Acasă Blog Pagina 1368

Controale ale Poliției Rutiere în județ. Șofer prins cu 125 km/h în localitate

    Poliţiştii băcăuani continuă activităţile de prevenire şi combatere a accidentelor de circulaţie. Activităţile din trafic, de ieri, au vizat prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere (viteza neadaptată la condițiile de drum  şi  depășirile neregulamentare).

    Ieri, 03 aprilie a.c, peste 80 de efective formate din poliţişti rutieri şi de ordine publică au efectuat o acțiune, pe drumurile publice din judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse de conducătorii auto care nu respectă limitele legale de viteză și se angajează în efectuarea unor depășiri riscante.

    Polițiștii au aplicat 255 de sanctiuni contravenţionale, dintre care 237 conform  O.U.G. 195 din 2002 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Din cele aplicate la regimul rutier, 135 au fost aplicate vitezomanilor, 5 pentru depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri.

    Ca măsuri complementare, au fost reţinute 40 de permise de conducere, din care 28 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 5 pentru depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au retras 6 certificate de înmatriculare.

    Deşi poliţiştii băcăuani acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație, încă sunt participanţi la traficul rutier, certaţi cu legea.

    La data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic pe DN2-E85, pe raza localităţii Sascut, un autoturism ce se deplasa cu o viteză de 124 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat de polițiști și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

    Județul Bacău, gazda Olimpiadei Naționale de Fizică

      Timp de șase zile, între 10 și 15 aprilie 2022, Județul Bacău este organizatorul Olimpiadei Naționale de Fizică, aflată la a 56-a ediție, competiție la care participă cei mai buni elevi la această disciplină, alături de profesori, academicieni, cadre didactice universitare și preuniversitare. Sunt calificați și înscriși în această etapă 464 de elevi, din toate județele țării, care vor veni însoțiți de 46 de profesori, dar și de cei peste 80 de oaspeți de seamă, membri ai Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Fizică, personalități marcante și profesori de elită din întreaga țară. Județul Bacău va fi reprezentat în această olimpiadă de 7 elevi, respectiv doi de la Școala Gimnazială nr. 10 Bacău (la clasa a VI-a), unul de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (la clasa a VII-a), doi de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (la clasa a IX-a) și doi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (la clasa a X-a).

      CALENDARUL OLIMPIADEI NAȚIONALE DE FIZICĂ:

      • Duminică, 10 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, la Sala Ateneu Bacău: Ședința de deschidere, cu participarea membrilor Comisiei Centrale și a profesorilor însoțitori de lot;
      • Luni, 11 aprilie 2022, începând cu ora 09.00: Desfășurarea probei experimentale (2 ore), la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău – pentru elevii de nivel liceal și la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău – pentru elevii de nivel gimnazial;
      • Marți, 12 aprilie 2022, începând cu ora 09.00: Desfășurarea probei teoretice (3 ore), la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău – pentru elevii de nivel liceal și la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău – pentru elevii de nivel gimnazial;
      • Miercuri, 13 aprilie 2022: Depunerea și rezolvarea eventualelor contestații; Vizitarea unor obiective cultural-istorice din județul Bacău pe traseul Salina Tg. Ocna – Muzeul „Dimitrie Ghika” Comănești – Stațiunea Slănic-Moldova:
      • Joi, 14 aprilie 2022, începând cu ora 08.00, la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău: Desfășurarea probei de baraj (5 ore) pentru selecția lotului lărgit al României, care va participa la Olimpiada Internațională de Fizică, ce va avea loc la Minsk (Belarus), în perioada 10-18 iulie 2022;
      • Vineri, 15 aprilie 2022, începând cu ora 09.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău: Festivitatea de premiere.

      Organizatorii întregului eveniment sunt Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Asociația „Societatea Profesorilor de Fizică Sophys” Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău și Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău, iar parteneri, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Bacău. Comisia județeană de organizare este formată din prof. Lavinia Misăilă – inspector școlar general adjunct (președinte), prof. Sorin Bostan – inspector școlar (vicepreședinte), Luminița Belecciu (secretar) și 14 membri, profesori de fizică în unitățile de învățământ din județul Bacău.

      Caravana ONCOPREV a poposit în Piața Tricolurului din Bacău

        Practic este o reiterare a evenimentului derulat în toamna trecută și vorbim de programul național ONCOPREV, derulat de către Institutul Regional de Oncologie din Iași împreună cu Fundația Enable cu sprijinul autorităților locale, Primăria Municipiului Bacău, Direcția de Asistență Socială Bacău și Asociația Medicilor de Familie din Bacău. Caravana va fi prezentă în Piața Tricolorului până miercuri inclusive și va fi operațională în intervalul orar 9.00-14.00.

        Acolo acționează o unitate mobilă de screening, iar procedura durează câteva minute, procedura nefiind dureroasă. Potrivit organizatorilor, până ieri s-au înscris în program pentru această ediție aproximativ 400 de femei, mai bine de 150 prezentându-se pentru consultații în ziua de luni. În continuare, doamnele și domnișoarele cu vârsta între 25 și 64 de ani sunt așteptate să se testeze gratuit pentru cancerul de col uterin. Analizele vor fi comunicate în termen de o lună, indiferent de rezultat.

        „Așteptările nostre sunt puțini mai mari și suntem în demersuri să organizăm astfel de caravane în mai multe localități din județ. Mai mult decât atât, facem demersuri și pentru închiriere unei platform de screening pentru cancer mamar, care sperăm să ajungă spre vară când va fi mai cald afară”, a declarant Mihai Măriuței, organizator local.

        Screeningul pentru cancerul de col uterin reprezintă testarea periodică la un interval de 5 ani, a tuturor femeilor cu vârsta între 25-64 ani. Testele recomandate pentru prevenirea sau depistarea precoce a cancerului de col uterin sunt Testul Babeș-Papanicolaou și Testul HPV (testul HPV se efectuează numai la femei cu vârsta peste 30 de ani). Pentru aceste testări se pot înscrie toate persoanele cu sau fără asigurare medicală, respectând criteriul de vârstă și fără să fi avut un diagnostic anterior confirmat.

        Liviu Miroșeanu: ”Reîncep lucrările la Adăpostul de noapte al Municipiului Bacău”.

        O comunitate are datoria de a-și proteja toți cetățenii, inclusiv pe cei cu care viața a fost mai puțin darnică. Adăpostul de noapte este un mai vechi obiectiv liberal, pe nedrept și inexplicabil abandonat în ultimii ani.

        În acest moment, municipiul Bacău nu are un adăpost pentru oamenii străzii, deși ultimii ani ne-au demonstrat că avem nevoie.

        „Vechea administrație liberală a atras fonduri europene pentru transformarea unui Punct Termic de pe strada Milcov nr. 9E într-un adăpost pentru oamenii străzii, dar, din păcate, în urma unor conjuncturi asupra cărora nu doresc să mai insist, lucrările au fost sistate, proiectul îngropat.

        Am reușit, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială din cadrul primăriei, să reluăm acest proiect,  am alocat sumele necesare pentru documentațiile necesare și am scos proiectul la licitație. Până la sfârșitul anului, lucrările vor fi finalizate”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

        Poliția în acțiune

          Bănuiți de furt calificat, reținuți de polițiști

          La data de 02 aprilie a.c., polițiștii din Moinești au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 01/02.04.2022, persoane necunoscute au sustras de la două sonde petroliere,11 stâlpi şi 17 plase de gard din împrejmuirea sondelor, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.600 de lei.

          În urma activităților operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale, au fost identificați doi localnici, de 18 și 46 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

          Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști şi predat reprezentanţilor societăţii păgubite.

          Faţă de cei doi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J. Bacău.

          • Prinși băuți în trafic, de către polițiști

          La data de 02 aprilie a.c, în cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto, au efectuat peste 350 de testări cu aparatul etilotest. Polițiștii rutieri și ordine publică au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența alcoolului, fiind reținute tot atâtea permise de conducere și au întocmit două dosare penale.

          La data de 02 aprilie a.c. polițiștii rutieri din Moineşti, au depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din comuna Ardeoani, în timp ce conducea pe strada Tudor Vladimirescu din mun. Moineşti,o autoutilitară, sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          La aceeași dată, un tânăr de 27 de ani, a fost depistat în timp ce conducea pe DJ 156A din comuna Pârjol, un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Ambii conducători auto au fost conduși la spital, unde li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

          • A condus un motociclu fără inspecție tehnică periodică și fără asigurare obligatorie

          La data de 03 aprilie a.c, polițiștii rutieri au depistat în flagrant delict, un bărbat de 33 de ani, din orașul Dărmăneşti, în timp ce conducea un motociclu aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Din verificările efectuate s-a constatat faptul că, motociclul avea inspecția tehnică periodică expirată și nu deţinea poliţă de asigurare obligatorie valabilă. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale. Totodată, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i reţinut permisul de conducere.

          Drapelul de Luptă al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, decorat cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, pentru militari

          Astăzi, 4 aprilie 2022, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în cadrul unei ceremonii militare și în prezența mai multor demnitari, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian Bode, a decorat Drapelul de Luptă al Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, pentru militari, conferit de Președintele României, domnul Klaus Werner Johannis, în semn de apreciere pentru rolul important pe care Jandarmeria Română îl are în domeniul ordinii publice, pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a democraţiei şi statului de drept.

          Drapelul de Luptă, simbol al preţuirii faţă de ţară, este menit să reamintească fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român, în general, şi ale unităţii căreia îi aparţine, în special, precum şi datoria sacră de a servi cu credinţă patria.

          Drapelul de Luptă este emblema înființării şi funcţionării unităţii, simbol către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea, își îndeplinesc misiunile şi luptă sub faldurile sale.

          Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, conform legii, funcționează în subordinea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ca structura destinată organizării si executării misiunilor de asigurare si restabilire a ordinii publice si de combatere a infracționalității în zona de responsabilitate corespunzătoare județelor Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț, Galați, Bacău și Vrancea. Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău are sediul in municipiul Bacău.

          Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a luat ființă la data de 1 mai 2005, potrivit prevederilor Legii 550 din 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, prin transformarea Batalionului 37 Jandarmi Mobil Bacău.

          La data de 19 iunie 1997 unitatea a primit Drapelul de luptă, înlocuit la data de 09 noiembrie 2018.

          Prin ordinul ministrului administrației și internelor, din luna iunie 2006, unității i-a fost acordată denumirea cu conotație istorică „Alexandru cel Bun”, iar în anul 2012 a fost aprobat însemnul heraldic.

          Dintre misiunile mai importante executate de-a lungul timpului putem exemplifica asigurarea ordinii publice la manifestările religioase din municipiul Iași, prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc, la manifestările tradiționale de Anul Nou în localitățile Oituz, județul Bacău și Ruginoasa, județul Iași, Centenarul Unirii de la Mausoleul Eroilor Mărășești, precum și în județul Suceava, la vama Siret, în contextul valului de refugiați ucrainieni.

          Unitatea poate acţiona, cu aprobarea prealabilă a Ministrului Afacerilor Interne şi la ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în orice zonă a ţării, alta decât cea de competenţă în funcţie de situaţia operativă.

          În acest context, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a desfășurat misiuni în sprijinul structurilor teritoriale ale M.A.I. pe raza județelor Alba, Sibiu, Ialomița, Ilfov, Constanța și în municipiul București.

          Decorarea Drapelului de luptă reprezintă recunoașterea și aprecierea efortului depus de fiecare militar din cadrul unității în parte, în fiecare zi, pentru rezultatele foarte bune obținute și pentru aportul semnificativ adus la asigurarea ordinii și siguranței publice.

          Această înaltă distincție ne onorează si ne obligă să păstrăm neatinse valorile militare și morale care ne-au ghidat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.

          --

          Spectacol umanitar pentru susținerea refugiaților din Ucraina

          Câteva sute de băcăuani au luat parte duminică seară la un spectacol umanitar susținut de Academia de Dans Adamas din Bacău și Trupa Artizan. În prima parte, dansatorii de la Adamas au pus în scenă spectacolul „Harry Potter and the lost sister” după care a urmat un recital hot al trupei Artizan.

          Publicul prezent a apreciat prestația celor care au urcat pe scenă, și mai mult decât atât, au făcut donații în bani pentru susținerea refugiaților din Ucraina lovită de război. Suma totală în urma evenimentului s-a ridicat la valoarea de aproximativ 5.000 de lei, bani ce au ajuns la Asociația Betania care gestionează mai multe campanii umanitare. De altfel, Asociația Betania, alături de Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Local, Dasy Sara și Valy Stoleru Band au fost parteneri în organizarea acestui eveniment.

          În cadrul spectacolului pus în scenă de Adamas s-au remarcat și două tinere refugiate care s-au integrat într-un timp foarte scurt în scenariu propus de Romeo Tanasă, președintele Adamas și coregraful evenimentului. Cele două tinere ucrainence practicau dansul în țara lor, iar acum, în aceste condiții, își continuă pregătirea la clubul de dans băcăuan. Mai mult decât atât, dansatoarele din Ucraina, alături de o soră de-a lor, au început să și învețe, integrându-se în colectivul unei clase de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”.

          Onești: Permisele se mută din Poliția municipiului în Primărie

            Conform prevederilor Ordinului Prefectului nr.73/18.03.2022, începând cu data de 5 aprilie, sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule din municipiul Oneşti se va muta din spaţiul sediului Poliţiei Municipiului Oneşti, în spaţiul din cadrul Primăriei Municipiului Oneşti – Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor, bld.Oituz, nr.17.

            Reamintim cetățenilor faptul că, la acest sediu, operațiuni de preschimbare a permiselor de conducere se vor putea face în aproximativ 2 luni, după dotarea acestui sediu cu aparatura necesară.

            PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL:

            MARȚI între orele 09.00 – 15.00 ( între orele 09.00 – 09.30 se vor elibera plăcuțe și documente de înmatriculare iar între orele 09.30 – 15.00 se vor desfășura activități de preluare a documentelor)
            JOI: între orele 09.00 – 15.00 ( între orele 09.00 – 09.30 se vor elibera plăcuțe și documente de înmatriculare iar între orele 09.30 – 15.00 se vor desfășura activități de preluare a documentelor)

            OPERAȚIUNI ce pot fi solicitate la ghișeele serviciului:

              1. înmatricularea autovehiculelor/remorcilor;
              1. transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor / remorcilor;
              1. radierea autovehiculelor/remorcilor;
              1. eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare;
              1. eliberarea unor noi plăcuțe cu numere de înmatriculare în cazul pierderii, furtului, deteriorării;
              1. păstrarea combinației numărului de înmatriculare;
                  eliberare autorizații provizorii.

            Bilete la tratament balnear, și în stațiunile private

            Zilele acestea, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a început vânzarea biletelor la tratament balnear, destinate pensionarilor și asiguraților, din cea de-a III-a serie din anul în curs. De această dată, locurile repartizate sunt și în stațiunile unde baza de tratament aparține unor firme private, nu numai în cele în care locațiile sunt în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice. Astfel, pentru această serie județului Bacău i-au fost distribuite 80 de bilete, în stațiunile 1 Mai, Amara, Bălțătești, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Herculane, Lacu Sărat, Nicolina, Ocna Șugatag, Pucioasa, Sarata Monteoru, Sovata și Vatra Dornei. Deși numărul biletelor este mic în comparație cu anii anteriori, surprinzător, și din cele 80, numai pentru 58 s-au înregistrat cereri la CJP Bacău, restul de 22 fiind disponibile și se vând la liber.

            Aceste locuri sunt în stațiunile Amara, Buziaș, Moneasa, Ocna Șugatag, Pucioasa și Sarata Monteoru. Pensionarii și asigurații în sistemul public de pensii cărora le-a fost alocat un bilet trebuie să se prezinte la CJP Bacău pentru a-l ridica până în data de 4 aprilie. Ei vor depune la această instituție recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma. Persoanele cu dizabilități beneficiază de un bilet gratuit, dar numai în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și a ”Programului individual de reabilitare și integrare socială”.

            Acest act se obține de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. De reținut că de gratuitate beneficiază în continuare și alte categorii de persoane care se încadrează în anumite legi speciale. Pentru restul pensionarilor și asiguraților, de asemenea, au rămas în vigoare condițiile de plată din anii anteriori. Astfel, pensionarii vor contribui cu 50 la sută din cuantumul brut al drepturilor de pensie.

            Asigurații ale căror venituri salariale brute sunt mai mici sau egale cu câștigul salarial mediu brut pe economie vor suporta 50 la sută din prețul biletului de tratament. Cei ale căror venituri salariale brute trec de câștigul salarial mediu brut pe țară vor plăti integral biletul. Șomerii vor contribui cu 50 la sută din indemnizația de șomaj, iar personalul didactic și didactic auxiliar, indiferent de venituri, va suporta 50 la sută din prețul biletului. Tot neschimbat a rămas și faptul că maximum 15 la sută din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au fost victimele unui accident de muncă sau suferă de o boală profesională.

            Cât privește tariful pe bilet, acesta este între 1.910 lei și 1.932 lei, la un hotel de 2 stele, și de la 2.006 lei a 2.025 lei, pentru unul cu 3 stele. Să mai notăm că pentru seria a III-a data de plecare la tratamentul balnear este în 8, 9, 10 sau 11 aprilie, în funcție de fiecare stațiune.

             

            Curtea de Apel a decis: Scripăț a fost ales legal vicepreședinte al CJ

            Un scandal declanșat imediat dupa alegerile locale, la constituirea Consiliului Județean bacău, a fost tranșat de Justiție, zilele trecute. Este vorba despre alegerea ca vicepreședinte al Consiliului Județean al lui Constantin Scripăț.

            La vremea respectivă, pentru formarea unei majorități în Consiliul Județean mai era nevoie de un vot. Constantin Scripăț, ales pe listele ALDE, a decis să voteze pentru constituirea majorrității și a primit, în schimb, funcția de vicepreședinte al CJ.

            Imediat, reprezentanții partidului au scos o hârtie prin care s-ar fi arătat că Scripăț demisionase din partid și nu ar mai fi avut dreptul să voteze. Constantin Scripăț a declarat atunci că nu a demisionat și că demisia ar fi un fals.

            Povestea s-a mutat în instanță iar Curtea de Apel a decis că înscrisul depus la registratură CJ nu ar fi putut afecta legalitatea desfășurării ședinței care începuse deja și nici legalitatea hotărârii adoptate. Ca urmare, Curtea de Apel a respins recursul ALDE la decizia instanțeri de fond.

            În acelăsi timp, în decizia Curții de Apel se precizează existența unui proces separat pentru fals, după ce Constantin Scripăț a dat în judecată pe cei care ar fi falsificat semnătura sa pe demisia prezentată în ședința Consiliului Județean.




            Teatrul Municipal ”Bacovia” – o istorie în imagini

            Călătorie în timp

            Teatrul Municipal ”Bacovia” a inaugurat pe 27 martie, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, o expoziție de fotografie outdoor, care poate fi văzută, până la sfârșitul lunii aprilie, în Piața Tricolorului din Bacău.

            Vernisajul expoziției, care cuprinde fotografii alb – negru și color din spectacole realizate în cei 74 de ani de activitate neîntreruptă, a reunit actori de la Secția de Animație și Secția Dramă, actori pensionari, artiști vizuali și numeroși iubitori de teatru.

             

            Pe o vreme însorită, soarele se recomanda cu blândețe și simpatie, puțin emoționant, așteptând ca Piața Tricolorului să prindă viață. Ușor, ușor, se adunau tot mai mulți oameni dornici și curioși să descopere povestea teatrului prezentată în fotografii realizate de-a lungul timpului. Imaginile expuse în fața publicului au avut menirea de a ajuta privitorul să facă o călătorie prin stagiunile teatrului, atât la secția Animație, cât și la Dramă. Expoziția a fost ca o carte a amintirilor, care se deschide pagină cu pagină și se arată etapă cu etapă, în care iau viață momente, clipe, care au condus la o dezvoltarea, modernizarea instituției de cultură și la păstrarea iubirii de teatru.

            Iubirea de teatru este o iubire de frumos, e despre  iubirea  prin oameni și pentru oameni, despre oameni mereu iubitori de teatru indiferent de timp.

            Fotografia este o emoție, care se întipărește în mintea și în sufletul nostru, capturând momentele  pentru o eternitate,  dar atunci când momentul sau momentele capturate de noi  prind culoare, formă, și le putem vedea în mod real, este un sentiment unic. De asemenea, fotografia surprinde esența momentului, aceasta transmite atât de multe emoții, trăiri, gânduri, idei, iar tot ceea ce trebuie să faci este să o privești, să te deschizi si să fii un martor la această scurgere a timpului, care se oprește pentru câteva momente pentru a comemora anumite evenimente esențiale, care au avut un impact asupra modului în care lucrurile au decurs.

            Fotografia este o mașinărie a timpului în care imaginea ia viață atunci când este privită, umbrele se întețesc, linile par mai clare, mai dure, culorile, mai intense, lumina sporește, iar întunericul se intimidează și se ascunde creând un contrast perfect al timpurilor.

            In fiecare zi se scrie istorie, iar istoria este un reper al societății.  Datorită acestei expoziții, reperul nostru a fost Teatrul. Viața pe care acesta o dă oamenilor și sensul de a rămâne buni.

            Expoziția a fost unică, ne-a permis să ne ridicam ancora și să navigăm printre  fotografii alb-negru, din anii ‘60,  până în contemporan.  Fotografiile sunt autentice, fiecare are frumusețea sa, unicitatea sa, simplitatea sa. E atât de uimitor să poți vedea printr-o  fotografie cum era în trecut teatrul, cum erau montate piesele de animație, să vezi expresiile actorilor, bucuria lor care se întâlnește în toate imaginile expuse. Iubirea de teatru face fiecare poză perfectă și o definiție a ceea ce înseamnă cu adevărat Teatrul.

            Teatrul Municipal ”Bacovia” a arătat, din nou, acum, prin această expoziție unică, faptul că el a fost, este și mereu va fi un loc sigur pentru cultură, mereu o fereastră spre lumină.

             

            Patricia Unguru, clasa a XII-a, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

             

            Artistul vizual Dionis Pușcuță, sursă documentară pentru expoziție:

            ”Această expoziție este un lucru inedit, foarte bun, sper să aibă o cursivitate, chiar o permanentizare. Actorii sunt și oameni de cultură, în primul rând, și publicul băcăuan ar trebui să îi știe, iubitorii de cultură, în general. Așa cum știu pictori, așa cum știu scriitori ce s-au născut aici, ce au trăit prin Bacău, așa ar trebui să știe și această pleiadă importantă de actori. Nu doar câteva nume, ci multe. Bacăul a dat nume importante ale scenei românești. Teatrului, de ziua lui, îi urez cât mai multe spectacole reușite, cu mult succes!”

             

            Sorina Moian, actriță a Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”, sursă documentară pentru expoziție:

            ”Cred că este prima expoziție după ani și ani de zile, e o inițiativă bună, fotografiile îți trezesc nostalgie, am revăzut colegi care nu mai sunt, oameni foarte talentați cărora le-a plăcut într-adevăr meseria asta, care nu a fost deloc o meserie ușoară. E o experiență de zeci de ani, nici eu nu mă mai recunosc printre atâtea poze. Dacă ar fi să mă întrebe acum cineva ce colegi mai am, colegii pe care îi știu eu nu mai sunt, mulți au plecat, definitiv. (…) Îi urez Teatrului să existe în continuare, să existe așa cum mi-l aduc eu aminte, cu spectacole bune. E o muncă colectivă, deci trebuie veșnic o colaborare între actor, regizor, scenograf,… Eu asta doresc: să nu dispară teatrul și copiii să vină mai des la teatru de păpuși, să mai lase calculatorul, să mai lase jocurile, sunt folositoare și astea, dar copilăria nu mai există atunci când stai doar în fața unui ecran și e păcat”.

             

            Radu Bogdan Ghelu, actor & regizor:

            ”Expoziția aceasta mi-a stârnit amintiri frumoase. Mi-a demonstrat că teatrul este mereu tânăr și mereu ca un artist uriaș care se reinventează. Ideea este că acest teatru băcăuan trebuie din când în când să iasă în întâmpinarea publicului spectator, și atunci el iese prin expoziții ca aceasta. Inițiativa a fost absolut minunată, a fost o surpriză de duminică plăcută, aidoma unei lecții de religie culturală, ținută sub ochii spectatorului, așa cum preoții o țin în biserică. Mi se pare o chestie absolut superbă pentru că, în afară de partea economică, avem nevoie și de partea artistică. E singurul lucru cu care trecem peste ani, tot ceea ce creăm la nivelul frumosului, la nivelul culturalului, artistic, ceea ce e cu adevărat peren. Și atunci, teatrul, inclusiv expozițiile astea, inclusiv happening-urile, inclusiv work-shopurile care se desfășoară între oameni, nu doar într-un spațiu privat, duc mai departe tot ceea ce se cheamă frumos, și atunci frumosul deseori e ca soarele care învinge durerea. Așa cred. Ce îi urez teatrului, de ziua lui? Să nu fie prost. Asta îi urez”.

             

            Silvia Ghelu, actriță a Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”:

            ”Expoziția este extraordinară. Foarte bună treabă! Cine a avut ideea nu a greșit. Cultura e cam pe ultimul plan la ora asta. Cu câte o chestie de asta mai iese în față și își mai aduce lumea aminte să mai zâmbească, să mai aibă și altă preocupare decât piață, și politică, și televiziune.

            Sigur că e o părere de rău că au trecut anii, dar îmi aduc aminte cu plăcere de colegi, de întâmplări. Am avut o viață frumoasă. S-a trăit frumos în niște timpuri destul de grele.

            De Ziua Mondială a Teatrului, le doresc tuturor celor care slujesc arta să fie sănătoși, să se bucure de tot ceea ce fac, să încerce să depășească momentul ăsta când teatrul este lăsat de izbeliște, spus neacademic. Eu aș zice să revină repertoriul care era odată, când era într-adevăr o plăcere. Era o sărbătoare când era o premieră, când era un spectacol, lumea aștepta. Poate revine un timp din ăsta. Și actorii să își facă o viață cât mai frumoasă și cât mai plăcută, că deja ne înconjurăm de necazuri și de griji și de neplăceri. Măcar în eclava aceea unde e teatrul, unde sunt actorii, unde sunt oamenii de cultură, să aibă o viață mai roz, cât de cât”.

             

            Eduard Burghelea, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”:

            ”Aș vrea ca, prin această expoziție istoria Teatrului Municipal Bacovia să devină vizibilă pentru toți oamenii care nu sunt iubitori de teatru, să creștem vizibilitatea spectacolelor și să se producă o schimbare de atitudine în rândul băcăuanilor față de această instituție cu o tradiție de zeci de ani. De Ziua Mondială a Teatrului, îmi doresc ca Teatrul Municipal Bacovia să își continue activitatea încă 74 de ani, de acum înainte, cel puțin la fel de buni. Mulțumim tuturor celor care au fost și sunt alături de noi!”.

             

            Artistul vizual Ovidiu Ungureanu, partener al Teatrului Municipal ”Bacovia” în organizarea expoziției:

            ”A fost o plăcere, bineînțeles, să lucrez alături de Teatru pentru această expoziție, și o experiență inedită. Colaborez cu teatrul de câțiva ani, aș putea spune că nu sunt la prima abatere, dar faptul că avem o expoziție în aer liber cu fotografie documentară, ceea ce îmi place foarte mult, mă încântă enorm. De ziua Mondială a Teatrului felicit pe toți cei care lucrează în această ramură artistică, și mă bucur enorm pentru ziua de azi, care este specială, mai ales că are fotografie! În afară de fotografiile prezente în expoziție, există o arhivă de peste 3000 de poze scanate, foarte vechi, dar și noi, pregătite pentru a fi făcute publice pe site-ul teatrului. Este un moment fotografic unic, din punctual meu de vedere, o inițiativă de lăudat și chiar de perpectivă. Felicitări tuturor! Urez Teatrului cât mai multe spectacole de anvergură și ani mulți de acum încolo, sănătoși în primul rând!”

             

            Gabriel Cojocaru, șef Serviciu Cabinet Primar – Primăria Municipiului Bacău:

            ”Această expoziție este probabil unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în Bacău. Pe de-o parte e o privire în trecut, dar nu e nimic altceva în esență decât baza pe care se va clădi viitorul Teatrului băcăuan. Cred că va deștepta multora dintre concetățenii noștri curiozitatea măcar, și dorința de a vizita teatrul și din interior. De ziua lui, îi doresc Teatrului Municipa Bacovia să construiască pe o bază deja solidă ceva care să surprindă evoluția societății românești, în general, de acum înainte, și, mai mult decât atât, să surprindă pe cei din exteriorul orașului prin eliminarea oricăror simbolistici provincial!”.

             

            Interviuri realizate de Anisia Mardale, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza” Bacău, și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, și de Patricia Unguru, clasa a XII-a, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Foto credits: Mara Lazăr, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Coordonator: prof. Laura Huiban

             

            Proiectul „Pădure urbană la Moinești” la ediția a doua

            În curtea Colegiului Tehnic „Grigore Cobălcescu” din Moinești au fost plantați 3.000 de puieți de arbuști ornamentali, de rășinoase și de foioase, pe 1.700 de metri pătrați de teren.

            Acțiunea a avut loc în Proiectul „Pădure urbană în Moinești”, ediția a doua, și a fost coordonată de Primăria municipiului, de Colegiul „Grigore Cobălcescu” și de asociațiile EcoAssist București și Activ Moinești. EcoAssist este reprezentantul oficial al conceptului „Plantăm Fapte Bune în România” și a înființat anul trecut proiectul „Moinești Verde, Aer Curat”.

            Pădurile urbane sunt un concept japonez practicat încă din anii ’70 ai secolului trecut, pentru păduri care se dezvoltă în doar câțiva ani. „Suntem mândri să vedem cum crește rodul muncii noastre, observând pădurea pe lângă care vom trece în fiecare zi!” – ne-a declarat primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru.

            Biblioteca Județeană se mută în locul Muzeului de Istorie

            Consilierii județeni, întruniți în ședință de urgență, în ultima zi a lunii trecute, au decis alocarea de fonduri pentru reabilitarea clădirii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” (cunoscut ca Muzeul de Istorie), complementar cu mutarea instituției în clădirea de pe strada Nicolae Titulescu, unde, în prezent, există deja sediul Muzeului de Artă Bacău.

            „Intenționăm ca acolo unde se află Complexul Muzeal «Iulian Antonescu», să renovăm clădirea, să-l reabilităm, să-l eficientizăm energetic, cu fonduri prin PNRR, și să aducem aici Biblioteca Județeană. Complexul muzeal se va muta într-o construcție nouă, de pe strada Nicolae Titulescu, nr. 23, alăturată celei unde funcționează acum Muzeul de Artă. Prin urmare, va fi extinsă clădirea de acolo, în așa fel încât să avem spațiu pentru ambele instituții. Pe de altă parte, știți că noi nu avem un spațiu pentru o bibliotecă județeană, ci va trebui să îl reconstruim astfel încât să poată funcționa la nivelul anilor în care trăim. Va beneficia și de o componentă digitală, și de o componentă de energie verde, și de spațiu destinat lecturii în aer liber”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

            Astfel, un prim proiect va viza clădirea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, unde se vor efectua lucrări ample de reabilitare, eficientizare energetică și extindere, astfel încât să fie redus consumul de energie, inclusiv prin utilizarea de surse regenerabile. Se va moderniza anvelopa clădirii, urmând a fi înlocuită tâmplăria existentă și luminatoarele. Iar, pentru a se reduce efectul de seră, se are în vedere ca noua tâmplărie să fie prevăzută, la exterior, cu dispozitive de umbrire reglabile. Clădirea va beneficia și de stații încărcare cu putere de peste 22 kW, pentru vehiculele electrice. Costul total al lucrărilor se rdică la peste 3.200.000 euro (fără TVA).

            „Având în vedere că alocarea de fonduri se va face pe principiul «primul venit, primul servit», rezultă necesitatea supunerii spre aprobare a proiectului de hotărâre în regim de urgență”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de reabilitare a clădirii. Un al doilea proiect, complemetar celui prezentat mai sus, vizează mutarea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” în clădirea unde, acum, există sediul Muzeului de Artă, ceea ce va presupune atât reabilitarea clădirii, cât și extinderea acesteia. În total, va fi nevoie de o finanțare de peste 913.000 de euro (fără TVA), bani care vor fi obținuți tot prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

            Cinci „Stejari ai Memoriei” cu nume băcăuane 

              Cinci dintre cei 16 stejari plantați în arealul viitorului Ansamblului Memorial ,,Capela Eroilor Neamului” din Udești (Suceava) poartă numele unor locuri din județul Bacău în care în cele două războaie mondiale au fost date bătălii grele. Numele stejarilor sunt ,,Oituz”, ,,Cireșoaia”, ,,Coșna”, ,,Mănăstirea Cașin” și „Valea Uzului”, alături de numele date celorlalți stejari – ,,Ardeal”, ,,Carpați”, ,,Dunăre”, ,,Dobrogea”, ,,Neajlov”, ,,Mărăști”, ,,Mărășești”, ,,Nistru”, ,,Cernăuți”, ,,Tisa”, ,,Budapesta” și ,,Munții Tatra”. Inițiativa aparține Grupului de acțiune pentru realizarea Ansamblului memoria din Udești, grup condus de col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, directorul Muzeului Militar ,,Ștefan cel Mare” – Filiala Moldova a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”.

               

              La eveniment au participat reprezentanți din București și din județele Bacău, Iași, Neamț și Suceava ai unor instituții, organizații și unități militare și ai Bisericii Ortodoxe Române.

              Județul Bacău a fost reprezentat de președintele Filialei județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, și de prim-vicepreședintele filialei, Cristinel Aioanei, de directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă (instituție care a asigurat lotul de opt stejari între care și cei botezați cu nume băcăuane), de primarul comunei Pârgărești, Marius Gheorghiță, și de membri ai Filialei județene a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

              Manifestarea a început cu o slujbă de binecuvântare a activităților și de omagiere a Eroilor Neamului, oficiată de opt preoți sub ascultarea P.C. Cuv. Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, și P.C. Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

              Au fost transmise mesaje din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a Academiei Române – Filiala Iași, și au rostit, între alții, scurte cuvântări gr. (r) Vasile Burlui – președintele Filialei Suceava Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, Viorel Ghelasă, col. dr. Romeo Popovici – comandantul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, preotul paroh de Udești Mihai Alexandriuc, Cristea Ostrovan – primarul comunei Udești, prof. Anda Popescu – directoarea Școlii Gimnaziale „Haralambie Mihăescu” din Udești și ing Ciprian Costan, șeful Ocolului silvic Dolhasca.

               

              Mesaje emoționante ale reprezentanților județului Bacău

               

              „Mă bucur că noi, cei de la Direcția Silvică Bacău – a spus Viorel Ghelasă – putem fi parte a acestui moment extraordinar, un moment de mare vibrație sufletească. E o bucurie simplă prin care toți cei de aici animați de patriotism adevărat arătăm întregii lumi că eroii noștri sunt mereu cu noi, că jertfa lor a avut sens, că exemplul lor este o mare lecție de viață pentru noi. Fie ca peste ani , simbolic, coroana acestor stejari falnici să fie o pavăză puternică a neuitării noastre și a generațiilor ce vor urma”.

              La semnificația evenimentului s-a referit și Dănuț Voicu, președintele Filialei Bacău a ANCE. „Stejarii Memoriei plantați la Udești vor aminti urmașilor noștri că ne-am prețuit înaintașii, că fără ei și jertfa lor noi nu am fi fost astăzi. Să ne mândrim cu locurile, cu faptele și cu eroii noștri îngrijind monumentele și cimitirele acestora așa cum fac și celelalte popoare europene. Iar pe meleagurile băcăuane sunt cimitire care adăpostesc osemintele a peste 90.000 de ostași români și străini căzuți numai în Primul Război Mondial. Noi, Filiala Bacău Cultul Eroilor, am propus ca unul dintre stejarii plantați la Udești să poarte numele «Valea Uzului», în memoria a 149 de ostași români care odihnesc acolo într-un cimitir internațional unde mai sunt și 150 de cruci ale unor morminte colective, dar unde au fost și altele, care cu timpul au dispărut.”

              La finalul manifestări a susținut un scurt program de cântece patriotice Grupul vocal „Flori udeștene” al Școlii Gimnaziale „Haralambie Mihăescu”, coordonat de pr. Adrian Barghier. A fost prezent și un numeros grup de elevi, mulți îmbrăcați în costume populare și care au fluturat steaguri tricolore. Alături a stat și un grup de gospodine sucevene costumate în straie specifice arealului folcloric al Țării de Sus.

              Col. (r) dr. Dan Prisăcaru – directorul Filialei Iași a Muzeului Național „Fedinand I”: „Evenimentul a avut ca scop neuitarea și cinstirea memoriei celor care, la timpul lor, punând mai presus interesele țării au făcut suprema jertfă de luptă pentru reîntregirea neamului. Prin plantarea stejarilor de la Udești am pus și noi, împreună, o piatră de cremene la temelia Ansamblu Memorial pe care îl vom înălța aici. Proiectul are o profundă semnificație educațională și civică și se adresează publicului larg și mai ales tinerilor.”

               

               

              Pensionarii din cadrul ”Clubului 60+” au început curățenia în parcuri

                Ca de muți ani încoace, și de această dată, chiar în prima zi a lunii aprilie, zeci de pensionari, membri ai ”Clubului 60+” din cadrul Centrului de Zi al Primăriei municipiului Bacău, au participat la acțiuni de curățenie în Parcul ”Georgeta și Mircea Cancicov”. Nu mai puțin de 46 persoane, cu vârsta cuprinsă între 68 și 86 ani, înarmate cu găleți și bidinele, au văruit zeci de copaci din parc.

                Alături de ele, prin participarea efectivă la văruit, au fost Mioara Costea, șefa centrului, precum și kinetoterapeutul, psihologul și asistentul social din cadrul acestei unități.

                Acțiunea se înscrie în campania de curățenie pe care membrii ”Clubului 60+” o desfășoară de ani buni în mai multe parcuri din municipiul Bacău. În perioada imediat următoare seniorii clubului, aflați la vârsta senectuții, vor ”ataca” parcul de pe Aleea Ghioceilor, unde vor grebla spațiul verde și vor vărui copacii.

                Interzis bicicletelor, pe centura Bacăului

                În toată zarva care s-a rostogolit peste noi, în ultimii ani, încep să răzbată câteva raze mici de speranță. Nu dispare pericolul de la granițe, nici costul cu energia nu scade. Viața rămâne tot scumpă, iar despre pensii … vorbim altădată. Cert este că micul Superman care a dovedit cât de nepriceput este să conducă o țară, un partid istoric și o economie cât de cât pe roți, pleacă … în neștiut, cu pelerina zdrențuită de chiar colegii care l-au propulsat în nepotrivitul fotoliu de lider.

                Parcă și prevedeam asta, după ce micuțul (care, de ceva timp, nu-și mai vopsește părul rar și decolorat) a gafat impardonabil, din toate pozițiile în care-a fost aruncat pe nepusă masă: ministru de finanțe, premier și șef de partid. A decis omul (presat, probabil și de „servicii”) că ar fi mai cuminte să-i lase loc generalului, lăsând în urmă, fără emoție, o Românie datoare cu multe miliarde pe la Banca Mondială.

                Un tip slab, după părerea mea, și sub aspectul pregătirii profesionale (nu mai aduc în discuție scandalurile pe marginea studiilor din CV-ul său, care nu prea există, în realitate), dar și din punctul de vedere al virtuților pe care un lider (adevărat) ar fi trebuit să le aibă. Se pregătește, cel mai probabil, drumul spre fotoliul de la Cotroceni al generalului Ciucă, după ce Iohannis își va lua calabalâcul, la finalul legal al celor maxim două mandate. Căci, e de înțeles că președinte al țării va putea spera s-ajungă doar un șef de partid, c-așa-i cutuma. Chit c-avem plagiat sau nu, în teza de doctorat a strategului șef. Au mai fost și alți plagiatori „dottori” suiți în funcții de vârf … Că partidul lor e într-o veselă cădere liberă, nici nu mai contează.

                În jos, s-au cam dus cu toții, fie că vorbim de haștagiștii sau de naționaliștii gură – spartă care au bulversat alegătorii. Vor câștiga, cel mai probabil, cei care își vor îndrepta atenția, cu maximă seriozitate, către nevoile populației. Nici nu-i trebuie mult românului pentru a fi convins pe ce buletin de vot să pună ștampila. Lui să-i dai, cât de puțin, și musai cât mai aproape de alegeri. Bine ar fi ca, la cârmă, să ajungă un românaș adevărat, profun și sincer recunoscător poporului, și nu personaje care imită verbal eroi din cărțile de istorie. Important este să nu se plimbe cu bicicleta pe centura Bacăului. Altfel, … știm deznodământul.

                Final în „Global Money Week 2022”

                  Banca Națională a României (BNR) a finalizat ediția din acest an programului „Săptămâna Mondială a Banilor”, organizată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și OECD/INFE (International Network on Financial Education).

                  Reprezentanții BNR din întreaga rețea teritorială – ne-a informat Agenția Bacău a Băncii Centrale – au derulat activități pe teme financiar-bancare adresate tinerilor, la care au participat peste 20.000 de elevi și studenți din 186 de instituții partenere, tematica acestui an fiind „Construiește-ți viitorul, fii înțelept cu banii tăi!”.
                  În anul 2022, BNR este lider de țară în acest proiect internațional, parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care au participat peste 170 de țări de pe toate continentele.

                  Demersul Băncii Centrale are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.
                  În spiritul acestui demers, seria de filme educaționale „Educație financiară cu Ana și Radu” a fost completată cu două noi episoade care abordează teme precum economisirea și cardul bancar (https://www.bnr.ro/Educatie-financiara-cu-Ana-si-Radu–22552.aspx).

                  Totodată, a fost lansat primul număr al unei reviste de educație financiară în limba engleză, în încercarea de conectare mai puternică a activității de educație financiară la tendințele internaționale (https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=39733&directLink=1).

                  Petru Done

                  Când o să vă ghiorăie mațele de foame să strigați „Slava Ucrainei!”

                  Este foarte interesant că foarte mulți români nu mușcă propaganda susținută de mass-media. Găsesc peste tot referințe la informațiile din „cealaltă parte” a zidului, la comentarii, la imagini, la informații. Bariera lingvistică a fost depășită cu ajutorul instrumentelor de traducere automată.

                  Grație acestui flux de informații, propaganda reușește mai greu să pătrundă iar asta este un atu în raporturile politice ale momentului. Faptul că un procent destul de important din cetățeni nu aprobă atitudinea oficialilor, că nu înghit ceea ce li se livrează la TV (cei doi ani de manipulare corona să trăiască!) face destul de greu pentru Executiv să implice și mai mult țara în conflictul din Ucraina. Bine, la asta contribuie și starea deplorabilă a forțelor noastre armate.

                  Dacă acum o luna întâlneam poziții destul de agresive ale rușilor față de România (în genul „ar trebui trasă o rachetă în România și Polonia ca să li se dea un avertisment”), acum atitudinea este mai calmă, cel mult se face mișto de dotarea flotei românești care aleargă după minele ucrainene.

                  Cu toate acestea, situația economică se înrăutățește iar conducerea politică pare încremenită în proiect. Decalajul dintre România reală și cea a guvernanților crește de la o zi la altă. Dar nimănui nu-i pasă.

                  Partidele politice par să aiba alte priorități pe agendă în vreme ce pe piața mondiala prețurile cresc. Occidentul a reușit să-și tragă un glonte în rotula cu sancțiunile contra Rusiei, sancțiuni care afecteaza mai mult SUA și UE decât pe ruși. Prețul îngrăsămintelor a ajuns la maximul istoric, nichelul, oțelul și alte materii prime înregistreaza prețuri extreme, ca să nu mai vorbim de gaz și benzină. Agricultura, construcțiile de mașini, industria chimică, transporturile sunt primele afectate, dar principala prioritate a autorităților este să asculte discursul lui Zelensky.

                  De economie nu se mai ocupă nimeni. Se vede că lumea are încă bani, chiar dacă trăim de ani de zile pe datorie. Guvernul aruncă fonduri în dreapta și în stânga, de la cadrele medicale care încă își încasează sporurile de covid, la refugiații ucraineni, cărora li se plătește cazarea în hoteluri și pensiuni.

                  Practic, nimeni nu a învățat nimic din experiență țării vecine…

                   

                   

                  ULTIMELE ȘTIRI