Acasă Blog Pagina 1387

Fotbal/ Liga 3: Aerostar, pas mare către play-off!

„Aviatorii” băcăuani au început excelent 2022, impunându-se sâmbătă, cu 2-1, la Liești și apropiindu-se la un singur punct de locul 4, într-o etapă care a curs în întregime în favoarea lor

Aerostar a început 2022 la fel de bine cum a încheiat 2021: cu o victorie mare. Una de șase puncte. Dacă în ultima etapă a anului trecut se impuneau cu 1-0 în fața Râmnicului-Sărat, sâmbătă, în runda a 16-a, prima din acest an, „aviatorii” au trecut de o altă contracandidată la play-off, Sporting Liești. De data aceasta, victoria băcăuanilor s-a realizat în deplasare, premiind din plin determinarea și curajul echipei antrenate de Mișu Ionescu, dispusă în următoarea garnitură: Dinu- Bobârnac, Vișinar, Benchea, Bacalu- H. Ilie, Șt. Pavel, Chirilă, Belciu- Zaharia, Viorică. Au mai jucat: Coroamă și Vraciu. Lieștiul a deschis scorul în min.15, prin Alexandru Stan, însă oaspeții au întors rezultatul prin golurile marcate de Alexandru Zaharia (exterior fără preluare de la 22m- min. 22) și Ștefan Pavel (lovitură liberă deviată –min. 51). Aerostar putea să-și mărească avantajul, însă Viorică a ratat golul de 3-1 la pasa excelentă a lui Cătălin Vraciu, care a revenit pe gazon, într-un joc oficial, după șapte luni și jumătate de la accidentarea suferită la genunchi. Prin succesul de sâmbătp, „aviatorii” s-au apropiat la un singur punct de locul 4 într-o etapă care, pe lângă eșecul Lieștiului, a consemnat înfrângeri și în contul celorlalte două contracandidate ale băcăuanilor la accederea în play-off: CSM Râmnicu-Sărat (1-2 acasă, cu Ianca) și Metalul Buzău (1-2, tot acasă, cu Focșaniul). Avantajată de program (mai are de jucat cu Chișcaniul, acasă și cu concitadina FC Dinamo, la Săucești), Aerostar poate încheia sezonul regulat cu 33 de puncte, cotă care-i permite să spere din plin la 1-4. În Seria 2 singura victorie a gazdelor a fost reușită de FC Dinamo Bacău, care a câștigat la limită, 1-0, derby-ul codașelor cu Sportul Chișcani. Victorie chinuită, dar importantă pentru dinamoviștii băcăuani, care, grație golului spectaculos reușit de Sergiu Matei în min. 86, au urcat pe locul 8. În fine, în Seria 1, runda ce a debutat vineri cu surprinzătoarea remiză coadă-cap între CSM Pașcani și Dante Botoșani, a continuat sâmbătă exclusiv cu victoriile gazdelor, printre care și cea repurtată cu 2-0 (marcatori Hagiu- min, 24 și Albu- min. 28), de Sporting Vaslui în fața CSM Bacău.

Seria 1

Rezultatele etapei a 16-a: CSM Pașcani- Dante Botoșani 1-1, Ceahlăul Piatra Neamț- Știința Miroslava 1-0, Șomuz Fălticeni- Foresta Suceava 1-0, Bucovina Rădăuți- Hușana Huși 3-2, Sporing Juniorul Vaslui- CSM Bacău 2-0.

Clasament

1 Dante Botoșani     16      10      4        2        22-10 34p.

2 Foresta Suceava   16      10      2        4        26-18 32p.

3  Bucovina Rădăuți 16      8        3        5        21-23 27p.

4 Șomuz Fălticeni    16      6        6        4        16-17 24p.

5 Ceahlăul P. Nt.     16      6        5        5        20-12 23p.

6 Hușana Huși        16      6        4        6        18-17 21p.

7 Sporting Juniorul  16      5        5        6        20-15 20p.

8 Știința Miroslava   16      5        5        6        17-17 20p.

9 CSM Bacău           16      4        3        9        13-24 15p.

10 CSM Pașcani       16      0        3        13      15-34 3p.

Programul etapei viitoare, penultima a sezonului regulat (sâmbătă, 19 martie, ora 15.00): Sporting Juniorul Vaslui- Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Bacău- CSM Pașcani, Dante Botoșani- Bucovina Rădăuți, Hușana Huși- Șomuz Fălticeni, Foresta Suceava- Știința Miroslava.

 

Seria 2

Rezultatele etapei a 16-a: CSM Râmnicu-Sărat- Viitorul Ianca 1-2, FC Dinamo Bacău- Sportul Chișcani 1-0, Sporting Liești- Aerostar Bacău 1-2, Metalul Buzău- CSM Focșani 2007 1-2, CS Făurei- SC Oțelul Galați 0-1.

Clasament

1 SC Oțelul Galați    16      13      1        2        51-10 40p.

2 CSM Focșani        16      12      2        2        39-12 38p.

3 Metalul Buzău       16      9        3        4        41-17 30p.

4 Sporting Liești      16      9        1        6        29-20 28p.

5 CSM Rm. Sărat     16      8        3        5        40-22 27p.

6 Aerostar Bacău     16      8        3        5        25-17 27p.

7 Viitorul Ianca       16      6        4        6        26-34 22p.

8 FC Dinamo Bacău 16      3        1        12      16-41 10p.

9 CS Făurei             16      2        2        12      22-52 8p.

10 Sportul Chișcani 16      0        0        16      11-76 0p.

Programul etapei viitoare, penultima a sezonului regulat (sâmbătă, 19 martie, ora 15.00): Aerostar Bacău- Sportul Chișcani (se joacă vineri, 18 martie, ora 15.00), CS Făurei- FC Dinamo Bacău, SC Oțelul Galați- Metalul Buzău, CSM Focșani- CSM Râmnicu- Sărat, Viitorul Ianca- Sporting Liești.

 

 

 

Volei feminin/ Divizia A1: Știința începe play-out-ul acasă

Joi, în ultima etapă a sezonului regulat din cadrul Diviziei A1 la volei feminin, Știința Bacău a fost învinsă cu 3-1 în deplasare de CS Medgidia. Cum, prin victoria cu 3-1 obținută miercuri, la Cluj, contra celor de la ACS Volei Cristina Părv, SCMU Craiova urcase pe locul 8, cu 20 de puncte, Știința, rămasă la cota 18, a încheiat sezonul regulat pe poziția a noua.

Prin urmare, studentele vor continua campionatul în play-out, luptându-se în turneul 9-12 pentru a evita ultimele două poziții, care duc la retrogradare.

Astăzi, de la ora 14.00, băcăuancele vor susține primul meci din play-out, întâlnind pe teren propriu, în Sala Sporturilor, ultima clasată, U NTT Data Cluj.

În play-out, ca și în play-off, de altfel, se joacă sistem campionat, tur-retur, echipele păstrându-și punctele acumulate în sezonul regulat.

Haideți să dovedim contrariul!

Posibil ca măcar o dată să fi auzit și voi o replică de genul: ”Tinerii din ziua de azi nu mai știu ce e politețea!”, ”Generația din ziua de azi doar pierde vremea pe dispozitive!”, ”Copiii din ziua de azi nu mai pun mâna pe o carte!”. Poate de la părinți, rude, profesori sau chiar de la o persoană oarecare de pe stradă. Să fim serioși, am pățit-o cu toți măcar o dată! Se pare că unii sunt îndoctrinați cu unele idei. Ai putea să îi lovești în cap cu o carte, dar tot la fel ar rămâne.

Acum, nu spun că noi nu stăm toată ziua pe telefoane, pentru că aș minți cu nerușinare. Da, suntem înnebuniți după tehnologie. De aici a apărut prejudecata că noi ne pierdem timpul dând scrool pe net, în loc să citim. Dar tot de aici, și compromisul, reprezentat de acea parte a aplicațiilor de socializare dedicate cărților. Uneori, motivația apare de unde nu te aștepți, așa că de ce nu ar putea fi atât de simplu și în cazul ăsta? Trăim în secolul 21, categoric nu e o variantă să nu folosim tehnologia. Adică a devenit ceva firesc să avem telefonul la noi, să tragem un ochi pe Insta sau pe Facebook. Când luăm o pauză să vorbim cu celelalte persoane. Nu ar fi mai simplu dacă am accepta schimbarea și am adapta-o la nevoile noastre?

”Nu trebuie să muncim din greu, ci doar inteligent”, știți cum se spune. Pe Instagram, avem bookstagram, pe TikTok, avem booktok, pe Youtube, avem booktube. Aceste părți alea aplicațiilor există din două motive. Pentru cititori care au drept scop promovarea cărților și pentru faptul că vor să dovedească lumii contrariul ideii că tinerii nu mai citesc.

Cum ajută statul pe telefon cititul? Simplu. Când vezi că prietenii tăi pe care ți-i poți face pe internet sau că idolii tăi au citit cărți, iar tu nici măcar una, te vei apuca doar de ciudă să citești. Astfel, subliniez ideea că nu întotdeauna contează mijlocul prin care ajungi la un anumit punct, ci rezultatul.

Și, un ultim exemplu, care are legătură cu prietenele noastre cărțile, este că pandemia a făcut totuși un lucru bun: o grămadă dintre persoanele cu care vorbesc în social media sau pe care le urmăresc au recunoscut faptul că au început să citească pentru că nu aveau ce face în această perioadă. Acum, au o mică obsesie. Sau mai mare: Pentru cărți. Și o împărtășesc și cu ceialți. Îi inspiră! Așa merg lucrurile acum, trebuie doar să ne adăptăm metodelor nou apărute. Poate că înainte oamenii socializau la bibliotecă, dar nimeni nu a spus că nu putem vorbi despre cărți dacă nu ne aflăm în bibliotecă. Uneori, simplul fapt că suntem împreună la momentul potrivit și vorbim despre o carte poate face diferența.

MARIA-ALEXANDRA VAMAN, 14 ANI, elevă în clasa a VII-a A, la Școala. ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

 

Înfrigurat început de primăvară

A trecut și 8 Martie, ziua când femeile primesc felicitări, flori, cadouri, când sunt sărbătorite și se vorbește mai mult despre ce înseamnă ele în viața asta a noastră pământeană, despre ce rol au în societate etc. Toată luna martie le este dedicată, de fapt, timp în care auzim, vedem, citim despre femei celebre, speciale, dar și despre cele simple, din imediata noastră apropiere. E un fel de favoare, pentru că apoi lucrurile intră în făgașul lor obișnuit și viața, cu bune și rele, curge mai departe. Iar relele pentru sărbătoritele din martie sunt, din păcate, multe și ele se tot perpetuează, nedreptăți, abuzuri, hărțuire, violență, pe toate trebuie să le suporte femeile. Vulnerabilitatea lor este foarte mare, iar ea sporește atunci când au copii pe care trebuie să-i crească, să-i educe, să-i ocrotească. Mă gândesc, mai ales, la mamele divorțate, pentru că lor nu le este deloc ușor să facă toate astea. Agresiunile împotriva femeilor nu sunt doar fizice, pentru că există și o violență la nivel psihologic, manifestată prin insulte, minimalizare, umilire, amenințări. Iar violența domestică e o tristă realitate, cu rădăcini foarte adânci aici la noi, pe la patriarhali. Ei, și ce dacă i-a dat o palmă, acolo, se împacă ei după aia!, spun mulți când aud despre vreo dispută conjugală sfârșită cu o bătaie în toată regula. Și este  îngrozitor să afli cât de multe femei și fete au suportat acte de violență în timpul pandemiei de coronavirus. De parcă nu erau de ajuns teama de îmbolnăvire, izolarea, restricțiile! Te înfricoșează pur și simplu când vezi cum, în secolul 21, se petrec astfel de lucruri barbare, violența împotriva femeilor făcând un număr enorm de victime. Iar cifrele raportate de statistici sunt întotdeauna mai mici decât cele ale cazurilor reale, pentru că multe femei tac. Păstrează tăcerea despre suferințe îndurate pe perioade lungi de timp, ani de zile, de frică, și pentru că li s-a băgat în cap ideea că e rușinos să spui adevărul despre ce ți se întâmplă, că nu e bine să știe lumea etc. Și apoi, mai este și neîncrederea în organele oficiale, în poliție, în felul în care se aplică legile ce ar trebuie să le apere. Când, în fapt, tot femeile trag ponoasele rămânând acasă cu aceiași soți, concubini, iubiți agresori. Am văzut, acum câțiva ani, la Festivalul Național de Teatru, un spectacol numit „Casa M”, în regia Luminiței Țâcu, o artistă din Basarabia care crede în arta angajată și face teatru social, bazat pe document, pe cercetare și investigații în teren (genul numit verbatim). În „Casa M”, patru personaje femei povestesc calvarul prin care au trecut, totul fiind bazat pe mărturiile mai multor femei din satele Republicii Moldova, din Chișinău și din închisori. Unde au ajuns pentru omor, când, nemaisuportând să fie bătute cu bestialitate au pus mâna pe cuțit și au lovit. „Femeia nebătută e ca o casă nemăturată” sună o zicală de prin acele locuri. „Rabdă și taci”, ăsta e sfatul primit (de la rude, cunoscuți)  de victimele tratamentul inuman. Și o comunitate întreagă acceptă, tace și nu face nimic. E „pozor” (în limba rusă) li se spune femeilor din Casa M, adică „rușine” să vorbești. Pozor! se repeta obsedant cuvântul în acel spectacol memorabil, zguduitor. Tăcere, văl gros peste subiecte tabu, prejudecăți întunecate, forme de sclavie în lumea modernă. O lume întoarsă pe dos, de un absurd terifiant, în care victimele tac de frică.

N-am putut să mă gândesc la altceva în acest înfrigurat, neliniștitor început de primăvară.

 

 

 

,,Profesorii, în genere, îşi umilesc studenții, îi consideră proşti şi chiar le-o spun”

Când John Dewey   mi-a spus că  ,,educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși”,  am avut sentimentul că aceste vorbe pot înlocui toate capitolele din pedagogia lumii care-mi vorbesc despre importanța Educației, Învățământului.  Natura ne aseamănă, educația ne deosebește. Privind către sisteme educaționale civilizate  – din Danemarca, Norvegia, Japonia, Canada – realizăm că suntem niște inconștienți: ne batem joc de copiii noștri, de amenajarea viitorului nației.  Nu există în România ființă mai exploatată decât Copilul sufocat de un curriculum școlar stufos, asediat de informații inutile și  victimă, uneori, a unui autoritarism didactic medieval.  Revin  cu  opinii ale regretatului academician  Alexandru Surdu  (,,De vorbă cu academicianul Alexandru Surdu”, Iași, Editura  PIM, 2021). Astăzi, despre Educație.

     Educația, o debandadă organizată: ,,La Ministerul Educaţiei există un institut specializat care studiază şi elaborează concluzii, sinteze, propuneri de perfecţionare şi chiar de reformare a şcolii româneşti, dar nimeni nu-l întreabă nimic, nimeni nu ţine seamă de concluziile pe care acest institut le publică… Nici la facultate nu mai este exigenţă. Se intră fără examen, se fac nu cinci ani, ca înainte, ci numai trei, adică doi şi jumătate, că o jumătate de an se pregăteşte licenţa. La liceu este debandadă, cursurile sunt superficiale, profesorii dezinteresați şi apare învățământul dublu. Cine are bani plăteşte acasă, se pregăteşte în particular şi ştie carte. Cine nu vrea să înveţe îşi cumpără diploma. E foarte trist”.

  Terorism psihic:  ,,Profesorii, în genere, îşi umilesc studenții, îi consideră proşti şi chiar le-o spun. Ceea ce le taie orice elan creativ”. (Pot probai și eu această afirmație,  cu situații concrete chiar din învățământul băcăuan).

   Maratonul către esențe ,,Aristotel, care oricum nu era considerat lipsit de înțelepciune nici măcar de adversarii săi, a fost şogârț, cum se zice pe la noi, adică ucenic la Platon, douăzeci de ani (faţă de doi ani şi jumătate cât durează astăzi Facultatea de Filosofie), deşi pe vremea lui nu se scrisese prea mult în filosofie. În timpul acesta a fost copist şi compilator, cum a şi rămas prin unele lucrări, şi a tot tradus din grecește pe machedonește şi invers, după care a trecut la comentarii, adesea critice, remarcându-se ca autor abia în ultimii ani de viaţă, adică spre şaizeci de ani. Şi aceasta fără nici o «perioadă comunistă restrictivă»”.

   Prostirea: ,,Se va zice că, totuşi, absolvenţii de licee, aşa cum au ajuns la gimnaziu şi la liceu, vor ajunge cu toţii şi la universităţi, tot fără examene, şi, de data aceasta numai după trei ani, vor fi absolvenţi de facultăţi, plus doi ani de masterat, plus patru de doctorat, şi ne vor saluta din mers, plecând din ţară, cum sunt şi sfătuiţi s-o facă. Numai că şi aici mai intervine ceva. În statele occidentale nu mai sunt recunoscute studiile făcute în felul acesta nici măcar pentru proprii lor cetăţeni. Acesta este motivul pentru care, cine are posibilităţi materiale, îşi trimite copiii de mici să înveţe în ţările în care nu s-a prostit încă învățământul”.

Nostalgii întemeiate: ,,Poate că ar trebui să existe, având în vedere experienţa trecutului, şcoli ale bisericilor, cum se făceau în secolul al XIV-lea sau cum s-au făcut în Transilvania pe vremea lui Andrei Şaguna, fiecare biserică să aibă şcoala ei, cu dascăli şi dăscăliţe pe care să-i iubească şi să-i respecte întreaga comunitate. S-ar ajunge, poate, la un fel de renaştere a spiritualităţii                                creştin-ortodoxe”.

   Vremuri de frumoasă poveste: Academia Domnească…: ,,Să nu uităm că facultățile de filosofie au trecut la «regimul» de trei ani, mai precis de doi ani și câteva luni, adică la jumătate din programul de dinainte. Se făcea mai multă filosofie la Academiile Domnești (între 1700 și 1821) decât se face astăzi la noi! Pe de altă parte însă, nimeni nu ne împiedică să filosofăm”.

    Ștefan cel Mare și Daniil Sihastrul (sau de ce nu se implică lumea academică, elita românească în efortul de a schimba viața societății): ,,Aş putea să spun următorul lucru, istoric vorbind, nu Daniil Sihastrul s-a dus după Ştefan cel Mare, ci Ştefan cel Mare a venit să îi ceară sfatul”.

 

 

 

DUMINICA ORTODOXIEI

Suntem invitați la o deschidere a inimii și la o călătorie a virtuților, ca de fiecare dată în această perioadă de început de postire, pornind dintr-o duminică apăsătoare, văzută prin lacrimile părintelui întregului neam omenesc, Adam. Aceasta, pentru a nu uita punctul de unde plecăm… de pe pământ (în limba ebraică, ha-adam se tâncuiește pământ, țărână), de la păcat, din izgonire și de la pierderea Raiului. Spre a ne putea concentra pe rugăciune, discreție, virtute și pe ceea ce ne-a dat Domnul Hristos mai de preț, așteptarea Învierii Sale. Dar și pentru a înțelege cinstea aceasta dată nouă acum, de a posti de dragul Mântuitorului.
Este extrem de prudentă Biserica! Nu ne cheamă dintr-odată să urcăm partea cea abruptă a postului. Ne aduce înainte, ca de fiecare dată, câte un popas de conștiință. Trăgându-ne sufletul, găsim putința de a lua aminte la starea în care suntem, spre a căuta dimensiunea nemuritoare pentru care ajunăm, viem și înviem pe cale. Astăzi, în Duminica I din Post (a Ortodoxiei), suntem provocați spre a nu ne lăsa mâncați de lipsa dragostei, de neatenție, ură și nedreptate. Pentru că dorim să-L aflăm pe Domnul. Și aflându-L, să-L mărturisim plini de bucurie. Așa cum s-a întâmplat cu Filip (Ioan 1, 43- 51). De câtă sfântă bucurie este învăluit acesta când mărturisește prietenului Natanael că L-a aflat pe Mesia: ”Am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege și proorocii!”. Iar Natanael, cu sete de Adevăr, sesizează mesianitatea și divinitatea Mântuitorului: ”Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel!”. Ceea ce-i deschide posibilitatea cunoașterii adevărului dumnezeiesc: ”mai mari decât acestea vei vedea!” (v. 50) și contemplarea eshatologică a tainei Persoanei: ”adevărat zic: de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (v. 51).
În mergerea noastră cu discernământ spre Înviere, Domnul ne iese tot timpul întru întâmpinare, spre a ne face colegi de Împărăție. Să fim cu luare aminte, dar, căci zâmbetul, dragostea și bucuria postului nu pot fi descoperite afară de această relație personală cu El. Să nu ne temem a ne ruga. Să ne concentrăm mai mult pe cuvinte, iar nu pe vorbărie și pe bârfă. Să fim atenți la El, știind că-L avem de partea noastră! Ce spuneți?

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Sience-fiction sau science-fiction?

De unde inecuaţia?

Da, inecuaţie, pentru că nu avem variante ale (oarecum) aceleiaşi combinaţii lexicale cu izvorul în limba engleză, des utilizată când vorbim de literatură sau de filme ştiinţifico-fantastice. Vinovată de absenţa lui c este oralitatea. Iată prezentarea din DOOM3: „!science-fiction (engl.) [pron. saiănsfikşăn] (desp. sci-ence-fic-tion)”. (DOOM1, din 1982, nu-l recunoaşte.) Aşadar, rostirea îl omite pe c, ceea ce face ca acesta să nu mai apară în scrisul celor neatenţi. Nu ar trebui să se întâmple aceasta, de vreme ce science-fictionul (se articulează fără cratimă, întrucât finalul este identic cu pronunţarea) este înregistrat relativ recent în lucrările lexicografice, mai precis în ediţia a III-a a „Dicţionarului de neologisme” din 1978, alcătuit de Florin Marcu şi Constant Maneca. Al doilea argument e mai puternic: acel „science” are un radical din limba latină: sci-, din scio, scire, scivi, scitum „a şti”. De aici îl avem pe „ştiinţă”, iar a-l nesocoti pe primul c din science e ca şi cum am scrie *şiinţă, în loc de ştiinţă.

 

Compusul ştiinţifico-fantastic

Şi acesta apare cam târziu: în suplimentul la „Dicţionarul explicativ al limbii române” (DEX-S), din 1988, ca literatură sau film „în care fantasticul este tratat verosimil[,] prin amănunte ştiinţifice”, cu sinonimul  science-fiction. Dicţionarele normative nu-l bagă în seamă. Fondatorul acestui gen, Vladimir Colin, îmi spunea (pe bandă magnetică, în 1980) că triada basm – literatură ştiinţifico-fantastică – enigmistică îi ajută pe tineri să prospecteze viitorul (apud Ateneu, febr. 2022, p. 4).

 

Variante prescurtate

Cea mai la îndemână este SF. DEX-ul din 2016 o ignoră, iar DOOM3 o include în finalul cuvântului-titlu science-fiction: „abr. SF [cit. sefe]”, dar uită să o înregistreze separat, la litera S. Florica Dimitrescu (coord.), în „Dicţionarul de cuvinte recente” (DCR, 2013), îl consideră pe SF mai întâi adjectiv şi apoi substantiv, „scris şi s.f.” Tot aici apare adjectivul „sefist, -ă”, iar substantivul sefist, -i (ca „autor de SF”) îşi aşteaptă rândul. În acelaşi număr tematic al Ateneului, sunt propuse alte abrevieri: „autorii SF&F” (Dan Doboş) şi „temele Sci-Fi” (Bogdan Mihăilescu).

 

Din aceeaşi arie tematică

Fac parte termeni ca „mainstream” („mişcare principală, grup larg acceptat” – DCR; absent din DEX, dar prezent în DOOM3, pronunţat [meĭnstrim]) sau „fandom” (de negăsit în dicţionarele noastre).  Din ce în ce mai mulţi sunt amatorii de benzi desenate. 2021 a fost declarat „Anul benzii desenate SF” (Dodo Niţă, în Ateneul citat, număr de colecţie). Se prescurtează „BD [cit. bede], s. n., pl. BD-uri” (DOOM, dar nu apar şi explicaţia şi compusul „bandă desenată”/ „benzi desenate”; în DEX: „BD, pl. BD-uri, din fr. B.D.”). Există „fani BD” ori „BD SF”. Realizatorul de benzi desenate este un „BD-ist”, după DCR.

 

 

 

 

Ce bine că suntem aici

Evenimentul schimbării la față a lui Isus se realizează „după șase zile”, adică în ziua a șaptea. Lucrul acesta l-am întâlnit în geneză, când Dumnezeu creează lumea în 6 zile și apoi se odihnește și spune că toate au fost bune. Așadar, Schimbarea la față reprezintă ziua a șaptea, împlinirea creației.
Ceea ce se relatează despre Isus reprezintă scopul întregii creații, care-i schimbarea la față, e gloria Fiului, iar rolul omului este acela de a se schimba la față pe sine însuși și de a schimba la față întreaga creație, conducând-o să strălucească de această glorie a lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu a creat lumea pentru moarte sau pentru a fi desfigurată, ci pentru a fi schimbată la față. Și ceea ce Dumnezeu este prin natură, noi devenim prin har.
Însă schimbarea la față depinde de ceea ce privim. E clar că dacă ne privim pe noi înșine, limitele noastre și întunericul nostru, ne întunecăm; dar, dacă-l privim pe Dumnezeu și gloria sa, devenim strălucitori. Suntem chemați să-l avem înaintea noastră pe Dumnezeu, să stăm înaintea lui, să reflectăm gloria lui și celorlalți.
Petru ia inițiativa și spune „Doamne, ce bine că suntem aici!”. Nu știa ce altceva să spună și zice „ce bine că suntem aici”. Este frumos să fim acolo! În altă parte este urât. Este frumos pentru om să fie acolo, pentru că omul este creat pentru a fi acolo, pentru a fi și a sta înaintea Feței! Pentru că acea față este însăși fața noastră! Iar scopul drumului nostru este să fim acolo! Și, în sfârșit, acolo noi putem sta. Ne facem colibe, ne stabilim, acolo este locul nostru. În altă parte noi suntem doar pelerini. Pelerini în căutarea acestei Feței, în căutarea acestui loc plin de Dumnezeu. Aici este frumos să fim.
Este acea frumusețe cu care Dumnezeu a creat lumea, căci în Geneză se spune: „Și a văzut Dumnezeu că era frumos”. În schimbarea la Față se vede acea frumusețe originară la care suntem destinați, în ciuda tuturor limitelor noastre.
Dacă noi ne dorim lucrurile cele mai bune, avem oare impresia că Dumnezeu e mai rău decât noi? Nu! El vrea pentru noi realitatea cea mai bună. Și care este realitatea cea mai bună? Ni se dă pe Sine…
Pr. Richardo-Dominic Baciu

Verificări ale polițiștilor de la economic

     În zilele de 01 martie și 08 marie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat verificări pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

                      Astfel, au fost verificate 75 societăţi comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 contravenţii, în valoare de 34.000 lei.

                      Totodată, au fost confiscați valoric 2.723 de lei reprezentând contravaloarea florilor comercializate și nefiscalizate.

     În urma controlului efectuat la un operator economic din municipiul Bacău, s-a constatat faptul că, societatea desfăşura activităţi de comercializare flori fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

      În consecinţă, pentru abaterea constatată societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 10.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a sumei de 93 de lei reprezentând contravaloarea flori comercializate şi nefiscalizate, precum şi suspendarea activităţii desfăşurate de operatorul economic până la data la care acesta va face dovada dotării cu o casa de marcat electronică fiscală.

    Razii comune ale Poliției, ITTR, RAR, Direcției Silvică și Oficiului pentru Imigrări

                Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial pentru controlul în Transportul Rutier Suceava, Registrului Auto Român, Direcției Silvică Bacău, Oficiului Român pentru Imigrări, au acționat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

    La data de 11 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial pentru controlul în Transportul Rutier Suceava, Registrului Auto Român, Direcției Silvică Bacău, Oficiului Român pentru Imigrări, au acționat în sistem integrat pe linia creşterii gradului de disciplină rutieră în rândul tuturor categoriilor de participanţi la trafic, verificării transporturilor de deşeuri, transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, contrabandă şi defecţiuni tehnice.

    Au fost legitimate în total, 125 de persoane, au fost verificate 106 autovehicule, 4 transporturi de material lemnos și 19 transporturi de persoane și marfă, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.820 lei, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

    La data de 11 martie a.c.,în jurul orei 16:13, a fost identificat în trafic un bărbat de din comuna Mărgineni, care a condus un autoturism pe strada Calea Moineşti din mun. Bacău, care prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare şi anvelope uzate peste limita admisă. De asemenea autoturismul prezenta elemente de caroserie deteriorate (cu urme de rugină) şi defecţiuni la sistemul de evacuare. Abaterile au fost constatate în prezenţa R.A.R.

    Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 2 puncte amendă şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a certificatului de înmatriculare.

    CNAIR a avizat indicatorii tronsonului Bacău – Pașcani al Autostrăzii A7

    Indicatorii tronsonului Bacău – Pașcani al Autostrăzii „Moldovei” A7 au fost avizați de către Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

    Sectorul de autostradă cuprins între Bacau și Pașcani va avea o lungime de 77,39 de km și va traversa județele Bacău, Neamț și Iași.

    Pentru stabilirea traseului și a soluțiilor tehnice s-au realizat:

    -653 de foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6 m și 30 m

    -255 de profile geofizice de tipul tomografiilor geoelectrice și seismice

    -80 de investigații geotehnice dinamice tip super-greu

     

    Potrivit Studiului de Fezabilitate, pe traseul autostrăzii Bacău-Pașcani se vor construi:

    – 112 Poduri, Pasaje, Viaducte, Structuri casetate

    – 9 Noduri rutiere

    -4 Parcări securizate

    -4 Parcări de scurta durată

    -1 Centru de Întreținere și Coordonare

    -50 de Spații de încărcare pentru autoturisme electrice

    -140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecție

    Finanțarea pentru construcția Autostrăzii Bacău-Pașcani va fi asigurată prin PNRR.

    Autostrada A7 Bacău – Pașcani – nod rutier de tip turbion la intersecția cu viitoarea A8

    Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic este realizat de către compania Acciona. Contractul a fost semnat încă din 2018 pe circa 17 milioane de lei.

    Pe acest tronson este proiectat și viitorul nod rutier de mare viteză cu viitoarea A8. Acest nod va fi de tipul „nod turbion” și va avea bretele de mare viteză pe toate relațiile de trafic.

    Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.

    Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

    Benzinăriile, în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă

    Timp de o săptămână, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău va verifica modul în care au fost respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor angajatorilor care desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto, cod CAEN-4730. Tot la acești agenți economici va fi verificat modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă. Acțiunea se va derula în perioada 10.03-16.03.2022 și face parte dintr-o campanie națională, pe obiectivele menționate mai sus, dispusă de către Inspecția Muncii (IM).

    Campania, coordonată de către Dantes Nicolae Bratu, inspectorul șef al IM, se va desfășura în întreaga țară și vizează toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii și mari), cu capital de stat, privat sau mixt care distribuie carburanți pentru autovehicule. Concret, inspectorii ITM vor controla la stațiile de distribuție a carburanților modul în care se aplică prevederile legale privind contractul individual de muncă cu normă întreagă și cel cu timp parțial, transmiterea acestuia, în teremenul legal, în registrul general de evidență a salariaților, în format electronic (REVISAL), și durata timpului de lucru. Totodată, vor urmări dacă se respectă legislația referitoare la munca suplimentară și de noapte, la întocmirea evidenței orelor de activitate prestate de către salariați, la repausul săptămânal, sărbătorile legale, acordarea drepturilor salariale și la regulamentul intern/contractul colectiv, dar și dacă agenții economici verificați au îndeplinit măsurile dispuse la controlul anterior, acolo unde este cazul.

    Angajatorii vizați vor fi controlați și în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), respectiv dacă dețin autorizația de funcționare din acest punct de vedere, au evaluat riscurile specifice generate de atmosferele explozive și au întocmit planul de prevenire și protecție. În plus, vor urmări dacă în unitățile de distribuție sunt evidențiate zonele cu risc ridicat și specific, există instrucțiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă, au fost instruiți salariații cu normele SSM, li se asigură echipamentul individual de protecție etc. Joi, 10 martie, 8 inspectori ai ITM Bacău deja au verificat 6 stații de distribuție a carburanților auto.

    La una din acestea, inspectorii ITM au constatat că instruirea lucrătorilor cu privire la normele SSM a fost efectuată necorespunzător, astfel că i-au dat avertisment angajatorului în cauză și au dispus măsurile impuse de situația depistată. La alte societăți luate în vizor lipsea trusa de acordare a primului ajutor și nu era organizată corespunzător această activitate ori nu erau semnalizate mijloacele de stingere a incendiilor, deficiențe față de care s-au stabilit măsurile de conformare.

    Poliția în acțiune

    Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului

    La data de 10 martie a.c., în jurul orei 07:00, un echipaj de poliţie a identificat în trafic, pe strada Milcov din municipiul Bacău, un bărbat de 52 de ani, din comuna Buhoci, în timp ce conducea un autovehicul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
    Acesta a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

    Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău, prezenți în școlile din Bacău

    Ieri, polițiștii Secţiei 1 Poliţie Bacău, în intervalul orar 11.00-13.30, au desfăşurat mai multe activități educative și de consiliere, adresate elevilor de la Şcolile Gimnaziale ”Ion Luca” şi ”Domniţa Maria” din municipiul Bacău.
    La activitați au participat 13 cadre didactice și 317 elevi din clasele primare și gimnaziale.
    Cu ocazia activităţilor desfăşurate, polițiștii au prelucrat aspecte care privesc respectarea regulamentului şcolar, respectarea prevederilor Legii 61/1991 Republicată, privind ” Sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice” și normele legale pe linie de circulaţie rutieră. De asemenea, au fost purtate discuții despre traficul şi consumul de stupefiante, anturajul, prevenirea infracțiunilor cu violenţă și a absenteismul şcolar.

    Prins la furat

    La data 10 martie a.c., în jurul orei 13.00, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi prin apel unic de urgență 112, de către un bărbat 48 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin, despre faptul că o persoană de sex masculin a intrat într-un imobil de pe raza localității, de unde încearcă să sustragă bunuri.

    La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție care au identificat persoana în cauză, un bărbat de 28 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin.
    Acesta a fost depistat de polițiști în timp ce se afla într-o cameră din locuința menționată de reclamant, unde ar fi pătruns pe uşa de acces lăsată neasigurată de către partea vătămată, cu intenţia de a sutrage bani şi diverse bunuri.
    În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.

    Identificat și reținut de polițiști

    În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Buhusi, au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 17 ani.
    Acesta este bănuit că în noaptea de 25/26 decembrie 2021 ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 86 de ani, din Buhuși și prin acte de violențe l-ar fi deposedat de suma de 300 de lei.
    Tânărul de 17 ani a fost depus de polițiști în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău iar în cauză cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei și pentru identificarea tuturor autorilor.

    Acțiune a polițiștilor pe linie de silvic

    Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publica – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sprijiniți de ingineri din cadrul Gărzii Forestiere Județene Bacău, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe linie de silvic, pe raza județului Bacău.
    În cadrul acțiunii, trei operatori economici și un ocol silvic de stat au fost verificați. De asemenea au fost constatate două infracțiuni de tăiere și furt de arbori și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale la Legea 171/ 2010R, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, sancțiuni în valoare totală de 37.000 lei.
    De asemenea s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 129 mc material lemnos, cu o valoare totala de 35.688 lei.

    Un an închisoare pentru conducere sub influența alcoolului

    La data de 10 martie a.c., în jurul orei 17.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău a depistat pe strada Alexei Tolstoi un bărbat de 35 ani, din municipiu, care poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău.
    Acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
    În cauză, bărbatul a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

    Program Happy Cinema Bacău, 11- 17 martie

    Vineri,11 Martie
    15:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    15:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    16:00 Dog – Comedie, Normal, AG
    16:30 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    17:10 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:40 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    18:50 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    20:00 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:40 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    21:10 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15

    Sâmbătă,12 Martie
    10:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
    10:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    11:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    12:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    12:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    13:00 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15
    13:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    14:10 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    15:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:00 Dog – Comedie, Normal, AG
    16:40 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    17:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:20 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    18:50 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    19:30 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    21:20 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15

    Duminică,13 Martie
    10:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
    10:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    11:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    12:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    12:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    13:00 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15
    13:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    14:10 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    15:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:00 Dog – Comedie, Normal, AG
    16:40 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    17:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:20 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    18:50 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    19:30 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    21:20 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15

    Luni,14 Martie
    15:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    15:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    16:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:30 Dog – Comedie, Normal, AG
    17:10 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:40 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    19:00 Donbass – Dramă, Normal, N15
    20:00 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:40 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    21:30 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15

    Marţi,15 Martie
    15:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    15:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    16:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:30 Dog – Comedie, Normal, AG
    17:10 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:40 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    19:00 Donbass – Dramă, Normal, N15
    20:00 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:40 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    21:30 Nightmare Alley – Dramă, Mister, Thriller, Normal, N15

    Miercuri,16 Martie
    14:30 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    15:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    15:30 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:00 Dog – Comedie, Normal, AG
    17:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:20 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    17:40 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    18:30 Uncharted – Acţiune, Aventuri, Normal, AP12
    19:30 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:00 Belfast – Dramă, Avanpremiera, AP12
    20:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Avanpremiera, N15

    Joi,17 Martie
    14:30 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    15:00 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
    16:00 Turning Red – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Premiera, AG
    16:30 Dog – Comedie, Normal, AG
    17:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    17:20 Odată pentru totdeauna – Comedie, Dramă, Normal, AP12
    18:30 Căutătorul de vânt – Dramă, Premiera, AP12
    19:00 Donbass – Dramă, Normal, N15
    19:30 Marry Me – Comedie, Romantic, Dragoste, Muzică, Normal, AG
    20:30 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
    21:00 Belfast – Dramă, Avanpremiera, AP12
    21:30 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Avanpremiera, N15

    Cum poți cuceri o țară cu Facebook-ul! Din culisele panicii care a blocat benzinăriile

    O poză, mai multe zvonuri, un canal de socializare, lipsa de reacție a autorităților – au fost suficiente pentru ca în decurs de câteva zeci de ore o țară să fie sub asediul panicii și să devină propria victimă a acțiunilor sale. Această situație arată cât de puternice sunt rețelele de socializare, dar mai ales rețele informale din România, cât de repede circulă informația din gură în gură (telefon în telefon) și unde poate duce aceasta.

    Dar cum se formează prețul benzinei?

    România achiziționează 78% din țiței din import la prețuri care sunt conectate la prețul țițeiului de pe bursele internaționale. Acest țiței este rafinat, transportat, depozitat și vândut prin benzinării clienților. Costul acestor operații este de cca. 1,6 lei/litru de benzina de Premium 95. Ulterior statul aplica taxe si accize la pretul final.

    În data de 10 martie 2022, ora 9.45, prețul Brent al țițeiului era de 112,84 $/baril și la un curs leu-dolar de 4,5 leu/$, prețul la pompă ar trebui să fie de cca. 7,95 lei/litru


    Baril (USD)

    112.84

    Litru titei (USD/l)

    0.71

    Curs valutar (leu/USD)

    4.50

    Litru titei (lei/l)

    3.19

    Rafinare, transport, stocare, furnizare (lei/litru)

    1.60

    Aciza/litru (leu/l)

    1.89

    TVA

    1.27

    Pret la pompa (lei/litru)

    7.95

     

     

    Este adevărat în data de 8 martie 2022 prețul țițeiului a atins un nivel maxim al prețului de 139 $/barilul, aspect care dacă s-ar fi păstrat ar fi determinat un preț la pompă de 8,83 lei/litru. Dar acest preț a scăzut rapid după doar câteva ore la nivelul prețului care există și în prezent 107 – 114 $/baril.

    Baril (USD)

    139.00

    Litru titei (USD/l)

    0.87

    Curs valutar (leu/USD)

    4.50

    Litru titei (lei/l)

    3.93

    Rafinare, transport, stocare, furnizare (lei/litru)

    1.60

    Aciza/litru (leu/l)

    1.89

    TVA

    1.41

    Pret la pompa (lei/litru)

    8.83

     

    Totuși la unele benzinării prețul la pompă a crescut ieri în România. Dacă în prima parte a zilei de ieri creșterea prețului s-a datorat unei poze (care arăta un preț de 11 lei/litru la o benzinărie) și a răspândirii unor fake news uri despre atingerea acestui preț la toate benzinăriile la ora 24 (acțiune mai mult sau mai puțin determinată de interesate în manipularea prețului și a cantităților vândute pe termen scurt de unele benzinării), în a doua parte a zile, creșterea prețului s-a bazat tocmai pe creșterea cererii (a exploziei vânzării de produse petroliere). Creșeterea bruscă a cererii, atrage întotdeauna creșterea bruscă a prețului (relatată de mulți dintre cei care au stat la cozi cu orele).


    Din păcate nu putem să nu remarcă, încă o data, modul defectuos în care statul (nu)acționează în astfel de situații. Isteria în care au fost atrași românii, ținuți la cozi noaptea, a fost abordată superficial cu mesajul auzit de atâtea ori: ”
    nu se scumpește benzina”. Oare de câte ori au auzit aceste vorbe anul trecut oamenii pentru energie electrică și gaze naturale?

    Un alt mesaj lansat de autorități: ”maine se vor face controale, se vor da amenzi etc”.

    De ce maine? De ce nu azi? Suntem în plină criză mondială!

    Obișnutul: ”Am terminat programul, Reveniti maine!” nu este pentru aceste vremuri.

     

    Dincolo de bătaia de joc la adresa românilor este totuși situația haotică, periculoasă în care poate degenera această isterie. Orice vârf de achiziție determină o golire a rezervoarelor din stații, iar cisterna poate nu este programată să vină maine și ce o să facem? Nu vor mai circula mâine Salvarea, Polițial Transportul în comun etc., pentru că s-a vândut tot stocul într-o noapte.

     

    Imediat (nu mâine sau poimâine) autoritățile trebuiau să fie în toate stațiile PECO și să aplice legea privind vânzarea speculativă!

    Imediat autoritatile trebuiau să fie în toate stațiile PECO și să aplice legea, în ceea ce privește transportul produselor petroliere în recipiente improvizate!

    Imediat autoritățile trebuiau să solicite mobilizarea tuturor cisternelor care să transporte benzina/motorina la toate stațiile PECO, astfel încât indiferent cât se vinde într-o zi, stațiile să nu rămână fără benzină/motorină mâine!

     

    Oamenii sunt speriați după ce au ieșit din Pandemie și au intrat într-o Zonă de Război. În România rețeaua informală este mult mai puternică decât cea formală, iar rețele de socializare amplifică această caracteristică naturală a românilor, aspect care trebuie conștientizat și folosit de autorități. Nu în ultimul rând trebuie să înțelegem că nu putem continua să acționăm ca în starea de dinainte de pandemie.

    Asociația Energia Inteligentă

    Alianța pentru Patrie denunță cenzura impusa de Guvern

      Alianța pentru Patrie (APP) denunță inițiativa Guvernului de a pune pumnul în gura presei. Departamentul Situațiilor de Urgență, împreună cu CNA și o serie de ONG-uri, a propus un act normativ prin care orice investigație privind corupția din guvern și incapacitatea lui Klaus Iohannis de a conduce țara sunt considerate dușmănoase și pedepsite.

      Orice asociere cu „tradițiile,” „spiritualitatea neamului,” “valorile tradiționale,” “homosexualii”, “LGBT,” “LGBTQ,” “LGBTQI,” “valori ortodoxe” vor fi cenzurate, iar promotorii acestora vor fi sancționați.

      „Dacă propunerea devine normă, regimul colonial de la București va da liber la furat! Nimeni nu va mai putea investiga actele de crimă economică și financiară, corupția din guvern și achizițiile ilegale. Protestați! Spiritualitatea neamului devine ținta armei de foc a neomarxiștilor. Puterea colonială abrogă orice drept fundamental al omului. Constituția României e călcată de bocancii Noii Ordini Mondiale. Opriți neleguierea! Ne calcă în picioare suveranitatea. Nu acceptați ca România să cadă pradă războiului lumii!”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

      „Zăpezile de altădată” – premieră la Teatrul Municipal „Bacovia”, în acest weekend

      Teatrul Municipal „Bacovia” prezintă, pe 13 martie 2022, de la ora 18.00, premiera spectacolului „Zăpezile de altădată”, de Dumitru Solomon, în regia lui Marius Gîlea. Cunoscutul regizor revine la teatrul băcăuan pentru a doua colaborare, după cea din 2015, la spectacolul „Moara cu noroc”.

      „Textul lui Dumitru Solomon m-a fermecat de la prima lectură. Are farmec, poezie, candoare, filozofie și mult umor. Este savuros și dă interpreților posibilitatea de a oferi adevărate recitaluri actoricești. Este un tur de forță pentru ei, dar un tur care a fost parcurs cu plăcere și cu multă dragoste, pentru că, vorba lui Dumitru Solomon, „unde este iubire este și fericire!”, declară regizorul Marius Gîlea.

      Din distribuția spectacolului fac parte actorii Bianca Babașa, Vlad Nicolici, Eliza Noemi Judeu, Valentin Braniște, Nina Ionescu, Ștefan Ionescu, Dumitru Rusu. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică, iar muzica originală a fost creată de Călin Grigoriu.

      „Echipa cu care am colaborat m-a înconjurat cu atenție și m-a sprijinit cu energie, idei și talent. În acest spectacol, veți întâlni doi tineri actori delicioși, Bianca Babașa și Vlad Nicolici, atât de drăguți că-ți vine să-i iei acasă. Ne vom identifica, în foarte multe ipostaze, cu personajele create de Eliza Noemi Judeu și Valentin Braniște. Nina Ionescu și Ștefan Ionescu (simplă coincidență de nume) sunt o mamă, respectiv un vecin parcă rupți din realitate iar Dumitru Rusu este o statuie înțeleaptă, dar pesimistă, care merită contrazisă. Textul, deși a fost scris înainte de revoluție, este actual și va rămâne actual pentru că este despre noi, despre aproape orice cuplu surprins în diferite etape ale vieții.

      Trebuie neapărat să amintesc și echipa de creație de lângă mine. Aș începe cu Andreea Lucaci, o tânără regizoare, de care cu siguranță vom mai auzi. Ea m-a însoțit discret în împlinirea acestui proiect. Apoi, i-am avut alături pe Vladimir Turturică și Călin Grigoriu, scenograful și compozitorul spectacolului, doi artiști cu care am colaborat și la spectacolul „Moara cu noroc”.

      Cerința domnului director de la Teatrul din Bacău a fost să avem un spectacol frumos. Ei bine, vorba lui Vladimir, o să fie foarte frumos! În plus, muzica originală este vie și completează fericit întregul. În concluzie vă așteptăm la o comedie frumoasă și plină de fantezie de care avem cu toții atâta nevoie”, a completat regizorul.

      Din această săptămână, accesul în teatru nu mai este condiționat de prezentarea unui certificat verde. Masca este recomandată, însă nu este obligatorie. După doi ani de restricții, sala mare a teatrului se poate ocupa integral. Biletele pentru premieră au fost puse în vânzare atât online, cât și la agenția de bilete a teatrului.

       

       

      S-a lansat licitația pentru modernizarea Ambulatoriului la Spitalul de Pneumoftiziologie

      Investiția se va face din fonduri europene. Este un proiect de 2,2 milioane de euro care însumează reabilitarea instalațiilor, amenajarea cabinetelor, și dotarea cu echipamente: se va achiziționa un computer tomograf și un aparat de pletismografie.

      Va fi modernizată și centrala termică și circuitele electrice. Clădirea actualului ambulatoriu a fost construită în 1958, iar primul pavilion modern, în 1972.

      „Sănătatea băcăuanilor este prioritară! Împreună am reușit să facem față provocărilor sanitare din această perioadă dificilă și îmi doresc să ne concentrăm pe dezvoltarea acestui sector în anii care vin!”, a declarat primarulbacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

      S-a dat startul lucrărilor la intrarea în Slănic Moldova

      Primăria Slănic Moldova a anunțat că au început lucrările de eliminare a riscurilor de căderi de piatră, de „sub Măgură”, la ieșirea din Gura Slănicului spre Slănic-Moldova, de pe partea dreaptă.

      Se efectuează lucrări de dislocare a rocilor care sunt în pericol să cadă și construirea unui zid de protecție care să protejeze circulația pe DN12B. De asemenea, linia de alimentare cu energie electrică de 20KV din regiunea respectivă va fi îngropată.

      „Durata lucrărilor va fi de aproximativ 6 luni, drept pentru care va fi un mic disconfort rutier, pentru care vă îndemn să aveți răbdare și să circulați cu atenție sporită în zonă”, a explicat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova.

      ULTIMELE ȘTIRI