este mai mică decât cea a vacanței. În cazul elevilor care au până în 18 ani, contractul va fi încheiat pentru 6 ore de muncă pe zi, respectiv 30 ore pe săptămână, și se consideră ca fiind cu normă întreagă.

                      Pentru a primi stimulentul, agentul economic va încheia o convenție cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 30 zile de la încadrarea studenților și elevilor. Să mai notăm că acest sprijin financiar nu se acordă în cazul în care elevii și studenții au fost angajați înainte de data începerii vacanței ori angajatorul a benficiat deja de stimulent pentru ei, o perioadă de 60 zile, în cursul anului calendaristic.

                      Mii de băcăuani și-au schimbat electrocasnicele la preț subvenționat

                        Aproape 2.000 de aparate de uz casnic au fost cumpărate de băcăuani, în programul „Rabla pentru Electrocasnice”. Cele mai multe au fost frigiderele și congelatoarele, dar și televizoarele și laptopurile. Cu voucherele obținute de la stat, s-ar fi putut cumpăra aproape 4.000 de aparate și dispozitive noi.

                        Programul „Rabla pentru Electrocasnice”, recent încheiat, a reușit să atragă mii de băcăuani interesați să-și schimbe vechile aparate din bucătărie sau alte dispozitive de uz casnic. Astfel, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), numai în prima etapă dedicată achiziției de frigidere/lăzi frigorifice/congelatoare/mașini de spălat rufe, la nivelul județului Bacău, au fost generate 1.521 de vouchere, dintre care au fost utilizate doar 864 la cumpărarea de aparate noi. În a doua etapă de selecție a voucherelor (televizoare, laptopuri, tablete), băcăuanii au solicitat și primit alte 1.526 de tichete valorice pe cera le puteau folosi în scopul reducerii prețului de achziție din magazine. Ca și la etapa precedentă, doar 882 de vouchere au fost folosite efectiv pentru cumpărarea de dispozitive noi. În fine, etapa a treia în care puteau fi cumpărate aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe sau aspiratoare, au fost înregistrate 909 cereri pentru generarea de vouchere. Din păcate, doar 182 au fost utilizate până la urmă pentru achiziționarea la preț redus de astfel de electrocasnice.

                        Nici jumătate dintre vouchere nu au fost folosite

                        În concluzie, băcăuanii din tot județul au cerut și primit 3.956 de vouchere, dintre care au folosit efectiv pentru cupărarea de electrocasnice noi…doar 1.928 de cupoane valorice. Voucherele acordate au avut o valoare cuprinsă între 300 și 500 de lei. Finanțarea oferită prin intermediul programului nu putea depăși 50 la sută din valoarea echipamentelor comercializate prin program. O estimare indică faptul că băcăuanii au beneficiat de un sprijin de peste 771.000 de lei pentru cumpărarea de aparate noi, deși voucherele solicitate depășeau 1,5 milioane de lei. Voucherele puteau fi folosite fie în magazinele fizice, prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line, prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului.

                        Explicații posibile

                        Rezultatele destul de slabe, la nivel de județ, pot avea mai multe explicații. Astfel, este posibil ca unii băcăuani să se fi răzgândit, nemulțumiți fiind de prețurile vizibil mai mari afișate de unii comercianți, în comparație cu alte perioade din an. „Nu i-am înțeles de ce s-au îngrămădit oamenii să cumpere electrocasnice în programul ăsta, când puteau să le ia mai ieftin în cadrul promoțiilor noastre lunare”, am aflat de la un angajat al unui cunoscut lanț de magazine de profil. O altă explicație ar putea fi și sancțiunile anunțate de autorități în cazul celor care ar fi făcut speculă cu astfel de tichete valorice. Reamintim că, la debutul Programului, pe internet, apăruseră numeroase anunțuri în care deținătorii de vouchere „Rabla pentru Electrocasnice” încercau să le vândă la jumătate de preț celor care nu au apucat să le ceară de la Administrația Fondului pentru Mediu. De precizat că, în prima etapă (până pe 21 mai), băcăuanii interesați de acest program trebuia să urce pe site-ul AFM, copii după actele de identitate și o declarație pe propria răspundere pusă la dispizție de autoritatea de mediu. Abia ulterior tichetele valorice puteau fi folosite la cumpărarea de electrocasnice.

                        Începe Raliul Moldovei Bacău!

                        Startul festiv al competiției care contează și în calendarul internațional FIA va avea loc vineri, la ora 20.30, în Piața Tricolorului, iar sâmbătă și duminică sunt programate cele 13 probe speciale de concurs. Finișul se va consuma pe circuitul de karting „Speed Park”, odată cu Superspeciala de la ora 16.13

                        Mult a fost, puțin mai e! Puțin mai e până când cea de-a 11-a ediție a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile va porni la drum. Startul festiv al competiției organizate de ACS Rally Spirit și derulate sub egida Federației Române de Aumobilism Sportiv va avea loc în această seară, de la ora 20.30, în Piața Tricolorului. Sâmbătă și duminică sunt programate probele care vor desemna câștigătorii celei de-a șasea etape din Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Rally 2 Betano și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano. Mai mult, anul acesta, Raliul Moldovei Bacău este singura etapă românească în calendarul Campionatului European Rally Trophy- Balkan Rally Trophy. Ca atare, și interesul piloților este unul pe măsură. La startul Raliului Moldovei Bacău 2021 s-au înscris 80 de echipaje.

                        Nu lipsește câștigătorul ediției aniversare, din 2020, Dan Gârtofan, după cum nu lipsesc nici piloții strâini. Astfel, la start se vor regăsi 12 echipaje din străinătate, dintre care îl amintim pe cel condus de liderul momentului în Campionatul Balkan ERT, turcul Mustafa Cakal, dar și pe cel al campionului Balkan ERT de acum două sezoane, bulgarul Miroslav Annghelov. Alături de ei vor concura italianul Stefano Marrini, suedezul Adam Westlund și opt francezi ce se vor duela în Cupa Dacia. Aflat, ca și în precedentele ediții ale Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, în dublă ipostază, de organizator și pilot, Adrian Răspopa va concura pe un model Skoda Fabia R5 și-l va avea drept copilot pe Cosmin Diacu.

                        „Suntem foarte concentrați pentru că ne dorim un rezultat bun, mai ales că challenge-ul în acest an este cu atât mai mare datorită concurenților străini de top care și-au anunțat prezența. Ultima ocazie pe care am avut-o să mă duelez cu concurenți străini la acest nivel a fost în urmă cu câțiva ani, la Raliul Sibiului, când concuram la volanul unui model Citroen DS R3. Îmi doresc să fim inspirați în alegerea pneurilor și sper ca șansa să fie de partea noastră după ce anul trecut doar patru secunde ne-au despărțit de victorie”, a declarat Adi Răspopa, care continuă să fie ambasador în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov- Bacău A13. Răspopa a lansat și o invitație către publicul spectator din județ:

                        „Îi aștept pe toți iubitorii de motorsport lângă noi deoarece avem nevoie de sprijinul lor. De asemenea, îi anunț că vom avea un start festiv deosebit, cu participarea unei formații de elicoptere din cadrul Bazei 95 Aeriană «Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu» precum și un salt cu parașuta, cu un drapel de 120 metri patrați, efectuat de deținătorul recordului la salt cu parașuta cu cel mai mare drapel”.

                        Anul acesta, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile își va păstra formatul de la ediția aniversară din 2020, cu un total de 120,36 km împărțiți în 13 probe speciale. Dintre cele 13 probe, trei vor fi televizate de Looksport TV: două sâmbătă, Vermești 1, de la ora 11.24 și Vermești 2, de la 14.33 și una, cea de final, programată duminică, de la 16.13, pe circuitul de karting „Speed Park”. De reținut faptul că accesul în tribunele circuirului „Speed Park” va fi efectuat în conformitate cu prevederile legale în vigoare din HG nr. 636 din 9 iunie 2021. În momentul în care gradul de ocupare stabilit prin lege va fi atins, accesul nu va mai fi posibil.

                        Programul zilei de sâmbătă

                        Ora 9.30: start raliu (Moinești). Ora 9.58: proba specială 1 -Zemeș 1. Ora 10.51: PS 2- Moinești 1. Ora 11.24: PS3- Vermești 1. Ora 11.49: regrupare și service. Ora 13.07: PS4- Zemeș 2. Ora 14.00: PS5- Moinești 2. Ora 14.33: PS6- Vermești 2. Ora 14.58: regrupare și service. Ora 16.16: PS7- Zemeș 3. Ora 17.06: sosire prima zi.

                        Programul zilei de duminică

                        Ora 9.00: start ziua a doua (Bacău). Ora 9.48: PS8- Trebeș 1. Ora 10.26: PS9- Hemeiuș 1. Ora 10.51: regrupare și service. Ora 12.29: PS10- Trebeș 2. Ora 13.07: PS11- Hemeiuș 2. Ora 13.32: regrupare și service. Ora 15.10 PS12: Trebeș 3 (power stage). Ora 16.13: Speed Park (Superspecială). Ora 16.33: sosire festivă. Ora 19.00: festivitatea de premiere (Piața Tricolorului).