2 mai 2024
ActualitateUnei femei care a suferit un accident rutier i s-au prelevat organele...

Unei femei care a suferit un accident rutier i s-au prelevat organele pentru transplant

La Spitalul Județean de Urgență Bacău a avut loc, ieri, o nouă acțiune de prelevare de organe.

Un tragic accident de circulație a făcut ca o femeie în vârstă de 31 de ani din Bacău sa ajungă la Spitalul Județean de Urgență cu leziuni cerebrale severe.

În urma efectuării tuturor testelor necesare de către echipa de transplant coordonată de dr. ATI Bianca Purcărin, pacienta a devenit eligibilă pentru o potențială acțiune de prelevare.



Cu acordul familiei, a început operațiunea în jurul orelor 13. Echipe de medici venite din Iași au prelevat ficatul, rinichii și corneea pentru a putea ajunge la pacienți aflați pe lista de transplant și a căror viață atârnă de speranța că vor primi organul de care au nevoie.

“Ne exprimăm regretul și condoleanțele familiei îndurerate și mulțumim că a înțeles nevoia și importanța prelevării de organe. Felicitări tuturor celor implicați în această acțiune, de la coordonare până la execuție!”, se arată într-un comunicat al spitalului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri