sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1488

Guvernul decide restrângerea drepturilor pentru persoanele nevaccinate sub pretextul „relaxării”

    Concertele, spectacolele, activitățile sportive pot fi urmărite de un număr mare de spectatori doar dacă toți sunt vaccinați ori au trecut prin boală sau au test negativ. Accesul în restaurante și baruri este reglementat similar.

    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

    HOTĂRÂRE:

    Art. 1 – (1) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

    (2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

    (3) În condiţiile stabilite la alin. (1) activităţile se pot organiza şi desfăşura în toate localităţile indiferent de rata cumulată a incidenţei la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

    Art. 2 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

    (2) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 200 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. (3) Se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 şi dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. (4) Se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 şi dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

    Art. 3 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 m între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

    (2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 m între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

    (3) În condiţiile stabilite la alin. (1) şi (2) organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

    Art. 4 – Începând cu data de 01.08.2021, se propune desfăşurarea activităţilor recreative şi sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

    Art. 5 – Începând cu data de 01.08.2021, se propune organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

    Art. 6 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior şi 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

    (2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activităţile prevăzute la alin. (1) să se poată desfăşura cu participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior şi 300 în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

    Art. 7 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de conferinţe în spaţii închise, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

    (2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activităţile prevăzute la alin. (1) să se poată desfăşura cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

    Art. 8 – (1) Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfăşurarea activităţii din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la capacitatea maximă dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. (2) Participarea la activităţile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

    Art. 9 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

    Art. 10 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

    PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎŢU

    O băcăuancă în producții cinematografice italiene

    „Deocamdată, Cristina se axează pe începutul noului an universitar, mai ales că are de susținut și examenul de licență. Privește cu încredere și spre master. Se gândește la ceva de genul film și spectacol. Visele sunt mari. Chiar dacă drumul pare anevoios, suntem convinși că tânăra blogeriță originară din Moinești va reuși, iar peste ani, vom consemna reușitele Cristinei Belciu tot aici, în paginile Deșteptării.”

    Acesta este ultimul paragraf cu care încheiam un material publicat pe 30 septembrie 2018, un material în care prezentam povestea Cristinei Belciu dar și o galerie foto de invidiat. Timpul a trecut și tot ce am vorbit atunci cu Cristina a avut acoperire pentru că de curând, moineșteanca a participat la un festival de film în Italia care îi deschide noi perspective.

    Festivalul Ischia Global Film&Music Fest s-a desfășurat în perioada 18-25 iulie pe Insula Ischia, la câțiva kilometri de Napoli și Capri, Italia, un festival care are loc anual din 2003. fiecare zi deosebindu-se prin noutăți in materie de film și muzica, găzduite de cele mai spectaculoase locații de pe insulă. Este cel mai popular eveniment de film de vară din lume, organizat de către fondatorul și producatorul Pascal Vicedomini, cu proiecții italiene și internaționale, la care participă liderii și artiștii de top în divertisment. Ischia Global Festival se remarcă prin o săptămână de premiere majore de film, interviuri, conferințe și ceremonii de premiere la care participă numeroși directori din industrie, cineaști și jurnaliști internaționali.

    La acest eveniment au participat și trei românce, celebra Mădălina Ghenea, actrița Cristina Gheorghe și Cristina Belciu.

    „Fiecare zi de festival s-a încheiat cu o proiecție cinematografică, cea pe care o recomand fiind „I Predatori”, un film italian de comedie-dramă din 2020 scris și regizat de Pietro Castellitto, cu care am legat o frumoasa amiciție, el fiind fiul celebrului actor italian Sergio Castellitto”, ne-a povestit Cristina care a avut astfel posibilitatea să cunoască oameni importanți și să lege prietenii care îi pot aduce viitoare colaborări.

    Iar invitațiile nu s-au lăsat așteptate. Astfel, Cristina a primit o ofertă să joace alături de Cristina Gheorghe în filmul Long Island Club, regizat de către Mark Azzeko, Tiberiu Harsan și Tobi Ibitoe, începând cu toamna aceasta. Despre acest pas mare în carieră ne-a povestit chiar Cristina Belciu:

    „La festival am fost invitată în calitate de actriță de către Pascal Vicedomini, fondatorul acestui festival. A fost un moment extrem de bun pentru mine să intru în contact cu toate aceste personalități importante pentru că urmează să iau parte la un proiect cinematografic toamna aceasta, într-un rol căruia abia aștept să îi dau viață. Acum, privind la zilele petrecute cu cei din industrie într-un cadru de poveste, pot spune că Ischia este ea însăși un film. Nu cred că un astfel de festival ar fi putut fi încadrat atât de bine într-o altă locație. Tot ceea ce insula oferă încadrează perfect evenimentul acesta atât de bogat ca valoare informațională și îl îmbracă într-o finețe aparte. Prietena mea Cristina Gheorghe, actrița româncă alături de care am participat la festival, mi-a povestit despre film, ea făcând deja parte din acest proiect. Aflându-se la un moment dat într-o discuție cu regizorii, s-au gândit ca rolul «Natalia» să îmi fie oferit mie. Personajul meu este partenera unui mafiot italian și cea care știe cam tot ce mișcă, dar nu pot spune mai multe până când Long Island Club se va afla pe marile ecrane.”

    În sat la mine li se spunea simplu: curve și depravați

    Un publicist cu preocupări poetice, Cristian Neagu, îmi spune: ,,Nu accept forma de capitalism în care onestitatea îmi este definită de hoţi, moralitatea de curve, iar patriotismul de trădători”… Interesant: ce-au fost și ce-au ajuns putreziciunile morale în ziua de azi! În sat la mine, celor care orbecăiau prin infernul tuturor formelor de degradare morală li se spunea curve și depravați. Sau, pe scurt, curve de ambele genuri.

    Pentru pudibonzi, amintim că lumea proverbelor nu ocolește subiectul: ,,Curva-i curvă până moare”. I. D. Sârbu, în ,,Adio, Europa!”, zice: ,,Curva-i curvă până moare şi marxistul până-l doare”. Teodor Mazilu nuanțează: ,,Personajele mele, nişte beţivi grandomani şi nişte curve cu pretenţii de absolut, cu o privire lucidă… Poate să pară ciudat, însă aceste personaje au şi calităţi greu de găsit la oamenii cumsecade. Dorinţa lor de absolut le însoţeşte toate ticăloşiile” (https://www. ziarulmetropolis.ro). La Cioran (,,Lacrimi și sfinți”), nuanțările sunt mai  problematice: ,,Slăbiciunile pentru absolut îţi dau gustul autodistrugerii. Şi atunci îţi apare deodată în minte imaginea mânăstirii şi a bordelului. Celule de-o parte şi de alta. Femei, tot aşa. Dezgustul de viaţă creşte atât în umbra curvelor, cât şi a sfintelor”. Într-un poem-mărturisire                   (,,Ce-ți mai face inima?”),  Charles Bukowski deschide noi perspective: ,,În perioada celor mai grele vremuri/ pe băncile din parc/ în puşcării/ sau trăind cu/ curvele/ am avut mereu /această mulţumire –/ n-aş numi-o fericire –/ care era mai mult un echilibru/ interior/ o acomodare/ la orice se întâmpla/ şi care îmi era de ajutor în/ fabrici/ şi atunci când relaţiile/ cu fetele/ mergeau/ prost”…

    Deși nu face parte din concertul spiritelor amintite mai sus, Mihai Bendeac, un ne-cheie de biserică,  actor al televiziunilor, aruncă mănușa: ,,Mulți dintre voi nu-și imaginează proporțiile proxenetismului în televiziune! Mulți nici n-ar crede că, de exemplu, majoritatea asistentelor din diferite emisiuni (devenite celebrități!!!) sunt, de fapt, prostituate de lux ce se folosesc de aparițiile tv și de presă tabloidă ca să-și crească prețul pe noapte. Unele nu se opresc aici. De ochii lumi se și cuplează cu câte cineva, uneori extrem de important […], pentru a crește prețul și mai mult. N-are rost să vorbesc mai mult. Lucrurile vor ieși cândva la iveală […]. Au existat și există trupe de muzică create special pentru a mări tariful fetelor” (https://www.radardemedia.ro/top…). Mă așteptam să se ivească uragane de reproșuri, să-l văd chemat pe Mihai Bendeac prin instanțe. Nu s-a întâmplat nimic…

    Presa noastră a luat-o razna. Personajele amintite de Bendeac sunt numite/ privite  în mass-media de parcă ar fi genii ale teatrului, cinematografiei mondiale: vedete, staruri, starlete, dive, mega-vedete (sic!). Unele dintre acestea mărturisesc nonșalant, în interviuri, tariful pe oră, pe noapte, stabilesc inedite clasamente publice ale celor care le-au intrat în istoria promiscuității lor. O mare parte a publicului e în delir. Ratingul emisiunilor crește, patronii televiziunilor/ tabloidelor exultă, mlaștina moralei sporește agresiv. Pentru mulți adolescenți și tineri, aceste ,,vedete”, de ambele genuri, devin modele (de urmat). Cuvinte/ expresii precum orizontala, cocota, femeia de moravuri ușoare, escorta girl, escorta masculină, curva, profesionista/ profesionistul sexului au devenit parte a idiolectului activ al multora. Din păcate, exemplarele acestei specii peșteriste au ajuns și niște purtătoare oficiale de cuvânt ale moralei. Bat chiar și mătănii în fața sfântului altar. Umberto Eco (https://www.rfi.ro/cultura-80098-umberto-eco) zice amar, referindu-se și la alți asemenea ,,purtători de cuvânt”: „Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”.

    Curva și depravatul de lux vor trăi cât lumea și pământul, dar statutul lor de vedete ale ființării umane – oficializat de către statul nostru de drept îndoielnic, devenit o veritabilă sursă de duhoare, alături de politică – , este de-a dreptul revoltător. Recent, ziarele anunțau că o dansatoare din buric a fost angajată într-o importantă funcție de decizie, în cadrul unei companii naționale strategice. Când zona de striptease devine resursă managerială esențială care invadează structurile statale, nu mai poți invoca decât marea milă a lui Dumnezeu… Mă aruncă pe jarul pesimismului vorbele pe care Cioran i le spunea, în februarie ’43, lui Noica, prietenul care refuzase o bursă la Paris: ,,Sunt oarecum neliniştit de soarta ta pe acolo şi regret des că ai refuzat bursa acestui stat, unde dezmăţul are încă un sens, pentru a te retrage la gurile Dunării, unde totul va intra în doină şi unde Mioriţa va deveni curvă”…  Mă ajută să privesc puțin către orizonturi optimiste nepotul lui Marin Sorescu, Radu Sorescu, scriitorul care, în ,,Despre curve și tâlhari” (Editura Hoffman, 2020), scrie: ,,Este vremea curvelor. Cele din urmă, ultimele curve din istorie. Timpul lor apune curând și, tocmai de aceea, se cuvine să le pomenim acum, înainte de a fi prea târziu. La prima adiere a veșniciei, nu mai găsim nici amintirea lor, nici voluptatea încărcată de păcat, nici măcar resentimentele celor înșelați”…                                                                 

    Suntem făcuți din plămada visurilor

    Există o legătură strânsă între cultură și prosperitate: o țară săracă e și incultă, în timp ce o țară prosperă e deschisă spre cultură care, alături de educație, schimbă în bine calitatea vieții unei  comunități. Așa după cum  cartea ridică nivelul sufletesc al omului. Am amintit în titlu vorbele lui Prospero (din „Furtuna” lui W. Shakespeare), care spunea că „suntem făcuți din plămada din care sunt făcute visele”, pentru că le-am auzit  recent, la Gala Premiilor UNITER, rostite de un venerabil actor îndrăgostit de marea poezie a lumii, Emil Boroghină, care a și fondat un nou teatru numit „Poesis”, pentru susținerea acestui proiect unindu-se Naționalul craiovean și Teatrul „Nottara”.

    Da, cultura construiește, aruncă punți între oameni, nu dezbină, nu învrăjbește. Dimpotrivă, sporește umanitatea din om, îl face mai bun, mai sensibil, mai tolerant. Și tot la Gala la care mă refer, președintele UNITER, Ion Cramitru, a vorbit din nou, despre cel mai frumos, după părerea domniei sale, trofeu din lume, prin simbolistica lui aparte. Este vorba despre o carte dintr-un material metalic, din bronz, salvată de la foc și legată în formă de cruce, opera artistului Ion Bitzan. Simbol al salvării și rezistenței prin cultură, al iubirii și devoțiunii pentru aceasta. Iar cultura nu poate fi dobândită decât prin învățare, prin citit, prin studiu și prin frecventarea bibliotecilor, muzeelor, teatrelor, filarmonicilor etc.

    Despre importanța cardinală a instrucției în viața unui om atrage atenția și scrisoarea deschisă a lui Nicolae Manolescu, adresată președintelui României. Reputatul critic literar, care conduce și Uniunea Scriitorilor din România, afirmă apăsat și clar că, un om neînvățat nu are respect pentru valori naționale, occidentale, democratice, pentru că nu le cunoaște. E un fel de Caliban, specie care s-a înmulțit în zilele noastre, când folosirea a tot felul de device-uri smart, telefoane, tablete, ceasuri, ține loc de cunoaștere, grăbind și adâncind prosteala oamenilor.  Excesul de informaţie poate deveni, în fapt, o dezinformare, „un zgomot asurzitor în care nu se mai distinge nimic”. Într-o epocă în care putem beneficia de informare globală în direct (având la îndemână tehnologii tot mai sofisticate) „nu se ştiu mai multe despre lume decât în trecut”.

    Culmea este că ignoranţa creşte, în ciuda accesului atât de uşor la orice informaţie. Desigur, aici nu este loc de nostalgii după trecut, pentru că ele ar fi inutile, false.Viaţa e schimbare, o ştim, trebuie să ne adaptăm ca să trăim în prezent. Referitor la carte, la citit, să nu uităm că literatura înseamnă ştiinţa de a te pune în pielea altora, capacitatea autorului de a-şi asculta personajele şi de a le  face să trăiască cum vor şi cum trebuie, nu impunându-le propriile idei. Apropo de idei, iată una foarte frumoasă,: „A te pune în pielea celuilalt este o poruncă a carităţii: este sarea literaturii, a democraţiei şi a jurnalismului autentic”. Dintotdeauna, şi eu am crezut, şi mai cred asta. Deşi trăim într-o lume tot mai feroce, în care sentimentul compătimirii aproapelui, a carităţii, se pare că a dispărut. Triumfă, în schimb, egoismul atroce, individualismul, materialismul, indiferenţa. Toate depărtându-ne atât de mult de „plămada visurilor”, din păcate.

     

    † DUMINICA a 18-a de peste an

    Problema cea mai evidentă care apare în lecturile din duminica a XVIII-a, şi anume cea a „pâinii”, nu este nicidecum nouă, pentru că ea l-a însoţit pe om încă de la pierderea fericirii paradisului. După ce, în urma neascultării, a încălcat porunca lui Dumnezeu şi a părăsit paradisul, omul a primit poruncă să-şi câştige pâinea din „sudoarea frunţii”. Şi poate că dificultatea cea mai mare nu este atât truda, efortul sau munca, ci mai ales ostilitatea naturii şi a pământului care nu oferă roade pe măsura muncii, nedreptatea celorlalţi care vor să câştige „pâinea” fără o muncă cinstită, lipsa unui salariu decent, sau lipsa unui loc de muncă, atât de necesar pentru câştigarea „pâinii”.

    Lumea continuă să-l caute pe Isus considerând că el este capabil să rezolve una din cele mai mari probleme ale omenirii: problema pâinii. Şi vor să-l facă rege. De fapt, în evanghelie, Isus le spune clar oamenilor: „Adevăr, adevăr vă zic: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat”. Iată, aşadar, o greşeală care se ridică deseori în calea credinţei noastre şi pe care ne-o semnalează Isus: să vezi şi totuşi să nu crezi.

    Evanghelistul Ioan nu foloseşte în evanghelia sa cuvântul miracol sau minune, ci semn. Semnul este un indicator. El nu poate deveni scop sau ţintă de atins. El indică scopul, trimite la ceva ce încă nu se vede. Oprirea la semn este de scurtă durată, nu este definitivă. Isus prin semnul „înmulţirii pâinilor” ne indică o realitate care se află dincolo de hrana materială. Este un indicator al hranei care este însuşi Isus Cristos, Pâinea vieţii.

    Minunea nu naşte credinţa, ci credinţa naşte minunea. De fapt, în tot acest discurs euharistic, pe care-l vom asculta şi în duminicile următoare, apare constant, pe de o parte invitaţia lui Isus de a privi dincolo de materie, şi incapacitatea mulţimii de a trece pragul acesteia. Problema aşadar nu este una de pâine sau de hrană, cât mai ales una de credinţă.

     

    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Pentru o lingvistică integrală – Eugeniu Coşeriu

    Crochiu biografic

    Savantul român, unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului trecut, a avut parte de o pregătire solidă încă din clasele primare. Eugeniu Coşeriu (27 iul. 1921, com. Mihăileni, jud. Bălţi, Republica Moldova – 7 sept. 2002, Tübingen, Germania) are cuvinte de laudă pentru Roman Mândâcanu, „un învăţător dotat excepţional (mai târziu, profesor la liceul din Fălticeni)”, iar apoi pentru G. Călinescu, I. Iordan, P. Caraman, D. Găzdaru, la Iaşi. A îmbrăţişat ştiinţele limbii în Italia şi Germania.

    Necesarele polemici

    Bine informat, nu s-a sfiit să contrazică gramatica generativ-transformaţională ori să asocieze dihotomiei sistemul limbii – vorbire, propusă de F. de Saussure, conceptul de normă. „Pe Chomsky, în general, îl judec negativ.” Are obiecţii asupra structurii de suprafaţă/ de adâncime, mirat fiind că lingvistul american supralicitează gramatica. Pe Gheorghe-Constantin Roja îl găseşte precursor, în 1809, al structuralismului şi al distincţiilor din interiorul semnului lingvistic.

    Îndrăgostit de Bacovia

    „Eugeniu Coşeriu a fost unul dintre primii cărturari care au scris despre Bacovia”, ne-a relatat Constantin Călin. „Poezia lui Bacovia e poezie de atmosferă”, va nota în 1939, continuând: „Deşi socotit ca simbolist, el are laturi care-l apropie de alte curente”. (Coşeriu l-a cunoscut pe autorul poeziei „Plumb”.)

    Laborator, proiecte, discipoli

    Adopta două faze ale lucrului la un studiu: prima implica „adunarea ideilor”, puse apoi în plicuri, dosare şi cutii, iar a doua, „redactarea schematică”, urmată de a doua redactare. În mai 1993, E. Coşeriu avea circa două sute de manuscrise în diferite faze de redactare. Conştient de limitele vieţii, le transferă viitorului… Faţă de începători e reticent: „Tinerii trebuie ţinuţi în frâu, pentru că au adesea preocupări dispersate, prea vaste şi prezintă proiecte nerealizabile” („Lingvistica integrală. Interviu cu Eugeniu Coşeriu, realizat de Nicolae Saramandu”, 1996).

    Centenar, la zi

    Institutul de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi a organizat în ziua de 27 iulie a.c., online, sesiunea comemorativă „Eugeniu Coşeriu – 100 de ani de la naştere”. Între orele 10 şi 15, din mai multe centre ale ţării, s-au adunat prelegeri şi evocări despre „un maestru de gândire”/ „profesorul providenţial”, întruchipând „liniile de forţă ale doctrinei” sale.

    Marele absent de la Bacău

    În anul 2001, prof. univ. dr. Dumitru Nica, de la Catedra de limba şi literatura română a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universităţii din Bacău (azi, „Vasile Alecsandri”), i-a sugerat lui Eugeniu Coşeriu ideea de a i se acorda titlul de doctor honoris causa al acestei unităţi de învăţământ superior. „A acceptat prompt şi curat”, ne-a mărturisit D. Nica. Urmau preparativele, dar sănătatea tot mai şubredă ni l-a luat în mai puţin de un an. Un  motiv să-i citim mai temeinic cărţile.

    Ioan Dănilă

     

     

     

    Duminica a 6-a după Rusalii. Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum

    Evanghelia Duminicii a 6-a după Rusalii descrie minunea vindecării slăbănogului din Capernaum (Matei 9, 1-8). Această Evanghelie ne descoperă că Hristos iartă păcatele și îi dăruiește vindecare bolnavului țînând seama de credința celor care aduc la El pe omul păcătos și bolnav: „Și văzând Iisus credința lor i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!”

    Așadar, Mântuitorul cunoaște nu doar boala celui aflat în suferință, ci și credința celor care se roagă pentru vindecarea lui. Din acest motiv, trebuie să știm că sunt vindecări dăruite de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile altora pentru noi. Pe de altă parte, rugăciunea altora pentru noi poate reaprinde dorul în noi după Dumnezeu atunci când el dispare, sau poate face că rugăciunea noastră să fie mai folositoare, mai fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Faptul că cei patru nu sunt menționați după numele lor, sunt fără nume, arată că orice persoană se poate ruga pentru noi, poate deveni un mijlocitor înaintate lui Dumnezeu pentru noi.

    La fel și noi pentru alți semeni. Hristos îl vindecă mai întâi pe slăbănog de boala sufletească prin iertarea păcatelor și apoi îl vindecă și de boala trupească. Îi spune: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale” și după aceea „Ridică-te, ia-ți patul tău și mergi la caă ta”. De aici reiese că este esențial că atunci când suferim, să analizăm dacă la baza bolilor stau păcatele și după aceea să vedem și cauzele trupești care au dus la apariția bolii. De multe ori, vindecarea sufletului aduce cu sine și vindecarea trupească. Mântuitorul nu le descoperă celor din jur care au fost păcatele care au dus la apariția bolii. Nici chiar slăbănogului nu-i spune.

    Atât de discret este. El grăiește celui bolnav doar atât: Fiule îți sunt iertate păcatele, nu spune care păcate, când, unde și de ce au fost săvârșite. El nu judecă atunci când iartă, ci deodată vindecă și ridică.

    crestinortodox.ro

     

     

     

    Mașină de 130.000 de euro, furată de la Oradea, găsită în Bacău

      La data de 30 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au luat măsura indisponibilizării unui autoturism care figurează ca fiind sustras de pe raza judeţului Bihor.

      Autoturismul înmatriculat de autorităţile italiene în anul 2019, a fost localizat în municipiul Bacău de poliţiştii băcăuani.

      Trei persoane au fost conduse la audieri.

      Valoare prejudiciul recuperat este de 130.000 de euro.

      Un bărbat care furase portofelul unei femei, reținut la scurt timp de polițiști

                La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 09.30, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că unei femei de 50 de ani, i-a fost sustras din geantă, un portofel cu acte şi bani, în dreptul unui imobil de pe strada Calea Mărăşeşti din localitate.

                La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, care, într-un timp foarte scurt au identificat un bărbat de 38 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea faptei.

        Bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru audieri, fiind întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. De asemenea, poliţiştii au stabilit că bănuitul se afla sub control judiciar.

                Portofelul cu acte şi bani a fost restituit păgubitei.

                Faţă de bărbatul de 38 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

         

        Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei infracţiuni de furt.

        Tanchiștii băcăuani, pe prima pagină de Istorie a Armei Tancuri

          Batalionul 631 Tancuri „Oituz”, din Bacău, unitate a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, a aniversat 65 de ani de la înființare și a marcat, printr-un ceremonial militar și religios, și Ziua Tanchiștilor din România, sărbătorită, de 102 ani, la 1 august. La acest eveniment au participat, alături de militarii Batalionului, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Terestre, ai Brigăzii 15 Mecanizate și ai batalioanelor de tancuri din Armata Română. Între invitați s-au aflat și Dănuț Voicu, președintele Filialei Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și secretarul acestei filiale, venerabilul col. tanchist (rtr) George Gheorghiu.

          La deschiderea manifestării, lt. col. Adrian Stanciu, comandantul Brigăzii 631, a prezentat onorul comandantului Brigăzii 15 Mecanizate, gl. de brigadă. dr. Daniel Pop, după care a fost intonat imnul de stat al României și a fost oficiat un serviciu religios, susținut de preotul militar al Garnizoanei Bacău, Lucian Butnaru.

          În continuare, reprezentantul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, col. de tancuri Valentin Torcică, șeful secției Doctrine, a prezentat mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înființarea Batalionului 631 Tancuri „Oituz”. De asemenea, mr. Marius Tamaș, șeful personalului, a transmis mesajul comandantului Diviziei 4 Infanterie Gemina.

          Despre semnificația și importanța celor două evenimente sărbătorite au vorbit lt. col. Adrian Stanciu, col. tc. (rtr) George Gheorghiu și gl. de brigadă dr. Daniel Pop.

          Militarilor Batalionului 631 le-au fost citite apoi două Ordine transmise de șeful Statului Major al Forțelor Terestre și Ordinul comandantului Comandamentului Logistic Întrunit. Prin aceste Ordine a fost conferită comandantului Batalionului 631 Tancuri Oituz „Emblema de onoare a Forțelor Terestre”. De asemenea, a fost conferită „Emblema de merit în serviciul Armatei României, clasa a III-a” Batalionului și „Emblema de onoare a Logisticii” unor militari ai acestei unități. Și comandantul Batalionului 631Tancuri Oituz a înmânat diplome de merit unor membri ai personalului militar.

          La final, lt. col. Adrian Stanciu a înmânat, „în semn de recunoștință, prețuire și aleasă considerație”, gl. de brigadă dr. Daniel Pop și col. Valentin Torcică placheta simbol a acestei Batalionului 631 Tancuri și col. tc. (rtr) George Gheorghiu „Eșarfa, fanionul și însemnul distinctiv ale Batalionului 631”. Iar comandantul Garnizoanei Bacău, reprezentat de mr. Vasilica Anghel, a înmânat comandantului Batalionului 631 Tancuri „Placheta de onoare a Bazei 95 Aeriene Bacău”

          Invitații la acest eveniment au putut vizita o expoziție de armament și tehnică militară organizată în curtea Batalionului 631.

          Arma Tancuri: 65 de ani în Bacău, într-o istorie de 102 ani în România

          La 1 August 1919 a fost constituit primul batalion de tancuri sau care de luptă din Armata Română. Intuind avantajele oferite de carele de luptă, pe parcursul anului 1919, Ministerul de Război a solicitat guvernului francez achiziționarea a 225 de „care luptă”. Prima Școală franceză de care de asalt pentru ofițerii și trupa română a fost înființată la Giurgiu, dar a fost pregătită și deschiderea Școlii de Care de Asalt la Mihai Bravu, ale cărei cadre de instrucție aveau să fie române. Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu, unde a fost înființat Batalionul carelor de asalt, prima formațiune de tancuri a Armatei Române. La 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgoviște, iar la 1 ianuarie 1921 a luat ființă Regimentul de Care de Luptă. Iar la 1 noiembrie 1939 a fost înființat Regimentul 2 Care de Luptă, cu garnizoana la Târgu Mureș.

          În garnizoana Bacau, Batalionul 631 Tancuri continuă tradiția Regimentului 63 Tancuri, care a funcționat din anul 1956. Batalionul a fost înființat în anul 1995, prin ordin al MApN.

          Gl. mr. Iulian Berdilă, șeful Statului Major al Forțelor Terestre: „Sărbătoarea de la Batalionul 631 Tancuri s-a constituit într-o întâlnire de suflet între generația actuală a tanchiștilor și generațiile mai vechi care au slujit cu credință sub drapel în această unitate: ofițeri, maiștri militari, subofițeri, personal contractual civil. Cu o bogată experiență în domeniul blindatelor, unitatea a obținut an de an rezultate deosebite pe timpul instruirii, exercițiilor și antrenamentelor de specialitate atât pe teritoriul național, cât mai ales în exercițiile multinaționale alături de militari ai țărilor membre NATO sau partenere.”

          Gl. de brigadă dr. Daniel Pop: „Cea mai puternică forță pe care o are Brigada 15 Mecanizată este Batalionul 631 Tancuri Oituz. Echipajul de tancuri este celula care exprimă camaraderia, spiritul și sprijinul în luptă, iar la sărbătoarea de la Bacău, exact în acest spirit camaraderesc și de castă, au venit reprezentanții celorlalte batalioane de tancuri din Armata Română. Aceasta arată că tancul nu este doar o mașină de luptă, ci un sistem de sisteme care s-au modernizat și adaptat la nevoile câmpului de luptă de-a lungul timpului. Inteligența și abilitatea tanchistului, la un loc cu toate caracteristicile tehnicii, fac ca tancul să fie cea mai de temut armă la ora actuală în forțele terestre. Iar tanchiștii băcăuani au fost, la 65 de ani de la înființarea batalionului lor, pe prima pagină a istoriei armei tancuri.”

           

          Reţinut de poliţişti după ce a încălcat ordinul de protecţie provizoriu

            În dimineaţa zilei de 30 iulie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au dispus completarea formularului de risc pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice între doi soţi.
            Bărbatului de 36 de ani i s-a adus la cunoştinţă să păstreze faţă de soţia sa, domiciliul acestora şi faţă de locul de muncă al acesteia, o distanţă minimă de 50 m.

              La aceeaşi dată, în jurul orei 17:30, femeia de 36 de ani, din municipiul Bacău a sesizat poliţiştii despre faptul că soţul ei, a revenit la domiciliu.

              La faţa locului s-a deplasat o patrulă auto de siguranţă publică, în faţa imobilului fiind depistat bărbatul în cauză, acesta încălcând ordinul de protectie provizoriu emis de către poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău.

              A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie.

              Totodată, poliţiştii l-au reţinut şi introdus pentru 24 ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ. Bacău.

            Boxerii băcăuani pregătiți de medalii

            În prag de weekend, la Brăila s-au disputant primele semifinale ale Campionatului Național de Tineret. Sportivii băcăuani de la SCM/CSM, Hermeziu, Mititelu și Macovei s-au calificat în finală, având asigurate medaliile de argint. Si Tanase a câștigat meciul din sferturi urmând ca sâmbătă să lupte pentru accederea în finală.

            „Meciurile de vineri au fost dificile pentru că s-a cernut sita și au rămas cei mai buni sportive. Hermeziu, la 71 kg, a făcut un meci spectaculos în compania bucureșteanului Ștefănescu Cristian. El a făcut un adevărat spectacol, adversarul fiind numărat de două ori, Victoria fiind aplaudată de publicul brăilean cunoscător al acestei discipline.

            Și Mititelu și-a dominat adversaul, Cătălin Ștefan din Buzău. Loviturile lui au fost năpraznice făcându-l pe arbitru după două numărători să oprească meciul. Dacă Macovei s-a calificat și el în finală, Tanase în urma meciului câștigat astăzi s-a calificat în semifinal de sâmbătă asigurându-și bronzul.

            În semfinalele de sâmbătă vor mai evolua Palapuic la 54 kg, Boluga la 75 Kg. Până acum boxerii băcăuani au avut un comportament foarte bun arătând încă odată că boxul băcăuan este la înălțime. Până acum avem asugurate 3 medalii de argint și 3 de bronz”, a explicat pentru Deșteptarea maestrul Relu Auraș, antrenorul lotului băcăuan dar și al echipei de tineret al României.

             

             

             

            Băcăuan mort într-un accident la Botoșani VIDEO

              FOTO: monitorulbt.ro

              Un accident soldat cu decesul unei persoane şi cu rănirea altor trei s-a produs, vineri, pe drumul naţional DN 29D, în zona localităţii Truşeşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

              Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Bacău, care circulau din sensuri opuse şi care au intrat în coliziune frontală.

              În urma impactului, a rezultat decesul unui bărbat de 35 de ani, care se afla la volanul autoturismului înmatriculat în Bacău.

              VIDEO: monitorulbt.ro

              De asemenea, trei persoane, dintre care şoferul şi doi pasageri, aflate autoturismul din Republica Moldova, au fost rănite. Cele trei victime rănite, având vârstele de 12, 36 şi 38 de ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

              Poliţiştii rutieri urmează să stabilească modul de producere a accidentului. AGERPRES

              Polițiștii informează viitorii conducători auto

                Polițiștii Serviciului Rutier și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității continuă implementarea campaniei de prevenire a accidentelor rutiere și de prevenire a furturilor din autoturisme.

                Activitățile desfășurate de către polițiștii băcăuani în cadrul campaniei ”STOP ACCIDENTELOR RUTIERE!”, dedicate viitorilor conducători auto, au continuat și în această săptămână.

                Campania de prevenire se desfășurată cu sprijinul școlilor de șoferi din județ și în parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și are două componente: prevenirea accidentelor rutiere, cauze și consecințe (reguli de circulaţie în trafic, riscuri de victimizare prin accidente rutiere, efectele consumului de alcool și droguri la volan) și prevenirea furturilor din autoturisme.

                În cadrul activității desfășurate ieri, 30 iulie a.c., în municipiul Bacău, polițiștii au pus accent în cadrul orelor de legislație rutieră, pe conștientizarea și educarea viitorilor conducători auto, astfel încât, în trafic, să acționeze în siguranţa pentru ei şi pentru ceilalți. În același timp, polițiștii au subliniat și exemplificat factorii care favorizează producerea evenimentelor rutiere, precum neatenția, depășirea neregulamentară, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum sau oboseala.

                Deasemenea, polițiștii au avut în atenție și prevenirea furturilor din auto, modul în care sunt lăsate în maşini la vedere genți, bagaje şi aparatură electronică, mai ales pe timpul nopții.

                Campania ”STOP ACCIDENTELOR RUTIERE!” se desfășoară în școlile de șoferi din județul Bacău până în luna decembrie 2021.

                 

                 

                În weekend ne răcorim…la o înghețată

                Ce-i drept, ultimile știri din media despre unul dintre cele mai savuroase deseruri – înghețata – care a fost retrasă din anumite magazine, au ridicat semne de întrebare pofticioșilor desertului răcoritor. Și pentru că tot vine weekendul, unul cu vreme foarte caldă, după cum spun meteorologii, astăzi poposim la un producător de înghețată artizanală foarte apreciat de băcăuani, Pallina.

                Înainte de toate, pentru a elimina din suspiciuni, trebuie subliniat că înghețata artizanală este foarte diferită de cea industrială în primul rând prin ingredientele folosite dar și prin faptul că mereu este proaspătă.

                „Cel mai important ingredient al înghețatei este…temperatura”, ne-a spus Loredana Duma, administrator Pallina, gelaterie care în această săptămână a împlinit patru ani, practic devenind de tradiție în Bacău dar și în Piatra Neamț. Mai mult decât atât, Pallina are clienți și din alte județe. Secretul înghețatei Pallina? Simplu. Toate rețetele sunt italienești. Toate ingredientele sunt de acolo. „Chiar dacă înghețata noastră ar avea termen de garanție foarte mare, în condiții de stocare în frigidere, noi nu o ținem mai mult de 48 de ore. Au fost cazuri în care ne-au rămas cantități de înghețată, unele s-au aruncat, altele le-au luat angajații acasă iar alte cantități le-am donat fie la case de copii sau la cămine de vârstnici.

                Dar cu timpul ne-am învățat și cam știm câtă cantitate să facem”, a explicat Loredana Duma. Cu alte cuvinte, înghețata Pallina e mereu proaspătă. Dacă ar fi să discutăm de preferințe, conform celor de la Pallina, băcăuanii preferă clasicile înghețate de ciocolată și vanilie. Și fisticul este în top. Urmează o gamă largă de arome exotice, preferințele fiind împărțite. Impresionant este că Pallina deține 120 de feluri de înghețată, sortimente pe care le produce prin rotație.

                Înghețata Pallina o găsiți în cele patru locații, lângă Piața Tricolorului, lateral de Casa de Cultură, la Mall, la Insula de Agrement și pe str. Mărășești nr. 10, deși toată lumea spune că e pe Războieni. Primele două locații dețin și laboratoare. Cât despre cantiatea de înghețată produsă zilnic este greu de estimat, pentru că după cum spun cei de la Pallina, depind foarte mult de vreme. Dacă astăzi se vând 100 de kilograme de înghețată, mâine dacă vremea se răcorește se pot vinde numai…5. „Din păcate asta e cultura la noi. Mâncăm înghețată doar dacă e cald. Înghețata, la noi, încă nu este considerată ca un destert, ca în alte țări. Dar, ușor, ușor, am văzut că se schimbă”, a mai spus Loredana Duma.

                Și cel mai important, am aflat diferențele dintre înghețata industrială și cea artizanală… Ce-i drept, înghețata artizanală are un preț mai mare, dar aceasta este produsă din lapte proaspăt iar restul materiei prime este importată din Italia care vine sub formă de paste și nu prafuri cum crede majoritatea românilor. „De exemplu la fistic. Efectiv fisticul este presat, cu un ulei și formează o pastă bază. La fructe, se folosesc fructe proaspete în funcție de sezon, și chiar ne facem rezerve pentru iarnă de fructe de sezon”, a explicat Loredana Duma care ne-a destăinuit și faptul că atunci când produce înghețata se face și se păstrează la o temperatură de -17 grade, ajunge în galantar unde sunt menținute la -14 grade, iar atunci când înghețata ajunge în cornet sau în pahar trebuie să aibă -10 grade, pentru a fi optimă de servit.

                După ce am aflat cam tot ce trebuie să știm despre o înghețată artizanală, nu rămâne decât să o savurăm. Într-un weekend fierbinte cu înghețată răcoritoare…

                Viceprimarul Cristian Ghingheș: Nu mai există absolut nicio scuză ca plata burselor elevilor să fie întârziată

                  O presupusa eroare materială a determinat reacții aprige în ședința Consiliului local Bacău de joi. Este vorba despre proiectul referitor la bursele elevilor din oraș, despre care viceprimarul Ghingheș a acuzat că s-ar fi încercat să fie, din nou, „ajustate” din pix.

                  După ce, în ședință, viceprimarul Cristian Ghingheș a acuzat că s-ar fi încercat modificarea cuantumului burselor acordate, în sensul diminuării acestora și a cerut, în mai multe rânduri, garanții că bursele se vor acorda așa cum s-a decis inițial, a publicat, apoi, pe pagina sa de Facebook, o declarație referitoare la acest subiect.

                  „Avem buget, avem hotărâre de Consiliu Local pe ambele semestre, avem cuantumurile și numerele aprobate în Consiliul Local, deci nu mai există absolut nicio scuză ca plata burselor elevilor din municipiul Bacău pentru anul școlar 2020-2021 să fie întârziată.

                  Elevii au așteptat destul și bursele trebuie să ajungă la ei cel târziu în primele zile ale săptămânii viitoare, imediat după publicarea hotărârii Consiliului Local. Nu am calitate de ordonator de credite la nivelul Primăriei Bacău astfel încât să pot dispune plăți, dar voi urmări personal transferurile către școli și ulterior plata către beneficiarii finali.

                  Chiar dacă astăzi a fost propusă diminuarea tuturor burselor la 100 de lei, în cele din urmă cuantumurile au rămas aceleași din HCL 10/2021. Asta datorită presiunilor din Consiliul Local, intervențiilor din ultimele zile ale liberalilor, dar și pozițiilor Asociației Elevilor din Bacău” a scris Ghingheș pe Facebook.

                  Acesta mai spune că alocarea bugetară pentru bursele elevilor depășește 12 milioane de lei, o sumă record pentru municipiul Bacău: cât pentru ultimii patru ani la un loc.

                  „Cei care au de gând în continuare să se sustragă de la plata burselor, trebuie să înțeleagă că investițiile în educație sunt cele mai sustenabile în timp și că efectele se vor vedea în timp. Chiar și cu riscul politic de rigoare de a fi catalogat drept “contondent”, voi fi mereu apărătorul drepturilor elevilor și tinerilor, iar derapajele de orice fel vor fi taxate inclusiv în plenul Consiliului Local atâta vreme cât ajung pe ordinea de zi. Încă nu îmi este clar de ce se caută tot felul de motive și găselnițe pentru neplata burselor, dar sper ca episodul de astăzi să fie ultimul de acest gen, iar elevii să beneficieze de dreptul legal pe care îl au”, a mai spus Ghingheș.

                  Înainte de ședință, Asociația Elevilor publicase un comunicat în care atenționa asupra acestei probleme. „AEBC a susținut și va susține întotdeauna imperativă o bursă socială mai mare, datorită contextului socio-economic cauzat mai ales de pandemia prin care au trecut elevii care au avut de suferit atât intelectual, fizic, cât și financiar. Scuzele pentru fondurile insuficiente nu ar mai trebui sa își aibă locul din partea consilierilor liberali, de vreme ce se angajează sa acorde aceste cuantumuri și sa organizeze și o gală de premiere. Consilierii liberali se angajează si pentru plata integrală pentru ambele semestre fără întârziere în fața elevilor? Toți consilierii Municipiului Bacău se angajează pentru acest lucru? Faptele vor ieși la suprafață mâine, la ședința consiliului local”, se arată în comunicat.

                  Șpăgi de mii de lei, pentru branșări ilegale, încasate de angajații unei firme de distribuție

                  Polițiștii băcăuani de la Serviciul Județean Anticorupție cercetează mai mulți angajați ai firmei Delgaz Grid despre care ar fi dovezi că au luat mită, în repetate rânduri, pentru a brașa ilegal mai mulți consumatori sau pentru modificarea instalaţiilor energetice, astfel încât să ocolească echipamentele de măsurare.

                  Faptele s-au petrecut în luna februarie a acestui an, când trei dintre angajații firmei au pretins mii de lei, în mai multe rânduri, de la diferite persoane pentru a le facilita accesul ilegal la rețeaua de curent. Se pare că, pentru a ocoli grupul de măsură a curentului electric, indivizii modificau instalațiile energetice sau blocau funcționarea echipamentului de măsurare a energiei electrice.

                  Pentru branșarea ilegală (prin legarea unui conductor direct la sistemul de distribuție a energiei electrice, aproape de coronamentul stâlpului de distribuție, ocolind, astfel, grupul de măsură a energiei), „întreprinzătorii” primeau 500 lei. În schimb, pentru fiecare modificare a instalației sau blocare a echipamentelor de măsurare, angajații firmei de furnizare pretindeau în jur de 4.000 de lei.

                  Deocamdată, doi dintre cei implicați în mod direct în aceste infracțiuni au fost plasați în control judiciar. De asemenea, alți patru suspecți, persoane fără calitate specială, sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la infracţiunile prezentate mai sus.

                  De reținut că în cursul activității de cercetare penală, a fost nevoie de citarea și audierea a unui număr de 10 martori, inclusiv de efectuarea unei percheziții domiciliare la un imobil de tip garaj. Toate actvitățile polițiștilor băcăuani s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Bacău și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

                  Poliția în acțiune

                    Bun furat, recuperat de poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare

                    La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au efectuat două percheziţii domiciliare, la imobilele a doi bănuiţi de 26 şi 42 de ani, din comuna Urecheşti, în cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                    În fapt, în noaptea de 19/20.04.2018, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la sustragerea a două drujbe din anexa unei locuinţe din comuna Urecheşti, valoarea estimată a prejudiciului fiind de 1000 de lei.

                    Urmare a percheziţiilor efectuate, la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Urecheşti, bănuit de comiterea faptei, a fost identificată o drujbă. Aceasta urmează să fie restituită păgubitei, o femeie de 43 de ani, din localitate, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                    Mandat pus în executare de poliţiştii de investigaţii criminale

                             La data de 29 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au preluat şi escortat, de la Aeroportul George Enescu din localitate, un bărbat de 38 de ani, din comuna Sascut, pe numele căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional întrucât se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia.

                             Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Centrul de Arestare Preventivă al I.P.J.Bacău.

                    7 mandate de percheziţie domiciliară puse în executare de poliţişti

                     La data de 29 iulie a.c., poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie subordonate Poliţiei municipiului Bacău au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului pe raza de competenţă.

                                   Au fost puse în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară pe raza comunei Roşiori, la imobilele a şapte localnici, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Din cercetări s-a stabilit că, cei în cauză, în perioada 02-17 iulie a.c., ar fi sustras 50 de baloţi de lucernă de pe terenul proprietatea unui tânăr de 22 de ani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 7.000 de lei.

                    Ca urmare a executarii mandatelor de perchezitie, s-a reusit completarea materialului probator, cercetările fiind continuate faţă de bănuiţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt.

                                La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău.

                    Pentru a preveni furturile de pe câmp, poliţiştii vă recomandă:

                    Asiguraţi pază umană sau apelaţi la câini de pază deoarece hoţii profit de faptul că terenurile şi culturile nu sunt supravegheate corespunzător!

                    Nu achiziţionaţi produse agricole de la vânzători ocazionali deoarece aceste produse pot proveni din furturi.

                    A furat un telefon

                                  Polițiștii de investigații criminale din Târgu-Ocna au identificat un bărbat de 46 de ani, care, la data de 25 iunie a.c. ar fi sustras un telefon mobil unei tinere, profitând de neatenţia acesteia, în timp ce se afla pe o bancă din parcul de pe raza localităţii, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.700 de lei.

                                  Bărbatul ar fi valorificat telefonul mobil, pe raza municipiului Oneşti, iar acum este cercetat penal în cadrul unui dosar de cercetare penală pentru furt.

                    Poliţiştii băcăuani vă recomandă să manifestaţi atenţie sporită la bani, telefoane, genţi, în special în locurile agglomerate.Supravegheaţi-vă permanent bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră!

                    5 bărbați și o femeie, acuzați de proxenetism, reținuți de polițiști VIDEO

                                La data de 29 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat şapte percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.

                      Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – iulie a.c., 30 de tinere ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani şi o tânără, de 26 de ani, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, prin promovarea de anunţuri pe site-uri de matrimoniale, în 10 imobile situate în municipiile Bacău şi Roman.

                      Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii domiciliare în municipiul Bacău şi în judeţele Constanţa, Galaţi şi Neamţ, unde au găsit şi ridicat, în vederea confiscării, 17 telefoane mobile, 14.730 de lei, 8.530 de euro, 160 de lire sterline, 100 de dolari, 2 pistoale cu bile supuse autorizării, un cuţit şi înscrisuri. 

                       6 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău, pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, 5 bărbaţi şi o femeie au fost reținuţi de poliţişti, pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

                       Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română.

                      La activități, au participat și luptători pentru acţiuni speciale din Bacău, Constanţa, Galaţi şi Neamţ.

                      Accident pe E85 la Bereşti Bistriţa

                        Un accident rutier cu două victime, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs, vineri, pe E 85, în zona localităţii Bereşti Bistriţa.

                        Potrivit ISU Bacău, în urma accidentului s-a produs un incendiu la unul dintre autoturisme.

                        „Sunt 2 victime, conducătorii auto, ambii de sex masculin, în vârstă de 19, respectiv 53 de ani, cu multiple traumatisme. Au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Cătălin Istrati.

                        În ultima săptămână, pe sectorul de drum european E85 din judeţul Bacău s-au produs două accidente grave în care şi-au pierdut viaţa 10 persoane, iar alte 3 persoane au fost grav rănite.