Acasă Blog Pagina 1412

Tineri din 10 țări învață la Slănic Moldova despre Uniunea Europeană și valorile europene

    Asociația pentru Dezvoltare Activă organizează în perioada 15 – 28 februarie 2022 un schimb internațional de tineri cu participanți din România, Malta, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Palestina, Spania, Ucraina, Lituania și Republica Moldova. Proiectul urmărește să contribuie la creșterea conștiinței europene a tinerilor și încrederii acestora în Uniunea Europeană, dar și la promovarea principiilor și valorilor europene atât în rândul tinerilor din UE, dar și în afara Uniunii. Totodată, proiectul dezvoltă competențele sociale, civice și interculturale ale participanților, dar și competențe de critical thinking (gândire critică), pentru ca tinerii să poată distinge informația adevărată de cea falsă și astfel, să se protejeze de dezinformările online și știrile false care au acaparat social media.
    „Proiectul Feeling European vine ca răspuns la creșterea populismului în țările europene și a numărului de cazuri de dezinformare și fake news în spațiul puplic, care, pe fondul competențelor democratice limitate și cunoștințelor reduse cu privire la modul în care funcționează Uniunea Europeană și instituțiile sale, a dus la scăderea gradului de încredere a tinerilor în Uniunea Europeană. De asemenea, cetățenia europeană înseamnă mai mult decât să fii doar cetățean al unui stat membru în UE; ea vine la pachet cu o serie de valori și principii, dar mai ales înseamnă să îți asumi un rol activ în comunitatea din care faci parte. Pe de altă parte, Uniunea Europeană, prin programele sale, dezvoltă oportunități și finanțează inclusiv tineri din țări ce nu sunt membre UE, care vin să studieze în țări din Uniunea Europeană, însă care nu înțeleg pe deplin contextul programelor, cum funcționează UE și, de multe ori, nu înțeleg valorile și principiile europene. De aceea, promovarea valorilor și principiilor europene în rândul tinerilor din afara Uniunii reprezintă o prioritate pentru UE. Ne bucură faptul că după doi ani de pandemie, în care tinerii au avut acces limitat la oportunități de învățare și participare la nivel internațional, putem organiza acest proiect, iar cei 50 de participanți din cele 10 țări pot să învețe despre Uniunea Europeană, să experimenteze diversitatea culturală și să dezvolte motivația și competențe democratice necesare pentru a-și asuma rolul de cetățeni activi, implicați în comunitățile lor”, a declarat Victor Toma, Președinte al Asociației pentru Dezvoltare Activă Bacău.
    Pe parcursul celor 12 zile de moblitate, tinerii participanți vor experimenta un număr mare de metode de educație nonformală, în special metode participative și care stimulează gândirea critică, învățarea interculturală, lucrul în echipă și incluziunea socială; se vor implica în sesiuni creative despre UE, vor identifica pericolele online și offline ce amenință UE, vor înțelege modul în care știrile false influențează deciziile politice, având ca studiu de caz, Brexit; vor identifica cauzele pentru care tinerii se implică sau nu în comunitate și vor dezbate viitorul UE și rolul pe care îl au tinerii în realizarea celor 11 Obiective Europene pentru Tineret. În plus, tinerii vor dezvolta pas cu pas 15 webinarii în cadrul cărora vor aborda într-un mod creativ informații despre UE. Aceștia vor planifica procesul de realizare a clipurilor video, vor dezvolta conceptele, vor decide asupra structurii și conținutului, vor scrie scenariile, vor filma și edita clipurile video și vor dezvolta strategia de diseminare a acestora.
    Proiectul „Feeling European” este finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, care este programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2021-2027; acesta oferă oportunități de mobilitate și cooperare pentru toți actorii implicați activ în domeniile menționate, fie ca persoane sau ca instituții/organizații.
    Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău este una dintre cele mai active organizații în domeniul tineretului din România și a implementat implementat până în prezent numeroase proiecte locale, naționale și internaționale. În prezent, ADA coordonează programul European Youth Village, un program de organizare și dezvoltare comunitară pentru tinerii din mediul rural din România; implementează proiectul SPAȚIAL, un proiect județean ce urmărește să abordeze strategic problemele, nevoile și interesele tinerilor băcăuani privind spațiile de participare și oportunitățile de petrecere a timpului liber; și tocmai a lansat Raportul „Egalitatea de șanse în educație de la 5 dimineața și între două microbuze”, în cadrul căruia a identificat provocările și prioritățile elevilor navetiști din județul Bacău.
    „La ADA credem cu tărie că tinerii sunt prezentul, iar dezvoltarea și implicarea lor trebuie să devină o prioritate pe agenda publică. De asemenea, credem că tinerii pot schimba lumea dacă sunt lăsați și sprijiniți să facă asta. De aceea, toate proiectele noastre au în centrul lor tinerii și indiferent de temele și subiectele abordate, prin proiectele noastre am urmărit să împuternicim tinerii și să îi echipăm cu competențele și instrumentele necesare pentru a participa în viața comunității. De asemenea, ne-am asumat să îi sprijinim în mod special pe acei tineri a căror participare în comunitate este mai dificilă din cauza oportunităților reduse cu care se confruntă”, a explicat Alexandra Gheorghică, voluntar ADA.

    Restaurantul „Aroma” din Cașin, pentru pasionații de vinuri, conversații și explozii de arome gastronomice

    Băcăuanii, dar nu numai, au o nouă posibilitate de a-și petrece timpul liber. Astfel, de la începutul lunii, la Cașin, în imediata vecinătate a municipiului Onești, a fost inaugurat, de curând, restaurantul „Aroma”, destinat în egală măsură iubitorilor de vin, mâncare și … socializare.

    Amplasat strategic, pe DJ 115, restaurantul gastro wine „Aroma” se poate înscrie în rândul obiectivelor de lux, din categoria fine dining, grație atât amenajărilor elaborate, atent gândite, cu tușe rafinate, cât și meniului – conceput să respecte calitatea și selecția (inclusiv oferta de vinuri cu zeci de etichete din podgorii renumite autohtone și din lume), și evident, a atmosferei degajate de toate acestea la un loc. „Noi, cam de vreo 25 de ani, am stat în Bacău, unde avem și reședința, dar și aici, în Cașin, de unde ne și tragem. Am decis să ne retragem în zona natală și să ne îndeplinim acest vis pe care, de altfel, îl avem … de mulți ani. Am ales locul acesta tocmai pentru că aici vrem să ne mutăm”, își începe povestea Viviana Țîrdea, administratorul restaurantului „Aroma”. Unitatea poate fi recomandată, deopotrivă, întâlnirilor de afaceri sau reuniunii cu familia și prietenii, la finalul unei săptămâni epuizante, ori pentru a marca o ocazie specială. Unitatea beneficiază de o sală mare, destinată mai ales sezonului rece, cu 65 – 70 de locuri, la care se adaugă un alt spațiu deschis, de tip terasă, unde, vara, va funcționa și un grătar, precum și o grădină atribuită relaxării (unde poate fi organizat un eveniment în aer liber) și un spațiu de joacă pentru copii. Practic, experiența „Aroma” se  bazează pe gastro socializare, în condițiile în care deși fiecare oaspete comandă diferit, cu toții parcurg împreună, la nivel gustativ, orele de relaxare. „Ca principiu, dorim să fie o destinație de weekend, în sensul în care, dincolo de a hrăni omul, să fie o experiență totală. Ne dorim să facem evenimente fundamentate pe concepul «wine and dine» – degustări cu preparate mai deosebite, asociate cu vinuri la fel de speciale. Meniul este foarte simplu, foarte scurt, la fel ca spațiul pe care l-am gândit: cu lucruri relativ puține, dar de o calitate certă. Preparatele de la noi se gătesc pe loc, nu folosim nimic artificial. Nu oferim genul de «meniu al zilei», ci, realmente, o experiență culinară”, ne încredințează proprietarii afacerii de la Cașin.

     

    O experienţă culinară de excepție

    Așadar, meniul à la carte, disponibil pentru o zi sau pentru perioade reduse de timp, nu este foarte dens, incluzând preparate executate foarte bine, în combinații speciale, am putea spune unice, pe care, garantat, oaspeții nu le găsesc prin alte părți. Toate preparatele, fără deosebire, beneficiază de o creativitate debordantă atunci când sunt gătite (folosindu-se ingrediente de o calitate ridicată, cu mult peste medie) și, în mod evident, de un gust pe măsură de rafinat. Interesant este că meniul este în permanență personalizat, variind de la o perioadă la alta, date fiind ingredientele și sezonalitatea lor. La „Aroma”, veți putea comanda, de exemplu, ceafa de porc, gătită însă, într-o manieră diferită, la dimensiuni peste medie, la fel și „tomahawk-ul” de porc (o „găselniță” – spun proprietarii – datorată tocmai atașamentului pe care îl au românii față de acest animal domestic), la fel de generos, în privința cantității, și, totodată, plin de aspect, și cu o savoare unică. Nu lipsesc preparatele pe bază de fructe de mare, la fel, gătite într-o manieră personalizată, bucate care deja au cucerit clientela ce a avut norocul să ajungă aici, și nici „Ciorba bețivului”, cea clasică, românescă, însă cu accente ardelenești, fiind preparată cu afumătură și varză murată, dreasă cu smântână și condimentată cu mărar. Prezente sunt și deserturile, altele în fiecare săptămână. Important de reținut faptul că ingredientele sunt furnizate, în marea lor majoritate, de firme locale.

    „De exemplu, de la o fermă din Gutinaș procurăm un caș maturat, foarte bun, pe care-l folosim într-o salată reinterpretată care, în mod normal, presupune utilizarea brânzei halloumi, originară din Cipru. Or, tocmai pentru că nu aveam garanția că putem folosi un ingredient sigur și de calitate, adus de la nu știu ce distanță, am ales ceva local, dar foarte bun. De altfel, tot de la aceeași sursă achiziționăm și smântâna, de foarte bună calitate, la fel și anumite preparate de carne. Doar vita, pe care nu am găsit-o în zonă, o aducem din Noua Zeelenadă și din Uruguay, vestite pentru acest tip de carne. Vrem să ne axăm foarte mult pe calitate și sperăm ca și clienții să observe lucrul acesta și să facă diferența. La noi, toate sosurile, de exemplu, se fac în casă, aici. Cum este sosul brun sau demi-glace-ul, o invenție rafinată a francezilor, la care se muncește din greu, fiind obținut din oase de vită, coapte multe ore, în cuptor, apoi fierte vreo 12 ore, la foc mic”, ne destăinuie Viviana Țârdea, admnistratorul restaurantului „Aroma” din Cașin. Interesant de precizat că aici și-a pus amprenta și Daniel Stoenescu, un Chef de valoare, recunoscut în breaslă, deși mai puțin vizibil în spațiul public, dar care are multe proiecte de anvergură, de succes, la care a participat oferind consultanța în domeniul bucătăriei. Și în privința legumelor utilizate pentru obținerea preparatelor, deținătorii restaurantului și-au propus să identifice căi de aprovizionare cât mai locale, care să furnizeze rapid și constant produse de calitate, menite să garanteze gustul autentic atât de dorit în orice bucătărie care se respectă. „Ne dorim ușurință în aprovizionare. În plus, trebuie să ne permită și anotimpul, întrucât, acum, trebuie să admitem că este destul de greu să găsești legume, nefiind încă sezonul lor. Prin urmare, așteptăm cu interes cooperativele locale”, este invitația lansată producătorilor agricoli locali.

    Un vin special…pentru oaspeți speciali

    Și pentru că proprietarii restaurantului și-au dorit ca oricine le calcă pragul să aibă parte de tratament special, simțindu-se cu adevărat persoane speciale, preparatele din meniu sunt însoțite de vinuri pe măsură, din categoria premium, la fel de speciale, de înalt nivel. Prin urmare, alături de o experienţă culinară de excepție, oaspeții vor beneficia de o adevărată clătorie prin fascinanta lume a vinului. Inspiraţi de natură şi de vin, proprietarii restaurantului au ales să îmbogățească atmosfera gătind în dublet cu cele patru sezoane din an, inspiraţi fiind de cultura culinară a regiunilor viticole. Astfel, meniul de Wine & Food Pairing propus implică o ofertă impresionantă de vinuri tradiționale și de import. „Prin pasiunea mea pentru vinurile selecte, am cunoscut oameni faini. Pe considerentul că oamenii care iubesc vinul, nu doar ca să-l bea, ci îl și respectă, sunt oameni frumoși, nu pot fi altfel. La unul dintre cursurile la care am participat, mi-a fost profesor domnul Marian Timofte – o poveste de om, apoi am întâlnit-o pe doamna Dana Pop, de la care iau și vinurile aduse din import, Franța și Ialia. De altfel, am ales câteva crame pe care am ținut să le avem în ofertă, cum ar fi «Crama Gîrboiu» și «Domeniile Averești», ambele din Moldova, dar și din Oltenia, de la Oprișor, sau din Dobrogea, Crama Rasova. Am avut o revelație cu «Busuioaca» de Averești, vinificată în sec, și am zis că trebuie să o am în meniu. În plus, am reușit să aducem în meniu și o etichetă «emblemă» din zona Dealu Mare, respectiv «Feteasca Neagră – Apogeum». Mai avem și circa 30 de etichete din Italia, inclusiv spumante, alte câteva din  Franța, din zona Bordeaux, dar și din Austria un Grüner Veltliner, fructat, ușor, apreciat de români. E limpede că oamenii nu cunosc toate soiurile și mă bucură că ne solicită părerea în privința vinurilor, dar mai ales că le și place recomandarea pe care le-am făcut-o”, mai aflăm de la proprietara restaurantului. Și dacă tot vorbim despre un restaurant fine dining, să amintim și că servirea este la un nivel ridicat. Staff-ul a fost instruit să ofere informații inclusiv în privința asocierii preparatelor din meniu cu licorile aflate în ofertă, pe principiul „omul potrivit la frapiera potrivită”, ajutați, evident, de Viviana Țîrdea, proprietara afacerii, astfel încât, preparatele și vinurile să se înnobileze unele pe altele, accentuând-și reciproc calitățile. În weekend, atmosfera va fi „îmbogățită” cu muzică live, de fiecare dată alți artiști performând spre încântarea clienților. Feedback-ul primit de la cei care au trecut deja pragul restaurantului a fost neașteptat de bun, aici ajungând, pe lângă curioșii care au vrut să testeze oferta de debut a restaurantului, și clienți care, ulterior, au revenit de câteva ori în puținul timp trecut de când a fost deschisă unitatea.

    Urmași ai mândrilor gospodari munteni

    Complexul de clădiri care compun restaurantul este amplasat pe un teren moștenit de la străbunici, la care, în timp, proprietarii au adăugat alte suprafețe cumpărate de la vecini. Oameni gospodari și mândri, așa cum sunt cunoscuți cășunenii, cu sorginte munteană (din zonele Rucăr și Dragoslavele, după cum indică sursele istorice). Urmași ai ciobanilor mocani din aceste localități, ajunși în zonă pe la mijlocul secolului al XVII-lea, la chemarea domnitorului Gheorghe Ștefan, cășunenii și-au păstrat vie moștenirea lăsată de strămoși, de la tradiții până la ocupațiile care i-au ridicat. „Cășunenii păstrează în mentalitatea lor mândria de a se trage dintr-o … combinație de munteni. Pe de altă parte, se zice că «balada Miorița» s-ar trage de undeva din zonă, puțin mai sus de Cașin, la Scutaru, unde există și un monument dedicat acestui fapt. De fapt, de câțiva ani, în 15 august, la noi se serbează, cu foarte mare alai, «Zilele Cașinului», când vin foarte mulți străini ca să vadă parada căruțelor cu coviltir și alte atracții. Pentru că localnicii sunt urmașii cărăușilor. Inclusiv bunicul meu și-a întreținut familia făcând cărăușie. Plecau cu săptămânile în ținutul Secuiesc, de unde luau cartofi, de exemplu, scânduri etc., pe care le duceau la Vaslui, de unde primeau la schimb cereale, și tot așa. Acum, sunt păstrate simbolic acele căruțe, în onoarea strămoșilor cu tot ce au lăsat ei. La fel, mulți cresc în gospodărie cai de o frumusețe fără seamăn, sunt niște exemplare superbe”, aflăm de la Viviana Țîrdea. Un motiv în plus de a ajunge în zona Cașinului unde, spre marea satisfacție a autorităților, s-au stabilit numeroși tineri, dispuși să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile locului. Cu atât mai mult cu cât, de exemplu, restaurantul „Aroma” din Cașin este amplasat pe locul pe unde, cu ani în urmă, trecea vestita „Mocăniță”, trenulețul care transporta bușteni din pădurile seculare de la munte.

    Weekend după weekend, mereu altfel

    Astăzi, de „Dragobete”, dar și ulterior, de „8 Martie” ori în wekend-urile care vor urma, restaurantul „Aroma” pregătește, așa cum și-au propus proprietarii încă de la bun început, momente speciale, experimente cu bucate la fel de inedite, oaspeții fiind întâmpinați cu un pahar de Prosecco, din partea casei, la fel și desertul care va desăvârși meniul.  „De «Ziua Femeii», o să pregătim un meniu prestabilit, cu alte preparate decât cele din lista obișnuită, astfel încât să ne asigurăm că oamenii care ne trec pragul nu se plictisesc, ci au ocazia să încerce și altceva. Și, ca să fie în ton cu momentul acesta deosebit, îl vom avea ca invitat special  pe Vitalie Cortac, un artist local foarte apreciat, care va interpreta la saxofon piese din registrul «romantic jazz». De altfel, ne-m gândit ca aproape toate weekend-urile să le pregătim cumva tematic, să avem și ceva asiatic, cu sushi, de exemplu, sau altceva italienesc, poate și indian, de ce nu”, încheie povestea plină de savoare Viviana Țîrdea.

     

    O noua ediție a concursului „Mesajul meu antidrog”

      Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, lansează la nivelul judeţului Bacău, ediţia 2021-2022 a concursului „Mesajul meu antidrog”. Concursul se desfăşoară în intervalul februarie – aprilie 2022, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar(gimnaziu şi liceu) din judeţul Bacău.

      În anul școlar 2021-2022, concursul „Mesajul meu antidrog” se desfăşoară pe următoarele secţiuni : 1) film scurt metraj și spot video; 2 ) arte vizuale – grafică, pictură și fotografie și 3) eseu literar. Criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe(tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului. Scopul proiectului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri(prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori(incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar(gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi artistice, ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri.

      „Mesajul meu antidrog” reprezintă un proiect de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog, un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile de învăţământ şi un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ, contribuind, alături de celelalte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoase în rândul acestui segment de populaţie.Parteneri în acest proiect, la nivel local, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, sunt Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău.

      Reamintim că la faza naţională a concursului „Mesajul Meu Antidrog”, ed. 2020-2021, eleva Suciu Beata-Agota, de la Școala Gimnazială Dani Gergely Ghimeș, a obţinut locul II la secţiunea Arte vizuale gimnaziu – fotografie digitală, iar eleva Doroftei Alexandra Geanina, de la Colegiul Național Mihai Eminescu Bacău, a obţinut locul II la secţiunea Film – scurt metraj/spot video.

      Licitație publică deschisă cu strigare a unor bunuri mobile scoase din funcțiune aflate în patrimoniul privat al U.A.T. Orasul Dărmăneşti

        Organizatorul licitatiei: U.A.T. ORAŞUL DĂRMĂNEŞTI, cu sediul în str. Muncii nr.16, judeţul Bacău, telefon 0234356656, e-mail: primaria@orasuldarmanesti.ro, organizează în data de 16.03.2022 ora 12:00 licitația publică deschisă cu strigare a unor bunuri mobile scoase din funcțiune aflate în patrimoniul privat al U.A.T. Orasul Dărmăneşti.

        PRETURILE DE PORNIRE A LICITATIEI PUBLICE CU STRIGARE PENTRU AUTOVEHICULELE RUTIERE SUNT URMATOARELE:

        1.AUTOUTILITARA OPEL MOVANO – pretul de 7.960 lei;
        2.AUTOBUZ MERCEDES – BENZ 0345 – pretul de 11.520 lei;
        3.AUTOSPECIALA AB BASCULANTA – pretul de 9.400 lei;
        4.AUTOSPECIALA MACARA + CONTAINER – pretul de 5.440 lei;
        5. AUTOVEHICUL SPECIAL VIDANJA – pretul de 7.910 lei;
        6.REMORCA AGRICOLA – pretul de 4.200 lei;
        7.BULDOEXCAVATOR CASE – pretul de 29.250 lei.

        Data, locul și ora deschiderii ofertelor: 16.03.2022, Sala de şedinte U.A.T. Dărmăneşti, ora 11.00.
        Data limita depunere oferte: 16.03.2022, ora 10.00.

        Mai multe informatii la adresa de e-mail: achizitii@orasuldarmanesti.ro; telefon 0234.356.656.

        Primăria Pârgărești a rămas fără curent pe motiv că nu și-a plătit facturile. Primarul spune altceva

        Primăria comunei Pârgărești din județul Bacău a rămas, astăzi, fără energie electrica dupa ce angajații companiei de electricitate au decoencat-o de la rețea și au sigilat panoul electric.

        Conform site-ului debacau.ro, activitatea instituției a fost paralizată.

        ”În această dimineață, eram toți la birou și ne-am trezit cu heblu tras. Panoul este sigilat. Lucrătorii e-on ne-au spus că ar fi pentru o datorie neachitată. Eu îi aștept cu OP-urile pe masă. Le-aș arăta dar nu am cui. Totul este la zi. La telefon nu răspunde nimeni. Am sesizat și Prefectura. Până la această oră nu s-a întâmplat nimic”, a declarat, conform sursei citate, Marius Gabriel Gheorghiță, primarul comunei Pârgărești.

        F ara electricitate nu functionează nici computerele, nici Internetul, nici camerele video cin comună si nici sistemul de alarmă.

        ”Astăzi am avut de votat on-line o hotărâre ADIB ce privește buna funcționare a CRAB. Nu am mai reușit să fac acest lucru”, a mai exemplificat primarul.

        Primarul spune ca va face plângere la ANPC deoarece instituția a fost deconectata făra somație în condițiile în care are facturile plătite la zi.

         

        Elicoptere americane pe cerul Bacăului

        Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite din Europa, compus din aproximativ 90 de militari și 3 aeronave MH-60 Black Hawk, execută, începând de marți, 15 februarie, misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele din cadrul Forțelor Aeriene Române în zona de responsabilitate a Bazei 95 Aeriană de la Bacău.

        Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv consolidarea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.

        A luat salariu aproape un an și n-a muncit un minut

          La data de 21 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bacău, au identificat un bărbat de 45 de ani din municipiul Bacău, pe numele căreia fusese emis un mandat de aducere, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

          În perioada 04 ianuarie – 25 octombrie 2021, bărbatul a indus în eroare un angajator prin aceea că a pretins în mod mincinos că doreşte să se angajeze pe un post de şi a menţinut starea de eroare a angajatorului folosind înscrisuri frauduloase care să ateste îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu.

          Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, bărbatul nu şi-a îndeplinit niciun moment atribuţiile prevăzute în fişa postului, încasând suma totală de 15 532 lei.

          Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 22 februarie acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar.

          Sancționați contravențional pentru transport ilegal de persoane

            La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 08:45, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Colonești, care efectua transport de persoane, contra cost, fără a deţine documente legale de transport public de persoane.

            Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

            La aceeași dată, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești au depistat un bărbat de 59 de ani, din comuna Cașin care efectua transport de persoane, contra cost, fără a deţine documente legale de transport public de persoane.

            Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

            Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!

              Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112. ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.

              Poliția Română derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare , atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la numărul de urgență 112.

              Campania implementată de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, se desfășoară în perioada 14 februarie – 03 martie a.c. și vizeză elevii, deoarece în ultima perioadă autorii apelurilor false au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei Covid-19.

              ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” – sunt mesajele campaniei, pe care polițiștii de prevenire le-au transmis elevilor Liceului Tehnologic ”A. Saligny” Bacău. Informațiile transmise participanților s-au axat pe semnificația numărului 112, care este numărul de urgență disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixă, cât și mobilă, oriunde în Uniunea Europeană. Cetățenii pot apela numărul 112 pentru a contacta serviciile de urgență – poliție, servicii medicale de urgență și pompieri și este rezervat doar apelurilor ce necesită o intervenție imediată.
              Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.

              Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.
              În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

              Viceprimarul Liviu Miroșeanu critica noul Regulament de estetică și arhitectură urbană

              ViceprimarulLiviu Miroșeanu critică noul Regulament de estetică și arhitectură urbană promovat de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu si care interzice desfășurarea anumitor activităti comerciale, cum ar fi magazinele cu haine second-hand, în zona centrală a orașului.

              „De neînțeles de ce se dorește impunerea, cu orice preț, a unor reguli cel puțin ciudate, ca să nu spun anapoda. Regulamentul de estetică și arhitectură urbană, inițiat exclusiv de către primar, a stârnit confuzie și îngrijorare, în special printre antreprenori, o categorie care trebuie protejată și încurajată, nicidecum să i se pună tot felul de opreliști și interdicții. Da, o societate modernă se clădește pe reguli, dar acestea trebuie să fie clare, discutate anterior. Iar aceste reguli trebuie să aducă un plus comunității, nu trebuie să afecteze viața economică, socială etc”, a declarat Liviu Miroșeanu.

              Acesta spune ca nu poți interzice funcționarea magazinelor de tip ”second hand” printr-un regulament de estetică și arhitectură, poți, cel mult, să prevezi anumite clauze specifice într-un regulament de tip comercial.

              „Nici eu, nici colegii mei consilieri locali ai PNL, nu vom fi niciodată de acord cu promovarea unor asemenea interdicții care lovesc în mediul privat, cum nu suntem de acord nici cu lansarea în spațiul public a unor propuneri, idei etc, concepute «pe genunchi», fără consultarea tuturor celor implicați”, a concluzionat vicprimarul Bacăului.

              Incendiu la un restaurant din Onești

                Acoperișul restaurantului „La Strada” din Onești a luat foc în această după-amiază. Șase persoane au fost evacuate din local iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale și cu o autoscară.

                UP

                UPDATE

                Incendiul este lichidat, administratorul cladirii a fost prelaut de echipajul SMURD si transportat la CPU Onesti. Din cadrul grupei operative a ISU BACAU s-a deplasat un ofiter pentru acordarea asistentei psihologice.

                Prelevare de organe la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

                Spitalul Municipal de Urgență Moinești (SMUM) a efectuat o nouă prelevare de organe și țesuturi umane. Cu toate restricțiile și dificultățile impuse în actualul context pandemic, o echipă mixtă de medici, dr. Dascălu Corina – medic primar ATI, dr. Anghel Nina Maria – kdp și as. Mariana Chirilă, sub coordonarea Agenției Naționale de Transplant (dr. Radu Zamfir) și a unității regionale Iași (dr. Neagu Raluca) a făcut posibilă derularea cu succes a „lanțului vieții”.

                Intervenția de prelevare a ficatului a fost realizată de o echipă a Institutului Clinic Fundeni din București (sub coordonarea dr. Vatachki Guenodiy Roumenov, medic specialist în chirurgie generală), împreună cu echipa de chirurgi ai SMUM (condusă de prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic primar de chirurgie generală), organul prelevat fiind transportat la Institutul Clinic Fundeni din București. „Practic, prin implicarea echipei de medici am reușit să răspundem în timp util necesității unui pacient a cărui viață depindea de acest transplant hepatic” – a subliniat prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț.

                Prelevarea corneei a fost realizată sub supervizarea dr. Dana Cristina Călțaru (medic primar oftalmolog la Spitalul Județean Bacău) și a fost transportată la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

                Prof. univ. dr. Cotîrleț Adrian: „În calitate de manager al SMUM, dar, mai ales de medic, îmi exprim recunoștința și respectul față de efortul și implicarea de care au dat dovadă echipele medicale pentru a duce la bun sfârșit această procedură prin care am reușit salvarea unei vieți ca urmare a deciziei familiei pacientei aflate în moarte cerebrală. Totodată, doresc să mulțumesc tuturor cetățenilor care înțeleg că donarea de organe este expresia cea mai vie de altruism de care putem da dovadă și prin care oferim șansa la viață unui om pe care nu-l cunoaștem!”

                 

                Victima unui accident rutier, ajutată de jandarmi

                 

                În această dimineață, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care se afla într-o misiune de pază, supraveghere și intervenție la conductele de transport produse petroliere, a intervenit în urma unui accident rutier pe strada Redului din municipiul Onești.

                Din motive necunoscute, o mașină a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat lângă marginea drumului.

                Jandarmii au oprit autovehiculul de serviciu și au mers imediat către mașina avariată pentru a acorda ajutor. În autoturism se afla un bărbat, în vârstă de 79 de ani, pe care jandarmii l-au ajutat să iasă din masină, acordându-i apoi primul ajutor.

                Ulterior, au asistat persoana până la sosirea echipajelor medicale în vederea acordării asistenței medicale de specialitate.

                “Ne bucurăm că persoana este bine și este nevoie să fim un sprijin unii pentru ceilalți”, au relatat jandarmii.

                Ce aduce anul nou chinezesc la casino? TOP păcănele cu această ocazie!

                Anul nou chinezesc este un mod diferit de a vedea lucrurile, de a construi un plan proaspăt, plin de energie, de optimism. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori pentru că este ceva ce pare exotic, diferit de cultura noastră. Pe lângă ce caracteristici are el în forma clasică, putem să avem în vedere jocurile de cazino care au o tematică asiatică, care aduc în prim-plan elemente din fascinantul Orient Îndepărtat.

                În topul celor mai iubite păcănele din toate timpurile se află jocuri ca la aparate 777, dar și cele cu o tematică inspirată din China și nu numai. Video slot-urile cu simboluri din cultura Asiei sunt la mare căutare de câțiva ani, acest lucru probabil fiind datorat paletei cromatice intense, graficii cu multe detalii, elementelor care apar pe role ori a experienței magice generale.

                Fiecare joc este extrem de interesant dacă îi dai o șansă, dacă el se potrivește preferințelor pe care le ai. Înainte de a face o investiție este bine să știi cum arată video slot-ul, care este formatul său, câte linii de plată are sau ce sistem folosește, care este mecanica sa, dacă are funcții speciale și care sunt ele, dar și detalii precum valoarea RTP-ului și volatilitatea.

                Important este ca indiferent de jocurile pe care alegi să le încerci, să fii mereu rațional, să îți desfășori activitatea responsabil și să te încadrezi într-un buget atent calculat, în raport cu venitul sigur pe care îl ai. În acest fel, posibilele pierderi sunt asumate, iar stresul și dezamăgirea sunt înlocuite cu adrenalină, amuzament, distracție și bucurie, atunci când își face apariția și norocul.

                În mediul online ai de ales din mii de jocuri interesante, inclusiv când este vorba de versiuni de păcănele. Dintre toate acestea, doar câteva au ca tematică Orientul Îndepărtat, însă și lista lor este destul de lungă. Printre cele mai cunoscute titluri se află:

                • Dragons of Fortune
                • Duck of Luck
                • Fortune Panda
                • Imperial Riches
                • King of Wealth

                Însă, la un operator de top, care are o gamă diversificată de video slot-uri cu tematică asiatică, vei mai găsi:

                • Pearl of the Orient
                • 5 Lions Gold
                • 2 Dragons
                • Treasure Horse
                • Chinese New Year

                Unele păcănele cu această temă sunt ceva mai complexe și au câteva atuuri grafice foarte greu de întrecut. Spre exemplu, sunt de luat în considerare video slot-urile:

                • Koi Princess
                • Wild Orient
                • Imperial Wealth
                • Dragon Stone
                • Monkey Warrior

                Dacă vrei să urmărești o poveste fascinantă, poți face asta în Journey of the West, însă dacă ești pregătit doar de acțiune, de provocări și probe ale aptitudinilor tale, încearcă:

                • Triple Dragons
                • The Great Wall
                • Treasure Horse
                • Twin Happiness
                • 888 Dragons

                Așa cum vei observa odată ce dai măcar câteva rotiri păcănelelor de mai sus, fiecare vine cu beneficiile sale. Unele plusează prin aspect, prin grafică și efecte, altele prin caracteristicile tehnice, iar câteva prin funcțiile aparte.

                Astfel, orice ai căuta, orice criteriu este mai important pentru tine, cu siguranță vei găsi o plajă variată de opțiuni. Poți să le testezi pe toate câte puțin, jucând responsabil, pentru că nu vei știi care te poate surprinde, dacă nu le dai măcar o primă șansă!

                7 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a paria la Netbet în 2022

                Agenția de pariuri Net Bet este una dintre cele mai vechi de pe piața românească, deținând licenția ONJN din 29 iunie 2016. Așadar, la această agenție se poate juca legal cel puțin până la 1 iulie 2026. Cel mai probabil, termenul se va prelungi.

                Dacă nu ai cont deschis pe platforma acestui operator sau dacă nu ai apucat încă să plasezi un pariu în 2022, te sfătuim să citești rândurile de mai jos pentru a vedea la ce nivel sunt aspectele care influențează experiența de joc. Iată 7 lucruri importante pe care trebuie să le știi:

                Contul se deschide imediat

                Poți număra pe degetele de la o singură mână minutele necesare pentru deschiderea unui cont pe acest site. După ce dai click pe butonul „Înregistrare”, trebuie să completezi următoarele informații: nume de utilizator, parolă, email, moneda (implicit RON), țara, sex, prenume, nume, data nașterii, CNP, cod poștal, oraș, adresă de reședință, telefon. Pentru a activa oferta de bun venit, trebuie să bifezi că ești de acord să primești mesaje promoționale. Ulterior, trebuie să încarci pe platformă și o fotografie a cărții de identitate, pentru verificarea contului.

                Se pot depune bani și numerar

                Operatorul amintit acceptă metode de plată variate pentru alimentarea contului: card bancar & Revolut, Paysafecard, Skrill, Smith & Smith, Neteller, transfer bancar. Deși nu deține o rețea de agenții stradale, NetBet oferă și posibilitatea depunerilor în numerar, prin colaborarea cu TopPay. Suma minimă cu care se poate alimenta contul prin card bancar este 20 de lei. În cazul în care depui cash, suma minimă este numai 10 lei. Se pot retrage bani numai prin transfer bancar.

                Ofertă sportivă este bună

                Oferta sportivă este la nivelul așteptărilor. Pe lângă fotbal, se mai poate paria pe tenis, baschet, handbal, volei, baseball, hochei pe gheață, curse de cai, curse de câini, cricket, darts, bandy, bowling, box, ciclism, eSports, fotbal american, fotbal galic, futsal, golf, hurling, MMA, fotbal australian, rugby league, rugby union, snooker, sporturi cu motor, virtuale, tenis de masă, padel. De asemenea, în ofertă mai sunt pariuri pe showbiz și politică. Un meci din Liga Campionilor la fotbal are 176 de opțiuni de pariere. Nu sunt nici cele mai multe de pe piață, dar nici cele mai puține.

                Cotele se situează la un nivel bun

                Cotele oferite de această agenție de pariuri sportive online se situează, în general, la un nivel bun. De exemplu, în meciul Rapid vs Dinamo din Liga I, favorita Rapid avea cota 1.74 să se impună. Două alte agenții recunoscute pentru cele mai mari cote ofereau cota 1.75 pentru victoria „giuleștenilor”.

                Am comparat și cotele pentru Liga Campionilor. La NetBet, Chelsea avea cota 1.32 să o învingă pe Lille. Una dintre cele două case de pariuri acorda cota 1.33 pentru aceeași selecție, în timp ce pe celălalt site cota era 1.30.

                Platforma live se mișcă bine

                Mulți dintre pariori preferă să joace live, pentru trăiri mai intense. NetBet este unul dintre operatorii care are platformă live bine pusă la punct. În momentul în care scriem aceste rânduri, sunt 32 de meciuri de fotbal în direct, 10 de tenis, 8 de baschet, 4 de volei, 2 de eSports, 4 de snooker și 7 de tenis de masă. În același timp, operatorul care stă cel mai bine la acest capitol oferea 38 de evenimente fotbalistice în desfășurare.

                Există statistici pentru fiecare jucător în parte

                Pe site-ul NetBet există și o secțiune de statistici pentru 34 de sporturi. Informațiile sunt preluate de la cunoscutul provider Sportradar. Sunt oferite chiar și statistici individuale pentru fotbaliștii din ligile inferioare din țările importante: de câte ori au fost titulari, câte minute au jucat, goluri, cartonașe galbene, cartonașe roșii ș.a.

                Oferte promoționale pentru clienții deja existenți

                Pe lângă oferta de bun venit, care în acest moment constă într-un pariu fără risc în valoare de 500 de lei, NetBet are și oferte promoționale pentru clienții deja existenți, într-o secțiune actualizată periodic. În această perioadă, sunt valabile următoarele promoții:

                • 50 de lei pariu gratuit pentru meciurile de tenis;
                • 50 de lei pariu fără risc pentru meciurile de baschet;
                • pariu gratuite săptămânal pentru eSports;
                • 25 de lei pariuri gratuit pentru sporturi virtuale;
                • bilet asigurat la fotbal în limita a 50 de lei;
                • câștig suplimentar de 50% pentru pariu de tip acumulator.

                Amenzi pentru parcarea ilegală

                Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat, zilele trecute, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind oprirea, staționarea și parcarea pentru diferite categorii de vehicule rutiere în municipiul Bacău, aspecte prevăzute și sancționate de H.C.L. nr. 295/2021.

                Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 09.30-11.30 și 15.00- 21.00, în principalele zone ale orașului, respectiv zona centrală, str. Dumbrava Roșie, str. Războieni, str. Nicolae Titulescu, str. Mihai Eminescu, str. Energiei, str. Frasinului, str. Carpați, str. Garofiței și str. Aprodul Purice, fiind verificate un număr de 68 autovehicule și aplicate 57 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.960 lei.

                Poliția Locală recomandă conducătorilor auto care utilizează drumurile publice din municipiul Bacău, să respecte legislația în vigoare, întrucât verificările efectuate pe acest segment de activitate vor avea caracter permanent.

                 

                Grup Șerban Holding livrează cartofi pentru chipsuri la PepsiCo România

                Grup Șerban Holding (GSH), companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, cu sediul central în Onești, anunță semnarea unui contract semnificativ cu PepsiCo România privind dezvoltarea programului pentru livrarea de cartofi pentru chipsurile Lay’s produse în România. Acesta este cel de-al treilea an de colaborare dintre companie și PepsiCo. Acțiunile Grup Șerban vor debuta pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier GSH în data de 28 februarie 2022.

                În vederea majorării capacității de producție pentru această cultură intensivă, GSH investește într-un sistem de irigații adaptat noilor direcții ale Pactului Verde European. Prin noul sistem, irigațiile sunt efectuate prin picurare, o metodă prin care consumul de apă este redus cu 50%, costurile cu energia cu 30%, iar utilizarea fertilizanților și a pesticidelor scade cu 50%, respectiv 25%. Costul unei astfel de investiții se ridică la aproximativ 20 mii de lei/ha.

                La finalul anului 2021, compania a atras 12,7 milioane de lei de la investitori printr-un plasament privat pentru acțiunile sale. Capitalul atras va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale grupului.

                Odată cu listarea acțiunilor GSH pe piața AeRO a Bursei de Valori București, pe 28 februarie, Grup Șerban vizează continuarea utilizării mecanismelor de finanțare prin piața de capital pentru dezvoltarea ulterioară a afacerilor companiei. Grup Șerban are în plan continuarea atragerii în fiecare an de finanțări cuprinse între 25 și 50 milioane de lei prin care să dezvolte toate liniile de business ale grupului.

                În anul 2020, GSH a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24 milioane de lei.

                Grup Șerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, în plină expansiune, care și-a început activitatea în Onești, în 1994. Structura grupului este integrată și are următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Misiunea grupului de firme Șerban Holding este de a oferi partenerilor produse și servicii de calitate, de a crea un mediu unde angajații să-și poată valorifica la maxim potențialul și de a dezvolta un brand de încredere pentru România și nu numai.

                Ovidiu Bucătaru, director financiar al GSH: „Ne bucurăm de continuarea colaborării cu PepsiCo și le mulțumim pentru încrederea acordată. Cartofii pentru chipsuri reprezintă o nișă pentru agricultura românească, iar faptul că Grup Șerban intră deja în al treilea an de colaborare cu PepsiCo confirmă calitatea excelentă a producției noastre și aderarea la cele mai înalte standarde internaționale în acest domeniu. Semnarea acestui contract înseamnă îmbunătățirea performanței financiare pe termen mediu, având în vedere predictibilitatea și evoluția prețurilor de valorificare. Producția de cartofi pentru industrializare contribuie la creșterea cifrei de afaceri a grupului, și prin urmare a profitului și fluxului de numerar, aducând un venit de 50 de mii de lei/ha. Un hectar de cartofi pentru chips generează același venit realizat de patru hectare de cereale sau oleaginoase. De asemenea, odată cu reînnoirea acestei colaborări avem în plan scurtarea lanțului de aprovizionare prin adăugarea de servicii de depozitare pentru 35% din producție.”

                 

                A fost reorganizată cea mai mare subfilială Cultul Eroilor

                Campania de reorganizare a subfilialelor Cultul Eroilor din județ a fost continuată de Filiala Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” la Slănic Moldova. La adunarea generală a subfilialei din acest oraș au fost prezenți Dănuț Voicu și Cristinel Aioanei – președintele și prim-vicepreședintele Filialei. Invitat de onoare la ședința de reorganizare a fost primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu.

                Președinte al subfilialei Cultul Eroilor a fost ales sculptorul Cornel Solomon. Prim-vicepreședinte este Pavel Avădanei, vicepreședinți Lucian Claudiu Scurtu, Alexandru Dominic Catană și Viorel Ciobanu, iar secretar executiv Cristian Constantin Ababei.
                Din Biroul executiv fac parte și preoții romano-catolici și ortodocși din oraș. Subfiliala Slănic Moldova este, acum, organizația cu cel mai mare număr de membri cotizanți din județ, 36 în total.

                Adunarea generală a început cu o succintă dare de seamă a activității Subfilialei Cultul Eroilor Slănic Moldova, care a fost înființată cu zece ani în urmă. În fiecare an, pe 12 septembrie, aici au fost organizate manifestări de omagiere a Eroilor Neamului pe Dealul Cireșoaia, unde au avut loc lupte grele din Primul Război Mondial. Manifestări de omagiere a Eroilor au fost organizate și cu alte prilejuri. Subfiliala a propus, acum câțiva ani, ca un veteran de război din oraș, Ștefan Laslău, să primească titlul de cetățean de onoare al localității, iar la Școala Gimnazială a fost înființat și un Cerc „Cultul Eroilor” al elevilor.

                În acest an, subfiliala își propune înființarea Cărții sale de aur, în care, cu sprijinul bisericilor Ortodoxă și Romano-Catolică și a locuitorilor orașului să fie trecute consemnări despre toți eroii martiri ai ambelor războaie mondiale care au căzut la datorie în zona Slănic Moldova. De asemenea, vor fi continuate manifestările de omagiere a memoriei acestor eroi. Iar pe Dealul Coșna va fi refăcut sistemul de tranșee în care au fost duse bătălii acum peste o sută de ani și va mai fi pusă o placă de comemorare cu numele altor eroi căzuți în luptele din zonă.

                Tot cu acest prilej, președintele Dănuț Voicu i-a înmânat primarului Gheorghe Baciu carnetul de membru de onoare al Filialei Bacău Cultul Eroilor, pentru sprijinul pe care l-a acordat acestei mișcări. „Apreciez – a spus Gheorghe Baciu – că membrii Subfilialei Cultul Eroilor Slănic Moldova face o aplecare către comunitate și implică tot mai mulți concitadini în proiectele ei. Aici se face mult voluntariat și se cheltuie mult timp, chiar și bani pentru diferite acțiuni, iar eu știu că aceasta nu e simplu. Mă bucur că sunt implicate resurse locale, că oameni tineri participă la astfel de acțiuni. Acesta este modul în care noi vom duce mai departe dragostea de patrie și respectul față de înaintași. Iar eu voi propune Consiliului Local să sprijinim și mai mult activitatea Subfilialei Cultul Eroilor. Și, haideți să facem din această subfilială un model în județul Bacău”.

                În acest context, președintele Dănuț Voicu a propus subfilialei și Consiliului Local Slănic Moldova ca în Parcul central al orașului-stațiune să fie plantat un panou de orientare pe care să fie marcate toate obiectivele turistice care au legătură cu luptele în care s-au jertfit eroii noștri, între care Cimitirul Internațional al Eroilor, Ansamblul monumental din cartierul Cerdac și cel de pe Dealul Cireșoaia și Crucea comemorativă ridicată de urmașii eroilor din 1917 – Regimentul 27. „Ne bucurăm că realegerea domnului Cornel Solomon în funcția de președinte – a precizat Dănuț Voicu – a fost să fie chiar în ziua în care l-am omagiat și pe celebrul nostru sculptor Constantin Brâncuși, la 144 de ani de la naștere, pentru că și domnul Solomon are o astfel de pasiune. De sub dalta sa au ieșit câteva monumente dedicate Eroilor, aflate acum și în județul Bacău, dar și în alte localități din țară”.

                Cornel Solomon: „Vrem să continuăm activitatea subfilialei noastre, pentru că în oraș avem numeroase evenimente și monumente dedicate cinstirii memoriei Eroilor Neamului care s-au sacrificat pentru țară în Primul Război Mondial. Avem aici un Cimitir internațional al Eroilor de naționalitate română, rusă, germană și austriacă și un osuar cu peste 3.000 de cranii. La Cerdac avem Monumentul Eroilor și o troiță ridicate de Asociația Cultul Eroilor. Iar pe Dealul Cireșoaia, unde au avut loc puternice lupte am ridicat, în anul 2017, cu sprijinul Regimentului 15 Infanterie din Iași, un monument dedicat Eroilor și vrem să renovăm un monument și în zona Gura Păcuriței.”

                 

                Șahul lui Putin

                În mod cert, europenii nu vor un război în casa lor. Noțiunea de europeni asimilează în cuprinsul său și Ucraina dar și Rusia, care, dincolo de componenta sa asiatică, are și una europeană. Oficialii ruși au declarat că scopul prezenței militare ruse la granița cu Ucraina îl constituie un exercițiu militar comun cu Republica Bielarus. Temerea că Ucraina va fi atacată a fost accentuată de solicitările oficialilor ruși ca expansiunea NATO spre est să înceteze, ba mai mult să se retragă din flancul estic din care face parte și România. Aceste precizări însă au venit pe fondul unor întrebări formulate la nivel oficial,  inducând indirect în mentalul colectiv o amenințare iminentă rostogolită și amplificată de conduita liderilor europeni și ai SUA.  Ca răspuns la solicitarea rusă,  tehnică de luptă americană a fost dizlocată din Germania și a intrat în România,  deservită  fiind de cca.1.000 de soldați americani (la care s-au adăugat și câteva sute de militari francezi) care nu pot face mare lucru în acest  ipotetic conflict . La nivel de simbol ar trebui să-l irite pe țarul Putin și cam atât. Această ,,iritare” îi costă pe români multe milioane de dolari care nu știm dacă se încadrează în bugetul inițial alocat armatei.  Ucraina nu este membră NATO,  nu s-a purtat și nu se poartă bine cu românii de acolo. Nu a fost niciodată un vecin prietenos și abia în februarie 2009 s-a încheiat ultimul diferend între cele două state, când  Curtea Internațională de la Haga a soluționat litigiul dintre Romania si Ucraina privind delimitarea platoului continental al Marii Negre din jurul Insulei Șerpilor. Astăzi, Europa are nevoie mai mult ca oricând de gazul rusesc care tranzitează Ucraina.  E adevărat că odată cu scumpirea energiei, SUA și-a arătat disponibilitatea de a furniza gaz lichefiat pentru consumatorii europeni, gaz adus peste ocean de navele cisternă americane.  Americanii, și nu numai, nu văd cu ochi buni gazoductul Nord Stream 2. Capacitatea acestuia ar fi de 110 miliarde de metri cubi, de două ori mai mare decât Nord Sream 1 care alimentează Europa de cca.10 ani. În comparație cu Nord Stream 1, în care sunt implicate companii europene precum Eon din Germania și Engie din Franța, societatea de exploatare a Nord Stream 2 aparține în proporție de sută la sută Gazprom și face legătura, fără țări de tranzit, direct între Rusia și Germania. Consumul energetic al UE este asigurat în proporție de aproximativ 40 % de gaz rusesc, ce nu poate fi înlocuit peste noapte. În Germania, gazul rusesc asigură mai bine de jumătate din consumul total. Așa stând lucrurile, Putin, fără să tragă un foc de armă, poate să închidă robinetul și consecința o bănuim. La rândul său, Ucraina e dependentă de gazul rusesc  dar și de resursa de energie electrică. Într-o logică de război , adversarul trebuie slăbit înainte de atac și lăsat fără resurse. Atunci populația se va întoarce împotriva propriilor conducători, cu atât mai mult cu cât 30% dintre ucrainieni sunt etnici ruși. Dar lucrurile nu au mers pe logica de război. Putin a repetat public de mai multe ori că execută doar exerciții militare pe teritoriu propriului stat. Întrebat ce dorește, sigur că a răspuns; și dorește multe, inclusiv respectarea acordurilor de la Minsk. Acordurile de la Minsk au fost semnate în februarie 2015, după o sesiune de negociere dintre cei patru lideri implicați la vremea respectivă în tratative – Vladimir Putin, Petro Poroșenko, François Hollande și Angela Merkel. Ucrainenii nu au respectat acordurile. Aplicarea acestora ar fi oferit aliaților Rusiei (republicilor separatiste Donețk și Luhansk)  locuri în Parlament și, implicit, posibilitatea ca Moscova să aibă un cuvânt de spus în conducerea Ucrainei. Această chestiune, însă, nu privea NATO, care este o alianță defensivă. Dar SUA, care a folosit NATO drept justificare a retoricii sale, a devenit vizibilă și pentru jurnaliștii americani.  În editorialul său din șapte februarie https://www.globaltimes.cn/page/202202/1251577.shtml spunea; ,,…. Washingtonul, care este departe de regiune, a spus că războiul este pe punctul de a izbucni. Presa americană Bloomberg a lansat chiar și știri false în direct: ,, Rusia invadează Ucraina>>. SUA nu numai că au aprins flăcările opiniei publice, ci au furnizat și arme Ucrainei…. Washingtonul intenționează să instige la războaie, în încercarea de a crește legitimitatea existenței NATO și a coeziunii interne a blocului pentru a lega mai strâns Europa – …. Alți analiști spun că SUA pot profita de ocazie pentru a vinde arme – o suspiciune rezonabilă bazată pe istorie… ” În termeni și mai duri, https://reseauinternational.net/qui-veut-la-guerre/  susținea că; ,,…. Propaganda yankee fabrică un război imaginar pentru a justifica noi sancțiuni împotriva Moscovei, pentru a sabota înființarea North Stream 2 și pentru a reuni Europa în jurul NATO sub conducerea Statelor Unite.   În acest plan cusut cu fir alb, Ucraina servește ca momeală și o verigă slabă: Washingtonul exercită acolo o influență care amenință securitatea Rusiei la propriile granițe, în timp ce pare că zboară în ajutorul unei sărmane națiuni care este în pericol de a fi devorat de ursul rus. În această conjunctură, singurii care sunt interesați de război sunt așadar Statele Unite:– Nici un soldat american nu va participa.– Moscova va fi desemnată agresor chiar dacă este fals (ne-am obișnuit). – Rusia va fi pedepsită de UE și North Stream 2 torpilat….”  Această viziune pare să fi fost  împărtășită  și  de Germania. După https://www.lefigaro.fr/international/vladimir-poutine-accentue-la-pression-sur-l-ukraine-l-occident-divise-20220220  ,,Alarmismul american, care poate să fi avut un efect descurajant asupra acțiunilor Kremlinului la începutul săptămânii trecute, nu mai este pe placul europenilor și cu atât mai puțin al Ucrainei. Bazându-se pe propriile surse, aceștia din urmă se abțin de la prezicerea celui mai rău scenariu, a cărui mențiune repetată, spun ei, poate avea un efect dăunător asupra moralului populației ucrainene și al economiei.  <<În situații de criză, cel mai rău lucru este să presupunem sau să ghicim>>, a avertizat ministrul german de externe, Annalena Baerbock. <<Când vi se spune în fiecare zi că războiul va veni a doua zi, înseamnă prăbușirea monedei și fuga comunității de afaceri.>>”  Președintele american Joe Biden, citat de https://www.timesofisrael.com/zelensky-calls-on-putin-to-meet-as-tensions-soar-on-ukraine-russia-border/,  a declarat vineri seara că, pe baza ultimelor informații, este acum „convins” că președintele rus Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina și să asalteze capitala…. „Avem motive să credem asta.”   Realitatea fost mai subtilă decât a anticipat președintele Biden și serviciile sale de intelligence au fost făcute ,,mat” de către țarul Rusiei.  Luni seara, Duma de Stat și  Putin au recunoscut  oficial independența republicilor separatiste Lugansk și Donețk, care formează centrul industrial al Ucrainei, cunoscut sub numele de Donbas. În ciuda tuturor predicțiilor nu a invadat Ucraina. Așa cum precizam în această rubrică din 2 februarie ,, …mai sunt niște posibilități ce se pot negocia, cu ușile închise. O remiză în care Ucraina ar fi sfâșiată în două, așa cum a fost Germania după război. (Două sfere de influiență, două economii)… O Ucraină mai mică, de 22-30 milioane de locuitori, eminamente agrară, cu etnici români, polonezi, unguri (partea de vest)  ar putea fi controlată mai ușor și integrată în UE…”  Se pare că, acest scenariu se confirmă fără declarații de război. Va putea fi Rusia sancționată pentru că a recunoscut două noi republici…?

                Jr. Adrian M. Ionescu

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                Atletism/ CN U18 și U16: Surorile Vrânceanu, de neoprit

                Adnana a cucerit trei titluri de campioană națională, realizând și baremul pentru participarea la Campionatul European de juniori în proba de triplusalt, în timp ce mezina Daria și-a trecut în cont două medalii de aur și una de argint. Alte două eleve ale antrenorului Cristi Nemțeanu, Ștefi Zediu și Andra Stănică au ieșit, la rândul lor, la rampă. Toate sportivele SCM Bacău și CSȘ Bacău și-au bătut recordurile personale la toate probele la care au concurat!

                Finalele Campionatelor Naționale Indoor de atletism pentru Juniori 2 și 3, desfășurate weekend-ul trecut, la București au avut ca protagoniste absolute două băcăuance: surorile Vrânceanu. A sublinat-o și site-ul Federației Române de Atletism:

                „De la cadeți sunt de remarcat performanțele Ioanei Adnana Vrânceanu, care s-a impus în trei probe: 60 m, 200 m și triplusalt. La juniori 2, cele mai valoroase rezultate au fost înregistrate în dreptul Dariei Maria Vrânceanu (soara Ioanei Adnana), care a trecut prima de sosire la 200 m și a câștigat proba de lungime”. Ieșind din zona telegrafică, să notăm că antrenorul SCM Bacău- CSȘ Bacău, Cristi Nemțeanu a deplasat la București patru atlete, Adnana și Daria Vrânceanu, Ștefania Zediu și Andra Stănică, iar acestea și-au bătut recordurile personale la toate cele zece probe la care au participat! Mai mult, Adnana s-a laureat campioană națională U18 la triplusalt cu un rezultat, 12.23 m (obținut din a treia încercare), care i-a adus biletele de participare la Europenele de Juniori 2 ce vor avea loc în vară, în Israel. La Campionatul European, Adnana va fi însoțită de colega sa de club, Ștefi Zediu, care și-a realizat încă de anul trecut baremul la 400m.

                „Este foarte posibil ca Adnana Vrânceanu să realizeze baremul pentru Europene și în proba de 200 m deoarece rezultatul ei din sală este unul foarte bun. Prin urmare, în aer liber avem așteptări mari”, a declarat antrenorul Cristi Nemțeanu. Revenind la finalele Naționalelor Indoor de la București, să notăm că, pe lângă performanța de la triplusalt, Adnana Vrânceanu (SCM Bacău) a cucerit aurul la 60 m U18 cu 7.81 sec., iar la 200 m, cu 25.38. Sora sa, Daria Vrânceanu (CSȘ Bacău- SCM Bacău) s-a impus la 200 m U16 cu 26.23 sec., la lungime U16 cu 5.55 m, în timp ce la 60 m U16 a luat argintul, cu timpul de 26.23. Junioară 3, ca și Daria, Andra Stănică (CSȘ Bacău- SCM Bacău) s-a laureat campioană națională la triplusalt U16 cu 10.76 m și și-a bătut recordul pesonal la 200 m: 28.56 sec. Salba medaliilor a fost completată cu argintul Ștefaniei Zediu (SCM Bacău), care s-a clasat a doua la 400 m, U18 cu 57.83 și, totodată, și-a îmbunătățit Personal Best-ul la 200 m, probă pe care a alergat-o în 26.28 secunde.

                Toate aceste rezultate ne bucură nespus și ne dau imboldul necesar pentru ce avem de făcut în continuare. Urmează, începând cu acest weekend, patru săptămâni cu tot atâtea finale la fiecare categorie”, a concluzionat antrenorul Nemțeanu. Alte finale, alte succese, aceleași protagoniste!

                 

                ULTIMELE ȘTIRI